Înapoi la Legislație

OG nr. 61/2002 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
172

Pe scurt

OG nr. 61/2002: ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 (**republicată**) (*actualizată*) privind colectarea creanțelor bugetare (actualizată până la data de 04 noiembrie 2003*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
172 articole.
Cuprins

ORDONANTA nr. 61 din 29 august 2002 (**republicată**) (*actualizată*) privind colectarea creanțelor bugetare (actualizată până la data de 04 noiembrie 2003*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 20

Obligațiile de plată datorate de debitori, atât cele principale, cat și cele accesorii acestora, cum sunt dobânzile, penalitățile de întârziere și penalitățile, se calculează și se plătesc în lei.

Art. 21

Creanțele bugetare se sting prin plata, compensare, executare silită, prescripție, precum și prin alte modalități prevăzute de prezenta ordonanță.

Art. 22

(1)

Plata obligațiilor bugetare se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contribuție sau alte venituri bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, în următoarea ordine

a)

obligații bugetare cu termene de plată în anul curent

b)

obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora

c)

dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor bugetare prevăzute la lit. b)

d)

obligații bugetare cu termene de plată viitoare.

(2)

În situația în care debitorul nu efectuează plata obligațiilor bugetare, conform prevederilor alin. (1), creditorul bugetar va proceda la stingerea obligațiilor bugetare pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată de prezenta ordonanță, și va înștiința despre aceasta debitorul în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.

Art. 23

(1)

Plata obligației bugetare se face prin decontare bancară, mandat poștal, în numerar sau prin anulare de timbre mobile, la termenele stabilite potrivit dispozițiilor legale.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Banca Naționala a României stabilesc de comun acord mijloacele de plată autorizate care vor fi utilizate pentru plata obligațiilor bugetare prin decontare bancară.

Art. 24

(1)

În cazul plăților în numerar obligația bugetară se considera plătită la data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate ale creditorilor bugetari.

(2)

În cazul plății efectuate prin decontare bancară sau prin mandat poștal pentru obligațiile bugetare cu termen de plată fix sau stabilit sub forma de interval, obligația bugetară se considera plătită la data la care băncile debiteaza contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ștampila și semnatura autorizata a acestora.

(3)

Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 48 de ore de la data debitarii contului plătitorului, atrage pentru plătitor dobânzi și penalități la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 și la art. 17 alin. (1), după intervalul de 48 de ore.

(4)

Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului și reținute din contul plătitorului nu îl exonereaza pe plătitor de obligația de plată a sumelor respective, inclusiv dobânzi și penalități la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 și art. 17 alin. (1).

(5)

Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, prevăzute la alin. (4), precum și a dobânzilor și penalitatilor prevăzute la alin. (3) și (4) plătitorul se poate indrepta împotriva unității bancare respective.

Art. 25

Prin compensare se sting creanțele bugetare cu creanțele debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, prevăzute la art. 3, până la concurenta celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cat și cea de debitor al aceluiași buget.

Art. 26

(1)

Compensarea obligațiilor bugetare datorate de debitor cu creanțele acestuia se face de autoritatea competentă, la cererea debitorului, în termen de 30 de zile sau din oficiu.

(2)

Compensarea se va efectua cu obligații bugetare datorate aceluiași creditor bugetar, indiferent de natura lor.

(3)

Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (1), în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

Art. 27

Compensarea se efectuează după cum urmează

a)

cu obligații bugetare cu termene de plată în anul curent

b)

cu obligații bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora

c)

cu dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități aferente obligațiilor bugetare prevăzute la lit. b)

d)

cu obligații bugetare cu termene de plată viitoare, numai la cererea plătitorului.

Art. 28

(1)

La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane juridice sau fizice, creditorii bugetari vor acorda, pentru obligațiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plata

a)

eșalonări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare

b)

amânări la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor obligații bugetare

c)

eșalonări la plata dobânzilor și/sau a penalitatilor de orice fel

d)

amânări și/sau scutiri ori amânări și/sau reduceri de dobânzi și/sau penalități de întârziere

e)

scutiri sau reduceri de impozite și taxe, în condițiile legii.

(2)

Procedura de acordare a înlesnirilor la plata se stabilește prin legi speciale.

Art. 29

(1)

Pentru acordarea înlesnirilor la plata creditorii bugetari vor cere debitorilor constituirea de garanții.

