Înapoi la Legislație

OUG nr. 26/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Emitent
GUVERNUL
Articole
65

Pe scurt

OUG nr. 26/2004: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 29 aprilie 2004 (*actualizată*) privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări (actualizată până la data de 4 noiembrie 2004*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
65 articole.
Cuprins

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 29 aprilie 2004 (*actualizată*) privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări (actualizată până la data de 4 noiembrie 2004*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică societăților comerciale la care statul este acționar și aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului sau societăților comerciale privatizate de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, la care se aprobă consolidarea conform prevederilor cap. V.

Art. 2

În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații

a)

APAPS - Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului

b)

certificat de obligații bugetare - certificatul emis de instituția bugetară, la solicitarea APAPS, privind datoriile restante ale societății comerciale, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel aferente acestora. Pentru creanțele preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 577/2003 , certificatul de obligații bugetare va fi emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală

c)

creanțe proprii și credite bugetare gestionate de către APAPS - dividende, fonduri de restructurare și redresare, credite garantate de către APAPS, împrumuturi pentru plata furnizorilor de utilități, precum și sumele lăsate la privatizare cu titlu gratuit la dispoziția societății comerciale, în situația desființării contractelor de privatizare

d)

notificarea APAPS - notificarea transmisă societății comerciale de către APAPS cu privire la datoriile reprezentând creanțele proprii și/sau credite bugetare gestionate de către APAPS

e)

ordin comun - actul administrativ prin care se acordă înlesnirile la plata obligațiilor bugetare restante ale societății comerciale, emis de către APAPS împreună cu fiecare creditor bugetar

f)

act adițional la ordinul comun - actul administrativ prin care se acordă înlesnirile la plata obligațiilor bugetare datorate și neachitate până la data emiterii ordinului comun, altele decât cele care au făcut obiectul ordinului comun, sau/și prin care se acordă înlesnirile prevăzute în cap. V și VI

g)

program de conformare - plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în intervale precizate prin prevederile autorizației de mediu de către titularul activității, sub controlul autorității competente pentru protecția mediului, în scopul respectării reglementărilor privind protecția mediului.

Art. 3

Privatizarea accelerată este metoda de diminuare a participației statului prin vânzarea acțiunilor societății comerciale, prin licitație cu strigare, în termen de 10 zile de la publicarea ofertei de vânzare.

Art. 4

(1)

Oferta de vânzare va fi precedată de publicarea unui anunț de vânzare cu cel puțin 10 zile înainte.

(2)

Anunțul de vânzare va cuprinde societățile comerciale care vor fi privatizate în condițiile prezentei secțiuni, datele de identificare ale acestora, obiectul de activitate, numărul de acțiuni și cota din capitalul social deținut de stat care se vinde.

Art. 5

Oferta de vânzare va cuprinde

—

prețul de începere a licitației

—

documentele de participare ale ofertanților

—

taxa de participare

—

garanția de participare

—

locul, data și ora la care se ține licitația.

Art. 6

Anunțul și oferta de vânzare se afișează la sediul APAPS și se publică în unul sau mai multe cotidiene locale și naționale, precum și în alte mijloace de informare în masă, după caz.

Art. 7

(1)

Pentru participarea la licitație potențialii cumpărători depun la sediul APAPS următoarele documente

a)

dovada privind depunerea taxei de participare și a garanției de participare

b)

împuternicirea acordată persoanei care reprezintă investitorul la licitație, dacă este cazul

c)

documentele care certifică identitatea și calitatea investitorului

—

pentru persoane juridice române: (i) copii de pe certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, de pe actul constitutiv, actele adiționale relevante și de pe certificatul de înregistrare fiscală; (ii) scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă română; (iii) declarație pe propria răspundere, autentificată la un notar public, privind

—

achitarea obligațiilor fiscale către toți creditorii bugetari

—

faptul că nu se află în reorganizare judiciară sau în faliment

—

faptul că nu se află în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare

—

pentru persoane juridice străine: (i) copie de pe actul de înmatriculare a societății comerciale străine; (ii) scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă străină; (iii) declarație pe propria răspundere că nu se află în reorganizare judiciară sau în faliment și în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare

—

pentru comercianți, persoane fizice sau asociații familiale: copie de pe actul de identificare și de pe autorizația de funcționare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, declarație pe propria răspundere privind achitarea obligațiilor fiscale, precum și declarație pe propria răspundere că nu se află în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare

—

pentru persoanele fizice române: copie de pe actul de identitate, declarație pe propria răspundere privind achitarea obligațiilor fiscale, precum și declarație pe propria răspundere că nu se află în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare

—

pentru persoanele fizice străine: copie de pe pașaport, precum și declarație pe propria răspundere că nu se află în nici una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 8

Vânzarea se face prin licitație deschisă cu strigare, în cursul ședinței de licitație ofertanții având dreptul să anunțe, prin strigare și prin ridicarea talonului de participare, un preț egal sau mai mare ori mai mic decât prețul anunțat de președintele comisiei de licitație, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă.

Art. 9

(1)

Licitația se desfășoară în prezența a cel puțin 2 ofertanți acceptați.

(2)

Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situația în care la licitație se prezintă un singur ofertant, procedura de vânzare a acțiunilor se transformă în negociere, numai dacă acesta oferă prețul de pornire publicat în oferta de vânzare.

