CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înființate din contribuțiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat, diferențe de venituri din pensii, precum și sume reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație.
Drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale, cu completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.
Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii.
Pentru sumele primite ca plată unică de către participanții la fondurile de pensii administrate privat și moștenitorii acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) și, după caz, deduce contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, în limita venitului impozabil.
Pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate de către participanții la fondurile de pensii administrate privat și moștenitorii acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) și, după caz, se deduce contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, în limita venitului impozabil, pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.
Pentru sumele primite ca plată unică de către participanții la fondurile de pensii facultative și/sau fondurile de pensii ocupaționale și moștenitorii acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) și, după caz, deduce contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, în limita venitului impozabil.
Pentru sumele primite ca plăți eșalonate în rate de către participanții la fondurile de pensii facultative și/sau ocupaționale, precum și moștenitorii acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) și, după caz, se deduce contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, în limita venitului impozabil, pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.
Orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar impozitul, potrivit prevederilor prezentului articol, la data efectuării plății pensiei, de a-l reține și de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reținut este impozit final.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil lunar din pensii determinat potrivit art. 100 .
În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reținut se stabilește prin împărțirea pensiei plătite la fiecare dintre lunile cărora le este aferentă pensia.
Drepturile de pensie restante ca urmare a acordării/ revizuirii/recalculării/actualizării pensiei se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării/recalculării, după caz, a impozitului datorat, reținerii și plății acestuia, în conformitate cu reglementările legale în vigoare în luna pentru care se acordă drepturile. Impozitul se reține la data efectuării plății și se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile. Diferențele de venituri din pensii, primite de la același plătitor și stabilite pentru perioadele anterioare, se impozitează separat față de drepturile de pensie ale lunii curente.
Veniturile din pensiile de urmaș se individualizează în funcție de numărul acestora, iar impozitarea se face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaș.
În cazul veniturilor din pensii și/sau al diferențelor de venituri din pensii, dobânzilor acordate în legătură cu acestea, precum și al sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflație, stabilite în baza hotărârilor judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărârilor judecătorești definitive și executorii, impozitul se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea prevederilor alin. (2) , impozitul reținut fiind impozit final. Impozitul se reține la data efectuării plății, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plății veniturilor respective. Impozitul astfel reținut se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
Abrogat.
Art. 102 · Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume din impozit
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Veniturile din activități agricole cuprind veniturile obținute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din: a) cultivarea produselor agricole vegetale, precum și prelucrarea, procesarea și valorificarea lor în stare naturală
exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea
creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Veniturile din silvicultură și piscicultură reprezintă veniturile obținute din recoltarea și valorificarea produselor specifice fondului forestier național, respectiv a produselor lemnoase și nelemnoase, precum și cele obținute din exploatarea amenajărilor piscicole.
Veniturile din silvicultură și piscicultură se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II - Venituri din activități independente -, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 68 , contribuabilii având obligația de a completa Registrul de evidență fiscală. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate. Pentru veniturile din silvicultură calificate drept venituri din alte surse se aplică prevederile cap. X .
Veniturile obținute din valorificarea produselor prevăzute la art. 103 alin. (1) în altă modalitate decât în stare naturală reprezintă venituri din activități independente și se supun regulilor de impunere proprii categoriei respective.
Veniturile definite la art. 103 alin. (1) pentru care nu există obligația stabilirii normelor de venit sunt venituri impozabile și se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II - Venituri din activități independente -, venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, potrivit prevederilor art. 68 , contribuabilii având obligația de a completa Registrul de evidență fiscală. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.
Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate de persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică din valorificarea în stare naturală a următoarelor
produse culese din flora sălbatică, exclusiv masa lemnoasă. În cazul masei lemnoase sunt venituri neimpozabile numai veniturile realizate din exploatarea și valorificarea acesteia în volum de maximum 20 mc/an din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate
produse capturate din fauna sălbatică, cu excepția celor realizate din activitatea de pescuit comercial supuse impunerii potrivit prevederilor cap. II - Venituri din activități independente .
Veniturile definite la art. 103 alin. (1) sunt venituri neimpozabile în limitele stabilite potrivit tabelului următor: Nr. crt. Produse vegetale Suprafață
Cereale până la 2 ha
Plante oleaginoase până la 2 ha
Cartof până la 2 ha
Sfeclă de zahăr până la 2 ha
Tutun până la 1 ha
Hamei pe rod până la 2 ha
Legume în câmp până la 0,5 ha
Legume în spații protejate până la 0,2 ha
Leguminoase pentru boabe până la 1,5 ha
Pomi pe rod până la 1,5 ha
Vie pe rod până la 1 ha
Arbuști fructiferi până la 1 ha
Flori și plante ornamentale până la 0,3 ha
Plante medicinale și aromatice până la 2 ha
Căpșun până la 1,0 ha
Plante furajere până la 2,0 ha inclusiv Animale Nr. capete/Nr. de familii de albine
Vaci până la 2
Bivolițe până la 2
Oi până la 50
Capre până la 25
Porci pentru îngrășat până la 6
Albine până la 75 de familii
Păsări de curte până la 100
Nu sunt venituri impozabile veniturile obținute din exploatarea pășunilor și fânețelor naturale.
În cazul persoanelor fizice/membrilor asocierilor fără personalitate juridică, cultivarea terenurilor cu soiuri de plante pentru producția destinată furajării animalelor deținute de contribuabilii respectivi pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit și a celor prevăzute la alin. (2) nu generează venit impozabil.
Metodologia de aplicare a prevederilor alin. (4) se stabilește prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
Venitul dintr-o activitate agricolă se stabilește pe bază de norme de venit.
Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafață (ha)/cap de animal/familie de albine pentru categoriile de produse vegetale și animalele prevăzute la art. 105 alin. (2) .
Normele de venit, precum și datele necesare calculului acestora se stabilesc de către entitățile publice mandatate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pe baza metodologiei aprobate prin hotărâre a Guvernului, și se publică de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, până cel târziu la data de 5 februarie a anului pentru care se aplică aceste norme de venit.
