Înapoi la Legislație

OUG nr. 156/2020 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
12 mai 2023LEGEA nr. 111 din 8 mai 2023
Text consolidat la
12 mai 2023
Emitent
GUVERNUL ROMÂNIEI
Articole
10

Pe scurt

OUG nr. 156/2020: ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 156 din 3 septembrie 2020 privind unele măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 12 mai 2023, prin LEGEA nr. 111 din 8 mai 2023.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 12 mai 2023.
Cine l-a emis?
GUVERNUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
10 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 156 din 3 septembrie 2020 privind unele măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Începând cu perioada de programare 2021-2027, unitățile administrativ-teritoriale urbane, respectiv municipiile reședințe de județ, municipiile, sectoarele municipiului București și orașele care au în structura administrativ-teritorială sate aparținătoare, pot include aria teritorială a acestora pentru finanțarea din fonduri externe nerambursabile a următoarelor categorii de intervenții

a)

mobilitate urbană

b)

regenerare urbană

c)

alimentare cu apă și canalizare

d)

gestionarea deșeurilor

e)

infrastructură de drumuri de interes local și conectivitatea acestora la rețeaua rutieră județeană

f)

soluții inteligente de conectare la utilități

g)

soluții de tip sat inteligent, denumit în continuare smart village, și oraș inteligent, denumit în continuare smart city

h)

transport public de călători, într-o abordare inteligentă, cu respectarea condițiilor prevăzute în regulamentele europene și în programele operaționale prevăzute la alin. (2) , prin care se asigură finanțarea.

(2)

Autoritățile de management ale programelor operaționale regionale, constituite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România și Autoritatea de management pentru Programul operațional Dezvoltare durabilă 2021-2027 sunt autorizate să ia toate măsurile legale necesare pentru includerea la finanțare în perioada de programare 2021-2027 a categoriilor de intervenții prevăzute la alin. (1) .

Art. 2

(1)

Comunele care fac parte din zonele urbane funcționale, denumite în continuare ZUF, definite conform documentațiilor de amenajare a teritoriului sau conform strategiilor integrate de dezvoltare urbană, pot derula în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale urbane prevăzute la art. 1 alin. (1) proiecte de mobilitate pentru dezvoltarea transportului public de călători, precum și alte tipuri de proiecte de mobilitate, cu respectarea condițiilor prevăzute în programele operaționale regionale, respectiv în ghidurile solicitantului aprobate.

(2)

Cu respectarea condițiilor prevăzute în programele operaționale și a ghidurilor solicitantului aprobate, comunele din cadrul ZUF, definite conform documentațiilor de amenajare a teritoriului sau conform strategiilor integrate de dezvoltare urbană, pot depune proiecte pentru finanțare în cadrul programelor operaționale regionale și al Programului operațional Dezvoltare durabilă, aferente perioadei 2021-2027.

Art. 3

(1)

În situația în care strategia de dezvoltare locală conține elemente referitoare la implementarea de soluții tip „smart village“, comunele din cadrul ZUF, definite conform documentațiilor de amenajare a teritoriului sau conform strategiilor de dezvoltare urbană, pot depune proiecte pentru finanțare din fonduri externe nerambursabile în cadrul programelor operaționale regionale pentru implementarea unor astfel de soluții.

(2)

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin conceptul de „smart village“ se înțelege ansamblul de activități și proiecte implementate la nivelul comunelor care respectă cerințele cumulative de specializare inteligentă, tranziție spre o economie cu emisii reduse de carbon, digitalizare și au ca obiectiv asigurarea de servicii publice inteligente destinate populației, precum și creșterea nivelului de trai al populației.

(3)

Pentru a fi considerate eligibile, comunele din cadrul ZUF, definite conform documentațiilor de amenajare a teritoriului sau conform strategiilor integrate de dezvoltare urbană, trebuie să înregistreze pe o perioadă de trei ani înainte de depunerea proiectelor la finanțare din fonduri externe nerambursabile o creștere continuă a numărului de locuitori și să facă parte dintr-o zonă urbană funcțională.

