LEGE Nr. 109 din 10 octombrie 1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cota de impozit pe profit pentru organizațiile cooperației de consum se stabilește la 25%, excepție care completează prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 .
Organizațiile cooperației de consum și ale cooperației de credit sunt scutite de plată impozitului pe clădiri timp de 5 ani de la punerea în funcțiune a obiectivelor.
De avantajele pe care le acorda statul producătorilor privati pentru dezvoltarea producției agricole vegetale și animale, distribuirea de semințe selecționate, înlesniri pentru procurarea unor reproducatori de rasa, înlesniri pentru procurarea de mașini și utilaje agricole, pentru vânzarea de produse agroalimentare și acordarea de credite cu dobinda redusă, beneficiază și organizațiile cooperației de consum, întreprinderile și societățile cooperatiste.
Constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei următoarele
fapta administratorilor sau a cenzorilor de a nu convoca adunarea generală, determinînd prin aceasta ca organizația cooperatista sa ramina mai mult de 3 luni fără un consiliu de administrație sau comisie de cenzori care să aibă numărul de membri necesar pentru a lua hotărâri
nerespectarea de către administratori, cenzori și lichidatori a dispozițiilor prezentei legi în ceea ce privește fuzionarea, divizarea, dizolvarea și lichidarea organizațiilor cooperatiste. Contravențiile se constata de organele de control abilitate ale statului, precum și de cele special autorizate în acest scop de către CENTROCOOP. Contestațiile împotriva procesului-verbal de constatare se adresează instanțelor de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicarea proceselor-verbale respective.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o luna la 6 luni refuzul administratorilor, lichidatorilor sau al funcționarilor de a preda patrimoniului organizației cooperatiste sau fapta de a continua exercitarea funcției după suspendarea sau îndepărtarea din aceasta.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei întrebuințarea ca titlul în firme, acte sau corespondenta a denumirilor "cooperativa de consum", "consumcoop", "cooperativa de credit - banca populara", "casa teritorială a cooperativelor de credit", "federala teritorială a cooperativelor de consum și de credit" "FEDERALCOOP", "Casa Cooperativelor de Credit", "CREDITCOOP", "Uniunea Naționala a Cooperativelor de Consum și de Credit", "CENTROCOOP" sau a abreviatiei "Coop.", de către persoane fizice sau persoane juridice care nu îndeplinesc condițiile din prezenta lege.
Prevederile art. 181-184 se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu excepția art. 25-27.
CENTROCOOP, CREDITCOOP, FEDERALCOOP, casele teritoriale ale cooperativelor de credit, cooperativelor de consum și cooperativelor de credit - bănci populare pot constitui întreprinderi și societăți cooperatiste cu capital integral cooperatist și pot participa la constituirea de societăți comerciale prin asociere cu investitori români sau străini. Bunurile organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, reprezentind aport la capitalul social al societăților astfel constituite, rămân în proprietatea organizațiilor cooperatiste respective. Întreprinderile și societățile comerciale astfel constituite nu beneficiază de facilitățile prevăzute la art. 178 și 179 din prezenta lege. Constituirea de întreprinderi și societăți cooperatiste cu capital integral cooperatist, precum și participarea la constituirea de societăți comerciale prin asociere cu investitori români sau străini se hotărăsc de consiliul de administrație al fiecărei organizații cooperatiste, cu respectarea prevederilor legale în domeniu. Întreprinderile și societățile cooperatiste, constituite cu capital integral cooperatist, se înmatriculează la Registrul comerțului ca și organizațiile cooperatiste cu al căror capital s-au constituit. Prin statutul organizațiilor cooperatiste se poate prevedea organizarea de unități fără personalitate juridică (sucursale, filiale, agenții, magazine, unități de alimentație publică, unități turistice și hoteliere, secții, ateliere, puncte fixe de casierie, puncte de plată etc.) pentru realizarea obiectului de activitate. Criteriile de înființare a acestor unități fără personalitate juridică se stabilesc de Consiliul de administrație al CENTROCOOP, cu respectarea principiilor legislației în vigoare.
Terenurile transmise în folosință, pe durata nedeterminată și fără plata, în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective în proprietatea organizațiilor cooperatiste. Clădirile construite pe terenurile prevăzute la alin. 1 din prezentul articol pot face obiectul ipotecarii, urmînd ca regimul juridic al terenului să se reglementeze prin contract civil între proprietarul terenului și noul proprietar al clădirii.
Cheltuielile efectuate pentru plata salariilor personalului care asigura instruirea practica a elevilor existenți, la data apariției prezentei legi, în școlile cooperației de consum, cuprinși în planurile de învățământ aprobate de Ministerul Învățământului, sunt suportate de la bugetul de stat până la absolvirea acestora.
Președintele CENTROCOOP este asimilat cu funcția de ministru, iar vicepreședinții cu cea de secretar de stat.
Casele teritoriale ale cooperativelor de credit sunt succesoare de drept ale comisiilor județene ale cooperativelor de credit. FEDERALCOOP sunt succesoare de drept ale uniunilor județene ale cooperativelor de consum și de credit. CREDITCOOP este succesoare de drept a Comisiei Centrale a Cooperativelor de Credit. CENTROCOOP este succesoare de drept a Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum și de Credit. Cooperativele de consum, cooperativele de credit - bănci populare, uniunile județene ale cooperativelor de consum și de credit, comisiile județene ale cooperativelor de credit, Comisia Centrala a Cooperativelor de Credit, precum și Uniunea Centrala a Cooperativelor de Consum și de Credit - CENTROCOOP, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor adopta propriile statute, pe baza statutelor-cadru elaborate de Consiliul de administrație al CENTROCOOP, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Statutele-cadru vor fi confirmate de Congresul Cooperației de Consum și de Credit. Statutele proprii vor fi aprobate de consiliile de administrație ale fiecărei organizații cooperatiste și confirmate de prima adunare generală a acesteia. Aceste statute, precum și modificările lor ulterioare sunt supuse regimului juridic prevăzut la art. 10, 69, 86 și 109.
Cooperativele de consum, cooperativele de credit - bănci populare, casele teritoriale ale cooperativelor de credit și FEDERALCOOP, neasociate potrivit prezentei legi, vor fi supuse controlului financiar de gestiune, care va fi efectuat, în limitele prevăzute de legislația în domeniu, de către organele de control financiar ale organizațiilor cooperatiste la care acestea se pot asocia, potrivit legii. Controlul va fi efectuat cel puțin o dată pe an sau într-una dintre următoarele situații
la cererea adunării generale a organizației cooperatiste neasociate
la cererea comisiei de cenzori a acesteia
la cererea a cel puțin o zecime din numărul membrilor cooperatori ori a trei cooperative asociate, după caz. Constatările controlului vor fi prezentate adunării generale a organizației cooperatiste controlate. Măsurile stabilite pentru eliminarea deficiențelor constatate, însușite de adunarea generală, pot fi contestate la judecătoria pe raza căreia se afla organizația cooperatista verificata.
Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. Pe aceeași dată se abroga Decretul-lege nr. 67/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi.