ORDONANTA nr. 59 din 22 august 2003 (*actualizata*) privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale (actualizata până la data de 31 august 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cu respectarea prevederilor art. 104-109, bunurile destinate a fi supuse examinarii, analizei și testarii pentru determinarea compozitiei, calității lor sau a altor caracteristici tehnice în scopuri de informare sau cercetare industriala ori comerciala sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Bunurile care servesc analizei, examinarii sau testarii, care ele în sine constituie operațiuni de promovare comerciala, nu beneficiaza de scutire de la plata drepturilor de import.
Scutirea se va acorda doar pentru cantitatile de bunuri strict necesare pentru scopurile pentru care au fost importate. Aceste cantitati vor fi, în fiecare caz, determinate de Ministerul Educatiei, Cercetarii și Tineretului, ținând cont de scopul mentionat.
Scutirea de la plata drepturilor de import prevăzută la art. 103 cuprinde bunurile care nu sunt în intregime utilizate sau distruse în timpul analizei, examinarii sau testarii, cu condiția ca produsele care rămân, sub supravegherea Ministerului Educatiei, Cercetarii și Tineretului și cu acordul acestuia
să fie complet distruse sau facute fără valoare comerciala, la incheierea analizarii, examinarii ori testarii; sau
să fie predate statului, fără sa cauzeze acestuia nici un fel de cheltuiala, acolo unde este posibil, în baza legislației naționale; sau
în situații pe deplin justificate, să fie exportate în afara teritoriului român.
Prin produse care rămân se înțelege produse care rezultă din analiza, examinare sau testare ori bunuri care nu au fost folosite efectiv.
Produsele care rămân la sfârșitul analizelor, examinarilor sau testarilor la care se face referire la art. 103 și care nu respecta prevederile art. 107 alin. (1) sunt supuse drepturilor de import, taxele aplicabile fiind cele în vigoare la data incheierii analizelor, examinarilor sau testarilor, în functie de tipul bunurilor și valoarea în vama admisa de autoritățile vamale la momentul importului. Cu acordul și sub supravegherea autorităților vamale, partea interesata poate să transforme produsele rămase în deseuri sau rebuturi. În acest caz, taxele datorate vor fi cele aplicabile unor astfel de deseuri sau rebuturi, la momentul transformarii.
Perioada în cadrul careia analizele, examinarile sau testarile trebuie efectuate și formalitatile ce trebuie incheiate pentru a se asigura utilizarea bunurilor în scopurile prevăzute vor fi stabilite de către Ministerul Educatiei, Cercetarii și Tineretului, cu avizul autorităților vamale.
Marcile, desenele, modelele ori dosarele depuse în legătură cu acestea, dosarele depuse pentru eliberarea brevetelor de inventie sau altele asemenea, destinate organizațiilor pentru protectia dreptului de autor ori a dreptului de proprietate industriala ori comerciala, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Fără a încalcă prevederile art. 50-58, sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
documentația (pliante, brosuri, cărți, reviste, ghiduri, afise inramate sau neinramate, fotografii normale sau marite, neinramate, cărți ilustrate sau neilustrate, panouri rotative de reclama și calendare ilustrate) destinata a fi distribuita gratuit cu scopul principal de a incuraja publicul sa viziteze tari straine și sa participe la intalniri sau evenimente culturale, turistice, sportive, religioase ori profesionale, cu condiția ca asemenea materiale sa nu conțină mai mult de 25% reclama comerciala privată, cu excepția reclamelor comerciale private pentru firme românești și cu scop evident de promovare turistica
listele și anuarele hotelurilor straine, publicate de către agentiile oficiale de turism sau sub auspiciile lor, și orarele pentru serviciile de transport straine, care se distribuie gratuit și care nu conțin mai mult de 25% reclama comerciala privată, cu excepția reclamelor comerciale private pentru firme românești
materialul de referința furnizat reprezentantilor acreditati sau corespondentilor numiti de către agentiile oficiale de turism naționale, care nu este destinat pentru distribuție, precum: anuare, liste de telefon sau numere de fax, liste hoteliere, cataloagele targurilor, esantioanele bunurilor de artizanat având o valoare neglijabila și materiale privind muzee, universitati sau alte institutii similare.
Sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
documentele trimise fără taxe serviciilor publice ale României
publicatiile guvernelor straine și publicatiile organismelor oficiale internationale destinate pentru distribuire gratuita
buletine de vot pentru alegeri organizate de organisme stabilite în tari terte
obiecte destinate sa serveasca ca dovezi sau în scopuri similare instanțelor judecătorești sau altor agentii oficiale ale României
specimene de semnaturi și circulare privind semnaturile trimise ca parte a schimburilor de informații între serviciile publice sau instituțiile de credit
materiale oficiale editate, trimise Băncii Naționale a României
rapoarte, declaratii, note, prospecte, formulare de cerere și alte documente intocmite de către societăți având sediul intr-o tara terta și destinate titularilor sau deținătorilor titlurilor emise de aceste societăți
mijloace de înregistrare (cartele perforate, înregistrări sonore, microfilme etc.) folosite pentru transmiterea informațiilor trimise fără plata destinatarilor atât timp cat admiterea lor în scutire nu da nastere unor abuzuri sau unor distorsiuni majore ale concurentei
dosare, arhive, formulare sau alte documente de folosit la intalniri, ședințe, conferinte sau congrese internationale și rapoartele asupra unor astfel de adunări
planuri, schite tehnice, desene, descrieri sau alte documente similare importate în vederea obtinerii ori întocmirii comenzilor în tari terte sau a participării la o competitie ținuta pe teritoriul României
documente ce vor fi folosite la examinarile tinute pe teritoriul României de către institutii stabilite în tari terte
formulare folosite ca documente oficiale în traficul international de vehicule sau bunuri, în cadrul convențiilor internationale
formulare, etichete, bilete și documente similare trimise de transportatori sau de către intreprinzatori din industria hoteliera dintr-o tara terta către agentiile de turism stabilite pe teritoriul României
formulare, facturi de transport, conosamente, scrisori de trasura și alte documente comerciale sau documente de birou care au fost folosite
formulare oficiale emise de autoritățile unor tari terte sau de către autorități internationale și materiale editate în conformitate cu standardele internationale, trimise pentru distribuție de către asociații din tari terte către asociațiile corespunzătoare stabilite pe teritoriul României
fotografii, diapozitive și clisee pentru fotografii cu sau fără titlu, trimise agentiilor de presa sau editurilor de ziare ori reviste
timbre fiscale sau altele similare ce dovedesc plata taxelor în tari terte.
Materialele diverse, cum ar fi franghii, paie, textile, hartie și carton, lemn sau plastic, ce sunt folosite pentru stivuirea și protectia, inclusiv protectia termica, a bunurilor în timpul transportului lor dintr-o tara terta pe teritoriul României, ce nu sunt în mod normal reutilizabile, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Ingrasamintele, nutreturile și alimentele de orice fel incarcate în mijloacele de transport folosite pentru expedierea animalelor dintr-o tara terta pe teritoriul României, în scopul hranirii animalelor în cauza în timpul calatoriei, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Cu respectarea prevederilor art. 116-118, sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele
combustibilul continut în rezervoarele standard ale autovehiculelor pentru turism, autovehiculelor utilitare și motocicletelor ce intra pe teritoriul României
combustibilul continut în rezervoarele standard ale containerelor ce intra pe teritoriul României
combustibilul continut în rezervoarele portabile transportate de către autovehicule private și motociclete, de maximum 10 litri/autovehicul, și fără a aduce un prejudiciu prevederilor naționale privind detinerea și transportul de combustibil.
În aplicarea prevederilor alin. (1), prin termenii de mai jos se înțelege
autovehicule utilitare - orice autovehicul rutier, inclusiv tractoare cu sau fără remorci, care prin modalitatea lor de construcție și dotare sunt create pentru și sunt capabile sa transporte, cu plata sau fără plata
mai mult de 9 persoane, inclusiv soferul
marfuri; și
orice autovehicule rutiere cu destinatie speciala, alta decat transportul propriu-zis
autovehicule pentru turism - orice autovehicul care nu este cuprins în definitia de la lit. a)
rezervoare standard
rezervoare fixate permanent de către producător tuturor autovehiculelor de acelasi fel cu autovehiculul ce intra pe teritoriul României și a caror adaptare permanenta permite combustibilului să fie folosit direct, atât în scopul propulsiei, cat și pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de inghetare sau a altor sisteme, acolo unde este cazul. Rezervoarele de benzina adaptate autovehiculelor create pentru utilizarea directa a benzinei drept combustibil și rezervoarele adaptate altor sisteme cu care autovehiculele pot fi echipate vor fi, de asemenea, considerate a fi rezervoare standard
rezervoare fixate permanent de către producător tuturor containerelor de acelasi fel cu containerul care este introdus pe teritoriul României și a caror adaptare permanenta permite combustibilului să fie folosit direct pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor de inghetare și a altor sisteme cu care containerele speciale sunt echipate
containere speciale - orice container adaptat cu aparate special produse pentru sistemele de inghetare, sistemele de aerisire, sistemele de izolare termica sau alte sisteme.
