LEGE nr. 301*) din 28 iunie 2004 privind Codul penal *)abrogata de LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal

Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c).

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată.

Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 ani și 5 ani.

Dispozițiile art. 96 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) și d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la alin. (1) lit. a).

Instanța poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligații

Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță conform alin. (3) lit. a)-f) se face de organele prevăzute în alin. (1) lit. a) și aceleași organe sesizează instanța în caz de neîndeplinire a obligațiilor, pentru luarea măsurilor în condițiile art. 104 alin. (2).

Dispozițiile art. 97 și art. 98 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Dacă cel condamnat nu îndeplinește măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunând executarea în întregime a pedepsei sau să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.

Dispozițiile art. 99 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În cazurile prevăzute de art. 99 alin. (1), dacă pedeapsa rezultată în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni sau recidiva nu depășește 5 ani, instanța poate aplica dispozițiile art. 101.

În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În cazul în care dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile art. 101, instanța poate stabili obligația condamnatului de a efectua în termenul de încercare o muncă în folosul comunității, pe o perioadă de cel mult 300 de ore, potrivit art. 70.

Dacă cel condamnat nu efectuează munca în folosul comunității ori are o conduită necorespunzătoare în timpul efectuării acesteia prin neîndeplinirea obligațiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor nesatisfăcătoare, instanța poate revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei sau prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani.

Dispozițiile art. 103 - 106 se aplică în mod corespunzător.

În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanța, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia dacă inculpatul nu a avut antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedește că are posibilitatea de a-l acoperi, iar după săvârșirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.

În cazul în care amână aplicarea pedepsei, instanța fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunțe asupra pedepsei, care nu poate depăși 2 ani din momentul pronunțării hotărârii.

Intervalul de timp dintre momentul pronunțării hotărârii și data fixată de instanță potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru inculpat.

În perioada de probă, instanța îl poate obliga pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere și să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute în art. 103.

Dacă inculpatul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanța poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă inculpatul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanța poate fie să amâne încă o dată pentru același termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.

Durata executării pedepsei privative de libertate se socotește din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.

Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării.

Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.

Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei privative de libertate pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.

Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la zile-amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării zilelor amendă.

Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.

Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.

Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii.

Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gravitatea faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală a minorului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și a trăit și de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în explicarea gravității faptei săvârșite, în sfătuirea minorului de a se purta în așa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenția că, dacă va săvârși din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

Măsura mustrării nu se poate lua dacă minorul a devenit major la data judecării. În acest caz, în locul măsurii educative a mustrării se dispune amenda sub forma zilelor-amendă între 5 și 10 zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 100.000 lei, sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 25 și 50 de ore.

Măsura educativă a libertății sub supraveghere constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supravegherea părinților săi, a celui care l-a adoptat sau a tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferință unei rude apropiate, la cererea acesteia.

Instanța pune în vedere, celui căruia i s-a încredințat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau dacă a săvârșit o nouă infracțiune.

Instanța poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligații

Instanța atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale.

După luarea măsurii libertății sub supraveghere, instanța încunoștințează școala unde minorul învață sau unitatea la care este angajat și, după caz, instituția la care prestează activitatea stabilită de instanță.

Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. (1) minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui ori săvârșește o infracțiune, instanța revocă libertatea sub supraveghere și ia față de minor fie măsura libertății sub supraveghere severă, fie măsura internării într-un centru de reeducare sau îi aplică o pedeapsă.

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, în locul măsurii educative a libertății sub supraveghere, amenda sub forma zilelor-amendă de la 10 zile la 20 zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 200.000 lei, sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 50 și 150 de ore.

Termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data punerii în executare a libertății sub supraveghere.

Măsura educativă a libertății sub supraveghere severă constă în lăsarea minorului în libertate pe o perioadă între un an și 3 ani, sub supravegherea unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau a serviciilor de reintegrare socială și supraveghere.

Supravegherea poate consta în includerea minorului în programe de reintegrare socială, precum și în acordarea de asistență și consiliere. Pe durata supravegherii severe, instanța poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute în art. 117 alin. (3).

