Înapoi la Legislație

CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 176

Abrogat.

Art. 177

Abrogat.

Art. 178

Abrogat.

Art. 179

Abrogat.

Art. 180

Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției

(1)

Pot opta în anul curent pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

a)

persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să desfășoare activități independente, altele decât cele din contracte sportive încheiate potrivit Legii nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care au înregistrat pierdere fiscală în anul fiscal anterior sau un venit net anual egal cu zero

b)

persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h)

c)

persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 154 alin. (1)

d)

persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 sau alte venituri, pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate.

(2)

Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru anul în care exercită opțiunea, prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului pentru care se datorează contribuția. Notă Reproducem mai jos prevederile art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026: Articolul 8 Acordarea unei bonificații în cazul impozitului pe venit datorat de persoanele fizice

(1)

Prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii persoane fizice beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025, pentru care există obligația depunerii declarației prevăzute la art. 122 din aceeași lege în vederea stabilirii impozitului pe venit.

(2)

Bonificația prevăzută la alin. (1) se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții

a)

impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile realizate în anul 2025, inclusiv contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit art. 180 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 pentru anul 2025, se sting prin plată și/sau compensare, integral până la data 15 aprilie 2026 inclusiv

b)

declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015 se depune până la 15 aprilie 2026 inclusiv.

(3)

Bonificația se determină de contribuabil și se evidențiază în mod distinct în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice, sub rezerva verificării ulterioare. Impozitul pe venit de plată se determină prin diminuarea acestuia cu valoarea bonificației.

(4)

Contribuabilii care au depus Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 din Legea nr. 227/2015, pentru veniturile realizate în anul 2025, fără acordarea bonificației prevăzute la alin. (1) , pot beneficia de aceasta, prin depunerea unei declarații rectificative până la data de 15 aprilie 2026 inclusiv, cu respectarea condiției prevăzute la alin. (2) lit. a) .

(5)

În cazul în care plata impozitului pe venit datorat pentru anul 2025 a fost efectuată până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sau ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 15 aprilie 2026 inclusiv, aceasta se ia în considerare pentru acordarea bonificației în condițiile prevăzute la alin. (2) . Pentru sumele achitate în plus față de impozitul aferent anului 2025 se aplică în mod corespunzător prevederile art. 167 sau 168, după caz, din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată se evidențiază în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin care se exercită opțiunea prevăzută la alin. (1) și care se depune oricând în cursul anului în care se optează pentru plata contribuției.

(4)

În cazul persoanelor fizice care optează în anul curent pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit alin. (1) și obțin venituri anuale din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) , din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, se aplică prevederile art. 174 și/sau 174^1 , după caz.

(5)

În cazul persoanelor fizice care optează în anul curent pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit alin. (1) , iar în cursul aceluiași an, ulterior exprimării opțiunii, se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției potrivit art. 154 alin. (1) , contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit alin. (2) nu se recalculează.

Art. 181

Abrogat.

Art. 182 · Plata contribuției

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit dispozițiilor art. 180 alin. (2) se efectuează în 2 tranșe, după cum urmează

a)

25% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declarației prin care se exercită opțiunea

b)

75% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea

Art. 182^1

Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreținere

(1)

Persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele prevăzute la art. 224 alin. (1^2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care optează potrivit alin. (1) , pentru fiecare persoană pentru care se exercită opțiunea, se determină prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea.

(3)

Opțiunea prevăzută la alin. (1) se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în care se evidențiază contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată.

(4)

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit alin. (2) pentru fiecare persoană pentru care se exercită opțiunea se efectuează în 2 tranșe, după cum urmează

a)

25% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declarației prin care se exercită opțiunea

b)

75% din contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.

Art. 183 · Prevederi privind încetarea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate

(1)

Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b)-d) , precum și pentru persoanele fizice pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 182^1 , care au decedat în perioada pentru care sunt asigurate potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată este cea aferentă perioadei de până la luna în care survine decesul.

(2)

Recalcularea contribuției de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu. Procedura privind recalcularea din oficiu a contribuției de asigurări sociale de sănătate se aprobă prin ordin al președintelui A.N.A.F.

Art. 184

Abrogat.

Art. 185

Abrogat.

Art. 186

Abrogat.

Art. 187

Abrogat.

Art. 188

Abrogat.

Art. 189

Abrogat.

Art. 190

Abrogat.

Art. 191

Abrogat.

Art. 192

Abrogat.

Art. 193

Abrogat.

Art. 194

Abrogat.

Art. 195

Abrogat.

Art. 196

Abrogat.

Art. 197

Abrogat.

Art. 198

Abrogat.

Art. 199

Abrogat.

Art. 200

Abrogat.

Art. 201

Abrogat.

Art. 202

Abrogat.

Art. 203

Abrogat.

Art. 204

Abrogat.

Art. 205

Abrogat.

Art. 206

Abrogat.

Art. 207

Abrogat.

Art. 208

Abrogat.

Art. 209

Abrogat.

Art. 210

Abrogat.

Art. 211

Abrogat.

Art. 212

Abrogat.

Art. 213

Abrogat.

Articolele următoare · 282 din 645