În ceea ce priveste combustibilul continut în rezervoarele standard ale autovehiculelor utilitare și containerelor speciale, Ministerul Finanțelor Publice poate limita aplicarea scutirii la 200 litri/autovehicul, pe container special, pe calatorie.
Ministerul Finanțelor Publice poate limita cantitatea combustibilului admis în scutire de la plata drepturilor de import, în cazul
autovehiculelor utilitare angajate în transport international în zona lor de frontieră până la maximum 25 km, cu condiția ca calatoriile să fie facute de persoane rezidente în zona de frontieră
autovehiculelor pentru turism aparținând persoanelor rezidente în zona de frontieră menționate la art. 49 alin. (2).
Combustibilul scutit de la plata drepturilor de import în baza art. 115-117 nu poate fi folosit într-un alt autovehicul decat acela în care a fost importat și nici să fie mutat din acel autovehicul și depozitat, cu excepția perioadei de reparatii necesare acelui autovehicul, și nici să fie transferat, indiferent de motiv, cu sau fără plata, de către persoana care beneficiaza de scutire. Nerespectarea prevederilor alineatului precedent atrage plata drepturilor de import aferente produselor în cauza, taxele aplicabile fiind cele de la data la care s-a produs fapta, în functie de tipul de bun și la valoarea în vama admisa de autoritățile vamale la momentul importului.
Scutirea prevăzută la art. 115 se aplică de asemenea și lubrifiantilor existenti în autovehicule și necesari pentru operarea lor normala în timpul calatoriei în cauza.
Bunurile de orice fel, importate de către organizații desemnate în acest scop de către Guvernul României, folosite pentru construcția, întreținerea sau decorarea cimitirelor sau cavourilor victimelor razboiului și a monumentelor victimelor razboiului din tari terte, care sunt inmormantate pe teritoriul României, sunt scutite de la plata drepturilor de import.
Sunt scutite de la plata drepturilor de import urmatoarele bunuri
sicrie conținând corpuri și urne conținând cenusa persoanelor decedate, ca și florile, ghirlandele funerare și alte obiecte ornamentale obisnuite care le însoțesc
flori, ghirlande și alte obiecte ornamentale aduse de persoane domiciliate în tari terte ce participa la funerarii sau care vin sa decoreze mormintele aflate pe teritoriul României, cu condiția ca aceste importuri, prin natura și cantitatea lor, sa nu aiba scop comercial.
Sunt scutite de la plata drepturilor de export scrisorile și coletele expediate la destinatar prin servicii postale, care conțin bunuri a caror valoare totala nu depășește 10 euro.
Sunt scutite de la plata drepturilor de export animalele domestice ce formeaza septelul unui intreprinzator agricol care și-a incetat activitatea pe teritoriul României și își transfera activitățile intr-o tara terta.
Scutirea prevăzută la alin. (1) este limitata la un numar de animale potrivit cu natura și marimea activității agricole în cauza.
Produsele agricole sau cele rezultate din cresterea animalelor domestice, obtinute pe teritoriul României pe proprietăți invecinate unei tari terte de către producătorii agricoli, în calitate de proprietari sau locatari, ce au activitatea principala intr-o tara terta invecinata cu teritoriul României, pot fi exportate în limita capacității de productie a proprietarilor sau locatarilor, fără plata drepturilor de export.
Pentru a beneficia de prevederile alin. (1) produsele obtinute de la animalele domestice trebuie să provina de la animale originare din tara terta în cauza sau sa satisfaca cerințele pentru introducerea în acea tara.
Scutirea prevăzută la art. 124 alin. (1) va fi limitata la produsele care nu au suferit nici un tratament, altul decat acela care în mod obisnuit priveste recolta sau producția lor. Scutirea se acordă doar pentru produsele exportate în tara terta în cauza de către producătorul agricol sau în numele acestuia.
Semintele destinate folosirii pe terenurile situate intr-o tara terta, în imediata vecinatate a teritoriului român, și exploatate, în calitate de proprietari sau locatari, de către producătorii agricoli ce au activitatea principala în teritoriul român în imediata vecinatate a tarii terte în cauza pot fi exportate în limita capacității de productie a proprietarului sau locatarului, fără plata drepturilor de export.
Scutirea prevăzută la art. 126 va fi limitata la cantitatile de seminte necesare pentru folosirea pe proprietate. Scutirea va fi acordată pentru semintele exportate direct din teritoriul României de către producătorul agricol sau în numele acestuia.
