Înapoi la Legislație

Legea nr. 27/1966 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
92

Pe scurt

Legea nr. 27/1966: LEGE nr. 27 din 28 decembrie 1966 (*republicată*) privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
92 articole.
Cuprins

LEGE nr. 27 din 28 decembrie 1966 (*republicată*) privind pensiile de asigurări sociale de stat și pensia suplimentară

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 29

(1)

Au drept la pensie de urmaș, în condițiile prevăzute pentru fiecare în parte, membrii de familie și anume: copiii, sotia, soțul, părinții, frații și surorile, care se aflau în întreținerea susținătorului decedat.

(2)

Membrii de familie au drept la pensie de urmaș numai dacă cel decedat era pensionar sau dacă, la data decesului, îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

(3)

Dacă cel decedat nu era pensionar, dar îndeplinea condițiile de vechime în munca pentru acordarea pensiei pentru limita de vîrsta, membrii de familie au drept la pensie de urmaș, indiferent de data cînd a survenit decesul susținătorului.

(4)

În cazul în care mama salariata a decedat din cauza unei nașteri, pensia copiilor se acordă ca pentru urmașii celor prevăzuți la art. 17 lit. d.

(5)

Pensia de urmaș se acordă la cererea celui îndreptățit, a părintelui, tutorelui sau curatorului sau.

Art. 30

(1)

Copiii au drept la pensie de urmaș

a)

pînă la vîrsta de 16 ani sau, dacă continua studiile, pînă la terminarea acestora, fără a depăși vîrsta de 25 ani

b)

dacă s-au aflat în stare de invaliditate de orice grad, înainte de împlinirea virstelor arătate la lit. a, pe toată durata invaliditatii.

(2)

În cazul decesului unuia dintre părinți, copiii au drept la pensie de urmaș, chiar dacă părintele rămas în viața se afla în munca.

(3)

Copiii se considera ca se aflau în întreținerea susținătorului decedat prin însăși calitatea lor de copii.

Art. 31

(1)

Sotia sau soțul are drept la pensie de urmaș, dacă

a)

a împlinit vîrsta de 55 ani, sotia și 60 ani, soțul, pe tot timpul vieții

b)

la data decesului unuia dintre soți, soțul supraviețuitor are unu sau mai mulți copii, pînă cînd copiii împlinesc vîrsta de 16 ani sau, dacă continua studiile, pînă la terminarea acestora, fără a depăși vîrsta de 25 ani, ori pînă la căsătoria sau decesul lor înainte de împlinirea acestor virste

c)

se afla în stare de invaliditate, de orice grad, pe toată durata invaliditatii.

(2)

De asemenea, sotia are drept la pensie de urmaș, pe tot timpul vieții, dacă

a)

a împlinit vîrsta de 50 ani și a născut, pînă la data decesului susținătorului, 5 sau mai mulți copii

b)

a împlinit vîrsta de 50 ani și are cel puțin 20 ani de căsătorie cu soțul decedat; dacă are între 15 și 20 ani de căsătorie are drept la pensie la împlinirea aceleiași virste, însă pensia se calculează proporțional cu anii de căsătorie.

(3)

Sotia sau soțul are drept la pensie de urmaș pe timpul cît nu este salariat, membru al unei cooperative meșteșugărești sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu.

(4)

Sotia sau soțul care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în alin. 1 și 2 are drept la pensie de urmaș pînă la încadrarea în munca, dar nu mai mult de 6 ani de la decesul susținătorului.

(5)

Sotia sau soțul care solicită pensie de urmaș în temeiul alin. 1 lit. a sau c are drept la aceasta pensie dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 5 ani, în cazul în care la data căsătoriei sustinatorul era pensionar pentru limita de vîrsta; în cazul în care decesul susținătorului a fost cauzat de un accident, de orice natura, sau de boala profesională, pensia de urmaș se acordă indiferent de durata căsătoriei.

(6)

Sotia sau soțul se considera ca se afla în întreținerea susținătorului dacă avea același domiciliu sau dacă acesta i-a asigurat cele necesare existenței.

Art. 32

(1)

Părintele are drept la pensie de urmaș, dacă

a)

a împlinit vîrsta de 60 ani, tatăl sau 55 ani, mama, pe tot timpul vieții

b)

a devenit invalid de orice grad, pe toată durata invaliditatii.

(2)

Părinții au drept la pensie de urmaș pe timpul cît nu sînt salariați, membri ai unei cooperative meșteșugărești sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu.

