LEGE nr. 3 din 20 aprilie 1972 (*actualizată*) cu privire la activitatea de comerț interior (actualizată pînă la data de 9 februarie 1990*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În vederea asigurării unei serviri corespunzătoare a cumpărătorilor, personalul din toate unitățile comerciale socialiste, producătorii, mestesugarii și persoanele fizice autorizate de a face comerț sînt obligați
să aibă o atitudine atenta, demna și cuviincioasă față de cumpărători
sa aranjeze și sa expuna ordonat, estetic și atragator mărfurile
sa afișeze etichetele cu prețurile legale, în mod vizibil
sa cintareasca sau sa masoare mărfurile în fața cumpărătorilor în asa fel încît aceștia să poată controla cu ușurința exactitatea cintaririi sau masurarii, fiind interzisă folosirea unor aparate și instrumente care nu au fost verificate potrivit legii
să respecte gramajele stabilite
sa nu favorizeze pe unii cumpărători printr-o aprovizionare sau servire preferentiala; g) sa nu condiționeze vînzarea unor produse de cumpărarea altora
sa elibereze mărfurile cumpărătorilor ambalate în mod corespunzător.
Pentru a satisface în măsura mai mare exigențele cumpărătorilor, lucrătorii din comerț au obligația sa controleze mărfurile în momentul servirii consumatorilor și să le vinda numai pe cele corespunzătoare calitativ. Este interzisă vînzarea mărfurilor care
sînt alterate, degradate sau prezintă defecte
au termenul de valabilitate depășit.
Lucrătorii din comerț sînt obligați să respecte cu strictețe regulile igienico-sanitare privind conservarea și manipularea produselor. În acest scop, trebuie să păstreze la locul de muncă, în permanenta, o stare de perfecta ordine și curățenie, sa îngrijească instalațiile și obiectele de inventar, să aibă o ținuta vestimentara adecvată, să respecte regulile de igiena personală
Pentru organizațiile și unitățile comerciale de stat și cooperatiste
În scopul satisfacerii cerințelor de consum ale populației, conducerile unităților comerciale, întregul personal din comerț, în raport cu sarcinile care le revin, sînt obligate sa aprovizioneze unitățile comerciale, în permanenta, cu toate sortimentele de mărfuri existente în depozitele cu ridicată, într-o gama cît mai variata, de buna calitate și cu aspect atragator.
Conducerile unităților comerciale sînt obligate sa expuna la vedere, în spațiile anume destinate vinzarii, toate sortimentele de care dispun, în cantități suficiente. Produsele expuse în vitrine trebuie să se găsească și la desfacere în magazine.
Conducerile unităților comerciale sînt obligate sa păstreze mărfurile în bune condiții, astfel încît să se asigure integritatea lor cantitativă și calitativă, precum și reducerea perisabilitatilor.
Desfacerea către populație a produselor alimentare și nealimentare se face prin unitățile din rețeaua comercială cu amănuntul, magazine de prezentare și desfacere, case de comenzi, expoziții cu vînzare, chioscuri și alte asemenea unități comerciale de desfacere și numai în spațiile anume destinate acestui scop, potrivit dispozițiilor legale. Se interzice cumpărarea de produse, de către diferite persoane, de la unitățile comerciale de stat sau cooperatiste și stocarea acestor produse în scopul revinzarii lor. Se interzice vînzarea produselor alimentare și nealimentare către cumpărătorii individuali, direct de unitățile producătoare sau din depozitele acestora, din depozitele unităților comerciale de orice fel, sau în alte condiții contrare prevederilor prezentei legi. Unitățile Ministerului Forțelor Armate și Ministerului de Interne - situate în localități rurale sau puncte izolate - pot distribui cadrelor proprii și membrilor lor de familie, din depozitele unităților și formatiunilor, contra cost, la prețul cu amănuntul, unele produse alimentare. Localitățile rurale, sortimentele de produse alimentare și cantitățile care se vînd de aceste unități se aproba anual de conducătorii organelor centrale menționate. Unitățile militare pot vinde, de asemenea, cadrelor proprii, la prețul cu amănuntul, unele articole de echipament care nu se desfac prin rețeaua comercială. Unele mărfuri cum sînt: mobila, cărămizi, tigle, prefabricate din beton, material de balastiera, puieți, lemn din doborîturi, deșeuri rezultate din exploatarea și industrializarea lemnului și alte mărfuri stabilite prin dispozițiile legale vor putea fi vîndute cumpărătorilor individuali la prețuri cu amănuntul, direct de unitățile producătoare.
În afară îndatoririlor prevăzute la art. 14-16 personalul din unitățile comerciale de stat și cooperatiste are următoarele obligații
sa nu rezerve mărfuri în vederea aprovizionării proprii sau a altor persoane
sa nu pretindă și sa nu primească sume de bani sau alte foloase necuvenite pentru marfa vinduta sau serviciile prestate
sa nu servească în unitățile de alimentație publică băuturi alcoolice în cantități care să poată provoca încălcarea regulilor de conviețuire socială de către consumatori
sa nu servească minorilor băuturi alcoolice în unitățile de alimentație publică
Pentru membrii cooperativelor agricole de producție, producătorii agricoli individuali și mestesugari
Membrii cooperativelor agricole de producție și producătorii agricoli individuali pot sa vinda, în condițiile legii, produsele proprii, în piețe, tîrguri, oboare sau în alte locuri de desfacere anume stabilite. Vînzarea și schimbul produselor agricole, în locurile prevăzute în alineatul precedent, sînt permise membrilor cooperativelor agricole de producție și producătorilor agricoli individuali numai pe baza certificatului de producător agricol. Persoanele prevăzute în prezentul articol pot sa vinda produsele și direct din gospodăria proprie.
Mestesugarii cu ateliere proprii pot sa vinda populației bunurile pe care le produc, potrivit autorizației de funcționare, în locurile arătate în articolul precedent.
Desfacerea produselor de către persoanele arătate în art. 22 și 23 trebuie să se desfășoare în condiții de comerț civilizat, în care scop organele administrației de stat au obligația sa ia măsurile corespunzătoare, precum și sa prevină și sa combată orice încercări de specula pe seama cumpărătorului.
În cazul cînd vînzarea produselor se face în piețe, tîrguri sau oboare, organele locale ale administrației de stat vor lua măsuri pentru dotarea cu construcțiile și inventarul necesar, cu instalațiile care să asigure cerințele igienico-sanitare
Pentru persoanele fizice care efectuează activitate de comerț
Persoanele fizice pot efectua acte de comerț numai pe baza autorizației de exercitare a activității de comerț, în locurile și pentru produsele prevăzute în autorizație. Prevederile art. 24 se aplică și acestor persoane fizice.
Produsele: grîu, secara, orz, ovaz, porumb, fainuri provenite din aceste cereale, semințe de plante furajere și semințe oleaginoase, vite, porcine, ovine, caprine, carne și preparate din carnea acestor animale, ulei, untura, slanina, piei de orice fel, vinuri și celelalte produse vinicole, precum și alte produse stabilite prin lege, nu pot face obiectul comerțului particular. Membrii cooperativelor agricole de producție și producătorii agricoli individuali pot sa vinda produse proprii, de natura celor prevăzute în alineatul precedent, în condițiile stabilite la art. 22-25 din prezenta lege.
În vederea aplicării în bune condiții a prevederilor prezentei legi, Consiliul de Miniștri adopta măsurile necesare pentru buna organizare și desfășurare a activității de comerț interior, dezvoltarea continua a bazei tehnico-materiale și modernizarea activității de comerț pe întreg teritoriul tarii. De asemenea, stabilește, în conformitate cu prevederile legii de adoptare a planului de stat, volumul de desfacere cu amănuntul și sarcinile de livrări, anuale și în perspectiva, privind fondul de mărfuri destinat aprovizionării populației, pe titulari de plan.
Abrogat.
