ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (**republicată**) privind regimul străinilor în România
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Dreptul de ședere pe termen lung se acordă, la cerere, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioadă nedeterminată, străinilor care, la data soluționării cererii, sunt titulari ai unui drept de ședere temporară sau beneficiari ai protecției internaționale în România.
Dreptul de ședere pe termen lung nu se acordă următoarelor categorii de străini
titulari ai dreptului de ședere temporară pentru studii
solicitanți sau beneficiari de protecție temporară
solicitanți sau beneficiari de protecție în România, alta decât protecția internațională
solicitanți de protecție internațională
titulari ai dreptului de ședere temporară conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu
titulari ai unui drept de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier sau lucrător au pair.
Dreptul de ședere pe termen lung încetează în următoarele situații
în cazul anulării sau revocării
în cazul obținerii unui drept de ședere pe termen lung pe teritoriul altui stat
în cazul absenței de pe teritoriul statului român pentru o perioadă mai mare de 12 luni consecutive, cu excepția situației în care, în această perioadă, străinul a beneficiat de un drept de ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene sau în care titularul dreptului de ședere pe termen lung este minor, iar unul dintre părinți este cetățean român sau titular al unui drept de ședere pe teritoriul României
în cazul absenței de pe teritoriul statului român pe o perioadă mai mare de 6 ani consecutivi, chiar dacă în această perioadă a beneficiat de un drept de ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene
la cerere sau la dobândirea cetățeniei române
în cazul absenței de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, pe o perioadă mai mare de 2 ani consecutivi, a rezidentului pe termen lung, posesor al unui permis de ședere pe termen lung cu mențiunea «Fost posesor de Carte albastră a UE», sau a membrilor săi de familie cărora le-a fost acordat statutul de rezident pe termen lung
în cazul anulării protecției internaționale în condițiile Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, atunci când dreptul de ședere pe termen lung a fost obținut în calitate de beneficiar al protecției internaționale în România.
În situația în care, la încetarea dreptului de ședere pe termen lung în cazurile prevăzute la alin. (3) lit. b)-d) , străinul se găsește pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data comunicării, acesta poate solicita eliberarea unui permis de ședere temporară pentru scopurile și în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.
Străinului al cărui drept de ședere pe termen lung a încetat în condițiile alin. (3) lit. b)-d) i se poate acorda un nou drept de ședere pe termen lung, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, după o nouă ședere continuă pe teritoriul României de cel puțin 12 luni.
Dreptul de ședere pe termen lung al unui fost posesor de Carte albastră a UE nu încetează în cazul în care străinul poate face dovada că a lipsit de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, pentru a exercita o activitate economică în calitate de angajat remunerat sau de lucrător independent, pentru a exercita o activitate pe bază de voluntariat sau pentru a studia în țara de origine.
Dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1) , dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții
au avut drept de ședere temporară sau au beneficiat de protecție internațională pe teritoriul României, în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel: (i) în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și nu depășesc 10 luni de absență în total. Nu se consideră absență de pe teritoriul României dacă prin natura serviciului străinul s-a deplasat în străinătate pentru desfășurarea unor activități de transport internațional și prezintă înscrisuri doveditoare în acest sens." (ii) în această perioadă împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național; (iii) la stabilirea acestei perioade se iau în calcul jumătate din perioada de ședere în scop de studii; (iv) la stabilirea acestei perioade nu se iau în calcul dreptul de ședere conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu și nici dreptul de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier sau lucrător au pair; (v) această perioadă se reduce la 4 ani, în cazul beneficiarilor protecției internaționale în România care participă activ la viața economică, socială și culturală a societății românești, inclusiv ca urmare a parcurgerii programelor de integrare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004 , cu modificările și completările ulterioare; (vi) această perioadă se reduce la jumătate, în cazul beneficiarilor protecției internaționale în România căsătoriți de cel puțin 5 ani cu un cetățean român; (vii) această perioadă se calculează începând cu data depunerii cererii în baza căreia s-a acordat protecție internațională în România, în cazul beneficiarilor protecției internaționale
fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe o perioadă de cel puțin 12 luni, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români
fac dovada asigurării sociale de sănătate
fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii
cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător
nu prezintă pericol pentru securitatea națională
nu constituie o amenințare la adresa ordinii publice. Condiția se consideră îndeplinită dacă străinul nu a săvârșit, cu intenție, infracțiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani.
În situația în care străinii îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) , dar fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul de informații Schengen de către alt stat Schengen în scopul nepermiterii intrării, dreptul de ședere permanentă se acordă numai pentru motive justificate, în special din motive umanitare sau datorită obligațiilor internaționale și numai în urma consultării statului Schengen care a introdus semnalarea, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene.
Străinilor de origine română, străinilor aflați în situațiile prevăzute la art. 131 alin. (6) posesori ai unui permis de ședere eliberat potrivit prevederilor art. 131 alin. (4) , precum și celor a căror ședere este în interesul statului român li se poate acorda dreptul de ședere pe termen lung fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e).
Minorii pot obține drept de ședere pe termen lung numai dacă unul sau ambii părinți sunt titulari ai unui drept de ședere pe termen lung. Acestor minori li se poate acorda dreptul de ședere pe termen lung fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) . În cazul în care numai unul dintre părinți este titular al unui drept de ședere pe termen lung, este necesar consimțământul celuilalt părinte, în formă autentică.
Străinilor care fac dovada că au efectuat, potrivit cotei proprii de participare, investiții de minimum 1.000.000 euro sau au creat peste 100 de locuri de muncă cu normă întreagă li se poate acorda dreptul de ședere pe termen lung fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) .
Dreptul de ședere pe termen lung se acordă posesorilor de Carte albastră a UE care au avut un drept de ședere legală și continuă pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, în calitate de posesor al Cărții albastre a UE, al unui drept de ședere ca cercetător, ca student sau ca beneficiar de protecție internațională pe teritoriul statelor membre, din care drept de ședere continuă în ultimii 2 ani dinaintea datei de depunere a cererii în cauză, ca posesor al Cărții albastre a UE, pe teritoriul României, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții
în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene mai mult de 12 luni consecutive și nu depășesc 18 luni de absență în total
în această perioadă, împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene
fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim brut garantat în plată, pe o perioadă de cel puțin 12 luni, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români
fac dovada asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate
fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii
cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător
nu prezintă pericol pentru securitatea națională
nu constituie o amenințare la adresa ordinii publice. Condiția se consideră îndeplinită dacă străinul nu a săvârșit, cu intenție, infracțiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani.
Străinii prevăzuți la art. 70 alin. (1) trebuie să depună personal la formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări o cerere-tip însoțită de următoarele documente
documentul de trecere a frontierei de stat
acte doveditoare privind deținerea legală a spațiului de locuit
acte doveditoare privind mijloacele de întreținere
dovada asigurării sociale de sănătate
certificat de cazier judiciar, eliberat de autoritățile române
certificat de competență lingvistică eliberat de instituții acreditate din România, care atestă cunoașterea limbii române la un nivel nu mai mic decât nivelul A2 al Cadrului european comun de referință pentru limbi - CECRL.
Abrogat.
Minorii neînsoțiți prevăzuți la art. 131 alin. (3) lit. c) și d) sunt exceptați de la prezentarea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-f) .
Dreptul de ședere pe termen lung se aprobă de către șeful Oficiului Român pentru Imigrări.
