ORDONANŢĂ nr. 8 din 24 ianuarie 2007 (*actualizată*) privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei (actualizată până la data de 8 decembrie 2008*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta ordonanță reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta ordonanță reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri.
Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
Promovarea personalului auxiliar de specialitate pe grade sau trepte profesionale se face pe bază de concurs ori examen, în raport cu vechimea în specialitate, competența profesională și rezultatele obținute în activitate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 567/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, încadrat pe bază de concurs pe posturi vacante temporar, este definitivat în funcție pe baza unor criterii de apreciere a performanțelor profesionale, avându-se în vedere vechimea minimă în specialitate, competența profesională și activitatea profesională deosebită, evaluată cu calificativul "foarte bine".
Coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt prevăzuți la lit. A din anexa nr. 1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit. A din anexa nr. 1c de la 1 octombrie 2007.
Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale și de la parchetele de pe lângă acestea, precum și de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cu 5% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cu 7% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cu 10% mai mari decât cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4).
Personalul prevăzut la art. 1 cu funcții de conducere beneficiază de o indemnizație de conducere stabilită în procente din salariul de bază corespunzător funcției de execuție, gradului sau treptei profesionale în care cei în cauză sunt încadrați. Indemnizația de conducere este prevăzută la lit. B din anexele nr. 1a, 1b și 1c și face parte din salariul de bază.
Personalul prevăzut la art. 1 care posedă titlul științific de "doctor" sau "doctor docent" beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază.
Sporul prevăzut la alin. (1) se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.
Orele lucrate, din dispoziția conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lângă aceasta, peste durata normală a timpului de muncă sau în zilele de sărbători legale ori declarate ca zile nelucrătoare, de către personalul prevăzut la art. 1, încadrat în funcții de execuție sau de conducere, pot fi recuperate în următoarele 30 de zile sau, la cererea celor în cauză, se plătesc cu un spor din salariul de bază, după cum urmează
75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru
100% din salariul de bază pentru orele următoare.
Cu spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Numărul orelor suplimentare nu poate depăși 360 de ore într-un an.
Personalul care, potrivit programului de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 22,00-6,00, poate beneficia, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin jumătate din programul normal de lucru.
În caz de deces al unei persoane din categoria celor prevăzute la art. 1, membrii familiei care au dreptul, potrivit legii, la pensie de urmaș primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a celui decedat.
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaș nu a fost emisă din vina instituției în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achită în continuare drepturile prevăzute la alin. (1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaș.
Salariile de bază pentru personalul de instruire fără specialitate juridică și pentru personalul auxiliar din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt stabilite pe grade profesionale, în funcție de nivelul studiilor și de vechimea în specialitate.
Coeficienții de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului menționat la alin. (1) sunt prevăzuți în anexa nr. 3a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, în anexa nr. 3b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și în anexa nr. 3c de la 1 octombrie 2007.
La Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri, pentru îndeplinirea unor activități pentru care volumul de muncă este sub jumătate din cel al unui post cu normă întreagă, se face plata cu ora. Aceste fracțiuni de normă vor fi prevăzute în statul de funcții. Activitățile pentru care se poate aplica plata cu ora se stabilesc anual de președintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Calculul tarifului orar se face luându-se în considerare indemnizația de încadrare lunară brută a celui în cauză, stabilită în condițiile prevăzute la art. 8.
Pentru personalul care prestează activități didactice cu ora, calculul tarifului orar se face în raport cu norma didactică de predare săptămânală și cu funcția didactică îndeplinită.
Salariile de bază pentru funcțiile de execuție de specialitate din Institutul Național de Expertize Criminalistice și din laboratoarele de expertize criminalistice sunt stabilite pe grade sau trepte profesionale, în raport cu nivelul studiilor și vechimea în specialitate.
Coeficienții de multiplicare a salariilor de bază pentru funcțiile de execuție de specialitate, precum și indemnizațiile de conducere pentru personalul din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice sunt prevăzuți în anexa nr. 2a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, în anexa nr. 2b pentru perioada 1 aprilie -30 septembrie 2007 și în anexa nr. 2c de la 1 octombrie 2007.
Experții criminaliști care posedă titlul științific de "doctor" sau de "doctor docent" beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază.
Sporul prevăzut la alin. (1) se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.
Pentru vechimea în muncă, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, după cum urmează
între 3 și 5 ani - 5%
de la 5 la 10 ani - 10%
de la 10 ani la 15 ani - 15%
de la 15 la 20 de ani - 20%
peste 20 de ani - 25%.
Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Pentru rezultate deosebite în activitatea desfășurată, în urma aprecierii activității prin evaluare, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe poate primi salariul de merit lunar de până la 20% din salariul de bază, care face parte din acesta și constituie baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi ce se acordă în raport cu salariul de bază. Salariul de merit se acordă anual după aprobarea bugetului anual.
Salariul de merit se poate acorda pentru cel mult 25% din numărul de posturi prevăzute în statul de funcții pentru aceste categorii de personal.
Salariile de merit stabilite potrivit alin. (1) și (2) se acordă pentru cel mult o treime din funcțiile de conducere.
Pentru personalul nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puțin 6 luni de la încadrare.
Salariul de merit se retrage în cursul anului persoanelor care au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi se anulează în cazul persoanelor care au fost înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
În cazul în care raporturile de serviciu ale personalului care beneficiază de salariu de merit încetează sau se suspendă, salariile de merit se redistribuie, începând cu data de întâi a lunii următoare, altor persoane cu funcții de conducere, respectiv de execuție, care îndeplinesc condițiile pentru acordare.
Pentru activitatea desfășurată, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
Pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului, premiul se acordă proporțional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul salariul de bază din ultima lună de activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu vor fi acordate în cazul persoanelor care, în cursul anului, au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi se anulează în cazul persoanelor care au fost înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează
de la 5 la 10 ani - 5%
de la 10 la 15 ani - 10%
de la 15 la 20 de ani - 15%
peste 20 de ani - 20%.
Sporul prevăzut la alin. (1) se plătește de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în funcția auxiliară de specialitate.
Sporul de fidelitate se ia în calcul la stabilirea pensiilor de serviciu și a celorlalte drepturi de asigurări sociale, potrivit legii.
Grefierii, specialiștii IT și experții psihologi, membri ai unor comisii de examinare, de soluționare a contestațiilor ori de organizare a unor examene sau concursuri, sunt remunerați prin plata cu ora pentru timpul efectiv lucrat în cadrul acestor comisii.
Calculul tarifului orar pentru plata membrilor comisiilor prevăzute la alin. (1) se face luându-se în considerare salariul de bază brut lunar al funcției în care este încadrat cel în cauză.
Drepturile prevăzute la alin. (1) se impozitează separat.
Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1), care se deplasează în altă localitate decât cea în care își au locul de muncă, beneficiază de diurnă, cheltuieli de transport și cazare, potrivit legii.
În cazul în care ordonatorul principal de credite sau, după caz, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție realizează economii la cheltuielile de personal, se pot acorda premii, în cursul anului, în limita a 5% din fondul de salarii prevăzut în buget, personalului care asigură realizarea activității ce revenea posturilor din care au provenit economiile.
Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție pot constitui, pentru personalul prevăzut la art. 1 și 2, un fond de premiere lunar, prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărei unități. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase.
Salariul de bază pentru personalul cu funcții de conducere este cel corespunzător funcției de execuție, gradului sau treptei profesionale în care cei în cauză sunt încadrați, la care se adaugă o indemnizație de conducere stabilită în procente din salariul de bază, diferențiată în raport cu complexitatea și răspunderea ce revin funcției de conducere. Indemnizația de conducere face parte din salariul de bază.
Indemnizația de conducere se stabilește la numirea în funcție, de către ordonatorul de credite, în raport cu complexitatea activității desfășurate în cadrul funcției de conducere.
Indemnizația de conducere poate fi reevaluată anual, în raport cu rezultatele obținute de structura condusă în realizarea atribuțiilor, obiectivelor, programelor și proiectelor, după aprobarea bugetului anual.
Indemnizația de conducere se acordă și persoanelor prevăzute la alin. (1), care conduc sau coordonează programe/proiecte, pe perioada de derulare a acestora, prevăzute în programul de activitate al instituției.
Persoanele numite temporar într-o funcție de conducere, în cazul în care titularul acesteia lipsește din instituție o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice și nu beneficiază de salariu sau indemnizație pe perioada respectivă, primesc, pe lângă salariul de bază al funcției, gradului sau treptei în care sunt încadrate, indemnizația corespunzătoare funcției de conducere pe care o preiau.
Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare și periculoase stabilite, potrivit legii.
La plecarea în concediul de odihnă, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe are dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu, și la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Indemnizația de concediu și prima se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă o singură dată.
În perioada concediului de odihnă, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază, o singură dată pe an, de transport gratuit dus-întors între localitatea de domiciliu și localitatea din țară în care își petrece concediul de odihnă sau de decontarea valorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, în cazul în care deplasarea între localitatea de domiciliu și localitatea din țară unde își petrece concediul se face cu autoturismul.
Personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe, aflat în activitate la data intrării în vigoare a acesteia, se consideră că îndeplinește condițiile legale pentru funcția pe care este încadrat la această dată.
Personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de conducere al curții de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile.
Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate militar și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se asigură de Ministerul Apărării, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ, respectiv de salariat civil al Ministerului Apărării.
Salarizarea și celelalte drepturi ale personalului civil al Ministerului Apărării, din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se asigură de aceasta, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe și reglementărilor referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de personal civil al Ministerului Apărării.
Statele de personal și statele de funcții se întocmesc în limita numărului de posturi legal aprobat.
Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
Anexele nr. 1a-3a, 1b-3b și 1c-3c fac parte integrantă din prezenta ordonanță.
Salariile de bază individuale lunare, calculate pentru cele 3 etape de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, vor fi rotunjite din 1 leu în 1 leu în favoarea salariaților.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă
Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare
dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 4 iulie 1996, cu modificările și completările ulterioare
orice alte dispoziții contrare.
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa nr. 1a
(pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007) Coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătorilor și parchetelor de pe lângă acestea Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de execuție: ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul/Treapta │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. I │ 5,250 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(6 ani vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. II │ 4,935 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(3 ani vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. III │ 4,725 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(6 luni vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Debutant │ 2,100 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │ │ │ │ │-documentarist │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┴──────────────┤ │ 5.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. I 4,725 │ │ │grefier-documentarist │ │(6 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 6.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. II 4,515 │ │ │grefier-documentarist │ │(3 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 7.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. III 4,200 │ │ │grefier-documentarist │ │(6 luni vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 8.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Debutant 2,047 │ │ │grefier-documentarist │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 9.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. I 2,887 │ │ │registrator │ │(6 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 10.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. II 2,625 │ │ │registrator │ │(3 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 11.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. III 2,310 │ │ │registrator │ │(6 luni vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┬──────────────┤ │ 12.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Debutant │ 1,575 │ │ │registrator │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 13.│Șofer │ M │ - │ 2,583 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 14.│Agent procedural │ M │ - │ 2,205 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 15.│Aprod │ M │ - │ 1,890 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ NOTĂ: 1. Pentru ocuparea funcției de grefier, prevăzută la nr. crt. 1 - 4, sunt necesare studii superioare juridice sau studii superioare de specialitate corespunzătoare funcției. 