ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În cazul unui contract de credit care are ca obiect un împrumut acordat sub forma "descoperit de cont" consumatorul este informat
în mod regulat
prin intermediul unui extras de cont
pe hârtie sau pe alt suport durabil.
Extrasul de cont conține următoarele informații
perioada exactă la care se referă extrasul de cont
cuantumurile și datele tragerilor
soldul din extrasul anterior și data acestuia
noul sold
datele și sumele plăților efectuate de consumator
rata dobânzii aferente creditului aplicată
orice costuri care au fost aplicate
după caz, suma minimă de plată.
În plus, consumatorul este informat cu privire la creșterea ratei dobânzii aferente creditului sau cu privire la creșterea oricăror costuri datorate
pe hârtie sau pe alt suport durabil
înainte ca modificarea respectivă să intre în vigoare.
Părțile pot conveni în contractul de credit ca informațiile privind modificările ratei dobânzii aferente creditului să fie comunicate potrivit art. 52 , în cazurile în care
modificarea ratei dobânzii aferente creditului este cauzată de o modificare a ratei de referință
noua rată de referință este făcută publică prin mijloace corespunzătoare
informațiile privind noua rată de referință sunt puse la dispoziție și la locul în care creditorul își desfășoară activitatea.
Consumatorul poate decide încetarea unui contract de credit pe durată nedeterminată, gratuit, în orice moment, cu excepția cazurilor în care părțile au convenit o perioadă de notificare. Această perioadă nu poate depăși o lună.
Dacă s-a convenit în contractul de credit, creditorul poate decide încetarea unui contract de credit pe durată nedeterminată prin notificarea consumatorului în scris, pe hârtie sau pe alt suport durabil, cu cel puțin două luni înainte.
Dacă s-a convenit în contractul de credit, creditorul, din motive justificate obiectiv, poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pe baza unui contract de credit pe durată nedeterminată.
Pot constitui motive justificate obiectiv suspiciunea unei utilizări neautorizate sau frauduloase a creditului ori un risc semnificativ de incapacitate a consumatorului de a rambursa valoarea totală a creditului. Aceste motive nu sunt limitative.
Creditorul enumeră în contract motivele considerate justificate în temeiul cărora acesta poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri. În mod excepțional, creditorul poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pentru alte motive justificate obiectiv, motive ce nu sunt prevăzute în contract, cu informarea prealabilă a consumatorului.
Creditorul îl informează pe consumator în legătură cu retragerea dreptului și cu motivele acesteia, pe hârtie sau pe alt suport durabil, dacă este posibil înainte de retragere și cel mai târziu imediat ulterior, cu excepția cazului în care furnizarea acestor informații este interzisă prin norme naționale ce transpun legislația comunitară sau ce creează cadrul legal pentru aplicarea acesteia ori furnizarea acestei informații contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică.
În cazul existenței unui acord privind deschiderea unui cont curent, atunci când există posibilitatea să i se ofere consumatorului un "descoperit de cont cu aprobare tacită", contractul conține și informațiile prevăzute la art. 25 lit. e) și f) .
În orice situație, creditorul trebuie să furnizeze aceste informații în mod regulat, pe hârtie sau pe alt suport durabil.
În cazul unei depășiri semnificative a limitei de credit pentru o perioadă mai mare de o lună, creditorul îl informează pe consumator, fără întârziere, pe hârtie sau pe alt suport durabil cu privire la următoarele
depășirea limitei de credit
suma cu care a fost depășită limita de credit
rata dobânzii aferente creditului
orice penalități, costuri sau dobânzi aplicabile restanțelor.
Prin depășire semnificativă a limitei de credit se înțelege depășirea cu peste 15% a limitei de credit.
Prevederile prezentului articol și ale art. 56 nu aduc atingere altor reglementări potrivit cărora creditorul oferă alt tip de creditarea atunci când limita de credit a fost depășită pe parcursul unei durate semnificative.
Consumatorul are la dispoziție un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziționarea de bunuri sau servicii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 63-65 , precum și în cazul contractului de leasing.