Organizațiile comerciale și cele producătoare au obligația ca prin contractele economice pe care le încheie să asigure aprovizionarea permanenta a unităților și cu produse sau sortimente de mărfuri ieftine, în cantități corespunzătoare. În planurile de stat anuale se vor prevedea în mod distinct cantitățile la principalele produse și sortimente de mărfuri cu prețuri ieftine, precum și articole pentru copii. Nelivrarea cantităților de produse ieftine și articole pentru copii la nivelul prevederilor din plan și în structura contractelor economice constituie o încălcare a legii.
Ministerul Comerțului Interior înfăptuiește politica partidului și statului în domeniul comerțului interior, organizează întreaga activitate de comerț și răspunde de buna aprovizionare a populației de la orașe, centre muncitorești și sate. Ministerul Comerțului Interior și comitetele executive ale consiliilor populare, în unitățile administrativ-teritoriale în care funcționează, răspund de modul în care se desfășoară comerțul, de îndrumarea și controlul tuturor unităților comerciale. În calitate de titular de plan, Ministerul Comerțului Interior răspunde de realizarea planului de desfacere cu amănuntul. În îndeplinirea sarcinilor ce-i revin, de coordonare și îmbunătățire continua a activității comerciale, pentru buna aprovizionare și servire a populației, Ministerul Comerțului Interior are următoarele atribuții principale
organizează și ia măsuri pentru studierea și cunoașterea cererii de mărfuri a populației, în ansamblu și pe structura fondului de mărfuri, pe diferite categorii de venituri ale populației și în funcție de specificul local
contribuie sistematic la dezvoltarea producției bunurilor de consum, manifestînd un rol activ în stabilirea sortimentelor și volumelor de mărfuri necesare a fi realizate de organizațiile producătoare, în vederea aprovizionării populației în bune condiții. În acest scop, organizează operațiile de contractare a fondului de mărfuri, în colaborare cu ministerele și celelalte organe centrale ce au în subordine organizații producătoare ori comerciale, precum și cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București
orienteaza și influențează gusturile și preferintele consumatorilor spre mărfurile realizate de industria noastră socialistă; organizează împreună cu ministerele și celelalte organe centrale, care au în subordine unități producătoare, popularizarea calității și a celorlalte avantaje pe care mărfurile le oferă; de asemenea, organizează tîrguri, pavilioane, expoziții cu vînzare și alte acțiuni de informare a populației
participa, împreună cu ministerele care au în subordine organizații producătoare, la elaborarea balantelor pentru principalele bunuri de consum, urmărește și asigură realizarea resurselor destinate aprovizionării populației
stabilește, în cadrul planului, în colaborare cu ministerele și celelalte organe centrale, precum și cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care au în subordine organizații cu activitate de comerț interior, sarcinile de plan pe județe și municipiul București, precum și fondul de mărfuri la principalele produse
stabilește în colaborare cu celelalte organe centrale cu activitate de comerț interior normele de aplicare a prevederilor legale privind raporturile contractuale dintre organizațiile comerțului cu ridicată și cele cu amănuntul; stabilește răspunderea administrativă comuna ce le revine pentru buna aprovizionare a unităților comerciale; elaborează, potrivit legii, norme tehnice referitoare la livrarea mărfurilor de către depozitele cu ridicată către unitățile comerciale
coordonează, potrivit legii, importul de bunuri de consum destinate aprovizionării populației și schimburile de mărfuri de la fondul pieței cu alte tari, efectuate de către organele centrale cu activitate de comerț interior; ia măsuri ca mărfurile importate sa corespundă condițiilor de calitate și igienico-sanitare, potrivit normelor aplicabile pe teritoriul tarii noastre
îndruma și controlează organizațiile comerciale cu ridicată și cele cu amănuntul, din subordinea sa
