Înapoi la Legislație

Legea nr. 301/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
512

Pe scurt

Legea nr. 301/2004: LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
512 articole.
Cuprins

LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 113 · Limitele răspunderii penale

(1)

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

(2)

Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.

(3)

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

Art. 114 · Consecințele răspunderii penale

(1)

Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gravitatea faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

(2)

Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Art. 115 · Măsurile educative

Măsurile educative care se pot lua față de minor sunt

a)

mustrarea

b)

libertatea sub supraveghere

c)

libertatea sub supraveghere severă

d)

internarea într-un centru de reeducare

e)

internarea într-un institut medical-educativ

Art. 116 · Mustrarea

(1)

Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în explicarea gravității faptei săvârșite, în sfătuirea minorului de a se purta în așa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenția că, dacă va săvârși din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

(2)

Măsura mustrării nu se poate lua dacă minorul a devenit major la data judecării. În acest caz, în locul măsurii educative a mustrării se dispune amenda sub forma zilelor-amendă între 5 și 10 zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 100.000 lei, sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 25 și 50 de ore.

Art. 117 · Libertatea sub supraveghere

(1)

Măsura educativă a libertății sub supraveghere constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supravegherea părinților săi, a celui care l-a adoptat sau a tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude apropiate, la cererea acesteia.

(2)

Instanța pune în vedere, celui căruia i s-a încredințat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau dacă a săvârșit o nouă infracțiune.

(3)

Instanța poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligații

a)

să nu frecventeze anumite locuri stabilite

b)

să nu între în legătură cu anumite persoane și, dacă a fost contactat de acestea, să anunțe de îndată

c)

să frecventeze cursuri școlare din învățământul general obligatoriu

d)

să presteze o activitate neremunerată într-o instituție de interes public fixată de instanță, cu o durată între 50 și 100 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de școală, în zilele nelucrătoare și în vacanță.

(4)

Instanța atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale.

(5)

După luarea măsurii libertății sub supraveghere, instanța încunoștințează școala unde minorul învață sau unitatea la care este angajat și, după caz, instituția la care prestează activitatea stabilită de instanță.

(6)

Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. (1) minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui ori săvârșește o infracțiune, instanța revocă libertatea sub supraveghere și ia față de minor fie măsura libertății sub supraveghere severă, fie măsura internării într-un centru de reeducare sau îi aplică o pedeapsă.

(7)

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, în locul măsurii educative a libertății sub supraveghere, amenda sub forma zilelor-amendă de la 10 zile la 20 zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 200.000 lei, sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 50 și 150 de ore.

(8)

Termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data punerii în executare a libertății sub supraveghere.

Art. 118 · Libertatea sub supraveghere severă

(1)

Măsura educativă a libertății sub supraveghere severă constă în lăsarea minorului în libertate pe o perioadă între un an și 3 ani, sub supravegherea unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau a serviciilor de reintegrare socială și supraveghere.

(2)

Supravegherea poate consta în includerea minorului în programe de reintegrare socială, precum și în acordarea de asistență și consiliere. Pe durata supravegherii severe, instanța poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute în art. 117 alin. (3).

(3)

Dispozițiile art. 117 alin. (2), (4) -

(6)

și (8) se aplică în mod corespunzător.

(4)

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, în locul măsurii educative a libertății sub supraveghere severă, o amendă sub forma zilelor-amendă între 15 și 30 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 300.000 lei sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 100 și 200 de ore.

Art. 119 · Internarea într-un centru de reeducare

(1)

Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se dispune cu privire la minorul care, în raport cu gravitatea faptei săvârșite și cu nevoile de reeducare, are posibilitatea de a se îndrepta chiar fără a i se aplică o pedeapsă. În timpul internării i se asigură minorului posibilitatea de a dobândi educația necesară și o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.

(2)

Măsura se va lua pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. În mod excepțional, măsura educativă a internării poate dura până la împlinirea vârstei de 20 de ani, dacă minorul a comis fapta la o dată apropiată vârstei de 18 ani sau dacă gravitatea faptei săvârșite, nevoile de reeducare a minorului și necesitatea continuității procesului său de pregătire justifică aceasta.

(3)

Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care se apreciază că este necesar să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate, instanța revocă internarea și aplică pedeapsa. În cazul când instanța nu consideră că este necesară aplicarea pedepsei, se menține măsura internării.

(4)

Dacă se descoperă, după pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus internarea minorului într-un centru de reeducare, că minorul săvârșise o infracțiune concurentă pentru care se apreciază că este necesar să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate, instanța revocă internarea și aplică pedeapsa. În cazul când instanța nu consideră că este necesară aplicarea pedepsei, se menține măsura internării.