Cererile se analizează de către o comisie special constituită, prin dispoziție a șefului Oficiului Român pentru Imigrări, comisie care formulează propuneri motivate pentru fiecare caz în parte.
Termenul de soluționare a cererilor este de maximum 6 luni de la data înregistrării. Pentru motive obiective, șeful Oficiului Român pentru Imigrări poate prelungi acest termen cu încă 3 luni, cu înștiințarea solicitantului.
Aprobarea se comunică în scris solicitantului, în termen de 15 zile lucrătoare de la soluționarea cererii.
În termen de 30 de zile de la primirea comunicării, străinul căruia i s-a aprobat dreptul de ședere pe termen lung în România este obligat să se prezinte la formațiunea teritorială a Oficiului Român pentru Imigrări unde a fost înregistrată cererea, în vederea eliberării permisului de ședere pe termen lung.
Acordarea dreptului de ședere pe termen lung pentru străinii membri de familie ai cetățenilor români se efectuează cu scutire de la plata taxelor consulare.
Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezenta secțiune, comisia constituită potrivit art. 73 alin. (2) propune șefului Oficiului Român pentru Imigrări refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung.
Refuzul, precum și motivele care au stat la baza acestuia se comunică, în scris, solicitantului, în termen de 15 zile lucrătoare de la soluționarea cererii.
Refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung poate fi atacat în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București.
Refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de ședere al titularului cererii.
Decizia de refuz al acordării dreptului de ședere pe termen lung se ia ținând cont de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, precum durata șederii și existența legăturilor cu statul român, respectând principiul proporționalității. Refuzul nu se bazează pe considerente economice.
Abrogat.
Stabilirea domiciliului străinilor în România Străinii titulari ai unui drept de ședere pe termen lung au dreptul să își stabilească sau să își schimbe domiciliul pe teritoriul României în aceleași condiții ca și cetățenii români.
Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de ședere pe termen lung sau temporară în România, dacă se constată ulterior că
la data acordării dreptului de ședere pe termen lung sau a prelungirii dreptului de ședere temporară străinul nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege în acest sens
dreptul de ședere pe termen lung sau prelungirea dreptului de ședere temporară a fost obținut/obținută prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori de alte mijloace ilegale
dreptul de ședere a fost obținut în baza unei căsătorii de conveniență, constatată în condițiile art. 63
străinul a fost returnat sau expulzat anterior de pe teritoriul României și a reintrat, sub o altă identitate, în perioada interdicției de intrare.
Inspectoratul General pentru Imigrări revocă, prin decizie motivată, dreptul de ședere pe termen lung atunci când se constată că
rezidentul permanent constituie o amenințare la adresa ordinii publice. Condiția se consideră îndeplinită dacă a săvârșit, cu intenție, infracțiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani
rezidentul permanent prezintă pericol pentru securitatea națională.
Oficiul Român pentru Imigrări revocă, prin decizie motivată, dreptul de ședere temporară atunci când
în urma verificărilor efectuate de Oficiul Român pentru Imigrări sau a sesizărilor primite de la alte autorități competente, potrivit legii, se constată că străinul nu mai îndeplinește condițiile pe baza cărora i-a fost prelungit dreptul de ședere ori nu mai respectă scopul pentru care i-a fost acordat acest drept; a^1) se constată că, după acordarea dreptului de ședere temporară, străinul căsătorit cu un cetățean român a avut o absență de pe teritoriul României pentru mai mult de 6 luni în decurs de un an, cu următoarele excepții: (i) absența de pe teritoriul României pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, indiferent de perioadă; (ii) absența de pe teritoriul României motivată de starea de graviditate și de naștere; (iii) absența de pe teritoriul României din cauza unei boli grave; (iv) absența de pe teritoriul României ca o consecință a unei împrejurări excepționale care a făcut imposibilă întoarcerea voluntară; (v) absența de pe teritoriul României ca angajat sau detașat la o persoană juridică din străinătate. a^2) se constată că, după acordarea dreptului de ședere temporară pentru studii, străinul și-a suspendat studiile din alte motive decât cele medicale
se constată că străinul a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat ori a încălcat reglementările referitoare la angajarea în muncă a străinilor
se constată că străinul suferă de o boală ce pune în pericol sănătatea publică și nu se supune măsurilor de tratament medical stabilite de autoritățile competente. În situația în care boala a survenit ulterior obținerii permisului de ședere temporară, revocarea va fi dispusă dacă străinul nu se supune măsurilor de tratament medical stabilite de autoritățile competente, iar boala este de natură a împiedica străinul să își îndeplinească obligațiile instituite în sarcina sa prin dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență
posesorul unei Cărți albastre a UE, al unui permis ICT sau al unui permis unic pentru lucrători sezonieri solicită asistență socială, cu condiția ca străinul să fie informat în prealabil, în scris, cu privire la acest aspect
se constată că posesorul unei Cărți albastre a UE sau al unui permis ICT nu are resurse suficiente pentru întreținerea sa și a familiei sale la nivelul salariului minim brut garantat în plată
la cerere sau la dobândirea cetățeniei române
entitatea-gazdă face obiectul unei proceduri de lichidare sau nu derulează nicio activitate economică
angajatorul a fost lichidat sau se află în insolvență, nu desfășoară activități economice, nu are achitate obligațiile către bugetul de stat, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune prevăzută de Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ori a fost sancționat, în ultimele 6 luni, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 , aprobată prin Legea nr. 14/2016 , cu modificările și completările ulterioare, dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e) sau e^1) din Legea nr. 53/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ori potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 , în cazul lucrătorilor sezonieri
contractul individual de muncă al străinului beneficiar al unui drept de ședere în scop de angajare a fost suspendat, în condițiile prevăzute la art. 52 din Codul muncii , pentru o perioadă mai mare de 3 luni consecutive sau de 6 luni cumulate pe perioada de valabilitate a permisului de ședere.
Beneficiarul dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei constituie o amenințare la adresa ordinii publice dacă a săvârșit, cu intenție, infracțiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 3 ani.
Șomajul constituie motiv de revocare a unei Cărți albastre a UE în următoarele situații
posesorul Cărții albastre a UE cumulează o perioadă de șomaj de peste 3 luni, dacă acesta deține o Carte albastră a UE de mai puțin de 2 ani
posesorul Cărții albastre a UE cumulează o perioadă de șomaj de peste 6 luni, dacă acesta deține o Carte albastră a UE de cel puțin 2 ani.
Situația prevăzută la art. 56 alin. (9^2) nu constituie motiv de revocare a Cărții albastre a UE pe perioada celor 180 de zile.
Șomajul nu constituie un motiv de revocare a dreptului de ședere temporară în scop de muncă în perioada în care străinul beneficiază de indemnizație de șomaj potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Dreptul de ședere al posesorului Cărții albastre a UE nu poate fi anulat sau revocat dacă străinul se mută, în cadrul aceleiași mobilități, într-un alt stat membru al Uniunii Europene, înainte ca al doilea stat membru al Uniunii Europene să ia o decizie cu privire la cererea acestuia de mobilitate pe termen lung.
Deciziile de anulare sau revocare a dreptului de ședere se iau ținând cont de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității.
Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris angajatorul sau beneficiarul prestării de servicii cu privire la anularea sau revocarea dreptului de ședere temporară al străinului și la condițiile a căror neîndeplinire a stat la baza dispunerii respectivei măsuri, în termen de maximum 10 zile de la data luării deciziei.