emite, în colaborare cu celelalte organe centrale interesate, norme privind stocurile de mărfuri din comerț și criterii de așezare a fondului de mărfuri pe organizații comerciale, în cadrul județelor și municipiului București, corespunzător nevoilor de aprovizionare a populației; elaborează, în aceleași condiții, norme privind soldarile de mărfuri și norme de perisabilitati la mărfurile din rețeaua comercială
emite, potrivit legii, norme tehnice privind vînzarea bunurilor în consignație, precum și pentru intermedierea de vînzări-cumpărări de către organizațiile socialiste
exercita atribuții în domeniul prețurilor, tarifelor și al rabaturilor comerciale, potrivit legii
asigura organizarea, dezvoltarea și modernizarea rețelei de comerț interior și îmbunătățirea condițiilor de servire a populației în unitățile din sistemul propriu; sprijină, îndruma și controlează realizarea acestor sarcini în unitățile altor sisteme comerciale
emite, cu consultarea organelor centrale interesate, norme de organizare, dezvoltare, amplasare și dotare a rețelei comerciale; coordonează programele de dezvoltare a rețelei comerciale în profil teritorial și pe sisteme, asigurînd dezvoltarea armonioasă a acesteia pe întregul comerț socialist
emite, conform legii, norme privind structura organizatorică și modul de funcționare a organizațiilor comerciale, cu consultarea ministerelor, celorlalte organe centrale și comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București care au în subordine organizații cu activitate de comerț interior
stabilește, conform legii, măsurile necesare privind recepția mărfurilor de către unitățile comerciale
acorda comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București asistența de specialitate, în vederea rezolvării problemelor privind activitatea comercială
organizează, împreună cu celelalte ministere și organe centrale interesate, recuperarea și valorificarea ambalajelor provenite din vînzarea mărfurilor; de asemenea, ia măsuri pentru extinderea containerizarii și paletizarii în transportul și manipularea mărfurilor; ia măsuri pentru preambalarea de produse în depozite și unități comerciale, în vederea completării cantităților de mărfuri preambalate, livrate de organizațiile producătoare
propune, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale interesate, precum și cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, nomenclatorul de meserii specifice acestei activități, rețeaua și profilul școlilor și stabilește planul anual de școlarizare, potrivit legii
organizează calificarea prin ucenicie la locul de muncă, școli profesionale, licee de specialitate, școli de specializare postliceala, precum și perfecționarea și specializarea prin centre de pregătire și perfecționare cît și prin alte forme de specializare, a personalului; are obligația de a asigura nivelul corespunzător de specialitate personalului din comerțul interior
colaborează cu Ministerul Educației și Învățămîntului pentru pregătirea de cadre cu studii superioare necesare comerțului interior, conform legii; asigura pentru școlile din subordinea sa personalul didactic și tehnic-administrativ, precum și baza materială și dotarea necesară procesului de învățămînt
ia măsuri pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de muncă personalului din organizațiile subordonate
acorda, potrivit legii, împreună cu uniunea sindicatelor de ramura, la propunerea comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, precum și a ministerelor și celorlalte organe centrale care au în subordine organizații cu activitate de comerț interior, însemne și titluri distinctive organizațiilor comerciale fruntase și evidențiate, colectivelor de muncă, precum și personalului cu înalta calificare profesională, cu comportare și conștiinciozitate ireprosabila.
Ministrul comerțului interior emite, în vederea executării prezentei legi, norme tehnice privind activitatea comercială, obligatorii pentru toate organizațiile și unitățile comerciale socialiste, indiferent de subordonarea lor, precum și pentru orice alte persoane juridice și persoane fizice care efectuează acte de comerț.
Ministerul Comerțului Interior exercita controlul și inspecția comercială de stat asupra întregii activități de comerț interior, de la orașe și sate.
Ministerul Comerțului Interior, în colaborare cu Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum, stabilește lista mărfurilor ce se vînd cu plata în rate, precum și condițiile de vînzare.
