ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 46 din 21 mai 2013 privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Dacă cererea formulată de ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale în cauză întrunește condițiile cerute de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, judecătorul-sindic pronunță o încheiere de deschidere a procedurii și dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea prevăzută la art. 78 .
În cazul în care, în termen de 15 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ține, în termen de 10 zile de la înregistrarea opoziției creditorilor, o ședință la care sunt citați administratorul judiciar, reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale, precum și creditorii care se opun deschiderii procedurii.
În urma ședinței, judecătorul sindic soluționează deodată, printr-o sentință, toate opozițiile. Admițând opoziția, judecătorul-sindic nu va putea păstra deschisă procedura insolvenței. Judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data apariției stării de insolvență.
Dacă în termen de 5 zile de la primirea acestei copii unitatea administrativ-teritorială contestă starea de insolvență, judecătorul-sindic organizează o ședință, în termen de 10 zile de la data depunerii contestației, la care sunt citați reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale și creditorii care au inițiat procedurile.
Dacă judecătorul-sindic constată că unitatea administrativ-teritorială este în stare de insolvență, respinge contestația și deschide procedura printr-o sentință.
Dacă judecătorul-sindic constată că unitatea administrativ-teritorială nu este în stare de insolvență, acesta respinge cererea creditorilor și dispune ca hotărârea să fie afișată la ușa instanței. În cazul respingerii cererii, aceasta este considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
Dacă unitatea administrativ-teritorială nu contestă starea de insolvență în termenul prevăzut de art. 60 alin. (2) , judecătorul-sindic pronunță sentința de deschidere a procedurii de insolvență.
Prin hotărârea de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic desemnează un administrator judiciar și stabilește sarcinile acestuia, potrivit prevederilor art. 21 .
De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra unității administrativ-teritoriale.
Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor creditorilor împotriva unității administrativ-teritoriale. Termenele reîncep să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii de insolvență.
Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu poate fi adăugată creanțelor născute anterior și ulterior deschiderii procedurii și negarantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel sau părților negarantate din creanțele garantate cu astfel de garanții, de la data deschiderii procedurii.
Unitatea administrativ-teritorială, prin reprezentanții legali, are obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute de acesta cu privire la bugetul unității administrativ-teritoriale și alte operațiuni financiare, precum și situația bunurilor care fac parte din patrimoniul privat al unității administrativ-teritoriale.
După ce hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței rămâne definitivă și irevocabilă, toate actele și corespondența emise de unitatea administrativ-teritorială sau administratorul judiciar cu incidență asupra situației financiare și/sau patrimoniale cuprind, în mod obligatoriu și cu caractere vizibile, mențiunea "în stare de insolvență".
Pe perioada în care unitatea administrativ-teritorială este declarată în stare de insolvență, potrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare, ordonatorul principal de credite și autoritatea deliberativă nu pot, fără avizul administratorului judiciar
să emită dispoziții sau să adopte hotărâri, după caz, care pot conduce la o creșterea obligațiilor financiare, cu excepția celor prevăzute prin lege, sau să efectueze alte cheltuieli în afara celor necesare furnizării serviciilor publice esențiale
să înființeze noi servicii sau instituții publice de interes local sau județean
să răspundă oricăror obligații financiare contractate înainte de inițierea procedurilor, cu excepția obligațiilor aprobate expres în planul de redresare a insolvenței unității administrativ-teritoriale
să împrumute fonduri cu excepția împrumuturilor de refinanțare a datoriei publice
să angajeze personal suplimentar.
Acțiunile introduse de administratorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență sunt scutite de orice taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni.
Administratorul judiciar și comitetul creditorilor pot introduce acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de ordonatorul principal de credite, de împuterniciții acestuia sau de autoritățile deliberative, în numele unității administrativ-teritoriale în dauna drepturilor creditorilor sau cu nerespectarea prevederilor legale în cele 120 de zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Actele frauduloase, prevăzute la art. 73 , pot fi anulate dacă
se constituie ori se perfectează o garanție reală pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență
se efectuează plăți anticipate ale obligațiilor de plată ale unității administrativ-teritoriale, în perioada celor 120 de zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii.
Acțiunea pentru anularea unui transfer patrimonial poate fi introdusă de administratorul judiciar și/sau de comitetul creditorilor în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 39 lit. a) , dar nu mai târziu de 18 luni de la deschiderea procedurii.