2. Pentru personalul prevăzut la nr. crt. 1 - 4, care a ocupat funcții medii de specialitate, în calcul vechimii în specialitate se poate lua în considerare și cel mult jumătate din timpul cât a lucrat în funcțiile respective. 3. Salariile funcțiilor de grefier sunt mai mari cu 15% pentru persoanele care utilizează în interesul serviciului cel puțin o limbă străină, în medie 50% din timpul de lucru, și pentru care posedă atestat. 4. Grefierii care au atestat de stenodactilograf și stenografiază în medie cel puțin 30% din timpul de lucru beneficiază de un spor la salariul de bază de 10%. 5. Pentru funcțiile de grefier - informatician constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu la instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și Ministerul Justiției. B. Indemnizații de conducere pentru personalul auxiliar de specialitate cu funcții de conducere la instanțele judecătorești și parchete de pe lângă acestea ┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. │ Funcția │Indemnizația │ │crt.│ │de conducere │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1.│Prim grefier, grefier-șef secție, grefier-informatician │ 25% │ │ │șef la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul│ │ │ │de pe lângă aceasta, la Direcția Națională Anticorupție │ │ │ │și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de │ │ │ │Criminalitate Organizată și Terorism │ │ │ │Grefier Șef cabinet la Direcția Naționala Anticorupție │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2.│Grefier șef serviciu la Înalta Curte de Casație și │ 20% │ │ │Justiție, la Parchetul de pe lângă aceasta, la Direcția │ │ │ │Naționala Anticorupție și la Direcția de Investigare a │ │ │ │Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3.│Prim-grefier, grefier-informatician șef la curtea de │ 20% │ │ │apel și parchetul de pe lângă aceasta │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│Grefier șef secție la curtea de apel și parchetul pe │ 18% │ │ │lângă curtea de apel │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5.│Prim-grefier, grefier-informatician șef la tribunal, la │ 18% │ │ │parchetul de pe lângă tribunal, la tribunal specializat │ │ │ │și la parchetul de pe lângă tribunalul specializat │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6.│Grefier șef secție la tribunal și parchetul de pe lângă │ 15% │ │ │tribunal │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7.│Grefier șef judecătorie și parchetul de pe lângă │ 15% │ │ │judecătorie │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8.│Grefier șef secție, grefier-informatician șef la │ 15% │ │ │judecătorie și parchetul de pe lângă judecătorie │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9.│Grefier - arhivar șef │ 10% │ └────┴────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ NOTĂ: Indemnizațiile de conducere pentru instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea din municipiul București sunt mai mari cu 10%
Anexa nr. 1b
(pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007) Coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de execuție: ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul/Treapta │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. I │ 5,355 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(6 ani vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. II │ 5,033 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(3 ani vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. III │ 4,819 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(6 luni vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Debutant │ 2,142 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │ │ │ │ │-documentarist │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┴──────────────┤ │ 5.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. I 4,819 │ │ │grefier-documentarist │ │(6 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 6.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. II 4,605 │ │ │grefier-documentarist │ │(3 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 7.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. III 4,284 │ │ │grefier-documentarist │ │(6 luni vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 8.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Debutant 2,087 │ │ │grefier-documentarist │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 9.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. I 2,944 │ │ │registrator │ │(6 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 10.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. II 2,677 │ │ │registrator │ │(3 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 11.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. III 2,356 │ │ │registrator │ │(6 luni vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┬──────────────┤ │ 12.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Debutant │ 1,606 │ │ │registrator │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 13.│Șofer │ M │ - │ 2,634 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 14.│Agent procedural │ M │ - │ 2,249 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┴──────────────┤ │ 15.│Aprod │ M │ - 1,927 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴───────────────────────────────┘ NOTĂ: 1. Pentru ocuparea funcției de grefier, prevăzută la nr. crt. 1 - 4, sunt necesare studii superioare juridice sau studii superioare de specialitate corespunzătoare funcției. 2. Pentru personalul prevăzut la nr. crt. 1 - 4, care a ocupat funcții medii de specialitate, în calcul vechimii în specialitate se poate lua în considerare și cel mult jumătate din timpul cât a lucrat în funcțiile respective. 