Înapoi la Legislație

Legea nr. 273/2006 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
25 februarie 2026ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026
Text consolidat la
25 februarie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
96

Pe scurt

Legea nr. 273/2006: LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 25 februarie 2026, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 25 februarie 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
96 articole.
Cuprins

LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanțele publice locale

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 74 · Criza financiară

(1)

Criza financiară este starea patrimoniului unității administrativ-teritoriale caracterizată prin existența unor dificultăți financiare, prin lipsa acută de disponibilități bănești, ce conduce la neachitarea obligațiilor de plată, lichide și exigibile, pe o anumită perioadă de timp. Criza financiară este prezumată în una dintre următoarele situații

a)

neachitarea obligațiilor de plată, lichide și exigibile, mai vechi de 90 de zile și care depășesc 15% din cheltuielile prevăzute în bugetul general al unității administrativ-teritoriale respective, cu excepția celor aflate în litigiu comercial

b)

neachitarea drepturilor salariale prevăzute în bugetul local de venituri și cheltuieli sau în bugetele instituțiilor sau serviciilor publice de interes local sau județean, după caz, pe o perioadă mai mare de 90 de zile de la data scadenței

(2)

Situația de criză financiară poate fi sesizată de ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, de ordonatorii secundari de credite și ordonatorii terțiari de credite din cadrul serviciilor publice subordonate consiliului local, de conducătorii societăților comerciale sau ai regiilor autonome din subordinea consiliului local, de diverși creditori, de directorul direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București și de structurile teritoriale ale Curții de Conturi. Sesizarea se face la direcția generală a finanțelor publice județene sau a municipiului București și la ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale care se află în situația de criză financiară.

(3)

În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale are obligația furnizării situației economico-financiare și a concluziei de încadrare sau neîncadrare în prevederile alin. (1) .

(4)

Ordonatorul principal de credite, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatarea crizei financiare, convoacă autoritatea deliberativă și sesizează direcția generală a finanțelor publice județeană sau a municipiului București, după caz.

(5)

Autoritatea deliberativă ia act, în condițiile legii, de existența situației de criză financiară, mandatează ordonatorul principal de credite pentru elaborarea planului de redresare financiară și analizează propuneri care să fie cuprinse în planul de redresare financiară prezentat de ordonatorul principal de credite.

(6)

În termen de 30 zile calendaristice de la adoptarea hotărârii prin care a fost declarată starea de criză financiară, ordonatorul principal de credite împreună cu ceilalți membrii ai comitetului pentru situații de criză financiară pregătesc un plan de redresare financiară a unității administrativ-teritoriale.

(7)

Planul de redresare financiară cuprinde planificarea economico-financiară și bugetară pe perioada procedurii de redresare financiară, care presupune

1.

o prezentare a situației economico-financiare a unității administrativ-teritoriale

2.

măsuri care să asigure prestarea serviciilor publice esențiale de către autoritățile administrației publice locale pe durata aplicării planului de redresare financiară

3.

măsuri de îmbunătățire a managementului financiar și a mecanismelor de control necesare pentru eficientizarea furnizării serviciilor publice esențiale

4.

măsuri de creștere a gradului de colectare a veniturilor proprii, precum și de generare de venituri suplimentare

5.

măsuri pentru reducerea cheltuielilor

6.

planificarea economico-financiară și bugetară pe perioada procedurii de redresare financiară, care presupune

a)

analiza tuturor veniturilor și cheltuielilor bugetare, recomandări pentru creșterea veniturilor și reducerea cheltuielilor, precum și elaborarea de rectificări ale bugetului local

b)

proiecția veniturilor și cheltuielilor pentru anul curent și pentru următorii 2 ani

c)

restructurarea conducerii, organizării și gestionării aparatului de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, a serviciilor și instituțiilor publice de interes local sau județean, după caz

7.

stabilirea sarcinilor pentru îndeplinirea prevederilor din planul de redresare financiară pe obiective, persoane responsabile și termene.

