ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici are loc prin: a) delegare
detașare
transfer
mutarea definitivă în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile prezentului cod
mutarea temporară în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile prezentului cod
exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau din categoria înalților funcționari publici
promovare
mobilitatea prin rotație în cadrul categoriei înalților funcționari publici și în cadrul categoriei funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la 374^2 alin. (6) .
În cazul funcționarilor publici numiți pe durată determinată modificarea temporară a raporturilor de serviciu se poate face pe o perioadă mai mică sau egală cu perioada pentru care au fost numiți.
Funcționarilor publici numiți într-o funcție publică de grad profesional debutant li se pot aplica numai modalitățile de modificare temporară a raporturilor de serviciu prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) și e) .
Funcționarii publici numiți pe durată determinată, precum și funcționarii publici debutanți pot fi promovați în condițiile prevăzute de prezentul cod.
Funcționarilor publici care exercită funcția publică în temeiul unui raport de serviciu cu timp parțial nu le sunt aplicabile modalitățile de modificare temporară a raporturilor de serviciu prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) , e) și f) .
Perioada în care funcționarul public de execuție a avut raporturile de serviciu modificate temporar pe o funcție publică de același nivel sau de nivel inferior, în condițiile prezentului cod, constituie vechime în gradul profesional al funcției publice de execuție pe care funcționarul public o deține.
Mobilitatea prin rotație reprezintă acea modalitate de modificare a raporturilor de serviciu pentru înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere care ocupă funcțiile publice de conducere din administrația publică centrală prevăzute la art. 374^2 alin. (6) prin care realizează o schimbare a postului pe care aceștia sunt numiți, cu rămânerea în corpul funcționarilor publici și în categoria înalților funcționari publici sau a funcționarilor publici de conducere, după caz.
Mobilitatea prin rotație este planificată cu următoarele scopuri
pentru a preveni lipsa progresului în dezvoltarea competențelor și pentru a motiva dezvoltarea competențelor de management necesare pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici și a categoriei funcționarilor publici de conducere
pentru a reduce riscul conflictelor de interese și pentru creșterea transparenței și imparțialității, prin evitarea situațiilor în care același funcționar public ocupă aceeași funcție publică din categoria înalților funcționari publici pentru o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi sau aceeași funcție publică de conducere supusă acestor riscuri pentru o perioadă de cel puțin 5 ani consecutivi.
Mobilitatea prin rotație se realizează cu respectarea principiilor privind legalitatea, imparțialitatea, obiectivitatea și transparența.
Mobilitatea prin rotație poate fi
mobilitate prin rotație obligatorie
mobilitate prin rotație voluntară.
Mobilitatea prin rotație se realizează
la o altă autoritate/instituție publică
în cadrul aceleiași autorități/instituții publice.
Mobilitatea prin rotație a înalților funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) se realizează doar la o altă autoritate/instituție publică din administrația publică centrală.
Mobilitatea prin rotație a funcționarilor publici de conducere din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se realizează doar pe o funcție pentru care îndeplinește condițiile de studii și vechime, de același nivel sau echivalentă cu cea deținută, dintre cele prevăzute la art. 385 alin. (1) . Prin excepție, mobilitatea se poate realiza și pe o funcție de nivel inferior, în condițiile prezentului Cod sau în situația în care funcționarul public supus mobilității optează pentru o astfel de funcție.
Mobilitatea prin rotație este obligatorie la finalizarea mandatelor, dacă acestea nu se mai pot înnoi, pentru înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și funcționarii publici de conducere prevăzuți la 374^2 alin. (6) .
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , mobilitatea prin rotație obligatorie nu se realizează în cazul în care, până la finalizarea mandatului, înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și funcționarii publici de conducere prevăzuți la 374^2 alin. (6) își modifică raporturile de serviciu prin transfer în interesul serviciului, mutare definitivă, promovare, mobilitate prin rotație voluntară sau redistribuire într-o funcție publică vacantă sau dacă dobândesc o altă funcție publică prin concurs organizat în condițiile legii.
Raportul de serviciu al înaltului funcționar public și funcționarului public de conducere care se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1) nu se poate modifica pe perioada mandatului prin detașare sau transfer la cererea funcționarului public.
Raportul de serviciu al înaltului funcționar public și funcționarului public de conducere care se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1) se poate modifica prin transfer în interesul serviciului aprobat prin act administrativ al persoanei care are competența de numire.
Pentru evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 398^2 alin. (4) și 485^3 alin. (12) .
Mobilitatea prin rotație se realizează pe baza planului de rotație, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, și a procedurii reglementate în anexa nr. 11 .
În situația în care salariul funcției publice pe care funcționarul public o ocupă până la realizarea mobilității prin rotație este mai mare decât salariul funcției publice pe care funcționarul public urmează să o ocupe ca urmare a mobilității prin rotație, funcționarul public păstrează salariul mai mare.
Înaltul funcționar public și funcționarul public de conducere care se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1) poate refuza mobilitatea prin rotație obligatorie dacă se află în una dintre următoarele situații
graviditate
își crește singur copilul minor
starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mobilitatea prin rotație obligatorie
motive familiale temeinice.
Refuzul neîntemeiat de a da curs mobilității prin rotație obligatorie atrage eliberarea din funcția publică, în condițiile legii.
În scopul perfecționării profesionale și realizării unui transfer de bune practici administrative între autoritățile și instituțiile publice, toți înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) au dreptul să adere în mod voluntar la mobilitate prin rotație, exprimându-și opțiunea pentru ocuparea unui post inclus în planul de rotație.
Mobilitatea prin rotație voluntară nu poate fi realizată decât o dată la 3 ani de către același înalt funcționar public, respectiv decât o dată la 5 ani de către același funcționar public de conducere.
Prevederile art. 503^1 alin. (2) , (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.
Art. 503^3 · Identificarea funcțiilor publice de conducere pentru care se aplică mobilitatea prin rotație obligatorie
Funcțiile publice de conducere sensibile sunt cele care prezintă un risc semnificativ de afectare a obiectivelor entității prin utilizarea necorespunzătoare a resurselor umane, materiale, financiare și informaționale sau de corupție sau fraudă.
În vederea identificării funcțiilor publice de conducere sensibile la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se nominalizează un grup de lucru, din care nu fac parte conducătorii autorităților sau instituțiilor publice. Acesta poate fi și un alt grup de lucru cu sarcini similare, existent la nivelul autorității sau instituției publice. Pentru identificarea funcțiilor publice de conducere sensibile din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) , ordonatorii principali de credite pot constitui un grup de lucru pentru toate autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea proprie, dacă este cazul.
Grupul de lucru prevăzut la alin. (2) analizează posturile aferente funcțiilor publice de conducere sensibile urmând procedurile de la nivelul autorităților și instituțiilor publice privind funcțiile sensibile, incluzând analizele realizate la nivelul fiecărei structuri funcționale și propun identificarea funcțiilor publice de conducere pentru care sunt identificați următorii factori de risc
deținerea de atribuții și responsabilități ce implică administrarea resurselor financiare necesare pentru funcționarea instituției sau autorității publice
gestionarea procedurilor de achiziții publice desfășurate de autoritatea sau instituția publică
managementul resurselor umane de la nivelul instituției sau autorității publice
existența unui acces slab monitorizat la informații clasificate și deținerea de atribuții și responsabilități privind utilizarea acestor informații
deținerea de responsabilități ce implică emiterea de avize și autorizații pentru activități ale mediului de afaceri
exercitarea activităților de control, inspecție și monitorizare a activităților economice.
Funcțiile publice de conducere sensibile din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se stabilesc pe baza propunerii grupului de lucru prevăzut la alin. (2) , prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.
