Înapoi la Legislație

Legea nr. 227/2015 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
8 mai 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
661

Pe scurt

Legea nr. 227/2015: CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 8 mai 2026, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 4 mai 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 8 mai 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
661 articole.
Cuprins

CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 151

Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1)

(1)

Contribuabilii prevăzuți la art. 148 alin. (1) și (4) calculează contribuția de asigurări sociale prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei anuale de calcul menționate la art. 148 alin. (2) , depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la termenul legal prevăzut la art. 122 alin. (3) și au obligația de a efectua plata acesteia în cadrul aceluiași termen.

(2)

Prevederile alin. (1) , precum și cele ale art. 148 sunt aplicabile și în cazul contribuabililor care în cursul anului fiscal încep o activitate independentă și/sau încep să realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuală, precum și în cazul celor care intră în suspendare temporară a activității potrivit legislației în materie ori își încetează activitatea.

(3)

Prin excepție de la prevederile art. 148 alin. (1) și (2) , pentru contribuabilii care datorează contribuția de asigurări sociale și care în cursul anului de realizare a venitului se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit dispozițiilor art. 150 , baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât echivalentul salariului minim brut pe țară înmulțit cu numărul de luni calculat de la începutul anului în care se produce evenimentul până la luna în care contribuabilul se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției. Dacă venitul anual realizat corespunzător lunilor de activitate luate în calcul, cumulat conform dispozițiilor art. 148 alin. (3) , din una sau mai multe surse de venituri, este sub nivelul plafonului minim astfel recalculat, contribuabilul nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru anul respectiv. (4) În situația în care persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 137 lit. b) și b^1) au efectuat plăți înainte de termenul legal prevăzut de lege în contul contribuției de asigurări sociale datorate pentru anul în care sunt realizate veniturile, iar venitul realizat cumulat din una sau mai multe surse de venituri este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, precum și în cazul persoanelor care au optat pentru plata contribuției sau al celor care se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției potrivit art. 150 , contribuția plătită nu se restituie, aceasta fiind valorificată la stabilirea elementelor necesare determinării dreptului de pensie, potrivit legii.

(5)

Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală prevăzuți la art. 72 alin. (2) , precum și plătitorii de venituri în baza contractelor de activitate sportivă prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) stabilesc contribuția de asigurări sociale datorată de către beneficiarul venitului prin aplicarea cotei prevăzute la art. 138 lit. a) asupra bazei de calcul menționate la art. 148 alin. (2) .

(6)

Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, estimat, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară, plătitorul de venit are obligația să calculeze la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (2) , să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale. În contractul încheiat între părți se precizează obligația plătitorului de venit de a calcula, reține și plăti contribuția prin reținere la sursă, precum și venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul de realizare a venitului. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract.

(7)

În situația în care veniturile prevăzute la alin. (6) sunt realizate din mai multe surse, iar veniturile nete sau brute, după caz, estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuabilul desemnează prin contractul încheiat între părți plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze la o bază de calcul stabilită potrivit art. 148 alin. (2) , să rețină și să plătească contribuția și stabilește venitul ales pentru care datorează contribuția, în anul de realizare a venitului. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției aferente venitului ales precizat în contract.

(8)

Plătitorii de venit prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) și art. 72 alin. (2) care, potrivit alin. (6) sau (7) , au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale depun declarația prevăzută la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care aceasta a fost reținută. Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează în cadrul aceluiași termen.

(9)

În cazul în care contribuabilii realizează venituri din cele prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) și b^1) , pentru care s-au aplicat prevederile alin. (6) sau (7) , după caz, contribuția reținută de către plătitorul de venit fiind aferentă unei baze de calcul mai mici decât nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară, iar nivelul veniturilor cumulate realizate prevăzute la art. 148 alin. (3) este cel puțin egal cu 24 de salarii minime brute pe țară, aceștia au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) , în vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale aferente unei baze de calcul egale cu venitul ales care nu poate fi mic decât nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară. În acest caz, contribuția reținută de către plătitorul de venit este luată în calcul la stabilirea contribuției de asigurări sociale datorate de către respectivii contribuabili.

(10)

Prevederile alin. (6) și (7) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală sau nivelul venitului brut în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pe fiecare sursă de venit, este sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, iar nivelul venitului net sau brut, după caz, cumulat realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) .

(11)

Plătitorii de venituri prevăzuți la art. 72 alin. (2) și art. 68^1 alin. (2) eliberează, la solicitarea contribuabililor care au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la art. 122 , o informare cu privire la nivelul contribuției de asigurări sociale reținute la sursă.

(12)

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122 , constituie titlu de creanță fiscală în sensul Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.

(13)

Persoanele fizice prevăzute la art. 148 alin. (1) și (4) pot efectua plăți reprezentând contribuția de asigurări sociale datorată, oricând până la împlinirea termenului de plată.

(14)

Se pot acorda bonificații de până la 10% din contribuția de asigurări sociale, datorată și plătită. Nivelul bonificației, termenele de plată și condițiile de acordare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat.

(15)

Procedura de aplicare a prevederilor alin. (14) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor emis în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii anuale a bugetului de stat prin care stabilește acordarea bonificațiilor.

(16)

Organul fiscal central transmite în sistem informatic Casei Naționale de Pensii Publice informațiile înscrise în declarația prevăzută la alin. (1) necesare, potrivit legii, stabilirii, în sistemul public de pensii, a stagiului de cotizare realizat și a punctajului lunar, în vederea acordării prestațiilor de asigurări sociale potrivit legii. Informațiile necesare, precum și procedura de transmitere a acestora se stabilesc prin protocol încheiat între A.N.A

F)

și Casa Națională de Pensii Publice.

Art. 152

Abrogat.

Art. 153 · Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate

(1)

Următoarele persoane au calitatea de contribuabili/plătitori de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și ale acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, după caz

a)

cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România

b)

cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară ori au domiciliul în România, cu excepția nomazilor digitali, definiți în conformitate cu prevederile art. 2 lit. n^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care nomadul digital este prezent pe teritoriul României pentru o perioadă sau mai multe perioade care nu depășesc 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat

c)

cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene care nu dețin o asigurare încheiată pe teritoriul altui stat membru care produce efecte pe teritoriul României, care au solicitat și au obținut dreptul de a sta în România pentru o perioadă de peste 3 luni

d)

persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană care îndeplinesc condițiile de lucrător frontalier și desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână

e)

Abrogată

f)

persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; f^1) persoanele juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora și care potrivit legii datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele fizice care desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, unui raport de serviciu sau a unui statut special prevăzut de lege, pe perioada suspendării din funcție a acestora, în condițiile legii; f^2) abrogată. f^3) entitățile care plătesc venituri din pensii, altele decât cele prevăzute la lit. f^7) ; f^4) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, pentru persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială ori de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii

Art. 154 · Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

(1)

Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

a)

copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, absolvenții facultăților de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultății, studenții-doctoranzi, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști. Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenți, respectiv în cazul studenților-doctoranzi, înmatriculați într-o instituție de învățământ liceal/școală profesională sau instituție de învățământ superior, după caz, acreditată, din altă țară. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) , b) și f) , pentru aceste venituri datorează contribuție, conform regulilor specifice prezentului titlu

b)

tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului. Dacă realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a) , b) și f) , pentru aceste venituri datorează contribuție, conform regulilor specifice prezentului titlu

c)

abrogată

d)

abrogată

e)

persoanele cu handicap, pentru veniturile obținute în baza Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare

f)

bolnavii cu afecțiuni oncologice beneficiari de programe naționale de sănătate, până la vindecarea respectivei afecțiuni, în condițiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea și combaterea cancerului, cu modificările și completările ulterioare

g)

femeile însărcinate și lăuzele

h)

abrogată; h^1) persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și/sau venituri din pensii, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală; h^2) persoanele fizice care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii de până la suma de 3.000 lei lunar inclusiv, pentru care nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate

i)

persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau unor boli profesionale, în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aflate în concedii medicale în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru care indemnizațiile nu sunt cuprinse în categoriile de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 155 alin. (1) lit. i) , pentru indemnizațiile aferente certificatelor medicale

j)

abrogată

k)

abrogată

l)

abrogată

m)

persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unitățile penitenciare, persoanele reținute, arestate sau deținute care se află în centrele de reținere și arestare preventivă organizate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 109 și 110 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care se află în executarea unei măsuri educative privative de libertate, precum și persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate

n)

străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii

o)

abrogată

p)

persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni

q)

voluntarii care își desfășoară activitatea în cadrul serviciilor de urgență voluntare, în baza contractului de voluntariat, pe perioada participării la intervenții de urgență sau a pregătirii în vederea participării la acestea, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările și completările ulterioare

r)

abrogată

s)

abrogată; ș) donatorii de celule stem hematopoietice care au donat pentru un pacient neînrudit sau înrudit, pentru o perioadă de 10 ani de la donare.

(2)

Persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d)-ș) , dacă realizează venituri dintre cele prevăzute la art. 155 alin. (1) , altele decât cele pentru care sunt exceptate, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, conform regulilor specifice prezentului titlu.

(3)

În vederea încadrării în condițiile privind realizarea de venituri prevăzute la alin. (1) , Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite A.N.A

F)

lista persoanelor fizice înregistrate în Registrul unic de evidență al asiguraților din Platforma informatică din asigurările de sănătate, potrivit prevederilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată. Structura informațiilor și periodicitatea transmiterii acestora se stabilesc prin ordin comun al președintelui A.N.A

F)

și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

Art. 155 · Categorii de venituri supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate

(1)

Contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a)-d) , datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri

a)

venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 ; a^1) abrogată; a^2) venituri din pensii, definite conform art. 99

Art. 156 · Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate

Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi

Secțiunea a 3-a

Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din pensii, precum și în cazul persoanelor aflate sub protecția sau în custodia statului Prin urmare, începând cu data de 28 decembrie 2022, dispozițiile art. XXIV pct. 14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii“ din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a din capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii“] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 se suspendă de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data 11 februarie 2023, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.

Art. 157

Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor:

(1)

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, o reprezintă câștigul brut care include

a)

veniturile din salarii, în bani și/sau în natură, obținute în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau unui statut special prevăzut de lege

b)

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit legii

c)

indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial

d)

solda lunară acordată potrivit legii

e)

remunerația administratorilor societăților, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome, desemnați/numiți în condițiile legii, precum și sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și în consiliul de administrație

f)

remunerația obținută de directorii cu contract de mandat și de membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și drepturile cuvenite managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege

g)

sumele primite de membrii comisiei de cenzori sau comitetului de audit, după caz, precum și sumele primite pentru participarea în consilii, comisii, comitete și altele asemenea

h)

sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii

i)

sumele din profitul net cuvenite administratorilor societăților, potrivit legii sau actului constitutiv, după caz, precum și participarea la profitul unității pentru managerii cu contract de management, potrivit legii

j)

sumele reprezentând participarea salariaților la profit, potrivit legii

k)

sume reprezentând salarii/diferențe de salarii, stabilite prin lege sau în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, inclusiv cele acordate potrivit hotărârilor primei instanțe, executorii de drept

l)

indemnizațiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurență, stabilite conform contractului individual de muncă

m)

indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de lucrătorii mobili prevăzuți de Hotărârea Guvernului nr. 38/2008, cu modificările ulterioare, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat; (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat. Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate

n)

indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariații care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori din străinătate, pe perioada delegării/detașării, după caz, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a angajatorului, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte

o)

indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare primite pe perioada deplasării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul desfășurării activității, astfel cum este prevăzut în raportul juridic, de către administratorii stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat, de către directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, de către membrii directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii, precum și de către manageri, în baza contractului de management prevăzut de lege, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel: (i) în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic; (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic. Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile corespunzător fiecărei luni din perioada deplasării

p)

indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite pe perioada deplasării în România, în interesul desfășurării activității, de către administratori sau directori, care au raporturi juridice stabilite cu entități din străinătate, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit la nivelul legal pentru diurna acordată personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, corespunzător țării de rezidență a entității, de care ar beneficia personalul din instituțiile publice din România dacă s-ar deplasa în țara respectivă

q)

remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari

r)

ajutoarele și plățile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care îndeplinesc condițiile pentru pensionare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale

s)

ajutoarele și plățile compensatorii care se acordă, conform legii, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, care nu îndeplinesc condițiile pentru pensionare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale; ș) veniturile reprezentând plăți compensatorii suportate de angajator potrivit contractului colectiv sau individual de muncă

t)

indemnizația de hrană și indemnizația de vacanță acordate potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. ț) valoarea nominală a tichetelor cadou, a tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță, acordate de angajatori, potrivit legii, prevăzute la art. 76 alin. (3) lit. h)

u)

veniturile prevăzute la art. 142 lit. aa^1) , pentru partea care depășește limitele prevăzute la respectiva dispoziție

v)

indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. i) .

(2)

Nu se cuprind în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate sumele prevăzute la art. 76 alin. (4) lit. d) , art. 141 lit. d) și art. 142 , cu excepția sumelor reprezentând valoarea nominală a biletelor de valoare sub forma tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță, acordate potrivit legii.

(3)

Abrogat.

Art. 157^1

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^1) pe perioada suspendării din funcție a acestora, în condițiile legii Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^1) , pe perioada suspendării din funcție a acestora, în condițiile legii, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă salariul minim brut pe țară garantat în plată în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția.

Art. 157^2

Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată pentru venituri asimilate salariilor pentru activitatea desfășurată în străinătate Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații, alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, o reprezintă câștigul brut realizat din venituri asimilate salariilor, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

Art. 157^3

Abrogat.

Art. 157^4

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^4) și f^5) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^4) și f^5) o reprezintă cuantumul indemnizației de șomaj sau, după caz, al altor drepturi de protecție socială ori al indemnizației de asigurări sociale de sănătate de care beneficiază conform prevederilor legale.

Art. 157^5

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. f^6) Pentru personalul român trimis în misiune permanentă în străinătate, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate o reprezintă câștigul brut realizat din veniturile din salarii care cuprind salariile de bază sau, după caz, soldele de funcție corespunzătoare funcțiilor în care persoanele respective sunt încadrate în țară, la care se adaugă, după caz, sporurile și adaosurile care se acordă potrivit legii.

Art. 157^6

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice care realizează venituri din pensii prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a^2) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei lunare de 3.000 lei, pentru fiecare drept de pensie.

Art. 157^7

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. k) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din indemnizații de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. k) o reprezintă cuantumul indemnizației de care acestea beneficiază conform legii.

Art. 157^8

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. l) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. l) o reprezintă cuantumul drepturilor de care acestea beneficiază conform legii.

Art. 157^9

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. m) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. m) o reprezintă cuantumul drepturilor bănești de care acestea beneficiază conform legii.

Art. 158

Abrogat.

Art. 159

Abrogat.

Art. 160

Abrogat.

Art. 161

Abrogat.

Art. 162

Abrogat.

Art. 163

Abrogat.

Art. 164

Abrogat.

Art. 165

Abrogat.

Art. 166

Abrogat.

Art. 167

Abrogat.

Secțiunea a 4-a Stabilirea, plata și declararea contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor, precum și al veniturilor din pensii

Prin urmare, începând cu data de 28 decembrie 2022, dispozițiile art. XXIV pct. 17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii“ din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a din capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii“] din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 se suspendă de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data 11 februarie 2023, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.

Art. 168 · Stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate

(1)

Persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, precum și plătitorii de venituri din pensii, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f^3) și f^7) , au obligația de a calcula și de a reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii și asimilate salariilor ori venituri din pensii.

Art. 169 · Depunerea declarațiilor

(1)

Următoarele categorii de persoane sunt obligate să depună lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile, declarația prevăzută la art. 147 alin. (1)

a)

persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau persoanele asimilate acestora, precum și plătitorii de venit prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. f^3) și f^7)-f^9)

Art. 169^1

Obligații declarative pentru persoanele fizice prevăzute la art. 157^2 Persoanele fizice care realizează venituri reprezentând remunerații, indemnizații și alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venituri care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România, au obligația să depună declarația prevăzută la art. 122 , cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

Art. 169^2

Obligații declarative pentru persoanele fizice care obțin din străinătate venituri din pensii prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a^2) . Persoanele fizice care obțin din străinătate venituri din pensii pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate au obligația să depună declarația prevăzută la art. 122 , cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

Art. 170

Baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h)

(1)

Persoanele fizice care în anul fiscal pentru care se depune declarația prevăzută la art. 122 au realizat venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) , din una sau mai multe surse, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la o bază anuală de calcul egală cu suma rezultată prin cumularea venitului net anual realizat/brut sau normei anuale de venit, respectiv a normei anuale de venit ajustate, după caz, stabilite potrivit art. 68 , 68^1 , 68^3 și 69 , după caz, care nu poate fi mai mare decât cea corespunzătoare unei baze anuale de calcul egale cu nivelul de 72 de salarii minime brute pe țară. La determinarea bazei anuale de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate nu se iau în considerare pierderile fiscale anuale prevăzute la art. 118 .

(2)

Persoanele fizice care în anul fiscal pentru care se depune declarația prevăzută la art. 122 au realizat venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) , din una sau mai multe surse și/sau categorii de venituri, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la o bază de calcul stabilită potrivit alin. (3) , dacă în anul de realizare a veniturilor valoarea cumulată a acestora este cel puțin egală cu 6 salarii minime brute pe țară.

(3)

Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) o reprezintă

a)

nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe țară inclusiv și 12 salarii minime brute pe țară

b)

nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară

c)

nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară

(4)

Încadrarea în plafonul anual de cel puțin 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară, după caz, se efectuează prin cumularea veniturilor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) , după cum urmează

a)

venitul net din drepturi de proprietate intelectuală, stabilit după acordarea cotei de cheltuieli forfetare prevăzute la art. 72 și 72^1 , precum și venitul net din drepturi de proprietate intelectuală determinat potrivit prevederilor art. 73

b)

venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II sau titlului III , determinat potrivit prevederilor art. 125 alin. (8) și (9)

c)

venitul net pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor, stabilite potrivit art. 84-85

d)

venitul și/sau câștigul/câștigul net din investiții, stabilit conform dispozițiilor art. 94-97 . În cazul veniturilor din dobânzi se iau în calcul sumele plătite, diminuate cu impozitul reținut, iar în cazul veniturilor din dividende se iau în calcul dividendele plătite, diminuate cu impozitul reținut, distribuite începând cu anul 2018

e)

venitul net sau norma de venit, după caz, pentru veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură, stabilite potrivit art. 104-106

f)

venitul brut, câștigul și/sau venitul impozabil din alte surse, stabilit potrivit art. 114-116 .

(5)

La încadrarea în plafonul prevăzut la alin. (4) nu se iau în calcul veniturile neimpozabile, prevăzute la art. 93 și 105 .

Art. 171

Abrogat.

Art. 172

Abrogat.

Art. 173

Abrogat.

Art. 174

Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b)

(1)

Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabilii care în anul fiscal pentru care se depune declarația prevăzută la art. 122 au realizat venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) , altele decât cele prevăzute la art. 68^1 , prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 156 asupra bazei anuale de calcul prevăzute la art. 170 alin. (1) .

(2)

Persoanele fizice care au realizat venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) , altele decât cele prevăzute la art. 68^1 , și au înregistrat pierdere fiscală sau un venit net anual egal cu zero nu datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 170 alin. (1) . Acestea pot opta pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 180 alin. (1) .

(3)

Persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) stabilesc și declară contribuția, depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la termenele și în condițiile prevăzute la titlul IV - Impozitul pe venit, pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente.

(4)

Prin excepție de la prevederile alin. (3) , persoanele fizice care în cursul anului fiscal obțin exclusiv venituri din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care plătitorii de venituri au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate în situația în care baza anuală de calcul, din una sau mai multe surse de venit cumulate, este mai mică sau egală cu nivelul de 72 de salarii minime brute pe țară, nu au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, prevăzută la art. 122 , în vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate.

(5)

În cazul veniturilor realizate în baza contractelor de activitate sportivă, plătitorii veniturilor prevăzuți la art. 68^1 alin. (2) calculează și rețin contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către beneficiarul venitului, la momentul plății venitului, prin aplicarea cotei prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul egale cu venitul brut, care nu poate fi mai mare decât cea corespunzătoare unei baze anuale de calcul egale cu nivelul de 72 de salarii minime brute pe țară. Plătitorul de venit depune declarația prevăzută la art. 147 alin. (1) și plătește contribuția până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținută.

(6)

În situația în care baza de calcul prevăzută la art. 170 alin. (1) , cumulată din una sau mai multe surse de venit din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. b) , corespunzătoare veniturilor realizate sau pentru care s-a aplicat reținerea la sursă în cursul anului, după caz, este mai mică decât cea corespunzătoare unei baze de calcul egale cu nivelul de 6 salarii minime brute pe țară, persoanele fizice datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate, respectiv o diferență de contribuție de asigurări sociale de sănătate, după caz, până la nivelul celei corespunzătoare bazei de calcul egale cu 6 salarii minime brute pe țară și depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice în termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) .

(7)

Diferența de contribuție de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (6) nu se datorează în cazul în care, în anul fiscal pentru care se depune declarația prevăzută la art. 122 , persoana fizică a realizat venituri

a)

din salarii și asimilate salariilor la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe țară; sau

b)

din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) , pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la un nivel cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe țară

c)

venituri din pensii, definite conform art. 99 .

Art. 174^1

Stabilirea, declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h)

(1)

Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabilii prevăzuți la art. 170 alin. (2) prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 156 asupra bazei anuale de calcul menționate la art. 170 alin. (3) .

(2)

Persoanele fizice care realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) stabilesc și declară contribuția, depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) , dacă realizează venituri peste plafonul prevăzut la art. 170 alin. (4) , după caz.

(3)

Prin excepție de la prevederile alin. (2) , pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II sau III, pentru care contribuția de asigurări sociale de sănătate se reține la sursă, obținute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe țară, plătitorul de venit are obligația să calculeze contribuția de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei de contribuție prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul stabilite la art. 170 alin. (3) , să rețină și să o plătească. În contractul încheiat între părți se precizează obligația plătitorului de venit de a calcula, reține și plăti contribuția prin reținere la sursă, în anul în curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției anuale datorate. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală care au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate sunt cei prevăzuți la art. 72 alin. (2) .

(4)

În cazul persoanelor fizice care realizează venituri din cele prevăzute la alin. (3) din mai multe surse și/sau categorii de venituri, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, contribuabilul desemnează, prin contractul încheiat între părți, plătitorul de venit de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe țară și care are obligația să calculeze contribuția de asigurări sociale de sănătate prin aplicarea cotei de contribuții prevăzute la art. 156 asupra bazei de calcul stabilite la art. 170 alin. (3) , să rețină și să plătească contribuția pentru anul în curs. Nivelul contribuției calculate și reținute la fiecare plată de către plătitorul de venit este cel stabilit de părți, până la concurența contribuției datorate.

(5)

Plătitorii veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, care potrivit alin. (3) sau (4) au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate, depun declarația prevăzută la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care aceasta a fost reținută. Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se efectuează în cadrul aceluiași termen.

(6)

Contribuabilii care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlului II sau III, pentru care s-au aplicat prevederile alin. (4) , contribuția reținută de către plătitorul de venit fiind aferentă unei baze de calcul mai mici decât nivelul a 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară, iar nivelul venitului net cumulat realizat este cel puțin egal cu 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară, au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) , în vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente unei baze de calcul egale cu nivelul a 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția. În acest caz, contribuția reținută de către plătitorul de venit este luată în calcul la stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de către respectivii contribuabili.

(7)

Plătitorii de venituri prevăzuți la alin. (3) și (4) eliberează, la solicitarea contribuabililor care au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, un document cu privire la nivelul contribuției de asigurări sociale de sănătate reținute la sursă. Documentul eliberat contribuabilului, la solicitarea acestuia, nu reprezintă un formular tipizat.

(8)

Prevederile alin. (3) și (4) nu se aplică în cazul în care nivelul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, al venitului net din arendă sau al venitului net din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlului II sau III, pentru care impozitul se reține la sursă, estimat a se realiza pe fiecare sursă și/sau categorie de venit, este sub nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, dar nivelul cumulat al acestor venituri este cel puțin egal cu 6 salarii minime brute pe țară. În această situație, contribuabilul are obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice la termenul și în condițiile stabilite la art. 122 .

(9)

În vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate, persoanele fizice prevăzute la alin. (3) și (4) , pentru care plătitorii de venit au obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției de asigurări sociale de sănătate, care realizează și alte venituri de natura celor prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) , au obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, până la termenul legal de depunere prevăzut la art. 122 alin. (3) , cu excepția situației în care veniturile realizate se încadrează în plafonul pentru care plătitorii de venituri au reținut la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate, iar nivelul contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile obținute în anul de realizare a veniturilor este egal cu nivelul contribuției de asigurări sociale de sănătate reținute în cursul anului fiscal de către plătitorii de venituri.

(10)

În situația în care persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) au optat pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate și încep, în cursul aceluiași an fiscal în care au exercitat opțiunea, să realizeze venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c)-h) , depun Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în termenul prevăzut la art. 122 alin. (3) , dacă veniturile realizate sunt cel puțin egale cu nivelul a 6 salarii minime brute pe țară. În acest caz, contribuția datorată potrivit art. 180 alin. (2) pentru anul în care au fost realizate veniturile este luată în calcul la stabilirea contribuției anuale calculate potrivit alin. (1) , cu excepția situației în care aceasta este luată în calcul potrivit prevederilor art. 174 alin. (9) .

(11)

În vederea stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate în situația prevăzută la alin. (10) se procedează astfel

a)

în cazul în care baza anuală de calcul este cea prevăzută la art. 170 alin. (3) lit. b) sau c) , se datorează diferența de contribuție între cea aferentă bazei anuale de calcul și cea prevăzută la art. 180 alin. (2)

b)

în cazul în care baza anuală de calcul este cea prevăzută la art. 170 alin. (3) lit. a) , se datorează contribuția prevăzută la art. 180 alin. (2) .

(12)

Prevederile art. 174 alin. (14)-(18) se aplică în mod corespunzător.

Art. 175

Abrogat.

Articolele următoare · 251 din 661