ORDONANTA nr. 7 din 19 iulie 2001 - (*actualizată*) privind impozitul pe venit (actualizată până la data de 23 iulie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și în solarii, precum și a arbustilor, plantelor decorative și ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea datorează un impozit în cota de 15% asupra venitului net, impozitul fiind final.
Venitul net se determina pe bază de norme de venit.
Normele de venit se aproba de către direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, cu avizul direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, până cel târziu la data de 31 mai a anului fiscal. Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafața și se reduc în caz de calamitati naturale, precum și în situația începerii sau a încetării activității în cursul anului.
Declarația de impunere se depune la organul fiscal pe raza căruia se afla terenul, până la data de 30 iunie a anului fiscal, iar impozitul se plătește la organul fiscal de domiciliu al contribuabilului, în proportiile și la termenele următoare
50% până la 1 septembrie inclusiv
50% până la 15 noiembrie inclusiv.
Procedura de declarare, stabilire și plata a impozitului se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Contribuabilii care încep o activitate după data de 30 iunie vor depune declarație de impunere în termen de 15 zile de la data începerii activității.
Prin excepție de la prevederile alineatelor anterioare ale prezentului articol, contribuabilii care obțin venituri din activități agricole, definite potrivit prezentei ordonanțe, au dreptul sa opteze pentru determinarea venitului net în sistem real.
Opțiunea se face pe bază de cerere adresată organului fiscal competent până la data de 31 ianuarie a anului fiscal sau o dată cu depunerea declarației privind venitul estimat și este obligatorie pentru contribuabil pe perioada a 3 ani fiscali consecutivi. Opțiunea se considera reînnoită pentru o alta perioada de 3 ani în cazul în care contribuabilul nu depune o cerere de renunțare la opțiunea privind impunerea în sistem real.
Venitul este considerat din România, în înțelesul prezentei ordonanțe, dacă locul de proveniență a veniturilor persoanei fizice, al exercitării activității sau locul de unde aceasta obține venit se afla pe teritoriul României, indiferent dacă este plătit în România sau din/în străinătate.
Venitul care nu este din România este venit din străinătate.
Contribuabilii prevăzuți la art. 2 alin. (1) lit. a), care pentru același venit și în decursul aceleiași perioade impozabile sunt supuși impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cat și în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, în limitele prevăzute în prezenta ordonanță, denumit în continuare credit fiscal extern.
Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții
impozitul aferent venitului realizat în străinătate a fost plătit direct sau prin reținere la sursa, lucru dovedit cu documente care atesta plata
impozitul datorat și plătit în străinătate este de aceeași natura cu impozitul pe venit datorat în România.
Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, potrivit prezentei ordonanțe, aferentă venitului din străinătate.
Calculul creditului fiscal extern se face separat pentru veniturile realizate pe fiecare țara, cu respectarea prevederilor alin. (3).
În cazul veniturilor a căror impunere în România este finala, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare venit similar din România, potrivit prezentei ordonanțe.
În vederea calculului creditului fiscal extern sumele în valută se transforma la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare comunicat de Banca Naționala a României din anul de realizare a venitului.
Pentru veniturile realizate de contribuabilii prevăzuți la art. 2 alin. (1) lit. b) și c) și la art. 2 alin. (2), prevederile cap. II se aplică în mod corespunzător, aceste venituri necumulandu-se în vederea impunerii în România.
Contribuabilii prevăzuți la art. 2 alin. (2), care realizează venituri din România în calitate de artiști de spectacol, cum sunt: artiștii de teatru, de film, de radio sau de televiziune, ori ca interpreți muzicali sau ca sportivi, din activitățile lor personale desfășurate în aceasta calitate, precum și cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală se impun cu o cota de 15% aplicată la venitul brut, prin reținere la sursa, impozitul fiind final. Impozitul reținut la sursa de către plătitorii venitului se vărsa la bugetul de stat în aceeași zi în care se efectuează plata venitului supus impunerii.
