Înapoi la Legislație

OUG nr. 105/2001 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
8 octombrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
82

Pe scurt

OUG nr. 105/2001: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 27 iunie 2001 (*actualizată*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Există modificări mai noi, neincluse încă?
Da: Hotărârea nr. 733/2026 (Monitorul Oficial nr. 801 din 21 septembrie 2026).
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
82 articole.
Cuprins

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 27 iunie 2001 (*actualizată*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 52

În SIF pot sa introducă date, să le modifice, să le stearga și să le prelucreze autoritățile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cele cu atribuții în domeniul respectării regimului juridic al frontierei de stat, precum și autoritatea judecătorească, potrivit competentelor legale, pe baza protocoalelor încheiate de Ministerul de Interne cu fiecare autoritate.

Art. 53

(1)

Cu privire la persoane sunt introduse următoarele date

a)

numele și prenumele, numele anterior, pseudonimele sau poreclele care au fost eventual înregistrate separat

b)

semnele fizice particulare, obiective și inalterabile

c)

prima litera a celui de-al doilea prenume

d)

data și locul nașterii

e)

sexul

f)

cetățenia

g)

mențiunea ca persoanele în cauza sunt inarmate, după caz

h)

mențiunea ca persoanele în cauza sunt violențe, după caz

i)

motivul semnalarii

j)

măsura care trebuie luată.

(2)

Includerea altor date cu privire la persoane se face potrivit legii.

Art. 54

Datele privind străinii semnalati ca inadmisibili sunt introduse în SIF în temeiul unei comunicări făcute de o autoritate administrativă sau judecătorească, potrivit legii.

Art. 55

(1)

Datele privind persoanele cautate în vederea extrădării sau expulzării se introduc sau se transmit de către autoritatea care a dispus măsura, potrivit legii.

(2)

În situația în care motivul semnalarii este săvârșirea unei infracțiuni, autoritatea semnalanta comunică, o dată cu semnalarea, documentele și următoarele informații care privesc cazul

a)

autoritatea care a emis cererea

b)

începerea urmăririi penale, existenta unui mandat de arestare, a unui mandat de aducere ori a unei hotărâri judecătorești executorii

c)

natura și calificarea juridică a infracțiunii

d)

descrierea circumstanțelor săvârșirii infracțiunii, inclusiv momentul, locul, gradul de participare la infracțiuni a persoanei semnalate

e)

consecințele infracțiunii, în măsura posibilităților.

Art. 56

(1)

Datele privind persoanele dispărute se introduc de organele abilitate ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Justiției.

(2)

În SIF pot fi introduse, de către autoritățile autorizate sau la solicitarea autorităților interesate, și date referitoare la persoanele care necesita o formă de protecție, potrivit legii.

Art. 57

(1)

Pentru a preveni săvârșirea infracțiunilor de frontieră și amenintarilor la ordinea publică în SIF pot fi introduse date provizorii referitoare la persoane sau bunuri, în scopul urmăririi lor și al controlului la frontiera, dacă

a)

exista indicii temeinice ca persoana în cauza intenționează sa comita sau comite infracțiuni

b)

aprecierea persoanei în cauza permite, în temeiul faptelor sancționate de lege, comise până în prezent, să se presupună ca aceasta va comite și în viitor alte asemenea fapte.

(2)

O semnalare poate fi introdusă în SIF de către sau la cererea autorităților responsabile pentru siguranța naționala, dacă permite să se presupună ca informațiile prevăzute la alin. (4) sunt necesare pentru prevenirea unei amenințări grave din partea persoanei în cauza sau a altor amenințări grave pentru siguranța interna și externa a României.