În vederea creșterii valorii patrimoniului unității administrativ-teritoriale, administratorul poate să propună consiliului local rezilierea sau denunțarea unilaterală a oricărui contract, a închirierilor neexpirate sau a altor contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu sunt executate în totalitate de către toate părțile implicate și nu pot fi executate în cadrul planului de redresare.
În urma deschiderii procedurii de insolvență, în termen de 5 zile, administratorul judiciar trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de unitatea administrativ-teritorială aflată în stare de insolvență, prin ordonatorul principal de credite, potrivit prevederilor art. 55 lit. c) .
Notificarea prevăzută la alin. (1) se publică, pe cheltuiala unității administrativ-teritoriale, într-un ziar local sau național de largă circulație.
Notificarea cuprinde
termenul-limită de depunere de către creditori a opozițiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, pronunțată ca urmare a cererii formulate de unitatea administrativ-teritorială, potrivit prevederilor art. 53 , precum și termenul de soluționare a opozițiilor, care nu poate depăși 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora
termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor, stabilit în intervalul cuprins între data deschiderii procedurii de insolvență și maximum 60 de zile de la deschidere, precum și cerințele pentru ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă
termenul-limită de verificare a creanțelor, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor, care nu depășește 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b)
termenul-limită de definitivare a tabelului creanțelor, care nu depășește 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c)
locul, data și ora primei ședințe a adunării creditorilor.
Prima ședință a adunării creditorilor este convocată în maximum 5 zile de la termenul-limită prevăzut la alin. (1) lit. d) .
În funcție de circumstanțele cauzei și pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate hotărî o prelungire a termenelor prevăzute la alin. (1) lit. b) cu maximum 30 de zile, la alin. (1) lit. c) cu maximum 15 zile și la alin. (1) lit. d) cu maximum 5 zile.
Dacă unitatea administrativ-teritorială are bunuri supuse înregistrării în cartea funciară sau în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, administratorul judiciar sau ordonatorul principal de credite, după caz, trimite autorităților ori instituțiilor care țin aceste registre o copie a hotărârii de deschidere a procedurii, spre a se face mențiune. Înscrierile pentru bunurile imobile se operează în cartea funciară, iar bunurile mobile, în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Cu excepția salariaților din aparatul de specialitate și a salariaților instituțiilor sau serviciilor publice de interes local sau județean, după caz, indiferent de forma de finanțare, ale căror creanțe sunt înregistrate de administratorul judiciar potrivit datelor contabile, toți ceilalți creditori ale căror creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii depun cererea de admitere a creanțelor în termenul stabilit în încheierea de deschidere a procedurilor și precizat în notificare; cererile de admitere a creanțelor sunt înregistrate într-un registru păstrat la grefa tribunalului.
Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii sunt admise provizoriu în tabelul preliminar al creanțelor.
Cererea de admitere a creanțelor cuprinde: numele și prenumele, denumirea creditorului, domiciliul sau, după caz, sediul social, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului și codul de identificare fiscală, respectiv numărul de înregistrare în Registrul de persoane juridice, după caz, suma datorată, temeiul creanței, mențiuni cu privire la eventualele drepturi de preferință sau garanții, precum și termenul scadent.
La cerere sunt anexate documentele justificative ale creanței și documentele de constituire a garanțiilor.
Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtător pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale și păstrarea la dosar a unor copii certificate de acestea. Administratorul judiciar face mențiunea pe cerere despre prezentarea originalelor. Originalele sunt prezentate la orice repartiție de sume între creditori, precum și la exercitarea votului în adunarea generală a creditorilor.
Toate creanțele sunt supuse procedurii de verificare, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii.
Administratorul judiciar procedează imediat la identificarea fiecărei cereri și realizează o cercetare detaliată pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe.
Creanțele exprimate sau consolidate în valută se înregistrează la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României, valabil la data deschiderii procedurii.
Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar întocmește și înregistrează la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele și precizând dacă sunt: chirografare, garantate, cu priorități sau sub condiție și arătând pentru fiecare numele sau denumirea creditorului, suma solicitată de creditor și suma acceptată de administratorul judiciar și termenul scadent.
Unitatea administrativ-teritorială, creditorii și orice altă parte interesată pot să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administrator în tabelul preliminar al creanțelor.
Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, pentru definitivarea tabelului creanțelor.
La termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului creanțelor judecătorul sindic va soluționa deodată, printr-o singură hotărâre, toate contestațiile, chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva patrimoniului unității administrativ-teritoriale.
După ce toate contestațiile la creanțe au fost soluționate, administratorul judiciar înregistrează, de îndată, la tribunal și are grijă să fie afișat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanțelor unității administrativ-teritoriale, arătând suma, prioritatea și situația garantată sau negarantată a fiecărei creanțe.
Creditorii care nu au depus declarații de creanță în termenul stabilit de art. 79 alin. (1) lit. b) nu își mai pot executa pretențiile față de o unitate administrativ-teritorială decât după închiderea procedurii.
Administratorul judiciar, împreună cu ordonatorul principal de credite, întocmește un plan de redresare care să includă elementele prevăzute la art. 75 alin. (9) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare. Planul de redresare este supus avizării direcției generale a finanțelor publice județene sau a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și camerei de conturi teritoriale, în termen de 3 zile de la finalizare, care vor emite avizul în termenul prevăzut la art. 79 alin. (2) , urmând a fi supus aprobării autorității deliberative potrivit prevederilor art. 75 alin. (10) din Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Planul de redresare indică mijloacele și termenele-limită pentru lichidarea datoriilor fiecărui creditor, incluse în planul de achitare a debitelor către creditori.
Planul de redresare include și un capitol distinct privind planul de achitare a debitelor către creditori.
Administratorul judiciar negociază cu creditorii aplicarea planului de achitare a debitelor, în cadrul căruia sunt prezentate și calendarul negociat pentru rambursarea datoriei, și condițiile de rambursare.
Planul de redresare poate defavoriza unele creanțe, poate prelungi data scadențelor și poate modifica rata dobânzii, penalitățile sau oricare alte clauze din cuprinsul contractului ori al celorlalte izvoare ale obligațiilor unității administrativ-teritoriale.
Se prezumă că o categorie de creanțe este defavorizată în planul de redresare dacă, pentru oricare dintre creanțele categoriei respective, acesta prevede o modificare fie a creanței, fie a condițiilor de realizare a acesteia.
Garanțiile create după declararea insolvenței nu sunt valide înainte de aprobarea, în scris, și acordarea garanției de continuare a furnizării serviciilor publice esențiale de către administratorul judiciar.
În cazul în care creanțele cuprinse în tabloul definitiv de creanțe au fost stinse integral, ordonatorul principal de credite și administratorul propun judecătorului-sindic încheierea procedurii de insolvență a unității administrativ-teritoriale.
Dacă planul de achitare a debitelor către creditori stipulează rambursarea a mai puțin de 100% din datorii, administratorul judiciar se asigură că sunt îndeplinite următoarele condiții
unitatea administrativ-teritorială respectă prevederile din planul de redresare
unitatea administrativ-teritorială a luat toate măsurile necesare pentru maximizarea veniturilor și reducerea cheltuielilor și încă nu poate să respecte toate obligațiile financiare
toate bunurile din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale care nu sunt necesare pentru furnizarea serviciilor publice esențiale au fost vândute, concesionate, închiriate, lichidate, iar serviciile și activitățile conexe, altele decât cele determinate ca fiind servicii publice esențiale, au fost desființate/sistate pentru a ajuta la îndeplinirea cererilor creditorilor
au fost întreprinse toate măsurile pentru reorganizarea compartimentelor din structura aparatului de specialitate al primarului sau consiliului județean, după caz, și din instituțiile sau serviciile publice de interes local sau județean, după caz, finanțate integral sau parțial prin subvenții de la bugetul local.
Planul de redresare este comunicat de administratorul judiciar tuturor creditorilor, în notificare precizându-se și data ședinței adunării creditorilor, ce are pe ordinea de zi deliberarea cu privire la acest plan.
Pentru validitatea deliberărilor cu privire la planul de redresare este necesară întrunirea voturilor majorității creditorilor, reprezentând cel puțin 2/3 din valoarea creanțelor.
Judecătorul-sindic convoacă o ședință, în termen de 20 de zile de la înregistrarea planului de redresare la tribunal, în care planul este admis, în forma inițială sau modificată, sau respins de judecătorul-sindic, după caz, după audierea persoanelor citate. În cazul respingerii planului, judecătorul-sindic acordă un nou termen pentru refacerea acestuia.
