LEGE nr. 303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârșirea, cu vinovăție, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.
Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală sau contravențională pentru fapta săvârșită, în măsura în care prin aceasta s-au încălcat îndatoriri de serviciu. Pe durata procesului penal se suspendă procedura disciplinară pentru aceeași faptă și aceeași persoană.
Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispozițiilor prezentei legi.
Constituie abateri disciplinare
încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții
atitudinile nedemne în timpul serviciului față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții
desfășurarea de activități cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în public sau în timpul serviciului
refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces
refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu
nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea
nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile
nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea unor cereri repetate și nejustificate de abținere
nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii
absențele nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului
imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror
nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente
folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii
nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor
obstrucționarea activității inspectorilor judiciari, prin orice mijloace
participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor
neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege
utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului, lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de judecător sau procuror
exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.
Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
În scopul determinării cazurilor în care se nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual se vor lua în considerare gradul de claritate și precizie a normelor încălcate, noutatea și dificultatea problemei de drept prin raportare la jurisprudența și doctrina în materie, gravitatea nerespectării, precum și alte circumstanțe profesionale obiective.
Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu gravitatea abaterilor, sunt
avertismentul
diminuarea indemnizației de încadrare brute lunare cu până la 25% pe o perioadă de până la un an
mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la trei ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior
retrogradarea în grad profesional
suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni
excluderea din magistratură.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) se aplică de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii.
Sancțiunile disciplinare se radiază de drept în termen de 3 ani de la data executării, dacă judecătorului sau procurorului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen.
Dispozițiile privind abaterile disciplinare și sancțiunile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, iar procedura de aplicare a sancțiunilor disciplinare este cea prevăzută de prezenta lege.
Pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, sancțiunile disciplinare se aplică de către conducătorul instituției unde este încadrat, la propunerea comisiei de disciplină care efectuează cercetarea disciplinară a abaterii. Pentru magistrații-asistenți, sancțiunile disciplinare se aplică de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea comisiei de disciplină care efectuează cercetarea disciplinară a abaterii.
Pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, comisia de disciplină se constituie la nivelul instituției unde funcționează personalul și este alcătuită din cinci membri: trei desemnați de conducerea instituției din rândul acestui personal cu o vechime de cel puțin 7 ani în funcție și doi reprezentanți ai acestui personal, desemnați de adunarea generală comună a acestui personal din cadrul instituției, cu votul majorității membrilor prezenți. Pentru instituțiile subordonate sau aflate în coordonare la nivelul cărora nu se poate constitui această comisie, cercetarea disciplinară se poate face de comisia de disciplină de la nivelul instituției în subordinea sau coordonarea căreia se află.
Pentru magistrații-asistenți, comisia de disciplină este alcătuită din cinci membri: trei judecători desemnați de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și doi reprezentanți ai magistraților-asistenți, desemnați de adunarea generală a acestora, cu votul majorității celor prezenți.
Membrii supleanți desemnați în același mod ca membrii titulari îi înlocuiesc de drept pe membrii titulari, în situația în care aceștia lipsesc temporar pe perioada desfășurării cercetării disciplinare.
Membrii comisiei de disciplină și supleanții sunt desemnați pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în aceleași condiții.
Din comisia de disciplină, ca membri titulari sau supleanți, nu pot face parte
soți, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, în timpul aceluiași mandat
persoane care au fost sancționate disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, sau care se află în curs de cercetare disciplinară. Dacă cercetarea începe după numirea în comisie, calitatea de membru încetează, fiind numit un nou membru pentru mandatul rămas.
Președintele comisiei de disciplină este desemnat prin vot secret, cu majoritate simplă, din rândul membrilor comisiei.
În cazul în care membrul comisiei de disciplină este soț, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoana cercetată ori în cazul în care s-a pronunțat anterior cu privire la cauza cercetată, acesta nu participă la soluționarea respectivei cauze și este înlocuit pentru soluționarea respectivei cauze cu unul dintre membrii supleanți, în mod corespunzător.
Lucrările de secretariat ale comisiei de disciplină sunt asigurate de un secretar și, în lipsa acestuia, de un secretar supleant, care sunt numiți de conducerea instituției.
Sesizarea comisiei de disciplină se poate face de către orice persoană interesată ori din oficiu.
Sesizarea disciplinară cuprinde următoarele mențiuni
numele, prenumele, domiciliul persoanei care formulează sesizarea, precum și, dacă este cazul, funcția deținută
numele, prenumele, funcția deținută și compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea persoana împotriva căreia este formulată sesizarea
descrierea faptei ce constituie obiectul sesizării
temeiul legal al sesizării, respectiv încadrarea faptei
indicarea, cel puțin cu aproximație, a datei la care fapta a fost săvârșită
arătarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea
data și semnătura persoanei ce formulează sesizarea.