Pentru aplicarea prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din România certificatul de rezidență fiscală, în original, eliberat de organul fiscal din țara de rezidență, prin care să se ateste ca este rezident al statului respectiv și ca îi sunt aplicabile prevederile convenției de evitare a dublei impuneri.
Când nu se face dovada rezidentei potrivit alin. (3) sau persoana fizica aparține unui stat cu care România nu are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri, prevederile prezentei ordonanțe se aplică pentru veniturile impozabile, altele decât cele supuse impunerii potrivit legislației privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și persoane juridice nerezidente.
Reglementările convențiilor de evitare a dublei impuneri prevalează față de prevederile prezentei ordonanțe.
În situația în care cotele de impozitare din legislația interna sunt mai favorabile decât cele din convențiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile.
În aplicarea prezentei ordonanțe, pentru fiecare asociație fără personalitate juridică constituită potrivit legii asociații au obligația sa încheie contracte de asociere în forma scrisă, la începerea activității, care să cuprindă inclusiv date referitoare la: a) părțile contractante
obiectul de activitate și sediul asociației
contribuția asociaților în bunuri și drepturi
cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asociației
desemnarea asociatului care ca răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice
condițiile de încetare a asocierii.
Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal teritorial în raza căruia își are sediul asociația, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul sa refuze înregistrarea contractelor în cazul în care acestea nu cuprind date solicitate conform alin. (1).
În cazul în care între membrii asociați exista legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părțile sunt obligate să facă dovada ca participa la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociați și persoanele fizice care au dobândit capacitate de exercițiu restrânsă.
Asociațiile au obligația să depună la organul fiscal competent declarații anuale de venit conform modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, care vor cuprinde și distribuția venitului net/pierderii pe asociați, până la data de 15 martie a anului următor.
Venitul/pierderea anual/anuală, realizate în cadrul asociației, se distribuie asociaților proporțional cu cota procentuală de participare, conform contractului de asociere.
Contribuțiile asociaților conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociație.
Prevederile prezentului capitol nu se aplică fondurilor de investiții constituite ca asociații fără personalitate juridică.
În cazul asociațiilor constituite între persoane fizice și persoane juridice române, care nu dau naștere unei persoane juridice, sunt aplicabile regulile privind metodologia de calcul al impozitului pe profit.
Profitul cuvenit unei persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică română, care nu da naștere unei persoane juridice, determinat cu respectarea regulilor stabilite în legislația privind impozitul pe profit, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activități independente, din care se deduc contribuțiile obligatorii în vederea obținerii venitului net.
Venitul anual global impozabil este format din suma veniturilor nete a categoriilor de venituri prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-c), determinate conform prevederilor cap. II, și a veniturilor de aceeași natura, obținute de persoanele fizice române din străinătate, din care se scad, în ordine, pierderile fiscale reportate și deducerile personale.
Pierderea fiscală anuală înregistrată din activități independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii și asimilate salariilor, obținute în cursul aceluiași an fiscal. Pierderea care rămâne necompensata în cursul aceluiași an fiscal devine pierdere reportata.
Pierderile provenind din străinătate ale persoanelor fizice române se compensează cu veniturile de aceeași natura, din străinătate, pe fiecare țara, înregistrate în cursul aceluiași an fiscal, sau se reportează pe următorii 5 ani asupra veniturilor realizate din țara respectiva.
Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele
reportul se efectuează cronologic, în funcție de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi
dreptul la report este personal și netransmisibil
pierderea reportata, necompensata după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului
compensarea pierderii reportate se efectuează numai din veniturile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și c).
Contribuabilii au obligația sa completeze și să depună la organul fiscal competent o declarație de venit global, precum și declarații speciale, până la data de 15 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
Declarațiile speciale se completează pentru fiecare categorie de venit și pe fiecare loc de realizare a acestuia.