(5)

Dacă se descoperă, după pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus internarea minorului într-un centru de reeducare, că minorul suferise pentru o infracțiune concurentă și o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, măsura internării se revocă.

(6)

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 20 de ani sau, în locul măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, se poate dispune amenda sub forma zilelor-amendă între 20 și 50 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 350.000 lei sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 100 și 300 de ore.

Art. 120 · Internarea într-un institut medical-educativ

(1)

Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație.

(2)

Măsura se ia pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.

(3)

Măsura poate fi ridicată și înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dacă a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Dispunând ridicarea măsurii, instanța poate să ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare.

(4)

Dispozițiile art. 119 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(5)

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea într-un institut medical-educativ până la împlinirea vârstei de 20 de ani sau, în locul măsurii educative a internării într-un institut medical-educativ, se poate dispune obligarea la tratament medical și amenda sub forma zilelor-amendă între 10 și 20 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 200.000 lei sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 50 și 150 de ore.

Art. 121 · Liberarea minorului înainte de a deveni major

(1)

Dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centrul de reeducare, iar minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.

(2)

Cel care a devenit major în cursul judecății și instanța a dispus internarea în centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 20 de ani poate fi liberat după ce a executat cel puțin un an din această măsură, dacă a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Art. 122 · Revocarea liberării minorului

(1)

Dacă în perioada liberării acordate potrivit art. 121, minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, instanța, ținând seama de gravitatea infracțiunii, poate dispune fie menținerea liberării, fie revocarea și aplicarea unei pedepse. În cazul în care nu este necesară aplicarea unei pedepse, se revocă numai liberarea.

(2)

Dacă în perioada liberării minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii stricte, a detențiunii severe sau a detențiunii pe viață, instanța revocă liberarea și aplică o pedeapsă. În cazul când nu este necesară aplicarea pedepsei, se revocă numai liberarea.

Art. 123 · Pedepsele pentru minori

(1)

Pedepsele care se pot aplica minorului sunt următoarele

a)

închisoarea strictă de la 5 la 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață

b)

închisoarea strictă de la 3 la 12 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii severe

c)

închisoarea strictă între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii stricte, fără ca minimul închisorii stricte aplicabile minorului să depășească 3 ani

d)

închisoarea între limitele reduse la jumătate ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, când legea prevede pentru aceasta pedeapsa închisorii

e)

amenda sub forma zilelor-amendă, între 5 și 180 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 lei și 500.000 lei

f)

munca în folosul comunității, între 50 și 250 de ore.

(2)

Pedepsele aplicate minorului se execută în regimul prevăzut în legea pentru executarea pedepselor.

(3)

Pedepsele complementare nu se aplică minorului.

(4)

Condamnările pronunțate pentru faptele săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi.

Art. 124 · Suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate minorului

(1)

În cazul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instanță. Dacă pedeapsa aplicată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de 6 luni.

(2)

Pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau serviciului de reintegrare socială și supraveghere, potrivit art. 118. Instanța poate stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 117 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate să oblige pe minor la respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 103 și art. 107.

(3)

Dispozițiile art. 95 alin. (3), art. 96 alin. (3), art. 97 și art. 98 se aplică în mod corespunzător.

(4)

Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 117 alin. (3), art. 103 și art. 107 poate atrage revocarea suspendării condiționate potrivit art. 104 alin. (2) și art. 107 alin. (2).

(5)

În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit art. 103, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104 alin. (2).

Art. 125 · Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată minorului

(1)

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la un an la 3 ani, stabilit de instanță.

(2)

Pe durata termenului de încercare, instanța poate dispune luarea vreuneia din măsurile prevăzute în art. 124 alin. (2).

Art. 126 · Renunțarea la pedeapsa aplicabilă minorului

În cazul infracțiunilor sancționate cu pedeapsa închisorii sau cu pedeapsa închisorii stricte de cel mult 2 ani, instanța poate să nu aplice nici o pedeapsă minorului care nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat și a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea unei pedepse

Art. 127 · Amânarea aplicării pedepsei minorului

(1)

În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanța, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia, dacă minorul nu are antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedește că are posibilitatea de a-l acoperi și după săvârșirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.

(2)

În cazul în care instanța amână aplicarea pedepsei, aceasta fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunțe asupra pedepsei, care nu poate depăși 2 ani din momentul pronunțării hotărârii.

(3)

Intervalul de timp dintre momentul pronunțării hotărârii și data fixată de instanță potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru minor.

(4)

În perioada de probă, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate dispune încredințarea minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorului sau serviciului de reintegrare socială și supraveghere, putând să dispună totodată pentru minor unele din obligațiile prevăzute în art. 117 alin. (3).