În cazul contribuabililor care realizează venituri din desfășurarea a două sau mai multe activități agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, contribuabilul stabilește venitul anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activități.
În cazul în care în cursul anului fiscal de realizare a veniturilor s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale ca îngheț, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă și inundații, precum și a epizootiilor ce afectează peste 30% din suprafețele destinate producției agricole vegetale/animalele deținute, norma de venit se reduce proporțional cu pierderea respectivă, indiferent de modalitatea de desfășurare a activității, respectiv individual sau într-o formă de asociere.
Constatarea pagubelor prevăzute la alin. (5) și evaluarea pierderilor se fac la cererea persoanelor fizice/asocierilor fără personalitate juridică, care desfășoară activități agricole pentru care venitul anual se stabilește pe bază de norme de venit, de o comisie numită prin ordin al prefectului județului/municipiului București, la propunerea directorului executiv al direcției agricole județene/municipiului București, comisie formată pe plan local dintr-un reprezentant al primăriei, un specialist de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, un delegat din partea Administrației Naționale de Meteorologie și un specialist al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Procedura de aplicare a prevederilor alin. (5) și (6) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F., cu avizul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Contribuabilii care obțin venituri determinate pe baza normei anuale de venit nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.
În cazul reducerii normelor de venit potrivit alin. (5) și (6) , contribuabilul are obligația să calculeze venitul anual și impozitul anual prin diminuarea normei de venit aferente fiecărei categorii de produse vegetale/categorii de animale prevăzute la art. 105 alin. (2) corespunzător cu procentul reprezentând gradul de afectare stabilit potrivit procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, conform procedurii prevăzute la alin. (7) , și să depună Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3) .
Impozitul pe venitul din activități agricole se calculează de către contribuabil prin aplicarea unei cote de 10% asupra venitului anual din activități agricole stabilit pe baza normei anuale de venit.
Contribuabilul care desfășoară o activitate agricolă prevăzută la art. 103 alin. (1) pentru care venitul se determină pe baza normei anuale de venit are obligația de a depune anual, pentru veniturile anului anterior, Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3) . Informațiile cuprinse în declarație vizează suprafețele cultivate în anul de realizare a venitului și/sau animalele/familiile de albine deținute la data de 25 mai inclusiv a anului de realizare a venitului, de către contribuabili/asocieri fără personalitate juridică. Modificarea pe parcursul anului de realizare a venitului a structurii suprafețelor destinate producției agricole vegetale cultivate, a numărului de capete de animale/familii de albine deținute de contribuabili/asocieri fără personalitate juridică nu conduce la recalcularea normei anuale de venit.
Contribuabilii care desfășoară activități agricole pentru care venitul se stabilește pe baza normei anuale de venit și dețin suprafețe destinate producției agricole vegetale/animale în localități/județe diferite vor opta pentru stabilirea județului/județelor unde vor beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale de la art. 105 alin. (2) . Opțiunea se exercită prin completarea corespunzătoare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Declarația prevăzută la alin. (2) nu se depune pentru veniturile prevăzute la art. 105 .
În cazul în care activitatea se desfășoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligația depunerii declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entitățile supuse regimului transparenței fiscale la organul fiscal competent revine asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declarația cuprinde și cota de distribuire ce revine fiecărui membru asociat din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii. Asociatul desemnat are obligația transmiterii către fiecare membru asociat a informațiilor referitoare la venitul impozabil ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii, în cadrul aceluiași termen.
Contribuabilii care realizează venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură au obligația să determine venitul anual/venitul net anual impozabil/pierderea netă anuală la nivelul fiecărei surse de venit din cadrul categoriei.
Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la termenul legal de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzut la art. 122 alin. (3) .
Reprezentantul desemnat să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice optează pentru stabilirea județului sau județelor unde asocierea va beneficia de încadrarea în limitele veniturilor neimpozabile prevăzute pentru fiecare grupă de produse vegetale/animale prevăzute la art. 105 alin. (2) prin declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale, la termenul prevăzut la alin. (5).
Pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit, prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare, de care beneficiază persoanele fizice care obțin venituri individuale, reducerea normei de venit se calculează de către contribuabil. Metodologia de calcul al reducerii normei de venit se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la art. 62 , sumele primite ca urmare a participării la Loteria bonurilor fiscale, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2015, precum și din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.
Nu sunt venituri impozabile următoarele
materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor
reducerile comerciale de preț acordate persoanelor fizice, altele decât cele acordate contribuabililor care obțin venituri pentru care se aplică regulile de la capitolul III - Venituri din salarii și asimilate salariilor.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile și serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice.
Venitul net este diferența dintre venitul din premii și suma reprezentând venit neimpozabil
Veniturile sub formă de premii se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 10% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu.
Veniturile din jocuri de noroc se impozitează prin reținere la sursă. Impozitul datorat se determină la fiecare plată, prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc: Tranșe de venit brut - lei - Impozit - lei - până la 10.000 inclusiv 4% peste 10.000-66.750 inclusiv 400 + 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000 peste 66.750 11.750 + 40% pentru ceea ce depășește suma de 66.750
Pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță sau on-line, definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, impozitul datorat potrivit prevederilor alin. (2) se determină și se reține la sursă la fiecare transfer din contul de pe platforma de joc în contul bancar sau similar.
La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacției prin aplicarea următoarelor cote
3% pentru construcțiile de orice fel și terenurile aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, deținute o perioadă de până la 3 ani inclusiv
1% pentru imobilele descrise la lit. a) , deținute o perioadă mai mare de 3 ani.
Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează în următoarele cazuri
la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale
la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donație între rude și afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum și între soți
în cazul actelor de desființare cu efect retroactiv pentru actele de transfer al dreptului de proprietate asupra proprietăților imobiliare
la notarea posesiei de fapt în cartea funciară în cadrul procesului de înregistrare sistematică sau sporadică și al intabulării ulterioare a dreptului de proprietate ca efect al notării posesiei de fapt, în condițiile art. 13 și 41 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare
în cazul transferului dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal, în condițiile prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, pentru o singură operațiune de dare în plată.
