LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru judecătorii și procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Pentru procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Pentru personalul auxiliar de specialitate și pentru personalul conex militar și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naționale din cadrul Direcției Naționale Anticorupție se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiției.
Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se stabilesc, după caz, de directorul Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 69 mai beneficiază de solda de grad.
Personalul militar care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale
solda de funcție, prevăzută prin ordinul de numire/detașare sau avută anterior, dacă este mai mare, solda de grad, gradațiile la care are dreptul și solda de comandă, după caz
compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite
o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la solda de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte
o primă de campanie egală cu solda de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a) . Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.
Polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară misiuni și operații similare celor prevăzute la alin. (1) beneficiază de următoarele drepturi salariale
salariul de funcție, prevăzut prin dispoziția/ordinul de numire/detașare sau avut anterior, dacă este mai mare, salariul gradului profesional deținut, gradațiile la care are dreptul, salariul de comandă, după caz
compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite
o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de funcție, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte
o primă de campanie egală cu salariul de funcție stabilită potrivit prevederilor lit. a) . Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune.
Personalul civil care participă la misiuni și operații în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale
salariul de bază
compensațiile, indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite
o compensație lunară specifică teatrului de operații de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte
o primă de campanie egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfășurării misiunii și se plătește la plecarea în misiune. Articolul I În vederea realizării și menținerii capabilității aferente achiziției sistemelor de avioane fără pilot la bord Bayraktar TB2, Ministerul Apărării Naționale trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național pentru executarea activităților de instruire pentru operare și mentenanță și activităților de sprijin în derularea programului de înzestrare, în conformitate cu prevederile contractului de achiziție încheiat.
Compensația lunară specifică prevăzută la art. 71 alin. (1) lit. c) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, se acordă personalului participant la misiunile prevăzute la art. I în cuantum de 100% aplicat la solda de funcție.
Personalul prevăzut la art. I beneficiază de cazare, transport și hrană asigurate, în mod gratuit, conform contractului de achiziție încheiat.
În situația în care nu i se poate asigura dreptul de cazare în condițiile prevăzute la alin. (2), personalul beneficiază de decontarea cheltuielilor de cazare, pe bază de documente justificative, în limita cuantumurilor prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 46/2020.
Pe durata îndeplinirii misiunilor prevăzute la art. I, în zilele când personalului nu i se asigură hrana în condițiile prevăzute la alin. (2), acesta beneficiază de alocație valorică de hrană în cuantumul stabilit la art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 46/2020.
Pe durata misiunilor prevăzute la art. I, în zilele când personalul participant se află în țară sau în concediu de odihnă, acesta nu beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (1)-(4).
Pentru misiunile prevăzute la art. I drepturile reglementate de prezenta ordonanță de urgență se acordă cu deducerea cheltuielilor suportate de către partenerul contractual, în conformitate cu prevederile contractului de achiziție încheiat.
Din fondurile prevăzute la alin. (1) se suportă și cheltuielile determinate de pregătirea misiunii și executarea acesteia, generate de
dislocarea personalului din garnizoanele de dispunere de pe teritoriul statului român în zona de desfășurare a misiunii, precum și repatrierea acestuia
achizițiile de bunuri, lucrări și servicii solicitate de specificul misiunii
cheltuielile de operare și sprijin logistic necesare bunei desfășurări a misiunii
selecționarea personalului, vizita medicală, testarea, pregătirea, încheierea asigurărilor de sănătate, în condițiile stabilite de Ministerul Apărării Naționale, precum și în conformitate cu reglementările specifice fiecărei activități
încheierea contractelor de asigurare pentru invaliditate și deces ale personalului
evacuarea medicală a personalului care nu poate fi tratat în unitățile sanitare din zona de executare a misiunii și asigurarea transportului însoțitorilor acestuia
procurarea materialelor necesare, repatrierea, însoțirea și înhumarea personalului decedat, precum și îndeplinirea formalităților specifice
suportarea altor costuri specifice, inclusiv a celor destinate activităților necesare dezvoltării relațiilor cu autoritățile militare și civile locale, precum și cu populația civilă, asigurarea activităților de protocol.
