Înapoi la Legislație

Legea nr. 2/1979 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
259

Pe scurt

Legea nr. 2/1979: LEGE Nr. 2 din 6 iulie 1979 pentru modificarea și completarea Legii finanțelor nr. 9/1972.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
259 articole.
Cuprins

LEGE Nr. 2 din 6 iulie 1979 pentru modificarea și completarea Legii finanțelor nr. 9/1972

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 91

(1)

Investițiile unităților economice de stat, prevăzute în planul național unic de dezvoltare economico-socială, se finanțează potrivit prevederilor din bugetul de venituri și cheltuieli, din fondurile proprii ale întreprinderilor și centralelor, după caz, constituite potrivit art. 20, 22 și 23.

(2)

La întreprinderile de stat în funcțiune, la care nevoile de resurse financiare pentru finanțarea investițiilor depășesc fondurile constituite în aceste scopuri, băncile pot acorda credite, în completare, rambursabile cu prioritate față de celelalte destinații din fondurile proprii ce se constituie în perioadele următoare.

(3)

Pentru investițiile privind construirea și dotarea cluburilor, bazelor sportive, salilor de festivitati și altora asemănătoare nu se acordă credite, finanțarea facindu-se din fonduri proprii.

(4)

În cazul în care fondul propriu al centralei pentru finanțarea investițiilor nu acoperă cheltuielile de investiții prevăzute a se finanta din acest fond, diferența se acoperă, prin redistribuire, din prisosul fondului propriu pentru finanțarea investițiilor al altor centrale din cadrul aceluiași minister, organ central sau local al administrației de stat, precum și din fondul pentru finantarea investițiilor constituit la nivelul ministerelor și celorlalte organe centrale și locale ale administrației de stat. Atunci cînd și aceste fonduri sînt insuficiente, diferența se acoperă din fondul central sau local de dezvoltare economico-socială, după caz.

Art. 92

Investițiile instituțiilor de stat prevăzute în planul național unic de dezvoltare economico-socială se finanțează din fondul central de dezvoltare economico-socială, cuprins în bugetul republican, sau din fondurile locale de dezvoltare economico-socială, cuprinse în bugetele locale, în funcție de subordonarea beneficiarului investiției.

Art. 93

(1)

În vederea deschiderii finanțării, centralele, întreprinderile, instituțiile de stat și ceilalți beneficiari de investiții depun la unitățile băncilor finanțatoare proiectele de execuție legal aprobate, graficele de eșalonare a investiției, de livrare a utilajelor și de asigurare a personalului muncitor, corelate cu termenele de punere în funcțiune, precum și autorizația de construcție și alte documente prevăzute de lege. Pentru celelalte cheltuieli de investiții, la care nu se elaborează proiecte de execuție, se depune documentația aprobată potrivit normelor legale în vigoare.

(2)

Pentru începerea lucrărilor și pe parcursul executării acestora beneficiarii de investiții și organizațiile executante sînt obligate să prezinte, la cererea băncilor, devizele la proiectele de execuție, în vederea verificării lor.

Art. 94

(1)

Băncile finanțează investițiile dacă sînt îndeplinite următoarele condiții

a)

capacitatile de producție existente sînt folosite potrivit normelor în vigoare

b)

desfacerea producției este asigurata, potrivit documentației aprobate

c)

obiectivele, capacitatile, cheltuielile de investiții și termenele de dare în exploatare se încadrează în prevederile de plan

d)

începerea lucrărilor are la baza documentații tehnico-economice elaborate potrivit normelor și normativelor legale, precum și aprobările legale pentru folosirea terenului pe care investițiile respective se amplaseaza

e)

mijloacele financiare necesare executării lucrărilor sînt asigurate în cadrul prevederilor anuale de plan

f)

lucrările și cheltuielile ce se efectuează sînt prevăzute în documentațiile tehnico-economice admise la finanțare

g)

realizarea obiectivelor, rambursarea creditelor și recuperarea cheltuielilor de investiții sînt asigurate, potrivit documentației aprobate.

