Înapoi la Legislație

Legea nr. 115/2015 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
27 iulie 2023LEGEA nr. 256 din 21 iulie 2023
Text consolidat la
27 iulie 2023
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
141

Pe scurt

Legea nr. 115/2015: LEGE nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 27 iulie 2023, prin LEGEA nr. 256 din 21 iulie 2023.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 27 iulie 2023.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
141 articole.
Cuprins

LEGE nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 97

(1)

După primirea dosarelor de la birourile electorale ale secțiilor de votare, biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București procedează la ordonarea acestora pe categorii de autorități ale administrației publice locale pentru care au avut loc alegeri.

(2)

Dosarele conținând procesul-verbal cu rezultatul numărării voturilor pentru consiliul județean, respectiv pentru Consiliul General al Municipiului București, și celelalte documente prevăzute la art. 96 se predau locțiitorului președintelui biroului electoral de circumscripție electorală pe bază de proces-verbal care, împreună cu un alt membru al biroului, desemnat prin tragere la sorți efectuată de președintele biroului, le transportă sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne și le predă biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București.

(3)

Predarea dosarelor către biroul electoral de circumscripție județeană se face pe bază de proces-verbal în care se consemnează, în mod obligatoriu, numărul de dosare prevăzute în procesul-verbal menționat la alin. (2) și numărul de dosare predate efectiv.

Art. 98

(1)

După primirea dosarelor conținând procesele-verbale cu rezultatul numărării voturilor de la toate birourile electorale ale secțiilor de votare și după soluționarea contestațiilor formulate, biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, de sector al municipiului București și județeană, respectiv biroul electoral de circumscripție a municipiului București procedează la totalizarea voturilor exprimate și la atribuirea mandatelor, în condițiile prezentei legi.

(2)

În acest scop biroul electoral de circumscripție consemnează, pe întreaga circumscripție, separat pentru fiecare listă de candidați sau candidați independenți, numărul de voturi obținute.

(3)

Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, de sector al municipiului București, respectiv biroul electoral de circumscripție a municipiului București însumează numărul de voturi obținute de fiecare candidat la funcția de primar, la funcția de primar general al municipiului București, respectiv la funcția de președinte al consiliului județean.

(4)

La lucrările efectuate de biroul electoral de circumscripție pot asista candidații și persoanele acreditate în acest scop, precum și persoanele prevăzute la art. 93 alin. (1) .

Art. 99

Alegerile pentru consilieri, pentru primari și pentru președinții consiliilor județene sunt valabile, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.

Art. 100

(1)

Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripție stabilește pragul electoral al circumscripției, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În cazul alianțelor politice sau alianțelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianței 2%. Pentru alianțele cu cel puțin 3 membri, pragul electoral este de 8%.

(2)

Pragul electoral este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din înmulțirea punctelor procentuale stabilite conform alin. (1) cu numărul total al voturilor valabil exprimate într-o circumscripție electorală.

(3)

Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice și alianțele electorale care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (1) și candidații independenți care au întrunit coeficientul electoral prevăzut la alin. (4) lit. a) .

(4)

Repartizarea mandatelor de consilier se face astfel

a)

în prima etapă, biroul electoral de circumscripție stabilește numărul de mandate ce revine fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, pe baza coeficientului electoral, care este egal cu numărul întreg, fără zecimale, nerotunjit, rezultat din împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele de candidați și pentru candidații independenți care au întrunit pragul electoral la numărul total de consilieri din circumscripția electorală respectivă; biroul electoral de circumscripție repartizează fiecărei liste atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral se include în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru lista respectivă; de asemenea, este declarat ales candidatul independent care a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral. Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor, precum și cele inferioare coeficientului electoral

b)

dacă unui partid politic, alianțe politice sau electorale ori unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri i-au revenit, pe baza coeficientului electoral, mai multe mandate decât candidații înscriși în listă, mandatele suplimentare primite vor fi disponibilizate și vor fi repartizate în etapa a II-a, conform prevederilor alin. (13)-(18)

c)

în a doua etapă, biroul electoral de circumscripție repartizează mandatele neatribuite, pe baza unui tabel cuprinzând partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care au întrunit pragul electoral, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate; mandatele neatribuite se repartizează partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale, în ordinea înscrierii acestora în tabel, câte unul pentru fiecare partid politic, alianță politică și alianță electorală. Dacă nu se reușește repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora. În situația în care una sau mai multe organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, au întrunit pragul electoral, dar nu și coeficientul electoral, neobținând astfel în etapa I niciun mandat de consilier, la repartizarea mandatelor se aplică prevederile alin. (8) .

(5)

În situația în care una sau mai multe organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale întrunesc atât pragul electoral, cât și condiția privind coeficientul electoral, vor participa la repartizarea mandatelor atât în etapa I, cât și în cea de-a doua etapă, în limita voturilor rămase neutilizate, ca orice partid politic. Candidații independenți care au primit un număr de voturi valabil exprimate mai mic decât coeficientul electoral stabilit nu participă în etapa a II-a de repartizare a mandatelor de consilieri. Dacă unui partid politic, alianțe politice sau electorale i-au fost atribuite din prima etapă un număr de mandate egal cu numărul de candidaturi înscrise în listă, nu va mai participa la etapa a doua de repartizare a mandatelor chiar dacă are voturi neutilizate.