În situațiile în care personalului militar îi încetează raporturile de serviciu cu Ministerul Apărării Naționale înainte de expirarea duratei stabilite prin angajamentul prevăzut la alin. (1), acesta este obligat să restituie cheltuielile individuale de instruire pe timpul misiunii, proporțional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.
Cheltuielile individuale de instruire se compun din: a) cheltuielile de instruire rezultate din contracte
cheltuielile de diurnă aferente perioadei de participare la misiuni
cheltuielile determinate de alocația valorică de hrană
cheltuielile de transport internațional.
Prevederile alin. (2) nu se aplică personalului participant la misiune în situația încetării activității din motive neimputabile acestuia.
Structurile/Unitățile se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Perioada, categoriile de personal și mărimea majorării salariale se stabilesc prin ordin al conducătorului instituției.
Drepturile bănești cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite între Armata Românieiși armatele altor țări, precum și cele constituite din polițiști români și polițiști ai altor țări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare trimiși în afara teritoriului statului român pentru a participa la cursuri, stagii de practică și specializare, perfecționare sau care desfășoară orice fel de activitate în străinătate, în interesul unității trimițătoare, mai puțin cele menționate la art. 71 , beneficiază pe timpul acestor activități, în țară, de solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, de solda de comandă/salariul de comandă, precum și de celelalte drepturi salariale avute, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.
Personalul din instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, trimis în misiuni permanente sau temporare în străinătate, potrivit legii, beneficiază de toate drepturile prevăzute pentru personalul trimis în misiune permanentă sau temporară de către Ministerul Afacerilor Externe, precum și de către celelalte ministere, organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.
În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile și obligațiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate de către ministere și celelalte organe și instituții de specialitate ale administrației publice centrale.
Personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională beneficiază de drepturile salariale reglementate prin prezenta lege, potrivit categoriei de personal și domeniului în care își desfășoară activitatea.
Personalul civil prevăzut la alin. (1) care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale personalului militar sau polițiștilor ori funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, după caz, beneficiază de drepturile salariale prevăzute expres pentru personalul civil în prezenta anexă.
Funcțiile specifice pentru personalul contractual din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se asimilează astfel
director Centru de reeducare cu director din cadrul anexei nr. VIII cap. II lit. B
director adjunct Centru de reeducare cu director adjunct din cadrul anexei nr. VIII cap. II lit. B
funcția de criptanalist III cu funcția de cercetător științific, cercetător științific III
funcția de responsabil (șef) grup popote; responsabil (șef) popotă II cu funcția de administrator II-I
funcția de șef spălătorie mecanică debutant, III-I, cu funcția de tehnician debutant, II-IA
funcția de însoțitor de bord debutant, III-I, cu funcția de referent debutant, II-IA
funcția de radiotelegrafist, radiogoniometrist, operator control spațiu aerian III-I, cu funcția de tehnician II-IA
funcția de telefonist, telegrafist, telexist IV-I, cu funcția de muncitor calificat IV-I
funcția de șef formație pază și ordine II-I, cu funcția de administrator II-I
funcția de agent pază, agent însoțire II-I, cu funcția de muncitor calificat II-I.
Alte funcții specifice pentru personalul contractual din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Personalul militar, militarii în termen, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, rezerviști, pe timpul concentrării, beneficiază de drepturile bănești prevăzute de prezenta lege pentru personalul militar, militari în termen, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, de la unitățile unde sunt concentrați.
Funcțiile personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională sunt prevăzute în statele de organizare elaborate de aceste instituții, pe baza structurilor organizatorice aprobate, și cuprind, după caz, prevederile referitoare la gradul militar/profesional sau treapta profesională, nivelul studiilor, solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.
Pe timp de mobilizare sau război se aplică prevederile prezentei legi, precum și unele reglementări specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Prevederile anexei nr. X la Decretul nr. 163/1975 se aplică în continuare, până la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează modul de stabilire a drepturilor pe timp de mobilizare sau război.
Prevederile referitoare la contribuțiile pentru asigurări sociale de stat nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Prevederile referitoare la contribuțiile pentru asigurările de șomaj nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Prevederile referitoare la contribuțiile privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale nu se aplică personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil.
Prevederile referitoare la contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate nu se aplică personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Drepturile prevăzute de prezenta lege se acordă în condițiile exercitării, potrivit reglementărilor în vigoare, a controlului financiar preventiv propriu.
Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoanele din cadrul structurilor de specialitate, desemnate potrivit reglementărilor în vigoare.
Cadrele militare în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care desfășoară activități de control financiar preventiv propriu și, după caz, de audit beneficiază de majorarea soldei de funcție/salariului de funcție cu până la 10%, în condițiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Ofițerii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care ocupă funcții de demnitate publică beneficiază, pe lângă drepturile salariale cuvenite acestei funcții, și de solda de grad/salariul gradului profesional deținut, ca drept al titularului acestuia.
Persoanele prevăzute la alin. (1) pot opta pentru drepturile salariale cuvenite pentru calitatea de cadru militar în activitate, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Ofițerii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care ocupă funcții asimilate celor de secretar de stat/subsecretar de stat pot opta pentru indemnizațiile lunare stabilite pentru funcțiile de demnitate publică.
Cuantumul zilnic/orar al elementelor soldei lunare cuvenite personalului militar se determină prin raportare la numărul zilelor lucrătoare corespunzătoare fiecărei luni a anului/durata normală a timpului de lucru.
Cuantumul zilnic/orar al elementelor salariului lunar cuvenit polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se determină prin raportare la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă/durata normală a timpului de lucru, cu excepția situațiilor pentru care drepturile cuvenite sunt prevăzute a fi acordate pentru zile calendaristice.
Soldele lunare/salariile lunare ale personalului se plătesc o dată pe lună, în perioada stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, pentru luna precedentă.
Soldele lunare ale personalului militar, respectiv salariile lunare ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt confidențiale, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității.
Soldele lunare ale personalului militar în activitate, respectiv salariile lunare ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu pot fi urmărite decât în cazurile și în limitele prevăzute de reglementările în vigoare.
Pe timpul absențelor nejustificate de la unitate/serviciu nu se acordă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază și nici alte drepturi salariale.
În Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne, structura financiară centrală, prin componenta organizațională specializată în domeniul salarizării, asigură îndeplinirea sarcinilor ordonatorului principal de credite din domeniile reglementării, implementării, coordonării metodologice, asistenței de specialitate, monitorizării și gestiunii sistemului de salarizare.
În Ministerul Apărării Naționale și Serviciul de Telecomunicații Speciale, alocarea și scoaterea la și de la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază și la și de la alte drepturi salariale se fac prin ordin de zi pe unitate.
Drepturile bănești stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu solda de bază sau solda lunară se vor calcula față de solda de funcție aflată în plată.
Drepturile bănești stabilite a fi acordate polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază se vor calcula față de salariul de funcție aflat în plată.
Prin excepție de la prevederile art. 21 din prezenta lege, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă un spor de până la 100% din solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază.
Dreptul prevăzut la alin. (1) se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective și se determină pe baza raportului dintre baza de calcul și durata normală a timpului de lucru, iar condițiile de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinație în bugetele instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională.
În aplicarea prezentei legi, instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională emit norme metodologice, aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
În caz de deces al personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, soția sau soțul supraviețuitor ori copiii, iar, în lipsa acestora, părinții, beneficiază de un ajutor egal cu 12 solde de funcție/salarii de funcție, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere/încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedați.
Personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care dețin grad didactic și își desfășoară activitatea în instituții militare de învățământ sau în instituții de învățământ pentru formarea polițiștilor ori în instituții de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare - personal de specialitate medico-sanitar - din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, indiferent de funcția pe care este încadrat, pot opta, în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut, pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaționale Învățământ și Sănătate și asistență socială, la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deținut.
Pensia și alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor încadrate, potrivit legii.
Drepturile specifice prevăzute la art. 20 , 32 , 33 , 34 și art. 45 alin. (2)-(5) din prezenta anexă nu se iau în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzute la art. 25 alin. (2) din prezenta lege.