(2)

Băncile finanțatoare au dreptul sa refuze finanțarea în cazurile în care nu sînt respectate condițiile prevăzute la alineatul precedent, precum și dispozițiile legale cu privire la începerea lucrărilor, a căror verificare le revine ca sarcina. Refuzurile neacceptate de titularii de plan se rezolva de către Consiliul de Miniștri, cu avizul Ministerului Finanțelor și Comitetului de Stat al Planificarii, pe baza propunerii organelor de conducere colectivă ale ministerelor și celorlalte organe centrale și locale.

Art. 95

(1)

Băncile verifica, potrivit legii, legalitatea prețurilor și tarifelor, precum și economicitatea cheltuielilor prevăzute în documentații și se pronunța asupra acestora în termen de 20 de zile de la primirea documentațiilor însușite de către organizațiile executante.

(2)

Reducerile făcute de bănci, la care nu s-au primit obiecții în termen de 20 de zile de la comunicarea lor, rămîn definitive. Valoarea devizelor de execuție și a devizului general se diminuează cu reducerile rămase definitive.

(3)

Divergențele dintre unitățile băncii și unitățile socialiste de stat sau organele în subordinea cărora se afla acestea se rezolva de către organele ierarhic superioare.

Art. 96

(1)

Sînt interzise angajarea de cheltuieli, contractarea de lucrări ori livrări pentru investiții, înainte de includerea lor în planul național unic de dezvoltare economico-socială și de aprobarea documentației tehnico-economice potrivit legii, precum și începerea de lucrări înainte ca organele bancare să se fi pronunțat asupra legalității acestor cheltuieli, în afară de cazurile în care prin dispozițiile legale se prevede altfel.

(2)

La contractarea și achiziționarea utilajelor tehnologice necesare realizării investițiilor beneficiarii de investiții au obligația să asigure aducerea acestora pe șantier la termene corelate cu cele pentru darea la montaj, sa nu se depășească normativele de stocare pe santiere, stabilite potrivit dispozițiilor legale, și să se evite formarea de stocuri de utilaje disponibile.

Art. 97

(1)

Livrarea utilajelor, mașinilor și instalațiilor tehnologice, înainte de termenele contractuale, se poate face numai dacă furnizorul a obținut acordul scris al unității beneficiare de investiții, dat cu acordul băncii finanțatoare, prin care se atesta ca achiziționarea în devans a utilajelor este justificată economic, fiind asigurate condiții pentru montarea și darea lor în exploatare înainte de termenele stabilite prin documentația tehnico-economică aprobată.

(2)

În cazul în care furnizorii livreaza anticipat utilajele, mașinile și instalațiile fără acordul prealabil al unității beneficiare, aceasta este obligată sa refuze plata, pînă la termenul prevăzut în contract.

Art. 98

(1)

Investițiile se decontează pe măsura executării lor, cu respectarea prevederilor planului anual de investiții și ale bugetului de venituri și cheltuieli al beneficiarilor, în limita devizului general legal aprobat; este interzisă depășirea valorii documentației tehnico-economice aprobate pentru investiția respectiva.

(2)

Materialele pentru investiții ce se aprovizioneaza de beneficiar, potrivit legii, probele tehnologice, piesele de schimb și obiectele de inventar de mica valoare sau scurta durata, care constituie prima dotare la întreprinderile noi în construcție, precum și utilajele și instalațiile tehnologice, se finanțează, pe măsura achiziționării sau efectuării lor, în cadrul fondurilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al beneficiarilor.

(3)

Pentru cheltuielile privind probele tehnologice, recuperabile din valorificarea produselor obținute, băncile pot acorda credite pe termen scurt.

Art. 99

(1)

În cursul execuției lucrărilor de investiții și la terminarea lor, beneficiarii de investiții sînt obligați să justifice băncilor cheltuirea fondurilor eliberate. La terminarea lucrărilor, beneficiarii sînt obligați să efectueze recepția acestora și să prezinte băncii pentru justificare și procesul-verbal de punere în funcțiune aprobat.

