ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Anexa nr. 1
I. Ecuația fundamentală care exprimă echivalența dintre trageri, pe de o parte, și rambursări și costuri, pe de altă parte ... Ecuația fundamentală, care stabilește dobânda anuală efectivă (DAE), exprimă, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totală prezentă a tragerilor, pe de o parte, și valoarea totală prezentă a rambursărilor și a costurilor suportate, pe de altă parte, adică: m m' Σ C(K)(1 + X)^-t(k) = Σ D(l)(1 + x)^-S(l), k=1 l=1 unde: – X este DAE: ... – m este numărul ultimei trageri; ... – k este numărul unei trageri, astfel 1 = k = m; ... – C(k) este valoarea tragerii k; ... – t(k) este intervalul, exprimat în ani și fracțiuni de an, dintre data primei trageri și data fiecărei trageri ulterioare, astfel t(1) = 0; ... – m' este numărul ultimei rambursări sau al costurilor suportate; ... – l este numărul unei rambursări sau al costurilor suportate; ... – D(l) este valoarea unei rambursări sau a costurilor suportate; ... – S(l) este intervalul, exprimat în ani și fracțiuni de an, dintre data primei trageri și data fiecărei rambursări sau costuri suportate. ... Observații: a) Sumele plătite de ambele părți la diferite momente nu trebuie să fie egale și nu trebuie să fie plătite la intervale egale. ... b) Data începerii este cea a primei trageri. ... c) Intervalele dintre datele utilizate la calcule sunt exprimate în ani sau în fracțiuni de an. Un an se consideră a avea 365 de zile sau 366 de zile pentru anii bisecți, 52 de săptămâni sau 12 luni egale. O lună egală se consideră a avea 30,41666 zile, adică 365/12, indiferent dacă este sau nu un an bisect. ... d) Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel puțin o zecimală. Dacă a doua zecimală este mai mare sau egală cu 5, la prima zecimală se adaugă unu. ... e) Ecuația poate fi rescrisă folosindu-se o singură sumă și conceptul de fluxuri (A(k)), care vor fi pozitive sau negative, cu alte cuvinte fie plătite, fie primite în perioade de la 1 la k, exprimate în ani, adică: ... n S = Σ A(k)(1 + X)^-t(k) k=1 S fiind balanța de fluxuri prezentă. În cazul în care scopul este păstrarea echivalenței fluxurilor, valoarea va fi zero. II. Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul dobânzii anuale efective a) În cazul în care prin contractul de credit se acordă consumatorului libertate în privința efectuării tragerilor, se consideră că valoarea totală a creditului este trasă imediat și în întregime. ... b) În cazul în care prin contractul de credit se oferă, în general, consumatorului libertate în privința efectuării tragerilor, dar se impune, printre diferitele modalități de tragere, o limitare în ceea ce privește valoarea creditului și perioada de timp, se consideră că valoarea creditului este trasă în conformitate cu aceste limite de tragere și la prima dată prevăzută în contract. ... c) În cazul în care prin contractul de credit se prevăd modalități de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobânzii aferente creditului diferite, se consideră că valoarea totală a creditului este trasă la nivelul cel mai mare al costurilor și al ratei dobânzii aferente creditului aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract de credit. ... d) În cazul unui contract de credit sub forma "descoperit de cont", se consideră că valoarea totală a creditului este trasă în totalitate și pe întreaga durată a contractului de credit. În cazul în care durata facilității de tip "descoperit de cont" nu este cunoscută, dobânda anuală efectivă se calculează pe baza ipotezei că durata creditului este de 3 luni. ... e) În cazul unui contract de credit cu durată nedeterminată, altul decât cel sub forma "descoperitului de cont", se prezumă că: 1. creditul se acordă pentru o perioadă de un an, începând de la data tragerii inițiale, și că plata finală efectuată de consumator lichidează soldul valorii totale a creditului, dobânzile și alte eventuale costuri; ... 