ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 150 din 31 octombrie 2002 (*actualizată*) privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate (actualizată până la data de 21 iulie 2005*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cheltuielile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui serviciu medical pentru asigurat, se suporta din fond. Asigurații au dreptul la transport sanitar în următoarele situații
urgente medicale
cazurile prevăzute în contractul-cadru.
Serviciile medicale care nu sunt decontate din fond, costul acestora fiind suportat de asigurat sau de unitățile care le solicita, după caz, sunt
servicii de sănătate acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive, asistența medicală la locul de muncă, asistența medicală a sportivilor
unele servicii medicale de înaltă performanta
unele servicii de asistența stomatologica
servicii hoteliere cu grad înalt de confort
corectii estetice efectuate persoanelor peste 18 ani
unele medicamente, materiale sanitare și tipuri de transport
eliberarea actelor medicale solicitate de autoritățile care prin activitatea lor au dreptul sa cunoască starea de sănătate a asiguraților
fertilizare în vitro
transplantul de organe și tesuturi, cu excepția cazurilor prevăzute în contractul-cadru
asistența medicală la cerere
costul unor materiale necesare corectării vazului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere
cota-parte din costul protezelor și ortezelor
serviciile medicale legate de eliberarea actelor medicale solicitate de asigurat
unele tratamente de recuperare și de fizioterapie.
Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) și n) și cota-parte prevăzută la alin. (1) lit. l) se stabilesc prin contractul-cadru.
Asigurarea calității pachetului de servicii de baza pentru asigurați revine CNAS prin respectarea următoarelor măsuri
acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori acreditați conform legii, precum și a medicilor, asistentilor medicali și altor categorii de personal acreditat
existenta unui sistem informațional corespunzător asigurării unei evidente primare privind diagnosticul și terapia aplicată
respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistenței medicale și stomatologice, elaborate de către CMR și OAMR
utilizarea pentru tratamentul afectiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman
utilizarea materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii.
Criteriile privind calitatea asistenței medicale acordate asiguraților se elaborează de comisiile de specialitate ale CMR, se negociaza cu CNAS și se referă la: a) tratamentul medical
tratamentul stomatologic
acțiunile de depistare precoce a imbolnavirilor
procedeele medicale de recuperare eficace
prescrierea de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și transportul bolnavilor
eliberarea de certificate medicale necesare asiguraților pentru a beneficia de ajutoare de boala și de rapoarte necesare caselor de asigurări pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.
Criteriile sunt obligatorii pentru toți furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte cu casele de asigurări.
Ministerul Sănătății proiectează, implementeaza și coordonează programe naționale de sănătate în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică, cu participarea instituțiilor cu răspundere în domeniul realizării politicii sanitare a statului.
Obiectivele se stabilesc în colaborare cu CNAS, CMR, CFR, cu reprezentanți ai asociațiilor profesionale științifice medicale, ai clinicilor universitare, unităților de cercetare, organizațiilor neguvernamentale, sindicatelor, patronatelor, ai ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, precum și cu reprezentanți ai populației.
Unele activități de învățământ și cercetare din cadrul spitalelor, din unitățile ambulatorii de specialitate și din cabinetele medicale sunt suportate de la bugetul de stat, în condițiile legii.
Ministerul Sănătății organizează împreună cu CNAS licitații la nivel național pentru achiziționarea medicamentelor și materialelor specifice pentru consumul în spitale și în ambulatoriu, în vederea realizării programelor de sănătate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind achizițiile publice, inclusiv a celor referitoare la aplicarea procedurii de licitație electronică.
Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor de sănătate se asigura prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau prin cabinete medicale acreditate, după caz.
CNAS este autorizata sa încheie și sa deruleze contracte de achiziții publice pentru medicamente și materiale sanitare, componente ale programelor naționale de sănătate, precum și servicii medicale de dializa.
Ministerul Sănătății poate sprijini unitățile sanitare cu paturi din rețeaua proprie în achiziționarea unor medicamente, materiale sanitare și reactivi, altele decât cele necesare consumului pentru realizarea programelor de sănătate, precum și pentru achiziția de servicii privind reabilitarea și modernizarea echipamentelor radiologice ELTEX 400 și a instalațiilor de tip ISM.