Ministerele și celelalte organe centrale care au în subordine organizații cu activitate de comerț interior răspund direct, fiecare în domeniul sau, de îndeplinirea planului de desfacere cu amănuntul, de lărgirea și modernizarea bazei tehnico-materiale a comerțului, de perfecționarea activității de comerț și de servire a populației, pentru satisfacerea exigențelor crescînde ale consumatorilor. De asemenea, controlează modul de respectare a prețurilor și tarifelor și concordanta dintre calitatea produselor vîndute și cea avută în vedere la stabilirea prețurilor, luînd măsurile corespunzătoare, potrivit atribuțiilor ce le revin. Miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale care au în subordine organizații cu activitate de comerț interior pot stabili norme tehnice cu caracter specific activității pe care o desfășoară, în cadrul normelor emise de ministrul comerțului interior.
Ministerele și celelalte organe centrale care au în subordine organizații cu activitate de comerț interior stabilesc, în cadrul planului de desfacere pe fiecare județ și municipiul București, sarcinile de desfacere cu amănuntul pentru organizațiile din subordinea lor, de comun acord cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.
Comitetul de Stat pentru Prețuri urmărește ca prețurile pentru mărfurile destinate aprovizionării populației să fie stabilite de organele competente, în concordanta cu regulile și criteriile prevăzute de lege. De asemenea, Comitetul de Stat pentru Prețuri îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege.
Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calității Produselor controlează calitatea mărfurilor destinate aprovizionării populației, ia măsuri și aplica sancțiuni, potrivit atribuțiilor ce-i revin.
Ministerul Sănătății răspunde de punerea la dispoziția populației a unei game corespunzătoare de medicamente. În acest scop stabilește, împreună cu Ministerul Industriei Chimice și celelalte organe centrale și locale de resort, structura fondului de medicamente și cantitățile necesare pentru satisfacerea cît mai deplina a cerințelor populației în acest domeniu. Ministerul Sănătății, împreună cu comitetele executive ale consiliilor populare, organizează rețeaua de farmacii, ia măsuri pentru dezvoltarea și modernizarea bazei tehnice a acestora, asigura buna lor aprovizionare și funcționare.
Inspecția sanitară de stat are sarcina de a veghea asupra respectării normelor igienico-sanitare privind producția, depozitarea și desfacerea alimentelor destinate aprovizionării populației. În acest scop, efectuează controale în unitățile comerciale și de alimentație publică, în piețe, tîrguri, oboare și alte locuri de desfacere, asupra modului în care mărfurile alimentare sînt conservate și manipulate în vederea respectării regulilor de igiena, ia măsuri pentru înlăturarea deficiențelor și pentru sancționarea celor care se fac vinovați de încălcarea normelor legale. Inspecția sanitară veterinara de stat urmărește și controlează aplicarea măsurilor legale sanitar-veterinare, cu privire la produsele alimentare de origine animala, în întreprinderile care produc, prelucreaza, depozitează, transporta sau desfac asemenea produse, adopta măsurile necesare și aplica sancțiuni potrivit legii. Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare și Apelor vor lua măsuri pentru buna funcționare a organelor de inspecție sanitară și respectiv sanitară veterinara și răspund de respectarea regulilor igienico-sanitare și veterinare în unitățile comerciale, împreună cu Ministerul Comerțului Interior și comitetele executive ale consiliilor populare.