(6)

Se consideră voturi neutilizate pentru fiecare listă de candidați a partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale voturile care au rămas după atribuirea mandatelor din prima etapă, precum și voturile valabil exprimate pentru partidele politice, alianțele politice sau electorale care, deși au întrunit pragul electoral, nu au participat la prima etapă de distribuire a mandatelor, deoarece numărul voturilor primite este inferior coeficientului electoral.

(7)

În cazul în care niciuna dintre organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, nu a obținut cel puțin un mandat, se atribuie un mandat de consilier, din cele rămase din prima etapă, organizației care a întrunit pragul electoral și a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate dintre toate aceste organizații.

(8)

În etapa a II-a, biroul electoral repartizează, în primul rând, acolo unde este cazul, un mandat unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care în prima etapă nicio organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu a obținut cel puțin un mandat.

(9)

În cazul în care nicio organizație a minorității maghiare nu a obținut un mandat, prevederile alin. (8) se aplică în mod corespunzător și acesteia.

(10)

În cazul în care există două sau mai multe organizații care au același număr de voturi valabil exprimate, selecția se va face prin tragere la sorți.

(11)

Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (1) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau alianțelor electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(12)

Procedura va fi menționată ca atare, în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(13)

După repartizarea mandatului acolo unde sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8) , de către organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, biroul electoral repartizează câte un mandat partidelor, alianțelor politice și alianțelor electorale care au întrunit pragul electoral, în ordinea înscrierii acestora într-un tabel ordonat descrescător, în funcție de numărul voturilor neutilizate; dacă nu se reușește repartizarea tuturor mandatelor, operațiunea se repetă până la epuizarea acestora.

(14)

În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (8) și în care cel puțin o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, din organizațiile care au întrunit pragul electoral, îndeplinește și condiția de coeficient electoral, respectiv i-au fost atribuite mandate în prima etapă, participă și la repartizarea mandatelor în etapa a II-a, în limita voturilor rămase neutilizate. Celelalte organizații aparținând cetățenilor minorităților naționale, care nu au întrunit condiția de coeficient electoral, și deci nu au primit în etapa I mandate, nu participă la redistribuirea din etapa a II-a.

(15)

Dacă un partid politic, alianță politică sau electorală, organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale în timpul repartizării mandatelor din etapa a II-a își completează numărul de mandate conform "listei de candidaturi" depuse, înaintea epuizării tuturor mandatelor disponibile, acelei formațiuni nu i se vor mai repartiza mandate; repartizarea mandatelor rămase disponibile se va face continuând cu celelalte formațiuni înscrise în liste, până la completa lor repartizare.

(16)

Dacă în cursul operațiunilor prevăzute la alin. (13) și (14) se constată că două sau mai multe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice ori alianțe electorale au același număr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rămas de repartizat, acesta este repartizat partidului, alianței politice, organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale sau alianței electorale care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

(17)

Dacă numărul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorți; organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (7) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(18)

Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(19)

Dacă în cursul operațiunilor prevăzute la alin. (4) se constată că două sau mai multe partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale au același număr de voturi neutilizate, înainte de atribuirea ultimului mandat rămas de repartizat, acesta este repartizat partidului politic, alianței politice sau alianței electorale care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate; dacă numărul de voturi valabil exprimate este egal, repartizarea mandatului se face prin tragere la sorți.

(20)

Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(21)

Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(22)

Atribuirea mandatelor se face de către biroul electoral de circumscripție în ordinea înscrierii candidaților în listă și începe cu lista de candidați pentru care au fost exprimate cele mai multe voturi.

(23)

Dacă unui partid politic, alianțe politice sau alianțe electorale i se cuvin mai multe mandate decât candidații înscriși în listă, mandatele rămase se atribuie celorlalte liste de candidați sau candidaților independenți, potrivit prevederilor alin. (4) .

(24)

În cazul în care în urma etapei I de repartizare nu au fost repartizate toate mandatele, iar pentru etapa a II-a există partide, alianțe politice ori alianțe electorale care au primit cel puțin un mandat în prima etapă și nu au voturi neutilizate, aceștia vor fi înscriși în lista formațiunilor politice ce intră în etapa a doua de repartizare, cu 0 voturi neutilizate.

(25)

Dacă două sau mai multe partide, alianțe politice ori electorale au număr de voturi neutilizate 0, înscrierea lor în listă se va face în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute.

(26)

Dacă departajarea partidelor, alianțelor politice sau electorale nu este posibilă nici după criteriul enunțat la alin. (3) , înscrierea lor în liste se va face prin tragere la sorți.

(27)

Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, în prezența majorității membrilor acestuia, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (25) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice sau electorale în listă.

(28)

Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(29)

În situația în care niciun partid politic, nicio alianță politică sau alianță electorală nu realizează pragul electoral, iar numărul candidaților independenți care au realizat coeficientul electoral este mai mic decât numărul mandatelor de consilier din circumscripția respectivă, diferența de mandate este repartizată primelor 3 partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate pentru fiecare. Fiecărui partid politic, fiecărei alianțe politice sau alianțe electorale i se repartizează câte un mandat. Operațiunea se repetă până la epuizarea tuturor mandatelor. Dacă două sau mai multe partide, alianțe politice ori alianțe electorale astfel selectate au același număr de voturi valabil exprimate, neputându-se astfel departaja primele 3, departajarea se va face prin tragere la sorți.

