Înapoi la Monitorul Oficial nr. 861

Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 1.106/2018

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcției generale păduri și strategii în silvicultură nr. 150.325 din 7.10.2026,

în baza prevederilor art. 101 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Art. I

Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 1.106/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1010 din 28 noiembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11^1, cu următorul cuprins:

„Art. 11^1. — (1) La nivelul Comisiei se înființează Registrul electronic național al evidenței utilajelor specifice de exploatare.

(2) Registrul prevăzut la alin. (1) asigură evidența digitală a utilajelor deținute de operatorii economici, necesară calculului capacității anuale de exploatare, înlocuind evidența pe suport hârtie.”

2.

La articolul 12 alineatul (1), literele g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„g) documente prin care se face dovada deținerii în proprietate a utilajelor specifice activității de exploatare forestieră, cu precizarea tipului de utilaj forestier: certificate eliberate de unitatea administrativ-teritorială, care se vor depune în original, sau copii de pe contractul/contractele de leasing și de pe documentul care face dovada ultimei plăți, în cazul utilajelor achiziționate în leasing. Dovada deținerii de atelaje se face pe baza adeverinței eliberate de unitatea administrativ-teritorială și a adeverinței eliberate de medicul veterinar, în care se va indica numărul animalelor apte de tracțiune;

h) cazierul judiciar, în original, pentru administratorul/ administratorii sau pentru președintele consiliului de administrație al operatorului economic, după caz, din care să rezulte că nu a/nu au fost condamnat/condamnați pentru fapte privind încălcarea regimului silvic sau pentru fapte de corupție și nici nu s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiunile menționate anterior. Prin excepție, în cazul ocoalelor silvice se depune cazierul judiciar, în original, pentru șeful ocolului silvic;”.

3. La articolul 12 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, lit. g^1), cu următorul cuprins:

„g^1) numărul de înregistrare din Registrul electronic național al evidenței utilajelor specifice de exploatare a utilajelor. Înregistrarea în Registrul electronic național al evidenței utilajelor specifice de exploatare a utilajelor prevăzute la lit. g) face dovada asigurării capacității tehnice anuale pentru activități de exploatare forestieră. Capacitatea anuală de exploatare forestieră este de minimum 2.500 m^3, iar pentru identificarea tipului de utilaj se pot solicita documente clarificatoare;”.

4. La articolul 12 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins:

„k) declarație pe propria răspundere privind inexistența trimiterii în judecată pentru fapte privind încălcarea regimului silvic sau pentru fapte de corupție, de unde să rezulte că nici administratorul/administratorii sau președintele consiliului de administrație al operatorului economic, șeful de ocol, după caz, și nici operatorul economic nu au fost trimiși în judecată pentru tăieri ilegale în parchetele neautorizate, pentru vătămări ale semințișurilor utilizabile peste procentul admis de normele tehnice, pentru tăieri ilegale în parchetele autorizate spre exploatare, pentru furtul de arbori sau pentru fapte de corupție, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare. Modelul declarației pe propria răspundere privind inexistența trimiterii în judecată pentru fapte privind încălcarea regimului silvic sau pentru fapte de corupție este prevăzut în anexa nr. 5.”

5.

La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Personalul de specialitate angajat în cadrul operatorului economic poate fi absolvent de liceu — specializarea silvicultură/exploatări forestiere, maistru exploatări forestiere, tehnician, subinginer sau inginer în domeniul silviculturii sau al exploatărilor forestiere. Personalul de specialitate poate fi luat în calcul în vederea emiterii certificatului de atestare/reatestare doar pentru un singur operator economic.”

6.

La articolul 13, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a), e)-i) și k);”.

7. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Certificatele de atestare/reatestare se eliberează de către Comisie în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data ședinței și se ridică de reprezentanții operatorilor economici sau, după caz, de persoanele împuternicite de aceștia de la sediul ASFOR din București sau de la structurile teritoriale ale ASFOR. Comunicările de respingere a cererilor de atestare/reatestare/revizuire se transmit operatorilor economici prin poștă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire.”

8.

La articolul 21 alineatul (1), literele b), d) și g) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„b) în baza unui înscris cu privire la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în materie de infracțiuni la regimul silvic sau fapte de corupție, prin care instanța a dispus atragerea răspunderii penale a operatorului economic conform dispozițiilor Codului de procedură penală;

................................................................................................

d) dacă vreunul dintre documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) și art. 13 cuprinde informații false sau neconforme cu realitatea/documentul original;

.................................................................................................

g) în baza propunerii de retragere cuprinse în raportul de control aprobat, întocmit de Garda Forestieră Națională, de structurile acesteia sau de către alte instituții cu rol de control prevăzute de lege, pentru încălcarea regimului silvic, comunicată și necontestată în termenul legal prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau care a fost menținut printr-o hotărâre judecătorească definitivă;”.

9. La articolul 21 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins:

„k) în baza solicitării transmise Comisiei de către instituția din care face parte agentul constatator care a constatat fapta de exploatare a lemnului din partizi contractate, fără autorizație de exploatare și/sau proces-verbal de predare-primire a parchetului, însoțită de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice, în care este înscrisă sancțiunea complementară de retragere a certificatului de atestare pentru lucrări de exploatare forestieră, comunicat și necontestat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”

10.

La articolul 21, alineatele (2)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale pentru silvicultură, al Gărzii Forestiere Naționale și al gărzilor forestiere competente teritorial, al Regiei Naționale a Pădurilor — Romsilva și al unităților și subunităților acesteia, precum și șefii ocoalelor silvice de regim au obligația să informeze Comisia dacă au cunoștință despre existența uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b), d) și e), în termen de 20 de zile de la data constatării.

(3) Se interzice, pentru o perioadă de trei ani de la data retragerii certificatului de atestare/reatestare, atestarea operatorului economic pentru activitatea de exploatare forestieră căruia i s-a retras certificatul de atestare în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-i) și k).

(4) Se interzice, pentru o perioadă de trei ani de la data retragerii certificatului de atestare/reatestare, atestarea operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră care au ca administratori/asociați aceleași persoane care au avut calitatea de administratori/asociați la operatori economici atestați pentru activitatea de exploatare forestieră cărora li s-au retras certificatele de atestare în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-i) și k).”

11.

După articolul 26 se introduce un nou articol, art. 26^1, cu următorul cuprins:

„Art. 26^1. — (1) Asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia are obligația organizării de cursuri de formare profesională pentru administratorii agenților economici și pentru personalul de specialitate.

(2) Cursurile au ca scop creșterea gradului de cunoaștere a legislației și a regulilor de exploatare a lemnului.

(3) Durata cursurilor de formare profesională trebuie să fie de minimum 8 ore/an.

(4) La finalizarea cursurilor de formare profesională, asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia eliberează un certificat de participare fiecărei persoane participante care are calitatea de administrator, respectiv de persoană cu pregătire de specialitate.”

12.

Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 27. — Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament.”

13.

Anexele nr. 1-3 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentul ordin. 14. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, al cărei conținut este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II

(1)

Dezvoltarea și operaționalizarea Registrului electronic național al evidenței utilajelor specifice de exploatare prevăzut la art. 11^1 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 1.106/2018, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Regulament, se realizează de către asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. (2) În termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia elaborează și aprobă metodologia de desfășurare a cursurilor de formare profesională prevăzute la art. 26^1 din Regulament.

(3)

În termen de 30 de zile de la data aprobării metodologiei prevăzute la alin. (2), asociația profesională în cadrul căreia funcționează Comisia începe organizarea cursurilor de formare profesională, iar informațiile minimale cum ar fi locul, data/perioada, organizatorul și formatorul se anunță pe site-ul asociației profesionale în cadrul căreia funcționează Comisia cu cel puțin 15 zile înainte de organizarea cursurilor.

Art. III

(1)

Certificatele de atestare/reatestare emise anterior intrării în vigoare a prezentului ordin își păstrează valabilitatea până la expirarea termenului înscris pe acestea sau, după caz, a retragerii acestora în condițiile Regulamentului.

(2)

Începând cu data de 1 martie 2027, dosarul prevăzut la art. 12 alin. (1), art. 13 și 15 din Regulament, după caz, prin care se solicită atestarea, reatestarea sau revizuirea pentru lucrări de exploatare forestieră cuprinde și dovada înregistrării utilajelor în Registrul electronic național al evidenței utilajelor specifice de exploatare.