(4)

Proiectele de tip „smart village“ care se finanțează din fonduri externe nerambursabile în cadrul programelor operaționale regionale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții

a)

să fie în concordanță cu prevederile regulamentelor europene, ale programului operațional și ale ghidului solicitantului aprobat conform legii

b)

să conțină elemente de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor

c)

să conțină elemente de tranziție spre o economie cu emisii reduse de carbon, în conformitate cu prevederile naționale și europene în domeniu

d)

să conțină soluții de digitalizare a serviciilor publice.

(5)

Proiectele de tip „smart village“ sunt proiecte care se pot dezvolta de către autoritățile publice locale cel puțin în următoarele domenii

a)

rețele inteligente de iluminat public, cu infrastructura aferentă

b)

rețele inteligente de alimentare cu apă potabilă și industrială și rețele de canalizare, cu infrastructura aferentă, cu condiția ca după finalizarea proiectelor să existe operatori de servicii care preiau operaționalizarea rețelelor inteligente de alimentare cu apă și canalizare

c)

rețele inteligente de colectare și transport al deșeurilor, cu condiția ca acestea să facă parte dintr-un sistem integrat de management al deșeurilor, denumit în continuare SMID, și să existe un operator specializat în prestarea acestor servicii

d)

rețele inteligente de management al traficului auto, indicatoare de circulație, stații de încărcare electrice pentru mijloacele de transport auto, stații de autobuz, precum și alte elemente de infrastructură necesare traficului auto

e)

unități școlare inteligente, conectate la surse de energii regenerabile pentru asigurarea alimentării cu apă, alimentării cu energie termică, energie electrică, inclusiv dotări inteligente independente pentru activitatea educațională

f)

dotarea gospodăriilor cu rețele inteligente de asigurare a utilităților: panouri solare pentru încălzire și apă caldă menajeră, racordarea la rețeaua de internet, racordarea la pompe de căldură și altele asemenea

g)

rețele inteligente de avertizare timpurie pentru situații de risc climatic, meteorologie și de mediu.

(6)

Se mandatează autoritățile de management ale programelor operaționale regionale să ia toate măsurile procedurale ce se impun pentru includerea cu prioritate la finanțare a categoriilor de beneficiari și de proiecte necesare pentru implementarea conceptului de „smart village“.

Art. 4

(1)

Începând cu perioada de programare 2021-2027, localitățile urbane din România cu statut de municipiu reședință de județ, municipii, sectoarele municipiului București și orașe, pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile pentru implementarea conceptului de „smart city“ în cadrul programelor operaționale regionale.

(2)

În sensul prezentei ordonanțe de urgență prin conceptul de „smart city“ se înțelege ansamblul de activități și proiecte implementate la nivelul localităților urbane din România cu statut de municipii reședință de județ, municipii, sectoarele municipiului București și orașe care respectă cerințele cumulative de specializare inteligentă, tranziție spre o economie cu emisii reduse de carbon și digitalizare și au ca obiectiv asigurarea de servicii publice inteligente destinate populației, precum și creșterea nivelului de trai al populației.

(3)

Proiectele de tip „smart city“ care se finanțează din fonduri externe nerambursabile în cadrul programelor operaționale regionale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții

a)

să fie în concordanță cu prevederile regulamentelor europene, ale programului operațional și ale ghidului solicitantului aprobat

b)

să conțină elemente de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor

c)

să conțină elemente de tranziție spre o economie cu emisii reduse de carbon, în conformitate cu prevederile naționale și europene în domeniu

d)

să conțină soluții de digitalizare a serviciilor publice.