(2)

În cazul în care organizațiile de construcții-montaj, de prestări de servicii și de proiectare, precum și beneficiarii de investiții pentru lucrările în regie, au încasat sume necuvenite, băncile au dreptul, dacă în termen de 30 de zile de la constatare partea în cauza nu restituie sumele respective, sa emita, în vederea recuperării lor, documente de plată, care se decontează fără acceptarea plătitorului.

(3)

După punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții, băncile vor deconta numai lucrările și cheltuielile care, potrivit legii, se pot efectua și după darea în exploatare, consemnate în procesul-verbal de recepție, în limita devizului general.

Art. 100

Creditele pentru investiții în completarea fondului de dezvoltare economică și a fondului pentru construcții de locuințe și alte investiții cu caracter social se acordă de către bănci în aceleași condiții prevăzute de art. 94 alin. (1) pentru finanțarea investițiilor și dacă se asigura rambursarea în termenele stabilite de lege.

Art. 101

Pe parcursul execuției, pentru realizarea investițiilor prevăzute în planul național unic, băncile pot acorda credite și în următoarele situații

a)

cînd exista un decalaj planificat, pe trimestre, între cheltuielile pentru investiții și constituirea fondurilor proprii destinate finanțării acestora

b)

în cazul în care se depășește planul trimestrial de investiții, prin execuția în devans a lucrărilor la unele obiective și a unor acțiuni de investiții, sau se achiziționează utilaje, mașini și instalații tehnologice în condițiile art. 97 alin. (1), în cadrul prevederilor din planul anual, iar aceasta se justifica din punct de vedere economic, existind condiții materiale asigurate.

Art. 102

(1)

În cazul în care, în cursul anului nu se realizează resursele pentru finanțarea investițiilor la nivelul prevederilor din bugetele de venituri și cheltuieli, la solicitarea titularilor de plan sau a unităților economice, după caz, băncile pot acorda credite cu dobinda majorată, numai dacă din analiza documentației prezentate și a măsurilor ce se propun a fi luate se creează garanția rambursarii lor pînă la finele anului de plan. Atunci cînd condițiile de rambursare nu sînt asigurate, băncile pot acorda astfel de credite numai cu aprobarea Consiliului de Miniștri.

(2)

Creditele nerambursate pînă la sfîrșitul anului se rambursează în anul următor, cu prioritate, din fondul propriu de dezvoltare economică sau din fondul pentru construcții de locuințe și alte investiții cu caracter social sau fondul propriu pentru investiții al centralei, după caz.

Art. 103

Creditele se rambursează în ratele și la termenele stabilite prin contractul de credit. Unitățile economice pot rambursa în avans ratele scadente.

Art. 104

(1)

În cazul în care se intirzie, consecutiv, timp de doi ani, rambursarea ratelor exigibile pentru investițiile din fondurile proprii de dezvoltare ale întreprinderii, restituirea lor se planifica a se face din fondurile pentru finanțarea investițiilor constituite la centrale sau la ministere, celelalte organe centrale și locale ale administrației de stat, din amortizarea vărsată de unitățile în subordine.

(2)

Pentru investițiile nepuse în funcțiune la termenele planificate, băncile, ținînd seama de măsurile luate pentru recuperarea întîrzierilor, pot aproba continuarea creditarii pînă la terminarea și punerea în funcțiune a investițiilor, în limita sumelor prevăzute în contractul de credit. Pentru creditele acordate pe perioada de întîrziere băncile finanțatoare percep dobinzi majorate, pînă la punerea efectivă în funcțiune a investițiilor

2.

Finanțarea și creditarea investițiilor cooperației meșteșugărești și de consum și ale celorlalte organizații obștești

Art. 105

Organizațiile cooperatiste și unitățile economice ale celorlalte organizații obștești realizează investițiile necesare infaptuirii obiectivelor economico-sociale prevăzute în planul național unic și în bugetul de venituri și cheltuieli din fondurile de dezvoltare economică constituite pe seama veniturilor obținute din activitatea lor.