Modalitatea de implicare a Ministerului Sănătății în activitățile prevăzute la alin. (4) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
CMR are în domeniul asigurărilor sociale de sănătate următoarele atribuții și responsabilități
elaborează criteriile privind calitatea serviciilor medicale acordate asiguraților și participa la controlul respectării acestora
elaborează ghiduri și protocoale de practica medicală
elaborează criteriile privind calitatea asistenței stomatologice acordate asiguraților și urmărește respectarea acestora
participa la acreditarea personalului medical.
Pot intră în relație contractuală cu casele de asigurări numai furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, acreditați conform legii.
Procesul de acreditare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate, spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgenta prespitaliceasca și transport sanitar, precum și alte persoane fizice sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătății.
Acreditarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, prevăzuți la alin. (2), se face la nivel național sau județean, cu excepția spitalelor, care vor fi acreditate conform reglementărilor prevăzute în legea proprie de organizare și funcționare.
Comisiile de acreditare la nivel național sunt formate din reprezentanți ai Ministerului Sănătății și CNAS, ai structurilor naționale ale CMR, CFR, Colegiului Medicilor Dentisti din România și Ordinului Asistentilor Medicali și Moașelor din România, iar la nivel județean comisiile de acreditare sunt formate din reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, ai caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului București sau din reprezentanți ai direcțiilor medicale ori reprezentanți ai structurilor similare din ministerele și instituțiile centrale cu rețele sanitare proprii și reprezentanți ai structurilor teritoriale ale CMR, CFR, Colegiului Medicilor Dentisti din România și Ordinului Asistentilor Medicali și Moașelor din România.
Regulamentul de funcționare a comisiilor de acreditare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, prevăzuți la alin. (2), se elaborează de comisiile naționale de acreditare și se aproba de Ministerul Sănătății. Standardele de acreditare elaborate de comisiile naționale de acreditare se avizează de Ministerul Sănătății.
Metodologia și nivelul de acreditare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, prevăzuți la alin. (2), se elaborează și se stabilesc de către comisiile organizate la nivel național și se aproba prin ordin al ministrului sănătății.
Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, care sunt în relații contractuale cu casele de asigurări, sunt
cabinetele medicale, centrele de diagnostic și tratament, spitalele și alte unități sanitare, medicii, personalul mediu sanitar și alte categorii de personal, personalul sanitar din serviciile conexe actului medical
farmaciile, distribuitorii și producătorii de medicamente și materiale sanitare
persoanele fizice și juridice autorizate de Ministerul Sănătății.
Relațiile dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări sunt de natura civilă, se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract care se încheie anual. În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate în acte adiționale.
Furnizorii de servicii medicale sunt obligați să prezinte, la încheierea contractului cu casa de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în concordanta cu tipul de furnizor. Societățile de asigurări care oferă asigurări de răspundere civilă în domeniul medical trebuie să fie autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și sa posede un contract de reasigurare.
CNAS poate stabili relații contractuale directe cu furnizorii de servicii medicale de dializa. Durata acestor contracte este de un an și poate fi prelungită prin acte adiționale pentru anii următori în limita creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Furnizorii de servicii medicale încheie cu casele de asigurări contracte anuale pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute și alte clauze suplimentare, negociate.
Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru serviciile medicale din pachetul de baza, denunțarea unilaterala a contractului, precum și răspunsurile la cererile și la sesizările furnizorilor se vor face în scris și motivat, cu indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile.
Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale contracte anuale pentru furnizarea de servicii și pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului financiar.
La încheierea contractelor părțile vor avea în vedere interesul asiguraților și vor tine seama de economicitatea, eficienta și calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor elaborate de CNAS, CMR, CFR și OAMR.
Prevederile contractului-cadru sunt date publicității pentru informarea asiguraților și a furnizorilor de servicii medicale.