Dispozițiile art. 117 alin. (2), (4) -

și (8) se aplică în mod corespunzător.

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se dispune, în locul măsurii educative a libertății sub supraveghere severă, o amendă sub forma zilelor-amendă între 15 și 30 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 300.000 lei sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 100 și 200 de ore.

Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se dispune cu privire la minorul care, în raport cu gravitatea faptei săvârșite și cu nevoile de reeducare, are posibilitatea de a se îndrepta chiar fără a i se aplică o pedeapsă. În timpul internării i se asigură minorului posibilitatea de a dobândi educația necesară și o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.

Măsura se va lua pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. În mod excepțional, măsura educativă a internării poate dura până la împlinirea vârstei de 20 de ani, dacă minorul a comis fapta la o dată apropiată vârstei de 18 ani sau dacă gravitatea faptei săvârșite, nevoile de reeducare a minorului și necesitatea continuității procesului său de pregătire justifică aceasta.

Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care se apreciază că este necesar să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate, instanța revocă internarea și aplică pedeapsa. În cazul când instanța nu consideră că este necesară aplicarea pedepsei, se menține măsura internării.

Dacă se descoperă, după pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus internarea minorului într-un centru de reeducare, că minorul săvârșise o infracțiune concurentă pentru care se apreciază că este necesar să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate, instanța revocă internarea și aplică pedeapsa. În cazul când instanța nu consideră că este necesară aplicarea pedepsei, se menține măsura internării.

Dacă se descoperă, după pronunțarea unei hotărâri prin care s-a dispus internarea minorului într-un centru de reeducare, că minorul suferise pentru o infracțiune concurentă și o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, măsura internării se revocă.

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 20 de ani sau, în locul măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, se poate dispune amenda sub forma zilelor-amendă între 20 și 50 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 350.000 lei sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 100 și 300 de ore.

Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație.

Măsura se ia pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Măsura poate fi ridicată și înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, dacă a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Dispunând ridicarea măsurii, instanța poate să ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare.

Dispozițiile art. 119 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Dacă minorul a devenit major la data judecării, se poate dispune internarea într-un institut medical-educativ până la împlinirea vârstei de 20 de ani sau, în locul măsurii educative a internării într-un institut medical-educativ, se poate dispune obligarea la tratament medical și amenda sub forma zilelor-amendă între 10 și 20 de zile, fiecare zi fiind socotită între 50.000 și 200.000 lei sau munca în folosul comunității pe o perioadă între 50 și 150 de ore.

Dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centrul de reeducare, iar minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.

Cel care a devenit major în cursul judecății și instanța a dispus internarea în centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 20 de ani poate fi liberat după ce a executat cel puțin un an din această măsură, dacă a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Dacă în perioada liberării acordate potrivit art. 121, minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, instanța, ținând seama de gravitatea infracțiunii, poate dispune fie menținerea liberării, fie revocarea și aplicarea unei pedepse. În cazul în care nu este necesară aplicarea unei pedepse, se revocă numai liberarea.

Dacă în perioada liberării minorul săvârșește din nou o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii stricte, a detențiunii severe sau a detențiunii pe viață, instanța revocă liberarea și aplică o pedeapsă. În cazul când nu este necesară aplicarea pedepsei, se revocă numai liberarea.

Pedepsele care se pot aplica minorului sunt următoarele

Pedepsele aplicate minorului se execută în regimul prevăzut în legea pentru executarea pedepselor.

Pedepsele complementare nu se aplică minorului.

Condamnările pronunțate pentru faptele săvârșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi.

În cazul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, stabilit de instanță. Dacă pedeapsa aplicată constă în zile-amendă, termenul de încercare este de 6 luni.

Pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor sau serviciului de reintegrare socială și supraveghere, potrivit art. 118. Instanța poate stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 117 alin. (3), iar după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate să oblige pe minor la respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 103 și art. 107.

Dispozițiile art. 95 alin. (3), art. 96 alin. (3), art. 97 și art. 98 se aplică în mod corespunzător.

Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 117 alin. (3), art. 103 și art. 107 poate atrage revocarea suspendării condiționate potrivit art. 104 alin. (2) și art. 107 alin. (2).

În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit art. 103, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104 alin. (2).

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la un an la 3 ani, stabilit de instanță.

Pe durata termenului de încercare, instanța poate dispune luarea vreuneia din măsurile prevăzute în art. 124 alin. (2).

În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a închisorii stricte de cel mult 5 ani, instanța, după stabilirea pedepsei, poate să amâne aplicarea acesteia, dacă minorul nu are antecedente penale, a acoperit prejudiciul cauzat sau dovedește că are posibilitatea de a-l acoperi și după săvârșirea faptei a dat dovezi temeinice că se poate îndrepta chiar fără aplicarea pedepsei.

În cazul în care instanța amână aplicarea pedepsei, aceasta fixează în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunțe asupra pedepsei, care nu poate depăși 2 ani din momentul pronunțării hotărârii.

Intervalul de timp dintre momentul pronunțării hotărârii și data fixată de instanță potrivit alin. (2) constituie perioadă de probă pentru minor.

În perioada de probă, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța poate dispune încredințarea minorului unei persoane din cele arătate în art. 117 ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorului sau serviciului de reintegrare socială și supraveghere, putând să dispună totodată pentru minor unele din obligațiile prevăzute în art. 117 alin. (3).

Dacă minorul a avut o conduită corespunzătoare în perioada de probă, instanța poate să nu aplice nici o pedeapsă, iar dacă minorul nu a avut o conduită corespunzătoare, instanța poate fie să amâne încă o dată pentru același termen aplicarea pedepsei, fie să aplice pedeapsa în limitele prevăzute de lege.

Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

Măsurile de siguranță se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.

Măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurilor prevăzute în art. 129 lit. d) și e).

Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, acesta poate fi obligat să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoșire.

Când persoana față de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.

Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei.

Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării acestuia într-un institut medical de specialitate, până la însănătoșire.

Această măsură poate fi luată și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Persoana internată care părăsește fără învoire institutul medical va fi obligată, cu sprijinul organelor de poliție, să revină la institut, dacă legea nu prevede altfel.

Când făptuitorul a săvârșit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii ocupării acelei funcții sau exercitării acelei profesii, meserii ori ocupații.

Această măsură poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

Măsura interzicerii unei funcții sau profesii poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Această măsură nu poate fi luată în cazul persoanelor care exercită un mandat electiv, au responsabilități sindicale sau patronale ori desfășoară o activitate în domeniul presei.

Dacă instanța constată că prezența unei persoane condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puțin un an în localitatea unde a săvârșit infracțiunea sau în alte localități constituie un pericol grav pentru societate, poate lua față de această măsură interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localități anume determinate prin hotărârea de condamnare.

Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 5 ani și poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.

Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare.

Dacă instanța constată că prezența, în locuința familiei, a persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate de cel puțin un an pentru loviri sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice sau psihice ori pentru vătămare corporală, sau pentru act sexual cu un minor, ori pentru corupție sexuală, săvârșite asupra unui membru de familie, constituie un pericol grav pentru ceilalți membri ai familiei, poate lua față de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuința familiei, la cererea părții vătămate.

Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani și poate fi prelungită dacă nu a dispărut pericolul care a justificat luarea măsurii. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial.

Măsura poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecății.

Partea vătămată poate cere oricând revocarea măsurii prevăzute în alin. (1).

Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul țării.

În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa privativă de libertate, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

Încetarea expulzării se pronunță de instanță.

Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există pericolul real de a fi condamnate la moarte ori de a fi supuse la tortură, tratamente inumane sau degradante în statul în care ar urma să fie expulzate sau dacă sunt căsătorite cu cetățeni români, au domiciliul și familia în România, iar căsătoria este anterioară săvârșirii faptei.

Sunt supuse confiscării speciale

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

Instanța poate să nu dispună confiscarea bunului, dacă acesta face parte dintre mijloacele de existență, de trebuință zilnică ori de exercitare a profesiei făptuitorului.