Ministerul Comerțului Interior ia măsuri pentru perfecționarea sistemului informațional și promovarea metodelor moderne de evidenta și prelucrare a datelor la organizațiile comerciale din subordinea sa și la cele din subordinea comitetelor executive ale consiliilor populare; raportează Consiliului de Miniștri situația aprovizionării populației prin unitățile comerțului socialist. Împreună cu Direcția Centrala de Statistica, elaborează un sistem informațional unitar, aplicabil tuturor organizațiilor cu activitate de comerț interior
Pentru organele locale ale administrației de stat
Comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București organizează comerțul cu amănuntul în unitățile administrativ-teritoriale în care își desfășoară activitatea și răspund de buna aprovizionare a populației, de gospodărirea judicioasă a mărfurilor provenite atît din fondul central cît și din resurse locale, de dezvoltarea bazei tehnico-materiale și folosirea intensiva și rațională a acesteia, de servirea civilizata a cumpărătorilor. În acest scop, exercita următoarele atribuții principale
coordonează, îndruma și controlează activitatea de comerț interior desfășurata de organizațiile comerciale cu amănuntul ale tuturor sistemelor comerciale
organizează, conduc și controlează organizațiile comerciale din subordinea lor
elaborează proiectul planului și desfășoară volumul vinzarilor de mărfuri cu amănuntul și ceilalți indicatori pentru organizațiile comerciale subordonate consiliilor populare, luînd măsuri tehnico-organizatorice pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor de plan pe întregul comerț socialist; iau măsuri pentru repartizarea judicioasă a fondului de mărfuri la principalele produse pe localități și sisteme comerciale; organizează studiul cererii de mărfuri a populației
controlează măsurile luate de către organizațiile comerciale locale pentru obținerea fondului de mărfuri contractat cu organizațiile furnizoare și evitarea formării de stocuri de mărfuri peste necesar
iau măsuri pentru completarea fondului de mărfuri cu produse din resurse locale în scopul satisfacerii cît mai complete a cerințelor consumatorilor de la orașe și sate
exercita atribuții în domeniul prețurilor și tarifelor, potrivit legii
stabilesc, potrivit normelor emise de ministrul comerțului interior, necesarul de suprafețe comerciale, diversificarea și amplasarea rețelei comerciale și de alimentație publică, pentru toate sistemele comerciale cu consultarea organelor interesate
organizează și iau măsuri pentru dezvoltarea și modernizarea rețelei comerciale și de alimentație publică, potrivit normelor emise de ministrul comerțului interior; aproba înființarea și desființarea unităților comerciale ale organizațiilor subordonate
controlează și răspund de buna gospodărire și de starea igienico-sanitară a unităților comerciale din cadrul tuturor sistemelor comerciale
analizează periodic modul de aprovizionare a populației de către unitățile comerțului socialist și de către producători, luînd măsuri corespunzătoare
iau măsuri pentru aprovizionarea populației cu combustibil
acorda asistența comitetelor executive ale consiliilor populare municipale, orășenești, de sector și comunale, în vederea rezolvării problemelor privind activitatea comercială ce intră în competența acestora
îndruma și controlează desfășurarea comerțului în piețe, tîrguri și oboare
autoriza persoane fizice sa exercite, potrivit legii, activitate de comerț
iau măsuri pentru pregătirea profesională a personalului din organizațiile comerciale din subordinea consiliilor populare, prin școli profesionale, școli de specializare postliceala, licee economice și cursuri de scurta durata, în raport cu nevoile de cadre
îndruma și controlează organizațiile comerciale subordonate asupra modului de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la perfecționarea pregătirii profesionale și la ridicarea nivelului politico-educativ al personalului
exercita inspecția comercială de stat pe plan local, potrivit legii.
Pentru aplicarea unitară a măsurilor privind activitatea comercială, pe lîngă comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București sînt organizate direcții comerciale, ca organe locale de specialitate ale administrației de stat; direcțiile comerciale județene și Direcția generală comercială a municipiului București sînt conduse, indrumate și controlate de comitetele executive ale consiliilor populare, fiind subordonate consiliilor populare, comitetelor executive ale acestora și Ministerului Comerțului Interior. Inspectoratele comerciale de stat locale sînt subordonate atît consiliilor populare și comitetelor executive ale acestora, cît și Ministerului Comerțului Interior.