(3)

Agenții economici atestați pentru activitatea de exploatare operatori economici, sunt a lemnului, denumiți în Regulament organizați ca persoane juridice, potrivit art. 101 alin. (2) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Dosarele de atestare, reatestare sau revizuire depuse la secretariatul Comisiei se vor analiza și soluționa potrivit prevederilor legale în vigoare la data depunerii cererii.

Art. IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Anexa nr. 1

Nr. crt. | Numele și prenumele | Instituția 1. | Teodor Dulceață | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 2. | Lucian Mihail Mănoiu | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 3. | Dănuț Iacob | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 4. | Ciprian Alexandru Vlad | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 5. | Ionel Andrei | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 6. | Gheorghiță Gheorghe | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 7. | George Constantinescu | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 8. | Győző István Bárczi | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 9. | Gabriel Simion Oltean | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 10. | Dorina Mocanu | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 11. | Ciprian Dumitru Muscă | Asociația Patronală a Forestierilor din România — ASFOR 12. | Vasile Alexa | Asociația Administratorilor de Păduri din România — AAP 13. | Dorel Fechete | Asociația Administratorilor de Păduri din România — AAP

Anexa nr. 2

Nr. crt. | Numele și prenumele | Instituția 1. | Ana Maria Ioniță | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 2. | Alexandru Lucian Arăboaei | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 3. | Ion Anghel | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 4. | Mihai Drăgan | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 5. | Adrian-Cristian Ardelean | Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 6. | Bogdan Boghian | Regia Națională a Pădurilor — Romsilva 7. | Cristian Bădăluță | Asociația Patronală a Forestierilor din România — ASFOR 8. | Mișu Tașcu Cosmin | Asociația Patronală a Forestierilor din România — ASFOR