Organul fiscal competent prevăzut la alin. (1) se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
Contribuabilii care realizează venituri dintr-o singura sursa, sub forma de salarii, la funcția de baza, pe întregul an fiscal, pentru care angajatorul a efectuat operațiunile prevăzute la art. 27, nu au obligația să depună declarațiile de venit global. De asemenea, contribuabilii care realizează venituri din România, a căror impunere este finala și pentru care exista obligația reținerii la sursa a impozitului anual datorat, nu au obligația să depună declarația specială pentru aceste venituri.
Fac excepție de la prevederile acestui alineat contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la sursa.
Contribuabilii care au realizat pierderi și cei care au început activitatea în cursul anului fiscal sau au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care din motive obiective estimeaza ca vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior depun o dată cu declarația specială și declarația estimativă de venit.
Contribuabilul care încetează sa mai aibă domiciliul în România are obligația să depună la organul fiscal competent o declarație a veniturilor impozabile cuprinzând veniturile realizate până la acel moment. ---------- *) A se vedea Ordinul nr. 2312 din 19 decembrie 2001 publicat în Monitorul Oficial nr. 842 din 28 decembrie 2001.
Impozitul pe venitul anual global datorat este calculat de organul fiscal în raza căruia își are domiciliul contribuabilul ori de alte organe stabilite prin hotărâre a Guvernului, după caz, pe baza declarației de venit global, prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global impozabil, determinat în condițiile prezentei ordonanțe.
Organul fiscal stabilește impozitul anual datorat pentru anul precedent și emite o decizie de impunere în intervalul stabilit anual prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În aceasta decizie organul fiscal stabilește și diferențele de impozit anual rămase de achitat sau impozitul anual de restituit, care se determina prin scăderea din impozitul anual datorat a obligațiilor reprezentând plati anticipate cu titlu de impozit și a creditelor fiscale externe pentru veniturile realizate din categoriile de venituri prevăzute la art. 59.
Organul fiscal va emite o noua decizie de impunere în cazul în care apar elemente care conduc la modificarea impozitului datorat.
Pentru construcțiile de locuințe proprietate personală se acordă o reducere a impozitului pe venit în cuantum de 20% din valoarea materialelor folosite. Se exceptează de la prevederile acestui alineat cei care construiesc locuințe prin Agenția Naționala pentru Locuințe sau beneficiază de alte facilități prevăzute de lege.
Contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați să efectueze în cursul anului plati anticipate cu titlu de impozit, în baza deciziei de impunere emise de organul fiscal competent, exceptându-se cazul reținerilor la sursa.
Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal pe raza căruia se afla sursa de venit, pe fiecare categorie de venit și loc de realizare, luându-se ca baza de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz. La impunerile efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), sumele datorate pentru trimestrele respective se stabilesc la nivelul trimestrului IV al anului precedent. Diferența dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent și suma reprezentând plati anticipate la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declarațiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plati anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârșitul anului urmând să fie supus impozitării finale. Plățile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinței bunurilor se stabilesc de organul fiscal, pe baza chiriei sau a arendei din contractul încheiat între părți. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, chiria sau arenda reprezintă echivalentul în lei al unei valute, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Naționala a României, din ziua precedenta celei în care se efectuează impunerea.
Plățile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepția impozitului pe veniturile din arendare, care se plătește în doua rate egale, până la 1 septembrie inclusiv și, respectiv, 15 noiembrie inclusiv.
Organul fiscal are dreptul de a stabili din oficiu plățile anticipate, în următoarele cazuri
contribuabilul nu a depus declarația de venit global pentru anul fiscal încheiat
contribuabilul nu conduce o evidența contabilă sau datele din contabilitatea condusă nu sunt certe
contribuabilul nu a furnizat date referitoare la venitul estimat sau dacă exista documente potrivit cărora datele furnizate sunt incorecte.