(8)

Controlul executării și îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de redresare financiară este realizat de comitetul pentru situații de criză financiară.

(9)

Planul de redresare financiară este supus spre aprobare autorității deliberative în termen de 3 zile lucrătoare de la elaborare și va fi adoptat în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunere. În cazul în care planul de redresare financiară nu este adoptat, autoritatea deliberativă se întrunește în termen de 3 zile lucrătoare de la data dezbaterii în ultima ședință pentru reanalizarea acestuia. Dacă planul de redresare financiară nu se adoptă, acesta se consideră aprobat în forma propusă de inițiator.

(10)

Planul de redresare financiară poate fi modificat, la cererea ordonatorului principal de credite, ori de câte ori este necesar, în cazul în care apar date, informații sau fapte necunoscute la momentul aprobării acestuia, dacă acestea pot împiedica procesul de redresare financiară. Noul plan este elaborat de ordonatorul principal de credite împreună cu membrii comitetului pentru situații de criză financiară și se supune aprobării autorității deliberative.

(11)

Ordonatorul principal de credite are obligația ca în perioada desfășurării procedurii de redresare a crizei financiare să asigure funcționarea eficientă și eficace a serviciilor publice esențiale.

(12)

Autoritatea deliberativă declară, la cererea ordonatorului principal de credite și cu avizul consultativ al comitetului pentru situații de criză financiară, încetarea situației de criză financiară, prin adoptarea unei hotărâri, dacă

a)

criteriile prevăzute la alin. (1) nu s-au mai evidențiat timp de 180 de zile calendaristice

b)

sunt îndeplinite criteriile pentru declararea stării de insolvență, prevăzute de art. 75 , caz în care unitatea administrativ-teritorială este supusă procedurii insolvenței, prevăzută de prezenta lege.

(13)

Situația de criză financiară, respectiv încetarea acesteia, se înregistrează, în termen de 5 zile de la declararea situației de criză financiară, de către ordonatorul principal de credite, respectiv de la aprobarea încetării stării de criză financiară, în registrul local al situațiilor de criză financiară a unităților administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București. Acestea vor comunica lunar situațiile de deschidere sau de închidere a crizelor financiare înregistrate Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul național al situațiilor de criză financiară a unităților administrativ-teritoriale.

Art. 75 · Insolvența

(1)

Insolvența este starea patrimoniului unității administrativ-teritoriale caracterizată prin existența unor dificultăți financiare, prin lipsa acută de disponibilități bănești, ce conduce la neachitarea obligațiilor de plată, lichide și exigibile, pe o anumită perioadă de timp. Insolvența este prezumată în una dintre următoarele situații

a)

neachitarea obligațiilor de plată, lichide și exigibile, mai vechi de 120 de zile și care depășesc 50% din cheltuielile prevăzute în bugetul general al unităților administrativ-teritoriale, fără a se lua în calcul cele aflate în litigiu comercial

b)

neachitarea drepturilor salariale izvorâte din raporturile de muncă și prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, pe o perioadă mai mare de 120 de zile de la data scadenței.

(2)

Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanțe certe, lichide și exigibile împotriva unei unități administrativ-teritoriale, cu o valoare însumată care depășește 50% din bugetul acesteia pe o perioadă de 120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul în a cărui circumscripție își are sediul unitatea administrativ-teritorială o cerere de deschidere a procedurii insolvenței acestei unități administrativ-teritoriale.

(3)

În termen de 30 de zile de la solicitarea oricărei persoane interesate, ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale are obligația furnizării situației economico-financiare și a concluziei de încadrare sau neîncadrare în prevederile alin. (1) .

(4)

Ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale are obligația ca, în termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvență care a intervenit potrivit alin. (1) , să solicite deschiderea procedurii privind insolvența unității administrativ-teritoriale, prin cerere depusa la tribunalul în a cărui circumscripție se află unitatea administrativ-teritorială respectivă. Ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale are obligația de a notifica deschiderea procedurii de insolvență creditorilor și oricăror persoane interesate.

