Înapoi la Legislație

HG nr. 502/2018 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
1 iulie 2024HOTĂRÂREA nr. 677 din 21 iunie 2024
Text consolidat la
1 iulie 2024
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL ROMÂNIEI
Articole
21

Pe scurt

HG nr. 502/2018: HOTĂRÂRE nr. 502 din 5 iulie 2018 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 1 iulie 2024, prin HOTĂRÂREA nr. 677 din 21 iunie 2024.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 1 iulie 2024.
Cine l-a emis?
GUVERNUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
21 articole.
Cuprins

HOTĂRÂRE nr. 502 din 5 iulie 2018 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, denumit în continuare ONAC, este instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

(2)

ONAC este desemnat ca unitate de achiziții centralizate care furnizează activități potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 46/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate, denumită în continuare ordonanța de urgență.

(3)

ONAC are sediul în municipiul București, Bulevardul Libertății nr. 16, sectorul 5.

Art. 2

(1)

În exercitarea atribuțiilor sale, ONAC colaborează cu ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte instituții publice și organisme și cu partenerii de dialog social.

(2)

În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin, ONAC poate încheia protocoale de cooperare/colaborare cu alte instituții publice sau persoane juridice de drept public sau privat, din țară sau din străinătate.

Art. 3

(1)

În calitate de unitate de achiziții centralizate, ONAC îndeplinește următoarele funcții

a)

de strategie, prin care se asigură elaborarea și implementarea strategiei grupelor de produse și servicii, astfel încât să asigure îndeplinirea obiectivelor principale, prevăzute la art. 4 din ordonanța de urgență

b)

de organizare și implementare a procedurilor de atribuire centralizate

c)

de administrare și de gestionare eficientă, transparentă, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, a bunurilor, bugetelor și fondurilor alocate

d)

de asistență de specialitate pentru autoritățile contractante în legătură cu încheierea contractelor subsecvente de achiziții publice având ca obiect produsele și serviciile achiziționate în sistem centralizat.

(2)

Principiile care stau la baza activității ONAC sunt următoarele

a)

organizarea procedurilor de atribuire centralizate în condiții de eficiență economică și cu respectarea legii și a bunelor practici în materie

b)

independența în exercitarea atribuțiilor

c)

transparența activității în domeniul său de activitate

d)

întărirea autorității instituției.

Art. 4

(1)

ONAC are structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1 .

(2)

În cadrul structurii organizatorice prevăzute la alin. (1) , prin ordin al președintelui ONAC, denumit în continuare președinte, se pot organiza servicii, compartimente și colective temporare și se pot stabili numărul total al posturilor, numărul funcțiilor de conducere și al celor de execuție, în condițiile legii.

(3)

Personalul din cadrul ONAC se numește în funcție, în condițiile legii, prin ordin al președintelui.

(4)

Numărul maxim de posturi al ONAC este de 77, exclusiv demnitarul.

Art. 5

(1)

Statul de funcții al ONAC se aprobă prin ordin de către președinte.

(2)

Atribuțiile și răspunderile structurilor din cadrul ONAC se stabilesc, în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1 , prin regulamentul de organizare și funcționare al ONAC, aprobat prin ordin al președintelui.

(3)

Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului din ONAC se stabilesc prin fișa postului pe baza regulamentului de organizare și funcționare, care se semnează de salariat și se aprobă în condițiile legii.

(4)

Funcția de audit public intern se asigură de structura de audit public intern organizată la nivelul ordonatorului principal de credite potrivit prevederilor Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 6

(1)

Președintele este, potrivit legii, ordonator terțiar de credite și poate delega această calitate către persoane cu funcții de conducere din cadrul ONAC, în condițiile legii. Prin actul de delegare se precizează limitele și condițiile delegării.

(2)

Președintele răspunde în fața ministrului finanțelor publice pentru întreaga sa activitate.

(3)

Președintele reprezintă instituția în exercitarea atribuțiilor sale, îndeplinind următoarele atribuții principale

a)

aprobă strategiile de dezvoltare instituțională a ONAC, programele de activitate și programele de cooperare

b)

aprobă planul și raportul anual de activitate ale ONAC

c)

fundamentează și elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Ministerului Finanțelor Publice

d)

urmărește proiectarea și realizarea investițiilor din cadrul ONAC, în limita bugetului aprobat

e)

reprezintă interesele instituției în raporturile cu terțe persoane fizice sau juridice din țară și din străinătate

f)

coordonează activitatea desfășurată în cadrul ONAC

g)

îndeplinește atribuțiile conducătorului autorității contractante stabilite prin actele normative în domeniul achizițiilor publice

h)

semnează acordurile-cadru încheiate de ONAC pentru utilizatori ca rezultat al procedurilor de atribuire centralizate.

(4)

Președintele îndeplinește și alte atribuții specifice, stabilite prin alte acte normative, precum și alte atribuții stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.

(5)

În cazul în care președintele, din motive întemeiate, nu își poate exercita atribuțiile, deleagă prin ordin persoane cu funcții de conducere din cadrul ONAC să exercite aceste atribuții, cu informarea ministrului finanțelor publice.

Art. 7

(1)

ONAC are în dotare un parc auto, potrivit dispozițiilor legale în vigoare; numărul de mijloace de transport și consumul de carburanți sunt prevăzute în anexa nr. 2 .

(2)

Persoanele care prin lege au dreptul de a utiliza mijloacele de transport din dotarea ONAC, precum și alte persoane pot folosi mijloacele de transport din parcul propriu al ONAC, în baza permisului de conducere pe care îl posedă, cu aprobarea ordonatorului terțiar de credite.

Art. 8

Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

La articolul 2 alineatul (2), după litera dd) se introduce o nouă literă, litera ee), cu următorul cuprins: ee) de unitate de achiziții centralizate realizate prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate

2.

La articolul 7, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)

Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice este de 1.917, exclusiv demnitarii

3.

La articolul 13, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

(9)

În subordinea Ministerului Finanțelor Publice se organizează și funcționează Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice

4.

Anexele nr. 1-3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 3-5 la prezenta hotărâre.

Art. 9

Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare pentru fiecare categorie de personal.

Art. 10

Anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iulie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 6 la prezenta hotărâre.

Art. 11

Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 25 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 7 la prezenta hotărâre.

Art. 12

Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 817/2017 privind structura organizatorică și numărul de posturi ale Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar, înființată prin reorganizarea Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 23 noiembrie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 8 la prezenta hotărâre.

Art. 13

Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Anexa nr. 1

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate

Anexa nr. 2

MIJLOACELE DE TRANSPORT și consumul de carburanți ale Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate Nr. crt. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate Tipul mijlocului de transport Numărul maxim aprobat (bucăți) Consumul de carburant/lună 0 1 2 3 4 1 Parc auto demnitar autoturism 1 300 litri 2 Parc auto comun autoturism 1 200 litri NOTE: 1. Nu se consideră depășiri la consumul de carburanți normat pe autovehicul consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unități. ... 2. Autoturismele din parcul auto al Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate pot fi conduse și de demnitar sau de alte categorii de salariați, nominalizați prin ordin al președintelui. ...

Anexa nr. 3

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 ) ^1) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil. Numărul maxim de posturi: 1.917 (exclusiv demnitarii). Până la 31 august 2019, numărul maxim de posturi (exclusiv demnitarii) se suplimentează cu 14 posturi de tip contractual, pe perioadă determinată STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului Finanțelor Publice

Anexa nr. 4

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 UNITĂȚILE aflate în subordinea, administrarea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice și societățile la care Ministerul Finanțelor Publice exercită calitatea de reprezentant al statului ca acționar Numărul maxim de posturi A. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice I. Cu finanțare de la bugetul de stat 1. Agenția Națională de Administrare Fiscală 27.582 2. Agenția Națională pentru Achiziții Publice 583 3. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate 43 II. Cu finanțare din venituri proprii și, în completare, subvenții de la bugetul de stat 1. Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar ***) 21 B. Instituții și activități care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor Publice 1. Tipărirea și difuzarea publicației „Revista Finanțe Publice și Contabilitate“ C. Companii naționale, societăți naționale și societăți aflate în administrarea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice, la care acesta exercită calitatea de reprezentant al statului ca acționar 1. Compania Națională „Imprimeria Națională“ - S.A. 2. Compania Națională „Loteria Română“ - S.A. 3. CEC BANK - S.A. 4. Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. 5. Fondul Român de Contragarantare S.A. 6. Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN și filialele sale ******) În numărul maxim de posturi este inclus președintele. ****) Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.515/2002 privind înființarea pe lângă Ministerul Finanțelor Publice a unei activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările și completările ulterioare. *****) Conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2009 privind înființarea Fondului Român de Contragarantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2009 , cu modificările ulterioare. ******) Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.211/2001 privind înființarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii - S.A. - IFN, republicată, cu modificările ulterioare.

