Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Text
— extras — În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2026, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.06.2026-27.07.2026 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul „Uniunea Geto-Dacilor” în anul 2025, perioada verificată fiind 1.01.2025-31.12.2025.
I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în perioada 1.01.2025-31.12.2025 Partidul „Uniunea Geto-Dacilor” nu a înregistrat venituri și nu a efectuat cheltuieli.
II. Sancțiuni aplicate Partidul „Uniunea Geto-Dacilor” nu a fost sancționat.
București, 6 august 2026.
Nr. 13.923.
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