LEGEA nr. 24 din 21 martie 2017 (*republicată*) privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezentarea cu intenție de către membrul consiliului de administrație, administratorul, directorul, directorul general, membrul consiliului de supraveghere, membrul directoratului ori reprezentantul legal, sau, după caz, de către membrii organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale emitentului către deținătorii de valori mobiliare de situații financiare inexacte ori de informații nereale privind condițiile economice ale emitentului constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate, astfel cum este prevăzută la art. 133 , constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Recomandarea sau determinarea unei alte persoane să participe la practici de utilizare abuzivă a informațiilor privilegiate prevăzută la art. 134 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Manipularea pieței, astfel cum este prevăzută la art. 137 , constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 157 alin. (2) și (5) se pedepsește.
Prin derogare de la prevederile art. 137 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 157 alin. (2)-(5) , persoanele juridice sunt sancționate cu amendă de la 167 lei pe zi până la 275.000 lei pe zi.
Prevederile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în cazul executării pedepsei amenzii.
Punerea în executare a pedepsei amenzii prevăzute la art. 158 alin. (2) se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul capitol prevede norme care detaliază procedurile prevăzute la art. 32 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, inclusiv
modalitățile de raportare și cele referitoare la activitățile desfășurate, inclusiv în legătură cu măsurile adoptate ca urmare a raportărilor
măsurile de protecție a persoanelor care lucrează cu contract de muncă și măsurile privind protecția datelor personale.
În sensul prezentului capitol, expresiile de mai jos au următoarele semnificații
persoana care efectuează raportarea - o persoană care raportează o încălcare efectivă sau potențială a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 către A.S.F.
persoana subiect al raportării - o persoană care este acuzată, de către persoana care efectuează raportarea, că a comis sau că intenționează să comită o încălcare a Regulamentului (UE) nr. 596/2014
raportare privind o încălcare - o raportare prezentată A.S
de persoana care efectuează raportarea cu privire la o încălcare efectivă sau potențială a Regulamentului (UE) nr. 596/2014.
A.S
are angajați specializați pentru gestionarea raportărilor privind încălcările care sunt instruiți în acest sens.
Angajații specializați au următoarele atribuții
oferă oricărei persoane interesate informații privind procedurile de raportare a încălcărilor
primesc raportări privind încălcările și desfășoară activități, inclusiv în legătură cu adoptarea de măsuri, ca urmare a acestor încălcări
țin legătura cu persoana care efectuează raportarea în cazul în care aceasta s-a identificat.
A.S
publică pe website-ul propriu, într-o secțiune separată, ușor de identificat și de accesat, informațiile referitoare la primirea raportărilor privind încălcările prevăzute la alin. (2) .
Informațiile menționate la alin. (1) includ toate elementele următoare
canalele de comunicare pentru primirea raportărilor privind încălcările și activitățile desfășurate, inclusiv în legătură cu măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări și pentru contactarea angajaților specializați în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (1) , inclusiv
numerele de telefon, precizându-se dacă, atunci când se utilizează aceste linii telefonice, conversațiile sunt înregistrate sau neînregistrate
adresele poștale și electronice specifice, care sunt sigure și asigură confidențialitatea, pentru contactarea angajaților specializați
procedurile aplicabile raportărilor privind încălcările menționate la art. 164
regimul de confidențialitate aplicabil raportărilor privind încălcările, în conformitate cu procedurile aplicabile raportărilor privind încălcările menționate la art. 164
procedurile de protecție a persoanelor care lucrează în temeiul unui contract de muncă
o declarație în care se explică în mod clar că persoanele care pun informații la dispoziția A.S
în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 596/2014 nu sunt considerate vinovate de încălcarea niciunei restricții privind divulgarea de informații impuse prin contract sau lege, regulamente sau acte administrative și nu au nicio răspundere de vreun fel cu privire la divulgarea respectivă.
A.S
poate publica pe website-ul propriu informații mai detaliate decât cele prevăzute la alin. (2) cu privire la primirea raportărilor privind încălcările și desfășurarea activităților, inclusiv în legătură cu măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări.