Dispozițiile alin. (2) lit. e) se aplică atât debitorului, cât și codebitorilor, coplătitorilor, garanților personali sau ipotecari ai debitorului, în cazul în care prin operațiunea de dare în plată se transferă dreptul de proprietate imobiliară din patrimoniul personal al acestora.
Persoanele fizice prevăzute la alin. (2^1) beneficiază de prevederile alin. (2) lit. e) o singură dată, pentru prima operațiune de dare în plată, astfel cum rezultă din registrul prevăzut la alin. (2^3) , indiferent de calitatea pe care acestea o au într-o altă operațiune de dare în plată efectuată în condițiile prevederilor Legii nr. 77/2016.
Pentru identificarea primei operațiuni de dare în plată, în vederea aplicării prevederilor alin. (2) lit. e) , se înființează la nivelul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România Registrul național notarial de evidență a actelor de dare în plată prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, denumit în continuare RNNEADP, în care se înscriu actele autentificate de notarul public și hotărârile judecătorești de dare în plată emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016. RNNEADP este administrat de Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale (CNARNN - Infonot).
În cazul în care darea în plată pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (2) lit. e) se face prin notarul public, persoanele fizice prevăzute la alin. (2^1) solicită acestuia un certificat eliberat de CNARNN care să ateste faptul că nu s-a mai înregistrat niciun alt act de dare în plată potrivit Legii nr. 77/2016, până la data autentificării actului de dare în plată de către acesta.
Aplicarea prevederilor alin. (2) lit. e) de către notarul public se efectuează în baza certificatului eliberat potrivit alin. (2^4) .
Notarii publici care autentifică acte de dare în plată potrivit Legii nr. 77/2016 au obligația să le transmită la RNNEADP în aceeași zi, în vederea înregistrării lor, cu evidențierea distinctă a persoanelor fizice care au calitatea de parte în actul de dare în plată.
În cazul în care darea în plată pentru care persoanele fizice, prevăzute la alin. (2^1) , solicită aplicarea prevederilor alin. (2) lit. e) se face pe cale judecătorească, acestea au obligația transmiterii unui exemplar al hotărârii judecătorești definitive la CNARNN, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, în vederea înregistrării acesteia în RNNEADP.
În situația prevăzută la alin. (2^7) , pentru a beneficia de prevederile alin. (2) lit. e) , persoanele fizice prevăzute la alin. (2^1) au obligația depunerii unei cereri la organul fiscal competent, în termen de 90 de zile de la data comunicării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea decăderii, la care să anexeze certificatul eliberat de CNARNN, din care să rezulte faptul că hotărârea judecătorească definitivă s-a înregistrat în RNNEADP și nu s-a mai înregistrat niciun alt act de dare în plată potrivit Legii nr. 77/2016, până la data înregistrării hotărârii judecătorești. Certificatul se obține de la CNARNN - Infonot de persoana fizică, direct sau prin intermediul unui notar public.
Cererea prevăzută la alin. (2^8) va cuprinde cel puțin informații privind: datele de identificare ale contribuabilului, calitatea de parte în cadrul unei hotărâri judecătorești obținute în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016, numărul și data hotărârii judecătorești definitive, adresa la care este situat bunul imobil înstrăinat care face obiectul transferului dreptului de proprietate ca urmare a actului de dare în plată.
Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1) , dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate, dezmembrămintele sale sau nuda proprietate.
Prin excepție de la alin. (4) , în cazul în care valorile declarate de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate, dezmembrămintele sale sau nuda proprietate sunt inferioare valorilor minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici cu experți evaluatori autorizați în condițiile legii, baza de calcul al impozitului o reprezintă
valoarea minimă stabilită prin studiul de piață în cazul transferului dreptului de proprietate
20% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, în cazul în care valoarea declarată de părți la constituirea sau transmiterea dezmembrămintelor dreptului de proprietate este inferioară acesteia. Aceeași valoare se va stabili și la stingerea pe cale convențională sau prin consimțământul titularului acestor dezmembrăminte
80% din valoarea minimă stabilită prin studiul de piață, în cazul în care valoarea declarată de părți la transmiterea nudei proprietăți este inferioară acesteia.
Camerele notarilor publici actualizează cel puțin o dată pe an studiile de piață întocmite de experți evaluatori autorizați în condițiile legii, care trebuie să conțină informații privind valorile minime consemnate pe piața imobiliară specifică în anul precedent, și le comunică direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice din cadrul A.N.A.F.
Impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat și încasat se plătește până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost încasat. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) și (3) , se realizează prin hotărâre judecătorească ori prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) și (3) se calculează și se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei. Instanțele judecătorești care pronunță hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii comunică organului fiscal competent hotărârea și documentația aferentă în termen de 30 de zile de la data hotărârii judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărârii judecătorești definitive și executorii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. În cazul transferului prin executare silită impozitul datorat de contribuabilul din patrimoniul căruia a fost transferată proprietatea imobiliară se calculează și se încasează de către organul fiscal competent, pe baza deciziei de impunere în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei.
În cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, persoanele fizice beneficiare datorează impozit pentru veniturile determinate și încasate ulterior autentificării actului notarial prin care se transferă dezmembrămintele dreptului de proprietate. Impozitul se calculează de către contribuabili, la momentul încasării venitului, prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1) , utilizată la data autentificării actului notarial, asupra bazei de calcul egală cu venitul încasat. Impozitul astfel calculat se declară de contribuabili până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului în care a fost încasat venitul, prin depunerea la organul fiscal competent a Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, iar plata impozitului datorat se efectuează în cadrul aceluiași termen.
În cazul persoanelor fizice care încasează venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, realizat prin hotărâre judecătorească definitivă ori prin altă procedură prevăzută de lege, impozitul datorat pentru veniturile determinate și încasate ulterior transferului dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin hotărâre judecătorească definitivă sau alt act juridic prevăzut de lege se calculează de contribuabili prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1) lit. a) , asupra bazei de calcul egală cu venitul încasat, iar obligațiile de calcul, declarare și de plată sunt cele prevăzute la alin. (6^1) .
