Înapoi la Legislație

Legea nr. 198/2023 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
31 august 2026LEGEA nr. 182 din 28 august 2026
Text consolidat la
31 august 2026
Actualizat în sistemul nostru la
6 octombrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articole
252

Pe scurt

Legea nr. 198/2023: LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 învățământului preuniversitar.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 31 august 2026, prin LEGEA nr. 182 din 28 august 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 31 august 2026.
Există modificări mai noi, neincluse încă?
Da: Legea nr. 189/2026 (Monitorul Oficial nr. 820 din 25 septembrie 2026).
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
252 articole.
Cuprins

LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 învățământului preuniversitar

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 74

(1)

În unitățile de învățământ preuniversitar se poate derula programul „Școala după școală“, care are caracter complementar în raport cu programul școlar și cuprinde activități educative pentru consolidarea, remedierea sau aprofundarea competențelor dobândite de elevi în cadrul programului școlar, precum și alte activități pentru susținerea dreptului la educație, inclusiv de tip recreativ sau de timp liber.

(2)

Programul prevăzut la alin. (1) se organizează de către unitatea de învățământ preuniversitar în parteneriat cu autoritățile publice locale, CJRAE/CMBRAE, alte unități de învățământ, biblioteci locale/județene, asociații de părinți, culte religioase recunoscute în România sau cu voluntari sau organizații neguvernamentale cu obiect de activitate în domeniul educației ori conexe, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației.

(3)

Hotărârea de derulare a programului „Școala după școală“ se adoptă de unitatea de învățământ preuniversitar, prin hotărârea consiliului de administrație, pe baza unei analize de nevoi. Activitățile desfășurate în cadrul acestuia pot fi extinse cu elevii după sau înaintea orelor de curs, dacă unitatea de învățământ dispune de infrastructura și de personalul de specialitate necesare implementării.

(4)

Statul finanțează, din bugetul de stat, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în limita sumelor alocate cu această destinație, programul „Școala după școală“ pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal. Notă Conform alin. (2) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4) , art. 70 alin. (5) lit. a) , art. 74 alin. (4) , art. 78 alin. (8) , art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2026-2027. Notă Conform alin. (2) al art. XLIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4) , art. 70 alin. (5) lit. a) , art. 74 alin. (4) , art. 78 alin. (8) și ale art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2027-2028.

(5)

Finanțarea programului „Școala după școală“ poate fi făcută inclusiv prin fonduri externe nerambursabile ori din bugetele autorităților administrației publice centrale și locale sau de către universități, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

(6)

Activitățile derulate în cadrul programelor de tip „Școala după școală“ pot fi realizate inclusiv în regim de plata cu ora de personal didactic de predare și, în regim de voluntariat, de către persoane cu pregătire în domeniul pedagogic, în situația în care unitatea de învățământ desfășoară programul în parteneriat cu o organizație neguvernamentală sau cu un cult religios recunoscut în România.

Art. 75

(1)

În unitățile de învățământ se desfășoară programul „Învățare remedială“, destinat sprijinirii elevilor cu dificultăți de învățare sau care înregistrează rămâneri în urmă în învățare, inclusiv copiii români veniți din afara granițelor țării, în raport cu prevederile curriculare.

(2)

Programul „Învățare remedială“ este destinat elevilor cu decalaje în dobândirea competențelor-cheie prevăzute în prezenta lege, celor care se încadrează în risc de abandon școlar și/sau părăsire timpurie a școlii și copiilor români veniți din afara granițelor țării.

(3)

Programul „Învățare remedială“ poate fi realizat și în cooperare cu organizații neguvernamentale, cu entități ale cultelor recunoscute de stat, cu condiția ca personalul implicat să îndeplinească condițiile de studii de specialitate și de pregătire psihopedagogică necesare desfășurării activităților de predare, și poate include activități pentru întreaga familie, în măsura în care acestea sprijină învățarea.

(4)

La nivelul unității de învățământ se realizează o analiză a nevoilor de implementare a programului „Învățare remedială“, un set de obiective și o propunere de realizare a activităților aferente obiectivelor propuse, pe baza rezultatelor analizei de nevoi și conform criteriilor stabilite în normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului educației, care se transmit DJIP/DMBIP spre aprobare.

(5)

În situații justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii elevilor pentru examene de corigență sau de încheiere a situației școlare sau pentru actualizarea și îmbunătățirea competențelor, în perspectiva deschiderii noului an școlar, activitățile remediale se pot desfășura și pe durata vacanței școlare sau a zilelor libere, la decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, cu consultarea beneficiarilor primari și secundari ai educației.

(6)

Activitățile realizate în cadrul programului „Învățare remedială“ sunt evaluate periodic de către ARACIIP și au ca scop reducerea abandonului școlar/părăsirii timpurii a școlii, inclusiv creșterea performanței elevilor la evaluările naționale și suport în dobândirea tuturor competențelor-cheie prevăzute în planul-cadru, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(7)

Statul finanțează programul „Învățare remedială“ pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, din sumele alocate cu această destinație, de la bugetul de stat sau prin fonduri externe nerambursabile, rambursabile ori din bugetele autorităților administrației publice locale, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. În acest sens, Ministerul Educației organizează programe de granturi nerambursabile, a căror eficiență este evaluată de ARACIIP. Notă A se vedea ORDINUL nr. 6.423 din 24 septembrie 2025 privind aprobarea Metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 2 octombrie 2025.

Art. 76

(1)

Statul român garantează accesul egal la educație pentru elevele gravide și pentru elevii care au devenit părinți, fără niciun fel de discriminare din partea membrilor comunității școlare. Unitățile de învățământ au obligația să ia măsuri adecvate pentru a proteja elevele gravide și elevii părinți de stigmatizare sau discriminare, inclusiv prin asigurarea unui mediu de învățare sigur și incluziv.

(2)

Elevele gravide și elevii părinți vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care să le permită să își continue studiile, inclusiv prin oferirea posibilității de învățare online, acolo unde este posibil.

(3)

În vederea protejării dreptului la educație al elevelor gravide și al elevilor părinți, Ministerul Educației elaborează, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, o metodologie specifică privind școlarizarea elevelor gravide și a elevilor părinți, aprobată prin ordin al ministrului educației.

(4)

Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, autoritățile publice locale, cultele recunoscute de lege și organizațiile neguvernamentale, promovează programe de prevenire a sarcinilor nedorite și a maternității timpurii în rândul elevilor. Programele vor fi adaptate vârstei și nivelului de dezvoltare al elevilor.

(5)

Elevele gravide și elevii părinți beneficiază cu prioritate de următoarele facilități care vizează combaterea abandonului școlar, în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (3)

a)

motivarea unui număr limitat de absențe

b)

transferul în cadrul unor grupe speciale, cu program flexibil

c)

asistență medicală specifică în cabinetele de medicină școlară și în cabinete specializate

d)

activități de învățare remedială

e)

activități în cadrul programului „Școala după școală“ și al programului educațional „A doua șansă“. Metodologia de organizare a programului educațional, prevăzută la art. 20 alin. (2) , va cuprinde în mod obligatoriu măsuri specifice care să faciliteze accesul la program

f)

consiliere școlară, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar, și psihologică

g)

consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale și cele privind starea de sănătate, inclusiv cu sprijinul unui mediator școlar și al unui mediator sanitar

h)

prioritate la înscrierea copilului în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de nivel antepreșcolar din apropierea unității de învățământ la care este înscris elevul părinte

i)

prioritate la accesarea serviciilor complementare de educație timpurie

j)

prin excepție de la prevederile art. 33 alin. (7) , prioritate la transfer în cadrul unei unități de învățământ care are în structură nivelul antepreșcolar pentru înscrierea copilului

k)

posibilitatea de a amâna examenele în cazul în care acestea coincid cu perioada de naștere sau cu perioada de îngrijire a copilului.

(6)

Formarea de grupe speciale se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei prevăzute la alin. (3) și nu constituie segregare școlară.

(7)

Unitățile de învățământ preuniversitar care au înmatriculate eleve gravide sau elevi părinți beneficiază de sprijinul CJRAE/CMBRAE, prin activități specifice.

(8)

Pe toată perioada școlarizării elevelor gravide sau elevilor părinți se desemnează un cadru didactic monitor care are obligația de a supraveghea parcursul educațional al acestora, de a ține în permanență legătura cu unitatea de învățământ la care aceștia sunt înmatriculați și de a propune măsuri educaționale în interesul acestora.

(9)

Elevele gravide și elevii părinți beneficiază de rezervarea locului de școlarizare în cadrul unității de învățământ la care sunt școlarizați și au dreptul de a reveni în unitatea de învățământ oricând în timpul anului școlar.

(10)

În cazul în care elevele gravide sau elevii părinți întâmpină dificultăți financiare în a-și asigura necesarul de rechizite, haine sau alte resurse necesare pentru a participa la cursuri, aceștia vor fi sprijiniți financiar, în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (3) .

(11)

DJIP/DMBIP monitorizează situația și progresul elevelor gravide și elevilor părinți în ceea ce privește continuarea studiilor.

(12)

Datele colectate de DJIP/DMBIP sunt utilizate pentru a dezvolta și îmbunătăți politicile și programele educaționale care vizează elevele gravide și elevii părinți, astfel încât aceștia să poată să își continue studiile.

(13)

Monitorizarea integrată se realizează sub coordonarea managerului de caz din cadrul DGASPC, cu sprijinul DJIP/DMBIP, în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse.

(14)

Pe toată perioada școlarizării, elevele gravide și elevii părinți sau reprezentanții legali ai acestora beneficiază de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale pe care le au conform alin. (5) lit. g) . Consilierea administrativă se realizează din oficiu, obligatoriu, de către un inspector desemnat de către DJIP/DMBIP, în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (3) . Dosarul conținând documentele școlare și orice alt act necesar pentru revenirea cu prezența fizică în unitatea de învățământ de bază va fi întocmit instituțional de către inspectorul școlar desemnat, în baza cererii părintelui/ reprezentantului legal al elevei.

(15)

În unitățile administrativ-teritoriale cu un număr crescut de eleve gravide și elevi părinți, la nivelul unității de învățământ unice sau cu cele mai multe astfel de cazuri înregistrate, se alocă suplimentar, în mod obligatoriu, un post de mediator școlar.

Art. 77

(1)

Ministerul Educației derulează programe de reducere a abandonului școlar/a ratei de părăsire timpurie a școlii în cadrul Programului național integrat de reducere a abandonului școlar, care stabilește priorități, programe, activități și servicii în scopul reducerii absenteismului, a abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la toate nivelurile de învățământ. Programul național integrat de reducere a abandonului școlar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.

(2)

Pilonii principali ai Programului național integrat de reducere a abandonului școlar sunt asigurarea transportului gratuit, acordarea burselor sociale și a rechizitelor școlare.

(3)

Anual, DJIP/DMBIP publică situația privind abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii de la nivel județean.

(4)

Începând cu anul școlar 2023-2024, la nivelul sistemului național de învățământ se derulează Programul național „Masă sănătoasă“, denumit în continuare PNMS, pentru cel puțin 1.000.000 de beneficiari direcți, în scopul sprijinirii participării la educație a tuturor copiilor. Notă Conform literei h) a alineatului (1), Articolul XXVI, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, alineatul (4) al articolului 77 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2025. Notă Conform lit. b) a alin. (1) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prevederile art. 77 alin. (4) se prorogă până la data de 1 ianuarie 2026. Potrivit alin. (3) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prin derogare de la prevederile art. 77 alin. (4) din Legea nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025 se implementează Programul național „Masă sănătoasă“ finanțat de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, în limita sumei de 1.139.400 mii lei, aprobată într-o poziție distinctă într-o anexă la legea bugetului de stat pe anul 2025, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea sumelor pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ, precum și normele metodologice de aplicare a Programului național „Masă sănătoasă“ pentru anul 2025 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării. Notă Conform lit. b) a alin. (1) al art. XLIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prevederile art. 77 alin. (4) se prorogă până la data de 1 ianuarie 2027.