Procedurile aplicabile raportărilor privind încălcările menționate la art. 163 alin. (2) lit. b) indică în mod clar toate informațiile următoare
faptul că raportările privind încălcările pot fi transmise și anonim
modul în care A.S
poate solicita persoanei care efectuează raportarea să clarifice informațiile raportate sau să furnizeze informații suplimentare de care dispune respectiva persoană
tipul, conținutul și calendarul răspunsului cu privire la rezultatul raportării privind încălcarea la care persoana care efectuează raportarea se poate aștepta după raportare; regimul de confidențialitate aplicabil raportărilor privind încălcările, inclusiv o descriere detaliată a circumstanțelor în care datele confidențiale ale persoanei care efectuează raportarea pot fi divulgate potrivit prevederilor art. 27-29 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.
Descrierea detaliată menționată la alin. (1) lit. d) asigură faptul că persoana care efectuează raportarea este informată cu privire la cazurile excepționale în care confidențialitatea datelor ar putea să nu fie garantată, inclusiv cu privire la cazurile în care dezvăluirea datelor este o obligație necesară și proporțională impusă de legislația Uniunii Europene sau de legislația națională în contextul investigațiilor sau al procedurilor judiciare ulterioare ori pentru a proteja libertățile altor persoane, inclusiv dreptul la apărare al persoanei subiect al raportării, fiind în fiecare caz supusă unor garanții adecvate prevăzute în aceste legislații.
A.S
stabilește canale de comunicare independente și autonome, care sunt sigure și asigură confidențialitatea, pentru primirea raportărilor privind încălcările și pentru activitățile desfășurate, inclusiv a măsurilor adoptate urmare a acestor încălcări, denumite în continuare canale de comunicare dedicate.
Canalele de comunicare dedicate sunt considerate independente și autonome, în condițiile în care acestea îndeplinesc toate criteriile următoare
sunt separate de canalele de comunicare generale ale A.S.F., inclusiv de cele prin care A.S
comunică pe plan intern și cu părți terțe în cadrul activității sale obișnuite
sunt concepute, stabilite și utilizate într-un mod care garantează caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor și împiedică accesul angajaților neautorizați ai A.S.F.
permit stocarea durabilă a informațiilor, în conformitate cu prevederile art. 166 , pentru a permite investigații suplimentare.
Canalele de comunicare dedicate permit raportarea încălcărilor efective sau potențiale cel puțin în toate modurile următoare
raportarea scrisă a încălcărilor, în format electronic sau pe suport hârtie
raportarea orală a încălcărilor prin intermediul liniilor telefonice, indiferent dacă este înregistrată sau neînregistrată
întâlnirea cu angajații specializați ai A.S.F.
A.S
furnizează informațiile menționate la art. 163 alin. (2) persoanei care efectuează raportarea înainte de a primi raportarea privind încălcarea sau, cel târziu, în momentul primirii acesteia.
A.S
se asigură că o raportare privind o încălcare primită prin alte mijloace decât prin canalele de comunicare dedicate menționate în prezentul articol este transmisă imediat, fără modificare, angajaților specializați ai A.S.F., utilizând canalele de comunicare dedicate.
A.S
păstrează evidența fiecărei raportări privind o încălcare primită.
A.S
confirmă fără întârziere primirea raportărilor scrise privind încălcări la adresa poștală sau electronică indicată de persoana care efectuează raportarea, cu excepția cazului în care persoana care efectuează raportarea solicită în mod explicit să nu i se trimită o confirmare de primire sau A.S
consideră, în mod rezonabil, că trimiterea unei confirmări de primire a unei raportări scrise ar pune în pericol protecția identității persoanei care efectuează raportarea.
În cazul în care pentru raportarea încălcărilor se utilizează o linie telefonică înregistrată, A.S
are dreptul de a documenta raportarea orală sub forma
unei înregistrări audio a convorbirii într-o formă durabilă și accesibilă; sau
unei transcrieri complete și exacte a convorbirii, pregătite de angajații specializați ai A.S
În cazurile în care persoana care efectuează raportarea și-a dezvăluit identitatea, A.S
îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica și a-și exprima acordul cu privire la transcrierea convorbirii, prin semnarea acesteia.
