LEGE nr. 119 din 16 octombrie 1996 (**republicată**) cu privire la actele de stare civilă
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competență teritorială își are domiciliul ori reședința unul dintre viitorii soți sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unității administrativ-teritoriale respective.
Căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră a/al României acreditate/acreditat să exercite funcții consulare în statul în care își are domiciliul ori reședința unul dintre viitorii soți, cetățean român.
Încheierea căsătoriei la sediul misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră a/al României poate avea loc doar dacă niciunul dintre viitorii soți nu deține și cetățenia din statul pentru care misiunea diplomatică/oficiul consular de carieră este acreditată/acreditat să exercite funcții consulare.
Căsătoria se poate încheia și în afara sediului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cum ar fi grădinile publice, parcurile, muzeele și alte locuri în aer liber, la cererea viitorilor soți, cu aprobarea primarului.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , căsătoria poate fi încheiată la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți, cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale unde se încheie căsătoria.
Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor ori primăria unde urmează să se încheie căsătoria va înștiința, de îndată, primăria de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în vederea publicării declarației de căsătorie.
Declarația de căsătorie se face personal de către viitorii soți, în scris, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria competentă, misiunea diplomatică ori oficiul consular de carieră unde urmează a se încheia căsătoria. În declarația de căsătorie, viitorii soți vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie și vor menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei potrivit legii, legea aplicabilă regimului matrimonial, precum și, în cazul aplicării legii române, regimul matrimonial ales.
Pentru motive temeinice, dacă unul dintre viitorii soți se află în imposibilitatea de a se deplasa la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, declarația de căsătorie se poate face și în afara sediului acestuia/acesteia, în fața ofițerului de stare civilă, cu aprobarea primarului.
Ofițerul de stare civilă care primește declarația de căsătorie solicită viitorilor soți să prezinte actele de identitate, certificatele de naștere sau, pentru cetățeanul străin, după caz, extrasul de naștere/extrasul multilingv, certificatele medicale privind starea sănătății acestora, dovada desfacerii/încetării unei căsătorii anterioare, după caz, precum și
autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenței unor impedimente rezultate din condițiile de rudenie firească sau adopție, în condițiile prevăzute de lege
avizul medical, dovada încuviințării părinților/tutorelui și autorizarea, prin sentință definitivă, pentru încheierea căsătoriei, dată de instanța de tutelă în a cărei circumscripție are domiciliul minorul, în cazul existenței unor impedimente legate de vârsta matrimonială; dispozițiile art. 272 alin. (2) ultima teză și alin. (3)-(5) din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător
dovada înștiințării tutorelui sub a cărui ocrotire se află despre formularea declarației de căsătorie, atunci când viitorul soț beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială.
Pentru cetățeanul străin, certificatul de naștere/extrasul de naștere/extrasul multilingv al actului de naștere se prezintă după caz, raportat la statutul acestuia în România.
Dacă unul dintre viitorii soți, părinții sau tutorele nu se află în unitatea administrativ-teritorială unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declarația de căsătorie, respectiv pot depune dovada încuviințării prevăzute la alin. (3) lit. b) la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale unde au domiciliul sau reședința, care o transmite în termen de 48 de ore serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăriei unde urmează a se încheia căsătoria.
Ofițerul de stare civilă are obligația publicării declarației de căsătorie în ziua primirii acesteia, prin afișarea în extras într-un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei, respectiv al misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră unde urmează să se încheie căsătoria, precum și pe pagina de internet a acestuia/acesteia. După caz, declarația de căsătorie se transmite pentru afișare și la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau reședința.
Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației de căsătorie, dar nu mai târziu de a 30-a zi.
Încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) poate fi încuviințată, pentru motive temeinice, dovedite cu documente justificative, de către primarul unității administrativ-teritoriale/șeful misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră al României unde urmează a se încheia căsătoria.
Dacă de la data depunerii declarației de căsătorie au trecut 30 de zile și căsătoria nu a fost încheiată ori dacă viitorii soți doresc să modifice declarația inițială, cu privire la numele de familie și/sau regimul matrimonial, aceștia vor face o nouă declarație de căsătorie. Dispozițiile art. 26 se aplică în mod corespunzător.
În cazul în care constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă refuză să încheie căsătoria și consemnează refuzul într-un proces-verbal.
În cazul în care se formulează opoziție cu privire la căsătoria unei persoane care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, ofițerul de stare civilă sesizează de îndată instanța de tutelă, care va hotărî cu privire la temeinicia opoziției.