(5)

PNMS este implementat, în parteneriat, de Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(6)

Hotărârea de Guvern de instituire a PNMS se adoptă în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(7)

PNMS este derulat și finanțat din bugetul național și din fonduri externe, venituri proprii și sponsorizări. Autoritățile administrației publice locale pot stabili suplimentarea numărului de beneficiari, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu asigurarea finanțării, cu încadrare în sumele aprobate cu această destinație în bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

(8)

Includerea unităților de învățământ preuniversitar în PNMS se realizează pe baza unor criterii aprobate prin ordin al ministrului educației. PNMS va fi generalizat la nivelul întregii țări pentru toți beneficiarii primari până la debutul anului școlar 2029-2030.

(9)

Lista unităților de învățământ incluse în PNMS se aprobă prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu încadrarea în limita fondurilor aprobate, și este completată anual până la data de 1 februarie a anului calendaristic în curs pentru anul școlar următor.

(10)

DJIP/DMBIP transmit Ministerului Educației, trimestrial și ori de câte ori este nevoie, indicatorii de eficiență și impact pentru PNMS, precum și modul în care acesta este derulat. Indicatorii de eficiență și impact sunt stabiliți prin ordin al ministrului educației. Valorile indicatorilor de eficiență și impact transmise de DJIP/DMBIP sunt publicate anual pe site-ul Ministerului Educației.

(11)

În funcție de indicatorii de eficiență și impact obținuți în conformitate cu prevederile alin. (10) , Ministerul Educației implementează măsuri pentru remedierea deficiențelor apărute în derularea PNMS.

(12)

Elevii identificați ca fiind în categoria cu risc de abandon școlar participă cu prioritate la activitățile programului „Școala după școală“, ale programului național „Învățare remedială“, la activitățile de consiliere psihopedagogică și beneficiază de gratuitate la taberele organizate în centrele de agrement aflate în domeniul statului.

Art. 78

(1)

Ministerul Educației coordonează implementarea programelor pentru zone de investiții prioritare în educație, cu scopul reducerii decalajelor de acces, participare și rezultate școlare cu care se confruntă elevii aflați în risc de excluziune socială.

(2)

Se consideră în risc de excluziune socială elevii din următoarele categorii: elevii din medii dezavantajate socioeconomic, izolate, elevii proveniți din grupuri marginalizate din punct de vedere social, elevii cu dizabilități și/sau CES, precum și copiii și tinerii din cadrul comunităților de romi vulnerabile, aflați în risc de abandon școlar sau de eșec școlar.

(3)

Ministerul Educației și instituțiile aflate în subordinea sa, în colaborare cu parteneri sociali, entități din mediul privat, culte religioase recunoscute în România și organizații neguvernamentale, efectuează periodic cartografierea și identificarea zonelor de investiții prioritare în educație, definite în acord cu o metodologie specifică aprobată prin ordin al ministrului educației.

(4)

În baza cartografierii realizate conform prevederilor alin. (3) , Ministerul Educației organizează programe pentru zone de investiții prioritare în educație, care includ măsuri integrate de suport educațional și socioeconomic prin oferta școlară și prin servicii complementare pentru elevii aflați în risc de excluziune socială, în scopul asigurării accesului, participării și creșterii calității rezultatelor școlare ale acestora.

(5)

Se organizează consiliile de coordonare a zonelor de investiții prioritare în educație formate din reprezentanți ai consiliilor județene, DJIP/DMBIP, CNEI, CJRAE/CMBRAE, direcțiilor județene de statistică, instituțiilor de învățământ superior, organizațiilor neguvernamentale sau ai altor organizații, asociații și instituții din societatea civilă, cu activități relevante în plan educațional.

(6)

Pentru elevii aparținând unei minorități naționale, aflați în risc de excluziune socială, în consiliile de coordonare a zonelor de investiții prioritare în educație sunt cuprinși și reprezentanți ai organizației minorității naționale respective.

(7)

Ministerul Educației, cu consultarea structurilor asociative ale administrației publice locale, va adopta prin ordin al ministrului educației metodologia privind organizarea, funcționarea și rolurile consiliilor de coordonare a zonelor de investiții prioritare în educație.

(8)

Zonele de investiții prioritare în educație beneficiază de măsuri de finanțare de bază suplimentare care să satisfacă nevoile specifice identificate. Personalul didactic încadrat în unitățile de învățământ din zonele de investiții prioritare în educație beneficiază de stimulente financiare lunare, corespunzătoare nivelului de intervenție, în conformitate cu prevederile hotărârii de Guvern inițiate de Ministerul Educației. Notă Conform alineatului (3), Articolul XXVI, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 aplicarea prevederilor alineatului

(8)

al articolului 78 , se suspendă până la începutul anului școlar 2025-2026. Notă Conform alin. (2) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4) , art. 70 alin. (5) lit. a) , art. 74 alin. (4) , art. 78 alin. (8) , art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2026-2027. Notă Conform alin. (2) al art. XLIII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4) , art. 70 alin. (5) lit. a) , art. 74 alin. (4) , art. 78 alin. (8) și ale art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2027-2028.

Art. 79

(1)

În învățământul preuniversitar este interzisă segregarea școlară la toate nivelurile.

(2)

În materia segregării școlare, normele incluse în prezenta lege se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, republicată , cu modificările și completările ulterioare. Cadrul normativ și instituțional pentru monitorizarea, identificarea, prevenirea sau combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar este aprobat prin ordin al ministrului educației.

(3)

În învățământul preuniversitar este interzisă segregarea școlară pe criteriul etnic, al dizabilității sau al CES, pe criteriul statutului socioeconomic al familiilor, al apartenenței la o categorie defavorizată, al mediului de rezidență sau al performanțelor școlare ale beneficiarilor primari ai educației, în condițiile prevăzute de lege.

(4)

Segregarea este o formă gravă de discriminare prin care se restrânge sau se înlătură recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a dreptului la educație, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a drepturilor recunoscute de lege în domeniul educației, având drept consecință accesul inegal al copiilor la o educație de calitate și încălcarea demnității umane.

(5)

În sensul prezentei legi, prin segregare școlară se înțelege acel tip de discriminare săvârșită în cadrul unei unități de învățământ, prin separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând unui grup definit conform alin. (3) pe grupe/clase/clădiri/structuri/bănci, astfel încât procentul antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând grupului respectiv din totalul elevilor din grupă/clasă/clădire este disproporționat în raport cu procentul pe care copiii aparținând grupului respectiv îl reprezintă în totalul populației de vârstă corespunzătoare unui ciclu de educație în respectiva unitate administrativ-teritorială.

(6)

Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, desfășoară activități de monitorizare și intervenție în vederea prevenirii și eliminării oricărei forme de segregare școlară pe criteriile prevăzute la alin. (3) . În acest sens, DJIP/DMBIP colaborează cu reprezentanții consiliilor județene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București, reprezentanții județeni ai structurilor asociative reprezentative ale părinților cu activitate relevantă la nivel național și organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate.

(7)

În cazul în care sunt constatate situații care generează orice formă de segregare școlară pe criteriile prevăzute la alin. (3) , Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, dispune măsuri de intervenție imediată, prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 7.701 din 6 decembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei pentru monitorizarea, evaluarea, identificarea, prevenirea și combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 9 ianuarie 2025.

Art. 80

(1)

Comisia Națională pentru Desegregare Școlară, denumită în continuare CNDS, organism de specialitate, consultativ, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea Ministerului Educației, elaborează și coordonează implementarea Planului de acțiune pentru desegregare școlară în unitățile de învățământ preuniversitar, care cuprinde obiective, măsuri strategice și activități destinate prevenirii și eliminării oricărei forme de segregare din sistemul de învățământ preuniversitar.

(2)

Regulamentul de organizare și funcționare a CNDS se aprobă prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 4.482 din 4 iulie 2025 privind inființarea, organizarea și funcționarea Comisiei Nationale pentru Desegregare Școlară , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 17 iulie 2025.

Art. 81

La propunerea CNDS, Ministerul Educației încheie protocoale de colaborare cu autoritățile și instituțiile publice, precum și cu organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, cu care CNDS are obligația de a colabora, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și funcționare.

Art. 82

(1)

În fiecare unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică din România se înființează/se organizează cabinete medicale/cabinete stomatologice școlare autorizate sanitar. Prin excepție, în fiecare unitate de învățământ special se înființează/se organizează un cabinet de medicină școlară până în anul 2027.

(2)

Serviciile medicale și stomatologice școlare furnizate de un cabinet medical/stomatologic școlar sunt gratuite pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar prevăzute la alin. (1) .

(3)

Conducerea unităților de învățământ preuniversitar, cadrele didactice, personalul administrativ și auxiliar colaborează cu personalul medico-sanitar din cabinetul medical al unității de învățământ, conform ordinului comun al ministrului sănătății și al ministrului educației. Până la înființarea cabinetelor medicale potrivit alin. (1) , unitățile de învățământ preuniversitar sunt arondate cabinetului medical din unitatea de învățământ cea mai apropiată.

(4)

În cazul în care nu există cabinete medicale în unitățile de învățământ preuniversitar, conform alin. (1) , autoritățile administrației publice locale au obligația să le înființeze până în anul 2030.

(5)

Asistența medicală din cadrul cabinetelor medicale/ stomatologice se asigură de medici cu drept de liberă practică și de asistenți medicali, așa cum sunt definiți de legislația specială.

(6)

Alte categorii de personal care sunt încadrate în cabinetele medicale sunt angajate cu contract individual de muncă.

(7)

Personalul medical de specialitate din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv cel din unitățile de învățământ special de stat și cel din creșele publice, este angajat de autoritățile administrației publice locale, cu avizul Ministerului Sănătății, și salarizat conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(8)

Finanțarea cabinetelor medicale din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv a celor din unitățile de învățământ special de stat și din creșele publice, în ceea ce privește cheltuielile de personal, se asigură conform prevederilor art. 3 și 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății Publice către autoritățile administrației publice locale, aprobată prin Legea nr. 174/2011 , cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea poate fi suplimentată din fonduri externe nerambursabile, donații sau sponsorizări, conform legii.

(9)

Unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a asigura funcționalitatea cabinetelor medicale din cadrul unităților de învățământ de stat care au fost înființate și dotate prin fonduri europene nerambursabile, ulterior finalizării perioadei de implementare a proiectului, primind finanțare în acest sens de la bugetul de stat.

(10)

În unitățile de învățământ particulare, activitatea de medicină școlară poate fi realizată și de către un medic sau un asistent medical de medicină școlară care încheie cu această unitate de învățământ un contract individual de muncă sau alt tip de contract.

(11)

Asigurarea asistenței medicale în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și examinarea periodică a stării de sănătate a beneficiarilor primari se realizează pe baza metodologiei comune elaborate de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății și aprobate prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.

(12)

Autorizarea sanitară necesară funcționării unităților de învățământ de stat se obține fără taxe de către autoritatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.