(3)

Comitetele executive ale consiliilor populare, în raza cărora domiciliază părinții care solicită pensia de urmaș, vor atesta dacă aceștia au fost în întreținerea susținătorului.

Art. 33

(1)

Frații și surorile au drept la pensie de urmaș

a)

pînă la vîrsta de 16 ani sau, dacă continua studiile, pînă la terminarea acestora, fără a depăși vîrsta de 25 ani

b)

dacă s-au aflat în stare de invaliditate de orice grad înainte de împlinirea virstelor artate la lit. a, pe toată durata invaliditatii.

(2)

Frații și surorile au drept la pensie de urmaș, dacă la data cererii de pensie sînt orfani de ambii părinți. În cazul ca au părinți în viața, pensia se acordă numai dacă aceștia nu primesc pensie, nu sînt încadrați în munca sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu.

(3)

Frații și surorile au drept la pensie de urmaș pe timpul cît nu sînt salariați, membri ai unei cooperative meșteșugărești sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu.

(4)

Comitetele executive ale consiliilor populare, în raza cărora domiciliază frații și surorile care solicită pensia de urmaș, vor atesta dacă aceștia au fost în întreținerea susținătorului.

Art. 34

(1)

În cazul cint sotia sau soțul supraviețuitor ori unul din părinții decedatului nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 31 sau 32, beneficiază de pensie de urmaș, pe tot timpul cît nu sînt încadrați în munca sau nu exercita o profesie ori o meserie pe cont propriu, dacă vreuna din aceste persoane îngrijește unu sau mai mulți copii, frați sau surori ai decedatului, care nu au împlinit vîrsta de 16 ani, pînă la împlinirea acestei virste ori pînă la căsătoria sau decesul lor, intervenite înainte de împlinirea virstei menționate mai sus.

(2)

Prevederile alin. 1 se aplică soțului supraviețuitor numai în cazul în care acesta îngrijește unu sau mai mulți copii din alta căsătorie ori frați sau surori ai soțului decedat.

Art. 35

(1)

Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește luindu-se ca baza de calcul

a)

pensia susținătorului decedat, dacă era pensionar. În cazul cînd cel decedat era pensionar de invaliditate de gradul II sau III, se va lua ca baza de calcul pensia de invaliditate de gradul I, diferențiată după cauza care a determinat înscrierea la pensie a susținătorului decedat

b)

pensia pentru limita de vîrsta ce s-ar fi cuvenit susținătorului decedat

c)

pensia corespunzătoare gradului I de invaliditate ce s-ar fi cuvenit celui decedat, diferențiată după cauza care a provocat decesul.

(2)

În cazul cînd celui decedat i se cuvenea sau i s-ar fi cuvenit mai multe pensii din cele prevăzute la alin. 1, se va lua ca baza de calcul, din oficiu, pensia cea mai avantajoasă.

(3)

Pentru stabilirea pensiei de urmaș cuvenită copiilor orfani de ambii părinți se vor lua ca baza de calcul pensiile cumulate ce se cuveneau sau s-ar fi cuvenit părinților decedati. În acest caz se vor lua în considerare pensiile cele mai avantajoase, ce se cuveneau sau s-ar fi cuvenit părinților, după normele prevăzute la alin. 1 și 2.

(4)

Asupra bazei de calcul se aplică unul din următoarele procente: Procente Numarul urmasilor cu drept la pensie 100 pentru 3 sau mai multi 75 pentru 2 50 pentru 1

Art. 36

(1)

Angajații care nu îndeplinesc condițiile pentru obținerea unei pensii și sînt lipsiți de mijloace proprii de existenta au drept la ajutor social, ce se plătește din fondul de asigurări sociale de stat, dacă se încadrează în una din următoarele situații

a)

sînt în vîrsta de 62 ani, bărbații și 57 ani, femeile, și au o vechime de cel puțin 5 ani efectiv lucrati

b)

sînt invalizi de orice grad, în urma unei boli obișnuite sau a unui accident în afară de muncă, și au lucrat efectiv cel puțin 1/4 din vechimea prevăzută la art. 23, necesară pentru acordarea pensiei de invaliditate.

(2)

Soțul supraviețuitor și copiii unui beneficiar de ajutor social decedat au dreptul la ajutor social de urmaș, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute pentru acordarea pensiei de urmaș și sînt lipsiți de mijloace proprii de existenta.

(3)

Prin mijloace proprii de existenta se înțelege realizarea unor venituri lunare, egale cu cuantumul ajutorului social pentru categoria respectiva, sau mai mari.