În cazul refuzului ofițerului de stare civilă de a încheia căsătoria, persoana nemulțumită poate sesiza instanța de tutelă în raza căreia domiciliază.
La încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă ia consimțământul viitorilor soți, liber și deplin exprimat, în prezența a 2 martori, după care îi declară căsătoriți, le citește dispozițiile privind drepturile și îndatoririle soților din Legea nr. 287/2009 , republicată, cu modificările ulterioare, și întocmește, de îndată, actul de căsătorie.
Actul de căsătorie se semnează de către soți, cu numele de familie pe care au convenit să îl poarte în timpul căsătoriei, de cei 2 martori și de către ofițerul de stare civilă.
La depunerea declarației de căsătorie și la încheierea căsătoriei între cetățeni străini, sau între aceștia și cetățeni români, dacă nu cunosc limba română, ori în cazul persoanelor cu handicap auditiv sau surdocecitate, se va folosi interpret și traducător autorizat sau, după caz, interpret autorizat al limbajului mimico-gestual și al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Ofițerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetățeni străini sau între aceștia și cetățeni români numai dacă, pe lângă actele prevăzute la art. 25 , viitorii soți cetățeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale țărilor ai căror cetățeni sunt, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile de fond, cerute de legea lor națională, pentru încheierea căsătoriei. Dispozițiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 , republicată, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Cetățenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenții/acorduri de asistență juridică în materie civilă sau de drept al familiei, precum și cetățenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în România, precum și cetățenii străini care încheie căsătoria la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră ale României fac dovada îndeplinirii condițiilor de fond cerute de legea lor națională pentru încheierea căsătoriei, cu documente justificative eliberate de autoritățile competente ale statului de cetățenie.
În situația în care unul sau ambii viitori soți sunt cetățeni străini, documentele prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să fie însoțite de declarații notariale din care să rezulte că acesta/aceștia îndeplinesc condițiile necesare încheierii căsătoriei în fața autorităților române competente.
Șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României încheie căsătorii între cetățeni români sau între cetățeni români și cetățeni străini dacă cel puțin unul dintre viitorii soți, cetățean român, are domiciliul sau reședința în statul în care acestea sunt acreditate să exercite funcții consulare.
Șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României nu încheie căsătorii, în condițiile prevăzute la alin. (1) , dacă legislația statelor acreditare se opune expres în acest sens sau dacă statele acreditare nu recunosc aceste căsătorii.
Întocmirea actului de deces se face pe baza certificatului medical constatator al decesului, ca urmare a unei declarații verbale sau din oficiu, de către ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază s-a produs evenimentul ori, după caz, ca urmare a unei declarații verbale, de către ofițerul de stare civilă din cadrul misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră a/al României acreditate/acreditat să exercite funcții consulare în statul pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul. Declarația verbală poate fi făcută de oricare dintre membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane
medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul
orice persoană care are cunoștință despre deces.
Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, documentul de identitate și, după caz, documentul de evidență militară ale celui decedat.
Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viață a persoanei.
Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum și în cazul găsirii unui cadavru, pentru întocmirea actului de deces este necesară și dovada eliberată de poliție sau de parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorități a fost sesizată despre deces.
În situațiile prevăzute la alin. (2) , prin excepție de la prevederile alin. (1) , termenul de 3 zile de declarare a decesului se calculează de la data eliberării certificatului medical constatator al decesului.
În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenul prevăzut la alin. (1) sau, după caz, alin. (3) , întocmirea actului de deces se face, în România, cu aprobarea parchetului și, în străinătate, dacă autoritățile competente din statul unde s-a produs decesul confirmă că nu au obiecții cu privire la înregistrarea decesului cetățeanului român la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României.
În cazul în care se declară decesul unui copil născut viu, care a încetat din viață fără ca declararea nașterii să fi fost făcută în termenele prevăzute de lege, ofițerul de stare civilă va întocmi mai întâi actul de naștere și apoi pe cel de deces. Dacă, din motive temeinice, actul de naștere nu poate fi întocmit, ofițerul de stare civilă întocmește actul de deces și ulterior urmărește înregistrarea nașterii.
Certificatul medical constatator al decesului, în care se consemnează cauza decesului și data decesului în format an, lună, zi, se întocmește și se semnează de către medicul care a făcut constatarea.
Dacă decesul s-a produs pe o navă sau pe o aeronavă și nu există medic la bord, constatarea decesului se va face în primul port sau aeroport de escală, de către un medic.