(5)

Introducerea prematură, cu rea-credință, de către ordonatorul principal de credite a cererii prevăzute la alin. (4) atrage răspunderea acestuia, în condițiile legii, pentru prejudiciile pricinuite părții interesate.

(6)

Judecătorul-sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, va numi un administrator.

(7)

În termen de 30 de zile calendaristice administratorul judiciar elaborează planul de redresare a insolvenței, împreună cu ordonatorul principal de credite, cu avizul direcției generale a finanțelor publice județene sau al Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și al camerei de conturi teritoriale.

(8)

Administratorul sau ordonatorul principal de credite, după caz, are obligația ca în perioada desfășurării procedurii de insolvență să asigure furnizarea eficientă și eficace a serviciilor publice esențiale, în condițiile legii.

(9)

Planul de redresare a insolvenței va cuprinde

a)

masurile de restabilire a viabilității financiare a unității administrativ-teritoriale

b)

masurile de continuare a prestării serviciilor esențiale ale unității administrativ-teritoriale, pe toată perioada insolvenței acesteia

c)

planul de achitare a debitelor către creditori. (10) Planul de redresare a insolvenței se supune aprobării consiliului local, în termen de 10 zile de la întocmirea conform prevederilor alin. (7) , și devine obligatoriu atât pentru autoritatea deliberativă, cât și pentru ordonatorul principal de credite al unității administrativ-teritoriale.

(11)

În caz de neadoptare în termenul prevăzut la alin. (10) , administratorul va propune judecătorului-sindic emiterea hotărârii de preluare a atribuțiilor de ordonator principal de credite de către administrator.

(12)

Administratorul va monitoriza respectarea planului de redresare a insolvenței.

(13)

În caz de nerespectare a planului de redresare a insolvenței, administratorul va propune judecătorului-sindic suspendarea atribuțiilor de ordonator principal de credite și emiterea hotărârii de preluare a atribuțiilor de ordonator de credite de către administrator.

(14)

Ordonatorului principal de credite și autorității deliberative a unității administrativ-teritoriale le este interzisă exercitarea oricăror atribuții cu implicații financiare pe toată perioada gestionării situației de insolvență, conform prevederilor alin. (11)-(13) , atribuții care se exercita exclusiv de administratorul numit în condițiile alin. (6) , (11) sau (13) .

(15)

În cazul în care nu mai sunt îndeplinite condițiile stării de insolvență a unității administrativ-teritoriale, judecătorul-sindic pronunță o sentință de închidere a procedurii, chiar dacă nu au fost stinse toate creanțele cuprinse în planul de redresare a stării de insolvență. Restul creanțelor nestinse în procedura de insolvență vor fi cuprinse în planul de redresare a stării de criză financiară. Sentința de închidere a procedurii este notificată de administratorul judiciar direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, după caz, pentru efectuarea mențiunii în registrul local al situațiilor de insolvență a unităților administrativ-teritoriale.

(16)

Prin închiderea procedurii insolvenței, administratorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la aplicarea procedurii față de ordonatorul principal de credite, față de patrimoniul unității administrativ-teritoriale, precum și față de creditori. În termen de 30 de zile de la notificarea prevăzută la alin. (15) , între administrator și ordonatorul principal de credite se încheie un proces-verbal de predare-primire cu privire la operațiunile derulate în timpul procedurii insolvenței.

(17)

Unitatea administrativ-teritorială revine la statutul de criză financiară, iar ordonatorul principal de credite și consiliul local își reiau atribuțiile și vor proceda conform art. 74 la aplicarea întocmai a planului de redresare financiară pentru ieșirea unității administrativ-teritoriale din criza financiară.

(18)

Cheltuielile ocazionate cu plata indemnizației administratorului și îndeplinirea procedurii de redresare a insolvenței reprezintă cheltuieli ale unității administrativ-teritoriale și se suporta din bugetul acesteia.

(19)

Situația de deschidere a procedurii de insolvență, respectiv de închidere a acesteia, se înregistrează în termen de 5 zile de la declararea situației de insolvență, respectiv de la notificarea hotărârii judecătorești de închidere a procedurii de către ordonatorul principal de credite, în registrul local al situațiilor de insolvență a unităților administrativ-teritoriale, care este gestionat de direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București. Acestea vor comunica lunar situațiile de deschidere sau de închidere a procedurilor de insolvență înregistrate Ministerului Finanțelor Publice, pentru a fi înregistrate în registrul național al situațiilor de insolvență a unităților administrativ-teritoriale.

Art. 75^1 · Excepții

Prevederile art. 14 alin. (6)-(8) și ale art. 49 alin. (6)-(13) nu se aplică unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale care intră în procedura de criză financiară, respectiv de insolvență, potrivit legii speciale prevăzute la art. 85

Art. 76 · Comitetul pentru finanțe publice locale

(1)

Se înființează Comitetul pentru finanțe publice locale, organism cu rol consultativ în procesul de elaborare a unor reglementari cu caracter financiar, care privesc în mod direct bugetele locale și de stabilire a sumelor de echilibrare ce se alocă anual de la bugetul de stat pentru bugetele locale, structura de tip partenerial, fără personalitate juridică.

(2)

Comitetul pentru finanțe publice locale este compus din câte un reprezentant desemnat de

a)

Parlamentul României

b)

Ministerul Administrației și Internelor

c)

Ministerul Finanțelor Publice

d)

structura asociativă a comunelor din România

e)

structura asociativă a orașelor din România

f)

structura asociativă a municipiilor din România

g)

structura asociativă a consiliilor județene din România.

(3)

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Administrației și Internelor, prin structurile de specialitate, asigura împreună secretariatul tehnic al Comitetului pentru finanțe publice locale.

(4)

Modul de funcționare și atribuțiile Comitetului pentru finanțe publice locale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 76^1 · Proceduri de publicitate a bugetelor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale

(1)

Ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice locale au obligația publicării pe paginile de internet ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale a următoarelor documente și informații

a)

proiectele bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) supuse consultării publice, inclusiv anexele acestora, în maximum două zile lucrătoare de la supunerea spre consultare publică

b)

comunicările prevăzute la art. 57 alin. (2^1) , în maximum 5 zile lucrătoare de la primire

c)

bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) aprobate, inclusiv anexele acestora, în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare

d)

situațiile financiare asupra execuției bugetare trimestriale și anuale aferente bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) , inclusiv plățile restante, în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea la direcțiile generale ale finanțelor publice

e)

bugetul general consolidat al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, întocmit potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, în maximum 5 zile lucrătoare de la prezentarea în consiliul local

f)

registrul datoriei publice locale, precum și registrul garanțiilor locale, actualizate anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an

g)

programul de investiții publice al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare.

(2)

Informațiile prevăzute la alin. (1) se transmit în format electronic în termen de 5 zile lucrătoare de la termenele prevăzute la alin. (1) Ministerului Administrației și Internelor, în vederea publicării pe pagina de internet a acestuia.

(3)

Se consideră îndeplinită obligația prevăzută la alin. (2) numai după obținerea numărului de înregistrare generat automat de programul informatic după încărcarea informațiilor.

(4)

Unitățile administrativ-teritoriale care până la data de 31 decembrie 2010 nu au pagini de internet publică documentele și informațiile prevăzute la alin. (1) , în termenele respective, la avizierul aflat la sediul acestora, fără a fi exceptate de la aplicarea prevederilor alin. (2) și (3) .

(5)

Unitățile administrativ-teritoriale care se încadrează în prevederile alin. (4) au obligația ca până la data de 31 decembrie 2010 să realizeze și să operaționalizeze pagini de internet proprii.