Art. 37

Cei care primesc ajutor social, precum și membrii lor de familie, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 3.

Art. 38

Prin hotărîre a Consiliului de Miniștri se va stabili cuantumul ajutorului social și se vor putea acorda asemenea ajutoare și alte persoane sau categorii de persoane, lipsite de mijloace de existenta.

Art. 39

(1)

Vechime în munca se considera perioada cît o persoană a activat în calitate de angajat, indiferent de felul contractului de muncă și de modul de remunerare a muncii, situațiile prevăzute în Codul muncii ca fiind vechime sau vechime neîntreruptă în munca, perioadele de prizonierat, de persecutie rasială sau alte perioade stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri în care o persoană a desfășurat o activitate sau, datorită unor cauze ce nu le putea inlatura, a fost împiedicată de a o desfășura.

(2)

Pentru angajații care prestează munca mai puțin de o norma întreaga, vechimea în munca se ia în considerare proporțional cu norma întreaga.

(3)

Timpul cît angajatele care, potrivit legii, au fost încadrate în funcții cu jumătate de norma, pentru a crește copii pînă la vîrsta de 7 ani, se considera la vechimea în munca timp lucrat cu norma întreaga.

(4)

Pentru cei care lucrează mai mult de o norma, se considera vechime în munca timpul corespunzător unei norme întregi.

Art. 40

(1)

Timpul lucrat în străinătate de un cetățean străin se considera vechime în munca numai pe baza convențiilor încheiate între Republica Socialistă România și statul respectiv, în condițiile stabilite de aceste convenții.

(2)

Convențiile referitoare la problemele de prevederi sociale, încheiate de statul român cu alte state, vor fi aplicate în mod corespunzător de toate sectoarele de activitate cu sisteme proprii de asigurări și pensii.

Art. 41

(1)

Salariul tarifar care se ia ca baza de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor tarifare lunare din 5 ani lucrati consecutiv, la alegerea angajatului, din ultimii 10 ani premergatori încetării activității salariate. ------------- *) Potrivit prevederilor art. III al Decretuluinr. 386/1972, persoanelor care solicita acordarea pensiei dupa data intrarii in vigoare a acestui decret si isi aleg ca baza de calcul a pensiei, potrivit art. 41 din Legeanr. 27/1966, salarile tarifare de incadrare din 5 ani anteriori datei de 1 noiembrie 1972, li se adauga la pensia rezultata din calcul un spor de 10 la suta

a)

pensia integrala pentru limita de virsta: Salariile tarifare 2501-3000 lei Peste 3000 lei

—

grupa I de munca - lei - 2145

—

grupa a II-a de munca - lei - 1980

—

grupa a III-a de munca - lei - 1650 1815

b)

pensia de invaliditate cauzata de accident de munca sau boala profesionala pentru gradul I

—

grupele I si a II-a de munca - lei - 2145

—

grupa a III-a de munca - lei - 1650 1815

c)

pensia de invaliditate cauzata de accident in afara de munca sau boala obisnuita - pentru gradul I

—

lei - 963 990

(2)

Pentru angajații care au lucrat cel puțin 10 ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupele I și II, salariul tarifar care se ia ca baza de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor tarifare lunare din 5 ani lucrati consecutiv, la alegerea angajatului, din ultimii 15 ani premergatori încetării activității salariate.

(3)

Dacă în ultimii 10 ani, respectiv 15 ani, angajatul a lucrat mai puțin de 5 ani, baza de calcul a pensiei este media salariilor tarifare lunare din perioada în care a lucrat.

(4)

Pentru perioadele de activitate anterioare datei de 1 august 1959, ce se iau în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei, vor fi folosite salariile avute în vedere la recalcularea pensiilor conform decretului nr. 292/1959 .

Art. 42

(1)

Media salariilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza

a)

salariului tarifar lunar de încadrare, pentru cei retribuiți cu luna

b)

salariului tarifar de încadrare, corespunzător la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora

c)

salariului tarifar de calcul, pentru cei retribuiți cu cota procentuală

d)

salariului la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, pentru cei angajați la persoane fizice.

(2)

Pentru angajații care cumulează doua funcții, la stabilirea mediei salariilor tarifare lunare se ia în considerare salariul tarifar al funcției de baza, iar pentru cei care sînt încadrați în posturi cu o jumătate de norma, salariul tarifar de încadrare corespunzător normei întregi. Angajații care cumulează doua norme întregi de muncă pot opta pentru salariul cel mai avantajos.