În momentul pronunțării hotărârii de admitere a planului de redresare, activitatea și structura aparatului de specialitate al primarului sau consiliului județean, după caz, și a instituțiilor sau serviciilor publice de interes local sau județean, după caz, indiferent de forma de finanțare, sunt reorganizate în mod corespunzător, iar creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate în consecință.
Creditorii își conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și fideiusorilor unității administrativ-teritoriale, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului.
Executarea planului de redresare nu poate dura mai mult de 3 ani, cu începere de la data admiterii acestuia.
Dacă planul de redresare stipulează o reducere de personal, se indică măsurile luate deja și măsurile care trebuie luate pentru restructurarea personalului.
Orice furnizor de servicii de electricitate, gaze, apă, telecomunicații și alte servicii similare nu are dreptul ca în perioada aplicării procedurii de insolvență potrivit prezentei ordonanțe de urgență să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către unitatea administrativ-teritorială sau către instituțiile și serviciile publice de interes local sau județean, după caz, indiferent de forma de finanțare.
Administratorul judiciar organizează procedura de lichidare a activelor aparținând domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, așa cum este prevăzut în planul de redresare.
Fondurile obținute prin vânzarea bunurilor aflate în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție de orice fel, sunt distribuite pentru achitarea
impozitelor, taxelor și a altor costuri asociate vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru păstrarea și gestionarea acestor bunuri, precum și plata salariilor angajaților
creanțelor garantate ale creditorilor, inclusiv sumele împrumutate, dobânzile, ratele modificate și orice tip de penalități, precum și a altor cheltuieli asociate.
Dacă sumele rezultate din vânzarea acestor bunuri au fost insuficiente pentru plata integrală a respectivelor creanțe garantate, creditorii beneficiază, pentru suma rămasă neplătită, de creanțe chirografare, potrivit ordinii de preferință corespunzătoare categoriei și naturii acestora.
Un creditor cu creanță garantată este îndreptățit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului supus garanției lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptățit să le primească ulterior din prețul obținut prin vânzarea bunului supus garanției sale, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul supus garanției sale ar fi fost vândut anterior distribuirii.
Creanțele negarantate sunt plătite în ordinea stabilită de art. 68-72 din Legea nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și au aceeași ordine de preferință.
În cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile stării de insolvență a unității administrativ-teritoriale, judecătorul-sindic pronunță o hotărâre de închidere a procedurii, chiar dacă nu au fost stinse toate creanțele cuprinse în planul de redresare. Restul creanțelor nestinse în procedura de insolvență vor fi cuprinse în planul de redresare a stării de criză financiară.
Sentința de închidere a procedurii este notificată de judecătorul-sindic unității administrativ-teritoriale și tuturor creditorilor, pentru efectuarea mențiunii în registrul local al situațiilor de insolvență a unităților administrativ-teritoriale, și se afișează în extras la sediul tribunalului.
La cererea administratorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului unității administrativ-teritoriale, ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către persoanele cu atribuții de administrare a patrimoniului unității administrativ-teritoriale, care au contribuit la intrarea unității administrativ-teritoriale în această situație, prin una dintre următoarele fapte
folosirea bunurilor sau creditelor unității administrativ-teritoriale în scop personal, colectiv sau în beneficiul altei persoane
au dispus, în interes personal, colectiv sau în beneficiul altei persoane, continuarea unei activități care determina intrarea în starea de insolvență a unității administrativ-teritoriale
utilizarea de falsuri contabile, declararea dispariției unor documente contabile sau nerespectarea legislației în vigoare la completarea registrelor contabile
abuzul sau ascunderea unor activități ale unității administrativ-teritoriale sau creșterea fictivă a acestor activități
utilizarea de mijloace ilicite pentru obținerea de fonduri pentru unitatea administrativ-teritorială, în vederea amânării suspendării plăților
au efectuat plata unor datorii către un anumit creditor, în detrimentul altor creditori, în decurs de 120 de zile, anterior introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență.
Aplicarea prevederilor alin. (1) nu exclude răspunderea penală sau contravențională pentru faptele ce constituie infracțiuni, respectiv contravenții.
Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 110 se efectuează de către executorul judecătoresc, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
Aplicarea prevederilor de la alin. (1) nu exclude răspunderea penală sau contravențională, după caz.
Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și toate persoanele implicate sunt eliberate de orice sarcină sau responsabilitate care vizează procedura, unitatea administrativ-teritorială și patrimoniul acesteia, creditorii și titularii de garanții.