Art. 77 · Infracțiuni și pedepse

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă

a)

angajarea, ordonanțarea și efectuarea de plăți peste limitele maxime ale sumelor aprobate la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)

b)

angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) peste limita creditelor bugetare aprobate

c)

exercitarea oricăror atribuții cu implicații financiare pe toată perioada gestionării situației de insolvență, conform prevederilor art. 75 alin. (11)-(13) , de către ordonatorul principal de credite sau de către autoritatea deliberativă a unității administrativ-teritoriale aflate în procedură de insolvență

Art. 78 · Contravenții și sancțiuni

(1)

Constituie contravenții următoarele fapte

a)

nerespectarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) , art. 14 alin. (3) și (4) , art. 19 alin. (2) , art. 40 , art. 44 , art. 45 , art. 57 și ale art. 69 alin. (2) și (4)

c)

nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și (6) , art. 14 alin. (1) și (6) , art. 23 , art. 30 alin. (3)-(6) , art. 32 alin. (7) , art. 38 , art. 39 alin. (3)-(6) , art. 63 , art. 73 alin. (1) și ale art. 75 alin. (4) și (6)

d)

nerespectarea dispozițiilor art. 14 alin. (8) , art. 49 alin. (8) , (9) , (12)-(14) , art. 61 alin. (3) *)

e)

nerespectarea dispozițiilor art. 62 alin. (9) și (10) .

(2)

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cele de la alin. (1) lit. b) , cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, iar cele de la alin. (1) lit. c) , cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.

(2^1)

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. d) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei.

(2^2)

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. e) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 40.000 lei.

(3)

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către persoane împuternicite în acest scop de Curtea de Conturi, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, potrivit legii.

Art. 79 · Legislația aplicată contravenției

Contravențiilor prevăzute la art. 78 li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu exceptia art. 28 și 29

Art. 80 · Contabilitate publică

(1)

Contabilitatea publică a instituțiilor publice locale, definite potrivit prezentei legi, va cuprinde

a)

contabilitatea veniturilor și cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercițiului bugetar

b)

contabilitatea generală, bazată pe principiul constatării drepturilor și obligațiilor, care să reflecte evoluția situației financiare și patrimoniale, precum și a excedentului sau a deficitului patrimonial

c)

abrogată.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice stabilește prin norme metodologice procedurile contabile și sistemul de raportare privind informațiile furnizate de contabilitatea publică.

Art. 81

Regimul veniturilor bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) Întocmirea și depunerea declarațiilor, stingerea obligațiilor bugetare, soluționarea contestațiilor, controlul fiscal, executarea creanțelor bugetare, precum și cele referitoare la evaziunea fiscala se supun legislației în domeniu.

Art. 82

(1)

Cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului, precum și cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin dispoziție a autorității executive, potrivit legii, urmând ca la prima ședință a autorității deliberative să se valideze modificările respective.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , cu sumele aprobate prin hotărâre a Guvernului, din fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului, precum și cu alte sume alocate de la bugetul de stat sau retrase prin acte normative, se majorează, respectiv se diminuează bugetele locale prin decizie emisă de persoana care îndeplinește calitatea de ordonator principal de credite în condițiile art. 117 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și modificările ulterioare, cu avizul administrației județene a finanțelor publice.

(3)

Prin excepție de la prevederile art. 61 alin. (1) , în cazul unităților administrativ-teritoriale care au consiliile locale dizolvate și nu s-a putut reconstitui consiliul local, în condițiile legii, primarul poate aproba, prin dispoziție, contractarea unui împrumut pentru asigurarea cofinanțării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de postaderare de la Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2007-2013, respectiv pentru asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile asociate acestora.

Art. 83

Abrogat.