(3)

În salariul tarifar se cuprind orice sume care se includ, potrivit dispozițiilor legale, în acest salariu.

Art. 43

(1)

Stabilirea pensiei și ajutorului social se face prin decizii date de către organele de pensii din cadrul direcțiilor sau oficiilor pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale.

(2)

Împotriva deciziilor date de organele prevăzute de alin. 1 se poate face contestație, în termen de 60 zile de la comunicarea acestora, la comisiile de contestație de pe lîngă direcțiile pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale.

(3)

Deciziile organelor de pensii, arătate la alin. 1, necontestate în termen, precum și cele ale comisiilor de contestație, sînt definitive.

Art. 44

Deciziile organelor de pensii și ale comisiilor de contestație, rămase definitive, pot fi revizuite de către acestea ori de cîte ori se constata erori.

Art. 45

(1)

Comisiile de contestație se numesc prin decizie a comitetului executiv al consiliului popular județean, respectiv al municipiului București, și vor avea următoarea componenta

—

un judecător desemnat de către președintele tribunalului județean, respectiv al Tribunalului municipiului București, ca președinte

—

un delegat al direcției pentru probleme de muncă și ocrotiri sociale, ca membru

—

un delegat sindical desemnat de către organul sindical județean, respectiv al municipiului București, ca membru.

(2)

Președintele și membrii comisiei vor avea cîte un supleant, numit în aceleași condiții.

Art. 46

(1)

În cazul cînd o persoană a lucrat în mai multe sectoare de activitate care au sisteme proprii de asigurări și pensii, i se va stabili pensie sau ajutor social pentru limita de vîrsta în cadrul asigurărilor sociale de stat, luindu-se în considerare perioadele cît a lucrat în aceste sectoare, numai dacă cea mai mare parte din perioada de activitate pe care o are a lucrat efectiv ca angajat. Perioadele de timp cît a lucrat în alte sectoare de activitate se iau în considerare dacă ele se recunosc ca vechime în munca pentru acordarea unui drept de pensie de către acele sectoare. Personalul cultelor va fi înscris la pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, dacă a încetat activitatea pînă la 1 ianuarie 1959 sau dacă, continuind activitatea și după această dată, a lucrat în ultima perioadă ca angajat cuprins în sectorul asigurărilor sociale de stat. Timpul cît o persoană a lucrat ca membru în cooperativele agricole de producție nu poate fi folosit pentru obținerea unui drept de pensie sau ajutor social în cadrul asigurărilor sociale de stat, ori pentru recalcularea pensiei în acest sector.

(2)

Vechimea în munca avută în calitate de angajat va fi luată în considerare de fiecare dintre sectoarele de activitate respective cu sisteme proprii de asigurări și pensii, cu excepția sectorului cooperativei agricole de producție.

(3)

În cazul cînd nu este îndeplinită condiția prevăzută la alin. 1 pentru stabilirea dreptului în cadrul asigurărilor sociale de stat și cel în cauza optează pentru pensie în cadrul acestui sector, i se va putea stabili pensia numai pe baza vechimii avute ca angajat, fără a se lua în considerare și activitatea prestată în alte sectoare.

(4)

Pensia de invaliditate și ajutorul social de invaliditate se acordă de sectorul de activitate în care s-a produs invaliditatea.

(5)

În cazul cînd părinții au lucrat în sectoare diferite, cu sisteme proprii de asigurări și pensii, copiii orfani de ambii părinți vor primi pensie de urmaș, în condițiile legii, de la ambele sectoare.

Art. 47

(1)

Încadrarea în grade de invaliditate se face prin decizii date de către comisiile de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă.

(2)

Împotriva deciziilor date de comisiile prevăzute la alin. 1 se poate face contestație, în termen de 60 zile de la comunicarea acestora, la comisiile județene de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă.

(3)

Normele de organizare și funcționare a comisiilor prevăzute la alin. 1 se stabilesc de Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Sănătății.

Art. 48

Pensia, ajutorul social și orice alte sume stabilite, cuvenite personalului sau beneficiarului de ajutor social, rămase neplătite, se prescriu în termen de 12 luni de la data cînd trebuiau să fie achitate.

Art. 49

(1)

Sumele plătite fără temei cu titlu de pensie, ajutor social sau alte drepturi aferente, se recuperează de la cei care le-au primit.

(2)

În cazul în care sumele plătite fără temei nu pot fi recuperate de la aceștia, angajații care se fac vinovați de producerea daunei vor fi ținuți răspunzători, potrivit dispozițiilor Codului muncii.