(3)

Licitația se desfășoară după regula licitației competitive sau olandeze, respectiv la un preț în urcare sau în scădere, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă, astfel

a)

dacă se oferă prețul de pornire a licitației, președintele comisiei de licitație va crește prețul cu câte un pas de licitare până când unul dintre ofertanți acceptă prețul astfel majorat și nimeni nu oferă un preț mai mare

b)

dacă nici unul dintre ofertanți nu oferă prețul de pornire a licitației, președintele comisiei de licitație va scădea prețul cu câte un pas de licitare până când se înregistrează prima ofertă de cumpărare de cel puțin 20% din prețul de pornire. În cazul în care mai mulți ofertanți oferă 20% din prețul de pornire, licitația va continua după regula licitației competitive prevăzute la lit. a) până la adjudecarea acțiunilor

Art. 10

Dacă la ședințele de licitație prevăzute la art. 9 nu se prezintă nici un ofertant, APAPS poate decide organizarea unei noi licitații cu strigare sau schimbarea metodei de privatizare.

Art. 11

La închiderea licitației/negocierii, președintele comisiei de licitație anunță câștigătorul și se întocmește procesul-verbal de licitație/negociere.

Art. 12

Prețul de ofertă este calculat de APAPS pe baza raportului de evaluare simplificat. În situația în care prețul rezultat din raportul de evaluare simplificat are valoare negativă, prețul de ofertă va fi de 20% din valoarea nominală a unei acțiuni.

Art. 13

(1)

Plata prețului de vânzare se va face în maximum 15 zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.

(2)

În situația în care cumpărătorul nu achită prețul la termenul prevăzut la alin. (1) plus 15 zile în care acesta datorează penalități la nivelul celor percepute pentru întârzierea la plata creanțelor bugetare, contractul de vânzare-cumpărare se desființează de drept.

Art. 14

(1)

În situația desființării contractelor conform art. 13 alin. (2), APAPS poate încheia contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni cu ofertantul clasat pe locul 2.

(2)

În situația în care 2 sau mai mulți ofertanți s-au clasat pe locul 2, APAPS poate încheia contractul cu ofertantul care a avut numărul de participare la licitație cel mai mic.

Art. 15

Prevederile prezentei secțiuni se aplică societăților comerciale la care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost desființat ca urmare a efectelor pactului comisoriu de gradul IV sau prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și la care APAPS nu s-a reînscris ca acționar.

Art. 16

APAPS poate înstrăina drepturile dobândite în urma desființării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților comerciale, potrivit art. 15, prin încheierea unui contract de înstrăinare.

Art. 17

APAPS poate formula o ofertă de înstrăinare a drepturilor dobândite ca urmare a desființării acestui contract, prin publicarea unui anunț într-un cotidian de circulație națională și în format electronic.

Art. 18

Oferta de înstrăinare va cuprinde prețul pachetului de acțiuni vândut, care este egal cu diferența dintre prețul prevăzut inițial în contractul de vânzare-cumpărare și prețul/restul de preț, după caz, achitat de către cumpărător în contul acestuia până la desființarea contractului, la care se adaugă dobânda aferentă în situația în care prețul se plătește în rate.

Art. 19

Anunțul de înstrăinare va cuprinde

a)

denumirea societății comerciale

b)

date de identificare

c)

numărul de acțiuni care au făcut obiectul contractului desființat și procentul din capitalul social aferent acestora la momentul înstrăinării

d)

data și ora până la care se vor putea depune ofertele la sediul APAPS

e)

alte condiții stabilite de APAPS.

Art. 20

Ofertantul care intenționează să dobândească drepturile prevăzute la art. 16 trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru ofertanți de reglementările în vigoare referitoare la achiziționarea unui pachet de acțiuni deținut de APAPS în societățile comerciale cu capital de stat.

Art. 21

Ca urmare a publicării ofertei APAPS, ofertantul care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 20 poate depune o ofertă de cumpărare în vederea dobândirii drepturilor menționate la art. 16.

Art. 22

APAPS va putea accepta transferul drepturilor prevăzute la art. 16 doar dacă prin oferta de cumpărare sunt îndeplinite condițiile menționate în anunțul de înstrăinare.

Art. 23

(1)

Plata prețului acțiunilor dobândite se va efectua integral sau în rate pe o perioadă de până la 3 ani, cu un avans de cel puțin 30% din preț.

(2)

În situația în care plata prețului se face în rate, se va percepe dobândă, iar diferența de preț va fi garantată prin instituirea unei garanții reale mobiliare asupra întregului pachet de acțiuni.

Art. 24

În baza contractului de înstrăinare și a confirmării de către APAPS a plății prețului acțiunilor sau avansului, după caz, dobânditorul se va înscrie ca acționar al societății comerciale.

Art. 25

Procedura prevăzută în prezenta secțiune nu este supusă reglementărilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 525/2002 .

Art. 26

(1)

APAPS și instituțiile bugetare creditoare, la solicitarea APAPS, vor acorda societăților comerciale cu capital majoritar de stat, aflate în proces de privatizare, următoarele înlesniri

a)

scutirea totală sau parțială de la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2003, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și credite, împrumuturi și garanții acordate de creditorii bugetari

Art. 27

(1)

Pentru societățile comerciale privatizate în baza Legii nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu s-au emis ordinele comune pentru acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor restante, aceste ordine vor fi emise cu respectarea prevederilor art. 26, în următoarele condiții

a)

dacă transferul dreptului de proprietate a avut loc în anul 2003, beneficiază de acordarea înlesnirilor pentru datoriile restante la 31 decembrie 2002

b)

dacă transferul dreptului de proprietate a avut loc în anul 2004, beneficiază de acordarea înlesnirilor pentru datoriile restante la 31 decembrie 2003.