Anexa nr. 3

I. Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră care funcționează în cadrul Asociației Patronale a Forestierilor din România — ASFOR | | | | II. C E R E R E privind eliberarea certificatului de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră Forma de organizare1(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9) | | | III. Nr. intrare (cid:9)(cid:9)(cid:9).... Data: (cid:9)(cid:9)(cid:9)... | IV. Către Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră 1. Subsemnat(ul/a), (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)..(cid:9)............(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).......(cid:9)(cid:9), domiciliat(ă) în (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)........................................... str. (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)............................... nr. (cid:9)(cid:9), bl. (cid:9), sc. (cid:9)(cid:9), et. (cid:9)., ap. .(cid:9)(cid:9), județul/sectorul .............................., telefon (cid:9)(cid:9).......................(cid:9)(cid:9)(cid:9)., fax (cid:9)(cid:9)(cid:9).................(cid:9)(cid:9)., act de identitate (cid:9)(cid:9) seria (cid:9)(cid:9)(cid:9) nr. (cid:9)(cid:9)......................., eliberat de (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9) la data de (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)., CNP (cid:9)(cid:9)(cid:9).................(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9), reprezentant legal, conform (cid:9)(cid:9)(cid:9)..(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).., având funcția de (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9), 2. pentru operatorul economic(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9), având nr. de ordine în Oficiul Național al Registrului Comerțului (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).., nr. de ordine din Registrul asociațiilor și fundațiilor/Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice (cid:9)(cid:9)(cid:9)., nr. autorizație pentru desfășurarea de activități economice în mod independent (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9), cod unic de înregistrare (cid:9)(cid:9)..........., cu sediul în: localitatea (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9), str. (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).............................. nr. (cid:9), bl. (cid:9), sc. (cid:9)(cid:9), et. (cid:9)(cid:9), ap. (cid:9)(cid:9), județul/sectorul (cid:9).......(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).............., cod poștal (cid:9)(cid:9)........(cid:9)(cid:9)................(cid:9), telefon (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).....(cid:9),fax (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)......, e-mail (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9), având în obiectul de activitate silvicultură sau exploatare forestieră, conform2(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)..........., 3. în temeiul Regulamentului privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, solicit: (cid:2)atestare pentru volumul (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9) (cid:2)reatestare pentru volumul (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).. (cid:2)revizuire3 pentru volumul (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9). (cid:2)emitere duplicat al certificatului de atestare seria (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9) nr. (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9). din (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9).. (cid:2)emitere anexă la certificatul de atestare seria (cid:9)(cid:9)(cid:9).... nr. (cid:9)(cid:9)(cid:9).(cid:9) din (cid:9)(cid:9)(cid:9)(cid:9)......... | | | | | | | | V. Situația privind asigurarea cu personal de specialitate angajat pe durata de valabilitate a certificatului de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră | | | | | | | | Nr. crt. | Numele și prenumele | | Funcția | | Pregătirea de specialitate | Numărul și seria diplomei de absolvire/licenței/adeverinței personalului de specialitate | | 1 | | | | | | | | 2 | | | | | | | | 3 | | | | | | | | 4 | | | | | | | | (cid:9) | | | | | | | | VI. Situația privind asigurarea cu utilaje proprii specifice activității de exploatare forestieră | | | | | | | | Nr. crt. | | Tipul utilajului | | | Anul achiziției | | | Puterea CP 1 | | | | | | | | 2 | | | | | | | | 3 | | | | | | | | 4 | | | | | | | | (cid:9) | | | | | | | | 1 Se completează cu denumirea formei de organizare, conform reglementărilor legale: societate comercială (S.R.L., S.A., S.N.C., S.C.A., O.S.)/companie națională/societate națională/regie autonomă/ocol silvic/persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială/fundație/instituții/autorități înființate prin hotărâri ale Guvernului, hotărâri ale consiliilor locale etc. 2 Se vor preciza documentele din care rezultă faptul că operatorul economic are în obiectul de activitate silvicultură (CAEN 0210) sau exploatare forestieră (CAEN 0220), în funcție de forma juridică de organizare (de exemplu, actul constitutiv, actul de înființare, autorizația pentru desfășurarea de activități economice în mod independent, statutul, regulamentul de organizare și funcționare etc.). 3 În cazul revizuirii se poate modifica capacitatea de exploatare solicitată la revizuire în plus sau în minus în funcție de criteriile de atestare îndeplinite la momentul analizei sau se pot opera înscrisuri cu privire la persoana juridică. VII. Calculul capacității anuale de exploatare forestieră4 | | | | | | | | Nr. crt. | | Categoria utilajului | Buc. | Capacitatea utilajelor | Categoria personalului de specialitate | Numărul | | Capacitatea personalului 1 | | | | | | | | 2 | | | | | | | | 3 | | | | | | | | 4 | | | | | | | | 5 | | | | | | | | (cid:9) | | | | | | | | TOTAL CAPACITATE | | | | | | | | VIII. Documentele care se atașează prezentei cereri | | | | | | | | Nr. crt. | Denumirea actului | | | | | | X | 1 | Cerere (în original) | | | | | | | 2 | Act constitutiv/Statut (copie) | | | | | | | 3 | Rezoluție/Încheiere/Hotărâre privind înregistrarea operatorului economic (copie) | | | | | | | 4 | Certificatul de înregistrare/Actul administrativ emis de către Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul asociațiilor și fundațiilor/Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice (copie) | | | | | | | 5 | Certificat constatator actualizat emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului/Autorizație funcționare ocoale silvice (copie) | | | | | | | 6 | Documente privind asigurarea personalului de specialitate (copie) | | | | | | | 7 | Certificat fiscal privind luarea în evidență a utilajelor, emis de către unitatea administrativ- teritorială (original) | | | | | | | 8 | Documente privind dotarea cu utilaje specifice | | | | | | | 9 | Cazierul judiciar al administratorului/administratorilor și al operatorului (original) | | | | | | | 10 | Cazier tehnic exploatare (copie) | | | | | | | 11 | Certificat de atestare/reatestare (original) | | | | | | | 12 | Declarație pe propria răspundere privind inexistența trimiterii în judecată pentru fapte privind încălcarea regimului silvic sau pentru fapte de corupție | | | | | | | 13 | Planșe foto utilaje | | | | | | | 14 | Alte documente, dacă este cazul | | | | | | | IX. Declar pe propria răspundere, cunoscând dispozițiile Codului penal cu privire la falsul în declarații, că documentele anexate sunt conforme, iar cele prezentate în copie sunt conforme cu originalul. Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, ce funcționează în cadrul Asociației Patronale a Forestierilor din România — ASFOR, procesează și prelucrează date și informații, inclusiv de natura datelor cu caracter personal, cărora le sunt aplicabile prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), datele fiind furnizate în scopul obținerii certificatului de atestare/reatestare sau a revizuirii acestuia, în condițiile legii. Completarea datelor de către semnatar pe acest formular constituie consimțământul explicit pentru a prelucra în continuare aceste date. Data ......................... Semnătura ............................... L.S. | | | | | | | | 4 Capacitatea anuală totală reprezintă volumul cel mai mic rezultat din compararea capacității anuale totale privind asigurarea cu utilaje și a capacității anuale totale privind asigurarea cu personal de specialitate.