Comitetele executive ale consiliilor populare municipale, de sector, orășenești și comunale răspund de buna aprovizionare a populației și exercită următoarele atribuții principale privind activitatea comercială
iau măsuri pentru aprovizionarea unităților comerciale ale organizațiilor subordonate și controlează întreaga rețea comercială asupra activității desfășurate
analizează periodic situația aprovizionării populației prin unitățile comerciale și producători și iau măsurile necesare pentru continua ei îmbunătățire
aproba înființarea și desființarea unităților comerciale ale organizațiilor din subordinea lor; autoriza funcționarea unităților comerciale din cadrul tuturor sistemelor comerciale
iau măsuri pentru folosirea judicioasă a spațiilor comerciale și aproba orariile de funcționare a unităților comerciale, ținînd seama de nevoile de aprovizionare ale populației
iau măsuri pentru organizarea, conducerea și funcționarea piețelor, tirgurilor, oboarelor și a altor locuri de desfacere, creind producătorilor condiții corespunzătoare și controlează desfășurarea activității de comerț
exercita atribuții în domeniul prețurilor și tarifelor, potrivit legii
controlează modul în care sînt gospodărite unitățile comerciale, respectarea regulilor privind recepția, depozitarea, păstrarea mărfurilor în rețeaua comercială, precum și a celor igienico-sanitare
îndruma și controlează aplicarea dispozițiilor privind perfecționarea pregătirii profesionale a personalului din organizațiile comerciale din subordinea lor și urmăresc ridicarea nivelului politico-educativ al acestuia
exercita inspecția comercială de stat pe plan local, potrivit legii.
Organele financiar-bancare și celelalte organe cu atribuții de control pe plan local își exercită atribuțiile în legătură cu gestionarea mărfurilor destinate aprovizionării populației, respectarea prețurilor și tarifelor, precum și aplicarea normelor prevăzute în prezenta lege, potrivit competentei stabilite în legea lor de organizare
Pentru uniunile centrale și locale ale cooperației
Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum și uniunile județene exercita în principal următoarele atribuții în legătură cu aprovizionarea populației
organizează aprovizionarea populației prin rețeaua comercială proprie și iau măsuri pentru desfacerea unor mărfuri de buna calitate, în sortimente variate, care să aibă o vînzare sigura, exercitind o influența activa asupra producției de mărfuri pentru sate; organizațiile cooperației de consum trebuie să asigure gospodărirea cît mai rațională a fondului de mărfuri de care dispun, distribuirea produselor pe zone și comune, potrivit cerințelor populației și specificului local
achiziționează în cantități sporite produsele agroalimentare realizate în gospodăriile populației, se preocupa de buna valorificare a surplusului de produse ale acestor gospodării; orienteaza și stimuleaza gospodăriile populației în creșterea și prelucrarea produselor agroalimentare, în vederea atragerii în circuitul economic a noi mărfuri, contribuind astfel la satisfacerea cerințelor populației, la creșterea livrărilor de materii prime pentru industrie și a volumului de mărfuri pentru export
organizează industrializarea și semiindustrializarea unor produse agricole, largindu-și continuu activitatea de producție, în scopul completării resurselor de mărfuri pentru consumul populației
organizează și dezvolta producția obiectelor de arta populara și de artizanat și ia măsuri pentru achiziționarea unor astfel de bunuri de la creatori și meșteri populari, precum și pentru desfacerea acestor produse.
Uniunea Centrala a Cooperativelor Meșteșugărești și uniunile de cooperative exercita următoarele atribuții în legătură cu aprovizionarea populației
organizează desfacerea prin unitățile comerciale din sistemul propriu a produselor executate de cooperativele meșteșugărești și de alte unități din cadrul cooperației meșteșugărești
iau măsuri pentru achiziționarea produselor de arta populara și artizanat executate de creatori și meșteri populari și a altor produse executate de mestesugari cu ateliere proprii, precum și desfacerea acestora prin unitățile comerciale proprii
organizează producția de bunuri de consum și de obiecte de arta populara și artizanat, în vederea completării fondului de mărfuri.
Uniunea Naționala a Cooperativelor Agricole de Producție și uniunile județene sprijină și îndruma unitățile cooperatiste agricole în organizarea desfacerii către cumpărători, potrivit legii, a produselor agricole vegetale și animale, precum și a celor realizate în activitățile industriale și de prelucrare a produselor agricole. Produsele cooperativelor agricole de producție pot fi desfăcute de către fiecare cooperativa în parte sau de către organizații intercooperatiste constituite în acest scop.
Uniunile cooperativelor de consum, meșteșugărești și de producție agricolă răspund de organizarea, dezvoltarea și modernizarea unităților comerciale și îmbunătățirea condițiilor de servire a populației prin rețeaua proprie.
Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum, Uniunea Centrala a Cooperativelor Meșteșugărești și Uniunea Naționala a Cooperativelor Agricole de Producție organizează și răspund de pregătirea și perfecționarea profesională a personalului necesar organizațiilor și unităților comerciale din rețeaua proprie
Pentru organizațiile și întreprinderile de stat și cooperatiste
Organizațiile de stat și cooperatiste au sarcina de a asigura aprovizionarea și servirea populației în cele mai bune condiții, pe baza sarcinilor ce le revin din planul de stat. În acest scop îndeplinesc următoarele atribuții principale
studiază cererea de mărfuri, fac propuneri de plan și răspund de realizarea planului aprobat
contractează cu furnizorii fondul de mărfuri necesar aprovizionării populației și realizării planului de desfacere; urmăresc executarea întocmai a contractelor
asigura aprovizionarea permanenta a unităților comerciale cu întregul sortiment de mărfuri, potrivit profilului acestora și cerințelor cumpărătorilor
receptioneaza potrivit normelor legale, cantitativ și calitativ, mărfurile livrate de furnizori; răspund față de cumpărători pentru calitatea produselor vîndute
organizează procesul de vînzare din unitățile comerciale, folosind metode și procedee proprii comerțului modern, în vederea unei bune serviri a populației
organizează informarea cumpărătorilor, prin diferite forme de reclama comercială, asupra mărfurilor puse în vînzare și îndeosebi asupra sortimentelor noi
iau măsuri pentru buna gospodărire a fondului de mărfuri, precum și pentru depozitarea și conservarea de produse în funcție de specificul acestora; asigura paza bunurilor și valorilor din patrimoniul lor
iau măsuri pentru respectarea regulilor de comerț și a normelor igienico-sanitare în unitățile comerciale
iau măsuri pentru dezvoltarea sau modernizarea rețelei comerciale, urmăresc executarea la termen a obiectivelor de investiții și reparații capitale prevăzute în plan
iau măsuri pentru folosirea intensiva a bazei tehnico-materiale, reducerea cheltuielilor de circulație și creșterea eficientei economice a activității comerciale
organizează selecționarea, pregătirea și perfecționarea profesională a personalului organizației și promovarea acestuia
folosesc mijloacele de stimulare morala și materială a personalului care dovedește o comportare ireprosabila în munca
asigura personalului condiții corespunzătoare de muncă; răspund, conform legii, de aplicarea măsurilor de protecție a muncii și paza contra incendiilor în unitățile comerciale
rezolva sesizările echipelor de control obștesc și ale oamenilor muncii.
Întreprinderilor de producție, valorificare și industrializare a legumelor și fructelor le revin următoarele atribuții, pe lîngă cele prevăzute la art. 51
sa ia măsuri ca unitățile comerciale să fie aprovizionate cu un sortiment complet de legume, fructe, cartofi și struguri de masa care să fie vîndute către populație după ce au fost sortate pe calități
să asigure insilozarea și conservarea în condiții corespunzătoare a stocurilor de produse necesare aprovizionării populației pînă la noua recolta
sa dezvolte continuu activitatea de producție pentru valorificarea superioară și lărgirea sortimentului produselor pe care le comercializează; sa extindă preambalarea legumelor și fructelor și livrarea acestora de la producător direct la unitățile de desfacere cu amănuntul
sa ia măsuri ca în piețe sa funcționeze un număr suficient de unități stabile și mobile, bine aprovizionate, prin care să se asigure aprovizionarea continua a populației și, totodată, să se influenteze favorabil nivelul prețurilor pe piața taraneasca.
Întreprinderile producătoare de bunuri de consum, precum și cooperativele de producție mestesugareasca, vor lua măsuri sa dezvolte o rețea de magazine proprii pentru desfacerea mărfurilor cu amănuntul către populație. Ele răspund de buna organizare a acestor unități, de dotarea lor corespunzătoare, de studierea și cunoașterea cererii populației pentru îmbunătățirea și diversificarea producției.