(3)

Recuperarea de la pensionari sau beneficiari de ajutor social a sumelor plătite fără temei se face pe baza deciziei date de organele de pensii, care constituie titlu executoriu. Decizia se comunică celui în cauza și poate fi atacată în condițiile art. 43 și 44, contestația suspendind executarea pînă la soluționarea ei definitivă.

(4)

Dreptul de a se cere restituirea sumelor plătite fără temei pensionarilor și beneficiarilor de ajutor social se prescrie în termen de 12 luni de la data efectuării plății.

(5)

În caz de deces al pensionarului sau beneficiarului de ajutor social, sumele rămase nerecuperate nu se mai urmăresc.

Capitolul 9

Transformarea și recalcularea pensiilor -------------- *) Potrivit prevederilor art. IV din decretul nr. 386/1972, in cazul recalcularii sau transformarii pensiilor dupa 1 noiembrie 1972, fara modificarea bazei de calcul, la pensia rezultata se adauga suma cu care a fost majorata pensia in baza Decretuluinr. 315/1972, cu exceptia pensiilor calculate pe baza procentelor imbunatatite, care se stabilesc potrivit dispozitiilor legale in vigoare la data cererii de recalculare sau transformare. Pensiile recalculate sau transformate dupa 1 noiembrie 1972, cu modificarea bazei de calcul, se stabilesc potrivit legii in vigoare la data cererii de recalculare sau transformare, fara nici o majorare

Art. 50

Potrivit dispozitiilor art. V din Decretul nr. 386/1972, pensionarii de invaliditate de orice grad, cauzata de accident in afara de munca sau boala obisnuita, care la 1 noiembrie 1972 au implinit virsta de 60 ani, barbatii si 55 ani, femeile, vor fi trecuti, din oficiu, pe aceasta data, in categoria pensionarilor pentru limita de virsta cu mentinerea cuantumului de pensie avut, inclusiv indemnizatia de ingrijire pentru invalizi de gradul I, precum si a dreptului ca, la indeplinirea conditiilor necesare obtinerii pensiei pentru limita de virsta, sa ceara calcularea pensiei potrivit art. 13 sau art. 14 din Legeanr. 27/1966, dupa caz. Pensionarii de invaliditate, trecuti din oficiu in categoria pensionarilor pentru limita de virsta, care au implinit virsta de 62 ani, barbatii si 57 ani, femeile, si sint incadrati in munca la 1 noiembrie 1972, beneficiaza, in continuare, de dispozitiile art. 59 din Legea nr. 27/1966 o perioada de 6 luni de la data intrarii in vigoare a decretului nr. 386/1972. Dupa expirarea perioadei de 6 luni, cumulul pensiei cu salariul este admis in conditiile prevazute de art. 57 si art. 58 din Legea nr. 27/1966. Pensionarii de invaliditate, trecuti din oficiu in categoria pensionarilor pentru limita de virsta la 1 noiembrie 1972, care continua sa primeasca cuantumul pensiei de invaliditate avut anterior, pot beneficia, la cerere, de dispozitiile art. 51 din Legea nr. 27/1966, luindu-li-se in considerare perioada lucrata dupa pensionare, inclusiv cele 6 luni lucrate in conditiile alineatului de mai sus.

(2)

Pensionării de invaliditate de orice grad pot cere transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limita de vîrsta, dacă îndeplinesc condițiile de vechime în munca și de vîrsta, prevăzute de lege, pentru acordarea unei pensii pentru limita de vîrsta.

(3)

Pensionării de invaliditate de oride grad, la împlinirea virstei de 60 ani, bărbații și 55 ani, femeile, cu excepția celor a căror invaliditate a fost cauzată de un accident de muncă sau de o boala profesională, vor fi trecuți, din oficiu, în categoria pensionarilor pentru limita de vîrsta, cu menținerea cuantumului pensiei de invaliditate, inclusiv a indemnizației de îngrijire, acordată invalizilor de gradul I. Aceștia pot cere calcularea pensiei, potrivit art. 13 sau art. 14, la îndeplinirea condițiilor necesare obținerii pensiei pentru limita de vîrsta.