Decizia de anulare sau revocare a dreptului de ședere se comunică
de către Inspectoratul General pentru Imigrări, străinului care se află pe teritoriul României, prin decizia de returnare
de către Poliția de Frontieră Română, străinului care se prezintă la frontieră cu scopul de a intra în România, prin înmânarea deciziei de anulare sau revocare emise de Oficiul Român pentru Imigrări
Statul român asigură condițiile pentru integrarea străinilor cărora li s-a acordat un drept de ședere în România, în viața economică, socială și culturală a țării, precum și accesul acestora la sistemul de educație.
În scopul integrării străinilor pot fi organizate și desfășurate următoarele activități
cursuri de limba română
cursuri și alte forme de perfecționare și pregătire profesională
asigurarea informării cu privire la drepturile și obligațiile străinilor, precum și asupra oportunităților de integrare în societatea românească
cursuri de cunoaștere a istoriei, culturii, civilizației și a sistemului de drept din România
întâlniri prilejuite de diferite evenimente, la care să participe și cetățeni români, în scopul promovării cunoașterii și înțelegerii reciproce.
Instituțiile publice vor coopera, potrivit competențelor, cu organizații neguvernamentale și organizații internaționale, în scopul promovării și derulării de programe pentru integrarea străinilor în societate, precum și pentru identificarea resurselor financiare necesare în acest sens.
În toate activitățile pe care le desfășoară, instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale vor asigura protecția străinilor împotriva oricărei forme de discriminare.
Străinii, titulari ai dreptului de ședere pe termen lung, beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români în ceea ce privește
accesul la piața muncii, inclusiv în privința condițiilor de angajare și de muncă, la activități economice în mod independent și la activități profesionale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislației speciale privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu condiția ca activitatea desfășurată să nu presupună, chiar și ocazional, exercitarea unor prerogative ale autorității publice
accesul la toate formele și nivelurile de învățământ și de pregătire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu
echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competență și a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare
securitatea socială, asistența și protecția socială
asistența de sănătate publică
deduceri de impozit pe venitul global și scutiri de taxe
accesul la bunuri și servicii publice, inclusiv obținerea de locuințe
libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație sindicală sau profesională.
Drepturile beneficiarilor protecției internaționale în România prevăzute de Legea nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi limitate ca urmare a obținerii dreptului de ședere pe termen lung de către aceștia.
Străinii titulari ai unui drept de ședere temporară, încadrați în muncă, șomeri înregistrați sau cercetători, beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români în ceea ce privește
condițiile de muncă, inclusiv în ceea ce privește salarizarea și măsurile de protecție împotriva concedierii sau a altor tratamente defavorabile din partea angajatorului, plățile restante care urmează a fi efectuate de către angajatori, referitoare la eventualele remunerații restante, precum și cerințele în materie de securitate și sănătate în muncă
accesul la toate formele și nivelurile de învățământ și de pregătire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu
echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competență și a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare
securitatea socială
asistența și protecția socială
asistența de sănătate publică
deduceri de impozit pe venitul global și scutiri de taxe
accesul la bunuri și servicii publice, inclusiv obținerea de locuințe
dreptul la grevă și la acțiuni colective, libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație sindicală sau profesională, inclusiv în ceea ce privește drepturile și avantajele conferite de astfel de organizații, legate de exercitarea dreptului de negociere colectivă și de aplicarea contractelor colective de muncă încheiate
serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
Prevederile alin. (3) lit. e) nu se aplică în cazul străinilor titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de muncă, obținut în calitate de lucrători sezonieri, sau titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de detașare.
Străinii care au fost încadrați în muncă pe teritoriul României sau urmașii acestora beneficiază de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, invaliditate sau deces, chiar dacă nu mai locuiesc în România, în aceleași condiții precum cetățenii români ori urmașii acestora care nu mai locuiesc în România.
Străinii titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrători ICT beneficiază de tratamentul aplicat salariaților detașați pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale în ceea ce privește condițiile de muncă și de încadrare în muncă, prevăzut de Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, cu modificările și completările ulterioare.
Inspectoratul General pentru Imigrări dispune returnarea împotriva străinilor pentru care constată șederea ilegală, prin emiterea deciziei de returnare.
Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală a străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații
străinul a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României
străinul a intrat în România în perioada interdicției de intrare dispusă anterior
străinul nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare prevăzute la art. 6 din Codul frontierelor Schengen ori condițiile de intrare și/sau de ședere prevăzute de prezenta ordonanță de urgență
dreptul de ședere al străinului, stabilit prin viză, în conformitate cu art. 11 alin. (2)-(4) ori în baza convențiilor internaționale sau actelor normative de desființare a vizelor sau, după caz, prin permisul de ședere ori de mic trafic de frontieră, a încetat, a fost anulat sau revocat
abrogată
străinul a fost declarat indezirabil
străinul a cărui protecție temporară acordată prin decizia Consiliului Uniunii Europene a încetat
străinul a cărui protecție temporară acordată prin decizia Consiliului Uniunii Europene a încetat, dacă acesta nu are un drept de ședere reglementat potrivit prezentei ordonanțe de urgență
străinul a cărui cerere de protecție internațională în România a fost respinsă în faza administrativă, dacă acesta nu are un drept de ședere reglementat potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
Străinilor aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a)-e) și care beneficiază de un drept de ședere pe teritoriul unui alt stat membru li se solicită, în scris, de către Inspectoratul General pentru Imigrări să părăsească în termen de 3 zile teritoriul României. În cazul în care aceștia nu părăsesc teritoriul României, împotriva lor se dispune măsura prevăzută la alin. (1) .
În cazul străinilor aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2) , dar care se află într-o procedură de preluare de către un alt stat membru al Uniunii Europene în baza unui acord bilateral, nu se emite decizie de returnare. În cazul în care la finalizarea procedurii străinii nu sunt preluați de celălalt stat membru, împotriva lor se dispune măsura prevăzută la alin. (1) .
În cazul străinilor aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2) , dar și într-o procedură de prelungire a dreptului de ședere temporară sau de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității, Inspectoratul General pentru Imigrări decide cu privire la emiterea deciziei de returnare sau amânarea emiterii acesteia până la finalizarea procedurii respective.
În situația în care perioada de ședere legală pe teritoriul României nu poate fi stabilită pe baza mențiunilor din documentul de călătorie al străinului, Inspectoratul General pentru Imigrări sau Inspectoratul General al Poliției de Frontieră procedează potrivit prevederilor art. 11 din Codul frontierelor Schengen.
Măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații
străinul este minor, iar unul dintre părinții acestuia are drept de ședere în România
străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreținerea acestuia sau dacă există obligația plății pensiei de întreținere, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate
străinul este căsătorit cu un cetățean român sau cu un străin care are drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României
străinul a depășit vârsta de 65 de ani.
În cazul în care situațiile prevăzute la alin. (1) se constată după dispunerea măsurii returnării, dar înainte de executarea obligației de returnare, Inspectoratul General pentru Imigrări revocă decizia de returnare.
Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul străinilor aflați în situația prevăzută la alin. (1) lit. c) dacă se constată existența unei căsătorii de conveniență sau că soții nu mai au o relație conjugală ori o relație de familie efectivă pe teritoriul României.
Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul străinilor care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale.
