LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Lovirea sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
Faptele prevăzute în alin. (1) săvârșite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
Faptele prevăzute în alin. (3) săvârșite asupra unui membru de familie se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute în alin. (2) și (4), acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Fapta prevăzută în alin. (1) săvârșită asupra membrilor familiei se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 6 ani.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptei prevăzute în alin. (2), acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală, producându-și efectele și în cazul în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu.
Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții persoanei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 10 ani.
Când fapta a fost săvârșită în scopul producerii consecințelor prevăzute în alin. (1) și (2), pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani.
Fapta prevăzută în art. 185 alin. (3) care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum și cea prevăzută în art. 186, săvârșite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 187 alin. (1) sau (2), pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau zile-amendă.
Când săvârșirea faptei prevăzute în alin. (1) este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la un an sau zile-amendă.
Fapta prevăzută în alin. (2), dacă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alin. (3), se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă.
Dacă faptele prevăzute în alin. (3) și (4) sunt săvârșite de către o persoană care se află în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau zile-amendă, în cazul alin. (3), și închisoarea strictă de la un an la 5 ani, în cazul alin. (4).
Pentru faptele prevăzute în alin. (1)-(4), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârșită în vreuna din următoarele împrejurări
în afara instituțiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop
de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate
dacă vârsta sarcinii a depășit paisprezece săptămâni, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă.
Întreruperea cursului sarcinii, săvârșită în orice condiții, fără consimțământul femeii însărcinate, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și (2) s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În cazul în care fapta prevăzută în alin. (2) sau (3) a fost săvârșită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii se va aplica și interdicția exercitării profesiei de medic, potrivit art. 75 alin. (1) lit. c).
Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic
dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav și iminent și care nu putea fi înlăturat altfel
în cazul prevăzut în alin. (1) lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale
în cazul prevăzut în alin. (2) când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima voința, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice potrivit dispozițiilor legale.
Tentativa la delictele prevăzute în art. 187 alin. (3) și art. 101 alin. (2) se pedepsește
Persoana juridică se sancționează pentru infracțiunile prevăzute în art. 189 alin. (3) și (4)
Alterarea genotipului uman, cu intenție, în orice mod, se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 5 ani
Utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme biologice sau alte arme de exterminare în masă se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi
Crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreația se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și crearea, prin clonare, a unei ființe umane genetic identice unei alte ființe umane, vii sau moarte.
Tentativa la delictele prevăzute în art. 195 se pedepsește
Persoana juridică se sancționează pentru infracțiunile prevăzute în prezentul capitol
Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putință de a se îngriji, de către persoana care o are sub pază sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viața, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepsește cu închisoarea strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârșirea faptei, își reia de bunăvoie îndatoririle.
Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înștiința autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viață, sănătate sau integritate corporală este în primejdie și care este lipsită de puterea de a se salva, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu zile-amendă
Neînștiințarea autorității de către cel ce găsește o persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu zile-amendă
Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani.
În cazul în care fapta este săvârșită în vreuna din următoarele împrejurări
prin simularea de calități oficiale
prin răpire
de o persoană înarmată
de două sau mai multe persoane împreună
dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj
când victima este minoră
când victima este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea strictă de la 7 la 15 ani.
Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană fizică sau juridică, o organizație internațională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani.
Punerea sau ținerea unei persoane în stare de sclavie, precum și traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi
Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci contra voinței sale sau la o muncă obligatorie se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani
Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane prin amenințare sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării acestei persoane, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună
s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății
fapta a produs beneficii materiale importante.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează și fapta de a determina sau de a permite, cu intenție, direct sau indirect, intrarea sau rămânerea pe teritoriul României a unei persoane care nu este cetățean român sau nu are domiciliul în România, victimă a traficului de persoane, săvârșită în una din următoarele împrejurări
folosind față de victimă mijloace frauduloase, violență, amenințări sau orice altă formă de constrângere
abuzând de starea specială în care se găsește victima, din cauza situației sale ilegale ori precare de intrare sau ședere în țară ori din cauza stării de graviditate, unei boli sau infirmități ori unei deficiențe fizice sau mintale.