2. valoarea totală a creditului este rambursată de consumator în tranșe lunare egale, începând cu o lună după data tragerii inițiale. Totuși, în cazurile în care valoarea totală a creditului trebuie să fie rambursată în totalitate, într-o singură tranșă, în cadrul fiecărei perioade de plată, tragerile și rambursările succesive ale valorii totale efectuate de către consumator se presupune că sunt efectuate de-a lungul unei perioade de un an. Dobânzile și alte costuri se aplică în conformitate cu aceste trageri și rambursări ale valorii totale și astfel cum se prevede în contractul de credit. ... În sensul prezentei litere, un contract de credit pe durată nedeterminată este un contract de credit fără durată fixă și care include creditele care trebuie să fie rambursate în totalitate în cadrul unei perioade de timp sau după o perioadă de timp, dar care, odată ce au fost rambursate, devin disponibile pentru o altă tragere. ... f) În cazul unor contracte de credit, altele decât cele privind "descoperitul de cont" și creditele pe durată nedeterminată, astfel cum sunt menționate în ipotezele stabilite la lit. d) și e) : 1. se presupune că rambursarea se efectuează la prima dată prevăzută pentru aceasta în contractul de credit și pentru suma cea mai mică prevăzută în acest contract, dacă data sau valoarea unei rambursări din valoarea totală a creditului, care trebuie să fie efectuată de către consumator, nu poate fi stabilită; ... 2. dacă data încheierii contractului de credit nu este cunoscută, se presupune că data tragerii inițiale este data care reiese din intervalul cel mai scurt dintre data tragerii inițiale și data primei plăți efectuate de către consumator. ... g) În cazul în care data sau valoarea unei plăți care trebuie să fie efectuată de către consumator nu poate fi stabilită pe baza contractului de credit sau a ipotezelor menționate la lit. d) , e) sau f), se presupune că plata se efectuează în conformitate cu datele și condițiile solicitate de către creditor și, atunci când acestea nu sunt cunoscute: 1. dobânzile sunt achitate împreună cu rambursările din valoarea totală a creditului; ... 2. un cost care nu este purtător de dobânzi, exprimat sub forma unei sume unice, este achitat la data încheierii contractului de credit; ... 3. costurile care nu sunt purtătoare de dobânzi, exprimate sub forma mai multor plăți, sunt achitate la intervale regulate, începând cu data primei rambursări din valoarea totală a creditului, și, în cazul în care valoarea acestor plăți nu este cunoscută, se presupune că acestea au valori egale; ... 4. plata finală lichidează soldul valorii totale a creditului, dobânzile și alte costuri eventuale. ... h) În cazul în care plafonul creditului nu a fost încă convenit, acesta este considerat a fi de 5.367 lei. ... i) În cazul în care sunt oferite rate ale dobânzii aferente creditului și costuri diferite pentru o perioadă sau sumă limitată, rata dobânzii aferente creditului și costurile se consideră a fi la nivelul cel mai mare din întreaga durată a contractului de credit. ... j) Pentru contractele de credit în cadrul cărora s-a convenit o rată fixă a dobânzii aferente creditului pentru perioadă inițială, la sfârșitul căreia se stabilește o nouă rată a dobânzii aferente creditului care este ulterior ajustată periodic în funcție de un indice convenit, calculul dobânzii anuale efective se bazează pe ipoteza că, la sfârșitul perioadei cu rată fixă a dobânzii, rata dobânzii aferente creditului este aceeași ca la momentul calculării dobânzii anuale efective, pe baza valorii indicelui convenit la acel moment»
Anexa nr. 2
INFORMAȚII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI 1. Identitatea și datele de contact ale creditorului/intermediarului de credit Creditor Adresă Telefon E-mail Fax Adresa internet [Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmează a fi folosită de consumator] După caz Intermediar de credit Adresă Telefon E-mail Fax Adresa internet [Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru/adresa de domiciliu ce urmează a fi folosită de consumator] -------- *) Această informație este facultativă pentru creditor. Ori de câte ori se indică "după caz", creditorul trebuie să completeze rubrica respectivă dacă informațiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau să șteargă informațiile respective sau rândul respectiv dacă informațiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut în vedere. Indicațiile dintre parantezele pătrate oferă explicații creditorului și trebuie să fie înlocuite cu informațiile corespunzătoare. ... 