Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Text
— extras — În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2026, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 19.06.2026-14.08.2026 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul SENS în anul 2025, perioada verificată fiind 1.01.2025-31.12.2025.
I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2025 veniturile Partidului SENS au totalizat 693.373,27 lei, reprezentând venituri din cotizații, donații și împrumuturi de la persoane fizice. Cheltuielile au fost în sumă de 685.011,06 lei.
II. Sancțiuni aplicate Partidul SENS a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (8) și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 21 august 2026.
Nr. 14.959.
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