(13)

În unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, activitatea de medicină școlară este organizată și asigurată prin grija ministerelor de resort/direcțiilor de specialitate ale acestora, conform reglementărilor proprii de asigurare a asistenței medicale în unitățile de învățământ militar.

(14)

Abrogat.

(15)

Finanțarea cabinetelor medicale din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv a celor din unitățile de învățământ special de stat și din creșele publice, în ceea ce privește asigurarea dotărilor, consumabilelor, biroticii, medicamentelor și materialelor sanitare, înființarea și amenajarea de cabinete, se asigură din bugetul de stat, din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetul unităților administrativ-teritoriale. Finanțarea poate fi suplimentată din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din fonduri externe nerambursabile, donații sau sponsorizări, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 83

(1)

Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităților de învățământ preuniversitar care funcționează după un curriculum străin, prevăzut la art. 117 alin. (10) lit. r) pct. (iv) , beneficiază de gratuitate, în condițiile legii, la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului școlar, în scopul asigurării dreptului la educație, în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern inițiate de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, cu consultarea structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.

(2)

Finanțarea gratuității prevăzute la alin. (1)

a)

pentru transportul public local și metropolitan rutier se asigură din bugetele locale, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual cu această destinație

b)

pentru transportul public rutier județean și interjudețean se asigură elevilor de nivel liceal care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu pentru cheltuielile de transport dus-întors, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, precum și pentru susținerea probelor fără taxă din cadrul examenului național de bacalaureat, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin DJIP/DMBIP, către operatorii de transport public, în conformitate cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) ; b^1) pentru transportul public rutier județean și interjudețean se asigură elevilor de nivel primar și gimnazial care nu pot fi școlarizați în unitatea administrativ-teritorială în care își au domiciliul pentru cheltuielile de transport dus-întors, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, precum și pentru susținerea evaluărilor naționale, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin DJIP/DMBIP, către operatorii de transport public, în conformitate cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) ; , Alineatul (2) , Articolul 83 , Sectiunea a 9-a , Capitolul V , Titlul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 12 din 15 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 15 ianuarie 2026 ) b^2) prin excepție de la prevederile lit. b^1) , pentru transportul public rutier județean și interjudețean, elevii de nivel primar și gimnazial înscriși la o unitate de învățământ special sau vocațională, în altă localitate decât cea de domiciliu, au dreptul la cheltuielile de transport dus-întors, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, precum și pentru susținerea evaluărilor naționale, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin DJIP/DMBIP, către operatorii de transport public, în conformitate cu hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) ; , Alineatul (2) , Articolul 83 , Sectiunea a 9-a , Capitolul V , Titlul I a fost modificată de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 12 din 15 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 15 ianuarie 2026 ) c) elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, astfel: (i) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport; (ii) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați. Decontarea se face pe baza documentelor de transport.

(3)

Hotărârea de dare în administrare sau, după caz, contractul de delegare a gestiunii, din cadrul programelor județene și interjudețene de transport public local de persoane prin curse regulate, include cerințe clare cu privire la politica de tarifare practicată pentru elevii din învățământul preuniversitar.

(4)

Prin derogare de la prevederile Legii serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 , cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare ANRSC, în calitate de autoritate de reglementare competentă pentru serviciile publice, elaborează normele-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor serviciilor publice de transport local și județean, inclusiv în vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1) .

(5)

Prin contractele de serviciu public se asigură compensarea operatorilor de transport de către autoritățile contractante pentru obligațiile de serviciu public aferente gratuității elevilor. Nerespectarea de către operatorii de transport a gratuității elevilor se sancționează cu încetarea de drept a contractului de serviciu public. În vederea dovedirii calității de elev, operatorii de transport care nu au acces la sistemul informatic al Ministerului Educației și Cercetării au obligația instalării de cititoare de card la punctele de vânzare sau în mijloacele de transport public, după caz, în termen de doi ani de la aprobarea Metodologiei de operaționalizare a cardului național de elev.

(6)

În vederea asigurării gratuității prevăzute la alin. (1) pentru transportul cu metroul și feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, precum și pentru transportul naval, finanțarea se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

(7)

Dovada calității de beneficiar al gratuității la transport se face prin cardul național de elev sau prin orice alt înscris, emis de unitatea de învățământ, din care rezultă calitatea de elev.

(8)

În cazul în care elevii nu sunt școlarizați în satul, comuna, orașul sau municipiul de domiciliu și nu beneficiază de existența serviciilor de transport public, aceștia beneficiază, pe durata cursurilor școlare, precum și pentru susținerea evaluărilor naționale și a probelor fără taxă din cadrul examenului național de bacalaureat, de o sumă forfetară lunară al cărei cuantum se stabilește anual, cu avizul conform al ANRSC, prin hotărâre a consiliului județean, în funcție de distanța dintre unitatea de învățământ și domiciliu. În toate cazurile, DJIP/DMBIP realizează analize semestriale cu privire la aceste situații și le prezintă Ministerului Educației și Cercetării și autorităților locale competente în vederea extinderii serviciilor publice de transport de persoane.

(8^1)

Prin excepție de la prevederile alin. (8) , de suma forfetară pot beneficia și elevii din unitățile de învățământ special, care nu se pot deplasa cu mijloacele de transport în comun din cadrul serviciilor publice de transport, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ special.

(9)

Pentru identificarea situațiilor prevăzute la alin. (8) , consiliile județene și asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu competențe pe transport transmit către DJIP/DMBIP, cu 30 de zile înainte de începerea anului școlar, lista rutelor pentru care se asigură transport public.

(10)

Finanțarea facilităților prevăzute la alin. (8) se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

(11)

În situații temeinic justificate, cu avizul DJIP/DMBIP, autoritățile publice locale pot organiza, direct sau prin delegare, transport de tip curse școlare/destinat exclusiv elevilor și preșcolarilor pentru transportul de la/până la unitatea de învățământ preuniversitar. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul de tip curse școlare/destinat exclusiv elevilor și preșcolarilor se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale și din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Elevii care beneficiază de această formă de transport nu pot beneficia simultan și de prevederile alin. (8) .

(12)

Sumele alocate pentru acoperirea dreptului la transport al elevului sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea oricărei burse cu caracter social, precum și pentru alte beneficii sociale.

(13)

Se înființează Programul național «O carte pentru fiecare» în vederea creșterii interesului elevilor pentru lectură, finanțat din bugetul național și din fonduri externe. Derularea programului este reglementată prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării.

(14)

Elevii cazați în internate în baza regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ beneficiază de gratuitate la masă și cazare, cu excepția celor înscriși în învățământul postliceal. Finanțarea se asigură din bugetele autorităților administrației publice locale.

(15)

Se înființează Programul național «Vouchere culturale pentru elevi» în vederea promovării culturii naționale și universale în rândul comunității școlare. Prin Programul național «Vouchere culturale pentru elevi», deținătorii primesc suma de 250 lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, sumă care este la dispoziția beneficiarului pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice. Derularea programului este reglementată prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării.

(16)

Pentru elevii din cadrul unităților de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale care învață Limba și literatura română după programa specială se organizează Programul național de susținere a învățării limbii și literaturii române, denumit în continuare PNSILLR, pe tot parcursul învățământului preuniversitar.

(17)

PNSILLR este destinat în principal elevilor din unitățile de învățământ prevăzute la alin. (16) , unde media testelor naționale, evaluărilor naționale, bacalaureatului la Limba și literatura română este sub media națională a claselor cu predare în limba română.

(18)

PNSILLR va finanța anual schimburi de elevi, cu scopul de a susține posibilitatea utilizării extinse, într-un context nonformal, a limbii române, tabere de Limba română, realizarea de materiale didactice auxiliare, platforme și jocuri digitale interactive pentru asigurarea însușirii limbii române prin dezvoltarea competențelor de comunicare în scris și oral, conform nivelurilor de competență stabilite de Cadrul european comun de referință pentru limbi.

(19)

Elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, în limita bugetelor aprobate.

(20)

Sumele decontate în contul acordării facilităților de transport prevăzute la alin. (1) nu pot depăși sumele care corespund efectului financiar net echivalent cu totalitatea efectelor, pozitive sau negative, ale conformării cu obligația asigurării facilităților de transport asupra costurilor și veniturilor operatorului de transport, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 și nr. 1.107/70 ale Consiliului.

Art. 84

(1)

Începând cu învățământul primar, elevii primesc cardul național de elev.

(2)

Cardul național de elev este nominal și atestă că titularul cardului are calitatea de beneficiar al tuturor facilităților prevăzute în prezenta lege sau al altor facilități adresate elevilor cuprinse în legi speciale.

(3)

În baza cardului național de elev, operatorii economici pot oferi facilități elevilor.

(4)

Cardul național de elev se distribuie gratuit elevilor, prin unitățile de învățământ, la începutul fiecărui ciclu de învățământ.

Art. 85

(1)

Învățământul preuniversitar are ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblul multifuncțional și transferabil de cunoștințe, abilități și atitudini, necesare pentru

a)

împlinirea și dezvoltarea personală

b)

integrarea socială și participarea cetățenească activă în societate

c)

participarea la funcționarea și dezvoltarea unei economii durabile

d)

formarea unei concepții de viață, bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea dialogului intercultural

e)

respectarea demnității, a toleranței și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului

f)

respectarea principiilor de etică și integritate în activitatea școlară, cu privire la selecția, utilizarea și citarea corectă a surselor de documentare, dezvoltarea spiritului critic al elevilor în analiza și preluarea informațiilor utilizate

g)

dezvoltarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice și promovarea sustenabilității, a respectului pentru mediul înconjurător natural, social și cultural

h)

asigurarea capacității de adaptare și participarea activă la viața socială, economică, politică și culturală în contextul transformării digitale

i)

pregătirea competențelor necesare pentru utilizarea internetului în siguranță

j)

formarea unui stil de viață sănătos bazat pe activitate fizică, alimentație corespunzătoare și reguli de igienă.

(2)

Modul de formare a competențelor trebuie să aibă în vedere

a)

utilizarea de tehnici de învățare colaborativă, inclusiv bazată pe proiecte

b)

utilizarea de tehnici de învățare bazată pe rezolvarea problemelor

c)

utilizarea resurselor educaționale online

d)

utilizarea de tehnici și tehnologii inovative în procesul de predare/evaluare/învățare

e)

utilizarea unor abordări transdisciplinare, interdisciplinare sau pluridisciplinare.

(3)

În vederea atingerii competențelor vizate, cadrele didactice realizează planuri individualizate de învățare. Acestea reprezintă un instrument de planificare și monitorizare a învățării la nivelul fiecărui elev, care stă la baza individualizării oportunităților de învățare pe care le oferă școala. (4) Planul individual de învățare are următoarele caracteristici

a)

pornește de la rezultatele evaluărilor elevului cu caracter formativ și sumativ

b)

ia în considerare nevoile de învățare ale fiecărui elev, care sunt diferite și, prin urmare, trebuie abordate diferit

c)

valorifică experiențele de învățare anterioare ale elevului

d)

stabilește obiectivele pe termen imediat și pe termen lung ale elevului

e)

proiectează noile experiențe de învățare în funcție de nevoile, interesele și ritmul elevului

f)

este dezvoltat în urma interacțiunii dintre profesor, elev și părinte.

(5)

Planul individualizat de învățare este parte componentă a portofoliului educațional al elevului.

(6)

În învățământul preuniversitar se aplică curriculumul național, care oferă oportunități de învățare pentru elevi, astfel încât fiecare să își valorifice potențialul, în funcție de pregătire, nevoi și interese de cunoaștere, în vederea integrării și participării active în societate.