Art. 84 · Norme metodologice și instrucțiuni

În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice sunt autorizate să emită norme metodologice și instrucțiuni de aplicare

Art. 85 · Procedura crizei financiare și a insolvenței unităților administrativ-teritoriale

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul de lege speciala privind procedura de aplicare a prevederilor art. 74 și 75

Art. 86 · Intrarea în vigoare

(1)

Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2007, cu următoarele excepții

a)

art. 61 , care intra în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi

b)

art. 33 alin. (4) lit. f) și g) intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, iar art. 74 și 75 , la data intrării în vigoare a legii speciale prevăzute la art. 85

c)

art. 26 alin. (7) , art. 33 alin. (8) și art. 41 , care intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2008, în vederea fundamentării proiecției bugetare pentru anul 2009.

(2)

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 19 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2004 ,cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Anexa nr. 1

LISTA impozitelor, taxelor și altor venituri ale bugetelor locale Denumirea veniturilor Nr. crt. CAPITOLUL I Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor A. Venituri proprii: 1. Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor județene ... 2. Cote defalcate din impozitul pe venit: a) cote defalcate din impozitul pe venit; ... b) sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. ... 3. Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital: – alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital ... 4. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități: a) taxa asupra mijloacelor de transport; ... b) taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare ... 5. Venituri din proprietate: a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor județene; ... b) restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți; ... c) venituri din concesiuni și închirieri; ... d) venituri din dividende; ... e) alte venituri din proprietate. ... 6. Venituri din prestări de servicii și alte activități: a) venituri din prestări de servicii; ... b) contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială; ... c) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri; ... d) alte venituri din prestări de servicii și alte activități. ... 7. Amenzi, penalități și confiscări: a) venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale; ... b) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea, potrivit legii; ... c) alte amenzi, penalități și confiscări. ... 8. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice; ... b) venituri din privatizare; ... c) venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat. ... B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ... C. Donații și sponsorizări ... D. Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații ... E. Operațiuni financiare. ... CAPITOLUL II Veniturile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București A. Venituri proprii: 1. Impozit pe profit de la regiile autonome și societățile comerciale de sub autoritatea consiliilor locale ... 2. Cote defalcate din impozitul pe venit: a) cote defalcate din impozitul pe venit; ... b) sume alocate de consiliul județean din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. ... 3. Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital: – alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital. ... 4. Impozite și taxe pe proprietate: a) impozit pe clădiri; ... b) impozit pe terenuri; ... c) taxe juridice din timbru, taxe de timbru pentru activitatea notarială și alte taxe de timbru; ... d) alte impozite și taxe pe proprietate. ... 5. Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii: – taxe hoteliere. ... 6. Taxe pe servicii specifice: a) impozit pe spectacole; ... b) alte taxe pe servicii specifice. ... 7. Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități: a) taxe asupra mijloacelor de transport; ... b) taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare; ... c) alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități. ... 8. Alte impozite și taxe fiscale: – alte impozite și taxe fiscale. ... 9. Venituri din proprietate: a) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome de sub autoritatea consiliilor locale; ... b) restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenți; ... c) venituri din concesiuni și închirieri; ... d) venituri din dividende; ... e) alte venituri din proprietate. ... 10. Venituri din dobânzi: – alte venituri din dobânzi. ... 11. Venituri din prestări de servicii și alte activități: a) venituri din prestări de servicii; ... b) contribuția părinților sau susținătorilor legali pentru întreținerea copiilor în creșe; ... c) contribuția persoanelor beneficiare ale cantinelor de ajutor social; ... d) taxe din activități cadastrale și agricultura; ... e) contribuția lunară a părinților pentru întreținerea copiilor în unitățile de protecție socială; ... f) venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri; ... g) alte venituri din prestări de servicii și alte activități. ... 12. Venituri din taxe administrative, eliberări de permise: a) taxe extrajudiciare de timbru; ... b) alte venituri din taxe administrative, eliberări de permise. ... 13. Amenzi, penalități și confiscări: a) venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale; ... b) penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere a declarației de impozite și taxe; ... c) încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea, potrivit legii; ... d) alte amenzi, penalități și confiscări. ... 14. Diverse venituri: a) vărsăminte din venituri și/sau disponibilitățile instituțiilor publice; ... b) alte venituri. ... 15. Venituri din valorificarea unor bunuri: a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice; ... b) venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului; ... c) venituri din privatizare; ... d) venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat. ... B. Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ... C. Donații și sponsorizări ... D. Subvenții de la bugetul de stat și de la alte administrații ... E. Operațiuni financiare. ... NOTĂ: Veniturile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecționării legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.

