LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Abrogat.
Abrogat.
Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informațiile preluate din declarația nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2) , precum și din declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii.
În situațiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1) , derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declarația nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare și a punctajului anual, pot fi valorificate și alte acte doveditoare, întocmite în condițiile legii.
Obligația prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) revine persoanei în cauză.
Persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV sunt asigurate în sistemul public de pensii pe baza declarației individuale de asigurare, sau după caz pe baza declarației nominale de asigurare, înregistrate la organul fiscal competent.
Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute în Codul fiscal .
Contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (2) se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială și casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.
Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă și produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.
Contractul de asigurare socială se reziliază din inițiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplății contribuției de asigurări sociale pentru o perioadă de 6 luni consecutive.
Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din inițiativa asiguratului, prin încheierea unui act adițional la contractul de asigurare socială.
Venitul asigurat înscris în contractul de asigurare socială în baza căruia se calculează contribuția de asigurări sociale se modifică, din inițiativa asiguratorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege.
Abrogat
În sistemul public de pensii, evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric personal al asiguratului.
Datele cu caracter personal actualizate pentru toți cetățenii români, cetățenii Uniunii Europene, ai statelor membre ale Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene și pentru străinii care au înregistrată rezidența/șederea în România, precum și ale persoanelor pentru care CNPP întocmește documentații de plată și/sau efectuează plata unor prestații sociale sunt furnizate acesteia gratuit de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, după caz.
Datele prevăzute la alin. (2) sunt furnizate gratuit, la cererea CNPP, și de oricare altă autoritate, instituție publică sau altă instituție care deține astfel de informații.
În vederea realizării atribuțiilor privind evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale, CNPP și casele teritoriale de pensii pot efectua, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe bază de protocoale, schimburi de informații cu alte instituții publice și autorități.
Conținutul, modalitățile și termenele de transmitere a informațiilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii
vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001
abrogată
perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare
abrogată
Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv pentru perioadele realizate în condiții speciale și condiții deosebite de muncă;
Constituie stagiu de cotizare și perioadele de până la data de 1 aprilie 2001 în care o persoană
s-a aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 49
are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.
Constituie stagiu de cotizare și timpul util la pensie realizat de agricultori, în condițiile reglementate de legislația privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001.
Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite sau în condiții speciale se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiții normale, după cum urmează
4 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă
6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.
Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.
La stabilirea drepturilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum și perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internațional la care România este parte și/sau regulamente comunitare.
În sistemul public de pensii, obligațiile și prestațiile de asigurări sociale se achită în monedă națională.
În cazul drepturilor salariale sau veniturilor asigurate, stabilite în moneda altor țări pe teritoriul României, contribuțiile se plătesc în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României din data stabilită pentru plata acestor drepturi.
Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public de pensii.
CNPP înaintează anual Ministerului Muncii si Justitiei Sociale propunerile pentru elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru partea de cheltuieli.
Abrogat.
CNPP are calitatea de creditor bugetar numai pentru veniturile bugetare pe care le administrează, reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare socială, precum și alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, conform legii.
CNPP și unitățile din subordinea acesteia efectuează cheltuieli în limita aprobată prin buget și a creditelor bugetare deschise, în condițiile legii.
În situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul precedent, până la adoptarea noului buget.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din: a) contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități de întârziere, precum și din alte venituri, potrivit legii
sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, care se aprobă prin legile bugetare anuale.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii, cheltuielile privind organizarea și funcționarea sistemului public de pensii, finanțarea unor investiții proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.
Din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prelevă anual până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă.
Fondul de rezervă cumulat nu poate depăși nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv. (4) Fondul de rezervă se utilizează pentru acoperirea prestațiilor de asigurări sociale în situații temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public de pensii, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Fondul de rezervă nu se poate utiliza în primii 3 ani de la începerea constituirii acestuia.
Fondul de rezervă se constituie în anii în care bugetul asigurărilor sociale de stat este excedentar, nu primește sume pentru echilibrare, potrivit art. 21 lit. b) , și numai după acoperirea deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pentru asigurații sistemului public de pensii, cu excepția acelora care au încheiat contracte de asigurare socială, Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, are obligația de a transmite CNPP informațiile necesare stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale prevăzute de prezenta lege. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilește prin protocol încheiat între ANAF și CNPP.
Instituțiile prevăzute la alin. (1) își acordă reciproc și gratuit accesul la informațiile referitoare la declararea/achitarea contribuțiilor de asigurări sociale din bazele de date pe care le au în administrare.
Anual, după depunerea declarațiilor fiscale, ANAF transmite CNPP veniturile realizate de persoanele fizice, altele decât cele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor.
Excedentele anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pot fi utilizate în anul următor, potrivit destinațiilor aprobate prin lege, după regularizarea cu bugetul de stat, în limita sumelor primite de acesta, potrivit prevederilor art. 21 lit. b) .
Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă din fondul de rezervă.
Deficitul din anii precedenți și din anul curent al bugetului asigurărilor sociale de stat rămas după utilizarea fondului de rezervă se finanțează din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.
Disponibilitățile bănești ale asigurărilor sociale de stat sunt purtătoare de dobânzi, nivelul dobânzilor stabilindu-se prin convenții încheiate de CNPP cu Trezoreria Statului.