2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare Tipul de credit Valoarea totală a creditului Înseamnă plafonul sau sumele totale puse la dispoziție în temeiul contractului de credit. Condițiile care reglementează tragerea creditului Înseamnă modul și momentul de obținere a banilor. Durata contractului de credit Ratele și, dacă este cazul, ordinea în care acestea vor fi alocate Va trebui să achitați următoarele: [Valoarea, numărul și frecvența plăților care trebuie efectuate de consumator] Dobânda și/sau costurile se plătesc în modul următor: Valoarea totală pe care va trebui să o achitați Înseamnă suma împrumutată plus dobânda și posibile costuri aferente creditului. [Suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului pentru consumator] Dacă este cazul Creditul este acordat sub forma unei amânări la plată pentru un bun sau serviciu sau este legat de furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu. Denumirea bunului/serviciului Prețul de achiziție După caz Garanții necesare Aceasta este o descriere a garanției pe care trebuie să o furnizați în raport cu contractul de credit. [Tipul garanțiilor] După caz Rambursările nu generează o rambursare imediată a valorii totale a creditului. ... 3. Costurile creditului Rata dobânzii aferentă creditului sau, după caz, diferite rate ale dobânzii care se aplică contractului de credit [% - fixă; sau - variabilă (cu formula de calcul) - termene] Dobânda anuală efectivă (DAE) Acesta este costul total exprimat ca procentaj anual din valoarea totală a creditului. DAE vă ajută să comparați diferite oferte. Obținerea creditului sau obținerea creditului conform clauzelor și condițiilor convenite este condiționată de încheierea: - unei asigurări pentru garantarea creditului; sau - unui contract de servicii accesoriu În cazul în care costurile acestor servicii nu sunt cunoscute de creditor, acestea nu sunt incluse în DAE. [% Aici se va prezenta un exemplu reprezentativ care să menționeze toate ipotezele folosite pentru calculul dobânzii.] da/nu [dacă da, tipul de asigurare] da/nu [dacă da, tipul de serviciu accesoriu] ... 4. Costuri aferente După caz Este necesar să se mențină unul sau mai multe conturi pentru înregistra- rea atât a operațiunilor de plată, cât și a tragerilor. După caz Valoarea costurilor aferente utili- zării unui mijloc specific de plată (de exemplu card de credit) După caz Orice alte costuri ce reies din contractul de credit După caz Condițiile în care costurile privind contractul de credit prevăzute mai sus pot fi modificate După caz Obligația de a plăti taxe notariale Costuri în caz de întârziere la plată Plățile neefectuate ar putea să aibă consecințe grave pentru dumneavoastră (de exemplu vânzare silită) și să îngreuneze obținerea de credite. Vi se va percepe [ ... (informații privind ratele dobânzii, metodele de ajustare și, după caz, privind penali- tățile de întârziere)] pentru plățile restante. ... 5. Alte aspecte juridice importante Dreptul de retragere Aveți dreptul să renunțați la contractul de credit în termen de 14 zile calendaristice. da/nu Rambursare anticipată Aveți dreptul, în orice moment, la rambursare anticipată totală sau parțială a creditului. După caz Creditorul are dreptul la compensație în caz de rambursare anticipată: Stabilirea compensației (metoda de calcul) conform art. 67 din ordonanța de urgență Consultarea unei baze de date Creditorul trebuie să vă informeze imediat și gratuit asupra rezultate- lor consultării unei baze de date în cazul în care cererea de creditare este respinsă pe baza acestei consultări. Acest lucru nu se aplică în cazul în care furnizarea unor astfel de informații este interzisă de acte normative care transpun sau care creează cadrul de aplicare pentru legislația comunitară ori contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică. Dreptul de a primi proiectul de contract de credit Aveți dreptul ca, la cerere, să obțineți gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. Această prevedere nu se aplică în cazul în care, în momentul cererii, creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu dumneavoastră conform normelor sale interne. După caz Perioada de timp pe parcursul căreia creditorul este ținut să respecte obligațiile precontractuale Această informație este valabilă de la ... până la ... După caz ... 