(4)

Proiectele de tip „smart city“ sunt proiecte care se pot dezvolta de către autoritățile publice locale cel puțin în următoarele domenii

a)

rețele inteligente de iluminat public cu infrastructura aferentă

b)

rețele inteligente de alimentare cu apă potabilă și industrială și rețele de canalizare cu infrastructura aferentă, cu condiția ca după finalizarea proiectelor, administrarea și exploatarea acestora să fie date în delegare de gestiune la operatorii specializați de apă și canalizare

c)

rețele inteligente de transport și distribuție a energiei termice, cu condiția ca după finalizarea proiectelor, administrarea și exploatarea acestora să fie date în delegare de gestiune la operatorii specializați în furnizarea de căldură și apă caldă menajeră destinate populației

d)

rețele inteligente de colectare și transport al deșeurilor, cu condiția ca acestea să facă parte dintr-un SMID și să existe un operator specializat în prestarea acestor servicii

e)

rețele inteligente de management al traficului auto, indicatoare de circulație, stații de încărcare electrice pentru mijloacele de transport auto, stații de autobuz, precum și alte elemente de infrastructură inteligente necesare traficului auto

f)

unități școlare inteligente, conectate la surse de energii regenerabile pentru asigurarea alimentării cu apă, alimentării cu energie termică, energie electrică, inclusiv dotări inteligente independente pentru activitatea educațională

g)

dotarea gospodăriilor, inclusiv a blocurilor de locuințe cu rețele inteligente de asigurare a utilităților: panouri solare pentru încălzire și apă caldă menajeră, racordarea la rețeaua de internet, racordarea la pompe de căldură și altele asemenea

h)

bănci de date urbane, sisteme informaționale geografice.

(5)

Se mandatează autoritățile de management ale programelor operaționale regionale să ia toate măsurile procedurale ce se impun pentru includerea cu prioritate la finanțare a categoriilor de beneficiari și de proiecte necesare pentru implementarea conceptului de „smart city“.

Art. 5

(1)

Comunele pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, cu respectarea principiului complementarității și evitarea dublei finanțări, cu respectarea prevederilor regulamentelor europene, a programelor operaționale și a ghidurilor solicitantului aprobate conform legii, în cadrul programelor operaționale regionale și al Programului operațional Dezvoltare durabilă, potrivit priorităților de intervenție stabilite în cadrul acestor programe pentru

a)

infrastructura de drumuri de interes local și a conectivității cu drumurile de interes județean și național,

b)

rețelele de apă-canalizare

c)

conectarea la rețeaua de distribuție a combustibililor

d)

alte categorii de operațiuni eligibile prevăzute în acest scop de ghidurile solicitantului.

(2)

Comunele pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile potrivit prevederilor alin. (1) dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții

a)

pentru proiectele de infrastructură rutieră se pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile numai în cazul în care acestea nu sunt finanțate în cadrul planului național strategic, denumit în continuare PNS 2021-2027

b)

comuna este situată într-o zonă cu potențial turistic

c)

pe teritoriul comunei sunt amplasate obiective de patrimoniu natural sau cultural.

(3)

În calitate de beneficiari eligibili, în baza unor strategii integrate de dezvoltare locală, comunele situate în zone cu potențial turistic pot depune proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile destinate infrastructurii de asigurare a accesibilității către obiectivele turistice, precum și proiecte pentru alte categorii de activități eligibile destinate turismului.

(4)

Comunele situate în zonele cu potențial turistic pot beneficia de finanțare pentru rețele de apă și canalizare și în cadrul PNS 2021-2027, cu condiția respectării prevederilor planului național, precum și cu respectarea principiului complementarității și a evitării dublei finanțări.

(5)

Autoritățile de management pentru programele operaționale regionale, precum și Autoritatea de management pentru programul operațional Dezvoltare durabilă sunt autorizate să ia toate măsurile procedurale necesare pentru a include la finanțare în cadrul programelor operaționale comunele în calitate de beneficiari eligibili.