În situația când durata călătoriei navei până la primul port de escală este mai mare de 24 de ore, constatarea decesului se face de către comandant, împreună cu consiliul de bord, și se consemnează în jurnalul de bord. În caz de moarte violentă, comandantul navei va efectua cercetări, potrivit legii.
Documentul cu care se face dovada identității persoanei decedate se reține de către ofițerul de stare civilă. În funcție de instituția care a emis documentul, se procedează după cum urmează
actele de identitate eliberate de autoritățile române se anulează potrivit dispozițiilor legale în vigoare și se restituie persoanei care a declarat decesul, iar pașapoartele simple se transmit, în vederea anulării, serviciului public comunitar de pașapoarte pe a cărui rază teritorială persoana decedată a avut ultimul domiciliu sau reședința ori, după caz, serviciului public comunitar de pașapoarte emitent, în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării decesului
documentele de identitate ale cetățenilor străini, precum și cele eliberate de structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări se trimit serviciului județean pentru imigrări la care este arondată unitatea administrativ-teritorială care a înregistrat decesul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării decesului.
În cazul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României, actele de identitate cu care se face dovada identității persoanei decedate, eliberate de autoritățile române, se anulează potrivit dispozițiilor legale în vigoare și se restituie persoanei care a declarat decesul, iar pașapoartele simple se trimit autorității emitente, cu primul curier diplomatic, organizat de la data înregistrării decesului.
În cazurile în care declarantul nu poate prezenta unul dintre documentele prevăzute la alin. (1) și (2) , precizează în scris motivul neprezentării acestuia și datele de stare civilă ale decedatului. Declarația se reține de către ofițerul de stare civilă.
Documentele de evidență militară depuse potrivit art. 32 alin. (2) se înaintează centrului militar zonal/județean/de sector pe raza căruia persoana decedată a avut ultimul domiciliu, lunar, până la data de 5 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor(D.G.E.P.) transmite lunar Centrului Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale (CNARNN-INFONOT) din cadrul Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (UNNPR), în format electronic, lista actualizată a informațiilor aferente actelor de deces înregistrate în Registrul național de evidență a persoanelor (RNEP), listă care cuprinde cel puțin numele și prenumele defunctului, data decesului în format an, lună, zi și ultimul domiciliu al defunctului. Structura datelor de referință, precum și procedura prin care acestea sunt transmise se stabilesc prin protocol încheiat între D.G.E
și UNNPR.
Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României acreditate în străinătate comunică lista prevăzută la alin. (4) Ministerului Afacerilor Externe, care o transmite Camerei Notarilor Publici București.
Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) , informațiile care cuprind cel puțin numele și prenumele defunctului, data decesului în format an, lună, zi, și ultimul domiciliu al defunctului se transmit, după înregistrarea actelor de deces, CNARNN-INFONOT din cadrul UNNPR. Structura datelor de referință, precum și procedura prin care acestea sunt transmise se stabilesc prin protocol încheiat între D.G.E
și UNNPR.
Întocmirea actului de deces privind un cadavru găsit se face de ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază a fost găsit.
Înregistrarea cadavrului neidentificat se va face pe baza documentelor prevăzute la art. 32 și la art. 33 alin. (2) , precum și a procesului-verbal întocmit de medic, care va cuprinde vârsta, sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data decesului în format an, lună, zi și cauza decesului.
Datele privind identitatea cadavrului, stabilite ulterior de poliție, se înscriu prin mențiune pe actul respectiv. Mențiunea se comunică serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăriei care are în păstrare actul de naștere și, după caz, comandamentului militar.
După întocmirea actului de deces, ofițerul de stare civilă poate elibera declarantului, la cerere scrisă, o adeverință de înhumare sau de incinerare a cadavrului.
Înhumarea sau incinerarea unui cetățean român sau de origine română al cărui deces s-a produs și s-a înregistrat în străinătate se face pe baza adeverinței de înhumare sau de incinerare a cadavrului eliberată de ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale în a cărei rază urmează să se facă înhumarea ori incinerarea.
În situația prevăzută la alin. (2) adeverința se întocmește pe baza
certificatului/extrasului de deces eliberat de autoritățile străine, precum și a traducerii legalizate a acestuia sau a extrasului multilingv
certificatului de deces eliberat de misiunea diplomatică sau de oficiul consular de carieră al României.
Adeverința prevăzută la alin. (1) și (2) se eliberează întrun singur exemplar. În cazul în care declarantul decesului nu mai deține adeverința de înhumare sau de incinerare, la solicitarea scrisă a acestuia sau a altei persoane care justifică un interes legitim se eliberează o altă adeverință.
