Înapoi la Legislație

OUG nr. 57/2019 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
31 august 2026LEGEA nr. 180 din 28 august 2026
Text consolidat la
31 august 2026
Actualizat în sistemul nostru la
8 octombrie 2026
Emitent
GUVERNUL ROMÂNIEI
Articole
762

Pe scurt

OUG nr. 57/2019: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 31 august 2026, prin LEGEA nr. 180 din 28 august 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 31 august 2026.
Există modificări mai noi, neincluse încă?
Da: Legea nr. 186/2026 (Monitorul Oficial nr. 767 din 9 septembrie 2026).
Cine l-a emis?
GUVERNUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
762 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 369 · Înființarea de funcții publice în cadrul autorităților și instituțiilor publice

Autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt înființate funcții publice sunt

a)

autorități și instituții publice ale administrației publice centrale, inclusiv autorități administrative autonome prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică

b)

autorități și instituții publice ale administrației publice locale

c)

structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale

d)

structurile de specialitate ale Parlamentului României

e)

structurile autorității judecătorești. Notă Articolele II , V și X din LEGEA nr. 165 din 5 august 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 6 august 2026 prevăd: Articolul II

(1)

Până la data de 1 ianuarie 2027, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să transforme funcțiile publice de expert, clasa I, și de inspector, clasa I, care nu au prevăzute în fișa postului atribuții de inspecție și control, în funcții publice de consilier, clasa I, cu menținerea gradelor profesionale corespunzătoare pentru funcțiile publice ocupate.

(2)

Prevederile art. 402 și 407 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3)

Numirea funcționarilor publici care dețin funcțiile publice de expert, clasa I, și inspector, clasa I, și care nu au prevăzute în fișa postului atribuții de inspecție și control în funcțiile publice de consilier, clasa I, stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) , se face cu încadrarea în termenul prevăzut la alin. (1) . Articolul V

(1)

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să analizeze structura de posturi existente și să stabilească posturile care implică exercitarea de prerogative de putere publică, în condițiile prevăzute la art. 370 , precum și posturile prevăzute la art. 539 alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență .

(2)

Stabilirea posturilor aferente personalului contractual la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează prin act administrativ al conducătorului autorității și instituției publice, cu avizul prealabil și consultativ al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Prevederile art. 402 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3)

Stabilirea posturilor aferente personalului contractual la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează prin hotărâre a consiliului local sau, după caz, a consiliului județean, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean.

(4)

În termenul prevăzut la alin. (1) , după finalizarea stabilirii posturilor aferente personalului contractual potrivit alin. (1)-(3) , autoritățile și instituțiile publice au obligația de a asigura emiterea actelor administrative de numire, respectiv încheierea actelor adiționale la contractele individuale de muncă, după caz, aferente posturilor identificate la nivelul organigramei proprii, ca urmare a transformării acestora, pentru personalul contractual care le ocupă.

(5)

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile administrative autonome și celelalte autorități publice prevăzute la art. 2 din anexa nr. 13 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a iniția demersurile de modificare a actelor normative privind organizarea și funcționarea proprie, astfel încât să fie asigurată implementarea normelor legale referitoare la dezvoltarea cadrelor de competență proprii, aplicabile posturilor aferente personalului contractual, și, implicit, la gestiunea unitară a personalului contractual.

(6)

Până la data de 1 ianuarie 2027, autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. II alin. (1) din prezenta lege, precum și cele prevăzute la art. 539 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația să actualizeze fișele posturilor pentru personalul contractual, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Articolul X

(1)

Până la data prevăzută la art. 597 alin. (1) lit. m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, concursurile de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante și de execuție vacante sau temporar vacante, precum și concursurile de promovare în funcțiile publice de conducere vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, sunt organizate și se desfășoară în condițiile prevăzute la art. VII alin. (3 )-( 10) și (12 )-( 41) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și pentru modificarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

(2)

Până la data de 31 decembrie 2028, concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice specifice care beneficiază de statute speciale, vacante și de execuție temporar vacante, din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se organizează și se desfășoară de către aceste autorități și instituții publice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. VII alin. (3 )-( 10) și (12 )-( 41) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2023 .

(3)

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2028, pentru funcționarii publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, modificarea raporturilor de serviciu între aceste autorități și instituții publice se realizează prin modalitățile prevăzute la art. 502-509 din aceeași ordonanță de urgență , cu excepția aplicării prevederilor art. 6 lit. d) și art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8 la aceeași ordonanță de urgență. Notă Decizie de admitere: HP nr. 29/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 27 martie 2026: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 369 - 370 , art. 382 și art. 406 - 407 din Codul administrativ , unitățile militare fac parte din categoria autorităților/instituțiilor publice în cadrul cărora există obligația stabilirii de funcții publice, prin transformarea posturilor de natură contractuală ce presupun desfășurarea unor activități care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Notă A se vedea Articolele VII și VIIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 121 din 21 decembrie 2023 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1184 din 28 decembrie 2023, cu modificările aduse de LEGEA nr. 165 din 5 august 2026 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 6 august 2026, care prevăd: Articolul VII

(1)

Normele prevăzute la art. 467 alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aprobă până la data de 31 decembrie 2026.

(2)

Abrogat.

(3)

De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data prevăzută la alin. (2) , concursurile de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante și de execuție vacante sau temporar vacante, precum și concursurile de promovare în funcțiile publice de conducere vacante din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, sunt organizate și se desfășoară potrivit prevederilor prezentului articol. Prezentul articol se completează cu prevederile anexei nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, indicate prin norme de trimitere în cuprinsul articolului, și în măsura în care acestea nu contravin prevederilor specifice din prezentul articol. (4) Competența de organizare a concursurilor prevăzute la alin. (3) aparține autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, ai căror conducători au competența de numire în funcțiile publice pentru care se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante și de execuție vacante și temporar vacante.

(5)

În situația prevăzută la alin. (3) , autoritățile și instituțiile publice prevăzute la alin. (4) au obligația de a înștiința Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la organizarea unui concurs cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data publicării anunțului de concurs cu privire la organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unor funcții publice de conducere și execuție, vacante, respectiv 5 zile lucrătoare înainte de data publicării anunțului de concurs cu privire la organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție temporar vacante. Înștiințarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici se face prin completarea și transmiterea online a informațiilor necesare organizării și desfășurării concursului, utilizând instrumentele informatice puse la dispoziție de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Înștiințarea cu privire la organizarea concursului de recrutare cuprinde informațiile prevăzute la art. 70 alin. (1) din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

(6)

Instrucțiunile privind comunicarea înștiințării de către autoritățile și instituțiile publice, precum și publicarea anunțului de concurs pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7)

Anunțul privind concursul se publică pe pagina de internet a instituției organizatoare și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, utilizând instrumentele informatice puse la dispoziție de către aceasta, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data desfășurării probei scrise a concursului. Prin excepție, termenul de 30 de zile calendaristice poate fi redus la 15 zile calendaristice pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante. Anunțul de concurs cuprinde, în mod obligatoriu, elementele prevăzute la art. 89 din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

(8)

Pentru desfășurarea concursului se stabilește o singură bibliografie de concurs. Bibliografia de concurs se elaborează potrivit prevederilor art. 46 alin. (4) și art. 71 din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare. Bibliografia de concurs, aprobată de conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, se publică odată cu anunțul de concurs prevăzut la alin. (7) .

(9)

În vederea organizării și desfășurării concursurilor de recrutare, de la momentul înștiințării Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dar nu mai târziu de data publicării anunțului privind concursul în condițiile legii, se constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare a concursului.

(10)

În situația prevăzută la alin. (9) , reprezentantul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate fi desemnat din cadrul acesteia sau, după caz, din cadrul instituției prefectului sau al consiliului județean, pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

(11)

Abrogat.

(12)

Membrii comisiilor de concurs, ai comisiilor de soluționare a contestațiilor, precum și secretarii acestor comisii au dreptul la o indemnizație reprezentând 10% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Indemnizația se plătește de către autoritatea sau instituția publică pe al cărei stat de funcții este prevăzută funcția publică pentru care se organizează concursul.

(13)

Cheltuielile aferente deplasării persoanelor prevăzute la alin. (9)-(11) pentru a participa la comisiile de concurs se suportă de către autoritățile și instituțiile publice care organizează concursul.

(14)

Persoanele interesate de participarea la concursul de recrutare depun dosarul de concurs în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data publicării anunțului de concurs, potrivit alin. (7). Prin excepție, termenul de 20 de zile calendaristice poate fi redus la 8 zile calendaristice pentru concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție temporar vacante.

(15)

Dosarul de concurs conține, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 94 alin. (2) și, după caz, alin. (3) din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare. Prevederile art. 38 alin. (7) și art. 94 alin. (6) din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(16)

Prin completarea formularului de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, persoana interesată își exprimă acordul în ceea ce privește acceptarea termenilor și condițiilor de organizare a concursului, acordul explicit și neechivoc în ceea ce privește prelucrarea informațiilor cu caracter personal gestionate în procedura concursului de recrutare.

