Înapoi la Legislație

OUG nr. 34/2006 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
375

Pe scurt

OUG nr. 34/2006: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 (*actualizată*) privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (actualizată la data de 10 iulie 2014*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
375 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 (*actualizată*) privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (actualizată la data de 10 iulie 2014*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prezenta ordonanță de urgență reglementează regimul juridic al contractului de achiziție publică, al contractului de concesiune de lucrări publice și al contractului de concesiune de servicii, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu aceste proceduri.

Art. 2

(1)

Scopul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie

a)

promovarea concurenței între operatorii economici

b)

garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici

c)

asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică

d)

asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante.

(2)

Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt

a)

nediscriminarea

b)

tratamentul egal

c)

recunoașterea reciprocă

d)

transparența

e)

proporționalitatea

f)

eficiența utilizării fondurilor

Art. 3

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații

a)

acceptarea ofertei câștigătoare - comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire prin care autoritatea contractantă își manifestă acordul de a se angaja juridic în contractul de achiziție publică ce va fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost desemnată câștigătoare

Art. 3^1

Contractele de achiziție publică sunt

a)

contracte de lucrări

b)

contracte de furnizare

c)

contracte de servicii.

Art. 4

(1)

Contractul de lucrări este acel contract de achiziție publică care are ca obiect

a)

fie execuția de lucrări legate de una dintre activitățile cuprinse în anexa nr. 1 sau execuția unei construcții

b)

fie atât proiectarea, cât și execuția de lucrări legate de una dintre activitățile cuprinse în anexa nr. 1 sau atât proiectarea, cât și execuția unei construcții

c)

fie realizarea prin orice mijloace a unei construcții care corespunde necesității și obiectivelor autorității contractante, în măsura în care acestea nu corespund prevederilor lit. a) și b).

Art. 5

(1)

Contractul de furnizare este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări, care are ca obiect furnizarea unuia sau mai multor produse, prin cumpărare, inclusiv în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opțiune de cumpărare.

(2)

Contractul de achiziție publică ce are ca obiect principal furnizarea de produse și, cu titlu accesoriu, operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune a acestora este considerat contract de furnizare.

Art. 6

(1)

Contractul de servicii este acel contract de achiziție publică, altul decât contractul de lucrări sau de furnizare, care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii, astfel cum acestea sunt prevăzute în anexele nr. 2A și 2B.

Art. 7

Contractul de achiziție publică care are ca obiect atât furnizarea de produse, cât și prestarea de servicii este considerat

a)

contract de furnizare, dacă valoarea estimată a produselor este mai mare decât valoarea estimată a serviciilor prevăzute în contractul respectiv

b)

contract de servicii, dacă valoarea estimată a serviciilor este mai mare decât valoarea estimată a produselor prevăzute în contractul respectiv.

Art. 8

Este autoritate contractantă în sensul prezentei ordonanțe de urgență

a)

oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local

b)

oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial și care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:

Art. 8^1

Derularea unui proiect în cadrul unui parteneriat public-public se supune regulilor din domeniul achizițiilor publice.

Articolele următoare · 10 din 375