LEGE nr. 278 din 24 octombrie 2013 privind emisiile industriale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Partea a 8-a
Evaluarea respectării valorilor-limită de emisie în gazele reziduale 1. În cazul măsurătorilor continue, se consideră că valorile-limită de emisie sunt respectate în situația în care: a) niciuna dintre mediile aritmetice ale tuturor citirilor validate efectuate în decursul oricărei perioade de 24 de ore de funcționare a unei instalații sau activități, cu excepția operațiunilor de pornire, de oprire și de întreținere a echipamentelor, nu depășește valoarea-limită de emisie; ... b) niciuna dintre valorile medii orare nu depășește valoarea-limită de emisie multiplicată cu un factor egal cu 1,5. ... 2. În cazul măsurătorilor periodice, se consideră că valorile-limită de emisie sunt respectate în situația în care, în cursul unui exercițiu de monitorizare: a) valoarea medie a tuturor valorilor măsurate nu depășește valoarea-limită de emisie; ... b) niciuna dintre valorile medii orare nu depășește valoarea-limită de emisie, multiplicată cu un factor egal cu 1,5. ... 3. Conformarea cu partea a 4-a se verifică pe baza sumei concentrațiilor masice ale fiecăruia dintre compușii organici volatili în cauză. În orice altă situație, în cazul în care nu există dispoziții contrare în partea a 2-a, conformarea se verifică pe baza masei totale a carbonului organic emis. ... 4. La determinarea concentrațiilor masice ale poluanților din gazele reziduale nu se iau în considerare volumele de gaze adăugate la gazele reziduale în scopul răcirii sau diluării, acolo unde este tehnic posibil
Anexa nr. 8
Prevederi tehnice aplicabile instalațiilor producătoare de dioxid de titan
Partea 1
Valorile-limită de emisie pentru emisiile în apă 1. În cazul instalațiilor care folosesc procedeul cu sulfat (medie anuală): ... 550 kg de sulfat pe tona de dioxid de titan produs. 2. În cazul instalațiilor care folosesc procedeul cu clor (medie anuală): a) 130 kg de clor pe tona de dioxid de titan produs în cazul utilizării rutilului natural; ... b) 228 kg de clor pe tona de dioxid de titan produs în cazul utilizării rutilului sintetic; ... c) 330 kg de clor pe tona de dioxid de titan produs în cazul utilizării zgurei. Instalațiile care evacuează în apele marine (estuare, zone costiere sau în larg) pot fi supuse unei valori-limită de emisie de 450 kg de clor pe tona de dioxid de titan produs în cazul utilizării zgurei. ... 3. În cazul instalațiilor care utilizează procedeul cu clor și folosesc mai mult de un tip de minereu, valorile-limită de emisie de la pct. 2 se aplică proporțional cu cantitățile din fiecare minereu utilizat
Partea a 2-a
Valorile-limită de emisie pentru emisiile în aer 1. Valorile-limită de emisie care sunt exprimate în concentrații masice pe metru cub (Nmc) se calculează la o temperatură de 273,15 K și la o presiune de 101,3 kPa. ... 2. Pentru pulberi: 50 mg/Nmc ca medie orară provenind de la sursele principale și 150 mg/Nmc ca medie orară provenind din orice altă sursă. ... 3. Pentru dioxidul și trioxidul de sulf în stare gazoasă provenind din fazele de fermentare și de calcinare, inclusiv picăturile de acid, calculate ca echivalent SO(2): a) 6 kg pe tona de dioxid de titan produs, ca medie anuală; ... b) 500 mg/Nmc ca medie orară pentru instalațiile destinate concentrării de deșeuri acide. ... 4. Pentru clor, în cazul instalațiilor care folosesc procedeul cu clor: a) 5 mg/Nmc ca medie zilnică; ... b) 40 mg/Nmc în orice moment
Partea a 3-a
Monitorizarea emisiilor Monitorizarea emisiilor în aer include cel puțin monitorizarea continuă a: a) dioxidului și trioxidului de sulf provenind în fazele de fermentare și de calcinare din instalațiile pentru determinarea concentrației de deșeuri acide în instalațiile în care este utilizat procedeul cu sulfat; ... b) clorului provenind de la sursele importante din cadrul instalațiilor care utilizează procedeul cu clor; ... c) pulberilor din sursele importante generatoare de pulberi