(7)

Curriculumul național este ansamblul coerent al elementelor care reglementează activitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar și include planurile-cadru de învățământ, programele școlare și standardele naționale de evaluare.

(8)

Manualele școlare alternative și metodologiile specifice de aplicare reprezintă instrumente de sprijin în vederea implementării curriculumului național.

Art. 86

(1)

În planurile-cadru sunt prevăzute disciplinele, domeniile de studiu, modulele de pregătire obligatorii și opționale, precum și bugetul de timp alocat acestora. Planurile-cadru vor fi evaluate și, după caz, revizuite periodic, iar modificările nu vor produce efecte în timpul anului școlar în curs.

(2)

Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal indiferent de filieră, profil și specializare/calificare profesională, și se stabilește la nivel central prin ordin al ministrului educației.

(3)

Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, denumit în continuare CDEOȘ, se constituie din disciplinele/domeniile de studiu, este propus pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică și filiera vocațională, și este elaborat la nivel național, regional, local sau la nivelul unității de învățământ. Elevul are posibilitatea de a alege disciplinele/domeniile de studiu, din oferta școlii, în funcție de propriile nevoi și interese de cunoaștere.

(4)

Implementarea CDEOȘ, conform alin. (3) este obligatorie, se poate desfășura cu elevi din clase diferite și poate fi implementată în sistem modular.

(5)

Pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică și filiera vocațională, consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, în urma consultării elevilor, părinților/ reprezentantului legal și pe baza resurselor disponibile.

(6)

Pentru învățământul liceal tehnologic, CDEOȘ este elaborat de unitatea de învățământ, în parteneriat cu operatorii economici/autoritățile administrației publice locale, pentru adaptarea formării profesionale a elevilor la nevoile locale ale pieței muncii și se implementează pe durata stagiilor de pregătire practică, în funcție de numărul de ore alocat prin planurile-cadru.

(7)

Proiectarea și aprobarea CDEOȘ pentru filiera tehnologică se stabilesc prin metodologii specifice aprobate prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 3.454 din 16 martie 2026 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), pentru învățământul preuniversitar primar, gimnazial și liceal, filierele teoretică și vocațională și a Metodologiei privind proiectarea și aprobarea curriculumului la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) pentru învățământul liceal, filiera tehnologică, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 2 aprilie 2026.

Art. 87

(1)

Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor la nivelul unei unități de învățământ, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.

(2)

Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/ reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezența în unitatea de învățământ pe durata derulării cursurilor.

(3)

Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi, și avizat de cultele religioase recunoscute oficial de stat, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației. În conformitate cu metodologia, Ministerul Educației încheie protocoale de colaborare cu cultele religioase recunoscute oficial de stat. Notă A se vedea ORDINUL nr. 7.047 din 22 decembrie 2025 , privind aprobarea Metodologiei pentru predarea disciplinei Religie, publicat în Monitorul Oficial nr. 9 din 9 ianuarie 2026.

Art. 88

(1)

Programele școlare, ca documente curriculare reglatoare, stabilesc oferta educațională pentru discipline de studiu/domenii de studiu/module de pregătire, având în vedere un buget de timp și un parcurs școlar determinat, în concordanță cu prevederile planurilor-cadru de învățământ.

(2)

Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar sunt elaborate de instituțiile și organismele abilitate ale Ministerului Educației și se aprobă prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 3.716 din 21 aprilie 2026 privind aprobarea programelor școlare asociate disciplinelor prevăzute în planurile-cadru pentru învățământul liceal, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 14 mai 2026.

(3)

Planurile-cadru ale învățământului liceal includ „Istoria evreilor. Holocaustul“ și „Istoria comunismului din România“, ca discipline școlare, parte a trunchiului comun.

(4)

Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul“ se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ și membrii Consiliului de onoare prevăzut la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 174/2019 privind înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, cu completările ulterioare, și se aprobă prin ordin al ministrului educației.

(5)

Oferta națională de discipline opționale ale învățământului gimnazial și liceal include și „Istoria, robia și deportarea romilor“ ca disciplină școlară modulară opțională.

(6)

Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria comunismului din România“ se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în calitatea sa de centru guvernamental de expertiză și investigație în domeniu, folosind și expertiza altor instituții: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, institutele Academiei Române care derulează programe de cercetare a comunismului în România, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului și Academia Civică.

(7)

Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria, robia și deportarea romilor“ se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu Centrul Național de Cultură a Romilor - Romano Kher și cu organizația minorității membră a Consiliului Minorităților Naționale.

(8)

Cadrele didactice care predau disciplinele prevăzute la alin. (3) pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, în țară sau în străinătate, sub coordonarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ și, respectiv, a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, instituții guvernamentale care au rolul de a organiza programe educaționale și conferințe specifice destinate acestora.

(9)

Cadrele didactice care predau disciplina prevăzută la alin. (5) pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, în țară sau în străinătate, sub coordonarea Centrului Național de Cultură a Romilor - Romano Kher și a organizației minorității membre a Consiliului Minorităților Naționale, care au rolul de a organiza programe educaționale și conferințe specifice destinate acestora.

(10)

Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar au în vedere, în mod obligatoriu, includerea următoarelor teme: educație pentru mediu și schimbări climatice, educație pentru sănătate, noțiuni pentru acordarea primului ajutor, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, istorie și civilizație locală, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, etică, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, educație pentru cetățenie europeană, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă.

(11)

Pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică și filiera vocațională, programele școlare pentru disciplinele care fac parte din CDEOȘ se pot elabora la nivel național sau la nivelul unităților de învățământ, cu consultarea, după caz, a consiliului profesoral, consiliului școlar al elevilor, a structurii asociative a părinților, precum și a reprezentanților comunității locale sau a operatorilor economici cu care unitatea de învățământ are parteneriate pentru pregătirea practică a elevilor. Acestea sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ, în baza avizului de specialitate al comisiei pentru curriculum, după avizarea lor de către DJIP/DMBIP. Notă A se vedea ORDINUL nr. 3.509 din 24 martie 2026 privind aprobarea programei școlare pentru disciplina Economie circulară și consum responsabil, opțional integrat din oferta națională, clasa a VII-a, învățământ gimnazial, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 2 aprilie 2026.

(12)

În cazul alternativelor educaționale, planurile-cadru și programele școlare sunt elaborate de reprezentanți ai acestora și sunt aprobate de Ministerul Educației, prin ordin al ministrului educației.

(13)

În învățământul particular și confesional se utilizează planurile-cadru de învățământ și programele școlare aprobate prin ordin al ministrului educației sau planuri și programe de învățământ similare ori alternative învățământului de stat, aprobate prin ordin al ministrului educației.

(14)

Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru învățământul preuniversitar teologic/confesional se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu fiecare cult în parte, și sunt aprobate prin ordin al ministrului educației.

(15)

Planurile-cadru de învățământ pentru învățământul militar se elaborează în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) și (4) .

(16)

Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru învățământul preuniversitar se vor realiza în acord cu prevederile Legii nr. 27/2020 privind limba semnelor române și vor conține, pentru elevii surzi și/sau hipoacuzici, cel puțin 2 ore de predare săptămânal pentru limba semnelor române (LSR).

Art. 89

(1)

Curriculumul național pentru învățământul preuniversitar se axează pe competențele promovate la nivel european/internațional pentru învățarea pe parcursul întregii vieți, care stau la baza profilului de formare a absolventului.

(2)

Profilul de formare al absolventului reprezintă o componentă reglatoare a curriculumului național, un referențial pentru proiectarea, implementarea și evaluarea acestuia și este aprobat prin ordin al ministrului educației. Acesta indică nivelurile preconizate în dobândirea competențelor, în funcție de stadiile de dezvoltare ale elevilor. Notă A se vedea ORDINUL nr. 6.731 din 28 noiembrie 2023 privind aprobarea Profilului de formare al absolventului, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1099 din 6 decembrie 2023.

(3)

Pentru fiecare disciplină și domeniu de studiu, programa școlară acoperă 75% din orele de predare și de evaluare, lăsând la dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv. (4) În situații justificate, Ministerul Educației poate modifica, pe durată limitată, prin ordin al ministrului educației, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învățământ, precum și ponderea numărului de ore de predare/evaluare/învățare în programa școlară aprobată.

Art. 90

(1)

Curriculumul național pentru educația timpurie este centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională și socială a copiilor, respectiv pe remedierea timpurie a eventualelor întârzieri în dezvoltare.

(2)

La nivelul DJIP/DMBIP, CJRAE/CMBRAE sau al altor structuri abilitate în acest sens se constituie echipe multidisciplinare menite să realizeze evaluarea, depistarea, intervenția timpurie, asistența psihopedagogică și monitorizarea corespunzătoare a tuturor copiilor identificați cu abilități cognitive scăzute și/sau socioemoționale adaptive în raport cu vârsta și nivelul lor de școlarizare. Constituirea și modul de funcționare a echipelor multidisciplinare se stabilește prin ordin al ministrului educației.

Art. 91

Curriculumul național pentru învățământul primar, gimnazial și liceal se axează pe competențele-cheie promovate la nivel european, care determină profilul de formare a elevului

a)

competență de citire, scriere și înțelegere a mesajului

b)

competență în multilingvism

c)

competență matematică și competență în științe, tehnologie și inginerie

d)

competență digitală, inclusiv de siguranță pe internet și securitate cibernetică

e)

competență personală, socială și de a învăța să înveți

f)

competență civică, juridică și de protejare a mediului

g)

competență antreprenorială

h)

competență de sensibilizare și exprimare culturală.

Art. 92

(1)

În unitățile de învățământ preuniversitar pot funcționa clase cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, respectiv bilingv.

(2)

Clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv sau bilingv se pot organiza începând cu învățământul primar.

(3)

Prin clasă cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv se înțelege acea clasă din învățământul preuniversitar în care o limbă modernă se studiază într-un număr mai mare cu cel puțin 2 ore față de numărul de ore prevăzut în trunchiul comun prin planul-cadru de învățământ, care se alocă din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii.

(4)

Prin clasă cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv se înțelege acea clasă din învățământul preuniversitar în care o limbă modernă se studiază într-un număr mai mare cu cel puțin 3 ore față de numărul de ore prevăzut în trunchiul comun prin planul-cadru de învățământ, care se alocă din CDEOȘ. La clasele cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, disciplinele care se studiază în limba modernă se stabilesc prin ordin al ministrului educației și cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 93

(1)

În unitățile de învățământ preuniversitar de stat sau particulare și confesionale autorizate provizoriu și acreditate se utilizează manuale școlare alternative și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației. Utilizarea acestora se realizează conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(2)

Manualele școlare alternative se elaborează și se evaluează pe baza programelor școlare aprobate de Ministerul Educației. Modul de asigurare a manualelor școlare alternative pentru elevi se reglementează prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.

(3)

Personalul didactic de predare selectează și recomandă elevilor, în baza libertății inițiativei profesionale, manuale școlare alternative din lista celor aprobate de Ministerul Educației, pentru utilizarea în procesul didactic.