Dacă fapta prevăzută în alin. (4) se săvârșește în mod repetat, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă
fapta a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani
fapta a fost săvârșită prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună
s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății
fapta a produs beneficii materiale importante.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea pe viață sau detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
În sensul art. 204 și art. 205, prin exploatarea unei persoane se înțelege
executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate
ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire
obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală
obligarea la practicarea cerșetoriei
prelevarea de organe
Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau într-un loc împrejmuit ținând de acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancționează pătrunderea fără drept în sediile autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor publice, ale partidelor sau în locul unde o persoană fizică sau juridică își desfășoară activitatea.
În cazul în care fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) se săvârșește de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopții sau prin folosire de calități mincinoase, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 10 ani.
Pentru fapta prevăzută în alin. (1), acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Încălcarea dreptului la viață privată al unei persoane prin folosirea oricăror mijloace de interceptare de la distanță de date, informații, imagini sau sunete din interiorul locurilor menționate în art. 209 alin. (1), fără consimțământul persoanei care le folosește sau fără permisiunea legii, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
Fotografierea sau filmarea din locuri publice a exteriorului unui imobil cu destinația de locuință, reședință sau casă de vacanță, aparținând oricărei persoane, nu constituie infracțiune.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soțului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu zile-amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Când constrângerea constă în amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.
Deschiderea unei corespondențe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanță, fără drept, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează sustragerea, distrugerea sau reținerea unei corespondențe, precum și divulgarea conținutului unei corespondențe, chiar și atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greșeală, ori divulgarea conținutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoștință de aceasta din greșeală sau din întâmplare.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Confecționarea, comercializarea, instalarea sau utilizarea, fără drept, de mijloace tehnice destinate interceptării sau împiedicării comunicațiilor se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani
Divulgarea, fără drept, a unor date de către acela căruia i-au fost încredințate sau de care a luat cunoștință în virtutea profesiei ori funcției, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
Utilizarea sau divulgarea în alte scopuri decât cele prevăzute de lege a documentelor sau informațiilor cu caracter de secret profesional, de către cel care le-a primit ori a luat cunoștință de ele în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Tentativa la delictele prevăzute în art. 201 alin. (1) și (2), art. 202, art. 204 alin. (1) și (4) și art. 205 alin. (1) se pedepsește.
Constituie tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii crimei prevăzute în art. 201 alin. (3).
Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă
fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună
victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
victima este un membru de familie
victima era un minor care nu împlinise vârsta de 15 ani
s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepsește cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex a cărei vârstă este între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.
Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită în împrejurările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(4) au avut urmările prevăzute în art. 217 alin. (2) lit. e), pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o persoană de sex feminin care nu împlinise vârsta de 18 ani să aibă cu el raport sexual se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Actele de perversiune sexuală săvârșite în public se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă se sancționează și actele de perversiune sexuală cu o persoană a cărei vârstă este între 15 și 18 ani, dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia.
Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute în alin. (2), (3) și (4) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1)-(6) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Actele cu caracter obscen săvârșite asupra unui minor sau în prezența unui minor se pedepsesc cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Când actele prevăzute la alin. (1) se săvârșesc asupra unui membru de familie, pedeapsa este închisoarea strictă de la 2 la 7 ani.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și (2) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei închisorii se majorează cu 2 ani.
Ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori se pedepsește cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani
Hărțuirea unei persoane prin amenințare sau constrângere în scopul de a obține satisfacții de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de calitatea sau de influența pe care i-o conferă funcția îndeplinită la locul de muncă, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Tentativa la delictele prevăzute în art. 217 alin. (1), art. 218 alin. (1)-(4), art. 220 alin. (1)-(6), art. 221 și art. 222 se pedepsește