Termenul de retragere începe să curgă de la una dintre următoarele date
data încheierii contractului de credit
În cazul în care consumatorul își exercită dreptul de retragere, acesta are următoarele obligații
de a-l notifica pe creditor pe baza informațiilor oferite de acesta potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. q) , pentru ca exercitarea acestui drept să își producă efectele înainte de expirarea termenului de retragere
de a-i plăti creditorului creditul sau partea de credit trasă și dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost trasă până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată; dobânda se calculează pe baza ratei dobânzii convenite.
Notificarea prevăzută la alin. (1) lit. a)
se face pe hârtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemâna creditorului și accesibil acestuia
este transmisă prin mijloace admise legal, care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia
este expediată înainte de expirarea termenului.
Exercitarea dreptului de retragere își produce efectul de la data expedierii notificării de către consumator.
Achitarea către creditor a creditului sau a părții de credit trasă și a dobânzii potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se efectuează fără nicio întârziere nejustificată și nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificării de retragere către creditor.
Creditorul nu este îndreptățit la nicio altă compensație din partea consumatorului în cazul retragerii, cu excepția compensației pentru orice taxe nerambursabile plătite de către creditor administrației publice.
În cazul în care creditorul sau un terț, pe baza unui contract între terț și creditor, prestează un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, iar consumatorul își exercită dreptul de retragere din contractul de credit potrivit prevederilor din prezenta secțiune, obligațiile consumatorului ce decurg din serviciul accesoriu respectiv încetează.
În cazul în care consumatorul dispune de un drept de retragere potrivit prevederilor cuprinse la art. 58-61 , se aplică prevederile prezentului act normativ, iar nu prevederile din: a) art. 9-13 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 , republicată, cu modificările ulterioare
art. 9 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor comerciale, republicată.
În cazul în care consumatorul și-a exercitat un drept de retragere dintr-un contract de furnizare de bunuri sau servicii, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 130/2000 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță, republicată, cu modificările ulterioare, Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 , republicată, cu modificările ulterioare, Ordonanței Guvernului nr. 106/1999 , republicată, sau a altor actelor normative ce transpun sau ce creează cadrul de aplicare pentru actele normative comunitare, acesta nu mai are obligații în temeiul unui contract de credit legat.
În cazul în care consumatorului nu i-au fost furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate îndrepta împotriva comerciantului în condițiile prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate sau sunt furnizate numai în parte sau nu sunt conforme cu contractul de furnizare, consumatorul are dreptul de a se îndrepta împotriva creditorului în cazul în care nu a reușit să obțină, de la furnizor, satisfacerea pretențiilor la care are dreptul în conformitate cu legislația sau cu contractul de furnizare a bunurilor sau a serviciilor.
Creditorul răspunde solidar cu vânzătorul pentru orice pretenții pe care consumatorul le poate avea împotriva vânzătorului.
Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.
Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.
În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
O astfel de compensație nu poate fi mai mare de
1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an
0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
Creditorul stabilește o metodă de calcul a compensației clară și ușor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului din stadiu precontractual.
Nu se solicită o compensație pentru rambursare anticipată în niciunul dintre următoarele cazuri
rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată
contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont"
rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă.
Orice compensație nu poate depăși cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit.
În cazurile în care contractul de credit însuși ori numai creanțele rezultate dintr-un contract de credit se cesionează, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului, orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva cedentului inițial, inclusiv dreptul la despăgubire.
Contractele de credit și creanțele rezultate din acestea pot fi cesionate numai către creditori, astfel cum sunt definiți la art. 7 pct. 5 .
Prin excepție de la prevederile alin. (2) , creanțele rezultate din contractele de credit pot fi cesionate și către entități ce au drept obiect de activitate emiterea de instrumente financiare securitizate în baza unui portofoliu de creanțe, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2006 privind securitizarea creanțelor.