(30)

Organizarea tragerii la sorți se va face de către președintele biroului electoral de circumscripție, imediat ce se constată imposibilitatea aplicării criteriilor de departajare formulate la alin. (29) pentru înscrierea partidelor, alianțelor politice ori electorale în listă, în prezența majorității membrilor acestuia.

(31)

Procedura va fi menționată ca atare în procesul-verbal întocmit de către membrii biroului electoral de circumscripție, la poziția "Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de către biroul electoral de circumscripție, care sunt definitive", cu indicarea în clar a formațiunii care a fost aleasă prin tragere la sorți.

(32)

Se vor aplica prevederile alin. (29) și în condițiile în care niciuna dintre formațiunile politice sau niciunul dintre candidații independenți din buletinul de vot nu întrunește coeficientul electoral.

(33)

Candidații înscriși în liste, care nu au fost aleși, sunt declarați supleanți în listele respective. În caz de vacanță a mandatelor de consilieri aleși pe liste de candidați, supleanții vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscriși în liste dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale din partea cărora au candidat supleanții confirmă în scris, sub semnătura conducerilor județene ale partidelor politice sau ale organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, că supleanții fac parte din partidul politic respectiv sau din organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale.

Art. 101

(1)

Pentru funcția de primar, centralizarea voturilor se face de biroul electoral de circumscripție.

(2)

Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

(3)

În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se află în această situație.

Art. 101^1

(1)

Pentru funcția de președinte al consiliului județean, centralizarea voturilor se face de biroul electoral de circumscripție județeană.

(2)

Este declarat ales președinte al consiliului județean candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

(3)

În caz de egalitate se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidații care se află în această situație.

Art. 102

În cazul în care situația de balotaj intervine între 2 candidați la funcția de primar sau de președinte al consiliului județean, între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin, iar unul dintre aceștia decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi ales, nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarându-l primar sau, după caz, președinte al consiliului județean pe celălalt candidat.

Art. 103

(1)

Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, de sector al municipiului București și de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București încheie separat câte un proces-verbal pentru consiliul local, pentru Consiliul General al Municipiului București ori pentru consiliul județean, după caz, respectiv pentru primar, pentru primarul general al municipiului București ori pentru președintele consiliului județean, după caz, privind toate operațiunile electorale, centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor.

(2)

Procesul-verbal cuprinde

a)

numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele electorale din circumscripția electorală [pct. a = pct. a(1) + pct. a(2) + pct. a(3) + pct. a(4)] , din care: a(1) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente [pct. a(1) ≥ pct. b(1)] ; a(2) numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe listele electorale complementare [pct. a(2) ≥ pct. b(2)] ; a(3) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare [pct. a(3) ≥ pct. b(3)] ; a(4) numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a folosit urna specială [pct. a(4) ≥ pct. b(4)]

b)

numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale din circumscripția electorală [pct. b = pct. b(1) + pct. b(2) + pct. b(3) + pct. b(4)] , din care: b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale permanente; b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale complementare; b(3) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare; b(4) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială

c)

numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. c ≤ pct. b - pct. d) , (pct. c = suma voturilor valabil exprimate la pct. g)

d)

numărul total al voturilor nule

e)

numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c + pct. d + pct. f)

f)

numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate

g)

numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare listă de candidați sau de fiecare candidat independent pentru funcția de consilier, după caz, numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de fiecare candidat pentru funcția de primar, de primar general al municipiului București, respectiv de președinte al consiliului județean

h)

numele și prenumele candidaților aleși pentru consiliul local, respectiv consiliul județean și Consiliul General al Municipiului București, partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care i-a propus, respectiv mențiunea de candidat independent

i)

numele și prenumele primarului, ale primarului general al municipiului București, respectiv ale președintelui consiliului județean ales și partidul politic, alianța politică sau alianța electorală care l-a propus ori mențiunea de candidat independent

j)

expunerea pe scurt a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție. Hotărârile pronunțate de birourile electorale de circumscripție sunt definitive.

(3)

Procesele-verbale se întocmesc în două exemplare și se semnează de către președinte și ceilalți membri ai biroului electoral de circumscripție și poartă ștampila acestuia.

(4)

Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului electoral de circumscripție nu are nicio influență asupra valabilității procesului-verbal. Președintele menționează motivele care au împiedicat semnarea.

(5)

Un exemplar al procesului-verbal pentru consiliul local, pentru Consiliul General al Municipiului București și pentru primar, după caz, împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare, formând câte un dosar, sigilat și semnat de președinte și de membrii biroului electoral de circumscripție, se înaintează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în cel mult 48 de ore, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, iar, pentru consiliul județean, pentru președintele consiliului județean, respectiv pentru primarul general al municipiului București, la tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, respectiv la Tribunalul București, după caz, în vederea validării mandatelor.

(6)

Al doilea exemplar al procesului-verbal întocmit de biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau de sector al municipiului București se trimite, în termen de 24 de ore, la biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București.