Art. 51

(1)

Pensionarul care rămîne sau se reincadreaza în munca după pensionare are dreptul sa i se recalculeze pensia, luindu-se în considerare și timpul muncit după stabilirea inițială a pensiei, după cum urmează

a)

pensionarului de invaliditate i se poate recalcula pensia atunci cînd solicita adăugarea unor perioade de vechime de cel puțin un an

b)

pensionarului pentru limita de vîrsta recalcularea i se poate face numai o singură dată, după pensionare. V alin. 1 din Decretulnr. 970/1968, pensionarul pentru limita de virsta care a beneficiat de recalcularea pensiei prin adaugarea de vechime pina la data intrarii in vigoare a Decretului nr. 970/1968, mai poate cere o singura data recalcularea pensiei in conditiile art. 51 alin. 1.

(2)

Pensionarul prevăzut la alin. 1 poate cere recalcularea pensiei folosind ca baza de calcul, potrivit prevederilor art. 41, fie salariul avut în vedere la stabilirea inițială a pensiei, fie salariile realizate în perioada lucrata după pensionare, numai dacă a lucrat în această perioadă cel puțin 3 ani.

(3)

Pensionarul de invaliditate aflat în situațiile prevăzute la alin. 1, care a continuat activitatea cel puțin 3 ani, dintre care o perioadă după 1 ianuarie 1967, și care cere transformarea pensiei de invaliditate în pensie pentru limta de vîrsta, poate solicita ca, odată cu adăugarea timpului lucrat după pensionare, sa folosească ca baza de calcul fie salariile tarifare din perioada lucrata după pensionare - astfel cum este prevăzut la art. 41 - fie salariul avut în vedere la stabilirea inițială a pensiei adus la nivelul celui în vigoare la data cererii de transformare.

(4)

În cazul în care pensionarul își continua activitatea în alt sector de muncă decît acela care i-a stabilit pensia, recalcularea se face în condițiile arătate la alin. 1 și 2 de către sectorul care îi plătește pensia.

(5)

De prevederile alin. 3 beneficiază, la cerere, și pensionării de invaliditate care au fost trecuți, din oficiu, în categoria pensionarilor pentru limita de vîrsta. La transformarea pensiei acestora se ia în calcul numai perioada lucrata pînă la împlinirea virstei de 62 ani, bărbații și 57 ani, femeile.

Art. 52

În cazul cînd se schimba gradul de invaliditate al unui pensionar cu pensie de invaliditate cauzată de accident de muncă, boala profesională sau tuberculoza, într-un grad de invaliditate mai mare, datorită unei boli obișnuite sau unui accident în afară de muncă, pensia se va recalcula la procentele corespunzătoare noului grad de invaliditate pentru accident de muncă, boala profesională sau tuberculoza.

Art. 53

Art. 54

(1)

În cazul prevăzut de art. 53 alin. 1 lit. b, dacă hotărîrea de condamnare a fost desfiintata și cel în cauza a fost achitat, se vor plati sumele datorate pe întreaga durata a suspendării, scăzîndu-se sumele plătite urmașilor.

(2)

În caz de executare a pedepsei sau de grațiere ori de amnistiere a faptei pentru care pensionarul sau beneficiarul de ajutor social a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate și care a condus la suspendarea plății pensiei sau ajutorului social, plata se reia cu începere din prima zi a lunii următoare aceleia în care pensionarul sau beneficiarul de ajutor social a fost eliberat.

(3)

Cînd încetează celelalte cauze de suspendare plata pensiei sau a ajutorului social se reia cu începere din prima zi a lunii următoare aceleia în care a intervenit încetarea cauzei de suspendare.

Art. 55

Instanțele judecătorești au obligația ca, în termen de 15 zile de la data arestării pensionarului sau beneficiarului de ajutor social în baza unei hatariri de condamnare rămase definitivă, sa comunice aceasta situație, în scris, organului de pensii respectiv, în vederea suspendării plății pensiei sau ajutorului social.

Art. 56

Pierd dreptul la pensie și la ajutor social cei care

a)

și-au provocat o invaliditate în mod voit, în vederea obținerii unui drept la pensie sau ajutor social, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau ajutor social decurgind din aceasta invaliditate

b)

au fost condamnați pentru uciderea sau cauzarea unei invaliditati susținătorului, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau ajutor social decurgind de pe urma acestui sustinator decedat.

Art. 57

(1)

Pensionării cu pensii integrale pentru limita de vîrsta, precum și pensionării cu pensii acordate prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri și ale altor organe competente, strict necesari unităților, mentinuti sau reincadrati în munca în funcții admise la cumul, au dreptul, pe timpul cît lucrează, sa primească pe lîngă salariu, și 50 la suta din pensie, dar nu mai puțin de 500 lei.