Nutretul și alimentele de orice fel ce sunt aduse la bordul mijloacelor de transport folosite pentru a transporta animalele din teritoriul României către o tara terta, în scopul hranirii animalelor menționate în timpul calatoriei, sunt scutite de la plata drepturilor de export.
Pentru categoriile de bunuri prevăzute la cap. II nu sunt prevăzute limite cantitative sau valorice la scoaterea din tara și nici nu se datorează drepturi de export.
Prevederile cap. II se aplică atât bunurilor importate direct din tari terte, cat și bunurilor importate care au fost supuse altei proceduri vamale.
Cazurile în care scutirea de la plata drepturilor de import nu poate fi acordată pentru bunurile introduse pe teritoriul României, după ce ele au fost supuse altei proceduri vamale, vor fi determinate în conformitate cu procedura prevăzută în Codul vamal al României.
Autoritățile competente vor lua măsuri potrivite pentru a se asigura ca bunurile introduse pe teritoriul României vor fi scutite de la plata drepturilor de import, cu condiția ca bunurile să fie folosite în scopurile pentru care au fost importate de către destinatar și sa nu poata fi folosite în alte scopuri, fără ca drepturile de import să fie platite, doar dacă asemenea utilizare alternativa este în conformitate cu condițiile prevăzute în aceasta ordonanța.
În situația în care aceeasi persoana indeplineste simultan condițiile cerute pentru acordarea scutirii de la plata drepturilor de import sau de export în baza unor prevederi diferite ale prezentei ordonante, prevederile se vor aplica simultan.
Dacă prezenta ordonanță prevede că acordarea scutirii va face obiectul indeplinirii anumitor condiții, persoana în cauza va furniza dovada ca aceste condiții au fost indeplinite.
Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.
Prezenta ordonanță intră în vigoare la 90 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrarii în vigoare a prezentei ordonante se abroga
art. 5 lit. a) și b), art. 7 lit. e), f) și g) din Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 31 august 1993, aprobata cu modificari prin Legea nr. 102/1994 , cu modificările și completările ulterioare
anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispozitii contrare
art. 19 alin. (1) lit. d) și art. 38 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala și incadrarea în munca a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 519/2002 , cu modificările ulterioare.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006 se abroga
art. 173 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare
art. 70 alin. (7) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 18 iunie 2002
art. 88-90 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările ulterioare.
Anexa nr. 1
A. Cărți, publicatii și documente ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Codul tarifar Descrierea ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ex. 3705 20 00 -- Microfilme (microfilme care conțin: cărți, cărți ilustrate pentru copii și cărți de desenat sau de colorat, cărți și caiete de exercitii pentru școala, ziare și periodice, documente editate sau rapoarte cu caracter necomercial, și de ilustrate, pagini tiparite și probe reproduse pentru pro- ductia de cărți) ex. 3705 90 00 -- Altele (filme care conțin cărți pentru producția de cărți) 4903 00 00 Albume sau cărți cu ilustratii și cărți de desenat sau colorat pentru copii ex. 4905 99 00 --- Altele (harti, harti maritime, diagrame de interes în domeniul științific cum ar fi geologie, zoologie, botanica, mineralogie, paleontologie, arheologie, etnologie, meteorologie, climatologie și geofizica) ex. 4906 00 00 - Planuri și desene de arhitectura, de inginerie și alte planuri și desene industriale, comerciale, topografice sau similare originale, executate manual; texte manuscrise; reproduceri fotografice pe hartie sensibilizata și copii carbon obtinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus (planuri și desene de arhitectura sau industriale și reproduceri ale acestora) ex. 4911 10 90 --- Altele (cataloage de cărți și publicatii, reprezentand cărți și publicatii oferite spre vanzare de către editori și vânzători de cărți stabiliti în afara teritoriului României; cataloage de film, înregistrări sau alte materiale vizuale și audio cu caracter educational, științific sau cultural; afise pentru promovarea turismului și publicatii turistice, brosuri, ghiduri, orare, pamflete și publicatii similare, ilustrate sau nu, inclusiv acelea publicate în domeniul privat, destinate sa încurajeze publicul sa calatoreasca în afara României, incluzând microcopii ale unor asemenea articole; materiale de informare bibliografica destinate a fi distribuite gratuit.) ex. 4911 99 00 --- Altele (ilustratii izolate, pagini imprimate și probe reproduse pentru producția de cărți și microcopii ale unor asemenea articole*1) ; microreproduceri de cărți, albume de pictura, cărți de desen sau de colorat pentru copii, cărți scolare de exercitii, caiete de exercitii, ziare și periodice, documente editate sau rapoarte cu caracter necomercial*1); diagrame meteorologice