(7)

La cerere, membrilor birourilor electorale de circumscripție ori reprezentanților partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale care au depus listele de candidați, precum și candidaților independenți li se eliberează, în mod obligatoriu, de către președintele sau vicepreședintele biroului electoral o copie certificată de pe procesul-verbal respectiv. Cererea trebuie formulată în scris, înainte de întocmirea procesului-verbal.

(8)

Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală sau județeană, după caz, eliberează certificatul doveditor al alegerilor consilierilor locali și primarului, respectiv consilierilor județeni.

(9)

Pentru primarul general al municipiului București, precum și pentru membrii Consiliului General al Municipiului București, certificatele doveditoare ale alegerilor se eliberează de biroul electoral de circumscripție a municipiului București, iar pentru consilieri și pentru primarul de sector, de către biroul electoral de circumscripție de sector.

Art. 104

(1)

Pe baza proceselor-verbale prevăzute la art. 103 alin. (5) și (6) și a propriului proces-verbal, biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București centralizează voturile și rezultatul alegerilor pe județ, pe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și candidați independenți și încheie câte un proces-verbal pentru consilierii locali, pentru consilierii municipiului București și pentru consilierii județeni, respectiv pentru primar, pentru primarul general al municipiului București și pentru președintele consiliului județean.

(2)

Procesul-verbal se încheie în două exemplare, în termen de 24 de ore de la primirea tuturor proceselor-verbale de la birourile electorale de circumscripție, și cuprinde

a)

numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele electorale din circumscripțiile electorale din județ [pct. a = pct. a(1) + pct. a(2) + pct. a(3) + pct. a(4)] , din care: a(1) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale permanente [pct. a(1) ≥ pct. b(1)] ; a(2) numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe lista electorală complementară [pct. a(2) ≥ pct. b(2)] ; a(3) numărul total al alegătorilor potrivit listelor electorale suplimentare [pct. a(3) ≥ pct. b(3)] ; a(4) numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a folosit urna specială [pct. a(4) ≥ pct. b(4)]

b)

numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale din județ, care s-au prezentat la urne [pct. b = pct. b(1) + pct. b(2) + pct. b(3) + pct. b(4)] , din care: b(1) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale permanente; b(2) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale complementare; b(3) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscriși în listele electorale suplimentare; b(4) numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială

c)

numărul total al voturilor valabil exprimate (pct. c ≤ pct. b - pct. d) , (pct. c = suma voturilor valabil exprimate la pct. g)

d)

numărul total al voturilor nule

e)

numărul buletinelor de vot primite (pct. e = pct. c ≥ pct. d + pct. f)

f)

numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate

g)

numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de listele de candidați la funcția de consilier, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, precum și în funcție de candidații independenți, sau, după caz, numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute de candidații pentru funcția de primar și de cei pentru funcția de președinte al consiliului județean, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și în funcție de candidații independenți

h)

numărul total al mandatelor de consilieri, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și în funcție de candidații independenți

i)

numărul total al mandatelor pentru funcția de primar sau pentru funcția de președinte al consiliului județean, după caz, grupate în funcție de partide politice, alianțe politice, alianțe electorale și în funcție de candidații independenți.

(3)

Procesul-verbal se semnează de președinte și de membrii biroului electoral de circumscripție județeană, respectiv de circumscripție a municipiului București și poartă ștampila acestuia.

(4)

Lipsa semnăturilor unor membri ai biroului nu are nicio influență asupra valabilității procesului-verbal. Președintele menționează motivele care au împiedicat semnarea.

(5)

Un exemplar al procesului-verbal se înaintează, în termen de 24 de ore de la întocmire, împreună cu procesele-verbale primite de la birourile electorale de circumscripții, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, la Biroul Electoral Central.

(6)

Biroul electoral de circumscripție județeană, respectiv a municipiului București dă publicității, prin monitorul oficial al județului, rezultatul alegerilor pentru județul în cauză, respectiv pentru municipiul București.

Art. 105

Birourile electorale de circumscripție predau, pe bază de proces-verbal, secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale câte un exemplar al documentelor prevăzute la art. 47 alin. (3) și (4) aparținând partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale cărora li s-au atribuit mandate.

Art. 106

(1)

Dispozițiile prezentului capitol privitoare la birourile electorale ale secțiilor de votare se aplică în mod corespunzător și birourilor electorale ale secțiilor de votare din municipiul București.

(2)

Dispozițiile privitoare la birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală se aplică în mod corespunzător și birourilor electorale de circumscripție de sector al municipiului București și, după caz, biroului electoral de circumscripție a municipiului București.

(3)

Dispozițiile privitoare la birourile electorale de circumscripție județeană se aplică, dacă este cazul, în mod corespunzător, și biroului electoral de circumscripție a municipiului București.

Art. 107

(1)

Candidații aleși atât în funcția de consilier local, cât și în funcția de consilier județean sunt obligați să opteze pentru una dintre cele două calități. Candidații aleși atât în funcția de consilier local, cât și în funcția de consilier județean au obligația să renunțe la una dintre cele două calități care atrag starea de incompatibilitate în cel mult 15 zile de la data începerii exercitării, în condițiile legii, a primului dintre cele două mandate de consilier local, respectiv consilier județean.

(2)

Locurile devenite astfel vacante se completează potrivit art. 100 alin. (33) .

(3)

Prevederile prezentului articol se aplică și în cazul membrilor Consiliului General al Municipiului București, care nu pot fi în același timp și membri ai consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.

Art. 108

Constituie contravenții următoarele fapte

a)

înscrierea, cu bună știință, a unui alegător în mai multe liste electorale; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei susținătorilor cu încălcarea prevederilor art. 51

b)

încălcarea dispozițiilor referitoare la afișarea listelor de candidați și a candidaturilor independente sau la folosirea semnelor electorale

c)

păstrarea registrelor cu listele electorale permanente și listele electorale complementare în condiții necorespunzătoare

d)

neefectuarea la termen a comunicărilor prevăzute de lege și neoperarea acestora în listele electorale permanente și listele electorale complementare

e)

efectuarea de operațiuni în listele electorale permanente și listele electorale complementare de către persoane neautorizate

f)

necomunicarea către Autoritatea Electorală Permanentă a modificărilor operate în lista electorală permanentă

g)

neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfășurării normale a adunărilor electorale, precum și distribuirea, inclusiv de către candidați, de băuturi alcoolice în timpul adunărilor sau în ziua votării în perimetrul secțiilor de votare, delimitat potrivit art. 83 alin. (1)

h)

nerespectarea prevederilor art. 65 alin. (4)

i)

nerespectarea prevederilor art. 81 alin. (3) privind îndepărtarea materialelor de propagandă electorală din și de pe clădirea sediului secției de votare

j)

distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală

k)

afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale

l)

acceptarea de către o persoană a înscrierii sale în mai multe liste de candidați pentru aceeași autoritate publică

m)

neaducerea la cunoștința publică, de către membrii birourilor electorale de circumscripție, a propunerilor de candidaturi

n)

refuzul de a permite accesul persoanelor prevăzute la art. 83 alin. (5) în localul de vot

o)

nerespectarea dispozițiilor art. 90 privind prezența altor persoane în cabina de vot, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot

p)

refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. (1)

q)

înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate

r)

încălcarea de către președintele biroului electoral al secției de votare a prevederilor art. 93 și întocmirea proceselor-verbale cu încălcarea dispozițiilor art. 94

s)

părăsirea de către membrii biroului electoral a localului secției de votare înainte de stabilirea rezultatului alegerilor și de semnarea procesului-verbal; ș) continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispozițiilor art. 64 , prin lansarea, afișarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum și sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 83 alin. (1) , să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianțe politice, alianțe electorale ori candidați independenți

t)

purtarea, pe durata votării, de către membrii biroului electoral al secției de votare sau de către persoanele acreditate de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală; ț) absența nejustificată a președintelui, a locțiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale, stabiliți potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora

u)

refuzul președintelui biroului electoral sau al locțiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptățite potrivit prevederilor prezentei legi

v)

nerespectarea de către primar a prevederilor art. 26 alin. (6^1) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător prevederilor art. 16 alin. (3)

w)

tipărirea fără drept de buletine de vot, cu excepția specimenului anulat pus la dispoziția competitorilor electorali

x)

încălcarea prevederilor art. 81 alin. (5)

y)

nerespectarea hotărârilor birourilor și oficiilor electorale; nerespectarea hotărârilor Autorității Electorale Permanente

z)

refuzul de a pune la dispoziția agenților constatatori prevăzuți la art. 110 documentele și actele necesare efectuării controlului.

Art. 109

Contravențiile prevăzute la art. 108 lit. h) , j) , k) , n) , o) , v) și w) se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la lit. c)-f) , cu amendă de la 1.000 lei la 1.400 lei, cele prevăzute la lit. i) , l) , m) și r)-u) , cu amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei, iar cele prevăzute la lit. a) , b) , g) , p) , q) , x) , y) și z) , cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei.

Art. 110

(1)

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 108 , respectiv art. 109 se fac de către

a)

ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. a) , b) , g)-k) , m)-q) , ș) , w) , x) și z)

b)

președintele biroului electoral de circumscripție, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. j) , l) , r) , s) , t) și z)

c)

președintele biroului electoral, în cazul săvârșirii contravențiilor de către membrii biroului electoral ori președintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârșirii contravențiilor de către președinții birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locțiitorii acestora, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. ț) , u) și z)

d)

împuterniciții președintelui Autorității Electorale Permanente, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. a) , b) , c) , d) , e) , f) , y) și z)

e)

prefecții și subprefecții, pentru faptele prevăzute la art. 108 lit. v) și z) .

(2)

Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 109 , agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(3)

Contravențiilor prevăzute la art. 108 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 111

Bunurile destinate sau folosite la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 108 lit. k) , t) și w) ori rezultate din comiterea acestora se confiscă.

Art. 112

(1)

Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea alegerilor se suportă din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz.

(2)

Sediul, dotarea și cheltuielile Biroului Electoral Central se asigură de către Guvern. Sediile și dotarea birourilor electorale de circumscripție județeană și, după caz, ale birourilor electorale județene se asigură de către primarii municipiilor reședință de județ, împreună cu președinții consiliilor județene și cu prefecții, iar cele ale birourilor electorale de circumscripție comunală, orășenească, municipală și de sector al municipiului București, precum și cele ale secțiilor de votare, de către primar, împreună cu prefecții.