6. Informații suplimentare în cazul comercializării la distanță de servicii financiare a) referitoare la creditor După caz Reprezentantul creditorului în statul membru în care sunteți rezident Adresă Telefon E-mail Fax Adresa internet [Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmează a fi folosită de consumator] După caz Înregistrarea [Registrul comerțului în care este înregistrat creditorul și numărul de înregistrare sau un mijloc de identi- ficare echivalent din registrul respectiv] După caz Autoritatea de supraveghere b) referitoare la contractul de credit După caz Exercitarea dreptului de retragere [Instrucțiuni practice privind exer- citarea dreptului de retragere, indicându-se, printre altele, perioada de exercitare a dreptului; adresa la care trebuie trimisă notificarea privind exercitarea dreptului de retragere și consecințele neexercitării acestuia] După caz Legea stabilită de către creditor ca lege aplicabilă raporturilor cu dumneavoastră înainte de încheierea contractului de credit După caz Clauza care precizează legislația aplicabilă contractului de credit și/sau instanța competentă [de inclus aici clauza relevantă] După caz Regimul lingvistic Informațiile și termenii contractuali se vor furniza în [limba respectivă]. Cu consimțământul dumneavoastră, intenționăm să comunicăm în [limba respectivă/limbile respective] pe durata contractului de credit. c) referitoare la căi de atac Existența și posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamație și despăgubire pentru consumator [Dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamație și despăgubire pentru consumatorul care este parte la contractul la distanță, și, în caz afirmativ, modalitățile de acces la acestea] --------- *) Această informație este facultativă pentru creditor. ...
Anexa nr. 3
INFORMAȚII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI [referitoare la "Descoperitul de cont", creditul pentru consumatori oferit de către anumite organizații de creditare (art. 5 din ordonanța de urgență) și conversia datoriilor] 1. Identitatea și coordonatele de contact ale creditorului/intermediarului de credit Creditor Adresă Telefon E-mail Fax Adresa internet [Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmează a fi folosită de consumator] După caz Intermediar de credit Adresă Telefon E-mail Fax Adresa internet [Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru/adresa de domiciliu ce urmează a fi folosită de consumator] --------- *) Această informație este facultativă pentru creditor. Ori de câte ori se indică "după caz", creditorul trebuie să completeze rubrica respectivă dacă informațiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau să șteargă informațiile respective sau rândul respectiv dacă informațiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut în vedere. Indicațiile dintre parantezele pătrate furnizează explicații creditorului și trebuie să fie înlocuite cu informațiile corespunzătoare. ... 2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare Tipul de credit Valoarea totală a creditului Înseamnă plafonul sau sumele totale puse la dispoziție în temeiul contractului de credit. Durata contractului de credit După caz Vi se poate solicita în orice moment rambursarea integrală a creditului la cerere. ... 