Modalitatea de realizare a rotației obligatorie pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice identificate ca funcții publice de conducere sensibile
La finalizarea mandatelor, funcționarii publici care ocupă funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) rămân în corpul funcționarilor publici de conducere și urmează să ocupe o nouă funcție publică din aceeași categorie, în baza mobilității prin rotație, în condițiile reglementate la art. 502-503^2 .
Prevederile art. 397^1 alin. (8)-(15) se aplică corespunzător și în cazul funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere sensibile pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie.
Reguli privind începerea unui nou mandat pentru înalții funcționari publici și pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie
Până la finalizarea mandatului, înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin transfer în interesul serviciului.
La finalul mandatului, ori până la finalizarea acestuia, funcționarii publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin una dintre următoarele modalități
promovare pe o altă funcție publică de conducere superioară celei pe care o ocupă sau ocuparea unei asemenea funcții publice de conducere sau a unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin recrutare în condițiile legii
transfer în interesul serviciului.
Termenele mandatelor instituite pentru funcționarii publici în temeiul art. 374^2 alin. (1) și (6) încep să curgă la data numirii în funcția publică în cauză.
Delegarea reprezintă o modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public prin schimbarea locului muncii și în legătură cu atribuțiile stabilite prin fișa de post a acestuia.
Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este încadrat funcționarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.
Funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situații
graviditate
își crește singur copilul minor
starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea
motive familiale temeinice de natură a justifica refuzul de a da curs delegării.
Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcționarului public.
Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul, iar, în cazul în care delegarea se face într-o altă localitate decât cea în care funcționarul public își desfășoară activitatea, autoritatea sau instituția publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al transportului, cazării și al indemnizației de delegare.
Detașarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.
Detașarea se poate dispune pe o funcție publică vacantă sau temporar vacantă.
Detașarea se poate dispune pe o funcție publică de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, sau într-o funcție publică de nivel inferior. Funcționarul public poate fi detașat pe o funcție publică de nivel inferior numai cu acordul său scris.
Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 lit. f) și g) , pentru ocuparea funcției publice pe care urmează să fie detașat, conform fișei postului.
Detașarea se poate dispune pe o funcție publică de conducere sau din categoria înalților funcționari publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 509 , dacă funcționarul public îndeplinește condițiile pentru ocuparea funcției publice, conform fișei postului, în condițiile prezentului cod.
Autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică de conducere sau funcția publică din categoria înalților funcționari publici, vacantă sau temporar vacantă, are obligația verificării îndeplinirii competențelor specifice aferente funcției publice, conform art. 21 alin. (1)-(7) sau alin. (8) lit. b) din anexa nr. 8 , după caz.
Funcționarii publici cu statut special, precum și funcționarii publici care ocupă funcții publice specifice pot fi detașați pe funcții publice generale sau pe funcții specifice cu înștiințarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii.
Funcționarii publici pot fi detașați și pe funcții publice cu statut special, precum și în funcții publice specifice cu înștiințarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, în condițiile prezentului cod.
Detașarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire a funcționarului public detașat, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public detașat.
Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre următoarele situații
graviditate
își crește singur copilul minor
starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea
detașarea se face într-o localitate în care nu i se asigură cazare, în condițiile legii
este singurul întreținător de familie
motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării.
Pe perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul. Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în altă localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să îi suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare.
În vederea realizării detașării, autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora se va realiza detașarea verifică îndeplinirea de către funcționarul public a competențelor specifice prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice în care urmează să fie detașat, conform prevederilor art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8 .
Prin excepție de la prevederile alin. (11) , pentru funcțiile publice prevăzute la art. 383 alin. (2) , în cazul în care detașarea se realizează pe o funcție publică din cadrul aceluiași domeniu funcțional, nu este obligatorie verificarea îndeplinirii competențelor specifice asociate acelui domeniu funcțional prevăzut în fișa postului de pe care are loc detașarea.
Prin derogare de la prevederile art. 505 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul coordonatorilor de reformă și/sau de investiții, pe funcțiile publice vacante/temporar vacante existente, indiferent de nivelul lor sau de specialitate, se pot detașa, pe o perioadă de 4 luni, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2026, funcționari publici sau funcționari publici cu statut special pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute la alin. (1) .
Prin derogare de la art. 505 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, modificarea raporturilor de serviciu prin detașare, în condițiile prevăzute la alin. (2) , se face cu menținerea salariului de bază și a celorlalte drepturi de natură salarială prevăzute de lege și obținute de funcționari publici sau funcționarii publici cu statut special în luna precedentă detașării.
În condițiile în care, la nivelul coordonatorilor de reforme și/sau investiții nu există funcții publice vacante, pot fi constituite grupuri de lucru interministeriale prin decizie a prim-ministrului, în scopul îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alin. (1) .
Drepturile salariale aferente personalului prevăzut la alin. (2) și (3) se suportă din bugetul ordonatorului principal de credite la care personalul își desfășoară temporar activitatea.
Transferul poate avea loc după cum urmează
în interesul serviciului
la cererea funcționarului public.
Transferul se poate face pe o funcție publică vacantă de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, sau într-o funcție publică vacantă de nivel inferior.
Pentru funcționarii publici de execuție prin funcție publică de nivel inferior se înțelege orice funcție publică cu grad profesional mai mic decât gradul profesional al funcției publice deținute sau de clasă de nivel inferior.
Pentru funcționarii publici de conducere prin funcție publică de nivel inferior se înțelege o funcție publică de conducere situată ierarhic la un nivel inferior funcției publice deținute, potrivit ierarhizării prevăzute la art. 390 , precum și orice funcție publică de execuție.
Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. f) , g) și g^2) , pentru ocuparea funcției publice în care urmează să fie transferat, conform fișei postului. Autoritățile sau instituțiile publice la care se transferă funcționarul public verifică condițiile de realizare a transferului, precum și modul de îndeplinire de către acesta a competențelor specifice prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice în care urmează să fie transferat, conform prevederilor art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8 .
Transferul în interesul serviciului se face la solicitarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, cu acordul scris al funcționarului public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care este numit funcționarul public.
În cazul transferului în interesul serviciului în altă localitate decât cea în care își are sediul autoritatea sau instituția publică de la care se transferă, funcționarul public transferat are dreptul la o indemnizație egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă și la un concediu plătit de 5 zile lucrătoare. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului. Nu beneficiază de dreptul la indemnizație funcționarii publici care au domiciliul în localitatea în care își are sediul autoritatea sau instituția publică la care se transferă.
Transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public. Autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia s-a aprobat transferul la cerere al funcționarului public înștiințează cu celeritate autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public, despre aprobarea cererii de transfer. În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea înștiințării, conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public are obligația să emită actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, cu precizarea datei de la care operează transferul la cerere. Data de la care operează transferul la cerere nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului administrativ. Notă Conform articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 127 din 28 decembrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.197 din 29 decembrie 2023, prin derogare de la prevederile art. 506 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, în anul 2024, transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Conform alineatului
al articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prin derogare de la prevederile art. 506 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public. Conform alin. (8) al art. XXII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prin derogare de la prevederile art. 506 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public.
În vederea realizării transferului la cerere, autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă are obligația de a publica pe pagina de internet a acesteia un anunț care cuprinde fișa postului corespunzătoare funcției publice, modalitatea de verificare a îndeplinirii competențelor specifice în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8 , documentele necesare și perioada de înscriere, data, ora și locația stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice privind funcția publică respectivă. Anunțul se publică cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice pentru funcția publică respectivă.
