LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (**republicată**)(*actualizată*) privind pensiile militare de stat (actualizată până la data de 6 iunie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Constituie contravenție următoarele fapte dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa constituie infracțiuni
nerespectarea metodologiei de încadrare în condiții deosebite și speciale de muncă
nerespectarea obligației beneficiarului dreptului de pensie de a comunică organului de pensii modificările survenite privind acordarea și plata pensiei, în termen de 15 zile de la apariția acestora.
Contravențiile prevăzute la art. 71 se sancționează după cum urmează
cele de la lit. b) cu amendă de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei
cele de la lit. a) cu amendă de la 6.000.000 lei la 9.000.000 lei.
Nivelul amenzilor prevăzut la art. 72 va fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de organele de pensii militare și de cele de control ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.
Amenzile contravenționale aplicate conform prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.
Constituie vechime în serviciu sau în munca pentru stabilirea pensiei militare de stat și perioadele recunoscute în condițiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Dovada vechimii în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat, pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face cu actele prevăzute de legislația anterioară.
Constituie vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat și perioada în care, anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, s-au urmat cursurile de zi ale învățământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora, potrivit legii.
În caz de absolvire a mai multor instituții de învățământ superior se considera vechime în munca o singura perioada de studii, la alegere.
Pentru cadrele militare în activitate care se pensionează în condițiile prezentei legi și care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea pensiei, în condițiile art. 22-24, un spor procentual de
3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani
6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 de ani
9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuția pentru pensia suplimentară va deveni contribuție individuală la bugetul de stat, pentru prestațiile prevăzute la art. 4.
Cota de contribuție individuală este de 5%. Baza lunară de calcul pentru care se va determina contribuția individuală o reprezintă solda lunară bruta.
Pensiile militare stabilite în baza legislației anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi se recalculează astfel
cuantumul pensiei în plata se actualizează, având ca baza de calcul solda lunară bruta în vigoare la data aplicării prezentei legi, corespunzătoare funcției maxime a gradului militar avut la data trecerii în rezerva, pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituțiilor prevăzute la art. 5 alin. (1); ────────────── **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.188/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 7 decembrie 2001
în cazul în care cuantumul pensiei obținut conform lit. a) este mai mic decât cuantumul pensiei în plata se menține cuantumul pensiei în plata.
Sumele rezultate ca diferența între pensiile în plata și pensiile recalculate prin aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) se acordă eșalonat începând cu anul 2002, până la încheierea procesului de recalculare a pensiilor din sistemul public de pensii, după cum urmează
pentru anul 2002, 10% din cuantumul diferenței, începând cu 1 ianuarie 2002, și 10% începând cu 1 iulie 2002
pentru anul 2003, 20% din cuantumul diferenței, începând cu 1 ianuarie 2003, și 20% începând cu 1 iulie 2003
pentru anul 2004, 20% din cuantumul diferenței, începând cu 1 ianuarie 2004, și 20% începând cu 1 iulie 2004.
La data încheierii procesului de recalculare a pensiilor, efectuată potrivit prevederilor art. 79, pensiile și pensiile suplimentare acordate pe baza legislației anterioare, aflate în plata, devin pensii militare de stat în înțelesul prezentei legi.
Cererile adresate organului de pensii constituit la nivelul instituțiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) se soluționează în termenul prevăzut de lege și sunt scutite de orice fel de taxa.
Militarii care au fost degradati militar ori au pierdut gradul de ofițer, maistru militar sau subofițer au dreptul la pensie de serviciu pentru limita de vârsta, dacă au la data trecerii în rezerva cel puțin 30 de ani vechime în serviciu bărbații și 25 de ani femeile, din care efectiv ca militar 15 ani bărbații și 10 ani femeile, și dacă au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000 . Baza de calcul pentru stabilirea pensiei o constituie solda lunară bruta primită în ultima luna de activitate.
Cererile înregistrate și nesolutionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de asigurări sociale și pensii.
Drepturile de pensie militară se transfera în țările în care pensionării militari își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte.
În aplicarea prezentei legi instituțiile prevăzute la art. 5 alin. (1) emit norme metodologice în termen de 45 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La stabilire pensiile se rotunjesc din 1.000 în 1.000 lei în favoarea beneficiarului.
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2001. ──────────── *) Menționăm ca prin Decizia Curții Constituționale nr. 7 din 15 ianuarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 2 aprilie 2002, art. 87 a fost declarat neconstitutional.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 6 august 1977, cu modificările și completările ulterioare; Decretul nr. 247/1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grupele I, II sau III de muncă, cu modificările și completările ulterioare; Decretul nr. 248/1977 privind criteriile și normele de încadrare în grade de invaliditate a militarilor din cadrele permanente, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 85 din 7 august 1977; Decretul nr. 249/1977 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor de pensii și a comisiilor de expertiza medico-militară, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 85 din 7 august 1977; orice alte dispoziții contrare prezentei legi. ────────────────