Anexa nr. 5

(Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 MIJLOACELE DE TRANSPORT și consumul de carburanți pentru activități specifice Nr. crt. Ministerul Finanțelor Publice - aparat propriu Tipul mijlocului de transport Numărul maxim aprobat (bucăți) Consumul maxim de carburant pentru un autovehicul (litri/lună) 0 1 2 3 4 1 Parc auto demnitari, înalți funcționari publici și asimilați ai acestora autoturism 10 300 2 Parc auto comun autoturism 4 200 3 Parc auto transport marfă, persoane, delegații și activități specifice autoturism autoutilitară microbuz 6 1 1 200 NOTE: 1. Nu se consideră depășiri la consumul de carburanți normat pe autovehicul consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unități. ... 2. Autoturismele din parcul auto al aparatului propriu al ministerului pot fi conduse și de demnitari sau de alte categorii de salariați, nominalizați prin ordin al ministrului finanțelor publice. ...

Anexa nr. 6

(Anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 ) I. Mijloace de transport și consumul de carburanți pentru activități specifice Agenției Naționale de Administrare Fiscală Nr. crt. Unitatea Tipul mijlocului de transport Numărul maxim aprobat (bucăți) Consumul maxim de carburant pentru un autovehicul (litri/lună 1. Agenția Națională de Administrare Fiscală - aparat propriu 1.1. parc auto demnitari, înalți funcționari publici și asimilați (1) autoturism 7 300 1.2. parc comun (1) autoturism 4 200 (2) autoturism 4 200 (3) autoturism operativ 33 500 (4) autovehicul transport marfă 1 450 (5) autovehicul transport persoane (asigurare transport delegații) 1 450 1.3. Direcția Generală a Vămilor (1) autoturism 1 350 (2) autovehicul transport marfă și persoane (aprovizionare, deplasări operative, protocol) 5 350 (3) autoturism operativ (supravegheri, însoțiri, controale, investigații) 7 350 (4) autovehicul (autovehicule pentru transportul câinilor dresați de detecție bunuri a căror circulație este interzisă sau restricționată) 4 350 (5) autoturism operativ (control/inspecții/expertize - unitatea nucleară) 2 300 (6) autospecială (laborator mobil pentru control vamal cu raze x, raze gama) 15 4.500 1.4. Direcția generală executări silite cazuri speciale (1) autoturism operativ 26 500 2. Direcția generală antifraudă fiscală (1) autoturism operativ pentru acțiunile de prevenire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală, fraudă fiscală și vamală 483 500 (2) autovehicul transport marfă și persoane (deplasări operative) 220 500 (3) autovehicul transport persoane (asigurare transport echipe operative) 3 500 (4) ambarcațiuni fluviale (4 locuri + echipaj) 1 800 (5) ambarcațiuni fluviale (8/10 locuri + echipaj) 1 1.000 3. Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice 3.1. Direcțiile generale regionale - structuri de administrare fiscală și trezorerie (1) autoturism 555 450 (2) autovehicul transport marfă 80 450 (3) autovehicul transport valori la trezorerie 59 600 (4) șalupă pentru control (județul Tulcea) 1 80 l/oră pentru maximum 60 ore/lună 3.2. Direcțiile regionale vamale (1) autoturism 8 350 (2) autovehicul transport marfă și persoane (aprovizionare, deplasări operative, protocol) 8 350 (3) autoturism operativ (supravegheri, însoțiri, controale, investigații) 55 350 (4) autovehicul (autovehicule pentru transportul câinilor dresați de detecție bunuri a căror circulație este interzisă sau restricționată) 56 350 (5) autoturism operativ (control/inspecții/expertize - unitatea nucleară) 5 300 (6) autospecială (laborator mobil pentru control vamal cu raze x, raze gama) 2 1.200 (7) autoturisme operative pentru birourile vamale de interior și frontieră 88 500 (8) autovehicule operative (control pistă pentru structurile din aeroporturile internaționale Otopeni și Timișoara) 2 150 (9) autovehicule operative pentru structurile de frontieră cu puncte vamale arondate (transport valori, bunuri confiscate, personal operativ, supraveghere porturi, zone libere) 5 500 (10) autovehicul operativ pentru structurile vamale situate între 5 și 90 km față de localitatea de reședință (transport valori, bunuri confiscate, personal operativ) 14 500 (11) autospeciale deszăpezire structuri vamale de frontieră rutieră 9 350 (12) șalupe patrulare control și supraveghere vamală, în limitele de competență 10 80 l/oră pentru maximum 60 de ore/lună 3 100 l/oră pentru maximum 60 de ore/lună 4. Direcția generală de administrare a marilor contribuabili 4.1. parc comun (1) autoturism 3 200 (2) autoturism operativ 22 500 II. Câini Nr. crt. Unitatea Denumirea Numărul maxim aprobat (bucăți) 1 Direcția generală a vămilor Câini dresați pentru depistarea bunurilor a căror circulație este interzisă sau restricționată 60 NOTE: 1. Repartizarea, redistribuirea și modul de utilizare a mijloacelor de transport repartizate structurilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - aparat propriu și structurile subordonate se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ... 2. Nu se consideră depășiri la consumul normat la mijloacele de transport consumul care, la nivelul anului bugetar, se încadrează în limita carburantului normat în raport cu numărul total de mijloace aprobat pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală - aparat propriu și structurile subordonate. ... 3. Mijloacele de transport din dotarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pot fi conduse de salariații care au prevăzută această activitate prin fișa postului sau de demnitari și de alte categorii de salariați, persoane care au acest drept, potrivit legii, nominalizați în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ... 4. După finalizarea demersurilor de scoatere din uz a mijloacelor de transport care au îndeplinit toate condițiile de casare, pot fi achiziționate mijloace de transport noi, astfel încât totalul autovehiculelor din parc să nu depășească numărul total aprobat. ...

