Înapoi la Legislație

Legea nr. 301/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
512

Pe scurt

Legea nr. 301/2004: LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
512 articole.
Cuprins

LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 334 · Denunțarea calomnioasă

(1)

Învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

(2)

Producerea sau ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(3)

Dacă cel care a săvârșit fapta declară mai înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana în contra căreia s-a făcut denunțul sau plângerea ori împotriva căreia s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 92.

(4)

Când cel denunțat a fost condamnat pe nedrept, se aplică pedeapsa prevăzută în art. 335.

Art. 335 · Mărturia mincinoasă

(1)

Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2)

Dacă în urma mărturiei mincinoase a rezultat o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani, iar dacă a rezultat condamnarea la o pedeapsă mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 10 ani.

(3)

Fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) nu se pedepsește dacă, în cauzele penale, mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cazurile, mai înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul își retrage mărturia.

(4)

Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunțat o hotărâre sau s-a dat o altă soluție ca urmare a mărturiei mincinoase, instanța va reduce pedeapsa potrivit art. 92.

(5)

Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător și expertului sau interpretului.

Art. 336 · Încercarea de a determina mărturia mincinoasă

(1)

Încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declarații mincinoase sau să nu depună mărturie într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauza în care se ascultă martori se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care fapta este săvârșită față de un expert sau interpret.

Art. 337 · Împiedicarea participării la proces

Împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârșită prin violență, amenințare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soțului sau a unei rude apropiate se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 7 ani

Art. 338 · Nedenunțarea unor infracțiuni

(1)

Nedenunțarea de îndată a săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 178, art. 179, art. 252-art. 255, art. 261-art. 263 alin. (2)-(6), art. 264 alin. (1), art. 314 și art. 331 se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

(2)

Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an.

(3)

Fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.

(4)

Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea nedenunțată, încunoștințează autoritățile competente despre acea infracțiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovații au fost descoperiți, a înlesnit arestarea acestora.

Art. 339 · Omisiunea sesizării organelor judiciare

(1)

Fapta funcționarului public care, luând cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de cercetare penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(2)

Dacă fapta este săvârșită de către un funcționar public cu atribuții de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 7 ani.

Art. 340 · Favorizarea infractorului

(1)

Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere prealabilă stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau împiedica urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 7 ani.

(2)

Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

(3)

Favorizarea săvârșirii de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.

Art. 341 · Omisiunea de a încunoștința organele judiciare

(1)

Fapta de a nu aduce la cunoștință organelor judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi dus la stabilirea nevinovăției unei persoane trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ținute în arest preventiv pe nedrept, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

(2)

Fapta prevăzută în alin. (1) nu se pedepsește dacă, prin aducerea la cunoștință, persoana care are această obligație ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soțul său sau pentru o rudă apropiată.

Art. 342 · Arestarea nelegală și cercetarea abuzivă

(1)

Reținerea sau arestarea nelegală ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani sau cu zile-amendă.

(2)

Întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe împotriva unei persoane aflate în curs de urmărire penală ori de judecată, pentru obținerea de declarații, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(3)

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și întrebuințarea de promisiuni, amenințări sau violențe față de un martor, expert sau interpret.

Art. 343 · Tortura

(1)

Fapta prin care se provoacă, cu intenție, unei persoane, o durere intensă sau suferințe puternice, fizice ori psihice, cu scopul de a obține de la acea persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terțe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferințe sunt provocate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani.

(2)

Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut vreuna din urmările arătate la art. 186 sau art. 187, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani.

(3)

Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani.

(4)

Nici o împrejurare excepțională, fie că este vorba de o stare de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de oricare altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul legii sau comanda autorității legitime.

(5)

Faptele prevăzute în alin. (1) nu constituie infracțiunea de tortură dacă durerea sau suferința rezultă exclusiv din sancțiuni legale și sunt inerente acestor sancțiuni sau pricinuite de ele.

Art. 344 · Represiunea nedreaptă

Fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna o persoană, știind că este nevinovată, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani

Art. 345 · Îngăduirea reținerii sau arestării nelegale

Fapta persoanei care, luând cunoștință în orice mod despre vreo reținere sau arestare nelegală, nu ia măsurile legale de îndată, dar nu mai târziu de 6 ore, deși aceasta era o îndatorire inerentă funcției sale, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani

Art. 346 · Supunerea la rele tratamente

Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reținere, deținere ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 ani la 7 ani

Art. 347 · Reținerea sau distrugerea de înscrisuri

Reținerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanță de judecată sau de un alt organ de jurisdicție ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate să ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă

Art. 348 · Împiedicarea activității justiției

(1)

Fapta de a participa la grupuri de presiune în sălile de judecată ori în incinta instanței, cu ocazia judecării unui proces, cu scopul de a intimida sau influența în orice fel judecata, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.

(2)

Amenințarea sau actul de intimidare comise față de un judecător, procuror, organ de cercetare penală, avocat, expert sau interpret, în scopul de a influența comportarea acestuia în îndeplinirea obligațiilor legale, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.

(3)

Cu aceeași pedeapsă, prevăzută la alin. (2), se sancționează încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să nu prezinte probe într-o cauză aflată în curs de soluționare.

Art. 349 · Evadarea

(1)

Evadarea din starea legală de reținere sau deținere, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

(2)

Dacă fapta este săvârșită prin folosirea de violențe, de arme sau de alte instrumente ori de către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 8 ani.

(3)

Pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută, fără a se putea depăși maximul general al pedepsei imediat superioare.

Art. 350 · Înlesnirea evadării

(1)

Înlesnirea, prin orice mijloace, a evadării se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani, iar dacă fapta s-a săvârșit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.

(2)

Înlesnirea evadării în condițiile art. 349 alin. (2) se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 8 ani, iar dacă fapta este săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.

(3)

Înlesnirea evadării unei persoane reținute, arestate sau condamnate pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este săvârșită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani.

(4)

Înlesnirea evadării săvârșită din culpă de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel evadat se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.

Art. 351 · Nerespectarea hotărârilor judecătorești

(1)

Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de executare, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită prin acte de violență, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 7 ani.

(2)

Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori o parte din locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.

(3)

Dacă fapta prevăzută în alin. (2) se săvârșește prin amenințare, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită prin acte de violență, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.

(4)

Nerespectarea hotărârilor judecătorești prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 129 lit. c)-e) se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.

Art. 352 · Sancționarea tentativei

Tentativa la delictele prevăzute în art. 337, art. 343 alin. (1), art. 349 și art. 350 alin. (1)-(3) se pedepsește

Art. 353 · Sancționarea persoanei juridice

Persoana juridică se sancționează pentru infracțiunile prevăzute în art. 336 - art. 337, art. 340 și art. 347

Art. 354 · Constituirea unui grup infracțional organizat

(1)

Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2)

Pedeapsa pentru faptele prevăzute în alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.

(3)

Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost urmată de săvârșirea unui delict, se aplică pedeapsa prevăzută pentru acel delict în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1), iar dacă infracțiunea săvârșită este crimă, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.

(4)

Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1) care denunță autorităților grupul infracțional organizat mai înainte de a fi fost descoperit și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul grupului.

(5)

Persoana care a săvârșit fapta prevăzută în alin. (1) sau una dintre infracțiunile grave care intră în scopul grupului infracțional organizat și care, în cursul urmăririi penale sau al judecății, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai grupului, beneficiază de reducerea pedepsei potrivit art. 92.

Art. 355 · Asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni

(1)

Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări care nu are caracterul unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 286 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri sau grupări, se pedepsește cu închisoare strictă de la 5 la 15 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru cea mai gravă dintre infracțiunile care intră în scopul asocierii sau grupării.

(2)

Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică pedeapsa prevăzută pentru acea infracțiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3)

Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1) care denunță autorităților asocierea sau gruparea mai înainte de a fi fost descoperită și de a se fi început săvârșirea infracțiunii care intră în scopul asocierii.

Art. 356 · Definirea grupului infracțional organizat și a infracțiunii grave

(1)

Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă de timp și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

(2)

Prin infracțiune gravă se înțelege orice infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate al cărei maxim special este de peste 5 ani.

Art. 357 · Dispoziții speciale privind tăinuirea

(1)

Infracțiunea de tăinuire prevăzută în art. 267, dacă bunul provine dintr-o infracțiune gravă săvârșită de unul sau mai mulți membri ai unui grup infracțional organizat, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea gravă din care provine bunul tăinuit.

(2)

Tăinuirea săvârșită de soț sau de o rudă apropiată nu se pedepsește.

Art. 358 · Sancționarea persoanei juridice

Persoana juridică se sancționează pentru infracțiunile prevăzute în prezentul capitol

Art. 359 · Tulburarea liniștii publice prin violențe

(1)

Participarea în cadrul unei mulțimi care tulbură liniștea publică, dacă cei care participă nu se dispersează după trei somații ale organelor de ordine, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă.