Art. 6

(1)

Autoritățile de management alocă fondurile în cadrul programelor operaționale regionale destinate dezvoltării urbane între unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipii reședință de județ, municipii, sectoarele municipiului București și orașe, astfel

a)

la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, conform clasificării din Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 1.059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 mai 2003, se stabilesc alocările destinate dezvoltării urbane în baza strategiilor integrate de dezvoltare urbană, în cadrul obiectivului «Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică», altele decât cele pentru asistența tehnică

b)

la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare a României, din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate ale României, conform clasificării prevăzute în Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), aprobat prin Regulamentul (CE) nr. 1.059/2003, se calculează proporția dintre numărul populației de la nivelul municipiilor reședință de județ, numărul populației de la nivelul unităților administrativ-teritoriale cu statut de municipii care nu sunt reședințe de județ și numărul populației de la nivelul unităților administrativ-teritoriale cu statut de orașe prin raportare la numărul total al populației de la nivelul județelor din regiunea respectivă pentru anul 2019. Procentul de populație specific municipiilor reședință de județ se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul de populație specific municipiilor se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul de populație specific orașelor se înmulțește cu fondurile totale alocate pentru dezvoltare urbană pentru a stabili fondurile alocate municipiilor reședințe de județ. Procentul specific de populație pentru municipii reședință de județ împreună cu procentul specific de populație pentru municipii și procentul specific de populație pentru orașe este egal cu 100.

(2)

Fondurile alocate municipiilor reședință de județ conform alin. (1) lit. b) se repartizează, prin hotărâre a consiliului pentru dezvoltare regională, reglementată prin regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004 , pe fiecare municipiu reședință de județ de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate.

(3)

În cazul în care consiliul pentru dezvoltare regională nu adoptă, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004 , în două întâlniri succesive hotărârea prevăzută la alin. (2) , fondurile alocate municipiilor reședință de județ conform alin. (1) lit. b) se repartizează pe fiecare municipiu reședință de județ de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate, după cum urmează

a)

35% din fondurile totale se repartizează în mod egal pentru toate municipiile reședință de județ

b)

65% din fondurile totale se repartizează în funcție de numărul total al populației de la nivelul municipiilor reședință de județ.

(4)

Fondurile alocate municipiilor, altele decât municipiile reședință de județ, conform alin. (1) lit. b) se repartizează prin hotărâre a consiliului pentru dezvoltare regională pe fiecare municipiu de la nivelul unei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004 .

(5)

În cazul în care consiliul pentru dezvoltare regională nu adoptă, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004 , în două întâlniri succesive hotărârea prevăzută la alin. (4) , fondurile alocate municipiilor, altele decât municipiile reședință de județ, conform alin. (1) lit. b) se repartizează după cum urmează

a)

35% din fondurile totale se repartizează în mod egal pentru toate municipiile din regiune, altele decât municipiile reședință de județ

b)

65% din fondurile totale se repartizează în funcție de numărul total al populației de la nivelul municipiilor din regiune, altele decât municipiile reședință de județ.

(6)

La nivel regional, fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu reședință de județ și fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu are obligația să încheie contracte de achiziție publică în condițiile legii pentru cel puțin 70% din valoarea granturilor alocate prin bugetele aprobate cu această destinație, pe o perioadă de 3 ani de la data încheierii contractelor de finanțare conform procedurilor legale. În situația în care unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipiu reședință de județ și unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipiu nu încheie contracte de achiziție publică în termenul stabilit, diferențele de sume rămase necontractate se constituie într-un buget destinat acestei măsuri pentru toate unitățile administrativ-teritoriale eligibile, destinat unui apel de proiecte de tip competitiv.

(7)

Pentru a beneficia de alocarea totală stabilită pentru această măsură, fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu reședință de județ și fiecare unitate administrativ-teritorială cu statut de municipiu trebuie să propună în cadrul strategiei integrate de dezvoltare și să angajeze din bugetul local sume de cel puțin 10% din alocarea primită în cadrul POR pentru proiecte complementare în logica strategiei integrate de dezvoltare urbană.