(17)

Dosarul de concurs se poate depune personal de către candidat, se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat sau se poate transmite în format electronic, la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs. Dosarelor de concurs transmise de candidați la adresa de e-mail indicată de autoritatea sau instituția publică în anunțul de concurs după terminarea programului de lucru al autorității sau instituției publice, dar în perioada de depunere a dosarelor de concurs, li se atribuie număr de înregistrare în ziua lucrătoare următoare, iar dosarul de concurs este considerat ca fiind depus în termen. Documentele care constituie dosarul de concurs se depun în copie, cu obligația candidatului de a prezenta secretarului comisiei de concurs originalele acestor documente, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, până cel târziu la data desfășurării probei interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcția publică în cazul promovării concursului.

(18)

Fiecărui dosar de concurs i se atribuie un număr de înregistrare de la registratura autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, care se utilizează pentru comunicarea rezultatelor probelor concursului de recrutare.

(19)

Pot participa la concursul de recrutare persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 465 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, precum și condițiile pentru ocuparea funcției publice stabilite potrivit fișei postului.

(20)

Concursul de recrutare constă în 3 sau, după caz, din 4 probe succesive, după cum urmează

a)

verificarea eligibilității candidaților

b)

proba suplimentară, după caz, organizată în condițiile prevăzute la alin. (23)

c)

proba scrisă, care constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste-grilă

d)

interviul, în cadrul căruia se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.

(21)

Se pot prezenta la următoarea probă numai candidații declarați admiși la proba precedentă.

(22)

În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la alin. (14) , comisia de concurs verifică eligibilitatea candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor publice vacante, pe baza documentelor conținute de dosarele de concurs. Rezultatele verificării eligibilității candidaților, cu menționarea numărului de înregistrare a dosarului de concurs și a sintagmei „admis“ sau „respins“, însoțită, după caz, de motivul respingerii candidatului, se afișează la locul desfășurării concursului și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop. La concursul pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție temporar vacante, comisia de concurs are obligația de a verifica eligibilitatea candidaților în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor. Prevederile art. 94 alin. (2) și art. 97 din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/201 9, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(23)

În cazul funcțiilor publice pentru a căror ocupare s-au stabilit condiții care necesită deținerea unor cunoștințe ce nu pot fi evaluate într-o probă/în probele prevăzută/prevăzute la alin. (20), se pot organiza probe suplimentare, pentru fiecare dintre acestea. Proba suplimentară se desfășoară potrivit procedurilor aprobate prin act administrativ al conducătorilor autorităților sau instituțiilor publice și publicate pe pagina de internet a acestora. Procedurile pentru organizarea și desfășurarea probei suplimentare trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente

a)

descrierea probei suplimentare

b)

modalitatea de evaluare și de stabilire a rezultatului „admis“ sau „respins“

c)

modalitatea de comunicare a rezultatului prevăzut la lit. b)

d)

termenul de contestare și termenul de soluționare a contestației

e)

modalitatea de comunicare a rezultatului final al probei suplimentare.

(24)

La probele concursului de recrutare pentru funcțiile publice de execuție și de conducere punctajele se stabilesc după cum urmează

a)

pentru proba scrisă punctajul este de maximum 100 de puncte

b)

pentru interviu punctajul este de maximum 100 de puncte.

(25)

Sunt declarați admiși la proba scrisă, respectiv la interviu, candidații care au obținut

a)

minimum 50 de puncte, în cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție

b)

minimum 70 de puncte, în cazul concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere.

(26)

Punctajul final se calculează prin însumarea punctajelor obținute la proba scrisă și interviu.

(27)

Rezultatele obținute la proba scrisă sau interviu, cu menționarea numărului de înregistrare a dosarului de concurs și a punctajului obținut, însoțite de termenul „admis“ sau „respins“, însoțită, după caz, de motivul respingerii candidatului, se afișează la locul desfășurării concursului și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la finalizarea fiecărei probe. Candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului pentru fiecare probă a concursului.

(28)

Comisia de soluționare a contestațiilor soluționează contestația în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor. Fiecare membru al comisiei de soluționare a contestațiilor acordă punctaje și le notează în fișa individuală. În situația în care între membrii comisiei de soluționare a contestațiilor există diferențe de opinie care nu au putut fi soluționate de comun acord sau o diferență de punctaj mai mare de 10 puncte, candidatul va fi declarat „admis“ ori „respins“ în funcție de opinia majoritară, consemnată în fișa individuală. Membrul comisiei de soluționare a contestațiilor care nu este de acord cu opinia majoritară formulează opinie separată, motivată, și o consemnează în fișa individuală.

(29)

Comisia de soluționare a contestațiilor admite contestația modificând rezultatul verificării eligibilității candidaților, respectiv punctajul acordat de comisia de concurs, după caz, în situația în care

a)

candidatul îndeplinește condițiile pentru a participa la concurs, în situația contestațiilor formulate față de rezultatul verificării eligibilității candidaților

b)

constată că punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la proba scrisă, respectiv la interviu, este mai mare decât cel acordat de comisia de concurs.

(30)

Comisia de soluționare a contestațiilor respinge contestația în următoarele situații

a)

candidatul nu îndeplinește condițiile pentru a participa la concurs în situația contestațiilor formulate față de rezultatul selecției dosarelor

b)

constată că punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la proba scrisă, respectiv la interviu, este mai mic sau egal cu cel acordat de comisia de concurs.

(31)

În cazul respingerii contestației, candidatul se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

(32)

Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unei funcții publice vacante candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru aceeași funcție publică, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar, potrivit prevederilor alin. (25) .

(33)

Comunicarea rezultatelor finale ale concursului se face prin afișare, cu menționarea numărului de înregistrare a dosarului de concurs și a punctajului final obținut de fiecare candidat, însoțite de termenul „admis“ sau „respins“, la locul desfășurării concursului și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor ultimei probe.

(34)

Candidatul declarat admis la concursul de recrutare este numit, potrivit legii, în funcția publică pentru care a candidat.

(35)

Pentru organizarea și desfășurarea, în condițiile prevăzute de prezentul articol, a concursurilor de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice vacante și temporar vacante, prevederile art. 73 - 86 , 98 - 100 , 102 - 104 , 106 - 108 , 116 - 125 și 129 - 132 din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor referitoare la platforma informatică de concurs.

(36)

Pot participa la concursul de recrutare și persoane care au deja calitatea de funcționar public. În cazul în care un funcționar public este declarat admis la un concurs de recrutare pentru ocuparea unei alte funcții publice, raportul de serviciu al acestuia încetează, prin una dintre modalitățile prevăzute de lege, și ia naștere un nou raport de serviciu, prin emiterea unui act administrativ de numire în funcția publică, în condițiile legii.

(37)

Procedura de organizare și desfășurare a concursului de recrutare prevăzută în prezentul articol se aplică în mod corespunzător și pentru concursurile de promovare în funcții publice de conducere vacante. Prevederile art. 178 - 182 , 184 , 187 alin. (2) , 188 , 192 - 194 , 196 - 198 , 200 - 202 , 207 - 212 din anexa nr. 10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor referitoare la platforma informatică de concurs.

(38)

În vederea organizării și desfășurării concursurilor sau examenelor de promovare în grad profesional se constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice. Anunțul privind concursul sau examenul de promovare în grad profesional se publică la locul de desfășurare a concursului/examenului și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru proba scrisă. Prevederile alin. (8) , (12) , (16) , (17) , (21)-(34) , precum și prevederile art. 152 - 156 din anexa nr. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și pentru concursurile și examenele de promovare în grad profesional, cu excepția prevederilor referitoare la platforma informatică de concurs.

(39)

În vederea organizării și desfășurării examenelor de promovare în clasă se constituie comisii de examen, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice. Anunțul privind examenul de promovare în clasă se publică la locul de desfășurare a examenului și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare, la secțiunea special creată în acest scop, cu cel puțin 15 zile calendaristice înainte de data stabilită pentru proba scrisă. Prevederile alin. (8) , (12) , (16) , (17) , (21)-(34) , precum și prevederile art. 158 - 163 din anexa nr. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică corespunzător și pentru examenele de promovare în clasă, cu excepția prevederilor referitoare la platforma informatică de concurs.

(40)

Când ultima zi a unui termen prevăzut de prezentul articol se împlinește într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

(41)

Până la data prevăzută la alin. (2) , autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, utilizează următorul model de fișă a postului: Denumirea autorității sau instituției publice Aprob^1) Direcția generală Direcția Serviciul Compartimentul FIȘA POSTULUI Nr. Informații generale privind postul 1. Denumirea postului 2. Nivelul postului 3. Scopul principal al postului Condiții pentru ocuparea postului^2) 1. Studii de specialitate^3) 2. Perfecționări (specializări^4) 3. Cunoștințe teoretice în domeniul tehnologiei informației (necesitate și nivel de cunoaștere)^5) 4. Limbi străine^6) (necesitate și nivel de cunoaștere^7) 5. Abilități, calități și aptitudini necesare 6. Cerințe specifice^8) 7. Competența managerială (cunoștințe de management, calități și aptitudini manageriale) Atribuțiile postului^9)

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10.