Anexa nr. 7

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 MIJLOACELE DE TRANSPORT și consumul de carburanți pentru activități specifice Nr. crt. Unitatea Tipul mijlocului de transport Numărul maxim aprobat (bucăți) Consumul maxim de carburant pentru un autovehicul (litri/lună) 0 1 2 3 4 1 Agenția Națională pentru Achiziții Publice - aparat propriu 1.1. Parc auto demnitari, înalți funcționari publici și asimilați ai acestora autoturism 3 300 1.2. Parc auto comun autoturism 11 200 2 Agenția Națională pentru Achiziții Publice - structuri teritoriale 2.1. Parc auto comun autoturism 8 500 NOTE: 1. Nu se consideră depășire la consum de carburanți normat pe autovehicul consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unități. ... 2. Autoturismele din parcul auto al agenției pot fi conduse și de demnitari sau de alte categorii de salariați cu funcții de răspundere, nominalizați prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. ...

Anexa nr. 8

(Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 817/2017 MIJLOACELE DE TRANSPORT și consumul de carburanți pentru activități specifice Nr. crt. Unitatea Tipul mijlocului de transport Numărul maxim aprobat (bucăți) Consumul maxim de carburant pentru un autovehicul (litri/lună) 0 1 2 3 4 Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar 1. Parc auto demnitari autoturism 1 300 2. Parc auto comun autoturism 1 200 NOTE: 1. Nu se consideră depășire la consum de carburanți normat pe autovehicul consumul care, la nivelul anului, se încadrează în limita combustibilului normat. ... 2. Autoturismul din parcul auto al autorității poate fi condus și de demnitar sau de alte categorii de salariați cu funcții de răspundere, nominalizați prin ordin al președintelui Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar. ... ----