(8)

Fondurile alocate orașelor conform alin. (1) lit. b) se repartizează pe bază de apel de proiecte de tip competitiv între acestea, la nivelul fiecărei regiuni din categoria regiunilor mai puțin dezvoltate.

(9)

Pentru regiunea București-Ilfov repartizarea fondurilor destinate pentru dezvoltare urbană în cadrul programului operațional regional se face prin hotărâre a consiliului pentru dezvoltare regională Regiunea București-Ilfov, prevăzută în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a consiliilor pentru dezvoltare regională, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2004 .

(10)

Pentru regiunea București-Ilfov repartizarea fondurilor destinate pentru dezvoltare urbană în cadrul programului operațional pentru categoriile de intervenții prevăzute la art. 1 alin. (1) se face după următoarele reguli

a)

50% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru Primăria Generală a Municipiului București și pentru primăriile de sector, pe bază de apel de proiecte de tip competitiv

b)

50% din fondurile alocate pentru dezvoltare urbană se repartizează pentru cele 8 orașe din județul Ilfov, pe bază de apel de proiecte de tip competitiv.

Art. 7

(1)

Pentru proiectele de investiții publice cu finanțare din fonduri externe nerambursabile din perioada 2014-2020, gestionate de către unitățile administrativ-teritoriale de tipul municipii, inclusiv sectoarele municipiului București, orașe, comune, județe, cheltuielile neeligibile se stabilesc în sarcina autorităților de management în procent de 75% din valoarea plăților efectuate din investiția de bază, aferente capitolului 4 «Cheltuieli cu investiția de bază» din devizul general, astfel cum acesta este prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții

a)

nu sunt rezultatul unor fraude sau al unor nereguli generate de abateri de la prevederile legislației europene sau naționale aplicabile în efectuarea cheltuielii

b)

pot fi considerate cheltuieli eligibile potrivit regulamentelor europene aplicabile, dar sunt încadrate drept cheltuieli neeligibile în contractul de finanțare

c)

sunt necesare proiectului, fiind prevăzute în bugetul proiectului care face obiectul finanțării din fonduri externe nerambursabile drept cheltuieli neeligibile, fiind reflectate în SMIS.

(2)

Cheltuielile neeligibile prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorilor principali de credite cu rol de autorități de management, în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație, în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020.

(3)

Se autorizează ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management să cuprindă în bugetele proprii sumele necesare efectuării plăților prevăzute la alin. (1) .

(4)

Sumele aferente cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se solicită de către beneficiari, pe bază de cerere de transfer de fonduri, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții

a)

să fie plătite de beneficiarul finanțării din bugetul local aprobat conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sau din alte surse de finanțare legal constituite, înainte de solicitarea spre decontare din bugetul de stat

b)

să fie întocmite aceleași categorii de documente justificative pentru decontare de la bugetul de stat cu cele întocmite pentru categoriile de cheltuieli încadrate ca eligibile în contractul de finanțare

c)

contractul de finanțare este în curs de implementare începând cu data de intrare în vigoare a ordonanței de urgență.

(5)

Ca urmare a verificării respectării condițiilor prevăzute la alin. (3) , autoritățile de management virează, în limita creditelor bugetare aprobate, sumele corespunzătoare în conturile de venituri ale bugetelor locale.

(6)

De la bugetul de stat nu se suportă ajustările rezultate în urma aplicării formulelor de actualizare a prețurilor ulterior semnării contractului de finanțare.

(7)

Ordonatorii principali de credite cu rol de autorități de management pot emite, după caz, instrucțiuni/metodologii de aplicare a prevederilor prezentului articol în termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare.

Art. 8

(1)

În exercițiile contabile în care conform regulamentelor europene aplicabile statul membru poate solicita Comisiei Europene rambursarea a 100% din cheltuielile eligibile aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, unitățile administrativ-teritoriale pot solicita plata/rambursarea a 100% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate, fără a fi necesară asigurarea cofinanțării proprii aferente proiectelor potrivit contractelor de finanțare.