(3)

Membrilor birourilor electorale, statisticienilor, personalului tehnic auxiliar al acestora, precum și operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare li se acordă o indemnizație stabilită prin hotărâre a Guvernului.

Art. 113

Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor generate de activitățile Ministerului Afacerilor Interne din domeniul ordinii și siguranței publice pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor, respectiv sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu tipărirea proceselor-verbale pentru centralizarea rezultatului votării la nivel național se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Național de Statistică.

Art. 114

(1)

Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale și al Institutului Național de Statistică, asigură implementarea și gestionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, pe baza datelor și informațiilor din Registrul electoral, Registrul secțiilor de votare și listele electorale complementare.

(2)

Normele metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare se aprobă prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.

(3)

Pentru implementarea și funcționarea pe durata alegerilor a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal se va utiliza, de regulă, infrastructura informatică deținută de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de unitățile de învățământ, sub coordonarea Serviciului de Telecomunicații Speciale.

(4)

Autoritatea Electorală Permanentă achiziționează aplicațiile și/sau serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării. Sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli se asigură din bugetul de stat.

Art. 115

Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale, precum și funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli se asigură din bugetul de stat.

Art. 116

(1)

Sumele necesare acoperirii cheltuielilor efectuate de către instituțiile prefectului pentru confecționarea ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și a ștampilelor de control ale secțiilor de votare, imprimarea buletinelor de vot, transportul, ambalarea și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, precum și plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare, ale birourilor electorale, plata personalului tehnic auxiliar al acestor birouri și a operatorilor de calculator din secțiile de votare se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru instituțiile prefectului.

(2)

Sumele necesare acoperirii cheltuielilor efectuate de către Ministerului Afacerilor Interne pentru plata hârtiei efectiv consumate la imprimarea buletinelor de vot și confecționarea ștampilelor cu mențiunea "VOTAT" și a timbrelor autocolante se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 117

(1)

Ministerul Afacerilor Interne, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, asigură hârtia necesară pentru imprimarea buletinelor de vot.

(2)

Ministerul Afacerilor Interne repartizează, pe bază de proces-verbal, instituțiilor prefectului cantitățile de hârtie necesare imprimării buletinelor de vot.

(3)

Cantitatea de hârtie aflată în ambalaje originale intacte, rămasă neutilizată, se restituie de către instituțiile prefectului unităților teritoriale ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale de unde a fost ridicată, în termen de 10 zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe bază de proces-verbal de predare-preluare.

(4)

Plata hârtiei efectiv consumate, după restituirea prevăzută la alin. (3) , facturată la preț de înregistrare în contabilitate, se face de către Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 30 de zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5)

Instituțiile prefectului asigură imprimarea buletinelor de vot, în vederea garantării securității acestor documente.

Art. 118

(1)

Cetățenilor cu drept de vot care își exercită acest drept în baza cărții de identitate li se aplică pe aceasta un timbru autocolant cu mențiunea "VOTAT" și data scrutinului.

(2)

Membrii biroului electoral al secției de votare aplică timbrul autocolant pe versoul cărții de identitate.

(3)

Timbrul autocolant trebuie să asigure aderarea perfectă pe cartea de identitate, astfel încât să nu se poată detașa fără a se produce deteriorarea acestui document.

(4)

Timbrele autocolante au același format pentru toate circumscripțiile electorale, sunt imprimate cu litere de aceeași mărime, cu aceleași caractere și cu aceeași cerneală, într-un număr egal cu cel al alegătorilor care dețin cărți de identitate, cu un plus de 10%.

(5)

Achiziționarea timbrelor autocolante se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, care le predă prefecților, pe bază de proces-verbal.

(6)

Prefecții distribuie, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, timbrele autocolante primarilor, care le predau președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, până cel târziu în preziua alegerilor.

(7)

În vederea distribuirii timbrelor autocolante, Autoritatea Electorală Permanentă comunică prefecților și primarilor, cel târziu cu 15 zile înainte de ziua votării, numărul alegătorilor care dețin cărți de identitate, înscriși în listele electorale permanente, pe fiecare secție de votare.

(8)

După încheierea votării, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare predau primarilor, pe bază de proces-verbal, timbrele autocolante neutilizate.

Art. 119

Prefecții și subprefecții nu pot candida și nu pot participa la acțiunile din campania electorală, sub sancțiunea demiterii din funcție, decât în situația în care demisionează cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor.

Art. 120

Actele întocmite în exercitarea drepturilor electorale prevăzute în prezenta lege sunt scutite de taxa de timbru.

Art. 121

(1)

Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne, Institutul Național de Statistică, prefecții, președinții consiliilor județene și primarii asigură personalul tehnic auxiliar necesar pentru sprijinirea activității birourilor și oficiilor electorale.

(2)

Personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central este asigurat de către Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne și Institutul Național de Statistică.