(5)

Dacă minorul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanța poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă minorul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanța poate fie să amâne încă o dată pentru același termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.

Art. 128 · Scopul măsurilor de siguranță

(1)

Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2)

Măsurile de siguranță se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

(3)

Măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurilor prevăzute în art. 129 lit. d) și e).

Art. 129 · Felurile măsurilor de siguranță

Măsurile de siguranță sunt

a)

obligarea la tratament medical

b)

internarea medicală

c)

interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupație

d)

interzicerea de a se afla în anumite localități

e)

interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată

f)

expulzarea străinilor

g)

confiscarea specială

Art. 130 · Obligarea la tratament medical

(1)

Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, acesta poate fi obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

(2)

Când persoana față de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.

(3)

Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.

(4)

Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Art. 131 · Internarea medicală

(1)

Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării acestuia într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire.

(2)

Această măsură poate fi luată și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(3)

Persoana internată care părăsește fără învoire institutul medical va fi obligată, cu sprijinul organelor de poliție, să revină la institut, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 132 · Interzicerea unei funcții sau profesii

(1)

Când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii ocupării acelei funcții sau exercitării acelei profesii, meserii ori ocupații.

(2)

Această măsură poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

(3)

Măsura interzicerii unei funcții sau profesii poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(4)

Această măsură nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilități sindicale sau patronale ori desfășoară o activitate în domeniul presei.

Art. 133 · Interzicerea de a se afla în anumite localități

(1)

Dacă instanța constată că prezența unei persoane condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puțin un an în localitatea unde a săvârșit infracțiunea sau în alte localități constituie un pericol grav pentru societate, poate lua față de această măsură interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localități anume determinate prin hotărârea de condamnare.

(2)

Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 5 ani și poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.

(3)

Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

Art. 134 · Interdicția de a reveni în locuința familiei pe o perioadă determinată

(1)

Dacă instanța constată că prezența, în locuința familiei, a persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puțin un an pentru loviri sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice sau psihice ori pentru vătămare corporală, sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru corupție sexuală, săvârșite asupra unui membru de familie, constituie un pericol grav pentru ceilalți membri ai familiei, poate lua față de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuința familiei, la cererea părții vătămate.

(2)

Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani și poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.

(3)

Măsura poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

(4)

Partea vătămată poate cere oricând revocarea măsurii prevăzute în alin. (1).

Art. 135 · Expulzarea

(1)

Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.

(2)

În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa privativă de libertate, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

(3)

Încetarea expulzării se pronunță de instanță.

(4)

Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există pericolul real de a fi condamnate la moarte ori de a fi supuse la tortură, tratamente inumane sau degradante în statul în care ar urma să fie expulzate sau dacă sunt căsătorite cu cetățeni români, au domiciliul și familia în România, iar căsătoria este anterioară săvârșirii faptei.

Art. 136 · Confiscarea specială

(1)

Sunt supuse confiscării speciale

a)

bunurile produse ori care au dobândit un alt regim juridic prin infracțiune

b)

bunurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut modul lor de folosire. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă

c)

bunurile care au fost date pentru a determina săvârșirea unei infracțiuni sau pentru a răsplăti pe făptuitor

d)

bunurile dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia

e)

bunurile deținute în contra dispozițiilor legale.

(2)

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3)

Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului, dacă acesta face parte dintre mijloacele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei făptuitorului.

Art. 137 · Efectele amnistiei

(1)

Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârșită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură și executarea pedepsei pronunțate, precum și celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.

(2)

Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, măsurilor educative și asupra drepturilor persoanei vătămate.

Art. 138 · Prescripția răspunderii penale

(1)

Prescripția înlătură răspunderea penală.

(2)

Prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul infracțiunilor contra umanității.

Art. 139 · Termenele de prescripție a răspunderii penale

(1)

Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt

a)

25 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață

b)

20 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii severe

c)

15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii stricte mai mare de 10 ani

d)

10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii stricte mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani

e)

5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii stricte între un an și 5 ani

f)

3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii, amenda sub forma zilelor-amendă ori munca în folosul comunității.

(2)

Prevederile alin. (1) lit. e) se aplică și în cazul pedepselor prevăzute de lege pentru persoana juridică.

(3)

Termenele prevăzute în prezentul articol se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.

Art. 140 · Întreruperea cursului prescripției

(1)

Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 139 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

(2)

După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.

(3)

Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.

(4)

Termenele prevăzute în art. 139, dacă au fost depășite cu încă o jumătate, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Art. 141 · Suspendarea cursului prescripției

(1)

Cursul termenului prescripției prevăzute în art. 139 este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

(2)

Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

Art. 142 · Termenele de prescripție a răspunderii penale pentru minori

Termenele de prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori

Art. 143 · Lipsa plângerii prealabile

(1)

În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.

(2)

Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înlătură răspunderea penală.

(3)

Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una dintre ele.

(4)

Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.

(5)

În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă, acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.

Art. 144 · Împăcarea părților

(1)

Împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă.

(2)

Împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.

(3)

Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali. Cei cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.

Art. 145 · Efectele grațierii

(1)

Grațierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai ușoară.

(2)

Grațierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere.

(3)

Grațierea nu are efect asupra măsurilor de siguranță și măsurilor educative, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere.

(4)

Grațierea are efecte și asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiționat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunțate de instanță se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiționată este revocată sau anulată, se execută numai partea din pedeapsă rămasă negrațiată.

Art. 146 · Prescripția executării pedepsei

(1)

Prescripția înlătură executarea pedepsei principale.

(2)

Prescripția nu înlătură executarea pedepselor principale pronunțate pentru infracțiunile contra umanității.

Art. 147 · Termenele de prescripție a executării pedepsei

(1)

Termenele de prescripție a executării pedepsei sunt

a)

20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau detențiunea severă

b)

5 ani, plus durata pedepsei închisorii stricte sau închisorii care urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul pedepselor cu închisoarea

c)

3 ani, în cazul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă și a muncii în folosul comunității.

(2)

Prevederile alin. (1) lit. c) se aplică corespunzător și în cazul pedepselor aplicate persoanei juridice.

(3)

Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

(4)

În cazul revocării suspendării condiționate a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de prescripție începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă.

(5)

Măsurile de siguranță nu se prescriu.

Art. 148 · Termenele de prescripție a executării pedepsei pentru minori

Termenele de prescripție a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori

Art. 149 · Întreruperea cursului prescripției executării pedepsei

(1)

Cursul termenului prescripției executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripție de la data sustragerii.

(2)

Cursul termenului prescripției executării se întrerupe și prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni.

Art. 150 · Suspendarea cursului prescripției executării pedepsei

(1)

Cursul termenului prescripției executării pedepsei este suspendat în cazurile și condițiile prevăzute în Codul de procedură penală.

(2)

Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

Art. 151 · Reabilitarea de drept

(1)

Reabilitarea de drept are loc în cazul condamnării la amendă sub forma zilelor-amendă, la muncă în folosul comunității sau la pedeapsa închisorii, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit nici o altă infracțiune.

(2)

Prevederile art. 155 se aplică în mod corespunzător.

(3)

Reabilitarea de drept poate fi constatată și de instanța de judecată. În acest caz instanța verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute în alin. (1), după care pronunță o hotărâre în constatare.

Art. 152 · Reabilitarea judecătorească

(1)

Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească

a)

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii stricte, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate

b)

în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii severe ori la pedeapsa detențiunii pe viață comutată sau înlocuită cu pedeapsa detențiunii severe, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă o jumătate din durata pedepsei pronunțate

c)

în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a împlinirii termenului prevăzut de lege în cazul liberării condiționate, după trecerea unui termen de 20 de ani.

(2)

Instanța poate dispune, în cazuri excepționale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol. (3) Condamnatul decedat până la împlinirea condițiilor de reabilitare poate fi reabilitat dacă instanța, evaluând comportarea condamnatului până la deces, apreciază că merită acest beneficiu.

Art. 153 · Calculul termenului de reabilitare

(1)

Termenele prevăzute în art. 152 și 153 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

(2)

Pentru cei condamnați la amendă sub forma zilelor-amendă, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.

(3)

În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de grațiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă și de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dacă actul de grațiere se referă la infracțiuni în curs de judecată.

Art. 154 · Condițiile reabilitării judecătorești

(1)

Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții

a)

nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 152

b)

își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă

c)

a avut o bună conduită

d)

a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, în afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.

(2)

Când instanța constată că nu este îndeplinită condiția de la alin. (1) lit. d), dar aceasta nu se datorează relei-voințe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

Art. 155 · Efectele reabilitării de drept și judecătorești

(1)

Reabilitarea face să înceteze decăderile și interdicțiile, precum și incapacitățile care rezultă din condamnare.

(2)

Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care făptuitorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forțelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.

(3)

De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, cu excepția celor prevăzute în art. 129 lit. d) și e).

Art. 156 · Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească

(1)

În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după un termen de 3 ani în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii severe și după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii stricte; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.

(2)

Condițiile prevăzute în art. 154 trebuie să fie îndeplinite și pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.

(3)

Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiții de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală.

Art. 157 · Anularea reabilitării

Reabilitarea judecătorească va fi anulată când după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare

Articolele următoare · 157 din 512