(2)

În situația în care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordinele comune pentru acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor restante au fost emise parțial, pentru datoriile restante la data transferului dreptului de proprietate și neachitate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin comun sau act adițional la ordinul comun, după caz, se vor acorda următoarele înlesniri

a)

eșalonarea pe o perioadă de maximum 5 ani, cu 6 luni perioadă de grație, pentru datoriile reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și credite, împrumuturi și garanții acordate de creditorii bugetari, necuprinse în ordinele comune

b)

scutirea dobânzilor și penalităților de orice fel, calculate până la data emiterii actului adițional.

Art. 28

(1)

Se aprobă stingerea prin conversie în acțiuni a următoarelor creanțe asupra Societății Comerciale "Fortus" - S

A)

Iași, creanțe ce vor fi cuprinse în certificatele de obligații bugetare

a)

creanțele bugetare reprezentând contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor

b)

creanțele bugetare reținute și înregistrate de către societatea comercială și plătibile în numele terților, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția individuală pentru asigurările sociale, contribuția individuală pentru asigurările de șomaj, contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende și celelalte impozite cu reținere la sursă, precum și dobânzile, penalitățile și penalitățile de întârziere aferente acestora, datorate și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

(2)

Acțiunile rezultate în urma conversiei vor fi transferate pe bază de protocol la APAPS pentru a fi vândute la același preț pe acțiune și în aceleași condiții cu acțiunile vândute prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

(3)

Sumele încasate de APAPS în urma vânzării vor fi virate bugetelor, după deducerea cheltuielilor aferente privatizării.

(4)

TVA suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de TVA depus după privatizare atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia. Reflectarea în contabilitate a acestor operațiuni se efectuează potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Art. 29

Pentru Societatea Comercială "Tractorul UTB" - S

A)

Brașov se aprobă scutirea la plată a tuturor sumelor acordate cu titlu de împrumut de către APAPS în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 569/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanței Guvernului nr. 53/2003 privind privatizarea Societății Comerciale "Tractorul UTB" - S

A)

Brașov.

Art. 30

(1)

Se scutesc la plată datoriile Societății Comerciale "Hart" - S

A)

Miercurea-Ciuc, reprezentând creditul acordat de Ministerul Finanțelor Publice potrivit Hotărârii Guvernului nr. 935/1997 privind alocarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziția Guvernului a sumei de 6 miliarde lei pentru finanțarea producției de tractoare fabricate de Societatea Comercială "Hart" - S

A)

Miercurea-Ciuc, inclusiv majorările, dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestuia pentru sumele datorate și neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

(2)

Se convertesc în acțiuni datoriile societății comerciale către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuția angajaților, datorate la data de 31 decembrie 2002.

Art. 31

Prezentul capitol se aplică societăților comerciale privatizate în vederea consolidării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Art. 31^1

(1)

Se acordă Societății Comerciale "Rostramo" - S

A)

Târgu Jiu următoarele înlesniri

a)

se scutesc la plată obligațiile bugetare datorate și neachitate la data transferului dreptului de proprietate către bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj

b)

se scutesc la plată dobânzile și penalitățile de orice fel aferente debitelor prevăzute la lit. a), calculate la data emiterii ordinului comun.

(2)

Se aprobă stingerea prin conversie în acțiuni a următoarelor creanțe, ce vor fi cuprinse în certificatele de obligații bugetare

a)

creanțele bugetare reprezentând contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor

b)

creanțele bugetare reținute și înregistrate de către societatea comercială și plătibile în numele terților, exigibile la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția individuală pentru asigurările sociale, contribuția individuală pentru asigurările de șomaj, contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende și celelalte impozite cu reținere la sursă

c)

se scutesc la plată dobânzile și penalitățile de orice fel aferente debitelor convertite în acțiuni prevăzute la lit. a) și b), calculate la data realizării conversiei.

(3)

Acțiunile rezultate în urma conversiei vor fi transferate pe bază de protocol la AVAS pentru a fi vândute cumpărătorului la același preț pe acțiune cu cel din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

(4)

Sumele încasate de AVAS în urma vânzării vor fi virate bugetelor, după deducerea cheltuielilor aferente privatizării.

(5)

T.V

A)

suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de T.V

A)

depus după privatizare atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia. Reflectarea în contabilitate a acestor operațiuni se efectuează potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Art. 31^2

Se acordă Societății Comerciale «BIOSIN» - S

A)

Calafat următoarele înlesniri la plată

a)

se scutesc la plată obligațiile bugetare datorate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și neachitate la 30 iunie 2004

b)

se scutesc la plată dobânzile și penalitățile aferente debitelor de mai sus, calculate până la data emiterii ordinului comun.

Art. 31^3

(1)

AVAS este mandatată să renunțe la aplicarea pactului comisoriu de grad IV stipulat în cuprinsul contractului de privatizare a Societății Comerciale Asigurare Reasigurare «ASTRA» - S

A)

București, pentru toate obligațiile ajunse la scadență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Se scutesc la plată penalitățile de întârziere de orice fel aferente tuturor obligațiilor stipulate în contractul de privatizare a Societății Comerciale Asigurare Reasigurare «ASTRA» - S

A)

București, ajunse la scadență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3)

Scutirea la plată prevăzută la alin. (2) nu exonerează de la îndeplinirea obligației principale.

Art. 31^4

Societățile comerciale provenite din divizarea înainte de privatizare a unei societăți cu capital majoritar de stat beneficiază de aceleași înlesniri la plata obligațiilor bugetare ca și societatea din care s-au divizat.