Prin excepție de la prevederile alin. (5) , pentru funcțiile publice prevăzute la art. 383 alin. (2) , în situația în care transferul se realizează pe o funcție publică din cadrul acelorași domenii funcționale, nu este obligatorie verificarea îndeplinirii competențelor specifice asociate acelui domeniu funcțional dintre cele prevăzute la art. 28 din anexa nr. 8 menționat în fișa postului de pe care are loc transferul.
Autoritățile sau instituțiile publice aprobă proceduri interne de verificare a condițiilor de realizare a transferului și a competențelor specifice, pe care le publică pe pagina proprie de internet. Procedurile interne trebuie să conțină cel puțin prevederi referitoare la documentele necesare transferului, modalitatea de verificare a îndeplinirii condițiilor de realizare a transferului și de verificare a îndeplinirii competențelor specifice în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8 .
În cazul înalților funcționari publici, transferul se poate dispune numai pe o funcție publică de conducere sau de execuție.
Prin excepție de la prevederile alin. (8) , transferul la cerere în cazul înalților funcționari publici se dispune de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la solicitarea motivată a înaltului funcționar public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în a cărei structură se găsește funcția publică de conducere sau de execuție vacantă pe care urmează a fi transferat. Notă Conform articolului XII din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în situația neocupării posturilor vacante prin concurs, precum și în situația suspendării, în condițiile legii, a ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din autoritățile publice și instituțiile publice, numirea inspectorilor de integritate se face prin transfer, conform prevederilor art. 506 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice poate fi definitivă ori temporară.
Mutarea definitivă poate avea loc pe o funcție publică vacantă de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public sau într-o funcție publică vacantă de nivel inferior. Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile pentru ocuparea funcției publice în care urmează să fie mutat, conform fișei postului.
Prevederile art. 506 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
Mutarea definitivă poate avea loc
din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public, cu acordul scris al funcționarului public
la solicitarea justificată a funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice.
În cazul înalților funcționari publici, mutarea definitivă se poate dispune pe o funcție publică vacantă de conducere sau de execuție în cadrul autorității sau instituției publice în care acesta își desfășoară activitatea, de persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la solicitarea motivată a înaltului funcționar public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, dacă funcționarul public îndeplinește condițiile pentru ocuparea funcției publice în care se dispune mutarea, conform fișei postului.
În cazuri temeinic justificate, mutarea definitivă a unui funcționar public de execuție se poate dispune de conducătorul autorității sau instituției publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcției deținute de funcționarul public și cu acordul scris al funcționarului public, în măsura în care nu este afectată organigrama autorității sau instituției publice.
Dacă mutarea definitivă se dispune în altă localitate decât cea în care își are sediul autoritatea sau instituția publică de la care se dispune mutarea, funcționarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art. 506 alin. (7) .
Mutarea temporară pe o altă funcție publică vacantă sau temporar vacantă se dispune motivat, în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității ori instituției publice, pe o funcție publică de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi mutat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris. Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile de studii și condițiile de vechime pentru ocuparea funcției publice în care urmează să fie mutat.
Mutarea temporară a unui funcționar public de execuție se poate dispune de conducătorul autorității sau instituției publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcției deținute de funcționarul public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, în măsura în care nu este afectată organigrama autorității sau instituției publice. Notă Conform alineatului
al articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prin derogare de la prevederile art. 507 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, mutarea temporară a unui funcționar public de execuție se poate dispune de conducătorul autorității sau instituției publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcției deținute de funcționarul public, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , în măsura în care nu este afectată organigrama autorității sau instituției publice. Conform alin. (9) al art. XXII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prin derogare de la prevederile art. 507 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, mutarea temporară a unui funcționar public de execuție se poate dispune de conducătorul autorității sau instituției publice, motivat, cu repartizarea postului corespunzător funcției deținute de funcționarul public, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , în măsura în care nu este afectată organigrama autorității sau instituției publice.
În mod excepțional, mutarea temporară sau definitivă poate fi solicitată de funcționarul public în cazul în care starea sănătății, dovedită pe baza unui examen de specialitate, nu îi mai permite desfășurarea activității în acel compartiment. Mutarea temporară sau definitivă se face în condițiile prezentului cod, dacă funcționarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească atribuțiile care îi revin.
Dacă mutarea se dispune în altă localitate decât cea în care își are sediul autoritatea sau instituția publică de la care se dispune mutarea, funcționarul public beneficiază de drepturile prevăzute la art. 506 alin. (7) .
Funcționarul public poate refuza mutarea în altă localitate decât cea în care își are sediul autoritatea sau instituția publică de la care se dispune mutarea, dacă se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 505 alin. (9) . Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară.
Pe perioada mutării temporare în altă localitate autoritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să îi suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de mutare a funcționarului public. Cuantumul indemnizației de mutare este egal cu cuantumul reglementat în legislația în vigoare pentru indemnizația de detașare.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau din categoria înalților funcționari publici
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere, vacante sau temporar vacante, se realizează prin promovarea temporară a unui funcționar public, prin act administrativ al persoanei care are competența de numire în funcția publică, cu respectarea condițiilor de comunicare, prevăzute de prezentul cod.
Pentru a putea fi promovat temporar potrivit alin. (1) și (3) , funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile de studii necesare exercitării funcției publice, condițiile de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcției publice, să facă dovada că deține competențele specifice, în condițiile prevăzute la alin. (2^1) și (3^1) , și să nu aibă o sancțiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condițiile prezentului cod.
Promovarea funcționarului public în condițiile prevăzute la alin. (2) se poate realiza pe perioada prevăzută la art. 510 alin. (1) sau, după caz, alin. (1^1) , sub condiția ca funcționarul public să facă dovada îndeplinirii competențelor specifice necesare exercitării funcției publice de conducere vacante sau temporar vacante, în termen de maximum 90 de zile de la data dispunerii măsurii. În acest sens, autoritatea sau instituția publică are obligația de a verifica îndeplinirea competențelor specifice pentru ocuparea funcției publice de conducere în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8 .
În mod excepțional, la propunerea justificată a conducătorului autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții există funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcționari publici sau, după caz, de funcționari publici cu statut special, inclusiv de personalul prevăzut la art. 382 lit. c) , h) și i) , care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) , cu notificare prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii. Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, în condițiile în care, din motive obiective, funcția publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate.
Promovarea funcționarului public în condițiile prevăzute la alin. (3) pe o funcție publică din categoria înalților funcționari publici se poate realiza pe perioada prevăzută la art. 510 alin. (1) sau, după caz, alin. (1^1) , sub condiția ca funcționarul public să facă dovada îndeplinirii competențelor specifice necesare exercitării funcției publice din categoria înalților funcționari publici vacante sau temporar vacante, în termen de maximum 90 de zile de la data dispunerii măsurii. În acest sens, verificarea îndeplinirii competențelor specifice necesare exercitării funcției publice din categoria înalților funcționari publici vacante sau temporar vacante se realizează de către autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică din categoria înalților funcționari publici vacantă sau temporar vacantă, în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (8) lit. b) din anexa nr. 8 .
Obligația autorității sau instituției publice prevăzută la alin. (2^1) și (3^1) se păstrează pe toată perioada prevăzută la art. 510 alin. (1) sau, după caz, la alin. (1^1) , indiferent dacă măsura exercitării temporare a funcției publice de conducere sau a funcției publice din categoria înalților funcționari publici, vacante sau temporar vacante, se dispune pe perioade mai scurte de 90 de zile.