În cazul contribuabililor care încasează venituri din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, ca urmare a dobândirii, prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, a dreptului de proprietate asupra unei proprietăți imobiliare care a făcut obiectul unui transfer al dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1) lit. a) , asupra bazei de calcul egală cu venitul încasat, iar obligațiile de calcul, declarare și de plată sunt cele prevăzute la alin. (6^1) .
Prin excepție de la prevederile alin. (6^1)-(6^3) , în cazul veniturilor din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă, plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, plătitorii acestor venituri au obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul corespunzător sumelor plătite.
Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (6^4) calculează impozitul prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (6^1)-(6^3) , după caz, asupra bazei de calcul egală cu venitul plătit și îl rețin la sursă, la momentul plății veniturilor.
Impozitul calculat și reținut potrivit prevederilor alin. (6^4) și (6^5) reprezintă impozit final, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
În situația prevăzută la alin. (6^4) , persoanele fizice beneficiare de venit nu au obligația depunerii Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă.
Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a Declarației privind impozitul pe veniturile din transferul dezmembrămintelor dreptului de proprietate sub condiție suspensivă se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Impozitul stabilit în condițiile alin. (1) și (3) se distribuie astfel
o cotă de 50% se face venit la bugetul de stat
o cotă de 50% se face venit la bugetul unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află bunurile imobile ce au făcut obiectul înstrăinării.
Prin excepție de la prevederile alin. (7) , impozitul stabilit în condițiile alin. (6^1)-(6^5) se face integral venit la bugetul de stat.
Procedura de calculare, încasare și plată a impozitului perceput în condițiile alin. (1) și (3) , precum și obligațiile declarative se stabilesc prin norme metodologice emise prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului justiției, cu consultarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.
În cazul în care, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală de către notarul public, se constată erori ori omisiuni în calcularea și încasarea impozitului prevăzut la art. 111 alin. (1) și (3) , notarul public va comunica organului fiscal competent această situație, cu motivarea cauzelor care au determinat eroarea sau omisiunea. Organele fiscale competente vor emite decizii de impunere pentru contribuabilii desemnați la art. 111 alin. (1) și (3) , în vederea încasării impozitului. Răspunderea notarului public pentru neîncasarea sau calcularea eronată a impozitului prevăzut la art. 111 alin. (1) și (3) este angajată numai în cazul în care se dovedește că neîncasarea integrală sau parțială este imputabilă notarului public care, cu intenție, nu și-a îndeplinit această obligație
Art. 113 · Obligațiile declarative ale notarilor publici cu privire la transferul proprietăților imobiliare
Notarii publici au obligația să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc autentificarea actelor privind transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, la organul fiscal teritorial, o declarație informativă privind transferurile de proprietăți imobiliare, cuprinzând cel puțin următoarele elemente pentru fiecare tranzacție
părțile contractante
valoarea înscrisă în documentul de transfer; b^1) abrogată
impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
taxele notariale aferente transferului
numărul cadastral al proprietății imobiliare
Venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a)-h) , altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu.
În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri
prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activități pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii și asimilate salariilor, potrivit cap. III - Venituri din salarii și asimilate salariilor; a^1) veniturile, cu excepția celor obținute ca urmare a unor contracte încheiate în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza raporturilor de serviciu încheiate în baza Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obținute de către operatorii statistici din activitatea de colectare a datelor de la populație și de la persoanele juridice cuprinse în cercetările statistice efectuate în vederea producerii de statistici oficiale; a^2) indemnizațiile pentru limită de vârstă acordate în condițiile Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor; a^3) indemnizațiile lunare acordate persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, potrivit prevederilor Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român; a^4) indemnizațiile lunare pentru limită de vârstă acordate persoanelor care au exercitat calitatea de primar, viceprimar, președinte al consiliului județean și vicepreședinte al consiliului județean, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
câștiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți cu ocazia tragerilor de amortizare
venituri, sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii și alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foști salariați, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale
venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial
venituri obținute de persoana fizică în baza contractului de administrare încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată. Fac excepție veniturile realizate din exploatarea și valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislației în materie, din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, care sunt neimpozabile
veniturile distribuite persoanelor fizice membrii formelor asociative de proprietate - persoane juridice, prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, altele decât veniturile neimpozabile realizate din: 1. exploatarea și valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislației în materie, din pădurile pe care le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, pentru fiecare membru asociat
exploatarea masei lemnoase, definite potrivit legislației în materie, din pădurile pe care le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, acordată fiecărui membru asociat
veniturile din activități, altele decât cele de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală, precum și activități agricole, silvicultură și piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II - Venituri din activități independente și cap. VII - Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură
bunurile și/sau serviciile primite de un participant la persoana juridică, acordate/furnizate de către persoana juridică în folosul personal al acestuia
suma plătită unui participant la o persoană juridică, în folosul personal al acestuia, pentru bunurile sau serviciile achiziționate de la acesta, peste prețul pieței pentru astfel de bunuri ori servicii
distribuirea de titluri de participare, definite la art. 7 , efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, altele decât cele prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. f)
dobânda penalizatoare plătită în condițiile nerespectării termenului de plată a dividendelor distribuite participanților, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; k^1) veniturile obținute de către alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca urmare a valorificării dreptului de creanță dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, altele decât cele care se încadrează în categoria venituri din activități independente
veniturile obținute de cedent ca urmare a cesiunii de creanță, respectiv de cesionar din realizarea venitului din creanțele respective, altele decât cele prevăzute la lit. k^1) , inclusiv în cazul drepturilor de creanțe salariale obținute în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, din patrimoniul personal, altele decât cele care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 61 lit. a)-h) și art. 62
venituri din transferul de monedă virtuală. m^1) veniturile din transferul posesiei de fapt notate în cartea funciară în condițiile art. 13 și 41 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin acte între vii. m^2) veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite ca urmare a predării metalelor feroase și neferoase și aliajelor acestora, din patrimoniul personal, încadrate ca deșeuri potrivit legii
Impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea asupra venitului brut a unei cote de
10% pentru veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. a)-g) , j)-k^1) și m^2)
16% pentru veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. h) și i) .