(2)

Prevederile alin. 1 se aplică celor care se pensionează în condițiile art. 7 lit. b, numai după împlinirea virstei de 62 ani, bărbații și 57 ani, femeile.

(3)

Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și ale municipiului București stabilesc meseriile și funcțiile în care se admite cumulul pensiei cu salariul.

Art. 58

(1)

Pensionării prevăzuți la art. 57 alin. 1 și 2 primesc, pe lîngă salariu, și pensia în întregime, pe timpul cît sînt angajați

a)

în posturi cu pînă la 1/2 norma inclusiv

b)

cu contracte de muncă pe durata determinata de pînă la 4 luni, în cursul unui an calendaristic

c)

la persoane fizice, cooperative agricole de producție și case de ajutor reciproc.

(2)

De asemenea, beneficiază de pensie în întregime, pe lîngă salariu, și alte categorii de angajați, necesari organizațiilor socialiste, stabilite prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri, indiferent de felul pensiei.

Art. 59

(1)

Pensionării de invaliditate de gradul III vor primi, pe timpul cît sînt angajați, pe lîngă salariu, și pensia în întregime, fără ca acestea împreună să poată depăși salariul tarifar în vigoare, corespunzător funcției avute la data pensionării de invaliditate.

(2)

În cazul în care salariul tarifar împreună cu pensia ori numai salariul tarifar depășesc salariul tarifar în vigoare, corespunzător funcției avute la data pensionării de invaliditate, pensia se reduce sau plata pensiei se suspenda, după caz. Salariul tarifar în vigoare este cel din luna pentru care se face plata.

(3)

Pensionării de invaliditate gradul I și II, care au recomandarea organelor de expertiza medicală și recuperare a capacității de muncă pentru prestarea unei activități cu caracter reconfortant, vor primi, pe timpul cît sînt încadrați în munca, pensia în întregime.

(4)

De prevederile alin. 1 și 2 beneficiază, pînă la împlinirea virstei de 62 ani, bărbații și 57 ani, femeile, și pensionării de invaliditate gradul III, cărora, la trecerea, din oficiu, în categoria pensionarilor pentru limita de vîrsta, li s-a menținut cuantumul pensiei de invaliditate.

Art. 60

(1)

Persoanele care au desfășurat activitate revolutionara înainte de 23 August 1944 au dreptul la pensie în cadrul asigurărilor sociale de stat, în condițiile prezentei legi.

(2)

Perioada de deținere în inchisori și lagare ca urmare a activității revoluționare desfășurate pînă la 23 August 1944 constituie vechime în munca. Pentru fiecare an cît persoana în cauza s-a aflat într-o astfel de deținere se acordă cîte 6 luni spor de vechime.

(3)

Perioada în care o persoană a lucrat ca activist al Partidului Comunist Roman, al organizațiilor muncitoresti revoluționare și antifasciste, pînă la 23 August 1944, constituie de asemenea vechime în munca.

(4)

La stabilirea pensiei, dovada perioadelor prevăzute în alin. 2 și 3 se face numai cu acte eliberate de organele care au evidenta unor asemenea situații.

Art. 61

(1)

Persoanele care dovedesc cu acte ca au cotizat la fostele asigurări sociale în alta calitate decît aceea de angajat și îndeplinesc condițiile de vîrsta și vechime în munca, pot fi înscrise la pensie pentru limita de vîrsta, ca și angajații, numai dacă în ultimii 10 ani de activitate au lucrat ca angajați.

(2)

Cei care au o vechime în munca de cel puțin 25 ani, bărbații și 20 ani, femeile, dar nu au lucrat cel puțin 10 ani ca angajați, au drept la o pensie de 650 lei lunar.

(3)

Cei care au o vechime în munca mai mica de 25 ani, bărbații și 20 ani, femeile, dar nu mai puțin de 10 ani și nu îndeplinesc condiția de vechime ca angajați, prevăzută la alin. 1, au dreptul la o pensie calculată din pensia de 650 lei, proporțional cu vechimea dovedită, fără a putea fi mai mica de 455 lei lunar.

(4)

Urmașii celor prevăzuți la alin. 1-3 inclusiv au drept la pensie de urmaș în condițiile prezentei legi.

(5)

Cei care au o vechime în munca de 25 ani, bărbații și 20 ani, femeile, pensionați pentru timpul cotizat la fostele asigurări sociale în alta calitate decît aceea de angajat, și au lucrat după pensionare cel puțin 10 ani ca angajați, pot cere stabilirea unei pensii pentru limita de vîrsta, folosind ca baza de calcul media salariilor tarifare lunare din 5 ani de activitate consecutiva din ultimii 10 ani.