(2)

În cazul în care participanții au săvârșit violențe contra persoanelor sau bunurilor, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Art. 360 · Neluarea de măsuri pentru asigurarea liniștii publice

Neasigurarea, de către administratorii localurilor publice și localurilor de agrement, a liniștii publice în localurile respective, precum și refuzul acestora de a sprijini organele în drept pentru restabilirea ordinii publice sau pentru luarea măsurilor împotriva persoanelor care au încălcat legea se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă

Art. 361 · Instigarea publică și apologia infracțiunilor

(1)

Fapta de a îndemna publicul prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace de a nu respecta legile ori de a săvârși fapte ce constituie infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

(2)

Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită de un funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori de către o persoană din cele prevăzute în art. 281, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

(3)

Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârșirea infracțiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

(4)

Purtarea în public a unei uniforme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. (1), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(5)

Cu aceeași pedeapsă se sancționează lăudarea în public a celor care au săvârșit infracțiuni sau a infracțiunilor săvârșite de aceștia.

Art. 362 · Manifestări de rasism sau naționalism șovin

(1)

Împiedicarea unui cetățean român de a-și stabili în mod liber naționalitatea sau limba maternă, ori modificarea abuzivă a datelor privind naționalitatea sau limba maternă a unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2)

Împiedicarea prin orice mijloace a unei persoane de a întrebuința o altă limbă decât cea oficială a statului, precum și refuzul sau împiedicarea liberei transmiteri prin viu grai ori scris a comunicării sau corespondenței dacă este vorbită ori scrisă în altă limbă decât cea oficială se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu zile-amendă.

Art. 363 · Propaganda naționalist-șovină

Propaganda naționalist-șovină, instigarea la ura de rasă sau naționalitate, dacă fapta nu constituie infracțiunea prevăzută în art. 291, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă

Art. 364 · Tulburarea folosinței locuinței

(1)

Fapta prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil ori prin care se împiedică normala folosință a locuinței se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2)

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(3)

Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Art. 365 · Exercitarea fără drept a unei profesii

Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă

Art. 366 · Încăierarea

(1)

Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă.

(2)

Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, cel care a săvârșit această faptă se pedepsește pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se reduce cu un an. Ceilalți participanți se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).

(3)

În cazul prevăzut în alin. (2), dacă nu se cunoaște care dintre participanți au săvârșit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor pedeapsa închisorii stricte de la un an la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrității corporale sau a sănătății. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 15 ani.

(4)

Nu se pedepsește cel care a fost prins în încăierare împotriva voinței sale sau care a încercat să despartă pe alții, să respingă un atac ori să apere pe altul.

Art. 367 · Cerșetoria

Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă

Art. 368 · Cerșetoria calificată

Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care, având capacitatea de a munci, se folosește de copil pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi

Art. 369 · Organizarea cerșetoriei

(1)

Îndemnul sau înlesnirea practicării cerșetoriei de către un minor ori tragerea de foloase de pe urma practicării cerșetoriei de către un minor se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani.

(2)

Recrutarea sau constrângerea unui minor la cerșetorie se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.

(3)

Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârșită de un părinte sau de un reprezentant legal al minorului, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), și închisoarea strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2).

Art. 370 · Portul și folosirea fără drept de arme albe

(1)

Portul, fără drept, în locuri publice a cuțitului, pumnalului, șișului, boxului, castetului sau a altor asemenea obiecte periculoase se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2)

Portul sau folosirea, fără drept, a obiectelor prevăzute în alin. (1) în localul autorităților publice, instituțiilor publice, instituțiilor sau altor persoane de interes public, la întruniri publice ori în localuri de alegeri se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

Art. 371 · Folosirea și procurarea de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate

(1)

Folosirea în locuri publice a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecționate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru șocuri electrice, în alte scopuri decât legitima apărare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.

(2)

Importul sau procurarea pe orice cale, în vederea comercializării, fără drept, de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, care imprimă proiectilului o viteză mai mare de 220 m/s, cu excepția celor destinate activității sportive, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.

Art. 372 · Sancționarea tentativei

Tentativa la delictul prevăzut în art. 369 se pedepsește

Art. 373 · Sancționarea persoanei juridice

Persoana juridică se sancționează pentru infracțiunile prevăzute în art. 360, art. 364, art. 369 alin. (1) și (2) și art. 371

Articolele următoare · 373 din 512