Înapoi la Legislație

Legea nr. 263/2010 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
31 august 2023
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
214

Pe scurt

Legea nr. 263/2010: LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 31 august 2023, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 31 august 2023.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 31 august 2023.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
214 articole.
Cuprins

LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 27

(1)

Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuții de asigurări sociale și sunt prevăzuți, în mod expres, de Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, respectiv

a)

persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală

b)

persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorilor.

(2)

Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.

(3)

Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal .

Art. 28

(1)

Condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale.

(2)

Abrogat.

Art. 29

(1)

Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.

(1^1)

Locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 1 septembrie 2023, sunt locuri în condiții deosebite de muncă, potrivit legii, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă.

(1^2)

Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă prevăzute la alin. (1^1) constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuția de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Abrogat.

Art. 30

(1)

În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă

b)

activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații

c)

Abrogată

d)

aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1

e)

activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3

f)

activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4

g)

activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare

h)

sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj

i)

activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui

j)

sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective

k)

activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician

l)

activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S

C)

ArcelorMittal Roman.

(2)

Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor menținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă.

(3)

Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4)

Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

(4^1)

Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4^2)

Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g) , în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

Art. 31

(1)

În situația contractului de asigurare socială contribuția de asigurări sociale se datorează de la data încheierii acestuia, în aceeași cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, în înțelesul Codului Fiscal .

(2)

Asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) datorează cota de contribuție de asigurări sociale conform prevederilor Codului fiscal .

Art. 32

(1)

Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) se face lunar de către aceștia sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asigurați, în baza contractului de asigurare.

(2)

Plata contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2) , se poate face și anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni.

Art. 33

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților sistemului public de pensii, cu excepția acelora care sunt asigurați în baza contractului de asigurare socială, este prevăzută în Codul fiscal .

Art. 34

Abrogat.

Art. 35

Abrogat.

Art. 36

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Art. 37

(1)

Nu se datorează contribuție de asigurări sociale asupra sumelor expres exceptate, prevăzute în Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale nu se iau în considerare la stabilirea prestațiilor din sistemul public de pensii.

Art. 38

Abrogat.

Art. 39

(1)

Contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale conform Codului fiscal se plătește lunar de către angajator împreună cu contribuția de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.

(2)

Contribuția la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuția de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.

(3)

Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declarația nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.

(4)

Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declarația nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuțiile datorate acestor fonduri.

Art. 40

(1)

În cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2) , termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.

(2)

Pentru ceilalți asigurați ai sistemului public de pensii termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este prevăzut în Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 41

(1)

Activitatea privind administrarea creanțelor provenind din contribuții de asigurări sociale, datorate de persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajator sau de entitățile asimilate angajatorilor, precum și de persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV , precum și constatarea și sancționarea contravențiilor se realizează de organul fiscal central, în baza prevederilor Codului de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

ANAF și CNPP colaborează și fac schimb de informații referitoare la declararea/achitarea contribuțiilor de asigurări sociale.

Art. 42

Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) activitatea de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.

Art. 43

Abrogat.

Art. 44

(1)

În situația persoanelor asigurate pe baza contractului de asigurare socială, plata cu întârziere a contribuției de asigurări sociale generează obligația de plată a unor dobânzi și penalități de întârziere, conform reglementărilor legale în materie. Cota dobânzilor și penalităților de întârziere este cea stabilită prin Codul de procedură fiscală .

(2)

Sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat și se calculează conform reglementărilor legale în materie.

(3)

Calculul dobânzilor și penalităților de întârziere se efectuează de către casa teritorială de pensii, competentă conform legii.

Art. 45

(1)

În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz, de către angajator.

(1^1)

În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal se constată că venitul net/brut anual realizat la sfârșitul anului este mai mic decât 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată și aceștia au plătit contribuție de asigurări sociale, stagiul de cotizare se determină prin raportarea venitului la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată.

(2)

În situația persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2) , asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care sa datorat și plătit, conform legii, contribuția de asigurări sociale, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.

(3)

Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se încasează de către casa teritorială de pensii competentă.

Art. 46

Abrogat.

Art. 47

(1)

Contractul de asigurare socială poate fi reziliat la inițiativa oricăreia dintre părți, conform clauzelor prevăzute în contract.