3. Salariile funcțiilor de grefier sunt mai mari cu 15% pentru persoanele care utilizează în interesul serviciului cel puțin o limbă străină, în medie 50% din timpul de lucru, și pentru care posedă atestat. 4. Grefierii care au atestat de stenodactilograf și stenografiază în medie cel puțin 30% din timpul de lucru beneficiază de un spor la salariul de bază de 10%. 5. Pentru funcțiile de grefier - informatician constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu la instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și Ministerul Justiției. B. Indemnizații de conducere pentru personalul auxiliar de specialitate cu funcții de conducere la instanțele judecătorești și parchete de pe lângă acestea ┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. │ Funcția │Indemnizația │ │crt.│ │de conducere │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1.│Prim grefier, grefier-șef secție, grefier-informatician │ 25% │ │ │șef la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul│ │ │ │de pe lângă aceasta, la Direcția Națională Anticorupție │ │ │ │și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de │ │ │ │Criminalitate Organizată și Terorism │ │ │ │Grefier Șef cabinet la Direcția Naționala Anticorupție │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2.│Grefier șef serviciu la Înalta Curte de Casație și │ 20% │ │ │Justiție, la Parchetul de pe lângă aceasta, la Direcția │ │ │ │Naționala Anticorupție și la Direcția de Investigare a │ │ │ │Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3.│Prim-grefier, grefier-informatician șef la curtea de │ 20% │ │ │apel și parchetul de pe lângă aceasta │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│Grefier șef secție la curtea de apel și parchetul pe │ 18% │ │ │lângă curtea de apel │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5.│Prim-grefier, grefier-informatician șef la tribunal, la │ 18% │ │ │parchetul de pe lângă tribunal, la tribunal specializat │ │ │ │și la parchetul de pe lângă tribunalul specializat │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6.│Grefier șef secție la tribunal și parchetul de pe lângă │ 15% │ │ │tribunal │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7.│Grefier șef judecătorie și parchetul de pe lângă │ 15% │ │ │judecătorie │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8.│Grefier șef secție, grefier-informatician șef la │ 15% │ │ │judecătorie și parchetul de pe lângă judecătorie │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9.│Grefier - arhivar șef │ 10% │ └────┴────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ NOTĂ: Indemnizațiile de conducere pentru instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea din municipiul București sunt mai mari cu 10%
Anexa nr. 1c
(de la 1 octombrie 2007) Coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de execuție: ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul/Treapta │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. I │ 5,997 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(6 ani vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. II │ 5,636 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(3 ani vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Gr. III │ 5,397 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │(6 luni vechime │ │ │ │-documentarist │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Grefier, grefier-informatician,│ S │ Debutant │ 2,399 │ │ │grefier-statistician, grefier- │ │ │ │ │ │-documentarist │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┴──────────────┤ │ 5.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. I 5,397 │ │ │grefier-documentarist │ │(6 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 6.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. II 5,157 │ │ │grefier-documentarist │ │(3 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 7.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Tr. III 4,798 │ │ │grefier-documentarist │ │(6 luni vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 8.│Grefier, grefier-statistician, │ M │ Debutant 2,337 │ │ │grefier-documentarist │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 9.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. I 3,297 │ │ │registrator │ │(6 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 10.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. II 2,998 │ │ │registrator │ │(3 ani vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤ │ 11.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Tr. III 2,638 │ │ │registrator │ │(6 luni vechime │ │ │ │ │în specialitate) │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┬──────────────┤ │ 12.│Grefier-arhivar, grefier- │ M │ Debutant │ 1,798 │ │ │registrator │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 13.│Șofer │ M │ - │ 2,950 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 14.│Agent procedural │ M │ - │ 2,518 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┴──────────────┤ │ 15.│Aprod │ M │ - 2,158 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴───────────────────────────────┘ NOTĂ: 1. Pentru ocuparea funcției de grefier, prevăzută la nr. crt. 1 - 4, sunt necesare studii superioare juridice sau studii superioare de specialitate corespunzătoare funcției. 2. Pentru personalul prevăzut la nr. crt. 1 - 4, care a ocupat funcții medii de specialitate, în calcul vechimii în specialitate se poate lua în considerare și cel mult jumătate din timpul cât a lucrat în funcțiile respective. 3. Salariile funcțiilor de grefier sunt mai mari cu 15% pentru persoanele care utilizează în interesul serviciului cel puțin o limbă străină, în medie 50% din timpul de lucru, și pentru care posedă atestat. 4. Grefierii care au atestat de stenodactilograf și stenografiază în medie cel puțin 30% din timpul de lucru beneficiază de un spor la salariul de bază de 10%. 5. Pentru funcțiile de grefier - informatician constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu la instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și Ministerul Justiției. B. Indemnizații de conducere pentru personalul auxiliar de specialitate cu funcții de conducere la instanțele judecătorești și parchete de pe lângă acestea ┌────┬────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. │ Funcția │Indemnizația │ │crt.│ │de conducere │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 1.│Prim grefier, grefier-șef secție, grefier-informatician │ 25% │ │ │șef la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Parchetul│ │ │ │de pe lângă aceasta, la Direcția Națională Anticorupție │ │ │ │și la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de │ │ │ │Criminalitate Organizată și Terorism │ │ │ │Grefier Șef cabinet la Direcția Naționala Anticorupție │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 2.│Grefier șef serviciu la Înalta Curte de Casație și │ 20% │ │ │Justiție, la Parchetul de pe lângă aceasta, la Direcția │ │ │ │Naționala Anticorupție și la Direcția de Investigare a │ │ │ │Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 3.│Prim-grefier, grefier-informatician șef la curtea de │ 20% │ │ │apel și parchetul de pe lângă aceasta │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 4.│Grefier șef secție la curtea de apel și parchetul pe │ 18% │ │ │lângă curtea de apel │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 5.│Prim-grefier, grefier-informatician șef la tribunal, la │ 18% │ │ │parchetul de pe lângă tribunal, la tribunal specializat │ │ │ │și la parchetul de pe lângă tribunalul specializat │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 6.│Grefier șef secție la tribunal și parchetul de pe lângă │ 15% │ │ │tribunal │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 7.│Grefier șef judecătorie și parchetul de pe lângă │ 15% │ │ │judecătorie │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 8.│Grefier șef secție, grefier-informatician șef la │ 15% │ │ │judecătorie și parchetul de pe lângă judecătorie │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │ 9.│Grefier - arhivar șef │ 10% │ └────┴────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘ NOTĂ: Indemnizațiile de conducere pentru instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea din municipiul București sunt mai mari cu 10%. ------------- *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț: Conform art. 2 din ORDONANȚA nr. 13 din 30 ianuarie 2008 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie 2008, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007 , se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008. Conform subpct. 3 al pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 15 aprilie 2008, coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, prevăzuți la anexa nr. 1c, se majorează cu 10%
Anexa nr. 2a
(pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007) Coeficienții de multiplicare pentru personalul de specialitate criminalistică și funcțiile auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice Valoarea de referință sectorială- 280,64 lei A. Funcții de execuție: ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul/Treapta │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Expert criminalist │ S │ I │ 10,290 │ │ │ │ │(10 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Expert criminalist │ S │ II │ 9,450 │ │ │ │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Expert criminalist │ S │ III │ 8,400 │ │ │ │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Asistent criminalist │ S │(1 an vechime în│ 7,350 │ │ │ │ │specialitate) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 5.│Asistent criminalist debutant │ S │ │ 4,200 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 6.│Tehnician criminalist │ M │ I │ 4,725 │ │ │ │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 7.│Tehnician criminalist │ M │ II │ 4,515 │ │ │ │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 8.│Tehnician criminalist │ M │ III │ 4,200 │ │ │ │ │(1 an vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 9.│Tehnician criminalist │ M │debutant │ 2,047 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 10.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ I │ 3,360 │ │ │expertize criminalistice │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 11.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ II │ 2,887 │ │ │expertize criminalistice │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 12.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ III │ 2,625 │ │ │expertize criminalistice │ │(1 an vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 13.│Secretar-dactilograf laborator │ M │debutant │ 1,312 │ │ │expertize criminalistice │ │ │ │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ B. Funcții de conducere: ┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │Indemnizația │ │crt. │ │de conducere │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Director Institutul Național de Expertize Criminalistice │ 40% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Director adjunct Institutul Național de Expertize │ 35% │ │ │Criminalistice │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Șef laborator interjudețean expertize criminalistice │ 30% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Șef sector │ 25% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5.