ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 49 din 1 iunie 2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență în structura bugetului de stat și în bugetele autorităților și instituțiilor publice care fac obiectul prevederilor acesteia, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare.
Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, personalul preluat, patrimoniul aferent, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.
În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirile "Autoritatea Națională de Control" și "Departamentul de Inspecție al Primului-Ministru și Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare" se înlocuiesc cu denumirile "Autoritatea de control a Guvernului", respectiv "Departamentul pentru lupta antifraudă".
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă următoarele prevederi
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea, reorganizarea sau funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale și a unor instituții publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 29 iunie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004 , cu modificările ulterioare
alin. (3) lit. a)-e) și alin. (4) al art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004 , cu modificările și completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 745/2003 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Control, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 9 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 1.348/2004 privind organizarea și funcționarea Departamentului de Inspecție al Primului-Ministru și Urmărire a Utilizării Transparente a Fondurilor Comunitare drept instituție de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 2 septembrie 2004.