(2)

În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuțiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare realizat se valorifică la stabilirea dreptului de pensie.

Art. 48

Abrogat.

Art. 49

(1)

În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul

a)

a beneficiat de pensie de invaliditate

b)

a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă

c)

a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat

d)

a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii

e)

a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale

f)

a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani

g)

abrogată

(2)

Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b) , beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.

(3)

Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile prezentei legi.

(4)

Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 50

Stagiul de cotizare se certifică, la cererea asiguraților sistemului public de pensii, de către CNPP/casele teritoriale de pensii.

Art. 51

(1)

În sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de pensii

a)

pensia pentru limită de vârstă

b)

pensia anticipată

c)

pensia anticipată parțială

d)

pensia de invaliditate

e)

pensia de urmaș.

(2)

În sistemul public de pensii o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie dintre cele prevăzute la alin. (1) .

(3)

Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru obținerea uneia dintre acestea.

(3^1)

Prevederile alin. (3) nu se aplică în situația în care persoana îndeplinește atât condițiile pentru acordarea unei pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, cât și cele pentru acordarea unei pensii dintr-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii.

(4)

Abrogat.

(5)

Abrogat.

Art. 52

Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.

Art. 53

(1)

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 .

(2)

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului minim de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 .

(3)

Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5 .

Art. 54

Abrogat.

Art. 55

(1)

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează

a)

conform tabelului nr. 1 , în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă; Tabelul nr. 1 Stagiul de cotizare realizat în condiții deosebite (ani împliniți) Reducerea vârstei standard de pensionare cu: Ani Luni 1 - 4 2 - 8 3 1 - 4 1 4 5 1 8 6 2 - 7 2 4 8 2 8 9 3 - 10 3 4 11 3 8 12 4 - 13 4 4 14 4 8 15 5 - 16 5 4 17 5 8 18 6 - 19 6 4 20 6 8 21 7 - 22 7 4 23 7 8 24 8 - 25 8 4 26 8 8 27 9 - 28 9 4 29 9 8 30 10 - a^1) abrogată; Tabelul nr. 1^1 Abrogat. Tabelul nr. 2 Stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă și condiții speciale (ani împliniți) Reducerea vârstei standard de pensionare cu: Ani Luni 2 1 - 3 1 6 4 2 - 5 2 6 6 3 - 7 3 6 8 4 - 9 4 6 10 5 - 11 5 6 12 6 - 13 6 6 14 7 - 15 7 6 16 8 - 17 8 6 18 9 - 19 9 6 20 10 - 21 10 6 22 11 - 23 11 6 24 de ani și peste 12 -

c)

cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, și/sau de prizonierat, în situația persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-c) și la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat.

(2)

Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât și în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.

Art. 56

(1)

Fac excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin: a) 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) sau 15 ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) în cazul în care activitatea minieră încetează sau a încetat ca urmare a obligațiilor pe care și le asumă sau și le-a asumat statul român în negocierile cu Comisia Europeană, pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 20 de ani

b)

20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. f) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani

c)

25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) și e) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani

d)

25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h)-l) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.

(2)

Vârsta standard de pensionare redusă potrivit prevederilor alin. (1) nu poate fi mai mică decât

a)

45 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a)

b)

50 de ani, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b) , cu excepția balerinilor/soliștilor balet, dansatorilor și acrobaților, pentru care vârsta de pensionare nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați

c)

50 de ani pentru femei și 52 de ani pentru bărbați, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. c)

d)

50 de ani pentru femei și 52 de ani pentru bărbați, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. d) .

Art. 56^1

(1)

Prin excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 20 de ani, persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în activități miniere, în subteran, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării sau prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice. Vârsta standard de pensionare redusă nu poate fi mai mică de 45 de ani.

(2)

Stagiul de cotizare prevăzut la alin. (1) poate fi constituit și din perioade prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a) , iar stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru această categorie de persoane este de 20 de ani.

Art. 56^2

(1)

Prin excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) , persoanele care au desfășurat activități dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) și i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani realizat în aceste activități.

(2)

Pentru persoanele care au desfășurat activitățile prevăzute la alin. (1) , stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.