În cazul în care pentru raportarea încălcărilor se utilizează o linie telefonică neînregistrată, A.S
are dreptul de a documenta raportarea orală sub forma unui proces-verbal exact al convorbirii, întocmit de angajații specializați ai A.S
În cazurile în care persoana care efectuează raportarea și-a dezvăluit identitatea, A.S
îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica și a-și exprima acordul cu privire la procesul-verbal al convorbirii, prin semnarea acestuia.
În cazul în care o persoană solicită o întâlnire cu angajații specializați ai A.S
pentru raportarea unei încălcări în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (3) lit. c) , A.S
se asigură că se păstrează o evidență completă și exactă a întâlnirii într-o formă durabilă și accesibilă. A.S
are dreptul de a documenta evidența întâlnirii sub forma
unei înregistrări audio a convorbirii într-o formă durabilă și accesibilă; sau
unui proces-verbal exact al întâlnirii, întocmit de angajații specializați ai A.S
În cazurile în care persoana care efectuează raportarea și-a dezvăluit identitatea, A.S
îi oferă posibilitatea de a verifica, a rectifica și a-și exprima acordul cu privire la procesul-verbal al întâlnirii, prin semnarea acestuia.
Instituirea unor proceduri care să asigure un schimb de informații și o cooperare eficace între A.S
și orice altă autoritate relevantă implicată în protejarea persoanelor care lucrează în temeiul unui contract de muncă și care raportează încălcări ale Regulamentului (UE) nr. 596/2014 către A.S
sau care sunt acuzate de astfel de încălcări împotriva represaliilor, a discriminării sau a altor tipuri de tratament incorect, care se produc din cauza sau în legătură cu raportarea încălcărilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014, se face pe baza unor protocoale bilaterale încheiate între A.S
și respectivele autorități.
Procedurile prevăzute la alin. (1) asigură cel puțin următoarele
persoanele care efectuează raportarea au acces la informații și consiliere complete referitoare la căile de acțiune și procedurile disponibile prevăzute în dreptul intern pentru a le proteja împotriva tratamentelor incorecte, inclusiv la procedurile de solicitare a despăgubirilor bănești
persoanele care efectuează raportarea beneficiază de asistență efectivă din partea A.S
în fața oricărei autorități relevante implicate în protejarea lor împotriva tratamentelor incorecte, inclusiv prin certificarea, în conflictele de muncă, a situației de denunțător a persoanei care raportează.
A.S
păstrează evidențele menționate la art. 166 într-o bază de date confidențială și sigură.
Accesul la baza de date menționată la alin. (1) este supus unor restricții care să asigure faptul că datele stocate în aceasta sunt disponibile doar angajaților A.S
care au nevoie de acces la datele respective pentru a-și îndeplini obligațiile profesionale.
A.S
adoptă proceduri adecvate pentru transmiterea datelor cu caracter personal ale persoanei care efectuează raportarea și ale persoanei subiect al raportării în interiorul și în exteriorul autorității competente.
Transmiterea datelor legate de raportarea unei încălcări în interiorul sau în exteriorul A.S
se face fără a se dezvălui, direct sau indirect, identitatea persoanei care efectuează raportarea ori a persoanei subiect al raportării sau fără a se face orice alte referiri la circumstanțe care ar permite deducerea identității persoanei care efectuează raportarea sau a persoanei subiect al raportării, cu excepția cazului în care o astfel de transmitere este conformă cu regimul de confidențialitate menționat la art. 164 alin. (1) lit. d) .
În cazul în care identitatea persoanelor subiect al raportării nu este cunoscută public, identitatea acestora este protejată cel puțin în același mod ca și în cazul persoanelor în curs de investigare de către A.S.F.
Procedurile prevăzute la art. 168 se aplică și pentru protejarea identității persoanelor subiect al raportării.
A.S
revizuiește procedurile referitoare la primirea raportărilor privind încălcările și activitățile desfășurate, inclusiv măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări la intervale regulate și cel puțin o dată la 2 ani. La revizuirea acestor proceduri, A.S
ține cont de experiența proprie, precum și de cea a altor autorități competente prevăzute la art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 și își adaptează procedurile în consecință, precum și în funcție de evoluțiile pieței și de evoluțiile tehnologice.