Sesizarea se formulează în scris și va fi însoțită, în măsura în care este posibil, de înscrisurile care o susțin. (4) Sesizarea va fi clasată dacă nu cuprinde mențiunile prevăzute la alin. (1) , cu excepția lit. e).
În cadrul cercetării prealabile se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente ce pot fi avute în vedere pentru calificarea faptelor drept abateri disciplinare și pentru aprecierea vinovăției sau a nevinovăției persoanei cercetate.
Persoanei cercetate i se va înainta, după caz, o copie de pe sesizarea adresată comisiei de disciplină, sub sancțiunea nulității.
Citarea și ascultarea persoanei cercetate, precum și verificarea apărărilor acesteia sunt obligatorii. Audierea acesteia trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității. Persoana cercetată poate fi asistată sau reprezentată de un avocat ori de o altă persoană din cadrul instituției. Refuzul persoanei în cauză de a se prezenta la cercetări sau de a face declarații se consemnează într-un proces-verbal și împiedică finalizarea cercetării prealabile.
Poate fi citată spre a fi audiată persoana care a înaintat sesizarea comisiei de disciplină, precum și orice altă persoană ale cărei declarații sunt necesare la soluționarea cauzei.
Persoana cercetată ori, după caz, reprezentantul sau apărătorul său are dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și poate solicita administrarea de probe în apărare.
Rezultatul cercetării prealabile este consemnat într-un raport motivat care se înaintează de către comisia de disciplină președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru magistrații-asistenți, respectiv conducătorului instituției, pentru celălalt personal, în termen de 30 de zile de la începerea cercetării.
Lucrările Comisiei de disciplină se consemnează într-un proces-verbal care va fi semnat de toți membrii acesteia. În procesul-verbal se consemnează dacă persoana cercetată nu s-a prezentat în fața comisiei de disciplină.
Deciziile comisiei de disciplină se adoptă în prezența tuturor membrilor și cu votul majorității membrilor prezenți.
Soluțiile pe care le poate dispune comisia de disciplină sunt
să dispună motivat clasarea, în cazul în care sunt depășite termenele legale sau sesizarea nu conține elementele cerute de lege
să propună conducătorului instituției respingerea sesizării, în cazul în care comisia de disciplină constată că aceasta este neîntemeiată, că fapta săvârșită nu constituie abatere disciplinară sau că persoana cercetată nu este vinovată
să propună admiterea sesizării și aplicarea unei sancțiuni disciplinare, în cazul în care comisia de disciplină constată că aceasta este întemeiată; sancțiunea propusă va fi proporțională, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite și urmările acesteia, cu cauzele care au determinat săvârșirea acesteia, cu împrejurările concrete în care abaterea a fost săvârșită, cu gradul de vinovăție, cu circumstanțele personale ale celui cercetat, comportarea generală în timpul serviciului și existența în antecedentele celui cercetat a altor sancțiuni disciplinare pentru care nu a intervenit radierea.
Măsurile de la alin. (1) lit. b) și c) se dispun prin act administrativ al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv al conducătorului instituției, care se redactează în termen de maximum 20 de zile de la data propunerii comisiei de disciplină.
În cazul în care comisia de disciplină are indicii că fapta săvârșită de persoana cercetată poate fi considerată infracțiune, aceasta propune sesizarea organelor de urmărire penală.
În măsura în care președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv conducătorul instituției consideră că este necesară completarea cercetării prealabile, va dispune efectuarea de verificări suplimentare, comisia de disciplină putând, motivat, să emită un raport nou, să emită un raport de completare a celui inițial sau să mențină raportul inițial.
Sancțiunea disciplinară aplicată nu poate fi mai gravă decât cea propusă de comisia de disciplină.
Sub sancțiunea nulității absolute, actul administrativ prevăzut la art. 278 alin. (2) va cuprinde în mod obligatoriu următoarele mențiuni
numele și prenumele persoanei sancționate și descrierea faptei care constituie abatere disciplinară
precizarea prevederilor din actele normative în vigoare care au fost încălcate de cel sancționat
temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară
sancțiunea ce va fi aplicată
termenul în care hotărârea poate fi atacată și instanța competentă.
Actul prevăzut la alin. (1) se comunică în scris persoanei vizate de sesizare și autorului sesizării, conform dispozițiilor legale, în termen de maximum 10 zile de la data emiterii lui.
Actul administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare poate fi atacat în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ și fiscal competentă, fără parcurgerea procedurii prealabile.
Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 30 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.
Aplicarea unei sancțiuni disciplinare persoanei care îndeplinește o funcție de conducere, cu excepția avertismentului, atrage revocarea din funcția de conducere.
Persoana revocată dintr-o funcție de conducere în condițiile alin. (1) nu mai poate fi numită într-o funcție de conducere pe o perioadă de 3 ani de la data aplicării sancțiunii disciplinare.
Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și magistrații-asistenți în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră că îndeplinesc condițiile pentru funcția pe care sunt încadrați. Aceștia își păstrează gradul profesional și drepturile câștigate aferente statutului profesional dobândite în condițiile legii.
Numărul mandatelor pentru funcțiile de conducere la instanțe și parchete exercitate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, inclusiv al celor în curs la această dată, se include în numărul maxim de mandate prevăzut de prezenta lege.
Persoanele care au beneficiat de vechime în magistratură în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime.
Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție admiși la Institutul Național al Magistraturii în anii 2022-2024 este de 2 ani.
În perioada formării la Institutul Național al Magistraturii, auditorii de justiție prevăzuți la alin. (1) efectuează stagii de practică în cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, pentru a cunoaște în mod direct activitățile pe care le desfășoară judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate. Stagiile de practică ale auditorilor de justiție trebuie să aibă o durată de minimum 3 luni în primul an și de minimum 6 luni în al doilea an.
După al doilea an de formare la Institutul Național al Magistraturii, auditorii de justiție admiși la Institutul Național al Magistraturii în anii 2022-2024 susțin testul psihologic și examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, potrivit dispozițiilor prezentei legi.
Absolvenții Institutului Național al Magistraturii care se bucură de bună reputație sunt numiți de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii în funcțiile de judecători sau procurori stagiari, după caz, în funcție de opțiunea exprimată, pe baza mediei generale, calculată cu 3 zecimale, obținută pe baza celor trei medii: de la sfârșitul fiecărui an de studiu și de la examenul de absolvire a institutului. La egalitate de medii au prioritate, în următoarea ordine, candidații care au obținut: nota finală mai mare la examenul de absolvire, media mai mare a celor doi ani de formare la Institutul Național al Magistraturii, nota finală mai mare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, vechimea mai mare în funcțiile prevăzute la art. 63 .
Dispozițiile prezentei legi privind formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor rămân aplicabile, cu excepțiile prevăzute de prezentul articol.
Concursurile și examenele pentru care s-au publicat anterior intrării în vigoare a prezentei legi anunțurile privind desfășurarea concursului sau examenului se vor desfășura în acord cu prevederile legii în vigoare la data publicării anunțului.
Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de evaluare ori de ocupare a posturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (1) , și nici altor proceduri în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare.
Judecătorii și procurorii care au obținut un grad profesional în urma concursurilor de promovare pe loc până la data intrării în vigoare a prezentei legi își mențin acest grad profesional.
Delegările și detașările în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi se mențin până la data expirării termenului pentru care s-au dispus.
Până la data de 31 decembrie 2026, prevederile prezentei legi privind concursul sau examenul de promovare pe loc la instanțe și parchete nu se aplică. După această dată, numărul de posturi care se scoate la concurs în vederea promovării pe loc la instanțe și parchete nu poate depăși 20% din totalul posturilor vacante pe fiecare nivel de instanțe sau, după caz, parchete.
Anunțurile sau documentele care se publică pe paginile de internet potrivit prezentei legi sau se afișează în condițiile prezentei legi cuprind, în mod obligatoriu, data și ora publicării ori afișării anunțului sau documentului respectiv. (2) În cazul anunțurilor sau documentelor care se publică, potrivit prezentei legi, pe paginile de internet ale mai multor instituții, publicarea se face, pe cât posibil, simultan. În cazul în care acest lucru nu este posibil, termenele curg de la data sau, după caz, ora publicării ultimului anunț/document.
Termenele prevăzute de prezenta lege se calculează potrivit Legii nr. 134/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Transferul judecătorilor și procurorilor militari, la cerere sau ca urmare a reducerii posturilor, se face, în funcție de opțiunea exprimată, la instanțele sau parchetele civile la care judecătorul ori procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit gradului său profesional.
Judecătorii Curții Constituționale care, la data numirii, aveau funcția de judecător sau de procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deținut anterior, care este rezervat.
Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care desfășoară activitate didactică în condițiile legii sunt obligați să aibă norma de bază la instanța, parchetul ori instituția unde funcționează.