Art. 106

Băncile pot acorda organizațiilor cooperatiste și unităților economice ale celorlalte organizații obștești, în completarea fondurilor proprii, credite pentru realizarea de acțiuni și obiective noi de investiții, pentru extinderea și modernizarea capacităților existente, care să asigure creșterea producției, prestărilor de servicii, îmbunătățirea aprovizionarii și desfacerii și obținerea de venituri suplimentare.

Art. 107

Finanțarea și creditarea investițiilor organizațiilor cooperatiste și unităților economice ale celorlalte organizații obștești se fac potrivit normelor generale ce se aplică unităților economice de stat

3.

Finanțarea și creditarea investițiilor unităților agricole cooperatiste

Art. 108

(1)

Cooperativele agricole de producție realizează investițiile, potrivit statutului, din fondul de dezvoltare economică.

(2)

Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara poate acorda cooperativelor agricole de producție, în completarea fondurilor proprii, potrivit prevederilor din planul național unic și din bugetul de venituri și cheltuieli, credite pentru realizarea de acțiuni și obiective de investiții productive noi, dezvoltări și modernizări la cele existente, care să asigure creșterea capacităților de producție, prestări de servicii și executări de lucrări, în vederea obținerii unor sporuri corespunzătoare ale valorii producției nete și creșterii eficientei întregii activități a unităților.

(3)

Cooperativelor agricole de producție li se pot acorda credite și pentru acțiuni și obiective de investiții ce se executa prin asociere sau cooperare.

(4)

Asociațiilor economice intercooperatiste li se pot acorda credite pentru introducerea mecanizarii, modernizarea utilajelor și instalațiilor existente, îmbunătățirea tehnologiei producției și dezvoltarea activităților de prelucrare a produselor agricole.

Art. 109

(1)

Creditele se acordă pentru executarea amenajărilor de irigații și a lucrărilor de îmbunătățiri funciare, plantații de vii și pomi, construcții agrozootehnice, mașini, utilaje și instalații, cumpărări de animale, construcții de locuințe pentru specialiști, pentru alte acțiuni și obiective stabilite prin dispoziții legale, inclusiv pentru investiții cu caracter social.

(2)

Acțiunile și obiectivele pentru care se acordă creditele și termenele maxime de rambursare sînt cele prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta lege.

(3)

Cooperativele agricole de producție și asociațiile economice intercooperatiste sînt obligate sa participe la acțiunile și obiectivele de investiții pentru care se solicita credite, cu mijloace proprii, în proporție de cel puțin 30 la suta din valoarea investițiilor.

(4)

Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara, la propunerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, poate aproba, în cazuri deosebite, acordarea de credite și peste 70 la suta din valoarea investiției pentru acțiuni și obiective productive ce condiționeaza realizarea sarcinilor de plan, în cadrul volumului de credite aprobat pentru cooperativele agricole de producție și asociațiile economice intercooperatiste.

Art. 110

Volumul creditelor ce se acordă cooperativelor agricole de producție se stabilește anual prin planul național unic și bugetul de stat și se repartizează pe acțiuni și județe de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare împreună cu Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara.

Art. 111

Creditele se acordă cooperativelor agricole de producție care au prevăzut prin bugetul de venituri și cheltuieli alocari la fondul de dezvoltare economică cel puțin în cota minima prevăzută de statut.

Art. 112

(1)

Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara poate acorda cooperativelor agricole de producție mai puțin consolidate credite pentru realizarea acțiunilor și măsurilor tehnice, organizatorice și economice prevăzute în programele de redresare, pentru completarea și aducerea în stare de funcționare a investițiilor realizate anterior și îmbunătățirea procesului de producție.

(2)

Creditele se acordă numai dacă exista condiții de realizare a programelor și de creștere a producției și veniturilor care să asigure rambursarea la termenele stabilite, pe o perioadă maxima de pînă la 5 ani.

(3)

La acțiunile și măsurile ce se realizează în baza programelor de redresare, cooperativele agricole de producție participa cu mijloace proprii pe măsura posibilităților pe care le au.