Fac excepție de la prevederile alin. (1) contribuabilii care obțin venituri din activitățile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. g) , care fac dovada înregistrării fiscale pentru activitatea respectivă, potrivit legislației în materie, prin depunerea declarației pe propria răspundere, la plătitorii de venituri, la momentul plății veniturilor.
În cazul contribuabililor care realizează venituri prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) , impozitul pe venit se calculează prin reținere la sursă, la fiecare plată, de către CEC Bank - S
pe baza datelor și informațiilor furnizate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut.
Impozitul calculat și reținut reprezintă impozit final.
Prin excepție de la prevederile alin. (2) , în cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) pentru care stabilirea venitului impozabil se determină ca diferență între venituri și cheltuieli, în baza documentelor justificative, impozitul calculat și reținut reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat.
Impozitul astfel reținut se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
Contribuabilii care realizează venituri din alte surse identificate ca fiind impozabile, altele decât cele prevăzute la art. 115 alin. (1) , precum și din cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) , m) și m^1) au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3) .
Contribuabilii care realizează veniturile prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) , pentru care venitul impozabil se stabilește potrivit prevederilor alin. (2) lit. b) , au obligația de a depune Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3) , în vederea definitivării impozitului anual pe venit.
Impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra
venitului brut, în cazul veniturilor din alte surse pentru care contribuabilii au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. l) și m)
venitului impozabil determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile aferente fiecărei operațiuni efectuate, în baza documentelor justificative, în cazul veniturilor din alte surse prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) și l)
abrogată.
În cazul veniturilor din transferul de monedă virtuală prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. m) , impozitul pe venit datorat se calculează de către contribuabil, pe baza Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 16% asupra câștigului din transferul de monedă virtuală, determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției. Câștigul sub nivelul a 200 lei/tranzacție nu se impozitează cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.
În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) și l) , veniturile reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură, iar cheltuielile reprezintă plățile efectuate, aferente fiecărei operațiuni în parte, indiferent de momentul efectuării plății, evidențiate în baza documentelor justificative.
În aplicarea prevederilor alin. (2^1) se pot emite norme.
În cazul veniturilor prevăzute la art. 114 alin. (2) lit. k^1) și l) , încasate în mod eșalonat, cheltuielile luate în calcul în vederea stabilirii venitului impozabil potrivit alin. (2) lit. b) se determină proporțional cu ponderea venitului încasat din venitul reprezentând dreptul de creanță.
Abrogat.
Abrogat.
Plata impozitului anual datorat se efectuează la bugetul de stat, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3) , al anului următor celui de realizare a venitului.
Abrogat.
Contribuabilii prevăzuți la alin. (1) nu au obligații de completare a Registrului de evidență fiscală și de conducere a evidenței contabile.
Orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor
Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. f) , contribuabilul stabilește venitul net anual impozabil, pe fiecare sursă din categoria de venituri respectivă, prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate.
Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. a) , pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, la determinarea venitului net anual impozabil, contribuabilul stabilește
venitul net anual recalculat/pierderea netă recalculată pe fiecare sursă din categoriile de venituri prevăzute, prin deducerea din venitul net anual, determinat în sistem real, a pierderilor fiscale reportate
venitul net anual impozabil care se determină prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale, recalculate, prevăzute la lit. a) , din care se deduc contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit prevederilor titlului V , cu excepția diferenței de contribuție de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 174 alin. (6) .
Pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. a^1) , pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, la determinarea venitului net anual impozabil, contribuabilul stabilește
venitul net anual recalculat/pierderea netă recalculată pe fiecare sursă din categoriile de venituri prevăzute, prin deducerea din venitul net anual, determinat în sistem real, a pierderilor fiscale reportate
venitul net anual impozabil care se determină prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale, recalculate, prevăzute la lit. a) , din care se deduce contribuția de asigurări sociale datorată potrivit prevederilor titlului V .
Contribuția de asigurări sociale deductibilă potrivit prevederilor alin. (2) lit. b) și alin. (2^1) lit. b) se stabilește proporțional cu ponderea venitului net anual determinat în sistem real în total venituri cumulate potrivit prevederilor art. 148 alin. (3) , aplicată asupra contribuției de asigurări sociale calculate potrivit art. 151 alin. (1) .
Contribuția de asigurări sociale de sănătate deductibilă potrivit prevederilor alin. (2) lit. b) se stabilește proporțional cu ponderea venitului net anual determinat în sistem real în total venituri cumulate potrivit prevederilor art. 170 alin. (1) , aplicată asupra contribuției de asigurări sociale de sănătate calculată potrivit art. 174 alin. (1) .
Nivelul contribuției de asigurări sociale și al contribuției de asigurări sociale de sănătate deductibile potrivit alin. (2) lit. b) , respectiv alin. (2^1) lit. b) nu poate depăși nivelul venitului net anual recalculat.
Veniturile din categoriile prevăzute la art. 61 lit. a) , a^1) , c) și f) , ce se realizează într-o fracțiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracțiuni ale aceluiași an, se consideră venit anual.
Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală și din activități agricole, silvicultură și piscicultură, determinată în sistem real, se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 70% din veniturile nete anuale, obținute din aceeași sursă de venit în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele
reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi
dreptul la report este personal și netransmisibil
pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a) , reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
Prevederile alin. (1)-(5) nu se aplică în cazul veniturilor din activități agricole definite la art. 103 alin. (1) , pentru care sunt stabilite norme de venit, precum și pentru tipurile de venituri prevăzute expres pentru categoriile de venituri pentru care impozitul este final.
Pierderile din categoriile de venituri prevăzute la art. 61 lit. a) , a^1) și f) provenind din străinătate se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 70% din veniturile nete anuale de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
Câștigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului de investiții se determină de contribuabil ca diferență între câștigul net anual, calculat conform art. 96 , și pierderile reportate din anii fiscali anteriori rezultate din aceste operațiuni.
Pierderea netă anuală din operațiuni prevăzute la art. 91 lit. c) și d) stabilită prin declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se recuperează în limita a 70% din câștigurile nete anuale obținute în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele
reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi
dreptul la report este personal și netransmisibil
pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a) , reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
Pierderile nete anuale provenind din străinătate se reportează și se compensează de către contribuabil în limita a 70% din câștigurile nete anuale de aceeași natură și sursă, realizate în străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
Abrogat.