Prin excepție de la prevederile alin. (2) , creanțele rezultate din contractele de credit pentru care perioada de rambursare stabilită contractual a expirat sau pentru care creditorul a declarat scadența anticipată ori a inițiat procedura executării silite a consumatorului pot fi cesionate către entitățile definite la art. 7 pct. 17 .
Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 70 . Cesiunea, individuală sau în cadrul unui portofoliu de creanțe, devine opozabilă consumatorului prin notificarea adresată acestuia de către cedent.
Cesionarul contractului de credit, respectiv cesionarul creanței, este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice.
Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la transferul dreptului de proprietate asupra creanțelor către noul creditor, prin scrisoare recomandată.
Notificarea este redactată în scris, într-un limbaj clar, vizibil și ușor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12, pe hârtie, și vor menționa cel puțin următoarele
numele și datele de contact, inclusiv numărul de telefon, fax, e-mail ale creditorului, ale entității care va încasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum și, după caz, ale reprezentantului acesteia din România
numele creditorului original de la care a fost preluată creanța
data la care s-a realizat cesiunea
cuantumul sumei datorate și documentele care atestă elementele componente ale acestei sume
conturile în care se vor efectua plățile.
În plus față de obligațiile prevăzute la alin. (4) , entitățile care desfășoară activitatea de recuperare creanțe atenționează consumatorul cu privire la: a) termenul în care consumatorul ia legătura cu entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe. Acest termen nu poate fi mai mic de 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării de către consumator
dreptul consumatorului de a transmite entității care desfășoară activitatea de recuperare creanțe o contestație a existenței debitului ori a cuantumului acestuia în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea notificării
dreptul consumatorului de a primi răspuns în termen de 15 zile calendaristice la contestația formulată
dreptul consumatorului de a se adresa direct instanței de judecată în cazul în care contestă existența debitului ori a cuantumului acestuia
faptul că necontestarea de către consumator, în termenul de 30 de zile calendaristice, a debitului nu reprezintă o recunoaștere a sumei de către acesta și nu îl privează pe consumator de dreptul de a se adresa instanței de judecată.
Reprezentanții entităților care desfășoară activitatea de recuperare creanțe își declină identitatea și, după caz, se legitimează atunci când se adresează consumatorilor.
Entitatea care desfășoară activitatea de recuperare creanțe elaborează, împreună cu consumatorul, un plan de achitare a datoriilor/obligațiilor adaptat la veniturile actuale ale acestuia, ce poate include
eșalonarea plății sumelor datorate
reducerea sumei totale de plată
oferirea unei perioade fără plăți
consolidarea mai multor datorii.
Se interzice
cesionarea contractului de credit și a accesoriilor, precum și a creanței către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România
perceperea de comisioane, dobânzi și dobânzi penalizatoare, cu excepția dobânzilor penalizatoare legale, de către entitățile de recuperare creanțe
perceperea de costuri aferente activității de recuperare de către entitățile de recuperare creanțe, cu excepția costurilor aferente procedurilor de executare silită
derularea activităților de recuperare creanțe în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 71 alin. (5) lit. b) și până când este transmis consumatorului răspunsul la contestație
utilizarea de tehnici care să hărțuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanțelor
utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanțe, de amenințări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputația sau proprietatea
contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanțe, la locul de muncă al acestuia
contactarea, în legătură cu recuperarea creanțelor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului
afișarea la ușa apartamentului/blocului a notificărilor/ somațiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanțelor, cu excepția actelor de procedură afișate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanței de judecată
comunicarea cu consumatorul în intervalul orar 20.00-9.00.
Dobânda anuală efectivă, care este egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor, trageri, rambursări și costuri, prezente sau viitoare, convenite de creditor și de consumator, este calculată potrivit formulei matematice prevăzute în anexa nr. 1 pct. I .
În scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator.
Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator
costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile
costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri
alte costuri privind operațiunile de plată.