3. Costurile creditului Rata dobânzii aferentă creditului sau, dacă este cazul, diferite rate ale dobânzii care se aplică contractului de credit [% - fixă; sau - variabilă (cu indicele sau rata de referință aplicabilă ratei inițiale a dobânzii aferente creditului)] După caz Dobânda anuală efectivă (DAE) Acesta este costul total al credi- tului exprimat ca procentaj anual din suma totală a creditului. DAE vă ajută să comparați diferite oferte. [% Aici se va prezenta un exemplu reprezentativ care să menționeze toate ipotezele folosite pentru calculul ratei.] După caz Costurile După caz Condițiile în care aceste costuri pot fi modificate [Costurile aplicabile din momentul încheierii contractului de credit] Costuri în caz de întârziere la plată Vi se va percepe [ ... (informații privind ratele dobânzii, metodele de ajustare și, după caz, privind penali- tățile de întârziere)] pentru plățile restante. --------- *) Această informație este facultativă pentru creditor. ... 4. Alte aspecte juridice importante Încetarea contractului de credit [Condițiile și procedura pentru încetarea contractului de credit] Consultarea unei baze de date Creditorul trebuie să vă informeze imediat și gratuit asupra rezultate- lor consultării unei baze de date în cazul în care solicitarea pentru credit este respinsă pe baza acestei consultări. Acest lucru nu se aplică în cazul în care furnizarea unor astfel de informații este interzisă de acte normative ce transpun sau ce creează cadrul de aplicare pentru legislația europeană sau contravine obiectivelor de ordine publică sau de securitate publică. Dacă este cazul Perioada de timp în care creditorul este ținut să respecte informațiile precontractuale. Această informație este valabilă de la ... până la ... După caz ... 5. Informații suplimentare care trebuie oferite dacă informațiile precontractuale sunt furnizate de către anumite organizații de creditare (art. 5 din ordonanța de urgență sau dacă se referă la un credit pentru consumatori în scopul conversiei unei datorii) Ratele și, după caz, ordinea în care acestea vor fi alocate Va trebui să achitați următoarele: [Exemplu reprezentativ al unui tabel al ratelor, incluzând cuantumul, numărul și frecvența plăților care trebuie efectuate de consumator] Valoarea totală pe care trebuie să o achitați Rambursare anticipată Aveți dreptul la rambursarea anticipată totală sau parțială a creditului în orice moment. După caz Creditorul are dreptul la compensație în caz de rambursare anticipată. [Stabilirea compensației (metoda de calcul) conform art. 67 din ordonanța de urgență] După caz ... 6. Informații suplimentare care trebuie oferite în cazul comercializării la distanță de servicii financiare a) referitoare la creditor După caz Reprezentantul creditorului în România Adresă Telefon E-mail Fax Adresa internet [Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmează a fi folosită de consumator] După caz Înregistrarea [Registrul comerțului în care este înregistrat creditorul și numărul de înregistrare sau un mijloc de identi- ficare echivalent din registrul respectiv] După caz Autoritatea de supraveghere b) referitoare la contractul de credit Dreptul de retragere Aveți dreptul să renunțați la contractul de credit în termen de 14 zile calendaristice. După caz Exercitarea dreptului de retragere da/nu [Instrucțiuni practice privind exercitarea dreptului de retragere, indicându-se, printre altele, adresa la care trebuie trimisă notificarea privind exercitarea dreptului de retragere și consecințele neexercitării acestuia] După caz Legea stabilită de creditor aplicabilă raporturilor cu dumnea- voastră înainte de încheierea contractului de credit După caz Clauza care precizează legislația aplicabilă contractului de credit și/sau instanța competentă [de inclus aici clauza relevantă] După caz Regimul lingvistic Informațiile și termenii contractuali se vor furniza în [limba respectivă]. Cu consimțământul dumneavoastră, intenționăm să comunicăm în [limba respectivă/limbile respective] pe durata contractului de credit. c) referitoare la căi de atac Existența și posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamație și despăgubire pentru consumator [Dacă există sau nu posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamație și despăgubire pentru consumatorul care este parte la contractul la distanță, și, în caz afirmativ, modalitățile de acces la acestea] ... --------- *) Această informație este facultativă pentru creditor. -------