Statutul magistraților-asistenți ai Curții Constituționale se reglementează prin legea specială privind personalul Curții Constituționale, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) , magistrații-asistenți ai Curții Constituționale se bucură de stabilitate, iar dispozițiile titlului III din prezenta lege care reglementează drepturile, îndatoririle, incompatibilitățile și interdicțiile magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție se aplică în mod corespunzător magistraților-asistenți ai Curții Constituționale.
Magistrații-asistenți ai Curții Constituționale își desfășoară activitatea sub autoritatea președintelui Curții Constituționale, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au funcționat cel puțin 5 ani la această instanță și care au fost eliberați din funcție din motive neimputabile, pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen sau concurs.
Avizele din procedurile reglementate de prezenta lege pentru care nu se prevede caracterul lor conform sunt consultative.
Dispozițiile art. 184 alin. (5) se aplică la 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Alineatul (2) al articolului 210 se aplică contractelor de închiriere a locuințelor de serviciu încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 227 alin. (3) nu se aplică membrilor Consiliului Superior al Magistraturii al căror mandat este în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta lege.
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , dispozițiile prezentei legi care privesc calculul vechimilor fără luarea în considerare a perioadei cât judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție, în cazul examenelor, concursurilor sau procedurilor de selecție prevăzute de prezenta lege, intră în vigoare la 1 ianuarie 2027. Până la această dată, în calculul vechimilor prevăzute de prezenta lege se ia în considerare perioada cât judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă regulamentele sau alte acte subsecvente prevăzute de prezenta lege.
Până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (3) , regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare
art. 27 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007 , cu modificările și completările ulterioare
orice alte dispoziții contrare.
Anexa nr. 1
I. Criteriile și indicatorii de evaluare a performanțelor profesionale pentru judecători A. Eficiența activității
Eficiența activității desfășurate de judecători se apreciază în funcție de următorii indicatori
rata de soluționare a dosarelor calculată exclusiv în raport cu dosarele nou-intrate (operativitatea)
stocul de dosare mai vechi de un an/un an și 6 luni
ponderea dosarelor închise într-un an
redactările sau, după caz, redactările și pronunțările peste termenul prevăzut de lege.
Indicatorii corespunzători criteriului eficienței vor fi avuți în vedere în funcție de volumul de activitate al instanței în domeniul de specializare al judecătorului evaluat, volumul de activitate al judecătorului evaluat, complexitatea cauzelor cu care a fost învestit și încărcătura efectivă medie pe țară în același domeniu de specializare.
La analizarea și acordarea punctajelor pentru indicatorii prevăzuți la alin. (1) vor fi luate în considerare și celelalte activități desfășurate de judecători pe baza unor dispoziții din legi și regulamente.
Eficiența activității desfășurate de judecătorii de supraveghere a privării de libertate se apreciază în funcție de următorii indicatori
respectarea termenelor de soluționare a cauzelor
respectarea termenelor legale de redactare a încheierilor și de efectuare a comunicărilor prevăzute de dispozițiile legale
desfășurarea, în termenele legale sau, în lipsa lor, în mod constant și cu regularitate, a activităților cu caracter administrativ prevăzute de lege.
Dispozițiile alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și cu privire la evaluarea eficienței activității desfășurate de judecătorii de supraveghere a privării de libertate.
Punctajul acordat pentru criteriul „eficiența activității“ se diminuează corespunzător ori de câte ori în privința judecătorului evaluat s-a aplicat o sancțiune disciplinară, rămasă definitivă în perioada supusă evaluării, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, pentru una dintre următoarele abateri disciplinare
nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile, prevăzută la art. 271 lit. g)
formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere, prevăzută la art. 271 lit. h) teza a II-a
neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege, prevăzută la art. 271 lit. q)
Calitatea activității
Calitatea activității desfășurate de judecători se apreciază în funcție de următorii indicatori
calitatea redactării hotărârilor judecătorești
numărul hotărârilor modificate/desființate/casate din motive imputabile, în condițiile legii
conduita în timpul ședinței de judecată și în exercitarea altor îndatoriri profesionale
calitatea altor activități desfășurate de judecătorul evaluat.
Calitatea activității desfășurate de judecătorii de supraveghere a privării de libertate se apreciază în funcție de următorii indicatori
calitatea redactării încheierilor pronunțate
numărul încheierilor desființate din motive imputabile în situația în care numărul acestora depășește media pe țară a încheierilor desființate
conduita în timpul desfășurării procedurilor administrativ-jurisdicționale și a altor activități cu caracter administrativ
organizarea evidenței activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
Pentru aprecierea indicatorului prevăzut la alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) , dacă în urma evaluării hotărârilor/încheierilor pronunțate se constată că, în mod constant, acestea redau integral fragmente din susținerile părților cuprinse în cererile formulate de acestea sau din conținutul rechizitoriului, fără a le sintetiza, punctajul acordat pentru acest indicator se diminuează corespunzător.