În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.
Contribuabilii sistemului public de pensii sunt cei care datorează contribuții de asigurări sociale și sunt prevăzuți, în mod expres, de Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, respectiv
persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, cele care realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, precum și cele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală
persoanele juridice și fizice care au calitatea de angajatori, precum și entitățile asimilate angajatorilor.
Sunt contribuabili ai sistemului public de pensii și persoanele fizice care sunt asigurate, conform prezentei legi, pe baza contractului de asigurare socială.
Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt prevăzute în Codul fiscal .
Condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea asiguraților din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite și speciale.
Abrogat.
Sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.
Locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 1 septembrie 2023, sunt locuri în condiții deosebite de muncă, potrivit legii, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă.
Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă prevăzute la alin. (1^1) constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuția de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.
Abrogat.
În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă
activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații
Abrogată
aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1
activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3
activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4
activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare
sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj
activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui
sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective
activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician
activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S
ArcelorMittal Roman.
Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor menținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă.
Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.
Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a) , perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.
Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g) , în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.
În situația contractului de asigurare socială contribuția de asigurări sociale se datorează de la data încheierii acestuia, în aceeași cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, în înțelesul Codului Fiscal .
Asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) datorează cota de contribuție de asigurări sociale conform prevederilor Codului fiscal .
Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) se face lunar de către aceștia sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asigurați, în baza contractului de asigurare.
Plata contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2) , se poate face și anticipat, pe o perioadă de cel mult 12 luni.
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul asiguraților sistemului public de pensii, cu excepția acelora care sunt asigurați în baza contractului de asigurare socială, este prevăzută în Codul fiscal .
Abrogat.
Abrogat.
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (2) o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Nu se datorează contribuție de asigurări sociale asupra sumelor expres exceptate, prevăzute în Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.
Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale nu se iau în considerare la stabilirea prestațiilor din sistemul public de pensii.
Abrogat.
Contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale conform Codului fiscal se plătește lunar de către angajator împreună cu contribuția de asigurări sociale pe care acesta o datorează, după caz, în calitate de contribuabil, bugetului asigurărilor sociale de stat.
Contribuția la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contribuția de asigurări sociale prevăzută pentru persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii, se transmite de CNPP fondurilor de pensii administrate privat.
Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care plătitorii au depus declarația nominală de asigurare, CNPP transmite fiecărui administrator lista nominală de virare a sumelor către fondul de pensii pe care acesta îl administrează.
Lunar, până cel târziu în data de 20 a lunii următoare celei în care angajatorul a depus declarația nominală de asigurare, CNPP virează către fiecare fond de pensii administrat privat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma reprezentând contribuțiile datorate acestor fonduri.
În cazul asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2) , termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.
Pentru ceilalți asigurați ai sistemului public de pensii termenul de plată a contribuției de asigurări sociale este prevăzut în Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.
Activitatea privind administrarea creanțelor provenind din contribuții de asigurări sociale, datorate de persoanele fizice sau juridice care au calitatea de angajator sau de entitățile asimilate angajatorilor, precum și de persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. IV , precum și constatarea și sancționarea contravențiilor se realizează de organul fiscal central, în baza prevederilor Codului de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.
ANAF și CNPP colaborează și fac schimb de informații referitoare la declararea/achitarea contribuțiilor de asigurări sociale.
Pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) activitatea de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale se realizează de CNPP, prin casele teritoriale de pensii.
Abrogat.
În situația persoanelor asigurate pe baza contractului de asigurare socială, plata cu întârziere a contribuției de asigurări sociale generează obligația de plată a unor dobânzi și penalități de întârziere, conform reglementărilor legale în materie. Cota dobânzilor și penalităților de întârziere este cea stabilită prin Codul de procedură fiscală .
Sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat și se calculează conform reglementărilor legale în materie.
Calculul dobânzilor și penalităților de întârziere se efectuează de către casa teritorială de pensii, competentă conform legii.
În sistemul public de pensii stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către asigurat și, după caz, de către angajator.
În situația asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. IV care au depus declarația individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal se constată că venitul net/brut anual realizat la sfârșitul anului este mai mic decât 12 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată și aceștia au plătit contribuție de asigurări sociale, stagiul de cotizare se determină prin raportarea venitului la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată.
În situația persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (2) , asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care sa datorat și plătit, conform legii, contribuția de asigurări sociale, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente.
Dobânzile și penalitățile de întârziere datorate de persoanele prevăzute la alin. (2) se încasează de către casa teritorială de pensii competentă.
Abrogat.
Contractul de asigurare socială poate fi reziliat la inițiativa oricăreia dintre părți, conform clauzelor prevăzute în contract.
În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuțiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare realizat se valorifică la stabilirea dreptului de pensie.
Abrogat.
În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul
a beneficiat de pensie de invaliditate
a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora cu diplomă
a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat
a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii
a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale
a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani
abrogată
Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b) , beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de perioadele asimilate dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condițiile prezentei legi.
Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea prestațiilor de asigurări sociale în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Stagiul de cotizare se certifică, la cererea asiguraților sistemului public de pensii, de către CNPP/casele teritoriale de pensii.