(2)

Pentru a beneficia de facilitatea prevăzută la alin. (1) unitățile administrativ-teritoriale pot depune la autoritatea de management sau, după caz, la organismul intermediar, în termen de maximum 30 de zile de la aprobarea cererii de finanțare, o declarație de intenție pentru asigurarea facilității, prin care solicită decontarea din bugetul proiectului aferent fondurilor externe nerambursabile a 100% din cheltuielile eligibile efectuate în implementarea proiectului.

(3)

În baza declarației de intenție prevăzute la alin. (2) , autoritățile de management întocmesc acte adiționale la contractele de finanțare, potrivit cărora, până la data de 30 iunie 2021, cu posibilitatea de prelungire conform prevederilor regulamentelor europene, se asigură decontarea cheltuielilor eligibile aferente proiectelor în procent de 100%, în limita sumelor prevăzute în bugetul proiectelor, cu obligația unităților administrativ-teritoriale de a asigura regularizarea sumelor prevăzute în bugetul proiectului.

(4)

După expirarea perioadei de acordare a facilității și până la sfârșitul duratei de implementare a proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, autoritățile publice locale au obligația de a asigura regularizarea sumelor necesare pentru implementarea proiectelor, în condițiile prevăzute în contractele de finanțare.

(5)

În scopul regularizării sumelor prevăzute la alin. (4) , unitățile administrativ-teritoriale aduc dovada plății sumelor aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cuantumul contribuției proprii, pentru care s-a asigurat facilitatea prevăzută la alin. (1) .

(6)

Sumele pentru care autoritățile publice locale nu asigură regularizarea potrivit prevederilor alin. (5) se constituie creanțe ale bugetului de stat potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 9

(1)

Unitățile administrativ-teritoriale cu statut de municipiu reședință de județ pot susține individual sau în parteneriat cu alte autorități publice locale, pe bază de acord de parteneriat, dezvoltarea urbană a localităților prin implementarea în cadrul programelor operaționale regionale, al programului operațional transport și/sau al programului operațional dezvoltare durabilă a următoarelor categorii de proiecte

a)

dezvoltarea în parteneriat cu comunele limitrofe localităților urbane de proiecte de mobilitate urbană pe bază de acord de parteneriat, dacă acestea sunt prevăzute ca proiecte în cadrul planurilor de mobilitate pentru dezvoltare urbană și sunt cuprinse în ZUF

b)

dezvoltarea și implementarea de proiecte de infrastructură rutieră care privesc variantele ocolitoare la nivel de municipiu reședință de județ și/sau conectivitatea la rețeaua de transport transeuropeană TEN-T Centrală/Globală

c)

dezvoltarea de proiecte de transport cu trenul metropolitan sau trenul urban, după caz, pentru a susține serviciul public de transport în comun de călători, pentru a crește accesibilitatea populației la serviciul public de transport, precum și pentru a susține dezvoltarea urbană în municipiile reședință de județ

d)

dezvoltarea infrastructurii edilitare pentru comunele limitrofe, respectiv a rețelelor de apă-canalizare, rețelelor de drumuri, rețelelor de distribuție a gazelor naturale, precum și alte categorii de proiecte de infrastructură pentru a stimula locuirea în localitățile limitrofe ca soluții pentru dezvoltarea coerentă a localităților urbane cu statut de municipiu reședință de județ.

(2)

Autoritățile de management ale programelor operaționale regionale, Programului operațional Transport și Programului operațional Dezvoltare durabilă sunt mandatate să ia toate măsurile procedurale ce se impun pentru introducerea la finanțare a categoriilor de beneficiari eligibili și proiecte prevăzute la alin. (1) , cu respectarea prevederilor regulamentelor europene.

Art. 10

Măsurile cuprinse în prezenta ordonanță de urgență vor fi aplicate cu respectarea legislației europene în domeniul ajutorului de stat.