Art. 113

(1)

Creditele se aproba cooperativelor agricole de producție și asociațiilor economice intercooperatiste de către banca, cu respectarea următoarelor condiții

a)

fondul de dezvoltare economică prevăzut a se constitui de către acestea să asigure rambursarea creditelor solicitate în cadrul termenelor maxime aprobate

b)

sa existe certitudinea realizării producției și veniturilor prevăzute în documentația tehnico-economică

c)

să fie asigurată participarea cu fonduri proprii în proportiile stabilite și exploatarea rațională a mijloacelor de producție

d)

sa existe condiții pentru executarea și punerea în funcțiune la termen a obiectivelor, iar producția prevăzută a se realiza să aibă desfacerea asigurata

e)

documentațiile tehnico-economice să fie întocmite, avizate și aprobate potrivit dispozițiilor legale.

(2)

Pentru aprobarea creditului, cooperativele agricole de producție trebuie să prezinte băncii angajamentul de a valorifica prin unitățile socialiste contractante producția marfa agricolă obținută la obiectivele respective, pînă la restituirea completa a creditului.

(3)

În situația în care banca, în urma analizei, constata că nu sînt întrunite condițiile de creditare și nu exista garanția rambursarii împrumutului nu va aproba creditul solicitat.

Art. 114

Cooperativele agricole de producție și asociațiile economice intercooperatiste au obligația sa folosească creditele primite în conformitate cu destinația stabilită și răspund de rambursarea lor integrală la scadenta.

Art. 115

Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara are dreptul sa sisteze creditarea sau sa recupereze înainte de termen creditele acordate, în cazul în care se constata următoarele situații

a)

schimbarea destinației creditelor acordate sau deficiente în executarea investițiilor creditate, de natura sa pericliteze punerea în funcțiune la termen a obiectivelor sau realizarea indicatorilor tehnico-economici din documentația de creditare

b)

neparticiparea cooperativelor agricole de producție cu fondurile proprii cu care s-au angajat la executarea obiectivelor de investiții creditate

c)

folosirea mijloacelor de producție în alte scopuri decît cele pentru care au fost creditate, înstrăinarea, gospodărirea necorespunzătoare a acestora, degradarea sau scoaterea lor din producție

d)

neluarea de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor semnalate de unitățile bancare.

Art. 116

Cooperativele agricole de producție și asociațiile economice intercooperatiste garantează creditele primite cu valori materiale, mijloace bănești prevăzute a se realiza și cu orice alte venituri în bani și natura, precum și cu cesiunea în favoarea băncii a drepturilor ce le au de încasat.

Art. 117

(1)

Rambursarea creditelor se face din fonduri de dezvoltare economică, iar în cazul cînd acestea nu acoperă ratele scadente, diferența se achită din celelalte disponibilitati bănești ale cooperativelor agricole de producție.

(2)

Pentru investițiile care se realizează în asociere intercooperatista sau între unități cooperatiste și unități de stat, în cazurile cînd beneficiile cuvenite cooperativelor agricole asociate nu asigura rambursarea creditelor și plata dobinzilor aferente acestora, se folosesc și disponibilitățile din fondul de dezvoltare economică al asociațiilor economice intercooperatiste sau al asociațiilor economice dintre unitățile de stat și cele cooperatiste

4.

Creditarea investițiilor realizate de populație

Art. 118

(1)

Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara poate acorda credite de investiții destinate dezvoltării producției membrilor cooperativelor agricole de producție și producătorilor cu gospodărie individuală pentru procurarea de animale de producție, material săditor, în vederea realizării de plantații pomi-viticole, precum și pentru alte destinații agrozootehnice.

(2)

Creditele se acordă pînă la cel mult 70 la suta din valoarea acțiunilor și obiectivelor de investiții, cu condiția ca producătorii sa contracteze cu organizațiile socialiste livrarea de produse și produși, din valorificarea cărora să se asigure rambursarea la termen a creditelor respective.