(4)

Elevii și personalul didactic de predare din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/ autorizat și confesional beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii. Notă Conform punctului 1 al articolului I din LEGEA nr. 56 din 30 aprilie 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 aprilie 2026 coroborat cu dispozițiile alineatului

(1)

al articolului II din același act normativ , începând cu anul școlar 2027-2028, alineatul (4) al articolului 93 se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)

Antepreșcolarii/Preșcolarii/Elevii și personalul didactic de predare din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat și confesional beneficiază de manuale școlare gratuite, precum și de jocuri/jucării, caiete de lucru și alte materiale didactice, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii. Notă Conform punctului 2 al articolului I din LEGEA nr. 56 din 30 aprilie 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 aprilie 2026 coroborat cu dispozițiile alineatului

(1)

al articolului II din același act normativ , începând cu anul școlar 2027-2028, după alineatul (4) al articolului 93 se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1)

Ministerul Educației și Cercetării asigură, în mod gratuit, pentru elevii clasei pregătitoare din învățământul de stat, particular și confesional, materiale didactice alternative, jocuri didactice, precum și cărți educative, fișe de lucru adecvate unităților tematice studiate, caiete de lucru și alte materiale didactice conforme curriculumului național, în format tipărit și digital, în condițiile legii.

(5)

În baza libertății inițiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta și utiliza la clasă materiale și auxiliare didactice aprobate/avizate de Ministerul Educației, precum și resurse educaționale deschise, în vederea îmbunătățirii calității procesului educațional. Notă Conform punctului 3 al articolului I din LEGEA nr. 56 din 30 aprilie 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 30 aprilie 2026 coroborat cu dispozițiile alineatului

(1)

al articolului II din același act normativ , începând cu anul școlar 2027-2028, alineatul (5) al articolului 93 se modifică și va avea următorul cuprins:

(5)

Pentru buna desfășurare a procesului educațional, în baza libertății inițiativei profesionale, personalul didactic de predare poate selecta și utiliza la clasă jocuri/jucării, caiete de lucru, materiale și auxiliare didactice, resurse educaționale deschise care sunt aprobate/avizate de Ministerul Educației și Cercetării sau pentru a căror siguranță în utilizare sunt respectate prevederile legale.

(6)

Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, asigură elevilor și personalului didactic de predare din învățământul de stat infrastructura și dispozitivele utilizate în sălile de clasă necesare pentru accesarea materialelor digitale de învățare.

Art. 94

Bibliotecile școlare, inclusiv cele virtuale susținute de Ministerul Educației și centrele de documentare și informare, se organizează și funcționează pe baza unui regulament aprobat prin ordin al ministrului educației.

Art. 95

(1)

Scopurile evaluării sunt orientarea și optimizarea procesului de predare-învățare, precum și gestionarea propriilor rezultate ale învățării.

(2)

Toate evaluările se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare pentru fiecare disciplină, domeniu de studiu și modul de pregătire. Pentru toate disciplinele din învățământul primar, gimnazial și liceal, filierele teoretică, vocațională, precum și tehnologică, pentru disciplinele din trunchiul comun, standardele naționale de evaluare se elaborează de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, denumit în continuare CNCE. Pentru învățământul tehnologic, pentru fiecare disciplină/domeniu de studiu/modul de pregătire care nu este în trunchiul comun, standardele naționale de evaluare se realizează de Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual, denumit în continuare CNITTD.

Art. 96

(1)

Rezultatele evaluării se exprimă, după caz

a)

în învățământul primar, cu excepția clasei pregătitoare, pe parcursul căreia nu se acordă note sau calificative, prin calificative: „foarte bine“, „bine“, „suficient“ sau „insuficient“

b)

în învățământul gimnazial, prin note de la 1 la 10

c)

în învățământul liceal și în învățământul postliceal, prin note de la 1 la 10

d)

prin punctaje/coduri specifice, în cazul testelor standardizate aplicate în afara evaluărilor externe prevăzute de lege

e)

prin rapoarte anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare, pentru clasa pregătitoare și clasa I.

(2)

Controlul utilizării și al respectării standardelor naționale de evaluare de către cadrele didactice se realizează prin inspecția școlară.

(3)

Evaluarea elevilor fără respectarea standardelor naționale de evaluare și/sau evaluarea fără respectarea metodologiilor de evaluare, săvârșită de personalul didactic, constituie abatere disciplinară și se sancționează în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (1) .

(4)

Pentru filiera teoretică, evaluarea continuă se face în spațiul școlar, prin aplicarea instrumentelor de evaluare, cu accent pe caracterul formativ al acesteia.

(5)

Pentru filierele tehnologice, evaluarea continuă se realizează în spațiul școlar, prin aplicarea instrumentelor de evaluare, și la angajatori/locurile de practică, prin probe practice. Competențele profesionale pot fi evaluate integral la angajatori/locurile de practică.

Art. 97

(1)

Evaluarea realizată pe baza standardelor naționale de evaluare, ca niveluri de performanță a competențelor specifice din programele școlare, stă la baza planurilor individuale de învățare realizate de către profesorul de la clasă. CNCE organizează Banca de instrumente de evaluare, cu funcție orientativă pentru procesul de evaluare, și răspunde de menținerea și actualizarea permanentă a acesteia.

(2)

CNCE elaborează metodologiile, standardele naționale de evaluare pentru fiecare nivel de învățământ și pentru fiecare disciplină, după caz. Metodologiile se aprobă prin ordin al ministrului educației.

(3)

Ministerul Educației, prin CNCE, asigură cadrul legal pentru standardizarea evaluării, precum și întregul proces de realizare și implementare a standardizării evaluărilor și examenelor naționale.

Art. 98

(1)

Portofoliul educațional cuprinde documente relevante pentru rezultatele învățării elevilor: certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de școlarizare, rezultate la evaluările naționale și recomandări de recuperare a pierderilor de învățare, produse sau rezultate ale activităților desfășurate, diplome, certificate sau alte înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite în diferite contexte, formale, nonformale și informale.

(2)

Portofoliul educațional se utilizează începând cu debutul învățământului obligatoriu și este utilizat pe tot parcursul învățământului preuniversitar. Informații din portofoliul educațional pot fi utilizate pentru identificarea decalajelor educaționale și fundamentarea intervențiilor de sprijin. (3) La finalizarea învățământului gimnazial și liceal, profesorul consilier școlar și dirigintele au obligația să emită câte o recomandare de încadrare într-o formă de învățământ de nivel superior, având caracter de orientare școlară pentru fiecare elev în parte. În cazul absolvenților de învățământ liceal se poate realiza și o recomandare sub forma unei orientări vocaționale de încadrare pe piața forței de muncă. Recomandările sunt consultative și sunt emise în baza metodologiei specifice și sunt incluse în portofoliul educațional.

(4)

După finalizarea învățământului obligatoriu, portofoliul educațional poate fi completat cu rezultate ale activităților de învățare pe tot parcursul vieții.

(5)

Portofoliul educațional este obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie și generația de elevi din clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025. Formatul portofoliului educațional, modalitatea de înscriere a datelor și alte detalii sunt cuprinse în metodologia specifică aprobată prin ordin al ministrului educației în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(6)

Rezultatele activităților desfășurate în cadrul unităților de educație extrașcolară sunt cuprinse în portofoliul educațional.

(7)

În vederea aplicării prevederilor alin. (3) , Ministerul Educației prin intermediul CNEI și CJRAE/CMBRAE va asigura resursele necesare achiziționării instrumentelor de evaluare, iar prin intermediul CNFDCD și centrelor pentru cariera didactică, denumite în continuare CCD, va asigura costurile licențierii de către consilierul școlar a utilizării instrumentelor, precum și costurile de formare pentru utilizarea instrumentelor licențiate, în conformitate cu metodologia prevăzută la alin. (3) .

(8)

Evaluările prevăzute la art. 105 alin. (9) sunt realizate în cadrul unei platforme naționale care include teste realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională, corelate cu profilul absolventului.

(9)

Funcționarea și gestionarea platformei naționale de alfabetizare funcțională sunt realizate de CNCE.

(10)

Datele colectate prin evaluările prevăzute la alin. (9) sunt cuprinse într-un raport care se dă publicității anual de către Ministerul Educației.

Art. 99

(1)

La finalul grupei mari a grădiniței, cadrul didactic care a asigurat educația preșcolarilor, în colaborare cu consilierul școlar, întocmește un raport descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor cognitive și socioemoționale ale copilului, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(2)

La finalul clasei pregătitoare și al clasei I, personalul didactic de predare responsabil întocmește, în colaborare cu profesorul consilier școlar, pe secțiunea specifică, un raport descriptiv de evaluare referitor la dezvoltarea fizică și la formarea competențelor socioemoționale și cognitive, cu centrare pe abilitățile de citit, scris și calcul matematic, ale elevului, prin raportare la standardele naționale de evaluare, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 6.583 din 4 septembrie 2024 , publicat în Monitorul Oficial nr. 909 din 9 septembrie 2024 privind aprobarea Metodologiei de completare și valorificare a rapoartelor descriptive de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare la finalul clasei pregătitoare și al clasei I.

(3)

În situația în care elevul urmează învățământul gimnazial în altă unitate de învățământ, unitatea de învățământ de proveniență transmite rapoartele descriptive de evaluare și planurile individualizate de învățare, părți componente ale portofoliului educațional, unității de învățământ la care elevul urmează învățământul gimnazial.

(4)

La finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii susțin evaluări naționale scrise, obligatorii, la limbă și comunicare, matematică și științe, în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Aceste evaluări includ și itemi pentru evaluarea nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor. Proba de limbă și comunicare cuprinde, pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale, și limba maternă. Rezultatele acestor evaluări contribuie la monitorizarea calității învățării, cu rol reglator la nivel de sistem. Notă A se vedea ORDINUL nr. 6.405 din 23 septembrie 2025 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a pentru anul școlar 2025-2026 și a Calendarului de administrare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a pentru anul școlar 2025-2026, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 875 din 24 septembrie 2025.

(5)

Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.

(6)

Rezultatele evaluărilor sumative standardizate stau la baza elaborării planurilor individualizate de învățare, reprezentând criteriu de evaluare a activității profesionale a personalului didactic de predare, conform metodologiei specifice, aprobate prin ordin al ministrului educației.

(7)

În vederea aplicării evaluărilor naționale, cu rol de monitorizare și prognoză, Ministerul Educației, prin CNCE, realizează bănci de itemi standardizați.

Art. 100

(1)

Absolvenții învățământului gimnazial dobândesc diploma de absolvire și foaia matricolă, parte a portofoliului educațional.

(2)

Continuarea studiilor din învățământul gimnazial în învățământul liceal este asigurată pe baza unui proces de consiliere vocațională și de orientare școlară și profesională care se desfășoară pe tot parcursul ciclului gimnazial în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Numărul de locuri alocate pentru primul an al învățământului liceal este cel puțin egal cu cel al absolvenților clasei a VIII-a.

Art. 101

(1)

După absolvirea învățământului gimnazial, elevii susțin evaluarea națională, obligatorie. Evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a constă în probe la disciplinele limba și literatura română, matematică, respectiv limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile gimnaziale într-o limbă a minorităților naționale și opțional pentru elevii care au studiat limba maternă conform art. 60 alin. (5) , fiind organizată conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(2)

Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.

(3)

Până la 10% dintre locuri sunt ocupate prioritar, pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională și conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată, de către elevi cu dizabilități și/sau CES și de către elevi de etnie romă.

(4)

Locurile rămase neocupate după organizarea concursului și repartizarea în urma acestuia conform alin. (2) și (3) se atribuie pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, conform opțiunilor exprimate, prin repartiție computerizată.

(5)

În situația în care la concursul de admitere, pentru fiecare specializare, se înscrie un număr de elevi mai mic decât numărul locurilor scoase la concurs, unitatea respectivă nu are dreptul de a organiza concurs de admitere pentru specializarea respectivă în anul școlar următor.

