LEGE nr. 119 din 16 octombrie 1996 (**republicată**) cu privire la actele de stare civilă
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
La întocmirea actului de naștere, precum și a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie și prenumele titularului se scriu în limba maternă, folosindu-se alfabetul latin extins.
Numele de familie sau prenumele formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă.
În situația transcrierii certificatelor/extraselor de naștere, dacă sunt incidente dispozițiile art. 2.576 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, numele de familie și/sau prenumele se pot prelua așa cum rezultă din certificatul/extrasul de stare civilă eliberat de autoritățile străine.
Abrogat.
Certificatele ori, după caz, hotărârile judecătorești de adopție, despărțenie și deciziile de înfiere și de schimbare a numelui, eliberate potrivit legilor anterioare, extrasele de pe actele de stare civilă ce au fost eliberate de autoritățile militare în baza legii, precum și deciziile emise în baza Decretului nr. 432/1949 pot servi drept temei, la cererea celui îndreptățit, pentru întocmirea actului ori pentru înscrierea mențiunilor pe actele de stare civilă, cu avizul Ministerului Administrației și Internelor.
Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice, rezultate din activitățile specifice stării civile, sunt prelucrate în condițiile de securitate stabilite de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și de legislația națională aplicabilă domeniului protecției datelor, atât de către entitățile cu atribuții în domeniul stării civile, cât și de către beneficiarii legali ai acestor date.
La cererea scrisă a D.G.E.P., a serviciilor publice comunitare județene/locale de evidență a persoanelor, a Direcției Generale de Pașapoarte, a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, a oficiilor de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale unde nu funcționează serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor, a instanțelor judecătorești, a parchetelor sau a poliției, instituțiile deținătoare transmit extrase pentru uz oficial, însoțite, după caz, de copii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă.
Instituțiile cu atribuții în protecția copilului și Autoritatea Națională pentru Cetățenie pot solicita instituțiilor deținătoare, în situații justificate, extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă.
În cazuri punctuale, temeinic justificate, extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă se eliberează la cererea notarilor publici, camerei notarilor publici, Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și executorilor judecătorești.
La cererea scrisă a titularilor, a reprezentanților legali ai acestora, a persoanelor îndreptățite ori a altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și a avocaților împuterniciți de către titulari, de către reprezentanții legali ai acestora sau de către persoanele îndreptățite, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat , adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se pot elibera fotocopii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectoarelor municipiului București.
Abrogat.
Dispozițiile alin. (1) -
sunt aplicabile și în cazul solicitărilor adresate serviciilor județene ale Arhivelor Naționale/serviciului municipiului București al Arhivelor Naționale pentru actele aflate în păstrarea acestora.
La cererea scrisă a Ministerului Afacerilor Externe, adresată prin intermediul D.G.E.P., Direcția de Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului București transmite copii ale tuturor înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă de către misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României.
Comunicarea datelor înscrise în actele de stare civilă se poate face, în cazuri temeinic justificate, pentru următoarele situații
la cererea autorităților și instituțiilor publice, altele decât cele cu atribuții legale în materie, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectoarelor municipiului București ori, după caz, a șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/directorului D.G.E.P.M
care are în păstrare actul, precum și a directorului general al D.G.E.P.
la cererea titularilor, a reprezentanților legali ai acestora, a persoanelor îndreptățite ori a altor persoane împuternicite prin procură specială, precum și a avocaților împuterniciți de către titulari, de către reprezentanții legali ai acestora sau de către persoanele îndreptățite, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și Statutului profesiei de avocat , adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministerul Sănătății, cu avizul Ministerului Administrației și Internelor, va stabili, potrivit legii, conținutul și forma certificatelor medicale de constatare a nașterii, a decesului, precum și a celor privind starea sănătății viitorilor soți și va asigura tipărirea acestora.
Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, primăriile și misiunile diplomatice și oficiile consulare de carieră ale României, prin ofițerii de stare civilă, întocmesc buletine statistice de naștere, de căsătorie, de divorț și de deces.
Institutul Național de Statistică, cu avizul Ministerului Administrației și Internelor și al Ministerului Sănătății, stabilește conținutul și forma buletinelor statistice de naștere, de căsătorie și de deces, iar cu avizul Ministerului Justiției, ale buletinelor statistice de divorț; asigură tipărirea lor și emite norme referitoare la modul de completare și transmitere a acestora.
Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) , datele aferente buletinelor statistice de naștere, de căsătorie, de divorț și de deces întocmite de ofițerii de stare civilă se transmit Institutului Național de Statistică în format electronic.