(3)

În cadrul supravegherii sub acoperire următoarele informații pot fi culese și introduse în SIF, în totul sau în parte, cu ocazia controlului la frontiera sau a altor controale polițienești și vamale efectuate în interiorul tarii

a)

faptul ca persoana sau vehiculul semnalat a fost găsit

b)

locul, momentul sau motivul verificării

c)

itinerarul și destinația călătoriei

d)

persoanele care însoțesc persoana în cauza sau ocupantii vehiculului

e)

vehiculul utilizat

f)

obiectele transportate

g)

circumstanțele în care a fost gasita persoana sau vehiculul.

(4)

Cu ocazia culegerii informațiilor se iau măsuri pentru a nu pune în pericol caracterul discret al supravegherii.

(5)

În cadrul controlului specific menționat la alin. (1) persoanele, vehiculele și bunurile transportate pot fi perchezitionate, pentru realizarea scopului prevăzut la alin. (2) și (3); dacă controlul specific nu este autorizat, acesta se va transforma, în mod automat, în supraveghere.

Art. 58

(1)

Datele privind bunurile cautate pentru a fi confiscate sau pentru a fi utilizate ca probe într-un proces penal se introduc în SIF.

(2)

Dacă în urma unei cautari se descoperă existenta unei semnalari privind un bun găsit, poliția de frontieră contacteaza autoritatea semnalata pentru a conveni asupra măsurilor necesare; în acest scop pot fi transmise și date cu caracter personal, cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal.

(3)

În SIF se introduc date referitoare la următoarele categorii de bunuri

a)

vehiculele cu motor cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cmc, furate sau pierdute

b)

remorcile și rulotele care au o masa neta mai mare de 750 kg, furate sau pierdute

c)

armele de foc furate sau pierdute

d)

formulare cu regim special, în alb, furate sau pierdute

e)

documentele care atesta identitatea persoanei (documente de identitate, pașapoarte, permise de conducere), care au fost furate sau pierdute

f)

bancnotele sau titlurile de valoare suspecte

g)

alte bunuri cu regim special, potrivit legii, furate sau pierdute.

Art. 59

(1)

În afară autorităților prevăzute la art. 52 alin. (1) pot avea acces la datele introduse în SIF și alte autorități publice, în baza protocolului încheiat cu Ministerul de Interne.

(2)

Autoritățile prevăzute la alin. (1) și cele prevăzute la art. 52 alin. (1), stabilite sa utilizeze baza de date a SIF, vor comunică Ministerului de Interne, pentru autorizare, structurile proprii desemnate sa utilizeze SIF. Autorizarea va cuprinde datele care se pot cauta și scopul pentru care poate fi efectuată căutarea.

(3)

Mijloacele tehnice și costurile necesare realizării accesului se asigura de fiecare autoritate interesată, cu respectarea cerințelor de natura tehnica impuse de gestionarul SIF.

Art. 60

(1)

Orice autoritate dintre cele prevăzute la art. 52 alin. (1) și la art. 59 alin. (1) poate reproduce date introduse în SIF de alta autoritate numai cu acordul acesteia și numai pentru îndeplinirea atribuțiilor legale.

(2)

Semnalarile autorităților altor state, care au un sistem similar de informare, la care Poliția de Frontiera Română, Poliția Română sau Direcția Generală a Vamilor are acces conform unui document bilateral, se utilizează în conformitate cu prevederile acelui document.

Art. 61

(1)

Orice modificare a scopului utilizării datelor din SIF se face cu acordul autorității române sau străine semnalate și numai pentru a preveni o amenințare grava și iminenta pentru interesul public, ordinea publică și siguranța naționala ori săvârșirea altor fapte grave.

(2)

Datele nu pot fi utilizate în scopuri administrative; fac excepție datele privind străinii semnalati ca inadmisibili.

Art. 62

(1)

Autoritățile prevăzute la art. 52 alin. (1) și la art. 59 alin. (1) sunt responsabile pentru exactitatea, actualitatea și legalitatea introducerii datelor în SIF. Numai autoritatea în cauza are dreptul sa modifice, din proprie inițiativă sau la solicitarea gestionarului SIF, sa adauge sau sa stearga datele pe care le-a introdus.