Anexa nr. 2

LISTA cheltuielilor care se prevăd în bugetele locale Denumirea cheltuielilor Nr. crt. CAPITOLUL I Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale județelor 1. Autorități publice și acțiuni externe: – autorități executive. ... 2. Alte servicii publice generale: a) fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale; ... b) fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat; ... c) fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale; ... d) servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor; ... e) alte servicii publice generale. ... 3. Dobânzi ... 4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației: – transferuri din bugetele consiliilor județene pentru finanțarea centrelor de zi pentru protecția copilului. ... 5. Apărare: – apărare națională (centre militare). ... 6. Ordine publică și siguranță națională: a) politie comunitară; ... b) protecție civilă și protecția contra incendiilor. ... 7. Învățământ: a) învățământ preșcolar și primar; – învățământ preșcolar; ... – învățământ primar; ... *) Se cuprind cheltuielile pentru acordarea de produse lactate și de panificație, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din clasele I-IV din învățământul de stat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2003 , cu modificările și completările ulterioare. b) învățământ special; ... c) alte cheltuieli în domeniul învățământului. ... 8. Sănătate: a) servicii medicale în unitățile sanitare cu paturi: – spitale generale; ... b) alte cheltuieli în domeniul sănătății: – alte instituții și acțiuni sanitare. ... 9. Cultura, recreere și religie: a) servicii culturale: – biblioteci publice județene; ... – muzee; ... – instituții publice de spectacole și concerte; ... – scoli populare de arta și meserii; ... – centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale; ... – consolidarea și restaurarea monumentelor istorice; ... – alte servicii culturale; ... b) servicii recreative și sportive: – sport; ... c) servicii religioase; ... d) alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei. ... 10. Asigurări și asistență socială: a) asistență acordată persoanelor în vârstă; ... b) asistență socială în caz de boli și invalidități: – asistență socială în caz de invalidități; ... c) asistență socială pentru familie și copii; ... d) alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistentei sociale. ... 11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică: a) alimentare cu apa și amenajări hidrotehnice: – alimentare cu apa; ... – amenajări hidrotehnice; ... b) alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale. ... 12. Protecția mediului: a) salubritate și gestionarea deșeurilor: – colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor. ... 13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă: a) acțiuni generale economice și comerciale: – prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor; ... – programe de dezvoltare regională și locală; ... – alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale. ... 14. Combustibil și energie: a) energie termică; ... b) alte cheltuieli privind combustibilii și energia. ... 15. Agricultura, silvicultura, piscicultura și vânătoare: a) agricultura: – protecția plantelor și carantina fitosanitara. ... 16. Transporturi: a) transport rutier: – drumuri și poduri; ... b) transport aerian: – aviația civilă; ... c) alte cheltuieli în domeniul transporturilor. ... 17. Alte acțiuni economice: a) zone libere; ... b) turism; ... c) proiecte de dezvoltare multifuncțională; ... d) alte acțiuni economice. ... CAPITOLUL II Cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și al municipiului București 1. Autorități publice și acțiuni externe: – autorități executive. ... 2. Alte servicii publice generale: a) fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților administrației publice locale; ... b) fondul de garantare a împrumuturilor externe, contractate/garantate de stat; ... c) fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, contractate/garantate de autoritățile administrației publice locale; ... d) servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor; ... e) alte servicii publice generale. ... 