│Șef secție │ 20% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6.│Șef serviciu │ 15% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7.│Șef birou │ 15% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8.│Șef laborator tehnic │ 15% │ └─────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘ NOTĂ: 1. Personalul prevăzut în prezenta anexă poate fi utilizat și la parchete. 2. La Institutul Național de Expertize Criminalistice și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție salariile de bază pentru personalul de specialitate sunt mai mari cu 0,200. 3. La numirea în funcția de tehnician criminalist și la stabilirea treptei profesionale pot fi luate în considerare și perioadele lucrate în funcții de tehnician în alte sectoare de activitate; în acest caz vechimea în specialitate prevăzută în anexă se majorează cu 3 ani. 4. Tehnicienii criminaliști încadrați la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești beneficiază de prevederile art. 3 alin. (5) - (7
Anexa nr. 2b
(pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007) Coeficienții de multiplicare pentru personalul de specialitate criminalistică și funcțiile auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de execuție: ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul/Treapta │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Expert criminalist │ S │ I │ 10,495 │ │ │ │ │(10 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Expert criminalist │ S │ II │ 9,639 │ │ │ │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Expert criminalist │ S │ III │ 8,568 │ │ │ │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Asistent criminalist │ S │(1 an vechime în│ 7,497 │ │ │ │ │specialitate) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 5.│Asistent criminalist debutant │ S │ │ 4,284 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 6.│Tehnician criminalist │ M │ I │ 4,819 │ │ │ │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 7.│Tehnician criminalist │ M │ II │ 4,605 │ │ │ │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 8.│Tehnician criminalist │ M │ III │ 4,284 │ │ │ │ │(1 an vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 9.│Tehnician criminalist │ M │debutant │ 2,087 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 10.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ I │ 3,427 │ │ │expertize criminalistice │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 11.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ II │ 2,944 │ │ │expertize criminalistice │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 12.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ III │ 2,677 │ │ │expertize criminalistice │ │(1 an vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 13.│Secretar-dactilograf laborator │ M │debutant │ 1,338 │ │ │expertize criminalistice │ │ │ │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ B. Funcții de conducere: ┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │Indemnizația │ │crt. │ │de conducere │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Director Institutul Național de Expertize Criminalistice │ 40% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Director adjunct Institutul Național de Expertize │ 35% │ │ │Criminalistice │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Șef laborator interjudețean expertize criminalistice │ 30% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Șef sector │ 25% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5.│Șef secție │ 20% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6.│Șef serviciu │ 15% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7.│Șef birou │ 15% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8.│Șef laborator tehnic │ 15% │ └─────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘ NOTĂ: 1. Personalul prevăzut în prezenta anexă poate fi utilizat și la parchete. 2. La Institutul Național de Expertize Criminalistice și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție salariile de bază pentru personalul de specialitate sunt mai mari cu 0,200. 3. La numirea în funcția de tehnician criminalist și la stabilirea treptei profesionale pot fi luate în considerare și perioadele lucrate în funcții de tehnician în alte sectoare de activitate; în acest caz vechimea în specialitate prevăzută în anexă se majorează cu 3 ani, 4. Tehnicienii criminalisti încadrați la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești beneficiază de prevederile art. 3 alin. (5) - (7
Anexa nr. 2c
(de la 1 octombrie 2007) Coeficienții de multiplicare pentru personalul de specialitate criminalistică și funcțiile auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de execuție: ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul/Treapta │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Expert criminalist │ S │ I │ 11,754 │ │ │ │ │(10 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Expert criminalist │ S │ II │ 10,795 │ │ │ │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Expert criminalist │ S │ III │ 9,596 │ │ │ │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în specialitate)│ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Asistent criminalist │ S │(1 an vechime în│ 8,396 │ │ │ │ │specialitate) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 5.│Asistent criminalist debutant │ S │ │ 4,798 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 6.│Tehnician criminalist │ M │ I │ 5,397 │ │ │ │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 7.│Tehnician criminalist │ M │ II │ 5,157 │ │ │ │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 8.