Organul fiscal are dreptul de a modifica o decizie de plată anticipata, emisă conform alin. (1), și de a stabili alte plati anticipate fie în baza unui control ulterior, fie în baza unor date deținute, referitoare la activitatea contribuabilului.
Contribuabilul are dreptul să solicite emiterea unei noi decizii de plată anticipata cu titlu de impozit, dacă prezintă organului fiscal noi acte justificative referitoare la veniturile realizate din activitatea desfășurată. Aceasta modificare a plăților anticipate se poate solicita numai dacă venitul se modifica cu mai mult de 20% față de venitul luat în calculul impozitului, o singură dată pe an, în cursul semestrului II. În cazul diferențelor de impozit în plus față de impozitul stabilit inițial, acestea se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal, iar în cazul diferențelor de impozit în minus se diminuează sumele reprezentând plati anticipate proporțional, pe următoarele termene de plată, stabilite inițial prin "Decizia de impunere pentru plati anticipate cu titlu de impozit" sau, după caz, când acestea nu sunt suficiente se diminuează sumele reprezentând plati anticipate, pentru perioadele anterioare aferente termenelor de plată, începând cu cele mai apropiate. ---------- *) A se vedea Ordinul nr. 2312 din 19 decembrie 2001 publicat în Monitorul Oficial nr. 842 din 28 decembrie 2001, abrogat de ORDINUL nr. 31 din 14 ianuarie 2003 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 23 ianuarie 2003. Alin. (3) al art. 66 a fost modificat de art. 1 din LEGEA nr. 493 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 25 iulie 2002. Litera c) a alin. (4) al art. 66 a fost modificată de art. 1 din LEGEA nr. 493 din 11 iulie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 25 iulie 2002.
Diferențele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioada pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere.
În cazul în care din decizia de impunere rezultă diferențe de impozit de restituit de la bugetul de stat, sumele plătite în plus se compensează cu obligații neachitate în termen, din anul fiscal curent, iar diferența se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Plătitorii de venit cu regim de reținere la sursa a impozitelor sunt obligați să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului, la organul fiscal competent, la termenul stabilit de Ministerul Finanțelor Publice.
Plătitorul unui venit cu regim de reținere la sursa a impozitului răspunde pentru modul de îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din prezenta ordonanță.
Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursa sunt obligați sa comunice organului fiscal competent informații cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit, conform formularului stabilit de către Ministerul Finanțelor Publice. Comunicarea se face până la data de 30 iunie a anului curent pentru anul expirat, cu excepția plătitorilor de venituri prevăzuți la art. 21, care vor efectua comunicarea până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent, pentru anul expirat.
Pentru veniturile din salarii informațiile cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit sunt cuprinse în fișa fiscală, pentru care termenul de depunere este prevăzut la art. 26 alin. (5).
Reprezentanții fiscali desemnați potrivit prezentei ordonanțe sunt solidar răspunzători cu beneficiarii de venituri pentru neîndeplinirea obligațiilor de declarare a veniturilor și de plată a impozitelor datorate.
Contribuabilii definiți potrivit prevederilor art. 2 desemnează un reprezentant fiscal, persoana fizica română cu domiciliul în România sau persoana juridică română, în situația în care nu își îndeplinesc obligațiile fiscale în mod direct.
Procedura de desemnare a reprezentantului fiscal se stabilește de Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa constituie infracțiuni
abrogată
abrogată
nerespectarea de către plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor a obligațiilor privind completarea și păstrarea fișelor fiscale
netransmiterea fișelor fiscale și a formularului prevăzut la art. 70 la organul fiscal competent, în termenul prevăzut de prezenta ordonanță
neîndeplinirea obligației de transmitere a fisei fiscale către angajat, prevăzută la art. 26 alin. (5)
nedepunerea la termen a declarației prevăzute la art. 28 alin. (3).
Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează
cele de la lit. a), cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei
cele de la lit. b) și f), cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei
cele de la lit. c)-e), cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.
Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu excepția art. 28 și 29.
Abrogat.