Pentru aprecierea indicatorului prevăzut la alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) , pot reprezenta motive imputabile aspectele de nelegalitate ce decurg din încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și/sau procesual, următoarele
încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității
depășirea atribuțiilor puterii judecătorești
lipsa totală a motivării hotărârii, inserarea unor motive contradictorii ori numai a unor motive străine de natura cauzei
încălcarea autorității de lucru judecat
încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material
nesocotirea sau ignorarea îndrumărilor instanțelor de control judiciar.
În Ghidul de evaluare a activității profesionale a judecătorilor sunt prezentate exemple concrete vizând aspectele de nelegalitate ce pot reprezenta motive imputabile în sensul alin. (4) .
Motivele imputabile sunt stabilite de instanța de control judiciar și vor fi luate în considerare la evaluarea judecătorului numai dacă vizează aspecte de nelegalitate vădite ce decurg din încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și/sau procesual, cu privire la care există practică unitară în materie. Pentru informarea instanței a cărei hotărâre se atacă, la instanța de control judiciar se întocmește o fișă în care se face mențiune despre caracterul imputabil/neimputabil al modificării/desființării/casării.
Judecătorul a cărui hotărâre a fost modificată/ desființată/casată din motive imputabile poate contesta caracterul imputabil printr-o cerere adresată instanței de control judiciar, în care va arăta punctual argumentele invocate, în limitele problematicii puse în discuție. Contestația va fi analizată în cadrul întâlnirii privind analiza practicii instanțelor de control judiciar și de unificare a practicii, organizate la nivelul secției corespunzătoare sau, după caz, al instanței de control judiciar, dacă nu există secții, în luna imediat următoare formulării respectivei contestații. Soluția asupra contestației se adoptă cu votul majorității judecătorilor prezenți, consemnându-se în minuta întâlnirii, iar modul de soluționare se comunică judecătorului și, în cazul admiterii contestației, instanței în cadrul căreia acesta funcționează, pentru a fi avut în vedere de comisia de evaluare.
Caracterul imputabil al modificării/desființării/casării hotărârilor se analizează de comisia de evaluare în situația în care indicele de modificare/desființare/casare al judecătorului evaluat depășește indicele mediu de modificare/desființare/ casare calculat pentru instanțele de același grad de jurisdicție din circumscripția aceleiași curți de apel, în funcție de instanța în cadrul căreia funcționează judecătorul evaluat și de materia în care a fost pronunțată hotărârea, respectiv penală sau nonpenală.
Indicele de modificare/desființare/casare se calculează anual, pe baza evidențelor deținute de instanțe, prin raportarea numărului hotărârilor modificate/desființate/casate în apel și recurs în materie nonpenală, respectiv în contestație, apel și recurs în casație în materie penală, la numărul total al hotărârilor pronunțate în aceeași perioadă de referință. Se iau în considerare doar hotărârile prin care instanța sau, după caz, judecătorul de drepturi și libertăți ori judecătorul de cameră preliminară se dezînvestește. În acest sens, datele statistice necesare se pot obține cu sprijinul compartimentului specializat din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Punctajul acordat pentru criteriul „calitatea activității“ se diminuează corespunzător ori de câte ori în privința judecătorului evaluat s-a aplicat o sancțiune disciplinară, rămasă definitivă în perioada supusă evaluării, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, pentru una dintre următoarele abateri disciplinare
atitudinile nedemne în timpul serviciului față de colegi, celălalt personal al instanței în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții, prevăzută la art. 271 lit. b)
refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din proces, prevăzută la art. 271 lit. d)
refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, prevăzută la art. 271 lit. e)
absențele nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței, prevăzută la art. 271 lit. j)
nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, prevăzută la art. 271 lit. l)
nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, prevăzută la art. 271 lit. n)
obstrucționarea activității inspectorilor judiciari, prin orice mijloace, prevăzută la art. 271 lit. o)
utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, lipsa totală a motivării ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de judecător, prevăzută la art. 271 lit. r)
exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență prevăzută la art. 271 lit. s) .
La evaluarea activității judecătorilor se are în vedere și participarea acestora în calitate de membri ai comisiilor de evaluare profesională a judecătorilor
Integritatea
Integritatea judecătorilor se apreciază în funcție de următorii indicatori: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; sancțiuni disciplinare care privesc aspecte de integritate rămase definitive în perioada supusă evaluării, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare; pronunțarea față de judecătorul evaluat a unor soluții de amânare a aplicării pedepsei, renunțare la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum și de renunțare la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru care Secția pentru judecători nu a propus eliberarea din funcție, în condițiile legii.