(6)

Data desfășurării concursului de admitere se stabilește prin ordinul ministrului educației privind aprobarea calendarului de desfășurare a probelor evaluării naționale, a repartizării și admiterii în învățământul liceal și se face publică la începutul fiecărui an școlar.

(7)

Organizarea concursului și criteriile de admitere se stabilesc prin hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ, care se publică pe site-ul acesteia, la începutul fiecărui an școlar. Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/ specializării.

(8)

Probele pentru concursul de admitere sunt standardizate și unice la nivel național, fiind elaborate sub coordonarea CNCE, pe baza programei școlare, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(9)

Pot participa la concursul de admitere elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a evaluării naționale. Candidații sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, în limita locurilor disponibile, cu condiția promovării fiecărei probe cu minimum nota 5 (cinci). Elevii care nu au fost admiși la concursul de admitere participă la repartiția computerizată.

(10)

Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (3) , unitățile de învățământ organizează, pentru filiera vocațională, anterior susținerii evaluării naționale, probe de aptitudini specifice pentru admitere.

(11)

Unitățile de învățământ din cadrul învățământului liceal tehnologic și tehnologic dual stabilesc condițiile de acces în colaborare cu operatorii economici parteneri.

(12)

Pentru situațiile prevăzute la alin. (10) și (11) unitățile de învățământ au obligația de a publica pe site-ul lor disciplina sau disciplinele la care se susțin probele de aptitudini, programele și procedurile de organizare a acestora, pentru fiecare generație, până cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a. Probele suplimentare de admitere se susțin la cel mult două discipline.

(13)

Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal este aprobată prin ordin al ministrului educației. Calendarul de desfășurare a repartizării și admiterii în învățământul liceal se publică, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul anului școlar.

Art. 102

(1)

Absolvenții învățământului liceal primesc diploma de absolvire, foaia matricolă și, după caz, certificatul de calificare profesională de nivel 3 sau 4, parte a portofoliului educațional, care atestă finalizarea studiilor liceale și care conferă dreptul de acces, în condițiile legii, pe piața muncii.

(2)

Elevii care au promovat clasa a XII-a de liceu cu frecvență, respectiv clasa a XIII-a de liceu - frecvență redusă, respectiv seral, pot susține examenul național de bacalaureat, în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 5.211 din 27 august 2026 privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat - 2027, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 7 septembrie 2026.

(3)

Absolvenții învățământului liceal care susțin și promovează examenul național de bacalaureat dobândesc diplomă de bacalaureat, care le dă dreptul de acces în învățământul superior.

(4)

Examenul național de bacalaureat constă în susținerea următoarelor probe

a)

proba A01 - probă orală de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările/ calificările - se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare

b)

proba A02 - probă orală de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale - se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare

c)

proba A1 - probă scrisă la Limba și literatura română - probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările/calificările, cu excepția elevilor de la profilul umanist, specializarea filologie, și pentru elevii care au studiat disciplina Limba și literatura română pentru școli și secții cu predare în limba maternă, cu programă specială - se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare

d)

proba A2 - probă scrisă la Limba și literatura română pentru elevii de la profilul umanist, specializarea filologie - se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare, cu excepția elevilor care au studiat disciplina Limba și literatura română pentru școli și secții cu predare în limba maternă, cu programă specială

e)

proba A3 - probă scrisă la Limba și literatura română pentru elevii care au studiat disciplina Limba și literatura română pentru școli și secții cu predare în limba maternă, cu programă specială

f)

proba B - două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională, în acord cu descriptorii elaborați pe baza programelor școlare. Rezultatul evaluării se exprimă prin niveluri de competență corespunzătoare celor din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine. Pentru prima limbă străină nivelul de competență vizat este echivalent nivelului B2 din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine; pentru a doua limbă străină, nivelul de competență vizat este echivalent nivelului B1, respectiv A2, în funcție de tipul de probă, la alegerea candidatului. Examenele cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot fi echivalate conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Prin excepție, elevii din învățământul în limba unei minorități naționale care studiază o singură limbă de circulație internațională susțin proba doar din această limbă

g)

proba C - proba de evaluare a competențelor digitale, în acord cu descriptorii elaborați pe baza programelor școlare. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelurile de competență în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Examenele cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale pot fi echivalate conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației

h)

proba D - probă scrisă la Limba și literatura maternă - probă comună pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale și opțional pentru elevii care au studiat limba maternă conform art. 60 alin. (5) , a unei minorități naționale în unități de învățământ cu predare în altă limbă decât cea maternă de la toate filierele, profilurile și specializările - se realizează pe baza standardelor naționale de evaluare

i)

proba E - două probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării, pe baza standardelor naționale de evaluare

j)

proba F - probă scrisă, obligatorie, pentru evaluarea competențelor de bază, complementare profilului/probelor scrise E.

(5)

Proba E - probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează

a)

pentru profilul real, specializarea matematică-informatică, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Matematică și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real, la alegere între: Informatică, Fizică, Chimie, Biologie

b)

pentru profilul real, specializarea științele naturii, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Fizică/Chimie/Biologie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul real, la alegere între: Fizică, Chimie, Biologie, Matematică sau Informatică, alta decât cea la care a susținut proba obligatorie

c)

pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Istorie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie și științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie

d)

pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la limba și literatura unei limbi de circulație internațională și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie

e)

pentru filiera tehnologică, o probă scrisă specifică domeniului de pregătire și o probă la alegere dintre disciplinele relevante pentru profilul real

f)

pentru filiera vocațională, două probe, dintre care una obligatorie dintre disciplinele de specialitate și alta la alegere dintre disciplinele relevante pentru profilul predominant al specializării.

(6)

Proba F va viza competențele de bază, după cum urmează

a)

pentru profilul umanist, filiera teoretică, proba scrisă pentru evaluarea competențelor de bază, la alegere între: Matematică, Fizică, Chimie, Biologie

b)

pentru profilul real, filiera teoretică, proba scrisă pentru evaluarea competențelor de bază, la alegere între: Istorie, Geografie, Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie

c)

pentru filierele tehnologică și vocațională, probă scrisă pentru evaluarea competențelor prevăzute la lit. a) sau b), complementar disciplinelor alese la proba E.

(7)

Lista disciplinelor și a programelor de examene se stabilește prin ordin al ministrului educației și se dă publicității la începutul ciclului de învățământ.

(8)

Elevii surzi și/sau hipoacuzici au dreptul de a susține examenul național de bacalaureat în limba maternă, respectiv limba semnelor române (LSR), potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 27/2020 . Metodologia de organizare a examenului de bacalaureat pentru elevii surzi și/sau hipoacuzici se stabilește prin ordin al ministrului educației.

Art. 103

(1)

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenții învățământului liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții

a)

au susținut proba A01, A02, respectiv F și au obținut calificativul admis

b)

au susținut probele B și C prevăzute la art. 102 alin. (4) și au obținut la proba B cel puțin echivalentul nivelului B1, respectiv A2, în funcție de tipul de probă susținut, iar la proba C au obținut cel puțin nivelul „mediu“

c)

au susținut, după caz, proba A1, A2 sau A3 prevăzută la art. 102 alin. (4) și au obținut cel puțin nota 5 (cinci)

d)

au susținut, după caz, proba D prevăzută la art. 102 alin. (4) și au obținut cel puțin nota 5 (cinci)

e)

au susținut proba E, prevăzută la art. 102 alin. (4) și au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare dintre cele două discipline

f)

au obținut media aritmetică, calculată cu două zecimale exacte, a notelor obținute la A1, A2, A3, D și E, cel puțin egală cu 6.

(2)

În urma promovării examenului național de bacalaureat, absolventului i se eliberează diploma de bacalaureat.

(3)

Absolvenților de liceu care au susținut probele B și C prevăzute la art. 102 alin. (4) li se eliberează certificate care atestă nivelul de competență lingvistică, respectiv nivelul de competență digitală. Eliberarea acestor certificate nu este condiționată de promovarea probelor scrise și orale prevăzute la art. 102 alin. (4) .

(4)

În cazul nepromovării examenului național de bacalaureat pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la probele care au fost promovate în sesiunea/sesiunile anterioară(e).

(5)

În decursul unui an școlar se organizează două sesiuni ale examenului național de bacalaureat.

(6)

Prin excepție de la prevederile alin. (5) , în cazuri temeinic justificate, se poate organiza și o sesiune de bacalaureat specială, aprobată prin ordin al ministrului educației.

(7)

Candidații pot susține probele din cadrul examenului național de bacalaureat fără taxă, de cel mult 3 ori. Prezentările ulterioare la aceste examene sunt condiționate de achitarea unor taxe stabilite prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.

(8)

Probele B, C și F prevăzute la art. 102 alin. (4) se organizează și se desfășoară la nivelul unității de învățământ, în timpul anului școlar, în condițiile stabilite prin metodologie specifică aprobată prin ordin al ministrului educației.

(9)

Probele orale A01, respectiv A02 și probele scrise A, respectiv D și E, prevăzute la art. 102 alin. (4) , se susțin după încheierea cursurilor, în condițiile stabilite prin metodologie specifică aprobată prin ordin al ministrului educației.

(10)

În situația în care absolvenții studiilor liceale nu au susținut/nu au promovat examenul național de bacalaureat, aceștia pot beneficia de cursuri de pregătire, organizate la nivelul unităților de învățământ liceal, precum și la nivelul instituțiilor de învățământ superior acreditate. Fiecare absolvent poate beneficia o singură dată de finanțare pentru a participa la cursurile de pregătire pentru examenul național de bacalaureat. Cursurile de pregătire în vederea promovării examenului național de bacalaureat, aprobate de Ministerul Educației, se desfășoară potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației.

(11)

Promovarea examenului de bacalaureat conferă titularilor nivelul de calificare 4.

Art. 104

(1)

Pentru anumite filiere, profiluri, specializări sau calificări, stabilite prin ordin al ministrului educației, absolvenții învățământului liceal pot susține un examen de certificare a calificării, separat de examenul de bacalaureat.

(2)

În cadrul liceelor tehnologice, după absolvirea clasei a XI-a, elevii pot obține certificatul de calificare nivel 3, care conferă dreptul de acces pe piața muncii la profesia relevantă pentru domeniul de certificare.

(3)

Organizarea, desfășurarea și calendarul examenului de certificare se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, la începutul fiecărui an școlar. Examenul de certificare a calificării de nivel 3 constă într-o probă practică, prin realizarea și prezentarea unui produs/subansamblu/serviciu sau executarea unor operații specifice, conform domeniului, specializării și calificării candidatului.

(4)

După absolvirea clasei a XII-a, elevii pot obține certificatul de calificare nivel 4 care conferă dreptul de acces pe piața muncii sau accesul în învățământul postliceal.

(5)

Organizarea, desfășurarea și calendarul examenului de certificare se stabilesc prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, la finalul fiecărui an școlar, pentru anul școlar următor. Examenul de certificare a competențelor profesionale de nivel 4 constă într-o probă practică, prin realizarea și susținerea unui proiect, conform domeniului, specializării și calificării candidatului. Aceasta poate fi echivalată, după caz, cu proba E din cadrul examenului de bacalaureat, în cazul în care absolventul a luat minimum nota 5 (cinci) la această probă.

(6)

Obținerea certificatului care atestă nivelul 4 de calificare, conform alin. (5) , nu este condiționată de promovarea examenului național de bacalaureat.

Art. 105

(1)

Beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar sunt antepreșcolarii, preșcolarii și elevii, precum și persoanele adulte înscrise într-o unitate de învățământ.