Identificarea funcției publice corespunzătoare postului 1. Denumirea 2. Clasa 3. Gradul profesional^10) 4. Vechimea în specialitate necesară Sfera relațională a titularului postului 1. Sfera relațională internă

a)

Relații ierarhice

—

subordonat față de - superior pentru b) Relații funcționale

c)

Relații de control

d)

Relații de reprezentare

2.

Sfera relațională externă

a)

cu autorități și instituții publice

b)

cu organizații internaționale

c)

cu persoane juridice private

3.

Limite de competență^11) 4. Delegarea de atribuții și competență Întocmit de^12)

1.

Numele și prenumele 2. Funcția publică de conducere 3. Semnătura 4. Data întocmirii Luat la cunoștință de către ocupantul postului 1. Numele și prenumele 2. Semnătura 3. Data Contrasemnează^13)

1.

Numele și prenumele 2. Funcția 3. Semnătura 4. Data ^1) Se va completa cu numele, prenumele și funcția conducătorului autorității sau instituției publice. Se va semna de către conducătorul autorității sau instituției publice. ^2) Se va completa cu informațiile corespunzătoare condițiilor prevăzute de lege și stabilite la nivelul autorității sau instituției publice pentru ocuparea funcției publice corespunzătoare. ^3) Pentru funcțiile publice din clasa I și a II-a, studiile de specialitate se stabilesc în conformitate cu nomenclatoarele domeniilor și specializărilor din învățământul universitar de lungă durată și scurtă durată, respectiv nomenclatoarele domeniilor de studii universitare de licență și specializărilor și programelor de studii din cadrul acestora. Pentru funcțiile publice de conducere se menționează și condiția prevăzută la art. 465 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. ^4) Se menționează, dacă este cazul, condiția prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, cu privire la dovedirea prin certificat sau, după caz, prin alt tip de document, a absolvirii unei perfecționări sau specializări stabilite expres de lege pentru ocuparea unor funcții publice. ^5) Se completează în cazul în care pentru ocuparea funcției publice este necesară deținerea cunoștințelor teoretice în domeniul tehnologiei informației, cu precizarea nivelului de certificare similar celui de tip ECDL/ICDL. ^6) Dacă este cazul. ^7) Se vor stabili pentru fiecare dintre criteriile „citit“, „scris“ și „vorbit“, după cum urmează: „cunoștințe de bază“, „nivel mediu“, „nivel avansat“, conform Cadrului european comun de referință pentru limbi străine. ^8) Se menționează, dacă este cazul

—

condiția prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. g^2) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, cu privire la obținerea unui/unei aviz/autorizații prevăzut/prevăzute de lege, cu respectarea prevederilor legislației specifice cu privire la îndeplinirea condiției. ^9) Se stabilesc pe baza activităților care presupun exercitarea prerogativelor de putere publică, în concordanță cu specificul funcției publice corespunzătoare postului. ^10) Se stabilește potrivit prevederilor legale. ^11) Reprezintă libertatea decizională de care beneficiază titularul pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin. ^12) Se întocmește de către persoana care are calitatea de evaluator al titularului postului, potrivit legii, cu excepția situației în care calitatea de evaluator revine, potrivit legii, conducătorului autorității sau instituției publice. În acest caz, precum și pentru funcția publică de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, se desemnează prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice persoana care ocupă funcția de conducere imediat inferioară să întocmească și să semneze fișa postului, dacă prin reglementări cu caracter special nu se prevede altfel. ^13) Se semnează de către persoana care are calitatea de contrasemnatar, potrivit legii, cu excepția situației în care calitatea de contrasemnatar revine conducătorului autorității sau instituției publice. În acest caz, precum și în cazul în care raportul de evaluare nu se contrasemnează potrivit legii, fișa postului nu se contrasemnează. Articolul VIII

(1)

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 30 iunie 2024, pentru funcționarii publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a) , c) și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, și cărora le sunt aplicabile prevederile art. 465^1 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență și ale art. X din prezenta ordonanță de urgență , modificarea raporturilor de serviciu se realizează prin modalitățile prevăzute la art. 502 - 509 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția aplicării prevederilor art. 6 lit. d) și art. 21 alin. (1)-(7) și alin. (8) lit. b) din anexa nr. 8 la aceeași ordonanță de urgență.

(2)

Abrogat.

(3)

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 30 iunie 2024, pentru funcționarii publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, detașarea și transferul în interesul serviciului, respectiv la cerere, în cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a ), c) și e) din aceeași ordonanță de urgență , se realizează cu respectarea art. 505 și 506 din aceeași ordonanță de urgență , cu excepția aplicării prevederilor art. 6 lit. d) și art. 21 alin. (1)-(7) și alin. (8) lit. b) din anexa nr. 8 la aceeași ordonanță de urgență .

(4)

Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru funcționarii publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, detașarea și transferul în interesul serviciului, respectiv la cerere, în cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a) , c) și e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează cu respectarea art. 505 și 506 din aceeași ordonanță de urgență

Art. 370 · Prerogative de putere publică

(1)

Prerogativele de putere publică sunt exercitate prin activități cu caracter general și prin activități cu caracter special.

(2)

Activitățile cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, de către autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 , sunt următoarele

a)

elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora

b)

elaborarea propunerilor de politici publice și strategii, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare fundamentării și implementării politicilor publice, precum și a actelor necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice

c)

autorizarea, inspecția, controlul și auditul public

d)

gestionarea resurselor umane și a fondurilor publice

e)

reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea

f)

realizarea de activități în conformitate cu strategiile din domeniul societății informaționale, cu excepția situației în care acestea vizează monitorizarea și întreținerea echipamentelor informatice.

(3)

Activitățile cu caracter special care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele

a)

activități de specialitate necesare realizării prerogativelor constituționale ale Parlamentului

b)

activități de specialitate necesare realizării prerogativelor constituționale ale Președintelui României

c)

activități de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării, unificării, coordonării întregii legislații și ținerea evidenței oficiale a legislației României

d)

activități de specialitate necesare realizării politicii externe a statului

e)

activități de specialitate și de asigurare a suportului necesar apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice

f)

activități de specialitate necesare aplicării regimului juridic al executării pedepselor și măsurilor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești

g)

activități vamale

h)

alte activități cu caracter special care privesc exercitarea autorității publice în domenii de competență exclusivă a statului, în temeiul și în executarea legilor și a celorlalte acte normative.

(4)

Stabilirea posturilor în regim de funcție publică este obligatorie, în măsura în care sunt îndeplinite activități prevăzute la alin. (1)-(3) , cu excepția posturilor aferente personalului din categoriile prevăzute la art. 382 lit. c) , h) și i) , precum și a posturilor din cadrul autorităților autonome, pentru care categoriile de personal sunt stabilite prin legislația specială.

(5)

Funcțiile publice se stabilesc prin lege.

Art. 371 · Funcționarul public

(1)

Funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

(2)

În funcție de categoria din care fac parte, funcționarii publici iau decizii și/sau desfășoară activități cu caracter tehnic, pentru a asigura continuitatea funcționării în interes public general a autorităților și instituțiilor publice.

(3)

Prin întreaga lor activitate, funcționarii publici acționează în condiții de obiectivitate, profesionalism, legalitate și imparțialitate pentru îndeplinirea de către autoritățile și instituțiile publice a atribuțiilor prevăzute de lege.

Art. 372 · Corpul funcționarilor publici

Corpul funcționarilor publici este constituit din totalitatea funcționarilor publici care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3) în cadrul autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală

Art. 373 · Principiile care stau la baza exercitării funcției publice

Principiile care stau la baza exercitării funcției publice sunt

a)

principiul legalității

b)

principiul competenței

c)

principiul performanței

d)

principiul eficienței și eficacității

e)

principiul imparțialității și obiectivității

f)

principiul transparenței

g)

principiul responsabilității, în conformitate cu prevederile legale

h)

principiul orientării către cetățean

i)

principiul stabilității în exercitarea funcției publice

j)

principiul bunei-credințe, în sensul respectării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor reciproce

k)

principiul subordonării ierarhice

Art. 374 · Exercitarea raporturilor de serviciu

(1)

Raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.

(2)

Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată sau determinată în condițiile prevederilor din prezentul cod.