Nu sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator
costurile prevăzute la alin. (2) , atunci când deschiderea contului este opțională, iar costurile contului au fost indicate clar și separat în contractul de credit sau în orice alt contract încheiat cu consumatorul
costurile suportate de către consumator pentru nerespectarea oricăruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit
alte costuri, în afara prețului de achiziție pe care, pentru achiziții de bunuri și servicii, consumatorul este obligat să îl plătească, indiferent dacă tranzacția este efectuată în numerar sau pe credit.
Calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza potrivit căreia contractul de credit urmează să rămână valabil pentru perioada convenită, iar creditorul și consumatorul își vor îndeplini obligațiile în condițiile și în termenele convenite în contractul de credit.
În cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variații ale ratei dobânzii aferente creditului, dobânda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii aferente creditului și celelalte costuri vor rămâne fixe în raport cu nivelul inițial și se aplică până la încetarea contractului de credit.
Dacă este necesar, ipotezele suplimentare prevăzute în anexa nr. 1 pot fi utilizate la calculul dobânzii anuale efective.
Intermediarul de credit indică în materialele publicitare și în documentația destinată consumatorilor sfera atribuțiilor deținute, în special dacă lucrează exclusiv cu unul sau mai mulți creditori sau ca broker independent.
În cazul în care intermediarul de credit percepe consumatorului un onorariu, înainte de încheierea contractului
intermediarul de credit face cunoscut consumatorului onorariul perceput
consumatorul și intermediarul de credit convin asupra onorariului pe hârtie sau pe alt suport durabil.
Intermediarul de credit comunică onorariul datorat de consumator pentru serviciile oferite, în cazul în care acesta este perceput, creditorului în vederea calculării dobânzii anuale efective.
Contractele de credit pot fi încheiate doar în punctele de lucru organizate în acest scop în spații comerciale, în condițiile legii, sau, la cererea consumatorului și cu acordul creditorului, la domiciliul acestuia sau prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Se exceptează de la prevederile alin. (1) contractele de credit legate.
Consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanță de urgență.
Creditorii trebuie să poată face dovada că au respectat cerințele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
Consumatorii beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență în cazul tuturor contractelor pe baza cărora se pot efectua trageri ori operațiuni care intră în domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, indiferent de modul în care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora.
În cazul în care, pe baza aceluiași contract, consumatorului i se prestează atât servicii de creditare, cât și servicii de plată, furnizorii de servicii financiare oferă consumatorilor informațiile și respectă drepturile acestora potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010 .
Consumatorii nu își pierd protecția acordată prin prezenta ordonanță de urgență în cazul în care se stabilește ca lege aplicabilă contractului legea unui stat nemembru, în cazul în care contractul de credit are o strânsă legătură cu teritoriul unuia sau al mai multor state membre.
Fără a aduce atingere altor obligații prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, înainte de a modifica termenele și condițiile contractului de credit, creditorul îi comunică următoarele informații consumatorului
o descriere clară a modificărilor propuse, precizând dacă debitorul trebuie să își dea consimțământul sau dacă modificările sunt introduse prin efectul legii
calendarul de punere în aplicare a modificărilor menționate la lit. a)
mijloacele de care dispune consumatorul pentru a depune o reclamație cu privire la modificările menționate la lit. a)
termenul în care trebuie formulată o astfel de reclamație
denumirea și adresa autorității competente la care consumatorul poate depune reclamația.
Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită.
Măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare țin seama, printre alte elemente, de situația consumatorului și constau în următoarele
refinanțarea totală sau parțială a contractului de credit
modificarea termenelor și condițiilor existente ale unui contract de credit, care include: (i) prelungirea duratei contractului de credit; (ii) modificarea tipului de contract de credit; (iii) amânarea plății tuturor sau a unei părți a ratelor de credit pentru o anumită perioadă; (iv) schimbarea ratei dobânzii; (v) oferirea unei perioade fără plăți; (vi) plăți parțiale; (vii) conversii monetare; (viii) iertarea parțială de datorie și consolidarea datoriilor
Lista măsurilor potențiale de restructurare datorată dificultăților financiare prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere niciunei prevederi legale naționale.