Art. 31^5

(1)

Societățile comerciale pentru care au fost emise ordine comune sau pentru care urmează a fi emise ordine comune de acordare a înlesnirilor la plată în baza prevederilor Legii nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de scutirea la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și rămase la plată la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, aferente obligațiilor bugetare restante reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția individuală de asigurări sociale, contribuția angajaților la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, precum și contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate, taxa pe valoarea adăugată suspendată în vamă, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende și celelalte impozite cu reținere la sursă, care au fost eșalonate la plată prin ordinele comune emise.

(2)

Se scutesc la plată dobânzile și penalitățile de orice fel, calculate între data transferului dreptului de proprietate și data emiterii ordinului comun.

Art. 31^6

Se acordă Societății Comerciale «NAVOL» - S

A)

Oltenița următoarele înlesniri la plata obligațiilor bugetare cuprinse în certificatul de obligații bugetare

a)

eșalonarea la plată a datoriilor reprezentând impozite, taxe, contribuții, datorate și neachitate la 30 iunie 2004, pe o perioadă de 5 ani, cu 6 luni perioadă de grație cuprinsă în perioada de eșalonare

b)

scutirea la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel calculate până la data emiterii ordinului comun.

Art. 31^7

Se acordă Societății Comerciale «I.C.P.P.A.M.» - S

A)

Balotești următoarele înlesniri la plată

a)

scutirea la plată a datoriilor reprezentând fonduri de restructurare acordate conform Hotărârii Guvernului nr. 212/1995 privind instituirea regimului special de supraveghere economico-financiară la unele regii autonome și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, Hotărârii Guvernului nr. 81/1997 privind scoaterea din rezervele materiale naționale a cantității de 100 mii tone grâu, Hotărârii Guvernului nr. 293/1997 privind acordarea unor fonduri în vederea restructurării și reabilitării patrimoniului genetic la speciile porcine și păsări, în scopul păstrării capacității de relansare a producției naționale de carne de porc, de pasăre și ouă, Hotărârii Guvernului nr. 685/1997 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 293/1997 privind acordarea unor fonduri în vederea restructurării și reabilitării patrimoniului genetic la speciile porcine și păsări, în scopul păstrării capacității de relansare a producției naționale de carne de porc, de pasăre și ouă, precum și Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991 , cu modificările ulterioare, și Legii bugetului de stat pe anul 1994 nr. 36/1994

b)

scutirea totală de la plată a tuturor obligațiilor rezultate din garantarea de către AVAS a creditului acordat de Banca Comercială Română - S

A)

în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2001 privind garantarea de către Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a unui credit fără dobândă acordat Societății Comerciale «I.C.P.P.A.M.» - S

A)

Balotești

c)

la data scutirii de la plată a obligațiilor societății către AVAS se anulează la plată și obligația AVAS către bugetul consolidat al statului privind încasarea creanțelor proprii, precum și a creanțelor bugetare gestionate de către AVAS.

Art. 32

(1)

Societățile comerciale privatizate începând cu data de 1 decembrie 2001 și până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru care au fost emise sau urmează a fi emise ordine comune de acordare a înlesnirilor la plată pentru creanțele proprii și creditele bugetare gestionate de AVAS, beneficiază și de

a)

scutirea totală sau parțială de la plată a creanțelor proprii și creditelor bugetare gestionate de AVAS, altele decât cele care au făcut obiectul ordinului comun, rămase de plată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență

b)

scutirea totală sau parțială de la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel aferente creanțelor prevăzute la lit. a), calculate până la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

c)

scutirea de la plata dobânzilor și penalităților de orice fel aferente creanțelor proprii și creditelor bugetare gestionate de către AVAS, calculate de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni până la data scutirii acestora.

(2)

Scutirea la plata obligațiilor prevăzute la alin. (1) se acordă prin ordin comun sau act adițional la ordinul comun, după caz, iar sumele care fac obiectul scutirii sunt stabilite prin notificările emise de instituția publică implicată.

(3)

Debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligațiilor reprezentând creanțe AVAS, acordate în baza reglementărilor legale în materie, și care până la data de 30 noiembrie 2004 fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, cu termene de plată până la aceeași dată, și îndeplinirii celorlalte condiții în care înlesnirile au fost aprobate, beneficiază de menținerea înlesnirii pentru sumele rămase de plată începând cu 30 noiembrie 2004, cu toate efectele prevăzute de lege.

(4)

Pentru plata cu întârziere a ratelor și a obligațiilor curente de către debitorii care se încadrează în prevederile alin. (1), AVAS calculează și comunică acestora până la data de 10 decembrie 2004 diferența de dobândă și penalitatea de întârziere aferentă, după caz, care se vor achita până la data de 20 decembrie 2004.

(5)

Pentru sumele rămase de plată AVAS va comunică debitorilor graficele de plată refăcute, fără a se depăși numărul de rate aprobate inițial.

Art. 33

În situația în care ordinele comune pentru acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare au fost emise într-o perioadă mai mare de 90 de zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar societățile comerciale și-au achitat obligațiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal, cu termene scadente începând cu data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, până la data de 20 decembrie a fiecărui an fiscal, înlesnirile la plata obligațiilor bugetare acordate societăților comerciale prin ordine comune își mențin valabilitatea cu toate efectele prevăzute de lege.

Art. 33^1

Pentru societățile comerciale la care ordinul comun s-a emis în luna decembrie a anului fiscal și care nu au achitat obligațiile bugetare datorate în 90 de zile de la data emiterii ordinului comun, înlesnirile la plată își mențin valabilitatea dacă societatea comercială achită aceste datorii până la data de 20 decembrie 2005.