(3)

Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici se pot exercita și în regim de telemuncă, în condițiile prevăzute de prezentul cod, precum și în regim de muncă la domiciliu, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice pot stabili prin act administrativ și alte moduri de organizare flexibilă a timpului de lucru, potrivit art. 118 alin. (7) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(5)

Activitatea desfășurată în regim de telemuncă se bazează pe acordul de voință al părților și se realizează ca urmare a aprobării de către conducătorul autorității sau instituției publice a solicitării funcționarului public.

(6)

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice stabilesc prin act administrativ structurile din cadrul acestora, activitățile, precum și posturile pentru care se poate aproba desfășurarea activității în regim de telemuncă.

(7)

Durata activității desfășurate în regim de telemuncă nu poate depăși 5 zile pe lună.

(8)

Desfășurarea activității în regim de telemuncă se poate aproba pentru

a)

funcționarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani

b)

funcționarii publici care acordă îngrijire unei rude, în accepțiunea art. 153^1 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, cu care locuiește în aceeași gospodărie

c)

funcționarii publici care au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea la sediul autorității sau instituției publice, din cauze determinate de unele boli grave, ori în situație de graviditate, dovedite prin adeverință medicală

d)

funcționarii publici care desfășoară activități dintre cele stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă.

(9)

Funcționarii publici care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă au următoarele obligații

a)

să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin potrivit fișei postului

b)

să răspundă la orice solicitare referitoare la activitatea profesională primită de la superiorii ierarhici, în timpul programului de lucru, transmisă prin mijloace de comunicare la distanță

c)

să respecte normele cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare al instituției, Regulamentul intern, normele cu privire la protecția datelor cu caracter personal și alte norme și proceduri specifice aplicabile, după caz.

(10)

Autoritățile și instituțiile publice la nivelul cărora există funcționari publici care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă au următoarele obligații

a)

să verifice activitatea funcționarilor publici, în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor

b)

să asigure modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate în regim de telemuncă de către funcționarii publici

c)

să se asigure că funcționarii publici dețin mijloacele aferente tehnologiei informației și comunicațiilor și echipamentele de muncă funcționale, sigure și necesare prestării muncii sau să pună la dispoziția funcționarilor publici aceste mijloace și echipamente

d)

să se asigure că funcționarii publici primesc o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru privind utilizarea echipamentelor.

(11)

Pe durata exercitării activității în regim de telemuncă sau a muncii la domiciliu, funcționarii publici beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, cu excepția sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Art. 374^1

În aplicarea prevederilor art. 374 alin. (3)-(11) , la nivelul autorităților și instituțiilor publice se aprobă proceduri pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, respectiv pentru desfășurarea muncii la domiciliu, care cuprind cel puțin următoarele aspecte

a)

formatul cererii pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă, respectiv al cererii de muncă la domiciliu

b)

mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor potrivit fișei de post, în regim de telemuncă, respectiv de muncă la domiciliu, pe care trebuie să le dețină funcționarii publici, inclusiv, dar fără a se limita la: telefon, calculator desktop sau laptop, acces la internet, semnătură electronică, acces securizat la distanță la sistemele IT, la sistemul de e-mail și la resursele documentare ale instituției utilizate la nivelul compartimentului unde funcționarii publici își desfășoară activitatea ori la alte resurse și informații necesare pentru îndeplinirea activității, după caz

c)

mecanismele doveditoare, de raportare și de monitorizare a activității în regim de telemuncă, respectiv de muncă la domiciliu.

Art. 374^2 · Exercitarea raporturilor de serviciu pe bază de mandat

(1)

Funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a) se exercită pe durata unui mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeași funcție și în cadrul aceleiași instituții, cumulativ.

(2)

La finalizarea mandatelor prevăzute la alin. (1) se realizează, de regulă, o dată la 3 ani, o evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale, suplimentară față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale acestora.

(3)

După finalizarea mandatelor, înalții funcționari publici sunt supuși obligatoriu mobilității prin rotație.

(4)

Secretarii generali din instituția prefectului pot ocupa prin mobilitate prin rotație și funcții publice de conducere prevăzute la alin. (6) pentru care îndeplinesc condițiile de studii și vechime.

(5)

Funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 390 alin. (1) se exercită în baza raporturilor de serviciu pe durată nedeterminată.

(6)

Funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 390 alin. (1) în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) care sunt identificate ca funcții publice de conducere sensibile, în condițiile prezentului cod, se ocupă pe durata unui mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeași funcție și în cadrul aceleiași instituții, cumulativ.

(7)

La finalizarea mandatelor prevăzute la alin. (6) se realizează, de regulă, o dată la 5 ani, o evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale, suplimentară față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale acestora.

Art. 375 · Exercitarea raporturilor de serviciu pe perioadă determinată

(1)

Funcțiile publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată astfel

a)

prin redistribuirea funcționarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condițiile pentru ocuparea funcției publice respective

b)

prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condițiile legii; persoana numită în aceste condiții dobândește calitatea de funcționar public numai pe această perioadă și nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al funcționarilor publici

c)

prin modalități de modificare temporară a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în condițiile legii.

(2)

În cazul funcțiilor publice de execuție temporar vacante, anterior aplicării uneia dintre modalitățile de ocupare a funcțiilor publice de execuție temporar vacante pe o perioadă de cel puțin o lună prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), persoana care are competența de numire în funcția publică poate transforma funcția publică în cauză, temporar vacantă pe o perioadă de cel puțin o lună, prin raportare la necesarul de personal al autorității sau instituției publice, pentru perioada vacantării temporare a postului. În acest caz, pentru funcția publică transformată, se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută la art. 22 din anexa nr. 8 . La data revenirii titularului funcției publice, aceasta se transformă cu respectarea categoriei, clasei și gradului profesional deținute de titularul funcției publice.

Art. 376 · Drepturile și obligațiile funcționarilor publici numiți pe perioadă determinată

(1)

Funcționarii publici numiți pe perioadă determinată în condițiile art. 375 alin. (1) au aceleași drepturi și îndatoriri ca și funcționarii publici numiți pe perioadă nedeterminată, cu excepțiile prevăzute de prezentul cod.

(2)

În situația în care, pe durata ocupării funcției publice de execuție temporar vacante potrivit art. 375 alin. (1) lit. a) și b) , aceasta se vacantează în condițiile legii, persoana care are competența legală de numire în funcția publică dispune, în cazuri temeinic justificate, numirea funcționarului public, cu acordul acestuia, pe durată nedeterminată.

Art. 377 · Exercitarea raportului de serviciu prin raportare la durata timpului de muncă

Raportul de serviciu se exercită cu durată normală a timpului de muncă, stabilită de Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile prevăzute de prezentul cod

Art. 378 · Ocuparea unei funcții publice în baza unui raport de serviciu cu timp parțial

(1)

Prin excepție de la prevederile art. 377 , raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă, caz în care este denumit raport de serviciu cu timp parțial.

(2)

Raportul de serviciu cu timp parțial poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă în următoarele situații

a)

pentru funcțiile publice de execuție pentru motive familiale sau personale temeinice

b)

în cazul emiterii unei decizii medicale asupra capacității de muncă de invaliditate de gradul III, la solicitarea funcționarului public, în măsura în care funcționarul public solicită și conducătorul autorității sau instituției publice consideră că acesta își poate îndeplini atribuțiile aferente funcției publice pe care o deține cu durata redusă a timpului de muncă ori că fișa postului poate fi modificată în sensul reducerii cu până la 50% a atribuțiilor și redistribuirii sarcinilor, fără ca aceasta să afecteze buna funcționare a structurii în care își desfășoară activitatea și dispune continuarea activității cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă

c)

în cazul menținerii în activitate a funcționarului public în condițiile art. 517 alin. (2) , în măsura în care funcționarul public solicită și conducătorul autorității sau instituției publice consideră că acesta își poate îndeplini atribuțiile aferente funcției publice pe care o deține cu durată redusă a timpului de muncă ori că fișa postului poate fi modificată în sensul reducerii cu până la 50% a atribuțiilor și redistribuirii sarcinilor, fără ca aceasta să afecteze buna funcționare a structurii în care își desfășoară activitatea și dispune continuarea activității cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă.

(3)

Solicitarea exercitării raportului de serviciu cu timp parțial, potrivit alin. (2) lit. a) se face și se motivează de către funcționarul public și se aprobă de către persoana care are competența de numire în funcția publică.

(4)

Funcționarii publici care exercită o funcție publică în baza unui raport de serviciu cu timp parțial, în condițiile prevăzute la alin. (1)-(3) , au aceleași drepturi și îndatoriri ca funcționarii publici care exercită o funcție publică cu durată normală a timpului de muncă, cu excepțiile prevăzute de prezentul cod.

(5)

Drepturile salariale ale funcționarilor publici care exercită o funcție publică în baza unui raport de serviciu cu timp parțial se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru durată normală a timpului de muncă.