În sensul alin. (1) , constituie sancțiuni disciplinare care privesc aspecte de integritate cele aplicate pentru următoarele abateri disciplinare
încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii, prevăzută la art. 271 lit. a)
desfășurarea de activități cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în public sau în timpul serviciului, prevăzută la art. 271 lit. c)
nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, prevăzută la art. 271 lit. h) teza I
nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii, prevăzută la art. 271 lit. i)
imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror, prevăzută la art. 271 lit. k)
folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, prevăzută la art. 271 lit. m)
participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor, prevăzută la art. 271 lit. p) .
Ori de câte ori în privința judecătorului evaluat s-a pronunțat cel puțin o soluție dintre cele prevăzute la alin. (1) , punctajul acordat pentru acest criteriu se diminuează corespunzător
Obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare
La analiza criteriului formării profesionale continue a judecătorilor se va avea în vedere următorul indicator: disponibilitatea de a participa la programele de formare profesională continuă ori la alte forme de perfecționare profesională, participarea la activitățile care au drept scop unificarea practicii judiciare și la învățământul profesional al judecătorilor, respectiv participarea la întâlnirile trimestriale ale judecătorilor de supraveghere a privării de libertate, precum și preocuparea pentru dezvoltare profesională prin studiu individual.
În aprecierea aceluiași criteriu pot fi avute în vedere și prezentarea de teme la colocvii, simpozioane de specialitate, lucrări și articole publicate, inclusiv contribuții la elaborarea unor culegeri sau buletine de jurisprudență, proiecte și culegeri de acte normative, activitatea didactică, inclusiv cea de formator, tutore de practică, responsabil cu formarea continuă descentralizată, fără ca nerealizarea uneia dintre aceste activități să constituie temei pentru depunctare. II. Criterii și indicatori de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurori A. Eficiența activității
Eficiența activității de urmărire penală desfășurate se apreciază în funcție de următorii indicatori
efectuarea urmăririi penale într-un termen rezonabil, ținând cont de complexitatea cauzei și de volumul de activitate al procurorului
efectuarea demersurilor în vederea identificării bunurilor susceptibile de luare a măsurilor asigurătorii și luarea acestor măsuri.
Indicatorul de evaluare prevăzut la alin. (1) lit. a) se raportează la volumul de activitate al parchetului în sectorul în care își desfășoară activitatea procurorul.
În aprecierea complexității cauzei se vor lua în considerare următoarele elemente: dificultatea administrării probelor; numărul părților, al subiecților procesuali principali și al martorilor; numărul infracțiunilor investigate; natura acestora; dificultatea problemelor de drept și de fapt care trebuie soluționate; reunirea mai multor cauze, precum și alte elemente specifice relevante.
Eficiența activității de supraveghere a cercetărilor penale se apreciază în funcție de următorii indicatori
supravegherea și îndrumarea organelor de poliție în activitatea de cercetare penală, reflectate în verificarea periodică și ritmică a stadiului și calității actelor de cercetare penală efectuate de organele de poliție și urmărirea termenelor fixate, precum și în luarea măsurilor prevăzute de art. 303 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare
efectuarea actelor procedurale și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, în funcție de complexitatea cauzei și de volumul de activitate al procurorului
dispoziții date organelor de cercetare penală de a identifica bunurile susceptibile de luare a măsurilor asigurătorii și luarea acestor măsuri.
Dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3) din prezenta anexă se aplică în mod corespunzător.
Eficiența activității de participare la ședințele de judecată se apreciază în funcție de următorii indicatori
operativitatea în motivarea căilor de atac declarate, cu respectarea termenelor legale și administrative
operativitatea soluționării altor lucrări, specifice activității judiciare.
În cazul în care activitatea procurorului evaluat nu privește indicatorul prevăzut la alin. (1) lit. a) , punctajul aferent acestuia se distribuie celuilalt indicator.
Eficiența activității desfășurate în alte sectoare se apreciază în funcție de următorul indicator: operativitatea soluționării lucrărilor, cu respectarea termenelor legale și administrative.
Indicatorul de evaluare a eficienței activității desfășurate în alte sectoare se raportează la volumul de activitate al procurorului din perioada evaluată și la volumul de activitate al sectorului în care își desfășoară activitatea procurorul.
În vederea aprecierii criteriului privind eficiența activității, la dosarul de evaluare se depune anual fișa privind volumul de activitate al procurorului, completată de grefierul-șef conform datelor care rezultă din sistemul ECRIS; procurorul evaluat va certifica sub semnătură exactitatea datelor.