Art. 35

(1)

Se acordă Societății Comerciale "Industria Sârmei" - S

A)

Câmpia Turzii următoarele înlesniri

a)

se scutesc la plată datoriile reprezentând creditele pentru plata furnizorilor de utilități, acordate de APAPS în baza Ordonanței Guvernului nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare și de îmbunătățire a decontărilor în economie

b)

se scutesc la plată obligațiile bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, cu excepția obligațiilor bugetare locale, acumulate între data de 1 ianuarie 2003 și data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor

c)

se convertesc în acțiuni obligațiile bugetare restante datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, acumulate între data de 1 ianuarie 2003 și data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor

d)

se scutesc la plată dobânzile și penalitățile de întârziere neachitate, aferente debitelor prevăzute la lit. a)-c), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, prin ordin comun, și cele calculate după data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor până la data emiterii ordinului comun, prin actul adițional la ordinul comun.

(2)

Scutirile prevăzute la alin. (1) se acordă prin act adițional întocmit la ordinul comun.

Art. 36

Se scutesc la plată datoriile Societății Comerciale "Mefin" - S

A)

Sinaia, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente dividendelor cuvenite APAPS, datorate și neachitate la data de 31 decembrie 2001, cu diminuarea corespunzătoare a obligației de plată a APAPS către bugetul general consolidat.

Art. 37

(1)

Pentru societățile comerciale privatizate și pentru care s-au încheiat convenții de eșalonare a creanțelor furnizorilor de energie electrică și gaze naturale se scutesc la plată majorările și penalitățile de întârziere calculate de furnizorii de utilități între data transferului dreptului de proprietate și data încheierii convenției de eșalonare a creanțelor furnizorilor de energie electrică și gaze naturale.

(2)

Scutirea prevăzută la alin. (1) se acordă prin act adițional la convenția de eșalonare.

(3)

De la data încheierii convenției de eșalonare, sub condiția respectării prevederilor acesteia, nu se mai calculează majorări și penalități de întârziere pentru sumele care au făcut obiectul eșalonării.

(4)

Pe perioada pe care au fost acordate eșalonări la plată furnizorii de utilități vor calcula dobânzi la nivelul celor aferente creanțelor bugetare.

Art. 38

Termenul legal prevăzut la art. 14 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 569/2003 , cu modificările și completările ulterioare, privind solicitarea APAPS pentru încheierea convențiilor de eșalonare, începe să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru societățile comerciale la care transferul dreptului de proprietate s-a realizat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 39

(1)

Pe perioada de la transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor până la realizarea prevederilor ordinului comun sau, după caz, până la ultima plată efectuată conform graficului de eșalonare prevăzut în ordinul comun se suspendă aplicarea oricărei măsuri de executare silită începută de către instituțiile bugetare creditoare și APAPS asupra societății comerciale și nu se va face nici un demers pentru instituirea unor noi astfel de măsuri.

(2)

Nerespectarea condițiilor și a termenelor în care s-au acordat înlesnirile prin ordin comun atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită și obligația de plată a dobânzilor și penalităților de orice fel calculate de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate.

Art. 40

(1)

Înlesnirile la plată acordate prin ordinele comune își pierd valabilitatea și în situația în care societatea comercială privatizată nu își achită obligațiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal, cu scadențe ce se împlinesc ulterior datei emiterii ordinului comun.

(2)

În cazul în care societatea comercială privatizată nu achită la scadență obligațiile bugetare curente, poate efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente. Obligațiile bugetare cu termene de plată după data de 1 septembrie a fiecărui an fiscal vor fi achitate cel târziu la data de 20 decembrie a anului respectiv. (3) La societățile comerciale la care contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni ale statului au fost semnate după data intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și pentru care ordinele comune de acordare a înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare au fost emise într-o perioadă mai mare de 90 de zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, obligațiile bugetare cu termene scadente după data semnării contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni și până la data transferului de proprietate asupra acțiunilor, împreună cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente, se vor achita eșalonat până la data de 20 decembrie 2005.

Art. 41

La societățile comerciale pentru care au fost extinse înlesnirile la plată prevăzute la art. 18 din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâri ale Guvernului adoptate în temeiul art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se extind înlesnirile la plată până la data de 31 decembrie 2002 și pentru creanțele proprii ale instituției publice implicate.

Art. 42

(1)

În situația în care ulterior semnării ordinului comun se constată că sumele și celelalte informații care au stat la baza acordării înlesnirilor la plată au fost eronate și au implicații majore în conținutul ordinului comun, pe baza documentelor care atestă această situație, APAPS și creditorul bugetar, care au aprobat înlesnirea la plată, anulează ordinul comun.

(2)

Anularea ordinului comun va fi comunicată debitorului de către APAPS. În această situație documentația va fi completată în mod corespunzător și va fi reanalizată în vederea acordării înlesnirii la plată printr-un nou ordin comun.

(3)

În situația în care se constată erori materiale de altă natură decât cele prevăzute la alin. (1), APAPS și creditorul bugetar pot încheia un act adițional de rectificare a ordinului comun prin care s-au acordat înlesnirile la plată.

Art. 42^1

(1)

Înlesnirile la plata obligațiilor restante se acordă prin ordin comun al AVAS cu fiecare creditor bugetar și/sau cu Ministerul Finanțelor Publice, după caz, indiferent de actul normativ în baza căruia s-a realizat privatizarea societății comerciale.