│Tehnician criminalist │ M │ III │ 4,798 │ │ │ │ │(1 an vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │tehnice │ │ │ │ │ │criminalistice) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 9.│Tehnician criminalist │ M │debutant │ 2,337 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 10.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ I │ 3,838 │ │ │expertize criminalistice │ │(7 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 11.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ II │ 3,297 │ │ │expertize criminalistice │ │(4 ani vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 12.│Secretar-dactilograf laborator │ M │ III │ 2,998 │ │ │expertize criminalistice │ │(1 an vechime │ │ │ │ │ │în funcții │ │ │ │ │ │auxiliare │ │ │ │ │ │juridice, │ │ │ │ │ │economice sau │ │ │ │ │ │administrative) │ │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 13.│Secretar-dactilograf laborator │ M │debutant │ 1,498 │ │ │expertize criminalistice │ │ │ │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ B. Funcții de conducere: ┌─────┬─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │Indemnizația │ │crt. │ │de conducere │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Director Institutul Național de Expertize Criminalistice │ 40% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Director adjunct Institutul Național de Expertize │ 35% │ │ │Criminalistice │ │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Șef laborator interjudețean expertize criminalistice │ 30% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 4.│Șef sector │ 25% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 5.│Șef secție │ 20% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 6.│Șef serviciu │ 15% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 7.│Șef birou │ 15% │ ├─────┼─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────┤ │ 8.│Șef laborator tehnic │ 15% │ └─────┴─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────┘ NOTĂ: 1. Personalul prevăzut în prezenta anexă poate fi utilizat și la parchete. 2. La Institutul Național de Expertize Criminalistice și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție salariile de bază pentru personalul de specialitate sunt mai mari cu 0,200. 3. La numirea în funcția de tehnician criminalist și la stabilirea treptei profesionale pot fi luate în considerare și perioadele lucrate în funcții de tehnician în alte sectoare de activitate; în acest caz vechimea în specialitate prevăzută în anexă se majorează cu 3 ani, 4. Tehnicienii criminalisti încadrați la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești beneficiază de prevederile art. 3 alin. (5) - (7). ------------- *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț: Conform art. 2 din ORDONANȚA nr. 13 din 30 ianuarie 2008 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie 2008, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007 , se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008
Anexa nr. 3a
(pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007) Coeficienți de multiplicare pentru personalul de instruire fără specialitate juridică și pentru funcțiile auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de instruire ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Profesor │ S │ I │ 8,820 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Profesor │ S │ II │ 8,295 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Expert │ S │ I │ 5,250 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ B. Funcții auxiliare ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Secretar │ S │ I │ 3,045 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ Notă: În funcțiile de profesor gradul I și gradul II pot fi numite numai cadre didactice care au titlul de profesor universitar și, respectiv, de conferențiar universitar
Anexa nr. 3b
(pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007) Coeficienți de multiplicare pentru personalul de instruire fără specialitate juridică și pentru funcțiile auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de instruire ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Profesor │ S │ I │ 8,996 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Profesor │ S │ II │ 8,460 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Expert │ S │ I │ 5,355 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ B. Funcții auxiliare ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Secretar │ S │ I │ 3,105 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘
Anexa nr. 3c
(de la 1 octombrie 2007) Coeficienți de multiplicare pentru personalul de instruire fără specialitate juridică și pentru funcțiile auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri Valoarea de referință sectorială: 280,64 lei A. Funcții de instruire ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Profesor │ S │ I │ 10,075 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 2.│Profesor │ S │ II │ 9,475 │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 3.│Expert │ S │ I │ 5,997 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ B. Funcții auxiliare ┌─────┬───────────────────────────────┬────────┬────────────────┬──────────────┐ │Nr. │ Funcția │ Studii │ Gradul │Coeficient de │ │crt. │ │ │ │ multiplicare │ ├─────┼───────────────────────────────┼────────┼────────────────┼──────────────┤ │ 1.│Secretar │ S │ I │ 3,477 │ └─────┴───────────────────────────────┴────────┴────────────────┴──────────────┘ *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț: Conform art. 2 din ORDONANȚA nr. 13 din 30 ianuarie 2008 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 1 februarie 2008, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007 , se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008