(2)

Dacă o alta autoritate, un alt organ al administrației de stat sau o altă persoană, alta decât cea semnalata, deține probe ca unele date introduse în SIF nu corespund stării de fapt, informează fără întârziere gestionarul SIF, care are obligația sa ceara autorității semnalate corectarea sau ștergerea datelor în cauza.

Art. 63

Fiecare autoritate prevăzută la art. 52 alin. (1) și la art. 59 alin. (1) desemnează un organ de control însărcinat sa verifice corectitudinea introducerii datelor proprii în SIF sau dacă prelucrarea și utilizarea acestor date nu încalcă drepturile persoanei la care se referă. În acest scop organul de control are acces la secțiunea de date proprii introduse în SIF.

Art. 64

(1)

Datele introduse în SIF, referitoare la persoanele prevăzute la art. 56, se păstrează numai pe durata necesară atingerii scopului pentru care au fost furnizate. Necesitatea păstrării acestor date se examinează periodic, la un interval de cel mult 3 ani de la introducerea lor, de către autoritatea semnalata. Datele referitoare la bunuri și obiecte se examinează periodic, la un interval de cel mult 1 an.

(2)

Organul de control poate stabili, după caz, termene de examinare mai scurte, dacă împrejurările sau faptele semnalate permit acest lucru.

(3)

Gestionarul SIF informează autoritățile prevăzute la art. 52 alin. (1) și la art. 59 alin. (1) despre stergerile de date programate în sistem, acordând un preaviz de o luna.

(4)

Autoritatea semnalanta poate decide în termenul de examinare sa mențină semnalarea, dacă menținerea ei este necesară scopurilor pentru care a fost facuta. Orice prelungire facuta trebuie comunicată gestionarului SIF. Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și pentru semnalarile care au fost prelungite.

Art. 65

(1)

Celelalte date, altele decât cele prevăzute la art. 64, sunt păstrate cel mult 10 ani, datele referitoare la documentele de identitate eliberate și la bancnotele înregistrate cel mult 5 ani, iar cele referitoare la vehiculele cu motor, remorci și rulote cel mult 3 ani.

(2)

După intervalul de timp prevăzut la alin. (1) datele respective se mai păstrează timp de un an într-o arhiva constituită la gestionarul SIF. Arhiva se va putea consulta numai în scopul verificării ulterioare a exactitatii și legalității introducerii datelor în SIF. După trecerea acestui interval datele vor fi distruse.

Art. 66

Fiecare autoritate prevăzută la art. 52 alin. (1) și la art. 59 alin. (1) răspunde pentru orice prejudiciu cauzat unei persoane prin utilizarea fisierului SIF.

Art. 67

(1)

Fiecare autoritate prevăzută la art. 52 alin. (1) și art. 59 alin. (1) adopta, în ceea ce privește domeniul sau de responsabilitate din cadrul SIF, măsurile necesare pentru

a)

a preveni accesul oricărei persoane neautorizate la instalațiile utilizate pentru prelucrarea datelor personale

b)

a preveni citirea, copierea, modificarea sau eliminarea suporturilor de date de către persoane neautorizate

c)

a preveni introducerea neautorizata a unor date în fisier și orice consultare, modificare sau ștergere neautorizata a unor date personale introduse în fisier

d)

a preveni utilizarea sistemului de prelucrare automată a datelor de către persoane neautorizate prin intermediul echipamentelor de transmitere a datelor

e)

a garanta ca, în ceea ce privește utilizarea unui sistem automat de prelucrare a datelor, persoanele autorizate au acces numai la datele pentru care sunt responsabile

f)

a garanta ca se pot controla și stabili autoritățile cărora li s-au transmis date personale prin echipamentul de transmitere a datelor

g)

a garanta ca se poate controla și stabili, ulterior, care date personale au fost introduse în sistemul de prelucrare automată a datelor, precum și momentul și persoanele care le-au introdus

h)

a preveni citirea, copierea, modificarea sau ștergerea datelor personale în timpul transmiterii lor sau al transportului suporturilor de date.