La împlinirea termenului de 90 de zile, autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică din categoria înalților funcționari publici vacantă sau temporar vacantă are obligația de a informa persoana care are competența de numire în funcția publică din categoria înalților funcționari publici cu privire la îndeplinirea sau neîndeplinirea de către funcționarul public promovat temporar a competențelor specifice necesare exercitării funcției publice din categoria înalților funcționari publici.
Dacă salariul corespunzător funcției publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcționarul public are dreptul la acest salariu.
Perioada în care funcționarul public de execuție a exercitat cu caracter temporar în condițiile prezentului cod o funcție publică de conducere sau o funcție publică din categoria înalților funcționari publici constituie vechime în gradul profesional al funcției publice de execuție pe care funcționarul public o deține.
Dispunerea exercitării cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau a unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante se dispune în condițiile prevăzute la art. 509 de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, cu notificare prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii. Notă Conform alineatului
al articolului IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 34 din 12 mai 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 15 mai 2023, prin derogare de la prevederile art. 510 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , funcțiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii. Conform alineatului
al articolului VII, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023, prin derogare de la prevederile art. 510 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2024, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , funcțiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii. Conform alineatului
al articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 156 din 30 decembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1334 din 31 decembrie 2024, prin derogare de la prevederile art. 510 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , funcțiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii. Conform alin. (7) al art. XXII din LEGEA nr. 141 din 25 iulie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 25 iulie 2025, prin derogare de la prevederile art. 510 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, pe perioada aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) , funcțiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.
Prin excepție de la alin. (1) , pe durata unor situații excepționale cum ar fi durata stării de asediu, stării de urgență sau stării de alertă, precum și pentru o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice, calculate de la data încetării stării de asediu, stării de urgență, respectiv a stării de alertă, funcțiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.
În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 509 alin. (2^1) și (3^1) , măsura exercitării cu caracter temporar a funcției publice de conducere sau a funcției publice din categoria înalților funcționari publici, vacante, încetează.
În mod excepțional, perioada prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită astfel
cu maximum 6 luni, cu notificare prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, dacă funcția publică de conducere sau funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din cadrul autorității sau instituției publice prevăzute la art. 369 lit. a) , c) și e) nu a fost ocupată în condițiile prevăzute la art. 466 alin. (2) lit. b)-d) , art. 467 alin. (3) , art. 482 alin. (4) , art. 503^1 și 503^2
cu maximum 6 luni, cu notificare prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, dacă autoritatea sau instituția publică prevăzută la art. 369 lit. b) a organizat concurs de recrutare ori promovare și funcția publică de conducere nu a fost ocupată, în condițiile legii.
Este obligatorie introducerea funcțiilor publice de conducere vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) sau a funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici vacante, ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509 , în planul de recrutare a funcționarilor publici sau în planul de promovare în funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 5 din anexa nr. 10 , sau în planul de rotație prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11 .
Obligația prevăzută la alin. (3) se constituie de la data la care funcțiile publice de conducere vacante sau din categoria înalților funcționari publici vacante sunt ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509 .
Funcțiile publice de conducere vacante sau din categoria înalților funcționari publici vacante ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509 și incluse în planul de recrutare a funcționarilor publici sau în planul de promovare în funcțiile publice de conducere, prevăzute la art. 5 din anexa nr. 10 , sau în planul de rotație prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11 , se pot ocupa prin transfer în interesul serviciului, situație în care sunt excluse de drept din planul în care au fost incluse.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau din categoria înalților funcționari publici temporar vacante
Dacă funcția publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la art. 509 alin. (1) și (3) se dispune de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, până la data încetării suspendării din funcția publică, a detașării titularului funcției publice, până la radierea de drept a sancțiunii disciplinare prevăzute la art. 492 alin. (3) lit. e) , pe perioada mutării temporare a titularului funcției publice de conducere sau, după caz, în situația în care funcționarul public de conducere exercită cu caracter temporar o altă funcție publică de conducere vacantă sau temporar vacantă ori din categoria înalților funcționari publici, până la expirarea perioadei pentru care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar, în condițiile legii.
Prevederile art. 509 alin. (2^1) , (3^1)-(3^3) , precum și ale art. 510 alin. (1^2) se aplică în mod corespunzător.
Suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici poate interveni de drept, la inițiativa funcționarului public sau prin acordul părților. Suspendarea de drept a raporturilor de serviciu și suspendarea raporturilor de serviciu la inițiativa funcționarului public se constată prin act administrativ, iar suspendarea prin acordul părților se aprobă prin act administrativ de către persoana care are competența de numire, la cererea funcționarului public, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 528 și art. 531 .
Suspendarea raportului de serviciu are ca efecte juridice suspendarea prestării muncii de către funcționarul public și a plății drepturilor de natură salarială de către autoritatea sau instituția publică.
Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa sau cu acordul funcționarului public în cauză.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) , în cazul în care în perioada de suspendare a raporturilor de serviciu intervine o situație de încetare de drept a raporturilor de serviciu, cauza de încetare de drept prevalează.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (3) , în cazul în care în perioada suspendării raporturilor de serviciu intervine o situație de eliberare din funcția publică prevăzută la art. 519 alin. (1) lit. a) , b) sau d) , cauza de eliberare din funcția publică prevalează.
Încetarea suspendării raporturilor de serviciu poate avea loc și anterior termenului maxim pentru care a fost constatată, respectiv aprobată, la solicitarea funcționarului public, cu aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute de prezentul cod. În această situație funcționarul public trebuie să înștiințeze autoritatea sau instituția publică despre intenția sa cu cel puțin 30 de zile înainte de data reluării activității, pentru situația în care suspendarea s-a efectuat pentru o perioadă de timp mai mare de 60 de zile.
Reluarea activității se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică.
Persoana care are competența legală de numire în funcția publică are obligația să asigure, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la expirarea perioadei de suspendare, respectiv în termenul stabilit conform alin. (6) , condițiile necesare reluării activității de către funcționarul public.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice.
Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații
este numit într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă
este ales, într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă
este desemnat să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme sau instituții ale Uniunii Europene sau în alte organisme sau instituții de drept public internațional, ca reprezentant al autorității sau instituției publice sau al statului român, pentru perioada respectivă
îndeplinește serviciul militar la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu
este arestat preventiv, se află în arest la domiciliu, precum și în cazul în care, față de acesta s-a dispus, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare, luarea măsurii controlului judiciar ori a măsurii controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică exercitarea raportului de serviciu
în caz de carantină, în condițiile legii
concediu de maternitate, în condițiile legii
este dispărut, iar dispariția a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă
concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună, în condițiile legii
în caz de forță majoră
în cazul emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II, cu excepția situației prevăzute la art. 517 alin. (1) lit. e)
în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 465 lit. h) ; Notă Decizie de admitere: HP nr. 35/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 30 iunie 2023: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Codul administrativ , în contextul abrogării prevederilor art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , acordarea drepturilor salariale aferente perioadei de suspendare se realizează în condițiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii , în raport cu prevederile art. 367 din Codul administrativ . Decizie de admitere: HP nr. 75/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 680 din 17 august 2026: Sesizarea instanței penale cu un acord de recunoaștere a vinovăției nu echivalează cu trimiterea în judecată și, prin urmare, nu constituie temei pentru suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, conform dispozițiilor art. 513 alin. (1) lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
în alte cazuri expres prevăzute de lege. Notă Decizie de respingere: HP nr. 277/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 879 din 25 septembrie 2025.
În vederea emiterii actului administrativ de reluare a activității, cu 15 zile înainte de data încetării motivului de suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării, funcționarul public informează în scris persoana care are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt.