(6)

În situația în care funcția publică este vacantă, în baza unei solicitări motivate a conducătorului structurii în care se regăsește funcția publică, persoana care are competența de numire în funcția publică poate aproba măsura ocupării acesteia în baza unui raport de serviciu cu timp parțial, prin una dintre modalitățile de ocupare prevăzute de lege. Postul vacant se poate ocupa de către doi funcționari publici care au raport de serviciu cu timp parțial.

Art. 378^1

Exercitarea raportului de serviciu cu durata redusă a timpului de muncă la jumătate de normă la nivelul autorităților administrației publice locale

(1)

Funcțiile publice locale prevăzute la art. 385 alin. (3) pot fi ocupate în baza unui raport de serviciu cu timp parțial, în situația reorganizării autorității sau instituției publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții

a)

atribuțiile corespunzătoare unei funcții publice, cu o durată normală a timpului de muncă pot fi realizate cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă

b)

nu sunt afectate interesele autorităților administrației publice locale sau ale instituțiilor publice subordonate acestora, după caz.

(2)

Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se asigură de către fiecare ordonator de credite.

(3)

Funcțiile publice definitive exercitate cu durata normală a timpului de muncă care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot transforma în funcții publice definitive cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă.

(4)

În termen de 30 de zile de la data transformării unui post în condițiile prevăzute la alin. (3) funcționarii publici definitivi numiți pe funcțiile publice transformate potrivit dispozițiilor alin. (3) se numesc în noile funcții publice definitive cu timp parțial. În cazul în care există mai mulți funcționari publici decât funcții publice transformate potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (3) , prevederile art. 518 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

(5)

Funcționarii publici definitivi numiți, potrivit dispozițiilor alin. (4) , în funcții publice în baza unui raport de serviciu cu timp parțial pot exercita un alt raport de serviciu cu timp parțial în cadrul autorității publice, unei alte autorități a administrației publice locale sau instituții publice subordonate, după caz, în măsura în care atribuțiile și condițiile de ocupare prevăzute în fișele de post aferente celor două funcții publice sunt similare.

(6)

Autoritățile administrației publice locale prevăzute la alin. (5) au obligația de a publica pe pagina de internet a acestora un anunț care cuprinde atribuțiile stabilite în fișa postului corespunzătoare funcției publice vacante cu jumătate de normă care poate fi ocupată în condițiile prevăzute la alin. (5) . Anunțul se publică cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii de către acestea a similitudinii atribuțiilor prevăzute în fișele de post aferente funcțiilor publice prevăzute la alin. (5) .

(7)

Funcționarii publici numiți potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (4) se numesc în funcții publice cu timp parțial la jumătate de normă în cadrul autorității publice, unei alte autorități a administrației publice locale sau instituții publice subordonate, după caz, prin act administrativ al conducătorului autorității administrației publice locale în cadrul căreia funcționarul public definitiv urmează să exercite un alt raport de serviciu cu timp parțial, ca urmare a promovării selecției organizate la nivelul acesteia.

(8)

În aplicarea prevederilor alin. (7) , autoritățile administrației publice locale aprobă proceduri interne de selecție a funcționarilor publici care urmează să exercite un alt raport de serviciu cu timp parțial. Procedurile interne trebuie să conțină cel puțin prevederi referitoare la documentele necesare, durata perioadei de înscriere, modalitatea de verificare a îndeplinirii similitudinii condițiilor de ocupare a funcției publice și a atribuțiilor prevăzute în fișele de post.

(9)

La stabilirea structurii de funcții publice în condițiile prevăzute la art. 407 , autoritățile administrației publice locale pot înființa funcții publice definitive cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă în oricare din situațiile în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1) .

(10)

Funcțiile publice înființate în condițiile prevăzute la alin. (9) pot fi ocupate prin modalitățile de ocupare prevăzute de prezentul cod, precum și prin modalitatea de selecție prevăzută la alin. (7) .

(11)

Prevederile art. 378 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.

(12)

Funcționarii publici care exercită un raport de serviciu cu durata redusă a timpului de muncă la jumătate de normă la nivelul autorităților administrației publice locale, în condițiile prezentului articol, au obligația de a respecta regimul juridic al conflictului de interese.

Art. 379

Alte situații de ocupare a unei funcții publice în baza unui raport de serviciu cu timp parțial Raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă, în alte situații decât cele prevăzute la art. 378 alin. (1) și (2) și art. 378^1 , în condițiile legii.

Art. 380 · Statutele speciale

(1)

Pot beneficia de statute speciale funcționarii publici care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (3) în cadrul

a)

structurilor de specialitate ale Parlamentului României

b)

structurilor de specialitate ale Administrației Prezidențiale

c)

structurilor de specialitate ale Consiliului Legislativ

d)

serviciilor diplomatice și consulare

e)

instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională

f)

structurilor vamale

g)

altor servicii publice stabilite prin lege, care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (3) lit. h) .

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în cadrul structurilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) pot beneficia de statute speciale și funcționarii publici care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (2) .

(3)

Prin excepție de la prevederile art. 382 lit. d) și f) , precum și prin excepție de la alin. (1) , în cadrul structurilor prevăzute la alin. (1) lit. e) pot fi funcționari publici și pot beneficia de statute speciale persoanele care își desfășoară activitatea în unitățile de învățământ și cele sanitare care țin de acestea.

(4)

Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa

a)

drepturi, îndatoriri și incompatibilități specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta parte

b)

funcții publice specifice.

(5)

În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice și consulare, instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională și structurilor vamale, dispozițiile speciale pot reglementa, pe lângă aspectele prevăzute la alin. (4) , și

a)

cadrul legal special al raporturilor de serviciu

b)

managementul carierei

c)

regimul răspunderii administrative și mecanismele instituționale specifice de aplicare

d)

gestiunea funcțiilor publice

e)

mecanismele specifice care să asigure participarea funcționarilor publici la procesul decizional, prin aplicarea dispozițiilor privind constituirea comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective.

Art. 381 · Condiții de derogare a statutelor speciale de la prevederile prezentului cod

Statutele speciale pot deroga de la prevederile prezentului cod, în condițiile art. 380 alin. (4) și (5)

Art. 382

Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici Prevederile prezentului titlu, cu excepțiile prevăzute de prezentul cod, nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:

Art. 383 · Categorii de funcții publice

(1)

Funcțiile publice se clasifică după cum urmează

a)

funcții publice generale și funcții publice specifice

b)

funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a

c)

funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.

(2)

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

(3)

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competențelor lor specifice, sau care necesită competențe și responsabilități specifice.

(4)

Atribuțiile și responsabilitățile funcției publice generale se asociază domeniilor funcționale și nivelurilor atribuțiilor, prin aplicarea etapelor procedurii de elaborare și avizare a cadrelor de competențe specifice prevăzute la art. 22 din anexa nr. 8 .

Art. 384 · Stabilirea funcțiilor publice specifice și echivalarea acestora cu funcțiile publice generale

(1)

Stabilirea funcțiilor publice specifice și echivalarea acestora cu funcțiile publice generale se fac prin lege.

(2)

În înțelesul prezentului cod, echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale se referă la echivalarea în mod cumulativ a următoarelor condiții

a)

nivelul funcției publice

b)

nivelul studiilor necesare pentru exercitarea funcției publice

c)

vechimea în specialitate necesară pentru exercitarea funcției publice.

(3)

Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale stabilite în anexa nr. 5 este prevăzută în anexa nr. 5^1 .

Art. 385

Articolul III

(1)

Etapele procedurii de elaborare și avizare a cadrelor de competență prevăzute la art. 22 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență de către autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt stabilite funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici și funcțiile publice de execuție generale, grad profesional debutant, cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii.

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) , pentru funcțiile publice ocupate și vacante, fișa postului standardizată se elaborează și se completează potrivit dispozițiilor art. 31 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Pentru funcțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor care beneficiază de statute speciale în condițiile legii, etapele procedurii de elaborare și avizare a cadrelor de competență se desfășoară de către autoritățile și instituțiile publice până la data de 30 iunie 2024.

(4)

În aplicarea prevederilor alin. (3) , pentru funcțiile publice ocupate și vacante, fișa postului standardizată se elaborează și se completează potrivit dispozițiilor art. 31 din anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 386 · Clasificarea funcțiilor publice în funcție de nivelul studiilor necesare

Funcțiile publice se împart în 3 clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare ocupării funcției publice, după cum urmează

a)

clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă

b)

clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna

c)

clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat

Art. 387 · Clasificarea funcțiilor publice în funcție de nivelul atribuțiilor titularilor acestora

(1)

După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart în 3 categorii, după cum urmează

a)

funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

b)

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere

c)

funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.

(2)

Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai funcții publice de execuție.

(3)

În categoria funcțiilor publice de conducere, funcțiile publice se clasifică prin raportare la nivelul de complexitate al atribuțiilor, în funcțiile prevăzute la art. 390 .

(4)

În categoria funcțiilor publice de execuție, funcțiile publice se clasifică prin raportare la nivelul de complexitate al atribuțiilor potrivit gradelor profesionale.

