Înapoi la Legislație

OUG nr. 73/2007 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
14

Pe scurt

OUG nr. 73/2007: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 28 iunie 2007 - (*actualizată*) privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (actualizată până la data de 5 iunie 2008*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
14 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 28 iunie 2007 - (*actualizată*) privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (actualizată până la data de 5 iunie 2008*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, denumită în continuare ASSI, se organizează și funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în scopul implementării și al operării sistemelor informatice și de comunicații ce furnizează servicii destinate guvernării prin mijloace electronice și al reglementării activităților specifice guvernării prin mijloace electronice.

Art. 2

În realizarea obiectului său de activitate, ASSI are următoarele atribuții principale

a)

dezvoltă și operează Sistemul e-guvernare, Sistemul electronic de achiziții publice și Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a autorizațiilor de transport internațional rutier de marfă și pentru atribuirea electronică a traseelor naționale din programele de transport prin serviciile regulate județene, interjudețene limitrofe și interjudețene

b)

reglementează activitățile specifice furnizării serviciilor de guvernare prin mijloace electronice

Art. 3

(1)

ASSI colaborează cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, având dreptul de a solicita și de a primi din partea acestora informațiile necesare pentru realizarea atribuțiilor sale.

(1^1)

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin potrivit actelor normative în vigoare, ASSI va fi sprijinită de celelalte autorități publice, în vederea identificării, localizării și sancționării, în condițiile legii, a persoanelor fizice sau juridice pentru nerespectarea legislației în vigoare din domeniul în care își desfășoară activitatea.

Art. 4

(1)

Conducerea ASSI este asigurată de un președinte și de 3 vicepreședinți.

Art. 5

(1)

Regulamentul de organizare și funcționare, structura organizatorică și numărul maxim de posturi ale ASSI se aprobă prin ordin al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației.

(2)

La nivelul ASSI se pot constitui unități de management al proiectului, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 6

(1)

Veniturile proprii ale ASSI se asigură din următoarele surse

a)

tarife aferente sistemelor informatice pe care le administrează și operează, încasate potrivit legii

b)

tarife pentru activitățile desfășurate în domeniul său de activitate

c)

donații, legate și sponsorizări în condițiile legii

d)

credite interne și externe contractate în condițiile legii

e)

alte venituri ce se pot realiza în condițiile legii.

(1^1)

Cuantumul sumelor datorate cu titlu de tarif se stabilește prin decizie cu caracter individual a președintelui ASSI.

Art. 7

(1)

Bugetul de venituri și cheltuieli al ASSI se aprobă potrivit dispozițiilor legale în vigoare în domeniul finanțelor publice.

(2)

Excedentele rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli se reportează în anul următor.

Art. 8

(1)

Pentru efectuarea încasărilor și plăților necesare, ASSI dispune de conturi și subconturi în lei sau în valută, deschise la Trezoreria Statului și la bănci comerciale, în condițiile legii.

(2)

În vederea administrării eficiente a resurselor financiare și pentru garantarea obligațiilor asumate, ASSI poate constitui depozite în condițiile legii.

(3)

În cazuri întemeiate, în vederea exercitării atribuțiilor stabilite de lege în sarcina sa, ASSI poate contracta credite bancare sau împrumuturi interne sau externe, în lei sau în valută.

Art. 9

(1)

Personalul ASSI este personal contractual, angajat pe bază de concurs organizat în condițiile legii, în conformitate cu structura organizatorică.

(2)

Pentru asigurarea continuității furnizării serviciilor, implementării și operării sistemelor informatice ale administrației publice ce furnizează servicii destinate guvernării prin mijloace electronice, personalul necesar este preluat, pe bază de protocol de predare-preluare, urmat de încheierea de contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, de la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, cu menținerea nivelului de salarizare prevăzut prin actele normative în vigoare și a tuturor drepturilor dobândite în temeiul contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației.

(3)

Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului ASSI se stabilesc prin fișa postului, pe baza Regulamentului de organizare și funcționare a ASSI.

(4)

Angajarea, avansarea, precum și modificarea sau încetarea raporturilor de muncă ale personalului din aparatul propriu al ASSI se aprobă prin decizie a președintelui, în condițiile legii.

(5)

Salarizarea personalului ASSI se face conform reglementărilor legale în vigoare privind utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.

Art. 9^1

(1)

Se interzice autorităților administrației publice centrale să dezvolte sisteme informatice sau să achiziționeze servicii informatice pentru dezvoltarea acestor sisteme, susceptibile de a furniza servicii publice prin mijloace electronice de natura celor furnizate prin intermediul sistemelor informatice operate de ASSI.