(2)

De la prevederile alin. (1) fac excepție înlesnirile acordate de autoritățile administrației publice locale, care vor fi acordate prin hotărâre a consiliului local.

Art. 43

(1)

La societățile comerciale privatizate sumele reprezentând fondurile de restructurare și redresare acordate în baza unor acte normative, precum și creditele și/sau împrumuturile acordate pentru plata energiei electrice și a gazelor naturale, dividendele și accesoriile acestora, datorate și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se convertesc în acțiuni ce revin de drept statului.

(2)

Se convertesc în acțiuni și dobânzile, penalitățile de întârziere, precum și alte sume similare, aferente sumelor prevăzute la alin. (1), datorate și neachitate până la data realizării conversiei. La data conversiei se anulează și obligația AVAS către bugetul de stat.

(3)

Administratorii societăților comerciale privatizate vor convoca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență adunarea generală extraordinară a acționarilor, având pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu sumele prevăzute la alin. (1) și (2).

(4)

Adunarea generală extraordinară a acționarilor se va ține în termen de 5 zile de la convocare.

(5)

Acțiunile rezultate din conversia prevăzută la alin. (1) și (2) se vând de către AVAS cu acordarea dreptului de preferință cumpărătorului participației statului la capitalul social sau succesorului legal al acestuia. Veniturile rezultate din vânzarea acțiunilor urmează regimul juridic al veniturilor din privatizare.

(6)

Cumpărătorul sau succesorul legal al acestuia își va exprima opțiunea în termen maxim de 15 zile de la data înregistrării la oficiul registrului comerțului a majorării capitalului social cu sumele prevăzute la alin. (1) și (2).

(7)

În cazul în care cumpărătorul sau succesorul legal al acestuia nu își manifestă dreptul de preferință în termenul prevăzut la alin. (6) sau nu acceptă prețul de ofertă, APAPS va putea vinde acțiunile rezultate din conversie prin orice metodă.

(8)

Operațiunile prevăzute la alin. (1)-(7) se realizează prin derogare de la prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital.

Art. 43^1

(1)

Creanțele preluate de AVAS conform Ordonanței Guvernului nr. 29/2002 privind instituirea unor măsuri pentru diminuarea datoriei publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 324/2002 , Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 557/2003 , și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, aprobată prin Legea nr. 358/2004 , față de societățile comerciale aflate în proces de privatizare la care AVAS deține pachetul majoritar de acțiuni ori care s-au privatizat prin vânzarea de către instituția publică implicată în privatizare sau de către AVAS a pachetului majoritar de acțiuni și pentru care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni se află în derulare, se pot converti în acțiuni conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 409/2001 , republicată, cu modificările ulterioare.

(2)

În situația societăților comerciale la care, anterior conversiei prevăzute la alin. (1), AVAS a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, cumpărătorul/succesorul legal al acestuia are drept de preferință la cumpărarea acțiunilor rezultate în urma conversiei creanțelor menționate la alin. (1), la același preț pe acțiune cu cel prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

(3)

În situația în care cumpărătorul/succesorul legal al acestuia nu își exercită dreptul de preferință prevăzut la alin. (2) în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social la oficiul registrului comerțului, acțiunile rezultate în urma conversiei realizate conform prezentei ordonanțe de urgență pot fi vândute prin oricare dintre metodele prevăzute de legislația privatizării.

(4)

În situația societăților comerciale la care AVAS nu a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni anterior conversiei prevăzute la alin. (1), acțiunile rezultate în urma conversiei creanțelor menționate la alin. (1) se vor vinde în pachet comun și la același preț pe acțiune cu pachetul de acțiuni deținut inițial de AVAS.

(5)

Dispozițiile alin. (1)-(4) se aplică și în cazul creanțelor preluate de AVAS în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 29/2002 , Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2003 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2004 , asupra societăților comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului sau altor instituții implicate în privatizare.

(6)

Se convertesc în acțiuni creanțele AVAS reprezentând dividende și daune moratorii, penalitățile și majorările aferente datorate de societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului.

(7)

Acțiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la alin. (5) și (6) se transferă pe bază de protocol de predare-primire, încheiat în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social la oficiul registrului comerțului, Ministerului Economiei și Comerțului în vederea gestionării și vânzării acestora în pachet comun și la același preț cu acțiunile deținute de acesta.

(8)

Suma încasată în urma vânzării acțiunilor din pachetul comun va fi repartizată în termen de 30 de zile de la încasarea acesteia, după deducerea cheltuielilor efectuate cu privatizarea de către Ministerul Economiei și Comerțului, proporțional cu valoarea rezultată din vânzare.

(9)

De la data realizării conversiei creanțelor prevăzute la alin. (6) se anulează obligația AVAS de virare la bugetul de stat a eventualelor diferențe dintre valoarea creanțelor și valoarea încasată în urma vânzării acțiunilor rezultate din conversie.

Art. 44

Studiile de evaluare sau expertiză elaborate în cadrul procesului de privatizare, postprivatizare sau lichidare voluntară pentru societățile comerciale aflate în portofoliul APAPS se realizează de către un evaluator autorizat, persoană fizică sau juridică română sau străină, care va fi angajat direct de către APAPS sau de către societatea comercială, dintre evaluatorii agreați de APAPS, pe bază de selecție de oferte.

Art. 45

(1)

Societățile comerciale cu capital majoritar de stat care nu au depus timp de 3 ani consecutiv situații financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la registrul comerțului ori care și-au încetat activitatea se dizolvă de drept și se radiază din registrul comerțului la solicitarea APAPS, în calitate de acționar majoritar.