Perioada în care funcționarul public de execuție a avut raporturile de serviciu suspendate potrivit alin. (1) lit. c) constituie vechime în gradul profesional al funcției publice de execuție pe care funcționarul public o deține.
În cazul în care s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunțarea la aplicarea pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public în următoarele situații
concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii; Notă Decizie de respingere: HP nr. 387/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1142 din 10 decembrie 2025
concediu pentru îngrijirea copilului până la 7 ani, în cazul copilului cu handicap, în condițiile legii
concediul de acomodare cu durata de maximum un an, care include și perioada încredințării copilului în vederea adopției
concediu paternal
este încadrat la cabinetul unui demnitar
desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea în condițiile legii
efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcționarul public nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în condițiile legii
pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor
pentru participarea la grevă, în condițiile legii
desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale pe perioadă determinată, în alte situații decât cele prevăzute la art. 513 alin. (1) lit. c)
la încheierea unui contract în condițiile prevăzute la art. 122 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 39 și 45 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de asistent maternal, asistent personal al persoanei cu handicap grav sau asistent personal profesionist.
Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) , c) și k) , funcționarul public este obligat să informeze autoritatea sau instituția publică cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de incidența acestora. Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d) , e) , g) , h) și j) , funcționarul public este obligat să informeze autoritatea sau instituția publică cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de incidența situațiilor prevăzute la alin. (1) . Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) , f) și i) , informarea se înaintează autorității sau instituției publice la data luării la cunoștință de către funcționarul public de incidența motivului de suspendare, respectiv în termenul prevăzut la art. 415 alin. (3) . În toate cazurile, funcționarul public are obligația de a prezenta documentele doveditoare ale situațiilor care conduc la suspendarea raporturilor de serviciu.
În vederea emiterii actului administrativ de reluare a activității, cu 15 zile înainte de data încetării motivului de suspendare la inițiativa funcționarului public, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării, funcționarul public informează în scris persoana care are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt.
Perioada în care funcționarul public de execuție a avut raporturile de serviciu suspendate potrivit alin. (1) lit. a)-d) și j) constituie vechime în gradul profesional al funcției publice de execuție pe care funcționarul public o deține.
Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public, pentru un interes personal, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 514 alin. (1) pe o durată cumulată de cel mult 2 ani în perioada exercitării funcției publice pe care o deține. Durata suspendării se stabilește prin acordul părților și nu poate fi mai mică de 30 de zile.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru îngrijirea copilului cu handicap, raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public pentru o perioadă cumulată mai mare decât cea prevăzută la alin. (1) , cu acordul conducătorului instituției publice.
În vederea suspendării raporturilor de serviciu potrivit prevederilor alin. (1) și (2) funcționarul public depune o cerere motivată adresată persoanei care are competența de numire în funcția publică. Cererea se depune cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data de la care se solicită suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarului public prin acordul părților.
Persoana care are competența de numire în funcția publică își exprimă sau nu acordul cu privire la suspendarea raporturilor de serviciu la cererea funcționarului public în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii prevăzute la alin. (3) .
În vederea emiterii actului administrativ de reluare a activității, cu 15 zile înainte de data încetării motivului de suspendare prin acordul părților, dar nu mai târziu de data luării la cunoștință de motivul încetării suspendării, funcționarul public informează în scris persoana care are competența legală de numire în funcția publică despre acest fapt.
Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 528 și art. 533 și are loc în următoarele condiții
de drept
prin acordul părților, consemnat în scris
prin eliberare din funcția publică
prin destituire din funcția publică
prin demisie
Raportul de serviciu existent încetează de drept
la data decesului funcționarului public
la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a morții funcționarului public
dacă funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. a) și d)
la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2) ; Notă Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 112 din 23 februarie 2021 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 7 aprilie 2021, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard“ nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI , republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept. În concluzie, în intervalul 7 aprilie 2021 - 21 mai 2021, sintagma „condiții de vârstă standard“ din cuprinsul art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , în măsura în care exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, a fost suspendată de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data 22 mai 2021, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate. Notă Decizie de respingere: HP nr. 196/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1064 din 19 noiembrie 2025
la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă în cazul invalidității de gradul I sau II, în situația în care funcționarului public îi este afectată ireversibil capacitatea de muncă
ca urmare a constatării nulității absolute a actului administrativ de numire în funcția publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă
când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei
ca urmare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea faptei, ca pedepse complementare, sau ca urmare a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, ca măsură de siguranță, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția
ca urmare a constatării faptului că funcția publică a fost ocupată cu nerespectarea dispozițiilor legale de către o persoană care executa la data numirii în funcția publică o pedeapsă complementară de interzicere a exercițiului dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat
ca urmare a constatării faptului că funcția publică a fost ocupată cu nerespectarea dispozițiilor legale de către o persoană care a fost lucrător al sau colaborator al Securității, pe baza hotărârii judecătorești definitive
la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcția publică, cu excepția aplicării prevederilor art. 376 alin. (2)
alte cazuri prevăzute expres de lege.
În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menținerea în activitate pot fi aplicate dispozițiile art. 378 . Notă Decizie de admitere: HP nr. 91/2024 , publicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 29 ianuarie 2025: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei. Decizie de admitere: HP nr. 141/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 524 din 5 iunie 2025: Dispozițiile art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu“, se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an. Decizie de respingere: HP nr. 306/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 994 din 29 octombrie 2025. Decizie de respingere: HP nr. 16/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 170 din 5 martie 2026.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică.
În caz de reorganizare a activității autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în compartimentele rezultate, în următoarele cazuri
se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50%
sunt reduse atribuțiile unui compartiment
este schimbată denumirea funcției publice fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice
intervin modificări în structura compartimentului.
Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii
categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public
îndeplinirea condițiilor pentru ocuparea funcției publice
să fi desfășurat activități similare.
Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea drepturilor funcționarilor publici care au îndeplinit condițiile pentru ocuparea funcției publice, prevăzute de lege la data numirii în funcția publică supusă reorganizării, în condițiile prevăzute la art. 465^1 alin. (1) .
În cazul în care există mai mulți funcționari publici, se organizează examen de către autoritatea sau instituția publică. Examenul se organizează anterior emiterii preavizului.
Funcționarii publici care sunt declarați admiși în urma examenului prevăzut la alin. (3) sunt numiți în noile funcții publice, iar funcționarii publici care sunt declarați respinși sunt eliberați din funcție potrivit art. 519 alin. (1) lit. c) , cu respectarea dreptului de preaviz.
Reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile de ocupare referitoare la studii, determinate de intervenirea unei modificări legislative referitoare la reorganizarea instituțională. În acest caz, funcționarului public îi sunt aplicabile prevederile art. 519 alin. (1) lit. c) și alin. (3)-(10) .
Reorganizarea activității autorității sau instituției publice are loc în situații temeinic justificate cel mult o dată într-un interval de 6 luni consecutive, cu excepția situației în care intervin modificări legislative care determină necesitatea reorganizării acestora.
În cazul în care reorganizarea activității autorității sau instituției publice determină reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.
Persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, care se comunică funcționarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri
autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea în condițiile legii, iar atribuțiile și personalul acesteia nu au fost preluate de o altă autoritate sau instituție publică
autoritatea sau instituția publică a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze
autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public
ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea
pentru incompetență profesională, în cazul obținerii calificativului nesatisfăcător în urma derulării procesului de evaluare a performanțelor profesionale individuale, respectiv necorespunzător, în condițiile prevăzute la art. 475 lit. b)
funcționarul public nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. f) , g) sau g^2) cu privire la obținerea unui aviz sau a unei autorizații în condițiile legii, potrivit prevederilor art. 465 alin. (2)
Prevederile alin. (1) lit. g) se aplică și funcționarului public căruia i s-a emis decizie de pensionare pentru invaliditate de gradul III, în măsura în care conducătorul autorității sau instituției publice consideră că acesta nu își poate îndeplini atribuțiile aferente funcției publice pe care o deține. În cazul în care conducătorul autorității sau instituției publice consideră că funcționarul public își poate îndeplini atribuțiile aferente funcției publice pe care o deține, dispune continuarea activității cu durată redusă a timpului de muncă, în condițiile prezentului cod.
Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) , f) , g) și l) reprezintă motive neimputabile funcționarilor publici.
În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
Perioada de preaviz este anterioară datei eliberării din funcția publică.
În perioada de preaviz, persoana care are competența legală de numire în funcția publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, la cererea funcționarului public căruia i s-a acordat preavizul prevăzut la alin. (4) , fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) , d) , f) și l) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația să le pună la dispoziția funcționarilor publici. În sensul prezentului cod, sunt considerate funcții publice corespunzătoare
funcțiile publice de același nivel, identificat prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional
funcții publice de nivel inferior, în cazul în care în cadrul autorității sau instituției publice nu există funcțiile publice prevăzute la lit. a) .
Funcționarul public de conducere eliberat din funcția publică de conducere deținută ca urmare a reorganizării activității în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. c) are dreptul să ocupe o nouă funcție publică, în următoarea ordine de precădere
o funcție publică de conducere vacantă de același nivel sau o funcție publică de conducere de nivel ierarhic inferior vacantă, pentru care îndeplinește condițiile de ocupare a postului, conform fișei postului
dacă nu există o funcție publică de conducere vacantă corespunzătoare, postul ocupat de acesta se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor și vechimii în specialitatea funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul compartimentului din care a făcut parte acesta.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) , f) , g) și l) , dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, funcționarului public îi sunt aplicabile dispozițiile art. 506 .
Prin excepție de la prevederile art. 506 , în cazul prevăzut la alin. (9) , termenele de realizare a transferului în interesul serviciului sau la cerere se reduc la jumătate, astfel încât să fie respectată încadrarea în termenul de preaviz. Notă Articolul XL din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 prevede: Articolul XL
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit pentru anul 2025 potrivit art. III alin. (8^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, și pct. 1 din anexa la respectiva ordonanța de urgență, se reduce cu 30%.
În termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefecții comunică numărul maxim de posturi stabilit potrivit prezentei ordonanțe de urgență către fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială. În prealabil stabilirii numărului maxim de posturi, prefecții verifică stabilirea numărului de posturi conform pct. 3 și pct. 4 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare.
Autoritățile administrației publice locale au obligația ca în termen de 30 de zile de la comunicarea numărului maxim de posturi potrivit dispozițiilor alin. (2) să adopte proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, respectiv ale consiliilor județene privind aplicarea noului număr maxim de posturi stabilit de către instituția prefectului care se comunică și direcțiilor regionale ale finanțelor publice județene/administrațiilor județene ale finanțelor publice.
În cazul nerespectării prevederilor alin. (3) , alin. (6) coroborat cu alin. (7) și (11) , direcțiile generale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, în termen de maximum 10 zile, sistează alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit. Alocarea și utilizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit care au fost sistate în condițiile altor acte normative se mențin. (5) Alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit se reia la data respectării prevederilor alin. (3) , (7) și (11) .
Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, aparatului de specialitate al consiliului județean, precum și a instituțiilor publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
În aplicarea alin. (1) și (3) autoritățile administrației publice locale au în vedere următoarele reguli
reducerea cu 30% a numărului de posturi prevăzut la pct. 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, nu trebuie să conducă la depășirea unui procent mai mare de 20% aplicat posturilor ocupate
autoritățile deliberative, la propunerea ordonatorului principal de credite, pot stabilii ca reducerea de posturi calculată prin aplicarea procentului de 30% la numărul maxim de posturi stabilit pentru punctul 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare, să fie realizată prin reduceri de posturi la toate punctele din anexa la respectiva ordonanță de urgență, cu condiția ca prin însumarea posturilor reduse să se obțină reducerea prevăzută de lege
în anul 2026, în mod temporar, autoritățile deliberative, la propunerea ordonatorului principal de credite, pot aproba, cu implementare de la 1 iulie 2026, ca variantă alternativă la reducerea posturilor ocupate prin aplicarea prevederilor lit. a) și/sau b) , diminuarea cheltuielilor de personal. Cuantumul diminuării se determină după cum urmează
se calculează media aritmetică lunară a execuției cheltuielilor de personal realizate în anul 2025 aferente posturilor stabilite pentru punctul 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare; ii) media calculată la lit. i) se împarte la numărul de posturi stabilite pentru punctul 1 din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011 , cu modificările și completările ulterioare; iii) cuantumul calculat la lit. ii) se înmulțește cu numărul posturilor ocupate ce ar trebui desființate și cu numărul de luni rămase până la 31 decembrie 2026 calculate de la 90 de zile care încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, perioadă pentru care trebuie aplicată măsura.
Secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale transmite instituției prefectului în termenul prevăzut la art. 197 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, hotărârile autorităților deliberative adoptate pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului articol, precum și o notă justificativă detaliată, asumată de către ordonatorul principal de credite, șeful compartimentului financiar-contabil și responsabilul de gestionarea activității de resurse umane. Nota cuprinde justificarea opțiunii unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și calculul impactului financiar al măsurilor adoptate.
Instituția prefectului verifică modul de calcul și modul de aplicare a măsurilor adoptate și exercită atribuțiile prevăzute la art. 255 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.
Administrațiile județene ale finanțelor publice asigură expertiza de specialitate instituțiilor prefectului pentru realizarea atribuțiilor privind verificarea modului de calcul și a modului de aplicare a măsurilor adoptate de către autoritățile administrației publice locale.
Unitățile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale care au aplicat în anul 2026 prevederile alin. (7) lit. c) trebuie să ia măsuri până la 31 decembrie 2026, astfel încât începând cu 1 ianuarie 2027 să fie respectate prevederile alin. (1) prin aplicarea alin. (7) lit. a) și/sau b) .
Pentru reducerea cheltuielilor de personal și încadrarea în numărul maxim de posturi ordonatorii de credite ai bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pot aplica, în condițiile legii, fără a afecta salariul de bază, următoarele modalități
reducerea numărului de posturi finanțate
disponibilizarea de personal, în condițiile prevăzute la art. 518 și 519 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la art. 58 - 80 din Legea nr. 52/2003 - Codul muncii , republicată, cu modificările și completările ulterioare
reducerea nivelului unor sporuri
alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal.
Modalitățile și procedura de reducere a cheltuielilor prevăzută la alin. (12) se realizează cu consultarea organizațiilor sindicale din instituții sau consultarea reprezentanților salariaților, după caz. Conform articolului XLVII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcția publică de inspector guvernamental din cadrul categoriei înalților funcționari publici se desființează. Prin derogare de la art. 519 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, inspectorii guvernamentali ale căror raporturi de serviciu încetează conform alin. (1) intră de drept în corpul de rezervă al funcționarilor publici. Articolul XLV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 prevede: Articolul XLV Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, numărul total de posturi pentru instituțiile prefectului, aprobat potrivit art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se reduce cu 25%, cu excepția posturilor serviciilor publice comunitare de pașapoarte și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Procedura de reorganizare a instituțiilor prefectului se definitivează de către acestea până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerul care coordonează instituțiile prefectului emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituției prefectului, potrivit prevederilor alin. (1) , precum și structura acestor posturi.