(2)

Înainte de inițierea oricărei proceduri de atribuire ce are ca obiect achiziția de servicii sau echipamente informatice destinate asigurării interoperabilității cu Sistemul Electronic Național, autoritățile administrației publice centrale au obligația de a solicita ASSI formularea de observații asupra cerințelor tehnice care pot afecta compatibilitatea cu sistemele informatice componente ale Sistemului Electronic Național, cuprinse în proiectele de caiete de sarcini aferente procedurilor sus-menționate. Observațiile formulate de ASSI au caracter obligatoriu pentru autoritățile contractante prevăzute la alin. (1), acestea având obligația de a le introduce în caietele de sarcini.

(3)

Normele metodologice privind procedura de aplicare a activității prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(4)

În scopul asigurării interoperabilității dintre autoritățile administrației publice centrale și Sistemul Electronic Național, instituțiile publice care dețin registre electronice vor asigura, în condițiile legii, accesul electronic al ASSI la informațiile necesare asigurării interoperabilității cu Sistemul Electronic Național cuprinse în aceste registre, pentru utilizare în vederea construirii și operării aplicațiilor de guvernare electronică, precum și a aplicării procedurii electronice. Accesul ASSI se realizează pe bază de protocoale-cadru încheiate cu autoritățile administrației publice centrale.

(5)

Nerespectarea prevederilor alin. (1) constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 20.000 de lei la 100.000 de lei.

(6)

Nerespectarea prevederilor alin. (4) constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere în asigurarea accesului, conform procedurii stabilite prin protocol între instituțiile implicate.

(7)

Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (5) și (6), precum și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare se fac de personalul ASSI special împuternicit în acest sens.

(8)

Contravențiilor prevăzute la alin. (5) și (6) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 10

(1)

Pentru desfășurarea activităților specifice, ASSI preia, pe bază de protocol de predare-preluare, de la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației imobilul - clădire și teren - din București, sectorul 2, Str. Italiană nr. 22, infrastructura necesară operării la nivel național a sistemelor informatice ce furnizează servicii publice destinate guvernării prin mijloace electronice, personalul aferent acestei activități, sursele de finanțare aferente atribuțiilor specifice, o cotă-parte stabilită prin protocol din disponibilitățile bugetare existente și din veniturile ce urmează a se încasa în semestrul I în bugetul fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, precum și un număr de 10 autoturisme.

Art. 11

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 23 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1.

Alineatul (3) al articolului 5 va avea următorul cuprins: "(3) Atribuțiile specifice în domeniul operării la nivel național a sistemelor informatice ale administrației publice centrale, ce furnizează servicii publice destinate guvernării prin mijloace electronice, ale fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației se preiau de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și se exercită prin Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, care se înființează ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, finanțată integral din venituri proprii." 2. Alineatul (4) al articolului 5 se abrogă

3.

Alineatul (5) al articolului 5 va avea următorul cuprins: "(5) Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale preia, conform protocolului de predare-preluare încheiat cu Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, imobilul situat în municipiul București, Str. Italiană nr. 22, sectorul 2, o cotă din disponibilitățile bugetare existente și din veniturile ce urmează a se încasa în semestrul I 2007, precum și sursele de finanțare, personalul, drepturile și obligațiile fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, aferente atribuțiilor specifice domeniului prevăzut la alin. (3) și altor domenii conexe." 4. La articolul 30 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins: "c) denumirea «Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației» se înlocuiește cu denumirea «Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, prin Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale», în cazul atribuțiilor specifice domeniului prevăzut la art. 5 alin. (3)."

Art. 12

Hotărârea Guvernului nr. 744/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 9 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 12

—

Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației are în subordine Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale și în coordonare directă Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București și Institutul Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații - I.N.S.C

C)

București, instituții prevăzute în anexele nr. 3 și 5." 2. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 15

—

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre." 3. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5 "Unitățile care funcționează în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației", cu următorul cuprins: "ANEXA Nr. 5 UNITĂȚILE care funcționează în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației: ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Denumirea unității ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale" ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Art. 13

Alin. (1) al art. 7^2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 24 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 7^2. -

(1)

Constatarea contravențiilor prevăzute în prezenta hotărâre și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul anume împuternicit al Ministerului Internelor și Reformei Administrative și al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, acesta din urmă putând delega atribuțiile prevăzute personalului Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale."

OUG nr. 73/2007 – text integral | LawChat