(2)

Bunurile rămase după radierea prevăzută la alin. (1) se vând direct de către APAPS prin una dintre metodele prevăzute de legislația în materia privatizării, veniturile obținute astfel fiind considerate venituri din privatizare. Transferul dreptului de proprietate al acestor bunuri din patrimoniul societății comerciale către APAPS nu este supus taxei pe valoarea adăugată.

(3)

Dispozițiile prevăzute la alin. (1) se aplică numai societăților comerciale cu capital majoritar de stat care nu au creditori comerciali privați, care să poată să își valorifice creanțele în condițiile legii.

Art. 46

Măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute în prezenta ordonanță de urgență se vor acorda cu respectarea prevederilor legale în vigoare în materia concurenței și ajutorului de stat.

Art. 47

(1)

Pe perioada derulării înlesnirilor la plată acordate societăților comerciale prin ordin comun, potrivit prevederilor Legii nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se suspendă aplicarea oricăror măsuri de executare silită începute de către instituția publică implicată asupra societății comerciale și nu se va face nici un demers pentru instituirea unor noi astfel de măsuri.

(2)

Nerespectarea condițiilor și a termenelor în care s-au acordat înlesnirile prevăzute în ordinul comun atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite.

Art. 48

În scopul îndeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul României, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dar nu mai mult de 12 luni, se suspendă judecarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare, precum și orice procedură de executare silită până la finalizarea procedurilor de dizolvare și lichidare voluntară prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, îndreptate împotriva următoarelor societăți comerciale

—

Societatea Comercială «COLOROM» - S

A)

Codlea

—

Societatea Comercială «Republica» - S

A)

București

—

Societatea Comercială «CUG» - S

A)

Cluj-Napoca

—

Societatea Comercială «TURNU» - S

A)

Turnu Măgurele

—

Societatea Comercială «BRAFOR» - S

A)

Brașov

—

Societatea Comercială «AMPELUM» - S

A)

Zlatna

—

Societatea Comercială «Autotransport» - S

A)

Brașov

—

Societatea Comercială «IAIFO» - S

A)

Zalău

—

Societatea Comercială «Energoreparații» - S

A)

București

—

Societatea Comercială «ROCAR» - S

A)

București

—

Societatea Comercială «CMB» - S

A)

Bocșa

—

Societatea Comercială «UTEPS» - S

A)

Alba Iulia

—

Societatea Comercială «Foraje Sonde» - S

A)

Târgu Cărbunești

—

Societatea Comercială «SEREDILE» - S

A)

Galați

—

Societatea Comercială «FLACĂRA» - S

A)

Buzău

—

Societatea Comercială «SINCAR» - S

A)

Brăila; - Societatea Comercială «VERACHIM» - S

A)

Giurgiu.

Art. 49

(1)

Societățile comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate după 1 decembrie 2001 și până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și la care în dosarele de prezentare în vederea privatizării nu a fost prevăzută posibilitatea acordării de înlesniri la plata obligațiilor bugetare și/sau a creanțelor proprii față de aceste societăți comerciale, beneficiază de înlesnirile la plată prevăzute în: a) contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni; sau

b)

în actele normative care prevedeau acordarea de înlesniri, în vigoare la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

(2)

La solicitarea APAPS, creditorii bugetari și/sau APAPS, după caz, vor acorda înlesnirile la plată prevăzute în contracte sau cele prevăzute în actele normative în vigoare la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

(3)

Societățile comerciale privatizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și la care în contractele de privatizare deja încheiate sunt cuprinse prevederi referitoare la acordarea de înlesniri la plată, datorate și neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, vor beneficia de emiterea ordinelor comune pentru acordarea înlesnirilor prevăzute în contract.

Art. 50

Metodele speciale de privatizare și măsurile de restructurare la privatizare a datoriilor societăților comerciale către creditorii bugetari și APAPS, prevăzute în cap. II și III, precum și la art. 39-42 și la art. 44-47, se pot aplica și de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie pentru societățile comerciale, societățile și companiile naționale a căror listă se va aproba prin hotărâre a Guvernului.

Art. 50^1

(1)

În scopul măririi șanselor de privatizare, indiferent de metoda de privatizare aleasă, comisia de negociere/licitație va putea solicita și accepta completări și precizări la documentele depuse de ofertanți în cadrul procesului de privatizare, precum și prezentarea ulterioară a acestora în forma prevăzută de dispozițiile legale în materia privatizării sau de dosarul de prezentare.

(2)

În cazul neprezentării de către ofertanți a oricăruia dintre documentele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare și/sau solicitate de către comisia de negociere/licitație conform alin. (1), după caz, precum și în situația în care din conținutul acestor documente nu rezultă îndeplinirea cerințelor AVAS, potențialii cumpărători vor fi eliminați.

(3)

Nu vor putea participa la procesul de privatizare persoanele fizice sau juridice, române ori străine care se regăsesc în oricare dintre situațiile prevăzute la art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 , republicată, cu modificările ulterioare.

Art. 51

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu celelalte dispoziții legale în materia privatizării, în măsura în care acestea nu sunt contrare dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 52

Ordonanța Guvernului nr. 72/2002 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de privatizare a Societății Comerciale "Șantierul Naval" - S

A)

Constanța, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 33/2003 , se completează după cum urmează

1.

La articolul 3 se introduc alineatele (3) și (4) cu următorul cuprins: "(3) Eșalonarea la plată a obligațiilor bugetare restante prevăzute la alin. (2) se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari și al APAPS, în condițiile prevăzute de Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Se scutesc la plată majorările de întârziere, dobânzile și penalitățile de orice fel aferente obligațiilor bugetare prevăzute la alin. (2), calculate până la data emiterii ordinului comun."