(2)

Pentru obligațiile bugetare datorate și neachitate după data de 1 ianuarie 2003 garanția este de 100% din totalul creanței pentru care s-a acordat înlesnirea și poate fi sub forma de scrisoare de garanție bancară, gaj ori ipoteca, precum și orice alta forma de garanție prevăzută de lege.

Art. 30

(1)

Dacă debitorul nu și-a plătit obligațiile bugetare ori acestea nu au fost stinse în alt mod, potrivit dispozițiilor prezentului titlu, organul de executare îi va transmite o înștiințare de plată, prin care i se notifica acestuia suma datorată.

(2)

În termen de 15 zile de la data comunicării înștiințării de plată debitorul urmează să își plătească obligațiile restante sau să facă dovada stingerii acestora.

(3)

Înștiințarea de plată este act premergător executării silite.

Art. 31

Măsurile asiguratorii prevăzute în prezentul titlu se dispun și se aduc la îndeplinire prin procedura administrativă de către creditorii bugetari.

Art. 32

Se vor dispune măsuri asiguratorii de către creditorii bugetari, înaintea începerii procedurii de executare silită, atunci când exista pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea/patrimoniul.

Art. 33

Creditorul bugetar poate dispune prin procedura administrativă, prin decizie motivată, poprirea asiguratorie asupra veniturilor și/sau sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile și imobile, proprietatea debitorului, după caz, oriunde s-ar afla.

Art. 34

Măsurile asiguratorii dispuse potrivit art. 33, precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se aduc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

Art. 35

Măsurile asiguratorii vor fi ridicate, prin decizie motivată, de către creditorii bugetari când au încetat motivele pentru care au fost dispuse.

Art. 36

Măsurile asiguratorii dispuse atât de creditorii bugetari, cat și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități.

Art. 37

(1)

În cazul infiintarii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.

(2)

Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.

Art. 38

Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanta bugetară, măsurile asiguratorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comuna cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.

Art. 39

Împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 124.

Art. 40

(1)

În cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile bugetare datorate, organele de executare silită, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silită, potrivit prezentei ordonanțe.

(2)

Executarea silită a creanțelor bugetare nu se perimeaza.

(3)

Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor bugetare înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitatilor de întârziere și altor penalități ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

(4)

În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalități de întârziere, penalități sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu.

Art. 41

(1)

Executarea silită începe prin comunicarea unei somații în care i se notifica debitorului ca are obligația să efectueze plata sumelor datorate în termen de 15 zile sau să facă dovada stingerii obligației bugetare, în caz contrar aplicându-se modalitățile de executare silită prevăzute de prezenta ordonanță. Somația este însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu.

(2)

Somația cuprinde: organul de executare emitent; datele de identificare ale debitorului; data emiterii; numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează sa plătească obligația prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia; semnatura și ștampila organului de executare.

(3)

Somația este obligatorie și se comunică debitorului după cum urmează

a)

prin posta, la domiciliul sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire

b)

prin executorii bugetari, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă privind comunicarea citațiilor și a altor acte de procedura, care se aplică în mod corespunzător

c)

prin prezentarea celui somat și primirea somației de către acesta sub semnatura, ca urmare a înștiințării prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigura transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

(4)

În cazul în care debitorii refuza primirea somației sau se constata lipsa oricărei persoane la domiciliul sau la sediul social declarat al acestora, comunicarea somației se face prin publicarea unui anunț în cotidiene locale ori centrale sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emisă somația pe numele debitorului și ca acesta este invitat sa plătească în termen de 15 zile suma datorată. După publicarea anunțului toate actele întocmite în cadrul procedurii de executare silită sunt opozabile debitorului.

(5)

Dovada comunicării somației potrivit alin. (3) se va înscrie de îndată în evidentele organului de executare și va fi păstrată la dosarul de executare.

Art. 42

(1)

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor bugetare și a cheltuielilor de executare.

(2)

Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Art. 43

(1)

Prin sechestrul aplicat asupra bunurilor mobile creditorul bugetar dobândește un drept de gaj, iar prin cel aplicat asupra bunurilor imobile creditorul bugetar dobândește un drept de ipoteca.

(2)

Dreptul de ipoteca conferă creditorului bugetar în raport cu alți creditori aceleași drepturi ca și dreptul de ipoteca, în sensul prevederilor dreptului comun.