Anexa nr. VII
Reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului
Salariile de bază ale personalului de execuție din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului sunt diferențiate după nivelul studiilor. Nivelul studiilor Salariul de bază - lei Coeficient Anul 2022 minim maxim minim maxim Studii superioare 3950 6909 1,58 2,76 Studii superioare de scurtă durată 3850 5324 1,54 2,13 Studii postliceale 3700 5200 1,48 2.08 Studii medii 3500 5162 1,40 2,06 Studii generale 2500 4813 1,00 1,93
Salariile de bază ale personalului de execuție din instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administrației publice locale, sunt diferențiate după nivelul studiilor. Nivelul studiilor Salariul de bază - lei Coeficient Anul 2022 minim maxim minim maxim Studii superioare 3950 6024 1,58 2.41 Studii superioare de scurtă durată 3850 5162 1,54 2,06 Studii postliceale 3700 5050 1,48 2,02 Studii medii 3500 4938 1,40 1,98 Studii generale 2500 4750 1,00 1,90
Salariile de bază ale funcțiilor de conducere din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 1 din prezenta anexă sunt stabilite pe două grade, astfel: Funcția Salariul de bază - lei Coeficient Anul 2022 Grad I Grad II Grad I Grad II Director general 8949 10880 3,58 4,35 Director general adjunct 8774 10002 3,51 4,00 Director 8774 10002 3,51 4,00 Director adjunct, inginer-șef, contabil-șef 8423 9651 3,37 3,86 Șef serviciu, șef secție, șef filială 7721 8949 3,09 3,58 Șef birou, șef atelier, șef oficiu, șef sector 7100 7500 2,84 3,00
Salariile de bază ale funcțiilor de conducere din instituțiile publice prevăzute la art. 2 din prezenta anexă sunt stabilite pe două grade, astfel: Funcția Salariul de bază - lei Coeficient Anul 2022 Grad I Grad II Grad I Grad II Director general 7546 8423 3,02 3,37 Director general adjunct 7282 8247 2,91 3,30 Director 7282 8247 2,91 3,30 Director adjunct, inginer-șef, contabil-șef 7019 8072 2,81 3,23 Șef serviciu, șef secție, șef filială 6229 7546 2,49 3,02 Șef birou, șef atelier, șef oficiu, șef sector 6000 6500 2,40 2,60
Salariile de bază ale conducătorilor din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum și din cele aflate sub controlul Parlamentului se stabilesc de către persoanele împuternicite să numească aceste persoane.
Salariile de bază ale conducătorilor din instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administrației publice locale, se stabilesc de către persoanele împuternicite să numească aceste persoane.
Pentru personalul de execuție, nivelul individual al salariilor de bază se stabilește de către conducătorul autorității sau instituției publice finanțate integral din venituri proprii, pe baza criteriilor de evaluare a performanțelor profesionale stabilite de către acesta.
Echivalarea funcțiilor specifice utilizate în prezentul capitol cu funcțiile prevăzute în anexele la prezenta lege se face de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la solicitarea ordonatorului principal de credite.
Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile și indemnizațiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat.
Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar și de sporuri specifice pentru condiții de muncă, după cum urmează
pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor în cuantum de până la 300 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective
pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective
personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază
pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază
pentru siguranța navigației, siguranța feroviară, siguranța rutieră și siguranța aeronautică, un spor de până la 20% din salariul de bază.
Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază și de celelalte drepturi aplicabile personalului din administrația publică centrală, respectiv locală, în funcție de subordonare.
Drepturile de natură salarială ale personalului încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii sunt stabilite de către ordonatorul de credite, cu încadrarea strictă în resursele financiare alocate anual și în numărul de posturi stabilit potrivit legii, prin bugetul de venituri și cheltuieli.
Majorarea prevăzută la alin. (1) se aplică și asupra cuantumului salariului prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) din secțiunea 1, cap. IV al anexei nr. IV din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Personalului agențiilor județene pentru protecția mediului și Agenției pentru Protecția Mediului București i se aplică în mod corespunzător prevederile din anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I, asteriscul „“ și cap. II lit. A pct. I, asteriscul „“ din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Diferențele salariale rezultate din prevederile alin. (1) se aplică în două tranșe egale, prima începând cu luna iunie 2024 și a doua începând cu luna septembrie 2024, la salariul de bază stabilit potrivit actelor normative în vigoare, fără a depăși salariile aflate în plată la structurile supraordonate.
Prevederile art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicabilitatea pentru personalul prevăzut la alin. (1) începând cu data aplicării prevederilor alin. (2) referitoare la acordarea primei tranșe.
Anexa nr. VIII
FAMILIA OCUPAȚIONALĂ DE FUNCȚII BUGETARE „ADMINISTRAȚIE“