Contractele de furnizare de servicii medicale cuprind și obligațiile părților legate de buna gestionare a fondurilor, precum și clauze care să reglementeze condițiile de plată a serviciilor furnizate până la definitivarea unui nou contract între părți, pentru perioada următoare celei acoperite prin contract.
Decontarea serviciilor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor.
Casele de asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale respecta clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligația să permită accesul la evidentele referitoare la derularea contractului.
Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi
în asistența medicală primara și de specialitate ambulatorie prin tarif pe persoana asigurata, tarif pe serviciu medical, suma fixa negociata pe pachet de servicii medicale, după caz
în asistența medicală din spitale și alte unități sanitare publice, în afară celor ambulatorii, prin tarif pe caz rezolvat, tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical sau pe bază de buget stabilit pe titluri, articole și alineate de cheltuieli, la propunerea acestora, pentru servicii medicale pe bază de indicatori specifici, după caz
prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru
prin preț de referința prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contribuție personală; d^1) prin preț de decontare, pentru medicamentele la care nu se stabilește preț de referința, din lista aprobată prin ordin al ministrului sănătății
prin preț de referința prevăzut în lista de materiale sanitare și de dispozitive medicale sau, după caz, prin suma de închiriere pentru cele acordate pentru o perioadă determinata.
Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale se stabilește prin contractul-cadru.
Decontarea serviciilor medicale se face în baza contractelor încheiate între casele de asigurări și furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări la care s-a virat contribuția asiguratului, pe baza documentelor justificative stabilite prin contractul-cadru.
Asigurarea asistenței medicale și a îngrijirii la domiciliul bolnavului se contractează de casele de asigurări cu unități specializate, persoane fizice sau juridice acreditate.
Asistența medicală de urgenta prespitaliceasca se acordă prin servicii medicale specializate, acreditate.
Serviciile de transport medical se contractează cu unități specializate acreditate.
Fondul se formează din: a) contribuții ale persoanelor fizice și juridice
subvenții de la bugetul de stat
dobânzi, donații, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea patrimoniului CNAS și CAS, precum și alte venituri, în condițiile legii.
Abrogat.
În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului fondului, după epuizarea fondului de rezerva veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se aloca de la bugetul de stat.
Persoana asigurata are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1).
Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra
veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit
veniturilor din activități desfășurate de persoane care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii sa desfășoare activități independente, dar nu mai puțin de un salariu de baza minim brut pe țara, lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția
veniturilor din agricultura și silvicultura, stabilite potrivit normelor de venit pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator și nu se încadrează la lit. b)
indemnizațiilor de șomaj și alocațiilor de sprijin; e) veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, veniturilor din dividende și dobânzi și altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d).
În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de baza minim brut pe țara și care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuția lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de baza minim brut pe țara.
Contribuțiile prevăzute la alin. (2) și (3) se plătesc astfel
lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a) și d)
trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) și c) și la alin. (3)
anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. e).
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații au obligația sa calculeze și sa vireze casei de asigurări o contribuție de 7% datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectiva; acestea au obligația sa anunțe casei de asigurări orice schimbare care are loc în nivelul veniturilor;
Persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) au obligația plății contribuției de 7% raportat la fondul de salarii realizat. Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege totalitatea sumelor utilizate de un angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natura salariala. Structura acestuia pe categorii de venituri este detaliată prin normele de încasare aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
Nerespectarea prevederilor art. 51 alin. (1) duce la diminuarea pachetului de servicii de baza, potrivit prevederilor art. 13. Diminuarea pachetului de servicii de baza are loc după 3 luni de la ultima plata a contribuției.
Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj și ai alocației de sprijin contribuția se calculează și se virează, o dată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează, de către cei care efectuează plata acestor drepturi.
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza declarației de asigurare, în vederea stabilirii și achitării contribuției de 6,5%. Modelul declarației de asigurare se aproba prin ordin al președintelui CNAS.
Pentru lucrătorii migranti care își păstrează domiciliul sau reședința în România, contribuția lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la veniturile impozabile realizate în România, iar în situația în care nu realizează astfel de venituri, la valoarea unui salariu de baza minim brut pe țara.