(2)

Pentru prelucrarea datelor în secțiunea sa fiecare autoritate poate desemna numai persoane cu calificare specială, supuse controalelor de securitate la accesul în spațiile de lucru și la instalațiile utilizate pentru prelucrarea datelor personale.

Art. 68

Încălcarea dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență atrage, după caz, răspunderea penală, civilă, contravențională sau administrativă a persoanei vinovate.

Art. 69

Pentru faptele prevăzute la art. 46 lit. f) polițiștii de frontieră și organele specializate ale administrației publice centrale și locale aplica prevederile dispozițiilor legale privind protecția mediului.

Art. 70

(1)

Intrarea sau ieșirea din țara prin trecerea ilegala a frontierei de stat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

(2)

Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită în scopul sustragerii de la executarea unei pedepse, fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. 71

(1)

Fapta persoanei care racoleaza, îndrumă sau calauzeste una sau mai multe persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și a celei care organizează aceasta activitate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2)

Fapta de a se asocia sau a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Art. 72

Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 70 și 71 se pedepsește.

Art. 73

Bunurile și valorile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 70 și 71 ori care au fost obținute prin săvârșirea acestor infracțiuni, dacă sunt ale infractorului, se confisca.

Art. 74

Orice utilizare a datelor din SIF care nu este conformă cu dispozițiile legii constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și se pedepsește conform Codului penal.

Art. 75

Sunt contravenții, dacă potrivit legii penale nu constituie infracțiuni, următoarele fapte:

Art. 76

(1)

Contravențiile prevăzute la art. 75 se sancționează după cum urmează

a)

cu închisoare contravențională de la 15 zile la 3 luni sau cu amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei cele de la lit. a)

b)

cu amendă de la 30.000.000 lei la 150.000.000 lei cele de la lit. b)

c)

cu amendă de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei cele de la lit. e)

d)

cu amendă de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei cele de la lit. c) și d)

e)

cu amendă de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei cele de la lit. f).

(2)

Sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. b) se aplică transportatorului pentru fiecare persoana transportată.

(3)

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Art. 77

(1)

Contravențiile prevăzute la art. 75 se constata și sancțiunile se aplică, potrivit legii, după caz, de către personalul Poliției de Frontiera Române, al Poliției Române sau de către împuterniciții autorităților administrației publice locale.

(2)

În cazul sancțiunilor cu amendă contravenientul poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, la instanța de judecată, potrivit legii.

Art. 78

Din sumele rezultate din amenzile aplicate conform art. 76, precum și din valorificarea bunurilor de contrabanda sau a altor bunuri supuse confiscării, conform legii, o cota de 50% va reveni Poliției de Frontiera Române, Poliției Române sau autorității publice locale din care face parte agentul constatator. Aceasta suma se retine integral ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, și va fi repartizata astfel: 20% pentru premierea persoanelor care au descoperit săvârșirea faptei și au aplicat sancțiunea, iar 80% pentru finanțarea cheltuielilor materiale și de capital; sumele rămase necheltuite la sfârșitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeași destinație.

Art. 79

Amenzile aplicate persoanelor fizice sau juridice străine pot fi plătite și în valută liber convertibilă, prin transformarea amenzilor din lei în valută convertibilă, la cursul valutar oficial în vigoare la data săvârșirii contravenției.

Art. 80

Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu prevederile acordurilor, convențiilor și altor înțelegeri internaționale în materie, încheiate de România cu terțe state, ratificate potrivit legii.

Art. 81

Ministerul de Interne va elabora normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, pe care le va supune Guvernului spre adoptare în termen de 40 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 82

La intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 24 august 2000, precum și orice alte dispoziții contrare. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- p. Ministrul de interne, Nicolae Berechet, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu --------

OUG nr. 105/2001 – text integral | LawChat