Prevederile art. XLIX nu se aplică instituțiilor prefectului.
Destituirea din funcția publică se dispune, în condițiile art. 493 , prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, ca sancțiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcționarului public, în următoarele cazuri
pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave
dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate; situația de incompatibilitate se constată și se sancționează în condițiile Legii nr. 176/2010 , cu modificările și completările ulterioare
Funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată
Demisia produce efecte juridice la 30 de zile calendaristice de la înregistrare
Ulterior înregistrării demisiei, renunțarea la demisie poate fi făcută numai prin acordul părților, în termenul de 30 de zile prevăzut la art. 522
Art. 524 · Drepturi și obligații ale funcționarului public la modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu
La modificarea, la suspendarea și la încetarea raportului de serviciu funcționarul public are îndatorirea să predea lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, cu respectarea termenelor și procedurilor stabilite în acest sens la nivelul instituției sau autorității publice.
La încetarea raportului de serviciu funcționarul public își păstrează drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepția cazului în care raportul de serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.
Funcționarii publici beneficiază de drepturi din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cazul în care raporturile de serviciu le-au încetat în condițiile prevăzute la: a) art. 517 alin. (1) lit. c) , cu excepția cazului în care funcționarul public nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. a)
Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile prevăzute la art. 519 alin. (1) lit. a)-d) , f) , g) , h) și l) și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Funcționarii publici părăsesc corpul de rezervă și pierd calitatea de funcționar public în următoarele situații
după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă
în cazul în care Agenția Națională a Funcționarilor Publici îl redistribuie într-o funcție publică vacantă corespunzătoare, iar funcționarul public o refuză
la împlinirea a 12 luni de la data angajării în baza unui contract individual de muncă, precum și în orice altă formă de exercitare a unei profesii sau activități, în condițiile expres prevăzute de lege
la cererea funcționarului public
la data intervenirii unui caz de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public.
Funcționarii publici sunt obligați să informeze Agenția Națională a Funcționarilor Publici despre incidența dispozițiilor alin. (2) lit. c) și e), cu excepția intervenției uneia dintre situațiile prevăzute la art. 517 alin. (1) lit. a) , b) și k) .
Redistribuirea funcționarilor publici se face din corpul de rezervă al funcționarilor publici, la solicitarea conducătorilor autorităților sau instituțiilor publice, pe o funcție publică vacantă sau temporar vacantă, în baza informațiilor/propunerilor transmise de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în condițiile alin. (2)-(4) , (6) și (7) , după caz.
Redistribuirea funcționarilor publici se face, în condițiile alin. (1) , într-o funcție publică de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, sau într-o funcție publică de nivel inferior, cu acordul scris al funcționarului public.
Alin. (4) și (5) ale art. 506 se aplică în mod corespunzător, prin raportare la funcția publică deținută de funcționarul public la data intrării în corpul de rezervă.
În vederea redistribuirii, autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă sau temporar vacantă poate organiza o testare profesională pentru selectarea funcționarului public care urmează să fie redistribuit.
Procedura de redistribuire, precum și modalitatea de desfășurare a testării profesionale în vederea redistribuirii se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, la propunerea conducătorilor autorităților sau instituțiilor publice, pentru funcționarul public declarat admis în urma desfășurării testării profesionale prevăzute la alin. (4) .
Redistribuirea într-o funcție publică din categoria înalților funcționari publici se face prin decizie a prim-ministrului, potrivit competenței de numire, la propunerea conducătorilor autorităților sau instituțiilor publice în cadrul cărora se află funcția publică vacantă sau temporar vacantă.
În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu diferența între veniturile obținute în perioada respectivă și cuantumul salariilor indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public. Notă Decizie de admitere: HP nr. 18/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 19 iunie 2023: În interpretarea dispozițiilor art. 527 alin. (1) din Codul administrativ , sintagma „venituri obținute în perioada respectivă“ se referă la venituri obținute în mod legal între momentul încetării funcției publice și momentul reintegrării efective în funcția publică, care au legătură cu încetarea nelegală a raportului de serviciu, provenind dintr-o activitate care a înlocuit funcția publică.
La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută, dacă aceasta mai există în statul de funcții al autorității sau instituției publice, sau, în cazul în care funcția publică deținută nu mai există, într-o funcție publică echivalentă.
În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, perioada de timp dintre data încetării raportului de serviciu al funcționarului public și data reintegrării efective în funcția publică constituie vechime în muncă, vechime în specialitate, precum și vechime în grad profesional, potrivit legii.
Numirea în funcția publică, modificarea, suspendarea și încetarea raporturilor de serviciu, precum și sancționarea disciplinară a funcționarilor publici se fac prin act administrativ emis în termenele și în condițiile legii de conducătorul autorității sau instituției publice sau, după caz, de persoana care are competența legală de numire în condițiile unor acte normative specifice.
Actul administrativ se încheie în formă scrisă.
Actul administrativ produce efecte juridice
de la data precizată expres în actul administrativ, cu condiția comunicării sale prealabile funcționarului public
de la data comunicării actului administrativ, în situația în care în actul administrativ nu este prevăzută expres data de la care acesta produce efecte juridice sau în situația în care comunicarea se realizează ulterior datei prevăzute expres în actul administrativ
în termenele specifice prevăzute expres de lege.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) , actele administrative constatatoare produc efecte juridice de la data constatării intervenirii situației prevăzute de lege, pe baza actelor doveditoare.
Actele administrative se comunică, prin grija compartimentului de resurse umane, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la emitere.
Comunicarea actului administrativ se poate face astfel
prin înmânare directă funcționarului public
prin poștă, cu confirmare de primire
prin afișare la locul de desfășurare a activității funcționarului public, în mod excepțional și numai în situația în care acesta a refuzat primirea actului administrativ în condițiile prevăzute la lit. a) și b) .
Dovada comunicării actului administrativ se face prin: a) semnătura de luare la cunoștință a actului administrativ
dovada confirmării de primire prin poștă a actului administrativ
procesul-verbal prin care se consemnează refuzul primirii de către funcționarul public a actului administrativ, întocmit de un reprezentant al compartimentului de resurse umane și semnat pentru confirmare de două persoane din cadrul autorității sau instituției publice care au fost prezente la înmânarea actului administrativ
procesul-verbal prin care se consemnează afișarea actului administrativ la locul de desfășurare a activității funcționarului public, întocmit de un reprezentant al compartimentului de resurse umane și semnat pentru confirmare de două persoane din cadrul autorității sau instituției publice care au fost prezente la afișarea actului administrativ.
Actul administrativ de numire în funcția publică trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente
temeiul legal al numirii, cu indicarea expresă a dispoziției legale, precum și a actelor doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege
temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale, cu indicarea expresă a dispoziției legale
numele și prenumele funcționarului public
denumirea funcției publice, individualizată prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional
perioada pentru care se dispune numirea în funcția publică
data de la care urmează să exercite funcția publică
drepturile salariale
locul de desfășurare a activității
durata programului de lucru, respectiv raport de serviciu cu normă întreagă sau raport de serviciu cu timp parțial
modalitatea de desfășurare a activității în funcția publică, respectiv la locul de desfășurare a activității sau, după caz, în regim de telemuncă ori de muncă la domiciliu desfășurată potrivit art. 108-110 din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Fișa postului aferentă funcției publice se anexează la actul administrativ de numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) , actele administrative de numire în funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuprind numai informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) , c)-f) și h) . Drepturile salariale se stabilesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite. În acest caz, fișa postului se anexează actului administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale, iar o copie a acesteia se înmânează înaltului funcționar public.