Art. 62

Cetățenii unui stat străin și urmașii acestora domiciliați pe teritoriul Republicii Socialiste România pot cere înscrierea la pensie sau ajutor social pentru timpul servit în țara străină, potrivit convențiilor încheiate între Republica Socialistă România și statul respectiv.

Art. 63

(1)

Pensia de orice fel nu poate fi mai mare decît salariul tarifar pe baza căreia aceasta a fost calculată.

(2)

Nimeni nu poate primi decît o singura pensie, indiferent de fondul din care aceasta este plătită ori de legea în care este prevăzut dreptul la pensie, cu excepția celor prevăzuți la art. 46 alin. 5 și art. 69 alin. 2. În cazul în care o persoană ce are drept la pensie în cadrul asigurărilor sociale de sta și I.O.V

R)

a lucrat o perioadă ca membru în cooperativele agricole de producție, va putea primi, pe lîngă pensia de asigurări sociale și I.O.V.R., și pensia de la sectorul cooperativei agricole de producție pentru perioada cît a lucrat în acest sector.

(3)

Persoanele îndreptățite la mai multe pensii pot opta oricînd pentru una din ele, chiar după ce s-a stabilit un drept la pensie. Cei care beneficiază de o pensie nu pot opta pentru ajutor social.

Art. 64

Dreptul la pensie și ajutor social este imprescriptibil. Pensia și ajutorul social nu pot fi cedate nici total, nici parțial.

Art. 65

(1)

Pensia și ajutorul social nu sînt impozabile.

(2)

Cererile în fața oricăror organe care au drept scop stabilirea unui drept la pensie sau ajutor social, precum și toate actele procedurale în legătură cu aceste drepturi, sînt scutite de orice fel de taxe de timbru.

Art. 66

(1)

Pensia și ajutorul social se plătesc cu incepedere de la data desfacerii contractului de muncă, data încetării plății ajutorului pentru incapacitate temporară de muncă sau data decesului susținătorului, după caz, dacă cererea împreună cu toate actele necesare a fost depusa la organele de pensii în termen de cel mult trei luni de la ivirea acestor situații.

(2)

Dacă cererea împreună cu toate actele necesare nu a fost depusa în termenul prevăzut la alin. 1, pensia și ajutorul social se plătesc cu începere de la întîi a lunii următoare aceleia în care cererea cu actele a fost depusa la organele de pensii.

(3)

Pensia pentru limita de vîrsta, pentru cei cărora nu li s-a desfăcut contractul de muncă, se plătește cu începere de la întîi a lunii următoare aceleia în care s-a depus cererea împreună cu actele necesare la organele de pensii.

(4)

Pensia și ajutorul social se plătesc titularului sau mandatarului acestuia împuternicit cu procura, ori se depun la cererea titularului și pe numele sau, la C.E.C.

(5)

În cazul în care titularul are capacitate de exercițiu restrînsa sau este lipsit de capacitate, plata se face părintelui, tutorelui sau curatorului sau, după caz.

Art. 67

(1)

Contractul de muncă al angajaților pensionați la cererea unității se desface pe data înscrierii la pensie. Nedesfacerea contractului de muncă atrage anularea deciziei de pensionare.

(2)

Pe data înscrierii la pensie se poate desface și contractul de muncă al celor pensionați la cererea lor.

(3)

Contractul de muncă al angajaților care sînt și pensionari pentru limita de vîrsta și al celor cu pensii acordate prin hotărîri ale Consiliului de Miniștri sau ale altor organe competente, poate fi desfăcut oricînd.

Art. 68

Celelalte sectoare de activitate cu sisteme proprii de asigurări și pensii își vor elabora reglementări proprii pe baza principiilor din prezenta lege și ținînd seama de specificul fiecărui sector.

Art. 69

(1)

Invalizii și accidentatii de război, urmașii acestora, precum și urmașii celor morți sau dispăruți în război, primesc pensie potrivit prezentei legi în cuantumurile stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.

(2)

Invalizii și accidentatii de război mari mutilati, precum și cei încadrați în gradul I sau II de invaliditate, au dreptul ca la încetarea activității sa beneficieze, pe lîngă pensia I.O.V.R., și de orice alta pensie pentru activitatea depusa după invaliditatea în război.

Articolele următoare · 70 din 92