Străinii cărora li se aplică prevederile alin. (1) sau (2) pot solicita acordarea ori, după caz, prelungirea dreptului de ședere temporară pentru oricare dintre scopurile și în condițiile prevăzute la capitolul IV al prezentei ordonanțe de urgență, fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize de lungă ședere.
Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară.
Prin excepție de la alin. (1) , în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare, prin decizia de returnare se constată șederea ilegală pe teritoriul României și se stabilește obligația de returnare și îndepărtarea sub escortă.
Prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare
străinul care a trecut sau a încercat să treacă ilegal frontiera de stat a României
străinul care a intrat în România în perioada de interdicție dispusă anterior
străinul a cărui identitate nu a putut fi stabilită
abrogată
străinul a cărui conduită determină suspiciunea rezonabilă că intenționează să se sustragă de la executarea voluntară a obligației de returnare.
Decizia de returnare se întocmește în scris în două exemplare, fiecare în limba română și într-o limbă de circulație internațională, și conține motivele de fapt și de drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.
Inspectoratul General pentru Imigrări furnizează, la cererea străinului, o traducere scrisă sau orală a principalelor elemente ale deciziei de returnare, inclusiv informații cu privire la căile de atac posibile, în limba pe care acesta o înțelege sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțelege.
Prevederile alin. (5) nu sunt aplicabile străinilor care au trecut ilegal frontiera de stat a României sau a altui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European ori a Confederației Elvețiene. În acest caz, odată cu decizia de returnare se comunică și o fișă, redactată în 5 limbi dintre cele mai des utilizate sau înțelese de către străinii aflați pe teritoriul României, conținând informații care să explice principalele elemente din formularul standard al deciziei de returnare.
Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris angajatorul sau beneficiarul prestării de servicii cu privire la stabilirea obligației de returnare a acestuia și la condițiile a căror neîndeplinire a stat la baza dispunerii respectivei măsuri, în termen de maximum 10 zile de la data dispunerii respectivei măsuri.
Străinii împotriva cărora se emit decizii de returnare sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.987/2006, cu modificările și completările ulterioare
Comunicarea deciziei de returnare se realizează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin remiterea unui exemplar al acesteia străinului împotriva căruia a fost emisă.
Remiterea se poate face prin înmânarea exemplarului, sub semnătură, atunci când străinul este prezent, sau prin trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa la care străinul a declarat că locuiește, atunci când străinul nu este prezent.
În cazul în care remiterea nu este posibilă, comunicarea deciziei de returnare se face prin afișarea unui exemplar al acesteia la sediul structurii Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare.
Se prezumă că remiterea nu este posibilă în următoarele situații
străinul refuză să primească exemplarul înmânat sau trimis prin poștă
străinul nu mai locuiește la adresa declarată
străinul nu a făcut cunoscută adresa la care locuiește.
Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă.
Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la instanța prevăzută la alin. (1) , dacă străinul nu este luat în custodie publică, ori la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare, dacă străinul este luat în custodie publică. Instanța soluționează contestația în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă.
Contestațiile prevăzute la alin. (1) și (2) suspendă executarea obligației de returnare. În cazul străinilor care solicită emiterea unei decizii de returnare înainte de a fi depistați cu ședere ilegală sau a străinilor declarați indezirabili, contestațiile prevăzute la alin. (1) și (2) nu suspendă executarea obligației de returnare.
Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinul luat în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică.
Străinul care contestă decizia de returnare are dreptul de a obține consiliere juridică, reprezentare și asistență lingvistică pe cheltuială proprie.
Străinului care contestă decizia de returnare îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 , cu modificările și completările ulterioare, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2 , 2^1 și 8^1 din respectiva ordonanță de urgență.
Declararea ca indezirabil este măsura ce se dispune împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.
Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel București, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Procurorul sesizează instanța de judecată la propunerea instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale care dețin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1) .
Datele și informațiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru rațiuni de securitate națională se pun la dispoziția instanței de judecată în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la securitatea națională și protejarea informațiilor clasificate.
Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților. Instanța de judecată aduce la cunoștință străinului faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităților referitoare la securitatea națională și protejarea informațiilor clasificate.
Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condițiile alin. (2) . Hotărârea instanței este executorie. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe rațiuni de securitate națională, în conținutul hotărârii nu se menționează datele și informațiile care au stat la baza motivării acesteia.
Hotărârea se comunică străinului, precum și, dacă instanța dispune declararea ca indezirabil, Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.
Dreptul de ședere al străinului încetează de la data pronunțării hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil.
Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condițiile prevăzute la alin. (2) .
Încetarea măsurii declarării ca indezirabil se dispune de Curtea de Apel București, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în situația în care prezența străinului pe teritoriul României este necesară în interesul statului român, iar pericolul determinat de motivele care au stat la baza declarării ca indezirabil nu mai subzistă. Procurorul sesizează instanța de judecată la propunerea instituției cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale care a propus sesizarea instanței potrivit alin. (2) teza finală.
Sesizarea prevăzută la alin. (9) se judecă în camera de consiliu. Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizare. Hotărârea instanței este definitivă. Hotărârea se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.
Hotărârile prin care străinii au fost declarați indezirabili sau prin care s-a dispus încetarea măsurii declarării ca indezirabil se pun în executare de către Inspectoratul General pentru Imigrări potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Datele de identificare ale persoanelor declarate indezirabile sau cu privire la care s-a dispus încetarea măsurii declarării ca indezirabil se comunică Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de către Inspectoratul General pentru Imigrări.
Recursul împotriva hotărârii prevăzute la art. 86 alin. (5)
Hotărârea prevăzută la art. 86 alin. (5) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța se pronunță în termen de 5 zile de la data primirii cererii.
Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil. În cazuri temeinic justificate și pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanței să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil până la soluționarea căii de atac. Instanța soluționează cererea de suspendare de urgență, hotărârea pronunțată în acest caz fiind executorie de drept.
Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) are posibilitatea să execute voluntar obligația de returnare oricând în termenul pentru plecarea voluntară.
Termenul pentru plecarea voluntară este de 15 zile de la comunicarea deciziei de returnare pentru
străinul care a fost depistat fără drept de ședere ori care a depășit perioada de ședere sau zona de frontieră stabilite prin acordul care reglementează regimul juridic privind micul trafic la frontiera comună
străinul al cărui permis de mic trafic de frontieră sau a cărui viză a fost anulat/ă ori revocat/ă
străinul prevăzut la art. 81 alin. (2) lit. g) și h)
străinul al cărui drept de ședere a încetat în condițiile art. 11 alin. (5) lit. f) .
Termenul pentru plecarea voluntară este de 30 de zile de la comunicarea deciziei de returnare pentru
străinul care solicită emiterea unei decizii de returnare înainte de a fi depistat cu ședere ilegală
străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de ședere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept
străinul căruia i-a încetat dreptul de ședere pe termen lung și care nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere temporară potrivit art. 70 alin. (4) .
În situații temeinic justificate, ținând seama de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, cum ar fi durata șederii legale, existența copiilor care frecventează școala și existența altor legături familiale, Inspectoratul General pentru Imigrări prelungește termenele prevăzute la alin. (2) și (3) , la cererea străinului împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare, cu cel mult 30 de zile. Prelungirea se comunică, în scris, străinului.
Abrogat.
Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) este îndepărtat sub escortă.
Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) este îndepărtat sub escortă
dacă nu a executat voluntar obligația de returnare, după împlinirea termenului pentru plecarea voluntară
dacă se constată că străinul prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare potrivit art. 83 alin. (3) , chiar înainte de împlinirea termenului pentru plecarea voluntară.
Îndepărtarea sub escortă se realizează, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări prin însoțirea străinului până la frontieră ori până într-o țară terță, respectiv țara de origine, de tranzit sau de destinație.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) , străinul, în a cărui Carte albastră a UE sau în al cărui permis de ședere pe termen lung era înscrisă mențiunea privind acordarea protecției internaționale de către un alt stat membru, este îndepărtat sub escortă către statul membru indicat în respectiva mențiune, dacă, în urma verificărilor realizate de Inspectoratul General pentru Imigrări în statul membru în cauză, rezultă că acesta beneficiază în continuare de protecție internațională. Pentru respectarea obligațiilor asumate de România prin tratate, în cazul străinului declarat indezirabil sau care face obiectul expulzării ca urmare a condamnării pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute în cap. IV din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal este posibilă îndepărtarea sub escortă și către un alt stat decât cel în care beneficiază de protecție internațională.
Prin excepție de la alin. (3) , străinul care a avut un drept de ședere temporară potrivit art. 128 , în al cărui permis de ședere pe termen lung eliberat de un alt stat membru este înscrisă mențiunea privind acordarea protecției internaționale, poate fi îndepărtat sub escortă către o țară terță dacă, în urma verificărilor realizate de Inspectoratul General pentru Imigrări în statul membru în cauză, rezultă că protecția internațională a fost retrasă sau dacă a fost declarat indezirabil ori face obiectul expulzării ca urmare a condamnării pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute în cap. IV din Legea nr. 535/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal.
În cadrul procedurii de îndepărtare sub escortă autoritățile române analizează situația străinului pentru a se asigura că acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (2) sau art. 96 alin. (1) , dar și că acesta nu este o persoană vulnerabilă. Îndepărtarea sub escortă a persoanelor vulnerabile se realizează cu luarea în considerare a nevoilor speciale ale acestora.
Îndepărtarea sub escortă a străinilor care posedă documente de trecere a frontierei de stat valabile și mijloace financiare se realizează în termen de 24 de ore de la depistarea acestora, dacă nu este necesară efectuarea altor formalități.
În cazul în care există indicii temeinice că îndepărtarea sub escortă nu poate fi realizată în termenul prevăzut la alin. (1) , Inspectoratul General pentru Imigrări analizează situația străinului și aplică dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență privind tolerarea rămânerii pe teritoriul României sau privind custodia publică, după caz.
Străinii care nu posedă documente de trecere a frontierei de stat vor fi prezentați misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate în România ale statelor ai căror cetățeni sunt, pentru eliberarea documentelor.
Procedurile aplicabile în cazul necooperării unor reprezentanțe diplomatice în legătură cu eliberarea de documente de călătorie pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor de pe teritoriul României se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe și al ministrului afacerilor interne.
Pentru străinii proveniți din state care nu au misiuni diplomatice sau oficii consulare în România se solicită documente de trecere a frontierei de stat din țara de origine prin Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
În situația în care documentele de trecere a frontierei de stat nu au putut fi obținute în condițiile alin. (3) sau (5) , Inspectoratul General pentru Imigrări eliberează titluri de călătorie pentru străini, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Pe timpul îndepărtării sub escortă se poate utiliza forța numai în cazurile în care aceasta este necesară pentru protejarea vieții sau integrității fizice a personalului din escortă, a străinului ori a altor persoane, pentru împiedicarea producerii de pagube materiale sau pentru îndeplinirea obiectivului îndepărtării sub escortă. Măsurile se aplică cu respectarea demnității străinului, gradual și proporțional cu starea de pericol ce trebuie înlăturată.
La îndepărtarea sub escortă pe cale aeriană sunt respectate prevederile Orientărilor comune privind dispozițiile de siguranță care urmează să fie luate pentru operațiunile comune de expulzare pe cale aeriană, cuprinse în anexa la Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a resortisanților țărilor terțe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare.
Străinii pot fi îndepărtați sub escortă și potrivit procedurii stabilite prin acordurile de readmisie încheiate de Uniunea Europeană sau de România cu state terțe, doar în măsura în care dispozițiile acestora le sunt mai favorabile decât dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
La cererea unuia dintre statele care au încheiate acorduri de readmisie cu România se poate permite tranzitarea teritoriului României de către străinul care face obiectul unei proceduri de readmisie către un stat terț, cu condiția escortării și a prezentării garanțiilor că acesta își poate continua călătoria și poate intra în statul de destinație.
Măsuri de asistență între statele membre ale Uniunii Europene în cazul îndepărtării sub escortă pe calea aerului
În situația în care executarea măsurii de îndepărtare nu este posibilă prin folosirea zborurilor directe până în țara de destinație, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita altor state tranzitul aeroportuar.
Pentru executarea măsurii de îndepărtare a străinului pe calea aerului, Inspectoratul General pentru Imigrări dispune escortarea acestuia până în țara de tranzit sau de destinație în următoarele cazuri
țara de tranzit sau de destinație solicită ca străinul să fie escortat
este necesară acordarea de asistență medicală străinului în timpul îndepărtării sub escortă
străinul trebuie supravegheat pentru a se preveni săvârșirea de fapte de natură penală în timpul îndepărtării sub escortă
există indicii temeinice că străinul nu va respecta măsura de îndepărtare ori că intenționează să rămână în țara de tranzit
autoritățile române cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale solicită ca străinul să fie escortat.
Pe durata executării măsurilor de îndepărtare, membrii escortei nu sunt înarmați și poartă ținută civilă. Aceștia sunt obligați să respecte legislația statului de tranzit, să folosească forța, cu respectarea prevederilor art. 90 alin. (7) , numai atunci când reprezentanții statului de tranzit nu sunt prezenți sau este necesară acordarea de sprijin acestora.
Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde demersurile necesare pentru întoarcerea în țară a străinilor dacă, în timpul executării măsurii de îndepărtare pe calea aerului, a intervenit una dintre următoarele situații
autorizația de tranzit aeroportuar a fost refuzată sau revocată
străinul a intrat pe teritoriul statului solicitat în timpul tranzitului
îndepărtarea străinului către o altă țară de tranzit ori către țara de destinație sau îmbarcarea în zborul de legătură nu a fost realizată
tranzitul aeroportuar nu mai este posibil.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră poate aproba solicitările de tranzit pentru străinii care fac obiectul unor măsuri de îndepărtare, adresate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene.
Solicitarea de tranzit prevăzută la alin. (5) poate fi refuzată dacă
străinul este suspect sau inculpat într-o cauză penală ori are de executat o pedeapsă privativă de libertate, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni pe teritoriul României
tranzitul către alte state sau intrarea în țara de destinație nu este permisă
în timpul tranzitului este necesar transportul către un alt aeroport aflat pe teritoriul României
străinul reprezintă o amenințare pentru securitatea națională, ordinea și sănătatea publică sau relațiile internaționale ale statului român
asistența solicitată este imposibilă în acel moment din motive obiective; în acest caz, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează, în cel mai scurt timp posibil, autoritățile solicitante asupra unei date cât mai apropiate de cea solicitată inițial, în care poate fi acordată asistența tranzitului.