Art. 388 · Funcționari publici debutanți și definitivi

(1)

Funcționarii publici pot fi debutanți sau definitivi.

(2)

Sunt numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant, precum și persoanele numite în condițiile prevăzute la art. 612 alin. (1) și care nu îndeplinesc condițiile de vechime în specialitate necesare exercitării unei funcții publice de execuție definitive.

(3)

Sunt numiți funcționari publici definitivi

a)

funcționarii publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare

b)

persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin modalitățile prevăzute de prezenta parte și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum un an.

Art. 389 · Înalții funcționari publici

Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice

a)

secretar general și secretar general adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a)

b)

abrogată

c)

abrogată. c^1) secretar general al instituției prefectului

d)

abrogată

Art. 390

Articolul XVIII

(1)

Începând cu data de 1 noiembrie 2023 prevederile art. 63 alin. (1) , art. 390 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, precum și pct. 8 de la lit. B de la pct. I din anexa nr. 5 la același act normativ se abrogă.

(2)

Personalul încadrat în funcția publică de șef birou beneficiază de toate drepturile legale odată cu eliberarea din funcția publică, inclusiv prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice de conducere ierarhic superioare corespunzătoare vechimii, studiilor de specialitate sau a unei funcții publice de execuție vacante corespunzătoare vechimii, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entității publice din care face parte. Dacă nu există o funcție publică vacantă corespunzătoare, postul ocupat de acesta se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor de specialitate și vechimii în specialitatea funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul structurii de organizare din care a făcut parte acesta. Funcția publică de conducere de șef birou poate fi transformată într-o funcție publică de conducere superioară cu încadrarea în normativul de personal și procentul de funcții de conducere prevăzute de prezenta lege și personalul cu funcție publică de șef birou o poate ocupa cu acordul acestuia, dacă personalul care a deținut funcția publică de șef birou îndeplinește condițiile de vechime, experiență și studii de specialitate prevăzute de lege pentru acea funcție publică de conducere.

(3)

Odată cu desființarea funcției publice de șef birou se desființează și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Personalul angajat în cadrul acestor structuri de birouri își păstrează drepturile salariale în vigoare la data desființării structurilor organizatorice de birouri și este preluat în alte structuri organizatorice odată cu aprobarea noilor organigrame.

(4)

Persoana care ocupă funcția publică de șef birou se menține în această funcție până la aprobarea noilor organigrame, state de funcții, regulamente de organizare și funcționare, păstrându-și drepturile salariale în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Personalul încadrat în cadrul biroului exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului și în regulamentul de organizare și funcționare până la data aprobării noilor organigrame.

(5)

Prevederile alin. (2) se aplică și structurilor teritoriale organizate ca birouri/servicii care beneficiază de autonomie funcțională, prin care se desfășoară activități de uz și interes public la nivel teritorial, și se află în coordonarea/ subordonarea/autoritatea unui ordonator de credite, prin reorganizarea acestora ca servicii teritoriale având normativul de personal, prin excepție de la prevederile art. XX alin. (2) , aprobat prin memorandum aprobat în Guvernul României, la propunerea ordonatorilor principali de credite, fără ca reorganizarea să conducă la creșterea cheltuielilor de personal la nivelul ordonatorului de credite în subordinea/coordonarea/ autoritatea căruia se află acestea.

(6)

Măsurile privind reorganizarea structurilor funcționale ca urmare a aplicării prevederilor prezentului articol, inclusiv organigramele, statele de funcții, regulamentele de organizare și funcționare se aprobă, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2023.

(2)

Funcția publică de secretar general al unității administrativ-teritoriale, respectiv cea de secretar general al subdiviziunii administrativ-teritoriale sunt funcții publice de conducere specifice.

Art. 391

Stabilirea numărului total de funcții publice de conducere în cadrul fiecărei autorități sau instituții publice

(1)

Numărul total al funcțiilor publice de conducere din cadrul autorității sau instituției publice, cu excepția funcțiilor publice de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum și al funcțiilor publice de conducere a căror ocupare se face prin detașare cu personal din cadrul instituțiilor din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, conform statelor de organizare aprobate, în condițiile legii, este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite.

(2)

Pentru determinarea numărului total al funcțiilor de conducere prin aplicarea cotei de 8% prevăzute la alin. (1) se procedează după cum urmează

a)

în cazul în care numărul rezultat este mai mic de unu, acesta se rotunjește la întreg

b)

în cazul în care numărul rezultat este mai mare de unu, acesta se rotunjește la numărul întreg imediat superior acestuia, dacă fracțiunea este mai mare sau egală cu 0,50.

(3)

Structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe

a)

pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuție

b)

pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuție

c)

pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuție.

Art. 392 · Funcționarii publici de execuție

(1)

Sunt funcționari publici de execuție din clasa I persoanele numite în următoarele funcții publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, inspector, consilier achiziții publice, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.

(2)

Sunt funcționari publici de execuție din clasa a II-a persoanele numite în funcția publică generală de referent de specialitate, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.

(3)

Sunt funcționari publici de execuție din clasa a III-a persoanele numite în funcția publică generală de referent, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.

Art. 393 · Gradele profesionale ale funcționarilor publici de execuție

(1)

Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale.

(2)

Gradele profesionale sunt următoarele

a)

debutant

b)

asistent

c)

principal

d)

superior; pentru funcția publică de execuție clasele II și III gradul superior este nivelul maxim

e)

superior - nivel 2

f)

superior - nivel 3

g)

superior - nivel 4, ca nivel maxim pentru funcția publică de execuție clasa I.

(3)

Gradul profesional prevăzut la alin. (2) lit. d) este echivalent al gradului profesional superior nivel 1 pentru funcțiile publice de execuție din clasa I.

(4)

Gradele profesionale prevăzute la alin. (2) lit. e)-g) se stabilesc numai pentru funcțiile publice de execuție din clasa I.

(5)

Funcțiile publice de execuție din clasa I, având unul dintre nivelurile stabilite pentru gradul profesional superior, prevăzute la alin. (2) lit. e)-g) , se pot ocupa prin concurs/examen de promovare în grad profesional și se înființează prin transformarea funcțiilor publice de execuție deținute, ca urmare a promovării concursurilor sau examenelor de promovare în grad profesional organizate în acest sens.

(6)

Funcțiile publice de execuție din clasa I având unul dintre nivelurile stabilite pentru gradul profesional superior, prevăzute la alin. (2) lit. e)-g) , devenite vacante, se transformă în funcții publice de execuție de grad profesional debutant, asistent, principal sau superior, prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) , în vederea ocupării, după transformare, printr-una dintre modalitățile de ocupare prevăzute la art. 466 alin. (2) .

(7)

Numărul total cumulat al funcțiilor publice de execuție din clasa I având unul dintre nivelurile stabilite pentru gradul profesional superior, prevăzute la alin. (2) lit. e)-g) , ce se pot înființa la nivel de ordonator de credite este de maximum 20% din numărul total al posturilor aprobate la nivelul ordonatorului de credite, în condițiile legii.

(8)

Numărul total al funcțiilor publice de execuție din clasa l și nivelul aferent gradului profesional superior prevăzut la alin. (2) lit. g) care se pot înființa prin transformarea posturilor este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivelul ordonatorului de credite, în condițiile legii.

(9)

Conducătorii autorităților și instituțiilor publice aprobă organizarea concursurilor sau examenelor de promovare și transformarea funcțiilor publice de execuție prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) în funcțiile publice de execuție din clasa I având unul dintre nivelurile stabilite pentru gradul profesional superior, prevăzute la alin. (2) lit. e)-g) , în limitele prevăzute la alin. (7) și (8) .

(2)

Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 369 lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pot organiza concurs/examen de promovare în gradul profesional superior nivel 2 pentru funcționarii publici de execuție clasa I încadrați în grad profesional superior începând cu data de 1 ianuarie 2027.

Art. 394 · Ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici

(1)

Înalții funcționari publici realizează managementul de nivel superior în autoritățile și instituțiile publice.

(2)

Ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici, cu excepția celor din categoria înalților funcționari publici parlamentari, se face prin: a) concursul organizat în condițiile prevăzute la art. 467

b)

abrogată

c)

mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^2

d)

exercitare cu caracter temporar, în condițiile prevăzute la art. 509

e)

redistribuire din corpul de rezervă al funcționarilor publici.

(3)

Decizia privind alegerea uneia dintre modalitățile de ocupare a funcției publice din categoria înalților funcționari publici prevăzute la alin. (2) aparține persoanei care are competența de numire în funcția publică, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în cadrul căreia se află funcția publică vacantă.

