Înapoi la Legislație

HG nr. 50/2011 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
87

Pe scurt

HG nr. 50/2011: HOTĂRÂRE nr. 50 din 19 ianuarie 2011 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (actualizată până la data de 28 decembrie 2012*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
87 articole.
Cuprins

HOTĂRÂRE nr. 50 din 19 ianuarie 2011 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (actualizată până la data de 28 decembrie 2012*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.010/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 august 2006.

Anexa

NORME METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

Art. 1

Beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, familiile și persoanele singure care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, cu ori fără cetățenie română, precum și apatrizii.

Art. 2

Familiile și persoanele singure care nu au cetățenie română beneficiază de prevederile legii dacă se află în una dintre următoarele situații

a)

sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau străini, denumiți în continuare cetățeni străini, pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reședința în România, în condițiile legislației române

b)

sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condițiile legii, o formă de protecție

c)

sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile legii.

Art. 3

(1)

Prin sintagma locuiesc și gospodăresc împreună, prevăzută la art. 2 alin. (1) din lege, se înțelege persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții

a)

locuiesc împreună în același imobil/locuință și/sau, după caz, au domiciliul ori reședința comună, înscrisă în actele de identitate

b)

contribuie împreună la achiziționarea sau la realizarea unor bunuri și a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora

c)

constituie o familie, așa cum este definită aceasta la art. 2 din lege.

(2)

În cazul soților despărțiți în fapt, beneficiază de prevederile legii fiecare dintre aceștia, dacă au domicilii declarate diferite ori dacă ancheta socială atestă situația existentă și justifică acordarea ajutorului social.

(3)

În aplicarea art. 8 alin. (8) din lege, prin gospodărie se înțelege unitatea formată din mai multe familii și/sau persoane care locuiesc împreună, contribuie împreună la achiziționarea ori realizarea unor bunuri și a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul lor.

Art. 4

(1)

Prin sintagma copiii aflați în întreținere, prevăzută la art. 2 alin. (2) din lege, se înțelege, după caz

a)

copiii până la vârsta de 18 ani sau, dacă urmează o formă de învățământ la cursuri de zi, prevăzută de lege, până la finalizarea acestor cursuri, fără a depăși vârsta de 26 de ani

b)

tinerii în vârstă de peste 18 ani care, în condițiile legii, sunt declarați persoane cu handicap grav sau accentuat.

(2)

Sunt considerați familie, în sensul art. 2 alin. (1) din lege, părintele/părinții care locuiește/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriți și care nu se află în situația prevăzută la alin. (1) lit. b).

(3)

În situația în care părintele/părinții locuiește/locuiesc cu copiii lui/lor căsătoriți ori care au copii la rândul lor vor fi considerate familii separate.

Art. 5

Prin sintagma persoane fără domiciliu sau reședință și fără locuință, prevăzută la art. 3 alin. (2) din lege, se înțelege persoanele care nu dețin o locuință principală sau, după caz, o locuință secundară, în condițiile legii.

Art. 6

(1)

În vederea asigurării evidenței persoanelor fără locuință, care trăiesc în adăposturi improvizate cu destinație de locuințe și nu îndeplinesc exigențele minimale pentru locuință prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996 privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 114/1996 , serviciile publice de asistență socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale, în colaborare cu poliția, iau măsuri pentru identificarea acestor persoane.

(2)

Pentru cazurile prevăzute la alin. (1) serviciul public de asistență socială din cadrul unităților administrativ-teritoriale are obligația de a ține evidența acestor persoane.

Art. 7

(1)

Potrivit legii, locuința de domiciliu este construcția închiriată ori aflată în proprietate personală, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, formată din una sau mai multe camere, care acoperă condițiile minimale de odihnă, preparare a hranei, educație și igienă ale persoanei singure sau familiei, conform anexei nr. 1 la Legea nr. 114/1996 .

(2)

Se asimilează locuinței de domiciliu și locuința de necesitate, precum și locuința socială, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii nr. 114/1996 .

Art. 8

Ajutorul social se acordă lunar, în completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau ale persoanei singure, pentru asigurarea venitului minim garantat, la nivelul prevăzut la art. 4 alin. (1) din lege.

Art. 9

(1)

Ajutorul social se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia.

(2)

Cererea și declarația pe propria răspundere prevăzute la alin. (1) se completează de către reprezentantul familiei.

(3)

Reprezentantul familiei poate fi, după caz, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exercițiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptățite să beneficieze de ajutor social.

(4)

În situațiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din lege, reprezentantul familiei este persoana care asigură creșterea și îngrijirea copiilor, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu, sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia.

(5)

Modelul cererii și declarației pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului social este prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 10

(1)

Cererea și declarația pe propria răspundere prevăzute la art. 9, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, se înregistrează într-un registru special la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială solicitantul are domiciliul ori, după caz, reședința.