A.S
emite reglementări privind mecanismele de raportare a încălcărilor prevederilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014.
Prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către autorități se realizează cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 *) pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare. *) Potrivit prevederilor art. V alin. (2) din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018, toate trimiterile la Legea nr. 677/2001 , cu modificările și completările ulterioare, din actele normative se interpretează ca trimiteri la Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016 și la legislația de punere în aplicare a acestuia.
Prevederile prezentei legi referitoare la abuzul pe piață care fac trimitere la SOT-uri, certificate de emisii sau produse licitate pe baza acestora se aplică SOT-urilor, certificatelor de emisii sau produselor licitate pe baza acestora, începând cu data de 3 ianuarie 2018.
A.S
emite reglementări în aplicarea prezentei legi.
Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, a căror definiție se abrogă conform prevederilor art. 178 alin. (1) , au înțelesul prevăzut la art. 2 alin. (1) .
Cerințele prevăzute de prezenta lege referitoare la publicarea unor informații într-un ziar sau cotidian se consideră a fi îndeplinite dacă respectivul ziar sau cotidian este tipărit sau online.
În sensul prezentului articol grupurile mari sunt grupurile mari definite în reglementările contabile precizate la art. 47 alin. (4) .
Prevederile art. 47 alin. (3) lit. a^1) și ale art. 65 alin. (2) lit. c) și alin. (4)-(11) referitoare la aspecte legate de modalitatea de întocmire a raportului financiar anual, care cuprinde inclusiv aspecte legate de raportarea privind durabilitatea, se aplică conform prevederilor alin. (3)-(5) .
Pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată, dispozițiile prevăzute la alin. (2) se aplică
emitenților, astfel cum sunt definiți la art. 47 alin. (3) lit. a) , care au obligația de a respecta cerințele legate de raportarea privind durabilitatea pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată, potrivit reglementărilor contabile prevăzute la art. 47 alin. (4)
emitenților, astfel cum sunt definiți la art. 47 alin. (3) lit. a) , care sunt societăți-mamă ale unui grup mare, în înțelesul alin. (1) , și care au această obligație în calitatea lor de societate-mamă a unui grup mare care au obligația de a respecta cerințele legate de raportarea privind durabilitatea pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată, potrivit reglementărilor contabile prevăzute la art. 47 alin. (4) .
Pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau după această dată, dispozițiile prevăzute la alin. (2) se aplică
emitenților, astfel cum sunt definiți la art. 47 alin. (3) lit. a) , care au obligația de a respecta cerințele legate de raportarea privind durabilitatea pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau după această dată, potrivit reglementărilor contabile prevăzute la art. 47 alin. (4)
emitenților, astfel cum sunt definiți la art. 47 alin. (3) lit. a) , care sunt societăți-mamă ale unui grup mare, în înțelesul alin. (1) , și care au această obligație în calitatea lor de societate-mamă a unui grup mare care au obligația de a respecta cerințele legate de raportarea privind durabilitatea pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2027 sau după această dată, potrivit reglementărilor contabile prevăzute la art. 47 alin. (4) .
Pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2028 sau după această dată, dispozițiile prevăzute la alin. (2) se aplică emitenților, astfel cum sunt definiți la art. 47 alin. (3) lit. a) , care au obligația de a respecta cerințele legate de raportarea privind durabilitatea pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2028 sau după această dată, potrivit reglementărilor contabile prevăzute la art. 47 alin. (4) .
Intermediarii prevăzuți la art. 94 lit. d) care prestează servicii pentru acționari sau alți intermediari în ceea ce privește acțiunile emitenților care își au sediul social într-un alt stat membru și ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, situată sau care funcționează într-un stat membru, inclusiv în România, respectă legislația din statul membru în care societatea emitentă a acțiunilor își are sediul social, în ceea ce privește obligațiile legate de identificarea acționarilor, transmiterea de informații legate de exercitarea drepturilor care decurg din acțiunile deținute de acționari, facilitarea exercitării drepturilor acționarului. Intermediarii prestează serviciile cu respectarea corespunzătoare a legislației incidente legate de prestarea de servicii și activități de investiții.
Societățile tranzacționate pe o piață reglementată, în sensul prevederilor art. 109^2 lit. a) , au obligația să atingă unul dintre obiectivele prevăzute la art. 109^3 alin. (1) , respectiv urmăresc să atingă obiectivele cantitative individuale prevăzute la art. 109^3 alin. (2) , până la data de 30 iunie 2026.
Societatea tranzacționată pe o piață reglementată transmite și publică pentru prima dată informații potrivit prevederilor art. 109^6 alin. (1) și (2) în anul 2025.
Dispozițiile art. 109^3 și 109^4 se aplică în relație cu noi numiri de administratori, așa cum sunt definiți aceștia potrivit prevederilor art. 109^2 lit. c) , fără afectarea contractelor de mandat în vigoare, acestea rămânând supuse legislației în vigoare la data încheierii acestora.
Dispozițiile alin. (3) nu aduc atingere obligației societății tranzacționate pe o piață reglementată, care nu a atins obiectivele prevăzute la art. 109^3 alin. (1) lit. a) sau b) până la data de 30 iunie 2026, de a avea proceduri interne, respectiv de a publica pe site-ul propriu documentul care să includă politica de selecție/adecvare a conducerii, în sensul prevederilor art. 109^4 alin. (1) și art. 109^5 , începând cu data de 30 iunie 2026.
Prevederile art. 167 alin. (1) și ale art. 170 alin. (1) , (4) și (5) din Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică obligațiunilor oferite în cadrul unei oferte publice derulată în baza unui prospect aprobat și publicat în conformitate cu prezenta lege sau obligațiunilor care urmează sau sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată, respectiv obligațiunilor care urmează sau sunt tranzacționate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare/sistem organizat de tranzacționare, în temeiul prezentei legi.
Abrogat.
La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 1, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:
A.S
este autoritatea competentă în sensul
art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor nr. 98/26/CE și nr. 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 909/2014
art. 4 pct. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352 din 9 decembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014
La articolul 2 alineatul (1), după punctul 37 se introduce un nou punct, punctul 38, cu următorul cuprins: produs de investiții individuale structurat și bazat pe asigurări sau PRIIP - produsul definit la art. 4 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014
La articolul 272 alineatul (1) la litera h), punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins
nerespectarea prevederilor privind reglementările emise de operatorii de piață prevăzute la art. 134 alin. (1) și (2) și la art. 141
După articolul 272 se introduc două noi articole, articolele 272^1 și 272^2, cu următorul cuprins: Articolul 272^1
Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, faptele săvârșite de către depozitarul central, persoanele fizice responsabile având calitatea de membri ai consiliilor de administrație, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere și membri ai directoratului, respectiv reprezentant al compartimentului de control intern al acestuia, administrator de risc în legătură cu
obținerea autorizațiilor prevăzute la art. 16 și 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 prin declarații false sau prin orice alt mijloc ilicit, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) lit. b) și la art. 57 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nedeținerea de către depozitarul central a capitalului necesar, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor organizatorice, prevăzute la art. 26-30 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către depozitarul central a normelor de conduită, prevăzute la art. 32-35 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor aplicabile serviciilor specifice depozitarului central, prevăzute la art. 37-41 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor prudențiale, prevăzute la art. 43-47 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către depozitarul central a cerințelor aplicabile conexiunilor dintre depozitarii centrali prevăzute la art. 48 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014; refuzul abuziv al depozitarului central de a acorda diverse tipuri de acces, cu încălcarea prevederilor art. 49-53 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către instituțiile de credit desemnate a cerințelor prudențiale specifice legate de riscurile de credit prevăzute la art. 59 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
nerespectarea de către instituțiile de credit desemnate a cerințelor prudențiale specifice legate de riscurile de lichiditate, prevăzute la art. 59 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014.
Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, A.S.F., în calitate de autoritate competentă pentru depozitarul central, poate aplica sancțiuni și/sau dispune măsuri administrative în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 pentru încălcările prevăzute la alin. (1)
o declarație publică în care se indică persoana responsabilă de încălcare și natura încălcării, în conformitate cu art. 62 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014
o decizie prin care se solicită persoanei responsabile de încălcare să pună capăt respectivului comportament și să se abțină de la repetarea acestuia
retragerea autorizațiilor acordate în temeiul art. 16 sau 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, în conformitate cu art. 20 sau 57 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014, după caz
sancționarea oricărui membru al organului de conducere al depozitarului central sau a oricărei alte persoane fizice considerate responsabile prin interzicerea temporară sau, în cazul unor încălcări grave repetate, interzicerea permanentă a exercitării unor funcții de conducere în cadrul depozitarului central
amenzi în cuantum de până la două ori cuantumul profitului obținut ca rezultat al unei încălcări, atunci când cuantumul respectiv poate fi stabilit; f) în cazul persoanelor fizice, amenzi de la 1.000 lei până la 22.150.000 lei
în cazul unei persoane juridice, amenzi de la 10.000 lei până la 88.600.000 lei sau de până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice, conform ultimelor conturi disponibile aprobate de organul de conducere; în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societățiimamă care trebuie să întocmească conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală aplicabilă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător, conform prevederilor legale relevante, pe baza ultimei situații disponibile a conturilor consolidate, aprobate de organul de conducere al societății-mamă principale.
Raportarea către A.S
a încălcărilor potențiale sau reale ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014 se realizează în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.
A.S
instituie, pentru raportarea încălcărilor stabilite la alin. (3), mecanisme eficace care includ cel puțin următoarele
proceduri specifice de primire și investigare a rapoartelor privind încălcările potențiale sau reale și măsurile luate ca reacție la acestea, inclusiv stabilirea de canale de comunicare sigure pentru asemenea rapoarte
protecție adecvată pentru angajații entităților care raportează încălcări potențiale sau reale comise în cadrul entității, cel puțin împotriva represaliilor, discriminării sau altor tipuri de tratament inechitabil
protecția datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcările potențiale sau reale, precum și ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de o încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Legea nr. 677/2001 *) pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare; *) A se vedea nota de la art. 172 alin. (2)
protecția identității atât a persoanei care raportează încălcările, cât și a persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în toate etapele procedurilor, cu excepția cazului în care legislația națională impune dezvăluirea identității sale, în contextul unor anchete sau al unor proceduri judiciare ulterioare.
Depozitarul central și participanții la sistemul depozitarului central trebuie să dețină proceduri adecvate privind raportarea de către angajați a încălcărilor reale sau potențiale, la nivel intern, prin intermediul unui canal specific, independent și autonom. Articolul 272^2
Constituie contravenții nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6 și 7, art. 8 alin. (1)-(3), art. 9, art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (3) și (4), precum și ale art. 14 și art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.
Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la alin. (1), A.S
poate aplica sancțiuni și/sau dispune măsuri administrative, după cum urmează
interzicerea tranzacționării unui PRIIP
suspendarea tranzacționării unui PRIIP
un avertisment public care indică persoana responsabilă și natura încălcării
amendă: (i) în cuantum de la 10.000 lei până la 22.450.000 lei sau până la 3% din cifra de afaceri anuală totală a respectivei entități, conform ultimelor situații financiare disponibile aprobate de organul de conducere sau până la dublul profiturilor obținute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele juridice; (ii) în cuantum de la 1.000 lei până la 3.150.000 lei sau dublul profiturilor obținute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele fizice.