și geofizice; publicatii invitatii pentru a face studii în afara teritoriului României și microreproduceri ale lor) ex. 9023 00 80 -- Altele (harti și diagrame în relief de interes în domeniul științific cum ar fi geologie, zoologie, botanica, mineralogie, paleontologie, arheologie, etnologie, meteorologie, climatologie și geofizica) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *1) Scutirea nu se va aplica articolelor în care reclama/publicitatea acopera mai mult de 25% din suprafața. În cazul publicatiilor și afiselor de promovare a turismului acest procentaj se aplică doar materialelor publicitare comerciale private. B. Materiale vizuale și audio cu caracter educational, științific sau cultural Articolele menționate la lit. A din anexa nr. 2, produse de către Organizația Natiunilor Unite sau oricare dintre instituțiile sale specializate
Anexa nr. 2
A. Materiale vizuale și audio cu caracter educational, științific și cultural ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Codul Instituțiile sau tarifar Descrierea organizațiile beneficiare ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ex. 3705 - Placi și pelicule fotografice, impresionate Toate organiza- și developate, altele decat filmele (cu tiile (incluzând caracter educational, științific și cultural) organizații de radio și ex. 3706 10 99 ---- Alte pozitive (filme de actualitati, televiziune), cu sau fără sunet, ce descriu evenimente institutii sau curente la momentul importului, și importate asociații până la o limita de doua copii pentru fiecare aprobate de subiect în scopul copierii; filme de arhiva, către Ministerul cu sau fără sunet, destinate pentru Educatiei, utilizarea în legătură cu filmele de Cercetarii și actualitate; filme recreative în special Tineretului în potrivite pentru copii și tineri; scopul admiterii alte filme cu caracter educational, în regim de științific sau cultural) scutire de la ex. 3706 90 51 ----- Filme de actualitati (filme de plata drepturilor actualitati, cu sau fără sunet, ce descriu de import a aces- evenimente curente la momentul importului, și tor bunuri importate până la o limita de doua copii pentru fiecare subiect în scopul copierii; filme de arhiva, cu sau fără sunet, destinate pentru utilizarea în legătură cu filmele de actualitate; filme recreative în special potrivite pentru copii și tineri; alte filme cu caracter educational, științific sau cultural) ex. 3706 90 91 ------ Sub 10 mm (filme de actualitati, cu sau fără sunet, ce descriu evenimente curente la momentul importului, și importate până la o limita de doua copii pentru fiecare subiect în scopul copierii; filme de arhiva, cu sau fără sunet, destinate pentru utilizarea în legătură cu filmele de actualitate; filme recreative în special potrivite pentru copii și tineri; alte filme cu caracter educational, științific sau cultural) ex. 3706 90 99 ------ De minimum 10 mm (filme de actualitati, cu sau fără sunet, ce descriu evenimente curente la momentul importului, și importate până la o limita de doua copii pentru fiecare subiect în scopul copierii; filme de arhiva, cu sau fără sunet, destinate pentru utilizarea în legătură cu filmele de actualitate; filme recreative în special potrivite pentru copii și tineri; alte filme cu caracter educational, științific sau cultural) ex. 4911 99 00 --- Altele (microcartele sau alte suporturi utilizate de serviciile de informare și de documentare cu caracter educational, științific sau cultural; tabele de perete destinate doar pentru demonstratii și educatie) ex. 8524 - Discuri, benzi și alte suporturi pentru inregistrarea sunetului sau pentru înregistrări similare, înregistrate, inclusiv matrite și formele galvanice pentru fabricarea discurilor, cu excepția produselor de la cap. 37 (cu caracter educativ, științific sau cultural) ex. 9023 00 - Instrumente, aparate și modele destinate demonstratiilor (de ex., în invatamant sau la expozitii) improprii altor utilizari (modele, machete și tabele de perete cu caracter educational, științific și cultural destinate doar pentru demonstratii și educatie; machete sau module vizuale pentru vizualizarea conceptelor abstracte cum ar fi structurile moleculare sau formule matematice; holograme diverse pentru proiectie laser; materiale pentru instrucțiuni programate, incluzând materialele sub forma de prezentare, insotite de materiale imprimate corespondente) ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── B. Piese de colectie și opere de arta cu caracter educational, științific și cultural ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Codul Instituțiile sau tarifar Descrierea organizațiile beneficiare ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *) Piese de colectie și opere de arta, care nu Galerii, muzee și sunt destinate vanzarii alte institutii aprobate de către autoritățile com- petente în scopul admiterii în regim de scutire de la plata drepturilor de import a acestor bunuri ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── *) Incadrarea în functie de natura bunului, în conformitate cu nomenclatura pentru Tariful vamal de import al României