În situația în care, ulterior aprobării tranzitului, survin situațiile prevăzute la alin. (6) , autorizațiile deja eliberate pot fi revocate, cu informarea autorităților solicitante asupra motivelor care au determinat revocarea.
Solicitarea de tranzit trebuie transmisă în scris cu cel puțin două zile înainte de tranzit. Acest termen poate fi scurtat în cazuri urgente și justificate.
Forma și conținutul solicitării de tranzit se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia se comunică statului membru solicitant în termen de două zile. Termenul poate fi prelungit, în cazuri justificate, cu maximum 48 de ore.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră stabilește puncte de contact în toate zonele de tranzit importante.
Operațiunea de tranzit nu trebuie să depășească 24 de ore. În cazul în care, din motive obiective, sunt necesare măsuri de asistență suplimentare pentru continuarea operațiunii de tranzit, acest termen poate fi prelungit cu maximum 48 de ore.
În limita mijloacelor disponibile și în conformitate cu standardele internaționale relevante, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră asigură măsurile de asistență necesare de la aterizare și până la părăsirea aeroportului către țara de destinație, în ceea ce privește
întâmpinarea străinului la aeronavă și escortarea acestuia în perimetrul aeroportului, în special către zborul de legătură
asigurarea tratamentului medical de urgență străinului și, dacă este cazul, persoanelor din escorta acestuia
asigurarea hranei pentru străin și, dacă este cazul, pentru persoanele din escorta acestuia
primirea, păstrarea și predarea documentelor de călătorie, în special în cazul străinilor neescortați
în cazul străinilor neescortați, informarea statului solicitant despre locul și ora plecării străinului de pe teritoriul statului român
informarea statului solicitant în privința oricăror incidente serioase care survin în timpul tranzitului
pe timpul staționării în aeroportul de tranzit, șeful punctului de trecere a frontierei poate dispune cazarea străinului în spații special amenajate și folosirea mijloacelor legale pentru prevenirea sau împiedicarea oricărei încercări a străinului de a se împotrivi tranzitului.
Costurile serviciilor asigurate potrivit alin. (13) se suportă de statul solicitant.
Organizarea unor zboruri comune cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea îndepărtării sub escortă a străinilor
Inspectoratul General pentru Imigrări poate organiza sau participa la acțiuni comune cu autoritățile competente din unul ori mai multe state membre ale Uniunii Europene, pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor.
Atunci când Inspectoratul General pentru Imigrări decide organizarea unui zbor pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor, la care ar putea să participe și alte state membre ale Uniunii Europene, informează autoritățile competente din aceste state.
În vederea unei bune desfășurări a zborului, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde măsuri pentru selecționarea transportatorului, potrivit dispozițiilor legale, obținerea autorizațiilor necesare de la statele de tranzit și de destinație, stabilirea în comun cu autoritățile competente ale celorlalte state participante a numărului personalului de escortă necesar, încheierea înțelegerilor financiare necesare, precum și alte măsuri ce se impun.
În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări decide să participe la un zbor pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor organizat de un stat membru al Uniunii Europene, informează autoritățile competente din statul organizator despre intenția de a participa, specificând numărul de persoane care fac obiectul îndepărtării sub escortă, și asigură un număr suficient de persoane pentru escortă. În cazul în care escorta este realizată numai de către statul organizator, Inspectoratul General pentru Imigrări asigură prezența a cel puțin 2 reprezentanți la bordul aeronavei, care sunt responsabili de predarea străinilor de care răspund către autoritățile din statele de destinație.
Inspectoratul General pentru Imigrări asigură atât străinilor care fac obiectul îndepărtării sub escortă, cât și personalului de escortă propriu documente de călătorie valabile, vize și alte documente necesare și, prin intermediul Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, solicită asistență necesară din partea reprezentanțelor diplomatice ale României.
Art. 94 · Recunoașterea deciziilor de îndepărtare a străinilor emise de alte state membre ale Uniunii Europene
Deciziile de îndepărtare a străinilor emise de alte state membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute de statul român și sunt puse în executare de Inspectoratul General pentru Imigrări, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în următoarele cazuri
decizia de îndepărtare este luată pentru motive de ordine publică sau securitate națională, astfel: (i) când străinul a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an; (ii) ca urmare a desfășurării de către străini ori a existenței unor indicii temeinice că străinul urmează să desfășoare activități de natură să pună în pericol ordinea publică sau securitatea națională
decizia de îndepărtare este luată ca urmare a neîndeplinirii de către străin a condițiilor referitoare la intrarea și șederea străinilor pe teritoriul statului membru în cauză.
Criteriile și aranjamentele practice de compensare a dezechilibrelor financiare rezultate ca urmare a recunoașterii deciziilor de îndepărtare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Pentru a fi puse în executare este necesar ca deciziile de îndepărtare prevăzute la alin. (1) să nu fi fost revocate sau suspendate de către autoritățile emitente.
Sunt exceptați de la prevederile alin. (1) străinii membri de familie ai cetățenilor români, precum și membrii de familie ai cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene.
În vederea aplicării prezentului articol, Inspectoratul General pentru Imigrări cooperează și face schimb de informații cu autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene.
Cheltuielile angajate de către Inspectoratul General pentru Imigrări în scopul punerii în executare a deciziilor prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Imigrări cu această destinație.
Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (6) , recuperate de la statul membru al Uniunii Europene care a emis decizia de îndepărtare reprezintă reconstituiri de credite bugetare, dacă cheltuielile au fost efectuate pentru anul în curs, sau se fac venit la bugetul de stat, dacă cheltuielile au fost efectuate în anii precedenți.
Inspectoratul General pentru Imigrări decontează cheltuielile efectuate de alte state membre ale Uniunii Europene care pun în executare măsurile de îndepărtare până la împlinirea unei perioade de 4 ani de la data emiterii acestora de către autoritățile române, în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Imigrări cu această destinație.
Solicitările de rambursare a cheltuielilor efectuate de statul membru al Uniunii Europene pot fi respinse de către Inspectoratul General pentru Imigrări atunci când sunt efectuate după o perioadă mai mare de un an de la punerea în executare a măsurii de îndepărtare.
În cazul deciziilor de îndepărtare care fac obiectul alin. (1) , străinul poate contesta măsurile ce țin de punerea în executare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Străinii aflați pe teritoriul României pot solicita sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și al organizațiilor internaționale sau neguvernamentale cu atribuții în domeniu, pentru repatrierea voluntară umanitară asistată, dacă nu dispun de mijloace financiare.
Inspectoratul General pentru Imigrări, în cooperare cu organizații internaționale cu atribuții în domeniu, precum și cu organizații neguvernamentale de profil desfășoară programe comune pentru identificarea modalităților concrete de sprijinire a străinilor prevăzuți la alin. (1) , în vederea repatrierii voluntare umanitare asistate a acestora, precum și a resurselor financiare necesare în acest sens.
Străinilor incluși în programele de repatriere voluntară umanitară asistată li se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări certificate de repatriere.
Străinii prevăzuți la alin. (1) pot beneficia, în mod individual, o singură dată de sprijinul acordat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin intermediul programelor prevăzute la alin. (2) , pentru repatrierea voluntară umanitară asistată.
