ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 (**republicată**) (*actualizată*) privind colectarea creanțelor bugetare (actualizată până la data de 04 noiembrie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În sensul prezentei ordonanțe, activitatea de colectare consta în exercitarea funcției administrative care conduce la stingerea creanțelor bugetare și a creanțelor debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, și este reglementată de prezenta ordonanță și de actele normative emise în aplicarea acesteia.
Stingerea creanțelor bugetare se realizează prin plata voluntara efectuată de către debitor, prin executare silită ori prin alte modalități întreprinse de către creditorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.
Constituie obiect al colectării creanțele bugetare provenind din impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalități și penalități de întârziere.
b) declarația sau documentul întocmit de plătitor prin care declara impozitul, taxa, contribuția ori alte venituri bugetare, în cazul obligațiilor bugetare care se stabilesc de către acesta, potrivit legii
documentul care cuprinde rezultatele controlului ulterior efectuat de organele abilitate de lege în acest scop pentru diferențele constatate între obligațiile de plată determinate de plătitor și cele legal datorate, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere, precum și alte penalități stabilite conform legii cu privire la impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare
declarația vamală pentru obligațiile de plată în vama
documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale pentru obligațiile bugetare, reprezentând taxe pentru prestarea unor servicii sau taxe de timbru
procesul-verbal de constatare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale
ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat, întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare și al altor creanțe bugetare stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească
procesul-verbal sau documentul prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru obligații bugetare reprezentând dobânzi, penalități de întârziere și penalități, stabilite de organele competente pe baza evidentelor proprii
decizia emisă de organul competent în cazul soluționării unei cai administrative de atac sau hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care se stabilește obligația la plata creanțelor bugetare
alte documente emise de organele competente, prin care se constata și se individualizează creanțe bugetare.