3. Dobânzi ... 4. Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administrației: – transferuri din bugetele locale pentru instituțiile de asistență socială pentru persoanele cu handicap. ... 5. Apărare: – apărare națională (centre militare). ... 6. Ordine publică și siguranță națională: a) politie comunitară; ... b) protecție civilă și protecția contra incendiilor. ... 7. Învățământ: a) învățământ preșcolar și primar: – învățământ preșcolar; ... – învățământ primar; ... b) învățământ secundar: – învățământ secundar inferior; ... – învățământ secundar superior; ... – învățământ profesional; ... c) învățământ postliceal; ... d) învățământ special; ... *) Pentru bugetele sectoarelor municipiului București. e) servicii auxiliare pentru educație: – internate și cantine pentru elevi; ... – alte servicii auxiliare; ... f) alte cheltuieli în domeniul învățământului. ... 8. Sănătate: a) servicii medicale în unitățile sanitare cu paturi: – spitale generale; ... b) alte cheltuieli în domeniul sănătății: – alte instituții și acțiuni sanitare. ... 9. Cultura, recreere și religie: a) servicii culturale: – biblioteci publice comunale, orășenești, municipale; ... – muzee; ... – instituții publice de spectacole și concerte; ... – scoli populare de arta și meserii; ... **) Pentru bugetul municipiului București. – case de cultura; ... – cămine culturale; ... – centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale; ... – consolidarea și restaurarea monumentelor istorice; ... – alte servicii culturale; b) servicii recreative și sportive: – sport; ... – tineret; ... – întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement; ... c) servicii religioase; ... d) alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei. ... 10. Asigurări și asistență socială: a) asistență socială în caz de boli și invalidități: – asistență socială în caz de invalidități; ... b) asistență socială pentru familie și copii; ... *) Pentru bugetele sectoarelor municipiului București. c) ajutoare pentru locuințe; ... d) creșe; ... e) prevenirea excluderii sociale: – ajutor social; ... – cantine de ajutor social; ... f) alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistentei sociale. ... 11. Locuințe, servicii și dezvoltare publică: a) locuințe: – dezvoltarea sistemului de locuințe; ... – alte cheltuieli în domeniul locuințelor; ... b) alimentare cu apa și amenajări hidrotehnice: – alimentare cu apa; ... – amenajări hidrotehnice; ... c) iluminat public și electrificări rurale; ... d) alimentare cu gaze naturale în localități; ... e) alte servicii în domeniile locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale. ... 12. Protecția mediului: a) salubritate și gestionarea deșeurilor: – salubritate; ... – colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor; ... b) canalizare și tratarea apelor reziduale. ... 13. Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă: a) acțiuni generale economice și comerciale: – prevenirea și combaterea inundațiilor și ghețurilor; ... – stimularea întreprinderilor mici și mijlocii; ... – programe de dezvoltare regională și locală; ... – alte cheltuieli pentru acțiuni generale economice și comerciale. ... 14. Combustibil și energie: a) energie termică; ... b) alți combustibili; ... c) alte cheltuieli privind combustibilii și energia. ... 15. Agricultura, silvicultura, piscicultura și vânătoare: a) agricultura: – protecția plantelor și carantina fitosanitara; ... *) Pentru bugetul municipiului București. – alte cheltuieli în domeniul agriculturii. ... 16. Transporturi: a) transport rutier: – drumuri și poduri; ... – transport în comun; ... – străzi; ... b) alte cheltuieli în domeniul transporturilor. ... 17. Alte acțiuni economice: a) Fondul Român de Dezvoltare Socială; ... b) zone libere; ... c) turism; ... d) proiecte de dezvoltare multifuncțională; ... e) alte acțiuni economice. ... NOTĂ: Cheltuielile bugetelor locale pot fi actualizate ca urmare a perfecționării legislației fiscale, precum și prin legile bugetare anuale, în concordanță cu programele de creștere a autonomiei financiare a unităților administrativ-teritoriale și de descentralizare a serviciilor publice.

Legea nr. 273/2006 – text integral | LawChat