D.G.E
îndrumă și controlează, în condițiile legii, activitatea din domeniul stării civile la serviciile publice comunitare județene/locale de evidență a persoanelor și a structurilor de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale unde nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M
organizează îndrumarea și controlul metodologic al activității de stare civilă desfășurate de serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor și primăriile din cadrul unităților administrativ-teritoriale unde nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor de pe raza județului, respectiv a municipiului București și dispun măsuri privind conservarea și securitatea documentelor de stare civilă.
Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) , confecționarea actelor de stare civilă, a certificatelor de stare civilă și a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, precum și a certificatelor de divorț eliberate de ofițerul de stare civilă se realizează, centralizat, de către Imprimeria Națională, la solicitarea D.G.E.P.
În termen de 6 luni de la data prevăzută la art. 2 alin. (4) , registrele de stare civilă, certificatele de stare civilă și extrasele multilingve ale actelor de stare civilă neutilizate se retrag din gestiunea ofițerilor de stare civilă și a serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M
fără decontarea contravalorii acestora și se transmit D.G.E
de către serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., potrivit unei metodologii stabilite de D.G.E.P.
D.G.E
asigură cerneala specială pentru completarea actelor de stare civilă, confecționarea registrelor, a certificatelor de stare civilă și a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă și distribuirea, contra cost, a acestora serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor și a municipiului București, precum și Ministerului Afacerilor Externe. Celelalte imprimate auxiliare vor fi tipărite prin grija primăriilor unităților administrativ-teritoriale.
Serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor, respectiv D.G.E.P.M
asigură distribuirea, contra cost, către serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor/primăriile unităților administrativ-teritoriale unde nu funcționează aceste servicii de pe raza județului, respectiv a municipiului București a registrelor și a certificatelor de stare civilă, a extraselor multilingve ale actelor de stare civilă și a cernelii speciale.
Dispozițiile prezentei legi, referitoare la întocmirea actelor de stare civilă, eliberarea certificatelor, înscrierea și comunicarea mențiunilor, în raporturile cu alte state, sunt aplicabile în măsura în care nu se prevede altfel prin acorduri, tratate și convenții la care România este parte.
Anexele nr. 1A , 1A^1 , 2A , 2A^1 , 1B , 1B^1 , 2B , 2B^1 , 1C , 1C^1 , 2C și 2C^1 fac parte integrantă din prezenta lege.
Registrele de stare civilă aflate în uz, precum și cele aflate în stoc vor fi folosite până la epuizare.
Prezenta lege intră în vigoare după 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 278/1960 cu privire la actele de stare civilă, H.C
nr. 1.090/1960 privind aprobarea modelelor registrelor de stare civilă, H.C
nr. 2.290/1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul actelor de stare civilă, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 616/1993 , precum și orice alte dispoziții contrare.
Anexa nr. 1A
Anexa nr. 1A este reprodusă în facsimil
Anexa nr. 1A (2)
^1 *) Anexa nr. 1A^1 este reprodusă în facsimil. (față) (verso
Anexa nr. 2A
Anexa nr. 2A reprodusă în facsimil
Anexa nr. 2A (2)
^1 *) Anexa nr. 2A^1 este reprodusă în facsimil. (față) (verso
Anexa nr. 1B
Anexa nr. 1B este reprodusă în facsimil
Anexa nr. 1B (2)
^1 *) Anexa nr. 1B^1 este reprodusă în facsimil. (față) (verso
Anexa nr. 2B
Anexa nr. 2B este reprodusă în facsimil
Anexa nr. 2B (2)
^1 *) Anexa nr. 2B^1 este reprodusă în facsimil. (față) (verso
Anexa nr. 1C
Anexa nr. 1C este reprodusă în facsimil
Anexa nr. 1C (2)
^1 *) Anexa nr. 1C^1 este reprodusă în facsimil. (față) (verso
Anexa nr. 2C
Anexa nr. 2C este reprodusă în facsimil
Anexa nr. 2C (2)
^1 *) Anexa nr. 2C^1 este reprodusă în facsimil. (față) (verso a) la nivelul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor, în termen de 2 ani; b) la nivelul primăriilor din unitățile administrativ-teritoriale în care nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor, în termen de 3 ani. ... – art. II și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2011 : Articolul II Odată cu asigurarea suportului tehnic necesar informatizării activității de stare civilă vor fi furnizate servicii electronice privind informații și documente cetățenilor ale căror acte și fapte de stare civilă au fost înregistrate în România. ... Art. IV. - Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată. ... (2) Dispozițiile prevăzute la art. I pct. 74-83 din prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi. Articolul V Ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 10 alin. (8) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, se adoptă în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul VI În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica și/sau completa conform prevederilor prezentei legi Hotărârea Guvernului nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, cu modificările și completările ulterioare.