(4)

Pentru a ocupa, în condițiile alin. (2) lit. a) , o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții

a)

condițiile prevăzute la art. 465

b)

să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă

c)

să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023

d)

să fi absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, organizate de Institutul Național de Administrație ori să fi exercitat un mandat complet de parlamentar

e)

să aibă cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; e^1) să dețină cunoștințe generale privind competențe lingvistice de comunicare scrisă într-una dintre următoarele limbi străine: limba engleză, limba franceză, limba germană sau limba spaniolă, nivel A2, conform Cadrului european comun de referință pentru limbi străine

(2)

Condiția de ocupare a unei funcții publice prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. g^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, nu se aplică funcțiilor publice vacante și temporar vacante care se ocupă prin concurs organizat în condițiile prevăzute la art. VII și art. XV din prezenta ordonanță de urgență .

(3)

Condiția de ocupare a unei funcții publice prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. g^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică funcțiilor publice vacante care se ocupă prin concurs organizat în condițiile prevăzute la art. 467 alin. (3) din aceeași ordonanță de urgență

f)

să promoveze concursul organizat în condițiile prevăzute la art. 467 .

Art. 395

Programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici

(1)

Programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici se organizează de Institutul Național de Administrație, în condițiile legii.

(2)

La programele prevăzute la alin. (1) pot participa doar persoane care au calitatea de funcționar public la data începerii acestora sau care au avut această calitate pentru cel puțin un an.

Art. 396

Competența de gestionare a concursului pe post pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici și a mobilității prin rotație a înalților funcționari publici

(1)

Concursul pe post pentru ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici, precum și mobilitatea prin rotație a înalților funcționari publici sunt gestionate de către o comisie de concurs permanentă, independentă, denumită comisie de concurs, și, după caz, de comisia de soluționare a contestațiilor, potrivit atribuțiilor ce revin acestor comisii. Comisia de concurs, respectiv cea de soluționare a contestațiilor sunt formate din câte 7 membri, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice. Membrii comisiilor au mandate de 5 ani.

(2)

Atribuțiile comisiilor prevăzute la alin. (1) se realizează cu respectarea principiilor independenței, stabilității în cadrul comisiei, integrității, obiectivității și imparțialității în luarea deciziilor.

(3)

Comisia de concurs are următoarele atribuții principale

a)

verifică îndeplinirea condițiilor pentru ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici și selectează dosarele de concurs ale candidaților

b)

stabilește subiectele pentru proba scrisă

c)

stabilește planul interviului și realizează interviul

d)

notează pentru fiecare candidat fiecare probă a concursului

e)

asigură, prin secretariatul comisiei, afișarea rezultatelor concursului

f)

formulează propunerea de numire a candidatului declarat admis, pe care o transmite, prin secretariatul comisiei, persoanei care are competența legală de numire în funcția publică

g)

elaborează regulamente cu privire la procedura de concurs, cu avizul Agenției

h)

alte atribuții prevăzute de acte normative.

(3^1)

Comisia de concurs are următoarele atribuții privind rotația

a)

examinează opțiunile exprimate pe platforma de rotație de către înalții funcționari publici care urmează să realizeze mobilitatea prin rotație obligatorie sau voluntară

b)

selectează înaltul funcționar public care și-a exprimat opțiunea pentru ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici și care are cel mai mare punctaj la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale și formulează propunerea pentru modificarea raporturilor de serviciu prin rotație

c)

în cazul în care există mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică din planul de rotație, iar înalții funcționari publici care și-au exprimat opțiunea au același punctaj la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, comisia de concurs invită funcționarii publici care și-au exprimat opțiunea pentru aceeași funcție publică la un interviu

d)

stabilește planul de interviu și realizează interviul prevăzut la lit. c) , cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 101-104 din anexa nr. 10

e)

notează pentru fiecare candidat interviul, într-o fișă individuală, cu un punctaj de maximum 100 de puncte, fiind declarat «admis» pentru ocuparea funcției publice pentru care se realizează interviul candidatul care a obținut punctajul cel mai mare, ceilalți candidați fiind declarați «respins»

f)

transmite secretarului comisiei de concurs rezultatele interviului pentru a fi comunicate candidatului

g)

formulează propunerea de numire ca urmare a aplicării mobilității prin rotație în funcția publică a candidatului unic sau a candidatului declarat «admis», după caz, fie pe baza punctajului evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale, fie pe baza interviului

h)

înștiințează în scris comisia de rotație prin repartizare de la nivelul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, constituită conform art. 7 alin. (2) și (3) și art. 10 din anexa nr. 11 , despre fiecare funcție publică din categoria înalților funcționari publici inclusă în planul de rotație pentru care nu s-a exprimat nicio opțiune.

(4)

Comisia de soluționare a contestațiilor are următoarele atribuții principale

a)

soluționează contestațiile depuse de candidați cu privire la selecția dosarelor, precum și cu privire la notarea fiecărei probe a concursului; a^1) soluționează contestațiile referitoare la aplicarea mobilității prin rotație a înalților funcționari publici

b)

asigură, prin secretariatul comisiei, afișarea rezultatelor contestațiilor

c)

alte atribuții prevăzute de acte normative.

(5)

Poate fi desemnată ca membru în comisiile prevăzute la alin. (1) , persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții

a)

este cetățean român sau cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene

b)

are capacitate deplină de exercițiu

c)

este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea mandatului

d)

are studii superioare de licență, atestate în condițiile legii

e)

nu face parte dintr-un partid politic sau dintr-o organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice

f)

nu a fost lucrător sau colaborator al Securității, în condițiile prevăzute de legislația specifică

g)

nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, și, după caz, nu a săvârșit abateri disciplinare pentru care s-au aplicat sancțiuni disciplinare, pentru care nu a intervenit radierea în condițiile legii

h)

are o bună reputație și o înaltă competență profesională

i)

are competențele necesare evaluării funcționarilor publici.

(6)

Mandatul de membru al comisiei de concurs și al comisiei de soluționare a contestațiilor încetează

a)

la expirarea termenului pentru care a fost numit

b)

în cazul în care nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la alin. (5)

c)

în cazul imposibilității exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutive

d)

în cazul în care intervine un caz de incompatibilitate, potrivit legii

e)

este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni

f)

prin demisie, înaintată prim-ministrului

g)

în caz de deces.

(7)

În situația prevăzută la alin. (6) lit. d) mandatul de membru al comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluționare a contestațiilor încetează la data comunicării de către autoritatea responsabilă de asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, către structurile sau instituțiile abilitate, în condițiile Legii nr. 176/2010 , cu modificările și completările ulterioare, a raportului de evaluare, rămas definitiv, privind existența unei stări de incompatibilitate, respectiv a hotărârii judecătorești definitive de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate în exercitarea funcției sau profesiei sale.

(8)

Membrii comisiei de concurs nu pot fi desemnați și ca membri ai comisiei de soluționare a contestațiilor.

(9)

Secretariatul comisiilor prevăzute la alin. (1) este asigurat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

(10)

La prima întrunire a comisiilor prevăzute la alin. (1) acestea își aprobă regulamentele de organizare și funcționare.

Art. 397 · Competența de emitere a actelor administrative privind raporturile de serviciu ale înalților funcționari publici

Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici, precum și sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se fac, în condițiile legii, de către prim-ministru, prin decizie, cu excepția funcțiilor publice pentru care competența de numire este reglementată expres prin acte normative speciale

Art. 397^1 · Modalitatea de exercitare a mandatului înalților funcționari publici

(1)

În termen de maximum 6 luni de la data numirii într-o funcție publică din categoria înalților funcționari publici, înalții funcționari publici elaborează un plan de management al structurilor funcționale conduse, care conține indicatori și obiective de performanță individuale pe care își propun să le atingă pe perioada de 3 ani supusă evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale.

(2)

Planul de management al structurilor funcționale conduse se realizează pe baza atribuțiilor și responsabilităților acestora, prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau instituției publice și în fișa postului corespunzătoare funcției publice de referință.

(3)

Indicatorii și obiectivele de performanță individuale sunt corelate cu obiectivele de performanță stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice pentru primul an, cu obiectivele instituționale stabilite prin documente strategice de la nivelul autorității sau instituției publice în care au fost numiți, precum și cu planul strategic instituțional al autorității sau instituției publice în care au fost numiți la nivelul ministerelor și al Secretariatului General al Guvernului, dacă acesta există.

(4)

Planul de management al structurilor funcționale conduse se actualizează în termen de maximum 3 luni ori de câte ori se modifică obiectivele instituționale stabilite prin documente strategice de la nivelul autorității sau instituției publice în care au fost numiți și, după caz, planul strategic instituțional al autorității sau instituției publice în care au fost numiți la nivelul ministerelor și al Secretariatului General al Guvernului.

(5)

Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici prevăzută la art. 398^2 se realizează pe baza indicatorilor și obiectivelor de performanță individuale din planul de management al structurilor funcționale conduse.

(6)

Planul de management al structurilor funcționale conduse trebuie să conțină minimum 8 obiective de performanță individuale pentru o perioadă de 3 ani. Planul de management al structurilor funcționale conduse este aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice în cadrul căreia sunt numiți înalții funcționari publici.