Abrogat.
Începând cu anul 2021, se poate acorda bonificație de până la 10% din impozitul pe venitul anual. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.
Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Art. 122 · Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
Contribuabilii au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, în cazul în care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi, după caz, din următoarele categorii de venit
activități independente
drepturi de proprietate intelectuală
cedarea folosinței bunurilor
investiții
activități agricole, silvicultură și piscicultură
alte surse.
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune și în cazul în care în cursul anului fiscal contribuabilii prevăzuți la alin. (1) încep sau încetează o activitate, potrivit legii, respectiv încep să obțină venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, pentru care impunerea este finală, precum și în situația în care întrerup temporar activitatea sau intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie, respectiv în situațiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul încetării valabilității, în cursul anului fiscal, a contractelor de închiriere încheiate între părți. Contribuabilii care realizează venituri impuse pe baza normelor de venit ajustează norma anuală de venit prin reducerea acesteia proporțional cu perioada în care nu au desfășurat activitate.
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se completează și se depune la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor. Prevederea se aplică și în situațiile prevăzute la alin. (2) .
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se completează pentru fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit, indiferent de modalitatea de determinare a venitului net anual/câștigului net anual, după caz, în vederea stabilirii și declarării impozitului pe venit, respectiv a pierderii fiscale anuale. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat este venitul net/pierderea distribuită din asociere.
În cazul contribuabililor persoane fizice cu handicap grav sau accentuat, care desfășoară activități independente/activități agricole, silvicultură și piscicultură, în mod individual și/sau într-o formă de asociere, pentru care venitul net se determină pe baza normelor anuale de venit sau în sistem real sau care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală conform dispozițiilor art. 72^1 sau 73 , venitul net anual sau venitul net anual impozabil, după caz, se reduce proporțional cu numărul de zile calendaristice pentru care contribuabilul realizează venituri scutite potrivit art. 60 pct. 1 , prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care a fost obținut certificatul care atestă încadrarea în gradul de handicap. Impozitul anual datorat se calculează de către contribuabil pentru venitul net anual sau venitul net anual impozabil, după caz, redus proporțional cu numărul de zile în care beneficiază de scutirea de la plata impozitului.
Sunt exceptați de la obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în vederea stabilirii și declarării impozitului pe venit, contribuabilii care realizează
venituri din cele prevăzute la alin. (1) pentru care impozitul se reține la sursă și reprezintă impozit final
venituri sub formă de salarii și venituri asimilate salariilor, pentru care informațiile sunt cuprinse în declarațiile specifice
venituri din pensii
venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
venituri din premii și din jocuri de noroc
venituri din vânzarea energiei electrice în calitate de prosumatori exceptați/scutiți, potrivit legii, de la plata obligațiilor fiscale aferente cantității de energie electrică produse pentru autoconsum, precum și pentru excedentul vândut furnizorilor.
Contribuabilii care realizează venituri prevăzute la alin. (1) pentru care impozitul se reține la sursă și care datorează contribuția de asigurări sociale și/sau contribuția de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, au obligația, după caz, de a depune declarația prevăzută la alin. (1) în vederea stabilirii, declarării și plății contribuțiilor sociale obligatorii.
Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoanele fizice se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual impozabil determinat potrivit art. 118 .
Abrogat.
Impozitul anual datorat se stabilește de contribuabili în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru veniturile realizate în anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 16% asupra câștigului net anual impozabil determinat potrivit prevederilor art. 119 .
Abrogat.
Impozitul anual datorat de contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele pentru care este prevăzută reținerea la sursă potrivit art. 84 și 84^1 , sau din închirierea pe termen scurt a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și de cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care determinarea venitului net anual se efectuează potrivit prevederilor art. 72^1 se stabilește prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Plata impozitului anual datorat pentru venitul net anual/venitul net anual impozabil/câștigul net anual impozabil se efectuează la bugetul de stat, până la termenul legal de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzut la art. 122 alin. (3) .
Contribuabilii care realizează venituri prevăzute la art. 68^2 și art. 114 alin. (2) lit. k^1) , la definitivarea impozitului anual de plată iau în calcul plățile anticipate reținute la sursă, de către plătitorii de venituri. În cazul sumelor de restituit către contribuabil după definitivarea impozitului anual datorat, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 123^1 · Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume din impozit
Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit potrivit art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
Entitățile nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, precum și unitățile de cult beneficiază de sumele prevăzute la alin. (1) dacă la momentul plății acestora de către organul fiscal sau angajatorul/plătitorul de venit figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art. 25 alin. (4^1) . Sumele primite din impozitul anual datorat sunt folosite în scopul desfășurării activităților nonprofit.
Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) obligația calculării și plății sumei prevăzute la alin. (1) revine organului fiscal competent, pe baza cererii depuse de aceștia până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) , sub sancțiunea decăderii. Distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat poate fi solicitată prin cerere pentru aceiași beneficiari pentru o perioadă de cel mult 2 ani și va putea fi reînnoită după expirarea perioadei respective.
Contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) pot opta pentru depunerea cererii la entitatea nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii/unitatea de cult, beneficiară a sumei. Entitatea nonprofit/Unitatea de cult are obligația de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, la organul fiscal competent un formular prin care centralizează cererile primite de la contribuabili, până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) , sub sancțiunea decăderii.
Abrogat.
Procedura de aplicare a prevederilor alin. (3) și (3^1) se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Prin excepție de la alin. (3) , contribuabilii prevăzuți la art. 78 alin. (6) și art. 82 alin. (6) , pentru care impozitul pe venitul realizat se reține la sursă, pot opta, cu acordul angajatorului/plătitorului de venit, printr-un înscris încheiat cu acesta, pentru calcularea, reținerea, declararea și plata sumei prevăzute la alin. (1) către beneficiari, până la termenul de plată a impozitului.