(2)

În cazul persoanelor fără domiciliu sau reședință și fără locuință, cererea însoțită de documentele prevăzute la alin. (1) se înregistrează într-un registru special la primăria comunei, orașului, municipiului ori, după caz, a sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială solicitantul trăiește și se află în evidența serviciului public de asistență socială.

(3)

În situația în care un membru al familiei ori persoana singură care solicită ajutorul social are domiciliul sau reședința în altă unitate administrativ-teritorială, cererea va fi însoțită de o adeverință eliberată de primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București în care aceasta are domiciliul sau reședința, din care să rezulte că nu beneficiază de ajutor social.

(4)

Adeverința prevăzută la alin. (3) poate fi înlocuită, pentru motive temeinic justificate, de o declarație pe propria răspundere dată în fața secretarului comunei, orașului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului București unde depune cererea solicitantul ajutorului social.

(5)

Pentru situația prevăzută la alin. (4) serviciul public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, persoana cu atribuții în domeniul asistenței sociale din aparatul de specialitate al primarului va solicita secretarului comunei, orașului, municipiului ori, după caz, al sectorului municipiului București unde își are domiciliul sau, după caz, reședința persoana solicitantă de ajutor social confirmarea faptului că aceasta nu beneficiază de ajutor social.

Art. 11

(1)

Componența familiei se dovedește cu actele de identitate ale solicitantului și ale membrilor familiei și, după caz, cu următoarele acte, în copie

a)

certificatele de naștere ale copiilor

b)

livretul de familie

c)

certificatul de căsătorie

d)

hotărârea definitivă de încuviințare a adopției, de plasament familial al minorului, potrivit legii

e)

actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator

f)

acte din care să rezulte că un membru al familiei urmează o formă de învățământ în condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)

g)

acte din care să rezulte încadrarea, potrivit legii, în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav ori în gradul I sau II de invaliditate, pentru persoanele aflate în întreținere

h)

după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei.

(2)

Actele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) și d) pot fi înlocuite, după caz, și de livretul de familie.

(3)

Actele de identitate prevăzute la alin. (1) sunt, după caz, următoarele

a)

buletinul de identitate, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termenul de valabilitate, în cazul cetățenilor români

b)

documentul de identitate, pașaport sau, după caz, permis de ședere temporară, permis de ședere permanentă, cartea de rezidență, cartea de rezidență permanentă, eliberate de autoritățile române competente, aflate în termenul de valabilitate, în cazul cetățenilor străini sau apatrizi.

(4)

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din lege, persoanele apte de muncă ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activități prezintă adeverință că sunt în evidența agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv a agenției pentru ocuparea forței de muncă a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, pentru încadrare în muncă, și nu au refuzat un loc de muncă, precum și adeverința privind participarea la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de aceste agenții.

Art. 12

Cererile pentru acordarea ajutorului social se soluționează în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării de către persoanele din cadrul serviciului public de asistență socială sau, după caz, de persoanele desemnate prin dispoziție a primarului.

Art. 13

(1)

Pentru fiecare solicitant se întocmește o documentație distinctă, păstrându-se actele care au stat la baza stabilirii dreptului la ajutor social, cele emise ulterior de primar, precum și cele depuse ulterior de solicitant.

(2)

Datele cuprinse în formularul de cerere și declarația pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia sunt supuse confidențialității. Acestea vor putea fi folosite numai în scopul stabilirii dreptului la ajutor social și al întocmirii unor situații statistice, precum și în eventualitatea solicitării de către organele de anchetă.

Art. 14

(1)

În vederea soluționării cererii pentru acordarea ajutorului social primarul dispune, în mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale la domiciliul sau, după caz, la reședința solicitantului ajutorului social, pentru verificarea situației ce rezultă din datele înscrise în actele doveditoare.

(2)

Ancheta socială se realizează de personalul serviciului public de asistență socială din subordinea consiliului local sau, după caz, de persoanele cu atribuții în domeniul asistenței sociale din aparatul de specialitate al primarului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Datele referitoare la familia sau persoana singură se înregistrează în formularul de anchetă socială, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2.

(3)

La definitivarea anchetei sociale se pot utiliza și informații de la cel puțin două persoane care cunosc situația materială, socială și civilă a persoanelor din gospodăria solicitantului de ajutor social. În acest caz, declarațiile persoanelor se consemnează de personalul prevăzut la alin. (2) și se semnează de persoanele în cauză.

(4)

La efectuarea anchetei sociale pot participa și reprezentanți ai instituțiilor publice sau ai organizațiilor nonguvernamentale care au ca obiect de activitate acest domeniu și care își desfășoară activitatea pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective.

(5)

În cazul persoanelor prevăzute la art. 5, ancheta socială se efectuează la locul desemnat de solicitant.

(6)

În cazul gospodăriilor definite la art. 8 alin. (8) din lege, ancheta socială se va completa pentru fiecare familie sau persoană singură.

(7)

Răspunderea asupra conținutului anchetei sociale revine și persoanelor care au efectuat și au semnat ancheta socială.

(8)

În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze informațiile necesare pentru întocmirea anchetei sociale se consideră că familia acestuia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului social.

Art. 15

(1)

Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege și venitul net lunar al familiei sau persoanei singure, rezultat din fișa de calcul.

(2)

Dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii.

(3)

În vederea stabilirii cuantumului ajutorului social persoana/persoanele din cadrul serviciului public de asistență socială sau, după caz, persoana/persoanele desemnată/desemnate prin dispoziție a primarului completează fișa de calcul al ajutorului social pe baza datelor din cerere și din declarația pe propria răspundere, din actele doveditoare depuse de solicitant, precum și a celor rezultate din ancheta socială.

(4)

Modelul fișei de calcul al ajutorului social este prevăzut în anexa nr. 3.

(5)

În cazul soților despărțiți în fapt, la stabilirea venitului net lunar al familiei sau al persoanei singure nu se iau în considerare veniturile celuilalt soț, dacă se constată prin ancheta socială că nu au domiciliu comun și nu se gospodăresc împreună.

Art. 16

(1)

În cazul în care un membru al familiei sau persoana singură beneficiară de ajutor social face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă, are statut de funcționar public sau prestează o activitate realizând venituri cu caracter salarial, cuantumul ajutorului social, calculat în condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1), se majorează cu 15%.

(2)

Majorarea cuantumului ajutorului social, prevăzută la alin. (1), se aplică o singură dată, indiferent de numărul membrilor de familie care lucrează pe bază de contract individual de muncă, au statut de funcționar public sau prestează o activitate realizând venituri cu caracter salarial.

Art. 17

(1)

La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția alocației pentru susținerea familiei prevăzute de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, a bugetului personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010 , cu completările ulterioare, a burselor de studiu și a burselor sociale, precum și a sprijinului financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială «Bani de liceu», cu modificările și completările ulterioare.

Art. 18

Stabilirea dreptului la ajutor social se realizează ținându-se seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, prevăzută în anexa nr. 4.

Art. 19

Abrogat.

Art. 20

Familiile și persoanele singure care au în proprietate, închiriere, comodat sau altă formă de deținere cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în lista prevăzută la art. 18 nu beneficiază de ajutor social.

Art. 21

Abrogat.

Art. 22

Abrogat.

Art. 23

Lista prevăzută la art. 18 se afișează într-un loc vizibil la primăria comunei, orașului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului București. Informarea populației poate fi făcută și pe pagina de internet a unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

Art. 24

(1)

Cererea și declarația pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului social, însoțite de actele doveditoare, fișa de calcul al ajutorului social și ancheta socială sunt prezentate secretarului de către persoanele prevăzute la art. 1 pentru verificare și vizare.

(2)

În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea anchetei sociale și pe baza documentelor prevăzute la alin. (1) secretarul are obligația să prezinte primarului, pentru aprobare, dispoziția de acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.

(3)

Dispoziția scrisă a primarului, emisă în termenul prevăzut la alin. (2), se comunică solicitantului în termen de maximum 5 zile de la emiterea acesteia.

(4)

Pentru situațiile în care numărul beneficiarilor este mai mare de 10 persoane, dispoziția poate fi emisă colectiv, comunicarea acesteia fiind realizată individual.

(5)

Dispoziția primarului de acordare a dreptului la ajutorul social, însoțită de copia cererii de acordare a ajutorului social și a declarației pe propria răspundere, certificată de primar, precum și de copia fișei de calcul, se transmit pe bază de borderou la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale. Modelul borderoului este prevăzut în anexa nr. 7.

Art. 25

Schimbarea titularului ajutorului social, în condițiile prevăzute la art. 13 din lege, se realizează pe bază de anchetă socială, prin dispoziție scrisă a primarului, care se comunică celor interesați în termen de maximum 5 zile de la emiterea acesteia.

Art. 26

(1)

Plata ajutorului social se asigură de către agențiile teritoriale, prin decizie a directorului, și se efectuează lunar, pe bază de mandat poștal, în cont curent personal sau în cont de card, ținând seama de opțiunea beneficiarului.

(2)

Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază documentele prevăzute la art. 24 alin. (5) și (6). Pentru situațiile în care numărul beneficiarilor este mai mare de 10 persoane, decizia poate fi emisă colectiv, comunicarea acesteia fiind realizată individual. Modelul deciziei este prevăzut în anexa nr. 9.

(3)

În cazul persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (2) din lege, plata ajutorului social se asigură prin stat de plată și se efectuează până la data de 15 a lunii în curs pentru luna anterioară. Agențiile teritoriale împreună cu primăriile organizează activitatea de plată a drepturilor de ajutor social.

Articolele următoare · 29 din 87