La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de credință în termen de 3 zile de la emiterea actului administrativ de numire în funcția publică. Jurământul are următoarea formulă: „Jur să respect Constituția , drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică. Așa să-mi ajute Dumnezeu!“. Formula religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase, jurământul putând fi depus și fără formula religioasă.
Depunerea jurământului prevăzut la alin. (4) se consemnează în scris. Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului administrativ de numire în funcția publică. Obligația de organizare a depunerii jurământului aparține persoanei care are competența legală de numire.
Constatarea nulității actului administrativ de numire produce efecte pentru viitor.
Actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente
temeiul legal al modificării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziția legală incidentă, precum și actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege
numele și prenumele funcționarului public
denumirea funcției publice, individualizată prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional
data de la care urmează să fie modificate raporturile de serviciu și modalitatea de modificare a raporturilor de serviciu
perioada pentru care se dispune modificarea raporturilor de serviciu, dacă modalitatea de modificare a raporturilor de serviciu este temporară
funcția publică pe care se efectuează modificarea raporturilor de serviciu
drepturile salariale
locul de desfășurare a activității
termenul stabilit pentru aplicarea prevederilor art. 524 alin. (1) .
Fișa postului aferentă funcției publice pe care se efectuează modificarea raporturilor de serviciu se anexează la actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, iar o copie a acesteia se înmânează funcționarului public.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , actele administrative de modificare a raporturilor de serviciu care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cuprind numai informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) , h) și i) . Informațiile prevăzute la lit. g) sunt cuprinse în actul administrativ al persoanei care are competența de numire în funcția publică pe care se efectuează modificarea raporturilor de serviciu. În acest caz, fișa postului se anexează la actul administrativ al persoanei care are competența de numire pentru funcția publică pe care se efectuează modificarea raporturilor de serviciu.
Actul administrativ de suspendare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public se încheie în formă scrisă și trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente
temeiul legal al suspendării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziția legală incidentă, precum și actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege
numele și prenumele funcționarului public
denumirea funcției publice, individualizată prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional
data de la care se suspendă raporturile de serviciu ale funcționarului public și modalitatea de suspendare
perioada pentru care se constată sau se aprobă suspendarea raporturilor de serviciu
termenul stabilit pentru aplicarea prevederilor art. 524 alin. (1)
Actul administrativ de sancționare a funcționarului public trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente
temeiul legal în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, precum și actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege
numele și prenumele funcționarului public
denumirea funcției publice, individualizată prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară
sancțiunea aplicată, precum și motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune decât cea propusă de comisia de disciplină, dacă este cazul
termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă.
La actul administrativ de sancționare prevăzut la alin. (1) se anexează raportul comisiei de disciplină, sub sancțiunea nulității absolute.
Actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente
temeiul legal al încetării raporturilor de serviciu, identificat prin dispoziția legală incidentă, precum și actele doveditoare care stau la baza încadrării în textul de lege
numele și prenumele funcționarului public
denumirea funcției publice, individualizată prin categorie, clasă și, după caz, grad profesional
data de la care încetează raporturile de serviciu ale funcționarului public
termenul stabilit pentru aplicarea prevederilor art. 524 alin. (1)
termenul în care poate fi atacat actul administrativ, precum și instanța de contencios administrativ competentă.
În cazul încetării raporturilor de serviciu prin eliberare din funcția publică, actul administrativ de eliberare din funcția publică trebuie să conțină și modul de aplicare a prevederilor art. 519 alin. (4) și (6) , iar pentru situațiile expres prevăzute de lege, și modul de aplicare a prevederilor art. 519 alin. (7) și (9) și, după caz, alin. (10) .
Actele administrative prevăzute la art. 528-533 se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la emiterea acestora, prin grija compartimentului de resurse umane, respectiv a funcționarului public cu atribuții în gestionarea resurselor umane, însoțite de documentele justificative aferente
Persoana care are competența legală de numire sau, după caz, conducătorul autorității sau instituției publice trebuie să informeze funcționarul public cu privire la următoarele elemente
dreptul la formare și perfecționare profesională, asigurat de autoritatea sau instituția publică
durata concediului de odihnă
condițiile de acordare a preavizului și durata perioadei de preaviz
data plății salariului și metoda de plată a salariului
modalitatea de efectuare a orelor suplimentare, remunerația acestora sau, după caz, compensarea prin ore libere plătite
acordurile colective încheiate de autoritatea sau instituția publică, în condițiile art. 487 , cu sindicatul reprezentativ al funcționarilor publici la nivel de autoritate sau instituție publică, sindicatul afiliat la o federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate din care face parte autoritatea sau instituția publică sau sindicatul afiliat la o federație reprezentativă la nivelul grupului de unități din care face parte autoritatea sau instituția publică, după caz, ori cu reprezentanții funcționarilor publici
contribuții suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupațională a funcționarului public suportate de autoritatea sau instituția publică, în condițiile legii
Regulamentul de organizare și funcționare al autorității sau instituției publice și regulamentul intern al autorității sau instituției publice.
Formatul standard al informațiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Notă Conform articolului IX din LEGEA nr. 283 din 17 octombrie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1013 din 19 octombrie 2022, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emite ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici prevăzut la art. 534^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.
Art. 534^2 · Termenele de comunicare a informațiilor referitoare la raportul de serviciu al funcționarului public
Informațiile prevăzute la art. 534^1 alin. (1) se comunică funcționarului public sub forma unui document, prin grija compartimentului de resurse umane, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data la care începe să exercite funcția publică sau, după caz, de la data modificării raportului de serviciu.
Documentul prevăzut la alin. (1) se comunică funcționarului public în condițiile prevăzute la art. 528 alin. (6) și (7) sau în format electronic, cu condiția ca acesta să fie accesibil și stocat de funcționarul public.
Documentul prevăzut la alin. (1) produce efecte juridice de la data comunicării acestuia în condițiile prevăzute la alin. (2) .
Persoana care are competența legală de numire sau, după caz, conducătorul autorității sau instituției publice trebuie să comunice, în scris, funcționarului public, prin grija compartimentului de resurse umane, în condițiile stabilite la alin. (2) , orice modificare a informațiilor prevăzute la art. 534^1 alin. (1) , în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea.
În situația în care persoana care are competența legală de numire sau, după caz, conducătorul autorității sau instituției publice nu comunică funcționarului public informațiile prevăzute la art. 534^1 alin. (1) , funcționarul public poate solicita autorității sau instituției publice, în scris, comunicarea respectivelor informații, după expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și (4) .
În situația în care autoritatea sau instituția publică nu comunică funcționarului public, în condițiile legii, informațiile prevăzute la art. 534^1 alin. (1) , acesta poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Funcționarii publici nu pot fi sancționați sau prejudiciați în niciun fel pentru că și-au exercitat dreptul de a solicita informații referitoare la raportul de serviciu în condițiile prevăzute la alin. (5) .
Competența de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe. Notă Decizie de admitere: RIL nr. 19/2021 , publicată în Monitorul Oficial nr. 1080 din 11 noiembrie 2021: În interpretarea art. 382 lit. h) și a art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare, competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.
Constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni
nerespectarea prevederilor art. 402 , art. 405-410 alin. (1) și (3)-(6)
nerespectarea prevederilor art. 451 alin. (1) și art. 459 alin. (1) și (2)
nerespectarea prevederilor art. 534
neconstituirea comisiei de disciplină și/sau a comisiei paritare, în condițiile legii
nerespectarea prevederilor art. 528 alin. (5) și art. 534^2 alin. (1) și (4) .
Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice.
Dispozițiile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu prevederile legislației privind regimul juridic al contravențiilor.