Art. 57

(1)

Fac excepție de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) și persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de cel puțin 17 ani în zona a II-a de expunere la radiații, în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. b) .

(2)

Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă indiferent de vârstă.

(3)

Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) , stagiul complet de cotizare este de 15 ani, în cazul celor care au desfășurat activitate în zona I de expunere la radiații, respectiv de 17 ani, în cazul celor care au desfășurat activitate în zona a II-a de expunere la radiații.

Art. 58

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare și a stagiilor complete de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 , după cum urmează

a)

cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, în condiții de handicap grav, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare

b)

cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiții de handicap accentuat, cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare

c)

cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiții de handicap mediu, stagiul complet de cotizare.

Art. 59

Nevăzătorii beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca nevăzător cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare.

Art. 60

(1)

Fracțiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I și/sau condiții speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. b) , poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiții deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a) .

(2)

Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55 , precum și cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani.

(3)

Vârstele de pensionare reduse în condițiile alin. (2) nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei și de 52 de ani pentru bărbați.

Art. 61

(1)

În situația personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) se aplică numai în condițiile realizării numărului minim de ore de zbor, salturi sau starturi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 581/2001 privind criteriile de încadrare a personalului navigant din aviația civilă în condiții speciale de muncă.

(2)

Activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații sunt cele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităților de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I și II de expunere la radiații.

(3)

Activitățile din anexa nr. 2, avizate în condiții speciale de muncă, realizate în unitățile din anexa nr. 3 se consideră în condiții speciale de muncă numai dacă acestea se desfășoară pe durata programului normal de lucru dintr-o lună.

Art. 62

(1)

Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege.

(2)

Abrogat.

(3)

La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)-c) .

(4)

Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții în care se stabilește cel al pensiei pentru limită de vârstă.

Art. 63

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art. 62 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art. 64

(1)

La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.

(2)

Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, în condițiile prevăzute la alin. (1) , se face din oficiu.

Art. 65

(1)

Pensia anticipată parțială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

(2)

Abrogat.

(3)

La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)-c) .

(4)

Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2^1. Tabelul nr. 2^1 Perioada de cotizare realizată peste stagiul standard complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%) până la 1 an 0,50 peste 1 an 0,45 peste 2 ani 0,40 peste 3 ani 0,35 peste 4 ani 0,30 peste 5 ani 0,25 peste 6 ani 0,20 între 7 și 8 ani 0,15

(5)

Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv în localitățile Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieș, Bistra, Lupșa, Ocna Mureș, Ocoliș, Roșia Montană, Sălciua și Zlatna din județul Alba, Aluniș, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din județul Arad, Pitești din județul Argeș, Bacău, Comănești și Onești din județul Bacău, Băița din județul Bihor, Maieru, Rodna și Șanț din județul Bistrița-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraș, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou și Victoria din județul Brașov, Brăila, Chișcani și Tichilești din județul Brăila, Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin, Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj, Năvodari din județul Constanța, Baraolt din județul Covasna, Târgoviște și Titu din județul Dâmbovița, Ișalnița din județul Dolj, Galați din județul Galați, Clejani, Giurgiu din județul Giurgiu, Letca Nouă, Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni și Urdari din județul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic și Tulgheș din județul Harghita, Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Răchitova, Șoimuș, Teliucu Inferior, Uricani, Vața de Jos, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara, Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița, Băiuț, Borșa, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului și Copalnic Mănăștur din județul Maramureș, Grințieș și Săvinești din județul Neamț, Brazi, Comarnic, Florești, Ploiești și Valea Călugărească din județul Prahova, Videle din județul Teleorman, Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș, Mina Altân Tepe și Tulcea din județul Tulcea, Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localității în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) .

(6)

Prevederile alin. (5) se aplică până la data de 31 decembrie 2030.

(7)

Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4) .

(8)

Recalcularea prevăzută la alin. (7) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.

(9)

Prevederile alin. (7) și (8) se aplică persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Art. 66

La acordarea pensiei anticipate parțiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art. 65 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.

Art. 67

(1)

La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parțială se transformă în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 65 alin. (4) și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate parțiale.

(2)

Transformarea pensiei anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă, în condițiile prevăzute la alin. (1) , se face din oficiu.

Articolele următoare · 69 din 214