(3)

Fața de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Garanțiile reale și celelalte sarcini reale asupra bunurilor, prevăzute la alin. (3), sunt cele care intra sub incidența titlului VI din Legea nr. 99/1999 , cu modificările și completările ulterioare, și a Codului civil.

Art. 44

(1)

Procedura de executare silită se efectuează din oficiu și, o dată începută, se poate suspenda, întrerupe sau poate inceta numai în cazurile și sub forma prevăzute de prezenta ordonanță.

(2)

Executarea silită se suspenda

a)

când suspendarea a fost dispusă de instanța sau de creditorul bugetar

b)

de la data comunicării aprobării inlesnirii la plata

c)

în alte cazuri prevăzute de lege.

(3)

Executarea silită se întrerupe

a)

la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului

b)

în alte cazuri prevăzute de lege.

(4)

Executarea silită încetează dacă

a)

s-au stins integral creanțele bugetare prevăzute în titlul executoriu, inclusiv dobânzile, penalitățile de orice fel, cheltuielile de executare, precum și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii

b)

a fost desființat titlul executoriu

c)

în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 45

De la data comunicării aprobării, pentru obligațiile bugetare pentru care s-au aprobat înlesniri la plata, executarea silită nu se pornește sau nu se continua, după caz.

Art. 46

Înlesnirile la plata se acordă atât înaintea începerii executării silite, cat și în timpul efectuării acesteia.

Art. 47

(1)

Executarea silită a creanțelor bugetare se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prezentei ordonanțe de organul de executare competent în a cărui raza teritorială își are sediul sau domiciliul debitorul, persoana fizica sau juridică, ori unde acesta este luat în evidenta fiscală.

(2)

Actul emis potrivit alin. (1), în cuprinsul căruia s-a înscris creanta bugetară, denumit titlu executoriu, va conține: antetul organului emitent; numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul unic de înregistrare și/sau codul numeric personal, domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare; cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului; data întocmirii titlului, ștampila și semnatura organului de executare.

(3)

Pentru debitorii obligați în mod solidar la plata creanțelor bugetare se va întocmi un singur titlu executoriu.

Art. 48

(1)

Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe bugetare, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 49.

(2)

În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 47 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele și prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnatura organului care l-a emis și dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.

(3)

În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

Art. 49

(1)

Creditorii bugetari care administrează creanțele bugetare, prin organele proprii, centrale sau teritoriale, după caz, ori cele ale administrației publice locale, sunt abilitați sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită prevăzută de prezenta ordonanță.

(2)

Creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizeaza și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, precum și cele rezultate din raporturi juridice contractuale se executa prin organe proprii, acestea fiind abilitate sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe.

(3)

Organele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt denumite în continuare organe de executare.

(4)

În cazul în care instituțiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor Ministerului Finanțelor Publice, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

Art. 50

(1)

Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate sa aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prezentei ordonanțe, sunt denumite executori bugetari.

(2)

Executorii bugetari îndeplinesc o funcție ce implica exercițiul autorității de stat pe timpul exercitării atribuțiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanțe.

(3)

Executorul bugetar este împuternicit în fața debitorului sau a terților prin legitimatie de executor bugetar și delegație în cauza.

Art. 51

(1)

Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmaribile, coordonarea întregii executări revenind organului în a cărui raza teritorială își are sediul sau domiciliul ori unde este luat în evidenta fiscală debitorul, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terțului poprit, indiferent de locul unde își are sediul sau domiciliul.

(2)

Atunci când se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor și veniturilor urmaribile ale debitorului, organul de executare coordonator poate proceda la indisponibilizarea și executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.

(3)

Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (1), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situația debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum și orice alte date utile pentru identificarea debitorului și a bunurilor ori veniturilor urmaribile.

(4)

Pentru creanțele bugetare administrate de autoritățile administrației publice locale este competent să efectueze procedura de executare silită organul de executare în a cărui raza teritorială își are sediul sau domiciliul ori este luat în evidenta fiscală debitorul, după caz.

Art. 52

Când se constată că domiciliul sau sediul debitorului se afla în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, instiintandu-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

Art. 53

(1)

Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui raza teritorială își are domiciliul sau sediul ori este luat în evidenta fiscală debitorul despre care exista indicii ca deține mai multe venituri sau bunuri urmaribile.