Executarea obligației de returnare se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidența următoarelor situații
returnarea se poate realiza numai către un stat față de care există temeri justificate că viața străinului este pusă în pericol ori că va fi supus la tortură, tratamente inumane sau degradante
starea de sănătate a străinului face imposibilă realizarea returnării
străinul este părintele unui minor care urmează cursurile unei instituții de învățământ de stat ori particulare, acreditate sau autorizate provizoriu potrivit legii, iar anul școlar este în curs
străinul este căsătorit cu un alt străin care are drept de ședere temporară sau permisiunea de a rămâne pe teritoriul României, iar căsătoria nu este de conveniență
străinul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1) .
Prevederile alin. (1) lit. c) și d) nu se aplică în cazul străinilor care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale.
Termenul de plecare voluntară sau îndepărtarea sub escortă, după caz, își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1) .
Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul cu privire la constatarea incidenței sau încetării situațiilor prevăzute la alin. (1) .
Măsurile luate de autoritățile române competente cu privire la străinii aflați pe teritoriul României în termenul pentru plecarea voluntară sau în perioada suspendării executării obligației de returnare respectă următoarele principii
menținerea unității familiale cu membrii familiei prezenți pe teritoriul României
asigurarea îngrijirii medicale de urgență și a tratamentului de bază al bolii
acordarea accesului minorilor la sistemul de învățământ
luarea în considerare a nevoilor speciale ale persoanelor vulnerabile
Monitorizarea activității de îndepărtare sub escortă se realizează de organizațiile și organismele naționale, internaționale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației, care desfășoară activitatea de supraveghere a îndepărtării sub escortă a străinilor.
La solicitarea organizațiilor și organismelor naționale, internaționale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației, Inspectoratul General pentru Imigrări furnizează informații privind organizarea misiunilor de escortă, asigurând posibilitatea reprezentanților acestora de a supraveghea modul în care se desfășoară acestea.
Rapoartele de evaluare întocmite cu ocazia monitorizării vor fi transmise spre valorificare Avocatului Poporului.
Dreptul de ședere al străinului încetează de drept la data începerii executării pedepsei accesorii, respectiv complementare, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal .
Străinii care fac obiectul prezentului articol sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.
Expulzarea se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidența următoarelor situații
străinul poate fi îndepărtat sub escortă numai către un stat față de care există temeri justificate că viața îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante
starea de sănătate a străinului face imposibilă realizarea îndepărtării sub escortă
străinul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 15 alin. (1) .
Îndepărtarea sub escortă își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1) .
Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul și instanța de judecată competentă cu privire la constatarea incidenței sau încetării situațiilor prevăzute la alin. (1) .
Contestația la executare formulată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , prin care se invocă existența unor motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate, ca urmare a punerii în executare a pedepsei complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal , este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată, atrage suspendarea de drept a procedurii de expulzare de la data introducerii cererii până la pronunțarea unei soluții definitive. Instanța sesizată înștiințează de îndată Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la introducerea contestației la executare.
Suspendarea expulzării în condițiile alin. (1) și (4) nu produce efecte asupra măsurii de luare în custodie publică
Luarea în custodie publică este măsura de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul României, dispusă împotriva străinilor în scopul îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.
Luarea în custodie publică se dispune în scris prin ordonanță motivată în drept și în fapt de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, împotriva străinului care nu poate fi îndepărtat sub escortă în termen de 24 de ore și care se află în una dintre următoarele situații
prezintă risc de sustragere de la îndepărtarea sub escortă
evită ori împiedică pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare sub escortă
face obiectul expulzării.
Prezintă risc de sustragere de la îndepărtarea sub escortă
străinul care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare potrivit art. 83 alin. (3)
străinul declarat indezirabil
străinul care nu a respectat termenul de plecare voluntară
străinul căruia i-a fost revocată tolerarea.
Prelungirea duratei de luare în custodie publică prevăzute la alin. (2) pentru străinii care nu pot fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este definitivă.
De îndată ce constată că solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, prevăzută la alin. (4) , îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, judecătorul stabilește primul termen de judecată și dispune citarea părților. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar atunci când străinul depune întâmpinare aceasta nu se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări, care ia cunoștință despre conținutul său din dosarul cauzei. Cererile de prelungire a duratei de luare în custodie publică sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Perioada de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni.
Perioada prevăzută la alin. (6) poate fi extinsă în mod excepțional, în condițiile prevăzute la alin. (4) , pe o perioadă suplimentară ce nu poate depăși 12 luni, în cazurile în care Inspectoratul General pentru Imigrări a fost în imposibilitate de a efectua îndepărtarea sub escortă a străinului, din cauza
acțiunilor acestuia care împiedică procesul de îndepărtare sub escortă
întârzierilor în obținerea documentației necesare îndepărtării sub escortă din partea țărilor terțe.
În situația în care, ulterior luării în custodie publică a unui străin, se constată că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) sau art. 96 alin. (1) , măsura luării în custodie publică încetează de drept. În situația în care străinul formulează pentru prima dată o cerere de protecție internațională, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la procedura ordinară de azil. La formularea unei cereri de acces la o nouă procedură de azil, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la noua procedură.
Fac excepție de la prevederile alin. (8) situațiile în care, pentru rațiuni de securitate națională sau ordine publică, se impune îndepărtarea sub escortă a străinului sau menținerea acestuia în custodie publică până la finalizarea procedurii pentru acordarea unei forme de protecție.
Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condițiile prevăzute la alin. (2) , pot depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă. Plângerea formulată nu suspendă îndepărtarea sub escortă.
Străinii luați în custodie publică, precum și cei îndepărtați sub escortă în termen de 24 de ore sunt amprentați și fotografiați.
În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică și acordarea tolerării. Decizia de respingere a cererii străinului poate fi contestată în termen de 5 zile la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă.
Inspectoratul General pentru Imigrări analizează oportunitatea menținerii măsurii luării în custodie publică, la intervale de maximum 3 luni. În cazul familiilor cu minori luate în custodie publică, analiza se efectuează la intervale de maximum o lună.
În situațiile în care trebuie returnat un număr mare de străini, caz care reprezintă o sarcină neprevăzută și dificilă pentru capacitatea centrelor de cazare sau pentru personalul Inspectoratului General pentru Imigrări, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, cazarea străinilor se poate realiza în alte spații aflate în administrarea ministerului, separat de alte persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri privative de libertate, atât timp cât durează situația excepțională.
Pe durata aplicării măsurilor derogatorii prevăzute la alin. (1) , termenele prevăzute la art. 101 alin. (10) pot fi depășite cu maximum 30 de zile.
Inspectoratul General pentru Imigrări informează Comisia Europeană cu privire la măsurile dispuse potrivit alin. (1) , precum și la încetarea aplicării acestora.
Străinii luați în custodie publică vor fi introduși în centre de cazare, denumite în continuare centre.
Centrele sunt locuri închise, special amenajate și destinate cazării temporare a străinilor care au fost luați în custodie publică, administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Centrele sunt înființate, organizate, autorizate sanitar, amenajate și dotate astfel încât să ofere condiții adecvate de cazare, hrană, asistență medicală și igienă personală.
Organizațiilor și organismelor naționale, internaționale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației, autorizate și acreditate în condițiile legii, li se asigură posibilitatea de a vizita centrele, pe baza protocoalelor încheiate cu Inspectoratul General pentru Imigrări sau a unei autorizări prealabile. În situații excepționale și temeinic motivate se poate asigura posibilitatea de a vizita centrele într-un termen de 48 de ore.
Străinii cazați în centre beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum și de cele prevăzute în tratatele și acordurile internaționale în materie la care România este parte.