Dacă decesul unui cetățean român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara teritoriului României sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar cadavrul este transportat în țară, înhumarea sau incinerarea se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau al aeronavei, potrivit art. 7 alin. (6) .
Întocmirea actului de deces, în baza unei hotărâri judecătorești definitive declarative de moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, de către ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăriei unității administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort.
Înregistrarea decesului în situația prevăzută la art. 39 se face numai în baza hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte, în care este prevăzută data decesului în format an, lună, zi, precum și ultimul domiciliu cunoscut al celui declarat mort.
În cazul hotărârilor judecătorești incomplete, ofițerul de stare civilă sau, după caz, persoana interesată solicită instanței stabilirea datei decesului conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare și/sau stabilirea ultimului domiciliu cunoscut al celui declarat mort.
Ofițerul de stare civilă are obligația să întocmească acte de deces în cuprinsul cărora să fie menționate data decesului în format an, lună, zi și ultimul domiciliu al defunctului.
Locul decesului se consideră a fi locul înregistrării decesului, în situația în care acesta nu rezultă din dispozitivul hotărârii judecătorești definitive declarative de moarte.
În situația în care decesul s-a produs în străinătate și nu s-a înregistrat la autoritățile străine competente sau la misiunile diplomatice ori oficiile consulare de carieră ale României, actul de deces se întocmește de ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale pe a cărui/cărei rază a avut domiciliul persoana decedată, după ce Ministerul Afacerilor Interne verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă decesul nu a fost înregistrat în străinătate.
Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4^3) , în cazul prevăzut la alin. (1) , ofițerul de stare civilă care primește cererea de înregistrare a decesului produs în străinătate emite în sistem informatic o solicitare de verificare către Ministerul Afacerilor Externe.
Întocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului, a primarului unității administrativ-teritoriale și avizul conform al șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., în baza certificatului medical constatator eliberat de autoritățile străine apostilat/supralegalizat, după caz.
Abrogat.
Actele de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, au putere doveditoare în țară numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.
Cetățeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autoritățile străine respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetățeniei române, să solicite transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale competent/competentă ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României.
Transcrierea certificatelor/extraselor/extraselor multilingve de stare civilă se efectuează în străinătate cu aprobarea șefilor misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare de carieră, iar în țară cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu/ultimul domiciliu avut în România al titularului sau al solicitantului, după caz, și avizul conform al șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor al sectorului municipiului București, iar refuzul acestora se motivează.
Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) , cetățeanul român poate să solicite transcrierea acestor acte la oricare serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor sau primărie din cadrul unității administrativ-teritoriale, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (7)-(9) când cererea se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau primăria competent/competentă să soluționeze cererea.
Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autoritățile străine se face în registrele de stare civilă române ale misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare de carieră ale României, acreditate să exercite funcții consulare în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă.
Transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve eliberate de autoritățile străine, care nu conțin toate rubricile prevăzute de certificatele de stare civilă române sau acestea nu sunt completate, se efectuează pe baza documentului original emis de autoritățile străine și a altor înscrisuri autentice, emise de autoritățile publice competente române sau, după caz, străine, care fac dovada datelor ce trebuie înscrise la rubricile respective, prezentate de solicitant.
Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve privind cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepția celor care au redobândit cetățenia română sau cărora li s-a acordat cetățenia română, în temeiul prevederilor art. 10 și 11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului București și cu avizul conform al șefului Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.
Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetățenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română în temeiul prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează
cu aprobarea primarilor sectoarelor municipiului București și cu avizul conform al șefilor serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor ale sectoarelor municipiului București
cu aprobarea primarilor municipiilor reședință de județ și cu avizul conform al șefilor serviciilor publice comunitare județene de evidență a persoanelor.
Persoanele care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română și care au/au avut domiciliul în România depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă la Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria unității administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia se află
ultimul loc de domiciliu avut în țară, înainte de pierderea cetățeniei române
adresa imobilului în care a locuit înainte de dobândirea cetățeniei române, înscrisă în documentul eliberat de structura pentru imigrări
domiciliul stabilit după redobândirea cetățeniei române în temeiul prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare; în cazul în care persoanele dețin pașaport în care este menționat domiciliul din străinătate, competența aparține Direcției Publice de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București.