Acolo unde este cazul, procurorul evaluat va completa fișa cu date privind cauzele complexe, care vor fi contrasemnate de conducătorul unității sau, după caz, de procurorul-șef de secție, procurorul-șef de serviciu sau procurorul-șef de birou.
Modelul fișei se stabilește prin Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a procurorilor
Calitatea activității
Calitatea activității de urmărire penală se apreciază în funcție de următorii indicatori
măsuri și soluții imputabile procurorului pe motive de nelegalitate, existente la momentul luării măsurii sau al dispunerii soluției de către procuror
calitatea redactării și motivării soluțiilor, interpretarea probelor, calitatea exprimării și capacitatea de sinteză.
Calitatea activității de supraveghere a cercetării penale se apreciază în funcție de următorii indicatori
măsuri și soluții imputabile procurorului pe motive de nelegalitate, existente la momentul luării măsurii sau al dispunerii soluției de către procuror
calitatea redactării și motivării soluțiilor, interpretarea probelor, calitatea exprimării și capacitatea de sinteză.
Calitatea activității de participare la ședințele de judecată se măsoară prin următorii indicatori
întocmirea fișelor de ședință și actualizarea lor permanentă, exercitarea rolului activ în ședințele de judecată și calitatea concluziilor susținute în ședințele de judecată
calitatea redactării și motivării căilor de atac, acuratețea raționamentului juridic și rigoarea expunerii faptelor
căi de atac admise subiecților procesuali pe motive de nelegalitate, în cauzele în care procurorul nu a exercitat căile de atac, căi de atac nedeclarate din motive imputabile procurorului, retrase sau respinse din motive de nelegalitate imputabile procurorului.
Calitatea activității desfășurate în alte sectoare se apreciază în funcție de următorii indicatori
calitatea actelor întocmite, acuratețea raționamentului și rigoarea exprimării
respectarea prevederilor cuprinse în legi, ordine și regulamente.
În vederea aprecierii criteriului privind calitatea activității, la dosarul de evaluare a procurorului se depune anual o fișă conținând datele statistice relevante, așa cum rezultă acestea din analizele și informările întocmite conform regulamentelor interne și ordinelor procurorului general, completată de grefierul-șef.
La evaluarea activității procurorilor se are în vedere și participarea acestora în calitate de membri ai comisiilor de evaluare profesională a procurorilor.
Modelul fișei prevăzute la alin. (1) se stabilește prin Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a procurorilor.
Dacă în perioada supusă evaluării procurorul își desfășoară activitatea în mai multe sectoare, în același timp sau în perioade diferite, la fiecare dintre criteriile privind eficiența și calitatea activității se acordă un singur punctaj de cel mult 30 de puncte ori, în situația prevăzută la art. 100 alin. (5) , de cel mult 15 puncte, în baza aprecierii de ansamblu a activității desfășurate și ținând seama de ponderea activității desfășurate în fiecare sector în volumul total de activitate
Integritatea
Integritatea procurorilor se apreciază în funcție de următorii indicatori: încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, stabilite prin hotărâri definitive ale Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; sancțiuni disciplinare care privesc aspecte de integritate, rămase definitive în perioada supusă evaluării, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare; pronunțarea față de procurorul evaluat a unor soluții de amânare a aplicării pedepsei, renunțare la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, precum și de renunțare la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru care Secția pentru procurori nu a propus eliberarea din funcție, în condițiile legii.
În cazul în care în privința procurorului evaluat s-a pronunțat cel puțin o soluție dintre cele prevăzute la alin. (1) , punctajul acordat pentru acest criteriu este de cel mult 24 de puncte
Obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare
La analiza criteriului formării profesionale continue a procurorilor se va avea în vedere următorul indicator: disponibilitatea de a participa la programele de formare profesională continuă ori la alte forme de perfecționare profesională, participarea la învățământul profesional al procurorilor.
În aprecierea aceluiași criteriu pot fi avute în vedere și prezentarea de teme la colocvii, simpozioane de specialitate, lucrări și articole publicate, inclusiv contribuții la elaborarea unor culegeri sau buletine de jurisprudență, proiecte și culegeri de acte normative, activitatea didactică, inclusiv cea de formator, tutore de practică, responsabil cu formarea continuă descentralizată, fără ca nerealizarea uneia dintre aceste activități să constituie temei pentru depunctare. III. Indicatori de evaluare a performanțelor profesionale pentru judecătorii care ocupă funcții de conducere
Activitatea desfășurată de judecătorii care ocupă funcții de conducere se evaluează prin următorii indicatori
capacitatea de conducere și organizare
capacitatea de control
capacitatea decizională și asumarea răspunderii
comportamentul și comunicarea.
Evaluarea indicatorilor prevăzuți la alin. (1) se realizează inclusiv prin raportare la modul de implementare și de îndeplinire a obiectivelor stabilite prin proiectul referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere prezentat de judecătorul evaluat în calitate de candidat pentru respectiva funcție.
Integritatea judecătorilor care ocupă funcții de conducere se apreciază în funcție de indicatorii prevăzuți la art. 3 din prezenta anexă.
La analizarea criteriului formării profesionale continue a judecătorilor care ocupă funcții de conducere vor fi avuți în vedere indicatorii prevăzuți la art. 4 din prezenta anexă.
În situația în care judecătorul este evaluat atât pentru funcția de execuție, cât și pentru funcția de conducere, prin raportul de evaluare va fi acordat un singur punctaj la criteriile „integritate“ și „obligația formării profesionale continue“. IV. Indicatori de evaluare a performanțelor profesionale pentru procurorii care ocupă funcții de conducere
Activitatea desfășurată de procurorii care ocupă funcții de conducere se evaluează prin următorii indicatori
capacitatea de conducere și organizare
capacitatea de control
capacitatea decizională și asumarea răspunderii
comportamentul și comunicarea.
Integritatea procurorilor ce ocupă funcții de conducere se apreciază în funcție de indicatorii prevăzuți la art. 16 din prezenta anexă.
La analizarea criteriului formării profesionale continue a procurorilor care ocupă funcții de conducere vor fi avuți în vedere indicatorii prevăzuți la art. 17 din prezenta anexă.
În situația în care procurorul este evaluat atât pentru funcția de execuție, cât și pentru funcția de conducere, prin raportul de evaluare va fi acordat un singur punctaj la criteriile „integritate“ și „obligația formării profesionale continue“.
Anexa nr. 2
Criterii și indicatori de evaluare a activității profesionale a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor Nr. crt. Criteriul Indicatorii pentru notarea criteriului 1. Eficiența activității profesionale Respectarea termenelor de soluționare a lucrărilor Operativitatea și celeritatea în soluționarea lucrărilor repartizate spre soluționare, în raport cu numărul și complexitatea acestora Capacitatea de rezolvare a lucrărilor cu grad de complexitate ridicat Disponibilitatea de rezolvare a lucrărilor în raport cu atribuțiile postului 2. Calitatea activității Calitatea redactării lucrărilor: structură coerentă, argumentație clară, logică juridică, exprimare corectă și precisă, capacitate de interpretare și aplicare a legii, capacitate de sinteză, stil clar și concis, gândire independentă/critică Dovada cunoștințelor juridice, în funcție de specializarea și domeniul în care își desfășoară activitatea Comunicare verbală corectă, clară și logică Capacitatea de a accepta erorile sau deficiențele propriei activități și de a răspunde pentru aceasta Modul de îndeplinire a altor activități: participarea în diferite comisii, la organizarea unor examene sau concursuri, conferințe etc. 3 Integritatea Respectarea deontologiei profesionale Respectarea legii, a normelor și procedurilor de lucru în activitatea desfășurată, precum și a prevederilor legale privind incompatibilitățile, interdicțiile și conflictul de interese Sancțiuni disciplinare aplicate, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare Comportament demn, autocontrol, atitudine respectuoasă față de persoanele cu care interacționează 4. Obligația de formare profesională continuă și absolvirea unor cursuri de specializare Cunoașterea și aprofundarea legislației, a doctrinei și a jurisprudenței în domeniul de activitate Interesul și disponibilitatea pentru pregătire individuală Participarea la programe de formare profesională continuă, inclusiv cursuri pentru învățarea sau aprofundarea unor limbi străine, pentru inițierea sau aprofundarea cunoștințelor de operare pe calculator ori la alte forme de perfecționare profesională (seminare, dezbateri, consultări etc.) 5. Modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale (pentru funcțiile de conducere) Capacitatea de organizare a activităților specifice compartimentului, prin repartizarea echilibrată și echitabilă a sarcinilor de serviciu, ținând seama și de specializarea persoanei Autoritatea și capacitatea de decizie în organizarea activităților specifice compartimentului Capacitatea de monitorizare și de evaluare a activității la nivelul compartimentului Capacitatea de coordonare și gestionare a resurselor umane existente la nivelul compartimentului: abilități de comunicare, motivarea subordonaților, identificarea nevoii de perfecționare profesională a acestora, obiectivitate și imparțialitate în aprecierea activității subordonaților Atitudinea în relațiile cu subordonații, colegii, petiționarii, alte instituții Abilități de mediere, negociere și soluționare a conflictelor