(7)

Conducătorul autorității sau instituției publice poate refuza o singură dată, motivat, aprobarea planului de management propus de înaltul funcționar public pentru motive de oportunitate, situație în care înaltul funcționar public are obligația de a reface planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse, ținând cont de motivarea conducătorului autorității sau instituției publice.

(8)

Conducătorul autorității sau instituției publice poate refuza, motivat, aprobarea planului de management propus de înaltul funcționar public pentru motive de legalitate, situație în care înaltul funcționar public are obligația de a reface planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse, asigurând conformarea acestuia cu dispozițiile legale, precum și cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1) .

(9)

Refuzul neîntemeiat al înaltului funcționar public de a reface sau de a actualiza planul de management în termenele și condițiile prevăzute de prezentul cod constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la data refacerii sau actualizării, după caz, a planului de management. Prevederile art. 493 alin. (1) și (4) se aplică în mod corespunzător.

(10)

La finalizarea mandatelor, funcționarii publici care ocupă funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici prevăzute la art. 374^2 alin. (1) rămân în corpul funcționari publici și vor urma să ocupe o nouă funcție publică din aceeași categorie, în baza aplicării mobilității prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 502-503^2 .

(11)

În cazul în care mobilitatea prin rotație nu se poate realiza la expirarea mandatului, din situațiile prevăzute la art. 503^1 alin. (8) , mandatul aflat în curs se prelungește până la încetarea motivului care îndreptățește înaltul funcționar public să refuze mobilitatea prin rotație. Înaltul funcționar public are obligația de a informa comisia de concurs prevăzută la art. 396 , în termen de 5 zile lucrătoare de la data încetării motivului prevăzut la art. 503^1 alin. (8) în baza căruia a refuzat mobilitatea prin rotație.

(12)

În cazul prevăzut la alin. (11) , funcționarul public care ocupă o funcție din categoria înalților funcționari publici sau o funcție publică de conducere prevăzută la art. 374^2 alin. (6) are prioritate în realizarea mobilității prin rotație prin repartizarea prevăzută la art. 2 din anexa nr. 11 într-o funcție inclusă în planul de rotație pentru care deține competențele generale și specifice, fără a se organiza interviul prevăzut la art. 10 alin. (2) lit. e) din anexa nr. 11 .

(13)

Prin excepție de la prevederile art. 374^2 alin. (1) , pe durata unor situații excepționale cum ar fi durata stării de asediu, a stării de urgență sau a stării de alertă, precum și pentru o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice, calculate de la data încetării stării de asediu, a stării de urgență, respectiv a stării de alertă, pentru mandatele a căror perioadă de exercitare expiră, se poate dispune, în condițiile legii, continuarea exercitării respectivei funcții publice din categoria înalților funcționari publici pentru un mandat cu o durată de maximum 6 luni, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.

(14)

În cazul în care mobilitatea prin rotație nu se poate realiza la expirarea unui mandat, în sensul în care la aplicarea mobilității prin rotație prin repartizarea prevăzută la art. 2 din anexa nr. 11 nu se identifică o funcție publică pe care se poate realiza rotația, mandatul aflat în curs se prelungește de drept cu o durată de până la 2 ani, prin decizie a prim-ministrului.

(15)

În cazul în care pe durata unui mandat intervin reorganizări ale autorității sau instituției publice sau ale structurii funcționale conduse de înaltul funcționar public, iar această reorganizare determină schimbarea a mai mult de 50% din atribuțiile și responsabilitățile înaltului funcționar public, prevederile privind evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se aplică în mod corespunzător, iar regulile privind evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale prevăzută la art. 398^2 se aplică în mod corespunzător și proporțional pentru perioada de mandat desfășurată.

Art. 397^2 · Evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționari publici

(1)

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, cu excepția celor din categoria înalților funcționari publici parlamentari, se face de către o comisie de evaluare, formată din 5 membri numiți pentru un mandat de 3 ani prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 396 alin. (2) și (5)-(10) .

(2)

Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face anual pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de performanță și a gradului și modului de atingere a obiectivelor individuale, potrivit metodologiei prevăzute în anexa nr. 6 .

(3)

Înalții funcționari publici au obligația de a urma, de regulă anual, cursuri de perfecționare profesională, în condițiile legii.

Art. 398

Abrogat.

Art. 398^1 · Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici pe bază de competențe

(1)

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici pe bază de competențe, cu excepția celor din categoria înalților funcționari publici parlamentari, se face de către o comisie de evaluare, formată din 5 membri numiți pentru un mandat de 3 ani prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 396 alin. (2) și (5)-(10) .

(2)

Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face anual și reprezintă aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, prin verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor individuale de performanță, a competențelor generale, utilizând cadrele de competențe generale și nivelurile de complexitate aferente, precum și descriptorii și indicatorii comportamentali aferenți competențelor generale stabilite pentru funcțiile publice prevăzute la art. 389 , conform art. 17 din anexa nr. 8 , și competențelor specifice pe tot parcursul perioadei evaluate, utilizând un sistem de notare de la 1 la 5.

(3)

Înalții funcționari publici au obligația de a urma anual cursuri de perfecționare profesională, în condițiile legii.

Art. 398^2 · Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici

(1)

Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se realizează de către comisia de evaluare.

(2)

Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face, de regulă, o dată la 3 ani, prin verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor individuale de performanță prevăzute în planul de management al structurilor conduse, precum și prin verificarea modului de îndeplinire a celorlalte criterii de performanță care sunt prevăzute în anexa nr. 6^2 .

(3)

Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale se realizează suplimentar față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale.

(4)

În cazul în care în perioada de 3 ani de exercitare a mandatului prin rotație se modifică raporturile de serviciu ale înaltului funcționar public prin transfer în interesul serviciului într-o funcție publică din aceeași categorie, evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale se realizează la momentul modificării raporturilor de serviciu, dată de la care începe să curgă o nouă perioadă de 3 ani până la care urmează să se realizeze următoarea evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale.

(5)

În cazul în care, în perioada de 3 ani care trebuie să facă obiectul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, înaltul funcționar public își modifică raportul de serviciu prin detașare într-o funcție publică din aceeași categorie sau în cazul în care raportul de serviciu este suspendat, evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale următoare nu se referă la perioada de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu. În cazul în care modificarea sau suspendarea raporturilor de serviciu se dispune pe o perioadă mai mare de 6 luni, planul de management al structurii/structurilor conduse se modifică în condițiile prevăzute la art. 397^1 alin. (1)-(3) .

(6)

În cazul prevăzut la alin. (5) , prevederile art. 12 din anexa nr. 6^1 se aplică în mod corespunzător.

Art. 398^3 · Rezultatul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici

(1)

Corespunzător rezultatului obținut la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, înaltului funcționar public i se aplică una dintre măsurile prevăzute la alin. (2)-(5) .

(2)

În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «bine» sau «foarte bine», înaltul funcționar public își poate continua activitatea în aceeași autoritate sau instituție publică, pentru o nouă perioadă de 3 ani, dacă mandatul său poate fi reînnoit, pe baza unei solicitări adresate conducătorului autorității sau instituției publice respective cu 3 luni înainte de expirarea mandatului.

(3)

În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «bine» sau «foarte bine», iar mandatul său nu mai poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (1) , înaltul funcționar public va intra în proces de mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^3 . În cadrul mobilității prin rotație, punctajul obținut la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, conform prevederilor anexei nr. 11 , determină ordinea de preferință pentru ocuparea funcției publice, pe baza opțiunii înalților funcționari publici, dacă sunt exprimate mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică, fiind acordată prioritate înaltului funcționar public cu punctajul cel mai mare.

(4)

În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «suficient», înaltul funcționar public trebuie să finalizeze, în maximum 12 luni de la comunicarea rezultatelor evaluării, un program de perfecționare profesională în domeniul managementului public. La finalul programului de perfecționare profesională, înaltul funcționar public continuă activitatea, pentru o nouă perioadă de 3 ani. Dacă mandatul său nu mai poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (1) , înaltul funcționar public va intra în proces de mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^3 , și este obligat să finalizeze programul de perfecționare profesională indiferent de funcția publică din categoria înalților funcționari publici pe care o ocupă după aplicarea mobilității prin rotație. Pe perioada participării la programul de perfecționare profesională se aplică în mod corespunzător prevederile art. 438 alin. (2)-(4) , (9) și (11) și ale art. 458 alin. (5) .

(5)

În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «insuficient», înaltul funcționar public este eliberat din funcția publică deținută pentru incompetență profesională. În acest caz, ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici se poate face prin concurs în condițiile reglementate de anexa nr. 10 .

(6)

Eliberarea din funcție în condițiile alin. (5) se realizează prin decizie a prim-ministrului la propunerea Secretariatului General al Guvernului.

Art. 399

Abrogat.

Articolele următoare · 438 din 762