Străinii cazați în centre au dreptul la asistență juridică, medicală și socială și la respectarea opiniei și specificului propriu, în materie religioasă, filozofică și culturală.
Străinii cazați în centre au dreptul de a fi informați imediat după aducerea lor în aceste locuri, în limba în care vorbesc sau într-o limbă înțeleasă de ei, despre motivele principale care au condus la luarea măsurii, drepturile și obligațiile pe care le au în timpul șederii în aceste centre. Motivul luării în custodie publică, precum și drepturile și obligațiile străinilor cazați în centre le vor fi comunicate în scris de către persoanele desemnate să conducă aceste centre.
Pe întreaga perioadă a șederii în centre, străinilor li se asigură posibilitatea comunicării cu reprezentanții diplomatici și consulari ai statului de proveniență, cu membrii lor de familie, precum și cu reprezentantul legal.
Personalul centrelor va trata străinii cazați în mod nediscriminatoriu pe motiv de rasă, sex, vârstă, cultură, naționalitate, religie sau apartenență la un anumit grup social.
Minorii introduși în centre care însoțesc cel puțin unul dintre părinți sau reprezentantul legal, luat în custodie publică, au acces gratuit la sistemul de învățământ obligatoriu.
Persoanele vulnerabile cazate în centre au dreptul la îngrijire medicală și tratament adecvat situațiilor speciale în care se află.
La introducerea în centre, străinii sunt obligați să se supună controlului corporal, medical, amprentării și fotografierii, precum și să predea obiectele periculoase sau interzise de lege, pe cele de valoare, sumele de bani deținute și mijloacele electronice de comunicare la distanță.
Pe durata cazării în centre, străinii sunt obligați să respecte programul zilnic, regulile de igienă individuală și colectivă, să nu distrugă bunurile din dotarea centrelor, să se conformeze dispozițiilor personalului centrelor date în exercițiul atribuțiilor profesionale și să se supună investigațiilor și tratamentelor medicale în cazul constatării unor afecțiuni medicale de natură să pună în pericol sănătatea celorlalte persoane aflate în centru.
Pe durata cazării în centre, străinilor le este interzis să desfășoare acțiuni care pot aduce prejudicii securității și ordinii interioare a centrului sau să incite la săvârșirea de astfel de acțiuni, să consume băuturi alcoolice sau substanțe interzise prin lege, să comercializeze alimente, echipamente ori alte bunuri în incinta centrelor.
În cazul nerespectării de către străini a obligațiilor stabilite în sarcina acestora se pot lua măsurile necesare, inclusiv utilizarea forței, pentru protejarea vieții sau a integrității fizice a personalului centrelor, a străinilor ori a altor persoane, împiedicarea producerii de pagube materiale, a părăsirii neautorizate a centrului sau pentru restabilirea ordinii interioare. Măsurile se aplică gradual și proporțional cu starea de pericol ce trebuie înlăturată.
Regulile de ordine interioară pe care străinii cazați în centre sunt obligați să le respecte, precum și modul de organizare a accesului, pazei, supravegherii și însoțirii străinilor în și din centre sunt prevăzute în regulamentul aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Străinii luați în custodie publică și cazați în centre au dreptul la asistență medicală, medicamente și materiale sanitare gratuite.
Serviciile medicale, medicamentele și materialele sanitare prevăzute la alin. (1) se asigură, după caz, prin serviciul medical al centrelor de cazare sau prin unitățile sanitare ale Ministerului Afacerilor Interne ori ale Ministerului Sănătății. Decontarea cheltuielilor aferente alin. (1) se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, prin bugetul alocat Inspectoratului General pentru Imigrări, special prevăzut în acest scop.
Străinii declarați indezirabili sau care fac obiectul expulzării, luați în custodie publică, sunt cazați separat de celelalte categorii de străini.
Pe toată perioada cât străinii se află în custodie publică, deplasarea în afara centrelor se efectuează sub escortă.
Familiile luate în custodie publică sunt cazate separat, asigurându-li-se un nivel corespunzător de intimitate.
Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de ședere și care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
Reprezintă motive obiective în sensul alin. (1) următoarele situații
străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 15 alin. (1) privind nepermiterea ieșirii din România și nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență pentru acordarea unui drept de ședere
măsura custodiei publice dispusă împotriva străinului a încetat fără ca străinul să fie îndepărtat sub escortă
prezența temporară pe teritoriul României a străinului este cerută de interese publice importante. În acest caz, tolerarea se acordă la solicitarea autorităților sau a instituțiilor publice
străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) privind interzicerea returnării, dar nu îndeplinește condițiile pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere temporară
străinului îi sunt aplicabile prevederile art. 96 alin. (1) privind suspendarea executării obligației de returnare
îndepărtarea sub escortă nu poate fi executată în termen de 24 de ore de la depistarea străinului și există indicii temeinice că nu se impune ca acesta să fie luat în custodie publică
Inspectoratul General pentru Imigrări constată că imposibilitatea temporară de a părăsi România este determinată de alte împrejurări, independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate.
Neacordarea tolerării de către Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind definitivă.
Procurorul, prin ordonanță, sau, după caz, instanța, prin încheiere, acordă tolerarea atunci când există motive serioase să se considere că un străin care nu are drept de ședere este victimă a traficului de ființe umane și prezența acestuia pe teritoriul României este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariția cauzelor.
În cazul prevăzut la art. 106^1 alin. (4) tolerarea se prelungește succesiv de către procuror, prin ordonanță, sau de către instanță, prin încheiere, în condițiile prevăzute la alin. (1) , până la încetarea procesului penal.
Pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României, străinii au acces la piața forței de muncă, în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români.
Dreptul la muncă acordat străinilor cărora li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României încetează de drept în toate situațiile în care încetează tolerarea.
Străinul este obligat să se prezinte periodic, la un interval de două luni sau ori de câte ori este chemat, la structura Inspectoratului General pentru Imigrări care i-a eliberat documentul de tolerat și să anunțe orice schimbare a adresei unde locuiește.
Tolerarea are valabilitate teritorială limitată la raza de competență a structurii Inspectoratului General pentru Imigrări care i-a eliberat documentul de tolerat, iar orice deplasare în afara acesteia este permisă numai cu aprobare prealabilă.
În situația prevăzută la art. 106^1 alin. (2) lit. b) , dacă au dispărut motivele pentru care străinul nu a putut fi îndepărtat sub escortă în perioada de custodie publică anterioară, se poate dispune din nou luarea în custodie publică, în condițiile art. 101 alin. (2) .
Acordarea tolerării nu anulează obligația străinului de a părăsi teritoriul României. Termenul de plecare voluntară sau îndepărtarea sub escortă, după caz, își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări, procurorul sau instanța, după caz, constată încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerării și informează străinul în acest sens.
Tolerarea încetează în următoarele situații
prin acordarea ori prelungirea unui drept de ședere în condițiile prezentei ordonanțe de urgență
în cazul acordării permisiunii de a rămâne pe teritoriul României potrivit Legii nr. 122/2006 , cu modificările și completările ulterioare
în momentul părăsirii teritoriului României de către străin. (10) Inspectoratul General pentru Imigrări poate să revoce tolerarea acordată potrivit art. 106^1 alin. (1) , prin decizie motivată, atunci când constată că străinul nu a respectat, din motive imputabile lui, obligațiile prevăzute la alin. (5) sau (6) .