Anexa nr. 4

Subsemnatul(a), .............................................................., domiciliat(ă) în ......................................., str. .................................. nr. ......, bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, județul/sectorul ................................, act de identitate ........., seria ......... nr. ........................, eliberat de .................................... la data de ........................., CNP ..................................., telefon ........................, e-mail ................................................, în calitate de ..............................................................^1 al operatorului economic ........................................................, cu sediul în ....................................................................., înregistrat la Oficiul Național (denumirea și forma juridică), (localitatea, județul, strada, numărul etc.) al Registrului Comerțului/Registrul asociațiilor și fundațiilor/Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice cu nr. ........................, cod unic de înregistrare ........................, cunoscând dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele: I. Cu privire la subsemnatul(a), în calitatea arătată mai sus: nu s-a dispus trimiterea mea în judecată pentru faptele prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. h)^2 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și componența Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, precum și criteriile de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră, aprobat prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 1.106/2018, cu modificările și completările ulterioare (regulament); s-a dispus trimiterea mea în judecată pentru astfel de fapte, potrivit următoarelor mențiuni: Dosarul penal nr. ........................, unitatea de parchet ................................................, instanța sesizată ................................................, stadiul procesual ................................................ . II. Cu privire la operatorul economic reprezentat: nu s-a dispus trimiterea în judecată pentru faptele prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. h)^2 din regulament; s-a dispus trimiterea în judecată pentru astfel de fapte, potrivit următoarelor mențiuni: Dosarul penal nr. ........................, unitatea de parchet ........................................., instanța sesizată ..................................., stadiul procesual .......................................... . III. Mă oblig să comunic în scris Comisiei de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră (Comisie), în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care iau cunoștință despre orice modificare a situației declarate la pct. I și II, intervenită pe perioada de valabilitate a certificatului de atestare/reatestare. IV. Declar că am luat cunoștință de faptul că prezenta declarație constituie document component al dosarului de atestare/reatestare, potrivit art. 12 alin. (1) lit. k) din regulament, iar cuprinderea în aceasta a unor informații false sau neconforme atrage retragerea certificatului de atestare/reatestare în condițiile art. 21 alin. (1) lit. d) din regulament și sancțiunea prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare. Notă privind prelucrarea datelor cu caracter personal Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră, care funcționează în cadrul Asociației Patronale a Forestierilor din România — ASFOR, prelucrează datele cuprinse în prezenta declarație, inclusiv datele referitoare la condamnări penale și infracțiuni, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. c) și al art. 10 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). Scopul prelucrării îl constituie exclusiv verificarea îndeplinirii condițiilor de atestare/reatestare prevăzute de regulament. Datele sunt accesibile membrilor Comisiei și persoanelor din secretariatul acesteia și se păstrează pe durata prevăzută la art. 18 alin. (3) din regulament. Persoana vizată beneficiază de drepturile prevăzute la art. 15–22 din Regulamentul (UE) 2016/679, care pot fi exercitate prin cerere adresată Comisiei. Data ......................... Semnătura ............................... L.S. 1 Se completează cu una dintre următoarele calități, după caz: administrator; președinte al consiliului de administrație. Prin excepție, în cazul ocoalelor silvice se completează cu calitatea de șef al ocolului silvic. În situația în care operatorul economic are mai mulți administratori, declarația se depune, în mod distinct, de fiecare dintre aceștia. 2 Faptele prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. h) din regulament se referă la: vătămări ale semințișurilor utilizabile peste procentul admis de normele tehnice, tăieri ilegale în parchetele neautorizate, tăieri ilegale în parchetele autorizate spre exploatare, furtul de arbori sau pentru fapte de corupție. MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,

Flavia-Ramona Boghiu,

secretar de stat București, 7 octombrie 2026.

Nr. 2.078.