În situațiile prevăzute la alin. (6)-(8) , dacă titularul a decedat înainte de transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de naștere, ofițerul de stare civilă competent poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naștere eliberate de autoritățile străine, la sesizarea ofițerului de stare civilă competent să transcrie certificatul de deces. În situația în care acesta din urmă este competent să transcrie și certificatul de naștere, procedează mai întâi la transcrierea certificatului de naștere și ulterior transcrie certificatul de deces.
Transcrierea certificatului de naștere în situația prevăzută la alin. (8^1) se face în baza certificatului sau extrasului de stare civilă eliberat de autoritățile străine, a referatului întocmit din oficiu de către ofițerul de stare civilă competent, precum și a celorlalte documente prevăzute de lege pentru procedura transcrierii prezentate de către solicitantul transcrierii certificatului de deces.
Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetățenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetățenia română se face în termen de 90 de zile de la depunerea cererii, cu aprobarea șefilor misiunilor diplomatice ori ai oficiilor consulare de carieră ale României, acreditate să exercite funcții consulare în statul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs și s-au înregistrat în prealabil la autoritatea locală competentă.
În situațiile prevăzute la alin. (7)-(9) cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se depune, personal, de către titulari sau reprezentanții legali ai acestora, în termen de 6 luni de la data depunerii jurământului de credință față de România. Pentru minori cererea de transcriere poate fi depusă, de către unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita și personal.
Cetățenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în localități care au aparținut României, iar în prezent se găsesc pe teritoriul altor state, pot solicita întocmirea actelor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își au domiciliul, pe baza extrasului de pe actul de stare civilă ce se găsește în păstrarea Arhivelor Naționale, cu aplicarea prevederilor art. 10 alin. (5) . Transcrierea acestor extrase în registrele de stare civilă se face cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale de la locul de domiciliu al solicitantului și cu avizul conform al șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor sau, după caz, al șefului serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor al sectorului municipiului București.
În situații temeinic justificate, pentru copiii cetățeni români aflați în străinătate față de care s-a dispus o măsură de protecție specială, șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României pot transcrie în registrele de stare civilă române, din oficiu, cu titlu gratuit, actele de stare civilă întocmite de autoritățile străine, la sesizarea autorităților străine competente ori, după caz, a autorităților române cu atribuții în materie de protecție a copiilor.
În situații temeinic justificate, pentru copiii cetățeni români născuți în străinătate față de care s-a dispus o măsură de protecție specială, în condițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ai căror părinți nu solicită transcrierea certificatelor de naștere, primarul unității administrativ-teritoriale de la domiciliul persoanei, membrilor familiei, asistentului maternal care asigură creșterea și îngrijirea copilului sau în a cărei rază se află serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naștere eliberate de autoritățile străine, la solicitarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
Transcrierea în situația prevăzută la alin. (12^1) se face în baza certificatului sau extrasului de stare civilă eliberat de autoritățile străine și a copiei hotărârii comisiei pentru protecția copilului ori a instanței de judecată prin care a fost stabilită măsura de protecție specială și a celorlalte documente prevăzute de lege pentru procedura transcrierii.
În situații temeinic justificate, pentru copiii cetățeni români născuți în străinătate și aflați în țară cu părinții sau cu persoana desemnată în condițiile art. 104 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare, pentru care părinții nu solicită transcrierea certificatelor de naștere, primarul unității administrativ-teritoriale de la domiciliul oricăruia dintre părinți poate transcrie în registrele de stare civilă, din oficiu, cu titlu gratuit, certificatele de naștere eliberate de autoritățile străine, la solicitarea serviciului public de asistență socială.
Transcrierea prevăzută la alin. (12^3) se face în baza raportului de anchetă socială întocmit de serviciul public de asistență socială care solicită transcrierea și a celorlalte documente prevăzute de lege pentru procedura transcrierii. În cazul în care părinții au domicilii diferite, se prezintă declarația unuia dintre părinți din care să rezulte la care dintre aceștia are domiciliul copilul, iar dacă nu se poate prezenta declarația niciunuia dintre părinți, copilul este înregistrat în sistem informatic, cu domiciliul mamei.
Certificatele de naștere/extrasele de naștere/extrasele multilingve ale actelor de naștere emise de autoritățile străine, prin care s-a stabilit o altă filiație decât cea prevăzută de legea română, se transcriu în registrele de stare civilă cu aplicarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare.
În cazurile prevăzute la alin. (13) , la rubrica mențiuni din actul și certificatul de naștere se înscrie
în actul de naștere: «Act transcris în conformitate cu dispozițiile art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare»
în certificatul de naștere: «Act transcris în conformitate cu dispozițiile art. 414 alin. (1) și art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare. Certificatul este valabil doi ani de la data înregistrării actului transcris».