(3)

Creditele de investiții pot fi acordate și producătorilor cu gospodărie individuală din localitățile necooperativizate, constituiți în asociații, pentru realizarea unor obiective de interes comun. Creditele pentru investiții se acordă cu condiția să se contracteze cu unitățile socialiste produsele și produsii din valorificarea cărora să fie asigurată rambursarea la termen a creditelor și plata dobinzilor.

(4)

Acțiunile și obiectivele de investiții, pentru care se acordă credite și termenele de rambursare, se stabilesc conform anexei nr. 2.

Art. 119

(1)

Casa de Economii și Consemnațiuni poate acorda credite populației pentru construirea de locuințe proprietate personală, precum și alte cazuri prevăzute de lege.

(2)

Creditele pentru construirea de locuințe proprietate personală se garantează prin constituirea de ipoteca asupra locuințelor respective, în condițiile stabilite de lege.

(3)

Contractele de împrumut au valoare de înscrisuri autentice și constituie titluri executorii.

Art. 120

(1)

Creditele sînt garantate de beneficiari, pentru întreaga lor valoare, prin gaj de valori materiale, garanții personale și cesiuni de drepturi de creanțe.

(2)

Pînă la rambursarea integrală a creditelor, locuintele proprietate personală și alte bunuri dobîndite de populație prin folosirea de credite pot fi înstrăinate numai cu acordul prealabil al unităților care au acordat credite.

Art. 121

Producția pentru export, precum și efectuarea exporturilor trebuie astfel realizate încît să asigure resursele necesare pentru importuri și sporirea rezervelor în valută ale statului, sa conducă la îmbunătățirea continua a eficientei economice, a rentabilitatii unităților producătoare și de comerț exterior, la creșterea venitului național și, pe aceasta baza, la consolidarea puterii de cumpărare a monedei naționale, atît pe plan intern cît și în raport cu alte monede.

Art. 122

(1)

În înfăptuirea politicii de creștere continua a avutiei naționale se formează fondul de stat în valută și rezerva de stat de metale prețioase, care fac parte integrantă din rezervele de stat ale Republicii Socialiste România.

(2)

Modul de constituire, administrare și utilizare a fondului de stat în valută și a rezervelor de stat de metale prețioase este stabilit prin lege.

Art. 123

Activitatea financiar-valutară se desfășoară pe baza unui sistem unitar de planuri, care cuprinde

a)

balanța de plati externe

b)

planul de încasări și plati în valută al întreprinderilor, centralelor, ministerelor și celorlalte organe centrale și locale

c)

balanța creanțelor și angajamentelor externe.

Art. 124

(1)

Balanța de plati externe se elaborează de către Ministerul Finanțelor, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și bănci, împreună cu ministerele și celelalte organe centrale, în corelare cu indicatorii planului național unic de dezvoltare economico-socială și bugetului de stat, în condiții de echilibru valutar.

(2)

Balanța de plati externe se elaborează pe relații, cu desfășurarea sarcinilor de încasări și plati în valută pe ministere și alte organe centrale titulare de plan și se aproba odată cu planul național unic de dezvoltare economico-socială, anual și cincinal.

(3)

Repartizarea pe trimestre a indicatorilor balanței de plati se aproba odată cu indicatorii economici.

Art. 125

Planul de încasări și plati în valută al ministerelor, celorlalte organe centrale și locale, centralelor, întreprinderilor și instituțiilor care, potrivit legii, efectuează încasări și plati în valută, cuprinde totalitatea încasărilor și plăților în valută și se elaborează în corelare cu celelalte proiecte de plan economic și financiar și balanța de plati externe.

Art. 126

(1)

Ministerele și celelalte organe centrale și locale desfășoară sarcinile planului de încasări și plati în valută pe întreprinderile de comerț exterior și celelalte unități în subordine care, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, sînt autorizate sau care au sarcini de încasări și plati în valută.

(2)

Unitățile economice care realizează obiective complete, lucrări de construcții-montaj și alte asemenea lucrări în străinătate desfășoară sarcinile de încasări și plati în valută în concordanta cu indicatorii aprobați pentru fiecare obiectiv sau grupe de obiective și santiere.

Art. 127

Pentru activitatea de prestări de servicii internaționale, operațiuni necomerciale și cheltuieli pentru activitatea comercială, se pot efectua virari între indicatorii de cheltuieli ai titularilor de plan și pe trimestre, cu aprobarea Ministerului Finanțelor și, respectiv, a Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, la cererea justificată a acestora.

Art. 128

Unitățile economice producătoare, centralele, întreprinderile de comerț exterior, ministerele și celelalte organe centrale și locale cu sarcini de comerț exterior răspund de angajarea importurilor și, respectiv, de efectuarea plăților în limita prevederilor planului și în conformitate cu asigurarea resurselor valutare din export.

Art. 129

(1)

Banca Română de Comerț Exterior organizează evidenta privind executarea balanței de plati externe și prezintă lunar Ministerului Finanțelor, Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și Comitetului de Stat al Planificarii situația realizării acesteia.

(2)

Întreprinderile, centralele, ministerele și celelalte organe centrale și locale, răspund de încasarea integrală și la timp a drepturilor în valută, organizează evidenta executării planurilor de încasări și plati în valută, întocmesc lunar și trimestrial situația realizării acestora. Organele de conducere colectivă analizează modul de îndeplinire a planurilor de încasări și plati în valută și stabilesc măsurile necesare pentru respectarea echilibrului valutar planificat.

Art. 130

(1)

Ministerele și celelalte organe centrale care au în subordine întreprinderi care executa obiective complete, lucrări de construcții-montaj și alte lucrări asemănătoare în străinătate vor raporta Consiliului de Miniștri, în termen de 30 de zile de la datele prevăzute în contracte pentru încheierea lucrărilor, situația fiecărui obiectiv cu valoare de peste 100 milioane lei valuta și modul cum au fost realizați indicatorii economici și financiari-valutari aprobați.

(2)

La lucrările cu valori pînă la 100 milioane lei valuta, analiza modului de realizare a indicatorilor economici și financiari-valutari aprobați se face de către consiliile de conducere ale ministerelor și celorlalte organe centrale.

Art. 131

Ministerul Finanțelor, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Comitetul de Stat al Planificarii și Banca Română de Comerț Exterior răspund de realizarea balanței de plati externe, urmăresc și analizează periodic modul de realizare a încasărilor din export și a plăților pentru import. Trimestrial, raportează Consiliului de Miniștri asupra modului cum a fost realizat planul de încasări și plati în valută de către fiecare minister, organ central sau local și propun măsuri pentru menținerea echilibrului valutar planificat.

Art. 132

În cazul în care încasările din export nu se realizează potrivit planului trimestrial aprobat pe ministere și celelalte organe centrale și locale și dacă se efectuează echilibrul valutar planificat, acestea nu vor putea angaja noi importuri, în limita sumelor nerealizate la încasări. În termen de 3 zile, ministerele și celelalte organe centrale și locale vor raporta Consiliului de Miniștri asupra măsurilor luate pentru realizarea încasărilor și asigurarea echilibrului valutar planificat.

Art. 133

(1)

În situații excepționale, la cererea ministrului sau conducătorului organului central sau local care nu și-a realizat încasările în valută planificate, Banca Română de Comerț Exterior, cu acordul ministrului finanțelor și al ministrului comerțului exterior și cooperării economice internaționale, poate acorda credite temporare în valută întreprinderilor de comerț exterior pentru efectuarea de plati în străinătate, pînă la soluționarea de către Consiliul de Miniștri a cazurilor respective.

(2)

Dobinda și comisioanele pentru aceste credite se suporta potrivit legii.