(2)

Beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar sunt părinții, tutorii sau reprezentanții legali ai antepreșcolarilor, ai preșcolarilor și ai elevilor.

(3)

Beneficiarii terțiari ai sistemului de învățământ preuniversitar sunt comunitatea locală și societatea în ansamblul ei.

(4)

Drepturile și îndatoririle elevilor sunt prevăzute în Statutul elevului, aprobat prin ordin al ministrului educației, în urma consultării Consiliului Național al Elevilor și a altor asociații reprezentative la nivel național ale elevilor. Notă A se vedea ORDINUL nr. 5.707 din 1 august 2024 privind aprobarea Statutului elevului , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 12 august 2024.

(5)

Învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor și a altor asociații reprezentative la nivel național ale elevilor și prin consultarea reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților cu activitate relevantă la nivel național, a reprezentanților mediului de afaceri, a autorităților administrației publice locale și a societății civile, precum și a reprezentanților personalului din învățământul preuniversitar.

(6)

Prin excepție de la prevederile alin. (4) , drepturile, îndatoririle, recompensele și sancțiunile aplicabile elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sunt prevăzute în Statutul elevului din sistemul de apărare, ordine publică și securitate, care se aprobă prin ordin al conducătorului ministerelor de resort, cu avizul Ministerului Educației.

(7)

Prin excepție de la prevederile alin. (4) , drepturile, îndatoririle, recompensele și sancțiunile aplicabile elevilor din unitățile de învățământ postliceal militar sunt prevăzute în regulamentele de organizare și funcționare ale acestora, care se aprobă prin ordin al ministrului de resort.

(8)

Elevii pot participa la acțiuni de voluntariat, pentru care pot primi stimulente financiare sau de altă natură, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului educației și în conformitate cu prevederile Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările ulterioare.

(9)

Nivelul de alfabetizare funcțională a beneficiarilor primari ai educației este evaluat periodic de către Ministerul Educației.

(10)

Se înființează Programul național de formare a cadrelor didactice în vederea creșterii nivelului de alfabetizare funcțională a elevilor, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației. Implementarea programului este reglementată prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, la propunerea CNFDCD. Notă Conform alineatului (3), Articolul XXVI, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 aplicarea prevederilor alineatului

(10)

al articolului 105 , se suspendă până la începutul anului școlar 2025-2026. Notă Conform alin. (2) al art. LI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, aplicarea prevederilor art. 63 alin. (4) , art. 70 alin. (5) lit. a) , art. 74 alin. (4) , art. 78 alin. (8) , art. 105 alin. (10) din Legea nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la începutul anului școlar 2026-2027.

(11)

În vederea asigurării accesului la învățământul obligatoriu, unitățile de învățământ preuniversitar au obligația de a înscrie persoanele care nu dețin un cod numeric personal, conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului educației.

(12)

Transferul beneficiarilor primari ai educației în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar se realizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației.

Art. 106

(1)

În calitate de membri ai comunității școlare, beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar au următoarele drepturi

a)

dreptul de a avea acces la educație de calitate și gratuită, în sistemul de învățământ de stat. Accesul la educație presupune și posibilitatea studierii în limba maternă, accesul la servicii de informare și consiliere școlară, profesională și psihologică, conexe activității de învățământ, accesul la biblioteci, săli și spații de sport, computere conectate la internet, precum și la alte resurse necesare realizării activităților și proiectelor școlare în afara programului școlar, în limitele resurselor umane și materiale disponibile, manuale școlare gratuite

b)

dreptul de a învăța în spații adecvate desfășurării activităților didactice și conexe. Spațiile trebuie să respecte normele de igienă, de protecție a muncii, de protecție civilă și de pază contra incendiilor, să fie adaptate particularităților de vârstă și nevoilor de învățare și numărului de beneficiari primari

c)

dreptul de a învăța într-un mediu care sprijină libertatea de expresie fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți participanți

d)

dreptul de a fi protejați împotriva discriminărilor. În acest sens beneficiarii primari beneficiază de tratament nediscriminatoriu din partea conducerii, a personalului didactic, nedidactic și din partea altor elevi din cadrul unității de învățământ

e)

dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii

f)

dreptul la protecția datelor personale, cu excepția situațiilor prevăzute de lege

g)

dreptul la evaluare obiectivă și corectă, cu posibilitatea contestării rezultatelor evaluării lucrărilor scrise

h)

dreptul de a fi informat cu privire la notele acordate, înaintea consemnării acestora, la planificarea materiei pe parcursul întregului an școlar, la rezultatele evaluărilor scrise în termen de maximum 15 zile lucrătoare, precum și la actele școlare proprii ce stau la baza situației școlare

i)

dreptul de a fi susținuți în conformitate cu nevoile educaționale sau sociale în vederea finalizării învățământului obligatoriu. Statul și unitățile de învățământ preuniversitar sprijină elevii cu CES, inclusiv în ceea ce privește condițiile de acces, de studiu și evaluare adaptate dizabilităților, problemelor medicale sau tulburărilor specifice de învățare. Elevii cu CES au dreptul la școlarizare la domiciliu sau în unități complexe de asistență medicală, de tip spital

j)

dreptul de a decide, în funcție de vârsta beneficiarului primar, privind disciplinele din CDEOȘ, tipul și forma de învățământ pe care le va urma, de a participa la concursuri școlare, olimpiade și alte activități extrașcolare organizate de unitatea de învățământ preuniversitar sau unitățile de educație extrașcolară, precum și de a participa la programele de pregătire suplimentară organizate în cadrul unității de învățământ

k)

dreptul de a primi premii și recompense pentru rezultate deosebite la activitățile școlare și extrașcolare, în limita resurselor disponibile

l)

dreptul la asistență medicală, psihologică și logopedică gratuită în cabinete medicale, psihologice și logopedice școlare ori în unități medicale de stat

m)

dreptul de a primi burse și alte forme de sprijin prevăzute de legislația în vigoare.

(2)

În calitate de membri ai comunității școlare, beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar au următoarele îndatoriri

a)

obligația de a frecventa toate cursurile și de a se pregăti la fiecare disciplină de studiu în vederea dobândirii competențelor și însușirii cunoștințelor prevăzute de programele școlare

b)

obligația de a respecta regulamentele și deciziile unității de învățământ preuniversitar. În acest sens, beneficiarii primari au obligația de a cunoaște prevederile Statutului elevului și ale regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ, în funcție de nivelul de înțelegere și de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora

c)

obligația de a se prezenta la școală într-o ținută vestimentară decentă și adecvată, conform regulamentului unității de învățământ preuniversitar

d)

obligația de a manifesta înțelegere, toleranță și respect față de întreaga comunitate școlară - beneficiari primari și personalul unității de învățământ

e)

obligația de a sesiza reprezentanții unității de învățământ și, după caz, autoritățile competente cu privire la orice ilegalități în desfășurarea procesului de învățământ și a activităților conexe acestuia sau cu privire la orice situație care ar pune în pericol siguranța beneficiarilor primari și a personalului unității de învățământ

f)

obligația de a utiliza în mod corespunzător, conform destinației stabilite, toate facilitățile școlare la care au acces

g)

obligația de a păstra integritatea și buna funcționare a bazei materiale puse la dispoziția lor de către unitățile de învățământ preuniversitar. Obligația se aplică și în cazul manualelor școlare primite gratuit, beneficiarii primari având obligația restituirii acestora în stare bună, la sfârșitul anului școlar

h)

obligația de a respecta curățenia, liniștea și ordinea în spațiul școlar

i)

obligația de a cunoaște și de a respecta, în funcție de nivelul de înțelegere și de particularitățile de vârstă și individuale ale acestora, normele de securitate și sănătate în muncă, normele de prevenire și de stingere a incendiilor, normele de protecție civilă, precum și normele de protecție a mediului

j)

obligația de a anunța, în caz de îmbolnăvire, profesorul diriginte, direct sau prin intermediul părinților, tutorilor sau susținătorilor legali, de a se prezenta la cabinetul medical și, în funcție de recomandările medicului, mai ales în cazul unei afecțiuni contagioase, de a nu pune în pericol sănătatea colegilor și a personalului din unitate.

(3)

Elevilor le este interzis

a)

să distrugă, să modifice sau să completeze documentele școlare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev și orice alte documente din aceeași categorie, sau să deterioreze bunurile din patrimoniul unității de învățământ

b)

să introducă și să difuzeze în unitatea de învățământ preuniversitar materiale care, prin conținutul lor, atentează la independența, suveranitatea, unitatea și integritatea națională a țării, care cultivă violența, intoleranța sau care lezează imaginea publică a unei persoane

c)

să blocheze căile de acces în spațiile de învățământ

d)

să dețină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanțe interzise, țigări, substanțe etnobotanice și să participe la jocuri de noroc în perimetrul unității de învățământ

e)

să introducă și/sau să facă uz în perimetrul unității de învățământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniție, petarde, pocnitori sau altele asemenea, sprayuri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acțiunea lor, pot afecta integritatea fizică și psihică a elevilor și a personalului unității de învățământ. Elevii nu pot fi deposedați de bunurile personale care nu atentează la siguranța personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile legale

f)

să difuzeze materiale electorale, de prozelitism religios, cu caracter obscen sau pornografic în incinta unităților de învățământ sau în cadrul activităților desfășurate în mediul online

g)

să aibă comportamente jignitoare, indecente, de intimidare, de discriminare și să manifeste violență în limbaj și în comportament față de colegi și față de personalul unității de învățământ

h)

să provoace, să instige și să participe la acte de violență

i)

să părăsească perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu excepția elevilor majori și a situațiilor prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ

j)

să invite sau să faciliteze intrarea în școală a persoanelor străine fără acordul conducerii școlii și al diriginților

k)

să promoveze idei, concepții, doctrine, un limbaj, simboluri și materiale antițigăniste, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/2021 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului.

(4)

Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.

(5)

În învățământul liceal, regulamentul intern al unității de învățământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor prevăzute la alin. (4) în incinta unității de învățământ preuniversitar sau doar într-o parte a acesteia, precum și în timpul activităților care se desfășoară în afara acesteia.

(6)

Prevederile alin. (4) și (5) nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.

(7)

Nerespectarea prevederilor alin. (4) și (5) poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi conform regulamentului intern al unității de învățământ.

(8)

Obligațiile beneficiarilor secundari ai sistemului de învățământ sunt următoarele

a)

de a înscrie copilul la școală și de a asigura frecventarea cu regularitate și conform programului de către acesta a cursurilor școlare

b)

de a asigura întreținerea elevului în vederea asigurării condițiilor necesare finalizării studiilor

c)

de a păstra legătura cu educatorul/profesorul de învățământ primar/profesorul diriginte, mediatorul școlar, consilierul școlar sau, după caz, cu conducerea unității de învățământ pentru monitorizarea progresului elevului

d)

de a semna contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4)

e)

de a sprijini integrarea copilului în colectivul școlii

f)

de a contacta personalul școlii în intervalul orar stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ

g)

de a cunoaște, respecta și susține copilul să respecte regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ în cadrul căreia este înscris beneficiarul primar.

Art. 107

(1)

Elevii răspund disciplinar pentru încălcarea prevederilor art. 106 alin. (2)-(5) .

(2)

Analiza disciplinară poate fi inițiată de personalul școlar în urma unei încălcări a regulamentelor unității de învățământ preuniversitar sau a comportamentului inadecvat al elevului. Elevul și părinții/tutorii legali sunt informați cu privire la natura încălcării și sunt convocați la o întâlnire formală.