În cazul certificatelor de naștere/extraselor de naștere/extraselor multilingve ale actelor de naștere emise de autoritățile străine care nu conțin datele referitoare la tatăl copilului, deși mama era căsătorită la momentul concepției/nașterii copilului, se înscrie pe actul de naștere mențiunea prevăzută la alin. (14) lit. a) ; mențiunea prevăzută la alin. (14) lit. b) nu se înscrie pe certificatul de naștere.
Este interzisă transcrierea certificatelor de stare civilă/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve al actelor de stare civilă emise de autoritățile străine privind căsătoria dintre persoane de același sex ori a parteneriatelor civile încheiate sau contractate în străinătate.
Cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei legi.
Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri
când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod
când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume
când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte
când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte și dorește simplificarea acestuia
când persoana în cauză este cunoscută cu un prenume și dorește adăugarea acestuia la prenumele inițial, cu respectarea dispozițiilor legale privind numărul maxim de cuvinte din care poate fi format prenumele
când persoana în cauză poartă un nume de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc
când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere sau purtat anterior
când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor, cu respectarea dispozițiilor art. 41^4
când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei
când unul dintre soți sau ambii dorește/doresc schimbarea numelui de familie comun sau reunit purtat în timpul căsătoriei, cu respectarea dispozițiilor art. 282 din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare, și cu consimțământul celuilalt soț, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă
când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, în formele prevăzute la art. 416 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, republicată , cu modificările ulterioare, însă, întrucât nu s-a încuviințat și purtarea numelui de familie al acestuia, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă
când prenumele purtat este specific sexului opus
când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând hotărâre judecătorească definitivă
când persoana în cauză are numele schimbat în străinătate și nu are act administrativ străin, făcând dovada cu privire la aceasta cu pașaportul/actul de identitate emis de autoritățile străine
alte cazuri temeinic justificate.
Sunt de asemenea considerate justificate și cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri
când persoana în cauză a adoptat minori și dorește ca aceștia să poarte un alt prenume
când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, iar soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere
când în urma divorțului un fost soț revine la numele de familie purtat anterior și care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorț, și dorește să poarte numele dobândit la naștere
când în urma divorțului un fost soț păstrează numele de familie purtat în căsătorie și dorește un nume purtat anterior căsătoriei sau numele dobândit la naștere
când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți celălalt soț se recăsătorește și, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să poarte numele de familie dobândit la naștere
când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii, cu consimțământul fostului soț, dat în forma autentică sau în fața ofițerului de stare civilă
când părinții au divorțat, iar părintele care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei solicită pentru copil să poarte același nume de familie cu el
când s-a desfăcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și în urma desfacerii adopției persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopție și dorește schimbarea numelui de familie al copilului/copiilor pentru a purta nume de familie comun
când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției și celălalt soț dorește să poarte nume de familie comun cu acesta
când părintele căruia i-a fost încredințat un minor în urma divorțului solicită ca acesta să-i poarte numele de familie dobândit ca urmare a încheierii unei noi căsătorii, cu consimțământul soțului și al celuilalt părinte al minorului, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă.
Cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă privind persoanele fără cetățenie domiciliate în România se soluționează în aceleași condiții ca și cele ale cetățenilor români.
Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă depune cerere, personal sau prin împuternicit cu procură specială, la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază teritorială își are domiciliul sau a avut ultimul domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate. Cetățenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România depun cererea la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului București.
Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 41^1 alin. (2) și (3) și să fie însoțită de următoarele acte
actul de identitate și certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui, în original; originalul documentelor se fotocopiază și se restituie acesteia
un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 41^7 , extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an, în original sau, dacă există mijloace informatice de verificare a autenticității acestuia, se poate prezenta un exemplar al acestuia emis de pe exemplarul original
dacă este cazul, consimțământul persoanei al cărei nume se solicită a fi purtat, dat în formă autentică sau în fața ofițerului de stare civilă
dacă este cazul, încuviințarea instanței de tutelă, în cazurile prevăzute de art. 41^4
pentru solicitanții care au împlinit vârsta de 14 ani, certificat de cazier judiciar
orice alte documente pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale
procură specială și copia actului de identitate al împuternicitului, în cazul în care schimbarea numelui este solicitată prin împuternicit cu procură specială
împuternicirea avocațială, legitimația de avocat, vizată la zi, precum și actul de identitate al avocatului, în cazul în care schimbarea numelui este solicitată prin avocat.
Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinți sau, cu încuviințarea instanței de tutelă, de către tutore. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî instanța de tutelă.
Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul dintre părinți, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică sau în fața ofițerului de stare civilă. Acordul nu este necesar în cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicție ori este declarat mort sau decăzut din exercițiul drepturilor părintești.
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată și de acesta.
Pentru persoana pusă sub interdicție, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviințarea instanței de tutelă.
În cazul în care părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție, dispăruți, decăzuți din drepturile părintești ori declarați judecătorește morți și nu a fost instituită tutela, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către structura publică specializată pentru protecția copilului din subordinea consiliului județean ori a consiliului local/al sectorului municipiului București.
Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere odată cu schimbarea numelui de familie al unuia dintre părinți sau ulterior, pentru motive temeinice, cu respectarea dispozițiilor art. 41^4 .
În situația în care ambii părinți solicită schimbarea numelui de familie, schimbarea numelui de familie al minorului este obligatorie și se realizează din oficiu.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (2) , schimbarea numelui de familie a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani se realizează numai cu consimțământul acestuia.
Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.
Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soți nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt soț.
Schimbarea numelui de familie dobândit prin căsătorie, ca urmare a unei decizii/dispoziții administrative sau ca urmare a modificării intervenite în străinătate, nu are efect asupra numelui de familie din actul de naștere.
Pentru persoanele căsătorite/divorțate care și-au păstrat în urma căsătoriei/divorțului numele de familie dobândit la naștere, decizia/dispoziția emisă ca urmare a schimbării numelui pe cale administrativă se înscrie pe marginea actului de naștere și nu are efect asupra numelui de familie aparținând titularului actului, dobândit la naștere.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (3) , pentru persoanele căsătorite/divorțate care și-au păstrat, în urma căsătoriei/ divorțului, numele de familie dobândit la naștere, decizia/ dispoziția emisă ca urmare a schimbării numelui pe cale administrativă are efect asupra numelui de familie aparținând titularului actului, dobândit la naștere, numai la cererea acestuia.
Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija solicitantului.
În aplicarea dispozițiilor alin. (1) , extrasul cererii de schimbare a numelui cuprinde
numele de familie și prenumele
data nașterii
localitatea de domiciliu
numele de familie și/sau prenumele pe care urmează să îl/le poarte.
Cererea de schimbare a numelui întemeiată în baza dispozițiilor art. 41^1 alin. (2) lit. c) este exceptată de la publicare. Cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare, cu aprobarea șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/directorului D.G.E.P.M.B.
Schimbarea numelui de familie și/sau a prenumelui nu se admite dacă împotriva solicitantului a fost dispusă în condițiile Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, o măsură de limitare a exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pe durata existenței unei astfel de măsuri sau dacă în ultimii 5 ani solicitantul a fost
condamnat, pentru fapte săvârșite cu intenție
expulzat sau returnat din țările cu care România a încheiat acorduri în acest sens.
În situația în care dosarul este incomplet ori soluționarea acestuia necesită aplicarea unei alte proceduri, precum și în situația prevăzută la art. 41^8 , serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăria unității administrativ-teritoriale care a primit cererea privind schimbarea numelui de familie și/sau prenumelui comunică în scris motivele pentru care cererea nu poate fi admisă.
Dacă cererea este motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 41^1 alin. (2) și (3) , serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăria unității administrativ-teritoriale întocmește un referat, semnat de șeful serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/ ofițerul de stare civilă, care cuprinde date referitoare la statutul civil al persoanei, proveniența numelui actual și a celui solicitat, rezultatul verificărilor efectuate în Registrul național de evidență a persoanelor, precum și propuneri asupra oportunității aprobării sau respingerii cererii.
În cazul în care solicitantul are statut de apatrid, serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăria unității administrativ-teritoriale solicită verificări în evidențele Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, denumit în continuare CCPI.
În situația prevăzută la alin. (3) , CCPI verifică în evidențele proprii dacă există informații cu privire la faptul că solicitantul face obiectul vreunei investigații de natura celor aflate în competențele sale. În cazul în care solicitantul face obiectul unei astfel de investigații, CCPI informează, utilizând canalele corespunzătoare, autoritatea străină competentă cu privire la conținutul cererii solicitantului.
CCPI informează în scris serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăria unității administrativ-teritoriale cu privire la faptul că au fost realizate verificările necesare, fără a comunica și rezultatul acestora, cu excepția existenței unei informații referitoare la una dintre situațiile prevăzute la art. 41^8 .
Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, primăria unității administrativ-teritoriale nu va soluționa cererea în lipsa confirmării verificării prevăzute la alin. (5) .
Orice persoană interesată poate face opoziție la cererea de schimbare a numelui, cu excepția situației în care cererea de schimbare a numelui este exceptată de la publicare, în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a numelui în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
Opoziția se face în scris, motivat, și se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, la primăria unității administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază de competență teritorială își are domiciliul persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă.
Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele prevăzute la art. 41^3 alin. (2) , referatul prevăzut la art. 41^9 alin. (2) și rezultatul verificărilor prevăzute la art. 41^9 alin. (5) și, dacă este cazul, cu opozițiile, se trimite spre soluționare serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B.
Structura de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M
verifică dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de prezenta lege și, după analizarea temeiniciei cererii, precum și a opozițiilor făcute, propune, motivat, șefului/directorului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M
emiterea dispoziției de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui.
Dispoziția prevăzută la alin. (1) se emite în termen de 30 de zile de la primirea documentelor prevăzute la art. 41^11 .
Dispoziția de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui se emite în două exemplare fizice, originale, semnate de șeful/directorul serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B.
Începând cu data prevăzută la art. 2 alin. (4) , dispoziția de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, semnată de șeful/directorul serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor/D.G.E.P.M.B., poate fi emisă și în format electronic, la cererea solicitantului.
Dispoziția de admitere a cererii de schimbare a numelui în format fizic se trimite serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei la care a fost înregistrată cererea, care are obligația să informeze, de îndată, în scris, solicitantul.
Dispoziția de admitere a cererii de schimbare a numelui în format electronic se transmite solicitantului la adresa de poștă electronică indicată în cerere.
Dispoziția de admitere a cererii de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înmânării acesteia titularului sau, după caz, de la data recepționării unei confirmări de primire, semnată electronic, transmisă de solicitant. De la această dată solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziția de admitere a cererii de schimbare a numelui.
Dacă în termen de 90 de zile de la data transmiterii informării potrivit alin. (1) sau (2) solicitantul nu transmite confirmarea de primire prevăzută la alin. (3) ori nu se prezintă la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei pentru a i se înmâna dispoziția, în original, aceasta se restituie emitentului, care o clasează la dosarul de schimbare de nume.
După împlinirea termenului prevăzut la alin. (4) , dispoziția nu mai produce efecte.
Dovada schimbării numelui se face cu dispoziția de admitere a cererii de schimbare a numelui și cu noul certificat de stare civilă eliberat de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primărie pe baza dispoziției de admitere a cererii de schimbare a numelui.
Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul public comunitar județean de evidență a persoanelor/ D.G.E.P.M.B., în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o nouă cerere dacă în susținerea acesteia au intervenit motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca urmare a admiterii unei opoziții, se poate face o nouă cerere, în cazul în care se solicită același nume, numai după încetarea cauzelor care au determinat admiterea opoziției.
Persoana al cărei nume de familie sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă române tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin mențiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, tradus sau cu ortografia limbii materne, la rubricile care îl privesc pe titular și/sau la cele privind părinții.
Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură specială la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor/primăria unității administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă și se aprobă/se respinge de către primar.
Cererea se poate depune de persoana prevăzută la alin. (1) și la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre soluționare serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor/primăriei unității administrativ-teritoriale competent/ă și va comunica solicitantului modul de soluționare.
Efectele aprobării cererii se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar când soții au nume de familie comun, efectele se extind și asupra celuilalt soț dacă acesta din urmă își dă consimțământul, în ambele situații. Când soții au nume de familie diferite și nu se înțeleg în ceea ce privește extinderea efectelor aprobării asupra copiilor minori, decide instanța de tutelă.
Mențiunile făcute în temeiul acestui articol se comunică în termen de 10 zile structurilor de evidență a persoanelor din cadrul serviciilor publice locale la care este arondată unitatea administrativ-teritorială care are în păstrare actele de stare civilă pe marginea cărora acestea au fost înscrise.
Dispozițiile art. 41^15 se aplică în mod corespunzător.
În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă, persoana căreia i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim recunoscut de lege poate solicita, pe cale judecătorească, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, anularea dispoziției de admitere a cererii de schimbare a numelui. Acțiunea în justiție poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de schimbarea numelui și numai dacă persoana care o depune face dovada că, din motive obiective, neimputabile ei, nu a putut formula opoziția prevăzută la art. 41^10 .
Abrogat.