Art. 134

(1)

Balanța creanțelor și angajamentelor externe cuprinde drepturile și obligațiile față de străinătate la un moment dat din activitatea de export, import și cooperare economică internationala, executări de lucrări, prestări de servicii, turism și din alte activități, precum și creditele externe primite și acordate, dobinzile și comisioanele aferente, participatiile la societăți mixte și organisme financiar-bancare internaționale, disponibilitățile în valută în străinătate și disponibilitățile partenerilor externi la băncile din Republica Socialistă România și alte drepturi și obligații valutare în relațiile cu strainatatea.

(2)

Balanța creanțelor și angajamentelor externe se elaborează de Ministerul Finanțelor, Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și bănci, pe tari și relații, cu eșalonarea pe ani și se prezintă Consiliului de Miniștri odată cu planurile cincinale și anuale.

Art. 135

(1)

Unitățile economice, întreprinderile de comerț exterior, centralele, ministerele, celelalte organe centrale și băncile organizează și țin evidenta în valută și în lei, la cursurile legale în vigoare, a creanțelor și angajamentelor rezultate din activitatea de comerț exterior și alte activități externe și răspund pentru încasarea integrală și la timp a drepturilor în valută, precum și de onorarea angajamentelor asumate la extern și raportează Ministerului Finanțelor situația creanțelor și angajamentelor.

(2)

Metodologia de evidenta și raportare se stabilește de Ministerul Finanțelor, împreună cu Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Comitetul de Stat al Planificarii, băncile și Direcția Centrala de Statistica.

Art. 136

Ministerul Finanțelor asigura evidenta centralizata pe economie a creanțelor și angajamentelor externe, urmărește și analizează periodic modul în care se realizează prevederile balanței creanțelor și angajamentelor externe și împreună cu Comitetul de Stat al Planificarii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale și băncile prezintă anual Consiliului de Miniștri raportul asupra situației creanțelor și angajamentelor externe pe relații, tari, cu eșalonarea pe ani de încasare și de plată a acestora.

Art. 137

Relațiile de credit cu strainatatea se stabilesc pe bază de contracte externe, acorduri, convenții și alte înțelegeri, cu respectarea dispozițiilor legale.

Art. 138

Acordarea și primirea de credite externe se efectuează prin bănci, întreprinderi de comerț exterior și alte unități economice autorizate, în condițiile legii.

Art. 139

(1)

Resursele financiare necesare întreprinderilor pentru acordarea de credite externe, inclusiv cele în cadrul convențiilor sau acordurilor guvernamentale se asigura prin credite bancare, iar disponibilitățile din credite externe primite se utilizează potrivit prevederilor din planurile de credite.

(2)

Condițiile și modalitățile de gestionare și administrare a resurselor în lei privind creditele externe acordate și primite se stabilesc prin lege.

Art. 140

Întreprinderile de comerț exterior, celelalte unități socialiste autorizate să efectueze operații de credit cu strainatatea și băncile sînt obligate sa țină evidenta operațiilor de credit, pe categorii de credite, pe valute, pe termene de încasare a creditelor acordate și de plată a creditelor primite.

Art. 141

Întreprinderile de comerț exterior și celelalte unități socialiste autorizate să efectueze operații de comerț exterior sînt obligate sa prevadă în contractele de export-import, cooperare economică internationala, turism, prestări de servicii, transporturi și expeditii internaționale, garanții ferme, modalități de decontare, condiții de plată și de credit, care să asigure încasarea integrală și la termen a tuturor drepturilor în valută și realizarea obligațiilor asumate. Aceste unități răspund, în cazul neincasarii sumelor în valută la termenele stabilite prin contractele externe, de executarea garanțiilor și îndeplinirea actelor procedurale necesare pentru recuperarea tuturor creanțelor și executarea drepturilor cuvenite.

Art. 142

Ministerele, celelalte organe centrale cu activitate de comerț exterior, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul Finanțelor, Banca Română de Comerț Exterior și celelalte bănci urmăresc încasarea la scadenta a drepturilor rezultate din creditele acordate și rambursarea ratelor scadente la creditele primite și acorda sprijinul necesar întreprinderilor de comerț exterior și celorlalte unități în realizarea obligațiilor și drepturilor față de străinătate.

Articolele următoare · 143 din 259