Opțiunea de la alin. (6) rămâne valabilă pe perioada prevăzută în înscrisul încheiat între părți, începând cu veniturile realizate în luna exercitării opțiunii, dar nu mai mult de 2 ani fiscali consecutivi, pentru aceiași beneficiari prevăzuți la alin. (1) și poate fi reînnoită după expirarea perioadei respective. În acest interval contribuabilul poate renunța la opțiunea privind distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit sau poate schimba beneficiarii pentru care a optat anterior.
Contribuabilii care optează pentru distribuirea prin reținerea la sursă a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat pentru susținerea beneficiarilor prevăzuți la alin. (1) nu mai pot exercita aceeași opțiune pentru aceeași perioadă și sursă de venit.
Angajatorul/Plătitorul de venit are obligația ca la momentul plății sumelor reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat de persoanele fizice să verifice dacă entitatea nonprofit/unitatea de cult beneficiară figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art. 25 alin. (4^1) .
În situația în care entitatea nonprofit/unitatea de cult nu figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art. 25 alin. (4^1) , angajatorul/plătitorul de venit are obligația să refuze efectuarea plății sumelor către aceasta.
Venitul net obținut din exploatarea bunurilor și drepturilor de orice fel, deținute în comun, este considerat ca fiind obținut de proprietari, uzufructuari sau de alți deținători legali, înscriși într-un document oficial, și se atribuie proporțional cu cotele-părți pe care aceștia le dețin în acea proprietate sau în mod egal, în situația în care acestea nu se cunosc
Prevederile prezentului articol nu se aplică
fondurilor de pensii administrate privat, fondurilor de pensii facultative și fondurile de pensii ocupaționale constituite conform prevederilor legislației specifice în materie
organismelor de plasament colectiv fără personalitate juridică constituite potrivit legislației specifice în materie
asocierilor fără personalitate juridică, în cazul în care membrii asociați realizează venituri stabilite potrivit art. 69 . În cazul asocierilor cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III, sunt aplicabile prevederile alin. (7)-(9) .
În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociații au obligația să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activității, care să cuprindă inclusiv date referitoare la: a) părțile contractante
obiectul de activitate și sediul asociației
contribuția asociaților în bunuri și drepturi
cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuției fiecăruia
desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice
condițiile de încetare a asocierii. Contribuțiile asociaților conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociație. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat. (3) În cazul în care între membrii asociați există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părțile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociați și persoanele fizice care au dobândit capacitate de exercițiu restrânsă.
Asocierile au obligația să depună la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, declarația anuală de venit, care cuprinde și distribuția venitului net/pierderii aferent(e) asociaților conform modelului stabilit prin ordin al președintelui A.N.A.F.
Venitul/Pierderea anual/anuală realizat(ă) în cadrul asocierii se distribuie asociaților proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere.
Tratamentul fiscal al venitului realizat din asociere, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (8)-(10) , va fi stabilit în aceeași manieră ca și pentru categoria de venituri în care este încadrat.
Obligația înregistrării veniturilor și cheltuielilor aferente activităților desfășurate în cadrul asocierilor cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III , revine persoanei juridice.
Abrogat.
În cazul asocierilor dintre o persoana juridică contribuabil potrivit titlului III - Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor - și o persoană fizică sau o entitate - asociere fără personalitate juridică (indiferent de modalitatea de stabilire a venitului net pentru activitatea desfășurată de persoana fizică), pentru impunerea veniturilor distribuite asociatului persoană fizică proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere, se aplică regulile prevăzute la titlul III . Impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se plătește de către persoana juridică potrivit regulilor prevăzute la titlul III și reprezintă impozit final. Pierderile nu se compensează și nu se reportează potrivit prevederilor titlului IV . Contribuabilul persoană fizică nu are obligații fiscale potrivit titlului IV .
În cazul asocierilor fără personalitate juridică constituite între contribuabili care desfășoară activitate individual sau contribuabili care desfășoară activitate individual și o asociere fără personalitate juridică și pentru care stabilirea venitului anual pentru activitatea desfășurată se efectuează pe baza normelor de venit sau prin utilizarea cotelor forfetare de cheltuieli, veniturile realizate în cadrul asocierii respective nu sunt considerate distribuite, în vederea impunerii, contribuabililor care datorează impozit potrivit prezentului titlu, fiind aplicabile numai regulile stabilite pentru impunerea venitului determinat pe baza normelor de venit sau stabilit pe baza cotelor forfetare.
Persoanele fizice nerezidente, care desfășoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu permanent în România, sunt impozitate, potrivit prezentului titlu, la venitul net anual impozabil din activitatea independentă, ce este atribuibil sediului permanent.
Venitul net dintr-o activitate independentă care este atribuibil unui sediu permanent se determină conform art. 68 , în următoarele condiții
în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent
în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării acestor venituri.
Persoanele fizice nerezidente care desfășoară activități dependente în România sunt impozitate potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu
Reguli de stabilire a bazei de calcul al veniturilor impozabile pentru persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European
Persoana fizică rezidentă într-unul din statele membre ale Uniunii Europene sau într-unul din statele Spațiului Economic European beneficiază de aceleași deduceri ca și persoanele fizice rezidente, la stabilirea bazei de calcul pentru veniturile impozabile obținute din România. Baza de calcul se determină după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia, potrivit titlului IV.
Deducerile prevăzute la alin. (1) se acordă în limita stabilită prin legislația română în vigoare pentru persoana fizică rezidentă, dacă persoana fizică rezidentă într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau într-unul dintre statele Spațiului Economic European prezintă documente justificative și dacă acestea nu sunt deduse în statul de rezidență al persoanei fizice.
Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică persoanelor fizice rezidente într-unul dintre statele membre ale Spațiului Economic European cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații.
Veniturile supuse impunerii, din categoriile prevăzute la alin. (1) , se determină pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei categorii de venit, impozitul fiind final.
Cu excepția plății impozitului pe venit prin reținere la sursă, contribuabilii persoane fizice nerezidente, care realizează venituri din România, potrivit prezentului titlu, au obligația să declare și să plătească impozitul corespunzător fiecărei surse de venit.
Persoanele fizice prevăzute la art. 59 alin. (1) lit. a) și cele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 59 alin. (2) și (2^1) datorează impozit pentru veniturile obținute din străinătate.
Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcție de natura acestuia.
Prin excepție de la alin. (2) , veniturile din pensii obținute din străinătate, altele decât pensiile administrate privat, facultative sau ocupaționale similare drepturilor reglementate prin Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 204/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Legea nr. 1/2020, cu modificările și completările ulterioare, se supun impozitării prin aplicarea cotei de impozit prevăzute la art. 64 alin. (1) asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă prevăzută la art. 100 alin. (1) și, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V - Contribuții sociale obligatorii, calculate la nivelul anului, în limita venitului impozabil anual.
Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru același venit și pentru aceeași perioadă impozabilă, sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât și în statul străin cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, iar respectiva convenție prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda creditului, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în limitele prevăzute în prezentul articol. (2) Contribuabilii persoane fizice rezidente care realizează un venit și care, potrivit convenției de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu un alt stat, poate fi impus în celălalt stat, iar respectiva convenție prevede ca metodă de evitare a dublei impuneri metoda scutirii, respectivul venit va fi scutit de impozit în România. Acest venit se declară în România și se înscrie în Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la termenul legal de depunere, prevăzut la art. 122 alin. (3) .
Creditul fiscal/Scutirea se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții
se aplică prevederile convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și statul străin în care s-a plătit impozitul
impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obținut în străinătate, a fost efectiv plătit de persoana fizică. Plata impozitului în străinătate se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin sau de către plătitorul de venit/agentul care reține la sursă impozitul în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează un astfel de document. Pentru veniturile pentru care nu se realizează reținerea la sursă, impozitul plătit în străinătate de persoana fizică se dovedește printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau prin copia declarației fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoțită de documentația care atestă plata acestuia, în situația în care autoritatea competentă a statului străin nu eliberează documentul justificativ
venitul pentru care se acordă credit fiscal/scutire face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 61 .
Creditul fiscal se stabilește de către contribuabil la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului impozabil din străinătate. În situația în care contribuabilul în cauză obține venituri din străinătate din mai multe state, creditul fiscal admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii prevăzute la alin. (3) , pentru fiecare țară și pe fiecare natură de venit. Creditul se stabilește din impozitul pe venit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit statului străin, dacă există documentația corespunzătoare, conform prevederilor legale, care atestă plata impozitului în străinătate.
Abrogat.
În vederea calculului creditului fiscal, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum și impozitul aferent, exprimate în unități monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Națională a României, se vor transforma astfel
din moneda statului de sursă într-o valută de circulație internațională, cum ar fi dolari S.U
sau euro, folosindu-se cursul de schimb din țara de sursă
din valuta de circulație internațională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.
Plătitorii de venituri, cu regim de reținere la sursă a impozitelor, sunt obligați să calculeze, să rețină, să plătească și să declare impozitul reținut la sursă, până la termenul de plată a acestuia inclusiv.
Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii și asimilate salariilor, plătitorilor de venituri din pensii, plătitorilor de venituri din drepturi de proprietate intelectuală, plătitorilor de venituri în baza contractelor de activitate sportivă, venituri din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, aceștia având obligația depunerii Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul plătitorilor de venituri prevăzuți la art. 84^1 alin. (9) pentru veniturile prevăzute la art. 84^1 alin. (8) .
Pentru veniturile realizate în anul fiscal 2015, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării venitului.
Abrogat.
Prevederile prezentului titlu se vor aplica pentru veniturile realizate și cheltuielile efectuate de persoanele fizice începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Prevederile art. 68 alin. (4) lit. k) se aplică pentru activele neamortizabile achiziționate începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Prevederile art. 68 alin. (4) lit. e) se aplică numai pentru mijloacele fixe achiziționate începând cu 1 ianuarie 2012.
Prevederile art. 118 alin. (3)-(5) se aplică pentru pierderile înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Abrogat.
Cota de impozit de 5% se aplică asupra veniturilor din dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Pentru veniturile realizate în anul fiscal 2017, obligațiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării venitului.
Prevederile prezentului titlu se aplică pentru veniturile realizate și cheltuielile efectuate de persoanele fizice începând cu data de 1 ianuarie 2018.
În cazul veniturilor din dobânzi pentru depozitele la termen/la vedere/conturi curente constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, anterior datei de 1 ianuarie 2018, cota de impozit de 10% se aplică începând cu veniturile înregistrate în contul curent/de depozit/răscumpărate/plătite, începând cu această dată.
În cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, precum și în cazul veniturilor din pensii, prevederile prezentului titlu se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018.
Pentru veniturile realizate în anul 2017, se aplică următoarele reguli
contribuabilii care aveau obligația depunerii declarației privind venitul realizat, din România și din străinătate, potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului, au obligația depunerii declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzute la art. 122 , respectiv art. 130 , până la data de 15 iulie 2018 inclusiv
organul fiscal stabilește impozitul anual datorat prin emiterea deciziei de impunere pe baza declarației prevăzute la art. 122 , potrivit reglementărilor în vigoare la data realizării venitului. La stabilirea venitului net anual impozabil/câștigului net anual impozabil vor fi avute în vedere pierderile fiscale reportate pentru fiecare sursă de venit, precum și metodele de evitare a dublei impuneri, după caz.
Pentru veniturile realizate în anul 2018, se aplică următoarele reguli
prin excepție de la prevederile art. 120 , termenul de depunere a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice este de până la data de 15 iulie 2018 inclusiv
calculul impozitului pe venitul estimat prevăzut la art. 120^1 se efectuează de contribuabili în cadrul aceluiași termen.
În anul 2018 se acordă următoarele bonificații
pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la 15 iulie 2018 inclusiv, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit plătit integral până la 15 martie 2019 inclusiv, reprezentând obligațiile fiscale anuale pentru anul 2018. Valoarea bonificației diminuează impozitul pe venitul/câștigul net anual și/sau impozitul pe venitul anual, de plată
Pentru definitivarea impozitului aferent venitului realizat într-un an fiscal se va elabora formularistica necesară, ce va fi aprobată prin ordin al președintelui A.N.A.F., în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi