LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală comisă în condițiile vreuneia dintre cauzele prevăzute de lege care înlătură caracterul penal al faptei.
Efectul cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei nu se extinde asupra participanților, cu excepția cazului fortuit.
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale ori nu putea fi stăpân pe ele
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârșirii faptei, se găsea, din cauza unor împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completă produsă de alcool sau de alte substanțe.
Starea de beție voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanțe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă.
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoaște existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Nu constituie o circumstanță agravantă împrejurarea pe care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.
Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost, însă, întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Există tentativă și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.
Tentativa la crimă se pedepsește întotdeauna, iar tentativa la delict numai când legea prevede aceasta.
În cazul persoanei fizice, tentativa se sancționează cu o pedeapsă imediat inferioară categoriei de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, dacă legea nu prevede altfel.
În cazul persoanei juridice, tentativa se sancționează cu o amendă cuprinsă între minimul special și maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, reduse la jumătate, dacă legea nu prevede altfel. La această pedeapsă se poate adăuga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu excepția dizolvării persoanei juridice.
Nu se pedepsește făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune.
Participanți sunt persoanele care contribuie la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici
Autor este persoana care săvârșește în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
Dacă mai multe persoane săvârșesc nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi pedepsită ca autor.
Instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală
Complice este persoana care, cu intenție, ajută sau înlesnește în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală, săvârșită cu intenție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 87
Circumstanțele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți.
Circumstanțele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Participantul nu se pedepsește dacă împiedică în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, consumarea acesteia.
Dacă actele săvârșite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru acea faptă.
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenție, la săvârșirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție.
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceea infracțiune.
Persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infracțiunile săvârșite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentanții acestora.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârșirea aceleiași fapte.
Pluralitatea de infracțiuni constituie, după caz, concurs de infracțiuni sau recidivă
Există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin două ori mai multe acțiuni sau inacțiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
Există concurs formal de infracțiuni când o acțiune sau o inacțiune săvârșită de aceeași persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.
În cazul concursului formal de infracțiuni, fapta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă.
În caz de concurs real de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar din acestea se aplică pedeapsa, în una din următoarele modalități
când s-au stabilit numai pedepse privative de libertate
se aplică pedeapsa cea mai grea stabilită pentru una din infracțiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depășească totalul duratei pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente și nici maximul general al pedepsei imediat superioare ori 2. se aplică o pedeapsă care reprezintă totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, fără ca pedeapsa rezultantă să poată depăși maximul general al pedepsei imediat superioare
când s-au stabilit numai pedepse cu amendă
se aplică amenda cea mai mare stabilită pentru una din infracțiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depășească totalul pedepselor cu amendă stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente și nici maximul general al amenzii ori 2. se aplică o amendă care reprezintă totalul amenzilor stabilite pentru infracțiunile concurente, fără ca amenda rezultantă aplicată să poată depăși maximul general al amenzii
când s-au stabilit pedepse privative de libertate și pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa privativă de libertate, potrivit dispozițiilor lit. a) pct. 1, la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte.
Dacă vreuna din pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente este detențiunea pe viață, se aplică această pedeapsă.
Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și în cazul când pentru una sau pentru toate infracțiunile concurente s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă.
Dacă pentru una din infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.
Pedepsele complementare de natură diferită sau chiar de aceeași natură, dar cu un conținut diferit, se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.
Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeași natură și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
Măsurile de siguranță de aceeași natură în cazul infracțiunilor concurente se iau o singură dată, iar dacă sunt de natură diferită, se cumulează.
Recidivă există în următoarele cazuri
când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare
când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare
când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an și 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an
când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârșește cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.
Există recidivă și în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detențiunea pe viață.
Pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de condamnare pronunțată în străinătate pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. a), se aplică regulile concursului de infracțiuni. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, regulile concursului de infracțiuni se aplică ținând seama de pedeapsa care a mai rămas de executat.
În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. b), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se cumulează, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei imediat superioare. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, cumulul se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior.
În cazul recidivei după executare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. c) și d), se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu 10 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare.
Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor concursului de infracțiuni
La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la: a) infracțiunile săvârșite în timpul minorității
infracțiunile săvârșite din culpă
infracțiunile amnistiate
faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.
De asemenea, nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în cazul cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
În caz de concurs de infracțiuni săvârșit de persoana juridică, se aplică amenda până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3) pentru infracțiunea cea mai gravă, care poate fi majorat cu o pătrime.
În cazul în care persoana juridică a mai fost condamnată anterior definitiv pentru o infracțiune, se aplică dispozițiile alin. (1), dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară nu a fost executată. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.
Pedepsele complementare se pot cumula.
În cazul infracțiunii continuate și al infracțiunii complexe nu există pluralitate de infracțiuni.
Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni. În acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor fără ca pedeapsa să poată depăși maximul general.
Infracțiunea este complexă când în conținutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexă este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai mică decât cea pronunțată anterior
Pedeapsa este o măsură de constrângere aplicată în scopul reeducării condamnatului și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.
Pedepsele care se aplică persoanei fizice sunt: pedepse principale, pedepse complementare și pedepse accesorii.
Pedepsele principale se împart în: pedepse principale pentru crime și pedepse principale pentru delicte.
Pedepsele principale pentru crime sunt
detențiunea pe viață
detențiunea severă între 15 și 30 de ani.
Pedepsele principale pentru delicte sunt
închisoarea strictă între un an și 15 ani
închisoarea între 15 zile și un an
amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 și 360 de zile, fiecare zi fiind socotită între 100.000 lei și 1.000.000 lei
munca în folosul comunității, între 100 și 500 de ore.
Pedepsele complementare pentru crime și delicte sunt
interzicerea exercițiului unor drepturi de la un an la 10 ani
degradarea militară.
Pedeapsa accesorie pentru crime și delicte constă în interzicerea exercițiului tuturor drepturilor prevăzute ca pedeapsă complementară.
Pedepsele care se aplică persoanei juridice pentru crime sau delicte sunt: pedepse principale și pedepse complementare.
Pedeapsa principală este amenda de la 10.000.000 lei la 10.000.000.000 lei.
Pedepsele complementare sunt
dizolvarea persoanei juridice
suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la un an la 3 ani
interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice, pe o durată de la un an la 5 ani
interzicerea accesului la unele resurse financiare, pe o durată de la un an la 5 ani
afișarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României, prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală.
Pedepsele complementare prevăzute în alin. (3) lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ, integral sau parțial.
Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnații au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul, în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.
Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri
regimul de maximă siguranță
regimul închis
regimul semideschis
regimul deschis.
Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaților de a presta o muncă utilă, dacă sunt apți pentru muncă, pe educarea condamnaților, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnați și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către aceștia.
După împlinirea vârstei de 60 de ani, condamnații pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apți pentru muncă.
Executarea pedepselor privative de libertate se face, potrivit dispozițiilor legii pentru executarea pedepselor, în locuri anume destinate, denumite penitenciare.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnații bărbați.
Minorii condamnați la pedepse privative de libertate execută aceste pedepse separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, cu asigurarea posibilității de a continua învățământul general obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.
Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere.
Normele, timpul de muncă și remunerația muncii condamnatului sunt cele stabilite prin lege.
Din remunerația muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației penitenciarului. Aceste părți, precum și modul de folosire se stabilesc prin legea pentru executarea pedepselor.
Detențiunea pe viață și detențiunea severă se execută în penitenciare anume destinate sau în secții speciale ale celorlalte penitenciare.
Regimul executării detențiunii pe viață și detențiunii severe este regimul de maximă siguranță. Condamnatul la pedeapsa detențiunii pe viață sau detențiunii severe poate trece în celelalte regimuri în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.
Pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică persoanei care, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul detențiunii pe viață se aplică pedeapsa maximă a detențiunii severe și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi pe durata maximă.
În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, în locul pedepsei detențiunii pe viață se aplică pedeapsa maximă a detențiunii severe și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi pe durată maximă.
În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa detențiunii severe, perioada de detențiune executată se consideră ca parte executată din pedeapsa detențiunii severe
Executarea pedepsei închisorii stricte se face în penitenciare anume destinate.
Regimul executării pedepsei închisorii stricte este regimul închis, în cazul persoanei condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani sau regimul semideschis, în cazul pedepsei închisorii stricte care nu depășește 5 ani.
Condamnatul la pedeapsa închisorii stricte poate trece în celelalte regimuri în condițiile prevăzute de legea pentru executarea pedepselor.
Executarea pedepsei închisorii se face în penitenciare anume destinate.
Regimul executării pedepsei închisorii este regimul deschis, prevăzut de legea pentru executarea pedepselor.
Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care făptuitorul este condamnat să o plătească.
Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor-amendă. În acest caz suma totală care urmează să fie plătită rezultă din înmulțirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de instanță în raport cu gravitatea faptei și persoana făptuitorului, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă, ținându-se seama de posibilitățile financiare ale făptuitorului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în grija sa.
Dacă legea prevede că o infracțiune se pedepsește numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al zilelor-amendă este de 20 zile, iar maximul special de 120 zile, dacă legea nu prevede altfel.
Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii, minimul special al zilelor-amendă este de 40 zile, iar maximul special de 180 zile, iar când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii stricte, minimul special este de 60 zile și maximul special de 240 zile.
În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii stricte ca pedeapsă alternativă la amendă, instanța poate înlocui amenda cu munca în folosul comunității până la 500 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu își dă consimțământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii stricte.
În cazul condamnatului care se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, dacă legea prevede pedeapsa închisorii ca pedeapsă alternativă la amendă, instanța poate înlocui amenda cu munca în folosul comunității până la 300 de ore sau, în cazul în care condamnatul nu își dă consimțământul pentru această pedeapsă, cu pedeapsa închisorii.
La înlocuirea pedepsei amenzii, se ține seama de durata zilelor-amendă neplătite.