Pentru persoanele care se asigura facultativ în condițiile art. 7 alin. (2) contribuția lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a doua salarii de baza minime brute pe țara pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.
Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat, sa achite contribuția legală lunară pe ultimii 3 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de baza minim brut pe țara în vigoare la data plății.
Străinii cărora li s-a acordat una dintre formele de protecție prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001 , cu modificările ulterioare, sunt obligați, pentru a obține calitatea de asigurat, sa plătească contribuția legală începând cu data obținerii respectivei forme de protecție.
Străinii cărora li s-a acordat, anterior intrării în vigoare a ordonanței privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România, una dintre formele de protecție prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001 , cu modificările ulterioare, sunt obligați, pentru a obține calitatea de asigurat, sa plătească contribuția legală începând cu data intrării în vigoare a ordonanței privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție în România.
Contribuția datorată pentru persoanele prevăzute la art. 6 se suporta astfel
de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. a), c) și e)
de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. b)
de către bugetul asigurărilor de șomaj, pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (2) lit. d).
Contribuțiile pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) și pentru persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a doua salarii de baza minime brute pe țara.
Contribuțiile pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. c) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizației de șomaj sau, după caz, asupra alocației de sprijin.
Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și care nu o respecta datorează majorări pentru perioada de întârziere, egale cu majorările aferente pentru întârzierea achitării debitelor către bugetul de stat.
Abrogat.
Abrogat.
Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune la banca sau la trezorerie, după caz, o dată cu documentația pentru plata salariilor și a altor venituri pentru salariați, documentele pentru plata contribuțiilor datorate fondului, plățile efectuandu-se simultan sub control bancar, respectiv trezorerie.
În cazul neachitarii în termen a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, CNAS, prin casele de asigurări, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a dobânzilor și penalitatilor de întârziere, potrivit procedurilor instituite de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală și normelor de încasare aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație.
Veniturile fondului colectate de casele de asigurări se utilizează pentru
plata serviciilor medicale, a medicamentelor, a materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, în condițiile stabilite prin contractul-cadru
cheltuieli de administrare, funcționare și de capital în limita a maximum 3% din sumele colectate
fondul de rezerva în cota de 1% din sumele constituite la nivelul CNAS.
Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru
investiții pentru construirea și consolidarea de unități sanitare
achiziționarea aparaturii medicale de înaltă performanta
persoanele fără venituri sau cu venituri sub salariul de baza minim brut pe economie, care necesita activități de prevenire, de diagnostic, de terapie și de reabilitare în cazul afectiunilor transmisibile, prevăzute în programele naționale elaborate de Ministerul Sănătății
măsuri profilactice și tratamente instituite obligatoriu prin norme legale.
Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suporta de la bugetul de stat.
Bugetul fondului se aproba de către Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexa la legea bugetului de stat.
Repartizarea pe domenii de asistența se aproba conform legii.
Bugetele de venituri și cheltuieli ale caselor de asigurări se aproba de ordonatorul principal de credite în condițiile legii și, după caz, cu avizul ministerelor și al instituțiilor centrale cu rețele sanitare proprii.
Disponibilitățile caselor de asigurări la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se virează în contul CNAS.
Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la sfârșitul fiecărui an se virează în contul CNAS și se utilizează pentru destinatiile prevăzute la art. 56.
Sumele rămase la nivelul CNAS la sfârșitul anului se reportează în anul următor și se utilizează potrivit art. 56.
Fondul de rezerva rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație.
Utilizarea fondului de rezerva se stabilește prin legile bugetare anuale.
CNAS este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar și are sediul în municipiul București, calea Calarasi nr. 248, sectorul 3.
CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcționarii unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România și are în subordine casele de asigurări de sănătate județene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
CNAS funcționează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administrație și aprobat prin ordin al președintelui CNAS. Casele de asigurări funcționează pe baza statutului propriu, care respecta prevederile statutului-cadru, avizat de Consiliul de administrație al CNAS și aprobat prin ordin al președintelui CNAS.
Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să conțină prevederi referitoare la: a) denumirea și sediul casei de asigurări respective
relațiile CNAS cu alte case de asigurări și cu oficiile teritoriale, precum și cu asigurații
structura, drepturile și obligațiile organelor de conducere
modul de adoptare a hotărârilor în consiliul de administrație și relația dintre acesta și conducerea executivă a casei de asigurări
alte prevederi.
Casele de asigurări sunt instituții publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.
Casele de asigurări colectează contribuțiile și gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
Pe lângă CNAS funcționează consilii de experți pentru elaborarea proiectelor de acte normative, cu consultarea obligatorie a ministerelor și instituțiilor centrale cu rețele sanitare proprii, precum și pentru implementarea programelor, respectiv subprogramelor de sănătate, finanțate din fond.
Casele de asigurări pot înființa oficii de asigurări de sănătate fără personalitate juridică, la nivelul orașelor, al municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, în baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
Atribuțiile CNAS sunt următoarele
administrează fondul prin președintele CNAS, împreună cu casele de asigurări, și prezintă Ministerului Sănătății rapoarte trimestriale și anuale privind execuția bugetară
elaborează, implementeaza și gestionează procedurile și formularele unitare, avizate de Ministerul Sănătății, pentru administrarea sistemului de asigurări sociale de sănătate
elaborează și actualizează Registrul unic de evidenta a asiguraților
elaborează și publică raportul anual și planul de activitate pentru anul următor
îndrumă metodologic și controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele de asigurări
răspunde pentru activitățile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în fața Parlamentului, Guvernului, Ministerului Sănătății și față de asigurați
elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezintă de către Ministerul Sănătății spre aprobare Guvernului
negociaza împreună cu CMR criteriile privind acordarea asistenței medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
participa anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate
administrează și întreține bunurile imobile și baza materială din patrimoniu, în condițiile legii
asigura organizarea sistemului informatic și informațional unic integrat pentru înregistrarea asiguraților și pentru gestionarea și administrarea fondului. Indicatorii folosiți în raportarea datelor în sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari și se stabilesc de către Ministerul Sănătății, la propunerea CNAS și CMR
negociaza și contractează cu instituții abilitate de lege colectarea și prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguraților, în vederea contractării și decontării acestora de către casele de asigurări
acorda gratuit informații, consultanța și asistența în domeniul asigurărilor sociale de sănătate persoanelor asigurate, angajatorilor și furnizorilor de servicii medicale
participa la licitații naționale organizate de Ministerul Sănătății pentru achiziția de medicamente și materiale specifice pentru realizarea programelor de sănătate
încheie și derulează contracte de achiziții publice pentru medicamente și materiale sanitare pentru derularea programelor de sănătate, precum și contracte de furnizare de servicii medicale de dializa
reglementează în mod unitar sistemul de asigurări de răspundere civilă; p^1) asigura logistica și baza materială necesare activității de pregătire și formare profesională a personalului, din cheltuielile de administrare a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate
alte atribuții prevăzute de acte normative în domeniul sănătății
inițiază, negociaza și încheie cu instituții similare documente de cooperare internationala în domeniul sau de activitate.
Realizarea atribuțiilor ce revin CNAS, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, este supusă controlului Ministerului Sănătății.
Atribuțiile caselor de asigurări sunt următoarele
Abrogat
sa administreze bugetele proprii
sa înregistreze, sa actualizeze datele referitoare la asigurați și să le comunice CNAS
sa elaboreze și sa publice raportul anual și planul de activitate pentru anul următor. Acestea se avizează de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, respectiv de direcțiile medicale ale ministerelor cu rețele sanitare proprii, după caz
Abrogat
sa furnizeze gratuit informații, consultanța, asistența în problemele asigurărilor sociale de sănătate și ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor și furnizorilor de servicii medicale
sa administreze bunurile casei de asigurări, conform prevederilor legale
sa negocieze, sa contracteze și sa deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în condițiile contractului-cadru
să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate și nivelul tarifelor acestora
sa organizeze licitații în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru
alte atribuții prevăzute de acte normative în domeniul sănătății.