(2^1)

Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție județeană este asigurat de către Autoritatea Electorală Permanentă, prefecți și Institutul Național de Statistică, acesta putând fi suplimentat acolo unde este necesar cu personal asigurat de către președinții consiliilor județene și primari, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2^2)

Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale de circumscripție comunală, municipală și orășenească, precum și al oficiilor electorale de sector este asigurat de către primari, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2^3)

Pe perioada cât funcționează birourile și oficiile electorale, membrii acestora, statisticienii, personalul tehnic auxiliar și operatorii de calculator desemnați de Autoritatea Electorală Permanentă se consideră detașați.

(2^4)

Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, autoritățile și instituțiile publice la care sunt angajate persoanele prevăzute la alin. (2^3) le asigură acestora plata drepturilor salariale, a indemnizațiilor de detașare, a altor diurne decât cele prevăzute la alin. (2^3) , precum și a oricăror alte drepturi bănești cuvenite, potrivit legii, din surse de la bugetul de stat.

(3)

Persoanele acreditate și delegații acreditați pot asista la operațiunile electorale numai dacă prezintă actul de acreditare. Ei nu pot interveni în niciun mod în organizarea și desfășurarea alegerilor, având numai dreptul de a sesiza președintele biroului electoral în cazul constatării unor neregularități. Orice act de propagandă pentru sau împotriva unui partid politic, unei alianțe politice, alianțe electorale ori candidat independent sau încercarea de a influența opțiunea alegătorului, precum și încălcarea în orice mod a actului de acreditare atrag aplicarea sancțiunilor legale, anularea acreditării de către biroul electoral care a constatat abaterea, iar în ziua votării, îndepărtarea imediată a persoanei respective din secția de votare. Îndepărtarea din localul secției de votare se realizează de către personalul care asigură paza secției de votare numai la solicitarea președintelui biroului electoral al secției de votare.

Art. 122

(1)

Judecarea de către instanță a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului.

(2)

Împotriva hotărârilor definitive, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.

Art. 123

(1)

Termenele pe zile, prevăzute de prezenta lege, se calculează din ziua când încep să curgă până, inclusiv, în ziua în care se împlinesc, chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare.

(2)

Termenele pe ore prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare.

(3)

Pe întreaga perioadă a alegerilor, birourile electorale și instanțele de judecată trebuie să asigure permanența activității necesare în vederea exercitării de către cetățeni a drepturilor electorale. Programul de activitate a acestora pentru toată perioada electorală este afișat la loc vizibil și respectat cu strictețe.

Art. 124

(1)

Persoanele lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească definitivă nu participă la vot și nu sunt avute în vedere la stabilirea numărului total al alegătorilor, pe întreaga durată stabilită prin hotărâre.

(2)

Pentru persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă ori asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 91 privind urna specială, în măsura în care se solicită această modalitate de vot. Procedura de exercitare a dreptului de vot de către această categorie de alegători este stabilită prin hotărâre a Biroului Electoral Central.

(3)

În condițiile alin. (2) votează numai persoanele care domiciliază în raza teritorială a circumscripției electorale comunale, orășenești sau municipale în care au loc alegeri.

Art. 125

În sensul prezentei legi, organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale legal constituite sunt asimilate partidelor politice. Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului sunt asimilate partidelor politice parlamentare. Prin urmare, în intervalul 17 martie 2020-30 aprilie 2020, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate, inclusiv prevederile alin. (1) al art. VI din aceeași ordonanță de urgență, au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, în data de 1 mai 2020, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

Art. 126

(1)

Odată cu data alegerilor, Guvernul stabilește, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne și a Autorității Electorale Permanente, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale. Hotărârea privind stabilirea datei alegerilor, hotărârea privind cheltuielile necesare pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale, hotărârea privind măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale și hotărârea pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale se publică împreună în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Modelul listei electorale permanente, modelul copiei de pe listele electorale complementare, modelul listei electorale suplimentare, modelul extrasului de pe lista electorală permanentă, complementară și suplimentară, modelul listei susținătorilor, modelele ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și ale Biroului Electoral Central, modelele buletinelor de vot, modelul ștampilei de control, modelul ștampilei cu mențiunea «VOTAT», modelul timbrului autocolant, modelele proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatului votării și modelele certificatelor doveditoare ale alegerii consilierilor, a primarului și a președintelui consiliului județean sunt stabilite prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3)

Predarea și primirea formularelor, ștampilelor și celorlalte materiale necesare votării se fac pe bază de proces-verbal.

Art. 127

(1)

Prin act de identitate, pentru cetățenii români, în sensul prezentei legi, se înțelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării.

(2)

Cetățenii Uniunii Europene își pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.

Art. 128

Birourile electorale de circumscripție județeană și a municipiului București îi acreditează ca observatori interni numai pe cetățenii cu drept de vot împuterniciți de o organizație neguvernamentală care are ca obiect de activitate apărarea drepturilor omului, înființată legal cu cel puțin 6 luni înaintea începerii campaniei electorale.

Art. 129

Persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid politic; acreditarea se acordă pentru toate secțiile de votare de pe raza circumscripției electorale județene sau a municipiului București, numai la cererea organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 128 , însoțită de declarația scrisă a fiecărui observator că va respecta condițiile de acreditare; declarația se dă pe propria răspundere și constituie act de drept public, cu toate consecințele prevăzute de lege; condițiile acreditării sunt cele prevăzute la art. 121 alin. (3) și sunt menționate în actul de acreditare.