(3)

Elevii au dreptul la apărare și nu pot fi supuși unor sancțiuni colective.

(4)

Pentru a putea fi sancționați, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unității de învățământ, în cadrul activităților extrașcolare sau în cadrul activităților desfășurate în mediul online.

(5)

Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, sunt

a)

observație individuală

b)

mustrare scrisă

c)

retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul

d)

mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ

e)

suspendarea elevului pe o durată limitată de timp

f)

preavizul de exmatriculare

g)

exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ

h)

exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ

i)

exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.

(6)

Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților/tutorilor legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.

(7)

Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.

(8)

Violența fizică sub orice formă se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.

(9)

Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. d)-h) nu se pot aplica în învățământul primar.

(10)

Sancțiunile prevăzute la alin. (5) lit. f) și g) se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă.

(11)

Suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

(12)

Elevii care au fost sancționați conform prevederilor alin. (5) lit. e)-h) beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.

(13)

Sancțiunile prevăzute la alin. (5) pot fi însoțite și de scăderea notei la purtare.

(14)

Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzute la alin. (5) este reglementată de Statutul elevului, prevăzut la art. 105 alin. (4) .

(15)

Procedura de aplicare a sancțiunilor prevăzută la alin. (14) prevede în mod obligatoriu

a)

informarea elevilor și a părinților/tutorilor legali

b)

intervievarea elevilor, în prezența părinților/tutorilor legali

c)

după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state și a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta

d)

oferirea posibilității de contestare a sancțiunii.

(16)

În procesul de sesizare și analiză disciplinară a elevilor, comunicarea cu părinții/tutorii legali se realizează în absența elevilor, într-un spațiu dedicat, care asigură confidențialitatea, în prezența consilierului școlar și a mediatorului școlar, dacă este necesar.

(17)

Elevii care se fac responsabili de deteriorarea sau sustragerea bunurilor unității de învățământ sunt obligați să acopere, în conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, toate cheltuielile ocazionate de lucrările necesare reparațiilor sau, după caz, să restituie bunurile ori să suporte toate cheltuielile pentru înlocuirea bunurilor deteriorate sau sustrase.

(18)

În cazul distrugerii sau deteriorării manualelor școlare primite gratuit, elevii vinovați înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei, anului de studiu și tipului de manual deteriorat. În caz contrar, elevii vor achita contravaloarea manualelor respective. Elevii nu pot fi sancționați cu scăderea notei la purtare pentru distrugerea sau deteriorarea manualelor școlare.

Art. 108

Abrogat.

Art. 108^1

(1)

Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse. Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Notă A se vedea HOTĂRÂREA nr. 732 din 4 septembrie 2025 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 823 din 5 septembrie 2025.

(2)

Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar de stat sunt

a)

bursă de merit

b)

bursă socială

c)

bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul profesional.

(3)

Prin excepție de la prevederile alin. (2) , elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de

a)

burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe

b)

burse tehnologice, pentru elevii care frecventează învățământul profesional, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

(4)

Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu caracter personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.

(5)

Dreptul la bursă socială al elevilor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului. Acordarea dreptului se face în urma comunicării de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

(6)

Bursele sociale se acordă în baza unor condiții privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, conform hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) .

(7)

Prin excepție de la prevederile alin. (6) , în cazul elevilor cu situații medicale speciale, inclusiv al elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul «Școlii din Spital» sau la domiciliu, al elevilor care revin după școlarizarea din cadrul «Școlii din Spital» în unitatea de învățământ preuniversitar la care au fost înmatriculați anterior, al elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, precum și al elevilor orfani de unul sau de ambii părinți, bursa socială nu este condiționată de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării.

(8)

Elevii înscriși în «Școala din Spital» beneficiază de burse sociale necondiționate de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, și pot beneficia și de burse de merit sau de burse tehnologice.

(9)

Sumele alocate pentru bursele elevilor sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat, precum și pentru alte beneficii sociale.

(10)

Elevii pot beneficia și de alte tipuri de burse, pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice sau acordate de autoritatea publică locală sau județeană. Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.

(11)

Elevii străini din învățământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.

(12)

Statul român poate aloca anual, prin hotărâre a Guvernului, un număr de burse pentru școlarizarea elevilor și cursanților străini, în baza unor acorduri bilaterale, a ofertei unilaterale a statului român sau la propunerea ministerelor interesate.

(13)

Condițiile de școlarizare a elevilor străini, inclusiv condițiile de finanțare, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(14)

Mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ beneficiază de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei, pe perioada desfășurării activităților didactice, cu condiția frecventării orelor de curs.

Art. 109

(1)

Consiliul Național al Elevilor este partener al Ministerului Educației, cu rol consultativ în procesul decizional. Elevii pot fi reprezentați și prin alte asociații reprezentative la nivel național cu rol consultativ în procesul decizional.

(2)

Consiliul Național al Elevilor funcționează după un regulament de organizare și funcționare aprobat prin ordin al ministrului educației. Notă A se vedea ORDINUL nr. 5.428 din 8 iulie 2024 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 683 din 16 iulie 2024.

(3)

În vederea îndeplinirii misiunii sale de reprezentare a tuturor elevilor din învățământul preuniversitar, Consiliul Național al Elevilor are în subordine consilii județene ale elevilor, constituite în fiecare județ, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București, constituit la nivelul municipiului București. De asemenea, la nivel școlar se constituie consilii școlare ale elevilor în fiecare unitate de învățământ preuniversitar.

(4)

Alegerile pentru funcțiile vacante din cadrul consiliului elevilor sunt organizate fără ingerință din partea cadrelor didactice. Influențarea sesiunilor de alegeri din cadrul consiliului elevilor constituie abatere disciplinară și se sancționează în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (1) .

(5)

În baza principiului subsidiarității, consiliile județene ale elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București sunt structuri partenere ale DJIP/DMBIP. Aceeași relație de colaborare trebuie să existe și între consiliile școlare ale elevilor, elevii reprezentanți în consiliile de administrație și echipele de conducere ale unităților de învățământ preuniversitar.

(6)

Ministerul Educației, respectiv unitățile de învățământ preuniversitar sprijină activitatea Consiliului Național al Elevilor și a substructurilor sale.

Art. 110

(1)

Statul sprijină elevii capabili de performanțe înalte prin activități organizate atât în unitățile de învățământ, cât și în centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență. Organizarea și funcționarea centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București pentru Excelență se aprobă prin ordin al ministrului educației.

(2)

Centrele județene de excelență/Centrul Municipiului București pentru Excelență, denumite în continuare centre de excelență, funcționează ca unități de educație extrașcolară cu personalitate juridică și sunt coordonate metodologic de Centrul Național pentru Excelență.

Art. 111

(1)

În unitățile de învățământ și în centrele de excelență se pot desfășura activități suplimentare de învățare și programe educaționale pentru elevii capabili de performanțe înalte, adaptate la particularitățile, interesele, potențialul și ritmul lor de învățare. Aceste programe sunt de aprofundare și extindere a învățării corespunzătoare curriculumului național sau altor domenii, de dezvoltare a unor aptitudini specifice, de mentorat și transfer de competență, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învățare.

(2)

Resursele umane, curriculare, informaționale, materiale și financiare pentru susținerea elevilor capabili de performanțe înalte se asigură de Ministerul Educației, prin DJIP/DMBIP, conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului educației.

(3)

Administrațiile publice locale pot susține programele centrelor de excelență.

Art. 112

(1)

Identificarea tinerilor capabili de performanță înaltă se realizează de echipe formate din specialiști în domeniu, psihologi, pedagogi, profesori, și satisface exigențele de obiectivitate, fidelitate, validitate și fiabilitate. Membrii acestor echipe nu pot efectua activități de pregătire cu tinerii selectați.

(2)

În procesul de identificare se utilizează profiluri psihocomportamentale, studii de caz, ghiduri de nominalizare, chestionare, teste psihologice de aptitudini școlare, individuale și colective, de inteligență, de creativitate, de aptitudini speciale, analiza activității și a rezultatelor școlare, precum și alte instrumente și procedee elaborate de specialiști.

(3)

Procedurile de identificare a tinerilor capabili de performanță înaltă proveniți din medii socioeconomice dezavantajate se adaptează specificului lor și prin implicarea reprezentanților comunității locale.

Art. 113

(1)

Pentru sprijinirea elevilor capabili de performanțe înalte, Ministerul Educației organizează olimpiade, concursuri școlare, extrașcolare și extracurriculare, tabere de profil, simpozioane și alte activități specifice și poate acorda burse și alte forme de sprijin material și financiar. Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor și a altor activități specifice se aprobă prin ordin al ministrului educației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea și desfășurarea olimpiadelor, a concursurilor școlare, extrașcolare și extracurriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor și a altor activități specifice, precum și cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor, profesorilor care i-au pregătit și unităților școlare de proveniență a premianților se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Absolvenții clasei a VIII-a pot fi înscriși în clasa a IX-a fără susținerea evaluării naționale sau a concursului de admitere la liceu dacă au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordinul ministrului educației.

(3)

Elevii cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale sau la competițiile internaționale pot fi înscriși fără examen în învățământul superior la filiera/profilul/specializarea care corespunde specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale dacă au obținut premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea se aprobă anual prin ordin al ministrului educației.

(4)

Identificarea elevilor capabili de performanțe înalte, care vor urma programele de pregătire din unitățile de învățământ sau din centrele de excelență, se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.

(5)

Elevii capabili de performanțe înalte pot promova 2 ani de studii într-un an școlar, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, cu excepția celor din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. Notă A se vedea ORDINUL nr. 7.839 din 18 decembrie 2024 pentru aprobarea Metodologiei privind promovarea a 2 ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 8 ianuarie 2025.

Art. 114

(1)

Se înființează Centrul Național pentru Excelență, organism de specialitate al Ministerului Educației, fără personalitate juridică, cu rol de organizare și coordonare metodologică, monitorizare și evaluare, după caz, a următoarelor activități și servicii educaționale

a)

elaborarea strategiilor de identificare și de selecție a elevilor capabili de performanțe înalte, în vederea constituirii unor grupe de excelență pe discipline, arii curriculare sau domenii științifice, artistice și tehnice

b)

inițierea acțiunilor de identificare și promovare a elevilor capabili de performanțe înalte

c)

coordonarea metodologică a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București pentru Excelență și unităților de învățământ în cazul activităților de sprijin al elevilor capabili de performanțe înalte

d)

asigurarea constituirii, funcționării și pregătirii grupelor de excelență

e)

elaborarea și asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare sprijinirii participării și implementării activităților destinate elevilor capabili de performanțe înalte

f)

dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență

g)

organizarea taberelor naționale de pregătire a elevilor capabili de performanțe înalte, pe discipline

h)

organizarea activității de pregătire a loturilor olimpice naționale, județene/ale municipiului București

i)

crearea de contexte pentru implicarea elevilor capabili de performanțe înalte în procese de reflecție asupra transformărilor și reformelor vizate în domeniile acestora de excelență

j)

implicarea instituțiilor de învățământ superior în organizarea programelor și demersurilor pe care centrele de excelență le derulează în vederea sprijinirii elevilor capabili de performanțe înalte.

(2)

Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului Național pentru Excelență se aprobă prin ordin al ministrului educației.

(3)

Centrul Național pentru Excelență are rol de sprijinire a centrelor de excelență.

(4)

Finanțarea Centrului Național pentru Excelență și a activităților centrelor de excelență se asigură din bugetul Ministerului Educației.

Articolele următoare · 115 din 252