(2)

Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale și ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit fiecărui organ de executare în a cărui raza teritorială domiciliază sau își au sediul ceilalți codebitori, aplicându-se dispozițiile art. 51.

(3)

Organele de executare sesizate cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenta nominală, vor lua măsuri de executare silită și vor comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.

(4)

Dacă organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constata ca acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuși și de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sa ceara în scris acestora din urma sa înceteze de îndată executarea silită.

Art. 54

(1)

Organele de executare au obligația de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului, precum și a bunurilor și veniturilor urmaribile ale acestuia.

(2)

Dacă debitorul nu este găsit la domiciliul sau la sediul cunoscut, organul de executare este obligat să solicite organelor de poliție să facă cercetări, precum și sa ceara relații de la oficiul registrului comerțului sau de la oricare altă persoană fizica sau juridică ori de la alte organe competente, în scopul stabilirii locului unde se afla debitorul și al obținerii oricăror date deținute în legătură cu acesta.

Art. 55

(1)

La cererea organului de executare băncile, organele de poliție, instituțiile care gestionează registre publice sau altele asemenea, alte persoane juridice sau persoane fizice care exercită profesii libere, desfășurate în mod independent în condițiile legii, sunt obligate sa furnizeze de îndată în scris datele și informațiile solicitate, în vederea aplicării procedurii de executare silită, precum și pentru luarea altor măsuri privind stingerea creanțelor bugetare, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel, fără perceperea de taxe, tarife, comisioane sau alte sume.

(2)

Organele de executare sunt obligate să asigure confidențialitatea informațiilor primite.

Art. 56

Organele de poliție, jandarmerie și alți agenți ai forței publice au obligația sa dea concursul organelor de executare, la cererea acestora, în îndeplinirea, potrivit legii, a activității de executare silită.

Art. 57

(1)

Băncile sunt obligate sa comunice administrației fiscale datele de identificare a conturilor pe care le deschid sau le inchid titularii lor, forma juridică pe care aceștia o au și domiciliul sau sediul acestora, după caz. Aceasta comunicare se va face în prima jumătate a fiecărei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată organului fiscal subordonat Ministerului Finanțelor Publice, în a cărui raza teritorială se afla societatea bancară.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Banca Naționala a României vor elabora proceduri privind transmiterea informațiilor menționate la alin. (1), cu posibilitatea centralizarii informațiilor la nivel național și utilizarea mijloacelor informatice.

(3)

Ministerul Finanțelor Publice, la cererea celorlalți creditori bugetari, va transmite acestora datele deținute în temeiul prevederilor alin. (1).

(4)

Informațiile prevăzute la alin. (1) vor fi utilizate exclusiv în scopul colectării creanțelor bugetare și cu respectarea obligației prevăzute la art. 165.

Art. 58

(1)

În exercitarea atribuțiilor ce le revin pentru aplicarea procedurii de executare silită executorii bugetari pot

a)

să între în orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridică, sau în alte incinte unde acesta își păstrează bunurile, în scopul identificarii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum și sa analizeze evidența contabilă a debitorului în scopul identificarii terților care datoreza sau dețin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului

b)

să între în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoana fizica, precum și sa cerceteze toate locurile în care acesta își păstrează bunurile

c)

să solicite și sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.

(2)

Executorul bugetar poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reședința unei persoane fizice, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanței judecătorești competente potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă.

(3)

Accesul executorului bugetar în locuinta, în incinta de afaceri sau în orice alta încăpere a debitorului, persoana fizica sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeași zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc și la alte ore decât cele menționate, precum și în zilele nelucrătoare, în baza autorizației prevăzute la alin. (2).

Art. 59

În absenta debitorului sau dacă acesta refuza accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la art. 58 alin. (1), executorul bugetar poate să pătrundă în acestea în prezenta unui reprezentant al poliției ori al jandarmeriei sau a altui agent al forței publice și a 2 martori majori. Dispozițiile art. 58 alin. (2) și (3) sunt aplicabile.

Art. 60

Pentru fiecare debitor aflat în executare silită se deschide un dosar de executare care cuprinde toate documentele încheiate în cadrul procedurii de executare silită.

Articolele următoare · 60 din 172
OG nr. 61/2002 – text integral | LawChat