2.

După articolul 11 se introduce un articol nou, articolul 11^1, cu următorul cuprins: "Art. 11^1

—

Se scutesc la plată majorările de întârziere, dobânzile și penalitățile de orice fel aferente creanțelor care fac obiectul conversiei prevăzute la art. 3-5, datorate de la data finalizării privatizării până la data realizării conversiei, precum și orice alte accesorii aferente creanțelor bugetare achitate de societatea comercială, datorate și calculate la data finalizării privatizării."

Art. 53

Ordonanța Guvernului nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăți comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aflate în dificultate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2004, aprobată cu completări prin Legea nr. 361/2004 , se modifică și se completează astfel

1.

La articolul 1 alineatul (1), literele a) și c) vor avea următorul cuprins: «a) scutirea la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2003, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și credite și garanții acordate de creditorii bugetari

c)

scutirea la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2003 către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri, precum și cele reprezentând creanțele proprii și cele provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administrației publice locale, ce pot fi acordate de consiliul local prin hotărâre.»

2.

După articolul 1 se introduce articolul 1^1 cu următorul cuprins: «Art. 1^1. -

(1)

Obligațiile bugetare datorate și neachitate până la data emiterii ordinului comun de natura celor prevăzute la art. 1 și care nu fac obiectul înlesnirilor la plată se eșalonează la plată pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni, cuprinsă în perioada de eșalonare, prin emiterea unui act adițional la ordinul comun.

(2)

Se scutesc la plată prin actul adițional la ordinul comun dobânzile și penalitățile de orice fel aferente obligațiilor ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1), calculate până la data emiterii ordinului comun.»

3.

Articolul 2 se abrogă

4.

Articolul 5 va avea următorul cuprins: «Art. 5

—

Se acordă Societății Comerciale "Rodipet" - S

A)

București următoarele înlesniri la plată

a)

stingerea prin conversie în acțiuni a creanțelor bugetare neachitate de societate la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor, reprezentând impozite, taxe, contribuții, inclusiv contribuțiile individuale ale salariaților și orice alte venituri bugetare, precum și a celorlalte venituri reprezentând totalitatea creanțelor proprii și a celor provenite din credite gestionate de APAPS, cu excepția celor prevăzute la art. 18 alin. (4) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru care prin ordin comun al APAPS și al instituțiilor bugetare creditoare, emis în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se acordă eșalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni, inclusă în perioada de eșalonare

b)

stingerea prin conversie în acțiuni a creanțelor Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", datorate și neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor

c)

scutirea de la plată a dobânzilor, a majorărilor de întârziere și a penalităților de orice fel, aferente obligațiilor prevăzute la lit. a) și b), calculate până la data realizării conversiilor și neachitate

d)

scutirea de la plată a dobânzilor și a penalităților de orice fel, aferente obligațiilor bugetare eșalonate conform lit. a), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și neachitate

e)

scutirea de la plată a dobânzilor și penalităților aferente obligațiilor bugetare eșalonate conform lit. a), calculate între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și data emiterii ordinului comun și neachitate.»

5.

După articolul 8 se introduc articolele 8^1-8^5 cu următorul cuprins: « Art. 8^1

—

Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unităților administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate puncte de vânzare ale Societății Comerciale "Rodipet" - S

A)

București, cu excepția celor din municipiul București, se atribuie acesteia printr-un contract de concesiune, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. Art. 8^2

—

Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau a unui caiet de sarcini și fără o formă de publicitate, prin negociere directă între cedent și societatea comercială, excepție făcând situațiile în care planul de urbanism general, aprobat de autoritățile locale, impune schimbarea locației cu una identică ca suprafață și așezare comercială. Art. 8^3

—

Contractul de concesiune se încheie pe o durată de maximum 49 de ani, cu prelungirea de drept pe o durată de 24 de ani și 6 luni în situația în care Societatea Comercială "Rodipet" - S

A)

București continuă exploatarea terenului concesionat pentru realizarea scopului inițial. Art. 8^4

—

Societatea Comercială "Rodipet" - S

A)

București beneficiază de atribuirea directă printr-un contract de concesiune a terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția celor din municipiul București, pe care vor fi amplasate punctele de vânzare realizate pentru îndeplinirea programului de investiții asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni. Art. 8^5

—

Concesiunea, potrivit prezentei ordonanțe, are ca obiect exclusiv utilizarea de către Societatea Comercială "Rodipet" - S

A)

București a terenurilor pentru amplasarea punctelor de vânzare în scopul îndeplinirii obiectului de activitate și nu poate fi extinsă la alte activități.

Art. 54

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2003 privind privatizarea Societății Comerciale "Roman" - S

A)

Brașov și constituirea parcului industrial pe platforma Societății Comerciale "Roman" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică astfel

—

Articolul 23 va avea următorul cuprins: «Art. 23

—

Toate societățile comerciale din portofoliul APAPS care au semnat, până la sfârșitul anului 2003, contractul de privatizare cu un proiect de parc industrial vor beneficia de facilitățile prevăzute la cap. II».

Art. 55

Înlesnirile la plată se acordă prin ordin comun al creditorului bugetar cu AVAS și/sau Ministerul Finanțelor Publice, indiferent de actul normativ prin care acestea au fost acordate. Pentru datoriile restante la bugetul administrației publice locale, înlesnirile vor fi acordate prin hotărâre a consiliului local.