În cazul în care entitatea menționată la alin. (2) lit. e) pct. (i) este o societate-mamă sau o filială a societății-mamă, care are obligația de a întocmi conturi financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele conturi consolidate disponibile aprobate de organul statutar al societății-mamă principale
La articolul 273 alineatul (1), părțile introductive ale literelor a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins
în cazul contravențiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. a)-f), lit. h), i), lit. j) pct. 1-9 și 11-17, lit. k) pct. 2 și 3 și la alin. (2) lit. e), h), i), k) și l)
în cazul contravențiilor prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. j) pct. 10, lit. k) pct. 1 și alin. (2) lit. a), b), f) și j)
Articolul 273^1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 273^1 Desfășurarea fără autorizație a oricăror activități sau operațiuni pentru care prezenta lege și Regulamentul (UE) nr. 909/2014 cer autorizarea constituieinfracțiune și se sancționează potrivit legii penale, cu excepția activităților și serviciilor de investiții prevăzute la art. 5 alin. (1) desfășurate de S.S.I
și instituțiile de credit, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 273 alin. (1) lit. a).
La data intrării în vigoare a prezentei legi, art. 2 alin. (1) pct. 1 , 4 , 6 , 6^1 , 9 , 9^1 , 10 , 11 , 12 , 13 , 14 , 15 , 17 , 18 , 19 , 21 , 23 , 25 , 26 , 27 , 33 , 34 și 36 , art. 146 alin. (5^1) , titlul V „Operațiuni pe piață“, cuprinzând art. 173-208 , titlul VI „Emitenții“, cuprinzând art. 209-243^1 , titlul VII „Abuzul pe piață “, cuprinzând art. 244‒257 , art. 262 și art. 272 alin. (1) lit. g) , art. 272 alin. (2) lit. c) și d) , art. 273 alin. (1) lit. c) , art. 273^2 și art. 279 lit. b) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Reglementările privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață emise de A.S
până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân în vigoare până la adoptarea noilor reglementări emise în temeiul acesteia, cu excepția dispozițiilor contrare.
La data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014, cu modificările ulterioare, prevederile art. 146 alin. (2) , art. 148 , art. 151 alin. (1) și (2) din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Prevederile art. 177 pct. 4 intră în vigoare la data prevăzută la art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 909/2014. Prezenta lege transpune prevederi din următoarele acte ale Uniunii Europene, după cum urmează
art. 11, 18, 42, 43 alin. (1), (2), (4) și (6), art. 44 , 45, 46 alin. (1), art. 47 , art. 48 alin. (1)-(3) și (5), art. 49 alin. (1) , art. 52 , 53, art. 54 alin. (1), art. 55 , 56, art. 58 alin. (1) , (2) și (4), art. 59 , 60, 61 și 62 din Directiva 2001/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 mai 2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori și informațiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE), seria L, nr. 184 din 6 iulie 2001
art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a)-c) , f) și g) și alin. (2), art. 4 alin. (5) ultima teză, art. 5 alin. (1)-(3) și (4) paragrafele 1 și 2, art. 6 alin. (1)-(3) și (5), art. 7 alin. (1) , art. 8 , 9 alin. (2) paragraful 2, alin. (3), (4), (5) paragraful 1 și alin. (6), art. 11 alin. (2)-(7) , art. 12 alin. (2) , art. 13 lit. a)-c), art. 15 alin. (2), (3) paragraful 2, alin. (4) și (5) și art. 16 alin. (1) și (2) din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 142 din 30 aprilie 2004
art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) , b), d), e), f), g), h), j), k), l), m), o), p), q) și alin. (2), art. 4 alin. (1)-(4) , art. 5 alin. (1)-(3) și (5), art. 6 , 8 alin. (1) și (4), art. 9 alin. (1) , (2), (4), (6) și (6a), art. 10 , 11, art. 12 alin. (1)-(6) , art. 13 alin. (1) , (1a) paragraful 1, alin. (1b) și (4), art. 13 a, art. 14 alin. (1) , art. 15 , 16, art. 17 alin. (1)-(3), art. 18 alin. (1)-(4), art. 19 alin. (1) și (3), art. 20 , art. 21 alin. (1) teza 1 și alin. (2), art. 21 a alin. (2) și (3), art. 24 alin. (1), (4), (4a), (4b) și (6), art. 25 , 26, 28a, art. 28 b alin. (1) și (2), art. 28 c și 29 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 390 din 31 decembrie 2004