Art. 130

Organizațiilor neguvernamentale prevăzute la art. 128 le sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 121 alin. (3) .

Art. 131

Guvernul stabilește durata și condițiile de păstrare a buletinelor de vot întrebuințate, a celor contestate, precum și a celor neîntrebuințate, a ștampilelor și a celorlalte materiale necesare votării.

Art. 132

(1)

Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător alegerilor organizate pe durata unui mandat, ca urmare a dizolvării unor consilii locale ori județene sau a consiliilor unor sectoare ale municipiului București ori a Consiliului General al Municipiului București, precum și ca urmare a invalidării sau declarării vacante a funcției de primar ori a funcției de președinte al consiliului județean.

(2)

Cu un an înainte de expirarea duratei normale a mandatului nu se mai organizează alegeri pentru consiliile locale, Consiliul General al Municipiului București, consiliile județene, primari, primarul general al municipiului București și pentru președinți ai consiliilor județene.

Art. 133

Prin denumirea birou electoral de circumscripție, folosită în prezenta lege, se înțelege biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, inclusiv a municipiului București, și județeană, precum și a subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.

Art. 134

Autoritatea Electorală Permanentă elaborează materiale și programe de informare a cetățenilor Uniunii Europene asupra drepturilor lor electorale și a modalității de exercitare a acestora.

Art. 135

Pentru posturile vacante de președinți de consilii județene aleși prin vot direct, până la momentul alegerilor generale locale, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 132 .

Art. 136

La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte dispoziții contrare se abrogă.

Art. 137

Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

(2)

Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat

2.

La articolul 29, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 29

(1)

Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor comunei, orașului sau municipiului, conform populației după domiciliu raportate de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, după cum urmează: Numărul locuitorilor comunei sau ai orașului Numărul consilierilor până la 1.500 9 între 1.501 și 3.000 11 între 3.001 și 5.000 13 între 5.001 și 10.000 15 între 10.001 și 20.000 17 între 20.001 și 50.000 19 între 50.001 și 100.000 21 între 100.001 și 200.000 23 între 200.001 și 400.000 27 peste 400.000 31"

3.

La articolul 55, alineatul (7) se abrogă

4.

La articolul 57, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)

Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție

5.

La articolul 69, alineatul (6) se abrogă

6.

Articolul 88 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 88 Numărul membrilor fiecărui consiliu județean se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor județului, conform populației după domiciliu raportate de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs, după cum urmează: Numărul locuitorilor județului Numărul consilierilor până la 350.000 31 între 350.001 și 500.000 33 între 500.001 și 650.000 35 peste 650.000 37"

7.

Articolul 89 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 89 Pentru validarea mandatelor consilierilor județeni se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută la art. 30, instanța competentă fiind tribunalul

8.

Articolele 89^1-89^3 se abrogă

9.

Articolul 90 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 90 La constituirea consiliului județean se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 31-35

10.

La articolul 101, alineatele (1) -

(3)

se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 101

(1)

Consiliul județean alege dintre membrii săi un președinte și 2 vicepreședinți.

(2)

Președintele și vicepreședinții se aleg cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.

(3)

Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean se face cu votul secret a două treimi din numărul consilierilor în funcție, la propunerea motivată a cel puțin unei treimi din numărul acestora. Eliberarea din funcție a președintelui sau a vicepreședinților consiliului județean nu se poate face în ultimele 6 luni ale mandatului consiliului județean

11.

La articolul 102, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Președintele consiliului județean răspunde în fața consiliului județean de buna funcționare a administrației publice județene

12.

Articolul 102^1 se abrogă

13.

Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 108

(1)

Președintele și vicepreședinții consiliului județean își păstrează calitatea de consilier județean.

(2)

Prevederile art. 69 și 71 se aplică în mod corespunzător și președintelui consiliului județean.

Art. 138

Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. 139

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

(2)

Consilierii locali și consilierii județeni, precum și primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat de către cetățenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială în care urmează să-și exercite mandatul, potrivit legii.

(3)

Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii sunt aleși prin vot secret indirect, potrivit prevederilor Legii administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare

2.

La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 12

(1)

Cu excepția cazului prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în situațiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local sau consiliul județean, după caz, adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză

3.

La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)

În cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul județean a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local sau județean înainte de expirarea duratei normale a acestuia și declară vacant locul consilierului local sau județean

4.

Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 13 Primarul își exercită drepturile și își îndeplinește îndatoririle ce îi revin pe întreaga durată a mandatului pentru care a fost ales

5.

La articolul 18, alineatele (1), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 18

(1)

Președintele și vicepreședinții consiliului județean, precum și viceprimarii intră în exercitarea mandatului după declararea lor ca legal aleși, potrivit Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Încetarea mandatului de consilier, în condițiile art. 9 alin. (2), are ca efect încetarea de drept, pe aceeași dată, și a mandatului de președinte sau vicepreședinte al consiliului județean.

(4)

Mandatul de președinte sau de vicepreședinte al consiliului județean, respectiv de viceprimar poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcție, în condițiile Legii nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 140

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 115/2015 – text integral | LawChat