art. 5 alin. (1) paragraful 3, art. 6 alin. (1) paragrafele 1 și 3, alin. (2)-(4), art. 7 alin. (3) teza 3 și alin. (4), art. 8 alin. (1) prima teză, art. 10 alin. (3) paragraful 2, art. 11 alin. (1) prima teză, art. 12 prima teză și art. 14 din Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 184 din 14 iulie 2007
Directiva 2013/50/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și a Directivei 2007/14/CE a Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții ale Directivei 2004/109/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 294 din 6 noiembrie 2013
Directiva 2014/57/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind sancțiunile penale pentru abuzul pe piață, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 173 din 12 iunie 2014
Directiva de punere în aplicare (UE) 2015/2.392 a Comisiei din 17 decembrie 2015 privind Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește raportarea către autoritățile competente a încălcărilor efective sau potențiale ale acestui regulament, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 332 din 18 decembrie 2015
Directiva (UE) 2017/828 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2017 de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 132 din 20 mai 2017
art. 2 pct. 1 și 2 și art. 5 alin. (2) al treilea paragraf din Directiva (UE) 2022/2.464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 322 din 16 decembrie 2022
Directiva (UE) 2022/2.381 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 noiembrie 2022 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă și măsuri conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 315 din 7 decembrie 2022
Art. 2, art. 3 și art. 5 din Directiva (UE) 2023/2.864 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2023 de modificare a anumitor directive în ceea ce privește înființarea și funcționarea punctului unic de acces european, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, din 20 decembrie 2023
Art. I lit. b) din Directiva (UE) 2025/794 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 aprilie 2025 de modificare a Directivelor (UE) 2022/2.464 și (UE) 2024/1.760 în ceea ce privește datele de la care statele membre trebuie să aplice anumite cerințe de raportare și de diligență necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, din 16 aprilie 2025.
Anexa
Numărul vizat de administratori aparținând sexului subreprezentat Numărul de posturi în cadrul organului de conducere Numărul minim de administratori neexecutivi aparținând sexului subreprezentat necesar pentru realizarea obiectivului de 40% [art. 109^3 alin. (1) lit. a)] Numărul minim de administratori aparținând sexului subreprezentat necesar pentru realizarea obiectivului de 33% [art. 109^3 alin. (1) lit. b)] 1 - - 2 - - 3 1 (33,3%) 1 (33,3%) 4 1 (25%) 1 (25%) 5 2 (40%) 2 (40%) 6 2 (33,3%) 2 (33,3%) 7 3 (42,9%) 2 (28,6%) 8 3 (37,5%) 3 (37,5%) 9 4 (44,4%) 3 (33,3%) 10 4 (40%) 3 (30%) 11 4 (36,4%) 4 (36,4%) 12 5 (41,7%) 4 (33,3%) 13 5 (38,4%) 4 (30,8%) 14 6 (42,9%) 5 (35,7%) 15 6 (40%) 5 (33,3%) 16 6 (37,5%) 5 (31,3%) 17 7 (41,2%) 6 (35,3%) 18 7 (38,9%) 6 (33,3%) 19 8 (42,1%) 6 (31,6%) 20 8 (40%) 7 (35%) 21 8 (38,1%) 7 (33,3%) 22 9 (40,1%) 7 (31,8%) 23 9 (39,1%) 8 (34,8%) 24 10 (41,7%) 8 (33,3%) 25 10 (40%) 8 (32%) 26 10 (38,5%) 9 (34,6%) 27 11 (40,7%) 9 (33,3%) 28 11 (39,3%) 9 (32,1%) 29 12 (41,4%) 10 (34,5%) 30 12 (40%) 10 (33,3%) NOTĂ: Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 158/2020 , care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 24/2017 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator, după cum urmează:
Prospectele aprobate în conformitate cu prevederile legale aplicabile ofertelor de vânzare, în vigoare la data aprobării acestora, sunt reglementate în continuare de respectivele prevederi în conformitate cu art. 46 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2017/1.129.
Entitățile prevăzute la art. 91^9, 91^12 și 92^1 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, au un termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi pentru a se conforma obligațiilor stabilite la articolele prevăzute mai sus. *) În urma renumerotării articolelor, art. 91^9 devine art. 101 , art. 91^12 devine art. 104 și art. 92^1 devine art. 106 . ----