LEGE nr. 519 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102 din 29 iunie 1999 privind protecția specială și încadrarea în munca a persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, cu următoarele modificări și completări
La articolul 1, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins: "Art. 1. -
Persoanele cu handicap, în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale, le împiedica total sau le limitează accesul cu sanse egale la viața socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali și culturali proprii, necesitand măsuri de protecție specială în sprijinul integrării lor sociale și profesionale.
Măsurile de protecție specială se aplică pe baza încadrării în categorii de persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap, stabilit în urma evaluării efectuate de către comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, potrivit criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății și familiei. Pentru copiii cu handicap criteriile de încadrare în gradele de handicap se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție. Ordinele vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Articolul 2 va avea următorul cuprins: "Art. 2. -
Încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecție specială în raport cu gradul de handicap se atesta, atât pentru adulti, cat și pentru copii, potrivit criteriilor de diagnostic anatomo-clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă și de autoservire. Gradul de handicap - ușor, mediu, accentuat și grav - se atesta prin certificat emis de către comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti prevăzute la cap. V, respectiv de comisiile pentru protecția copilului, în cazul copiilor cu handicap.
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin copil se înțelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani și care nu are capacitate deplina de exercițiu.
O dată cu eliberarea certificatelor de încadrare în grade de handicap, comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv comisiile pentru protecția copilului, în cazul copiilor cu handicap, au obligația sa elaboreze un program individual de recuperare, readaptare și integrare socială, care să prevadă acțiunile medicale, educative, profesionale și sociale necesare pentru recuperarea, readaptarea, instruirea și integrarea sau reintegrarea socială a persoanei cu handicap.
Pentru elaborarea programului individual de recuperare, readaptare și integrare socială comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv comisiile pentru protecția copilului, în cazul copiilor cu handicap, se vor consulta în mod obligatoriu cu persoana cu handicap și, după caz, cu reprezentanții legali ai acesteia, precum și cu specialiști din diferite domenii, în funcție de specificul fiecărui caz.
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, autoritățile administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale au obligația de a asigura, pe baza dispozițiilor legale în vigoare, condițiile necesare pentru realizarea programului individual de recuperare, readaptare și integrare socială pentru fiecare persoana cu handicap."
La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 3. -
Realizarea măsurilor de protecție specială a persoanelor cu handicap, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este organizată, coordonata și controlată de către Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, organ de specialitate al administrației publice centrale aflat în subordinea Ministerului Sănătății și Familiei." 4. Articolul 6 va avea următorul cuprins: "Art. 6. -
Instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap se înființează și funcționează ca instituții de interes public sub forma de centre-pilot, centre de îngrijire și asistența, centre de recuperare și reabilitare, centre de integrare prin terapie ocupationala, locuințe protejate de tip familial, centre de zi, centre de intervenție timpurie, precum și sub alte forme specifice, cu avizul Ministerului Sănătății și Familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap, aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
Articolul 7 va avea următorul cuprins: "Art. 7. -
Instituțiile de protecție specială, prevăzute la art. 6, precum și cele care se vor înființa ulterior au personalitate juridică și se afla în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Finanțarea instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap, prevăzute în anexa, se asigura din: contribuțiile proprii ale beneficiarilor sau ale intretinatorilor acestora, care vor fi vărsate în contul centrelor, sume alocate de la bugetele autorităților administrației publice locale și din alte venituri realizate în condițiile legii.
Regulamentul-cadru de organizare și funcționare pentru fiecare tip de instituție de protecție specială a persoanelor cu handicap, prevăzut la art. 6, se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului sănătății și familiei.
Salarizarea personalului instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap se stabilește potrivit legislației aplicabile salariaților din sistemul bugetar."
La articolul 8, litera a) va avea următorul cuprins: "a) hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului sănătății și familiei;" 7. Articolul 9 va avea următorul cuprins: "Art. 9. -
Instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap pot fi înființate și în comun de mai multe instituții și persoane juridice dintre cele menționate la art. 8, prin contract de asociere.
Contractul de asociere se încheie între ordonatorii principali de credite, în cazul consiliilor județene, consiliilor locale, Ministerului Sănătății și Familiei și al altor organe ale administrației publice centrale de specialitate, și reprezentanții legali ai persoanelor juridice.
Contractul de asociere trebuie să prevadă sursele financiare reprezentând contribuția fiecărei părți la susținerea cheltuielilor de investiții și de funcționare ale instituției de protecție specială care se înființează prin asociere, durata asocierii și modul de administrare a patrimoniului instituției. Contractul-cadru de asociere se stabilește prin ordin al ministrului sănătății și familiei."
Articolul 10 va avea următorul cuprins: "Art. 10. -
Instituțiile de protecție specială a persoanelor cu handicap înființate cu avizul Ministerului Sănătății și Familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, se afla în coordonarea acestuia.
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap își exercită atributia de coordonare prin: elaborarea de norme și metodologii privind organizarea și funcționarea instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap; numirea și eliberarea din funcție a persoanelor cu funcții de conducere; asigurarea instruirii și perfecționării profesionale a personalului de specialitate; verificarea respectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale altor acte normative referitoare la activitatea acestora; sprijinirea dezvoltării acestor instituții în conformitate cu strategia și cu programele naționale de protecție specială a persoanelor cu handicap.
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap controlează activitatea tuturor instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap aflate în coordonarea sa, informand Ministerul Sănătății și Familiei și, după caz, Curtea de Conturi asupra aspectelor negative constatate."
La articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 11. -
Clădirile instituțiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuintele construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun, telefoanele publice, precum și căile de acces vor fi amenajate astfel încât să permită accesul neingradit al persoanelor cu handicap. Clădirile de patrimoniu și cele istorice se vor amenaja respectându-se caracteristicile arhitectonice." 10. Articolul 12 va avea următorul cuprins: "Art. 12
Autoritățile prevăzute de lege vor elibera autorizația de construcție pentru clădirile publice ce urmează a se construi, numai în condițiile respectării normativului în domeniu, aprobat prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Fac excepție de la aceasta prevedere construcțiile personale și anexele acestora." 11. La articolul 13, după alineatul (2) se introduc alineatele (3) și (4) cu următorul cuprins: "(3) Începând cu data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se vor respecta prevederile normativului menționat la art. 12, pentru locuintele care se vor construi sau se vor repara din fonduri de la bugetul de stat.
Cel puțin 4% din locuintele construite din fonduri de la bugetul de stat vor fi adaptate, cel mai târziu până la 31 decembrie 2010, în conformitate cu normativul menționat la art. 12."
Articolul 14 va avea următorul cuprins: "Art. 14
Până la data de 31 decembrie 2002 toate telefoanele publice vor fi montate și amenajate cu respectarea prevederilor normativului menționat la art. 12." 13. Articolul 15 va avea următorul cuprins: "Art. 15. -
De la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență limbajul mimico-gestual și limbajul specific al persoanei cu surdocecitate sunt recunoscute oficial.
Instituțiile publice vor asigura, atunci când este cazul, pentru relațiile directe cu persoanele cu deficiente de auz sau cu surdo-cecitate, interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdo-cecitate. Procedura și condițiile de autorizare vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății și familiei, cu consultarea Asociației Surzilor din România."
Articolul 16 va avea următorul cuprins: "Art. 16. -
În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, în spațiile de parcare de pe lângă instituțiile de interes public vor fi amenajate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap; totodată, în spațiile de parcare ale domeniului public și cat mai aproape de domiciliu administratorul acestora va repartiza locuri de parcare gratuita persoanelor cu handicap care au solicitat și au nevoie de astfel de parcare.
Până la data de 31 decembrie 2003 toate spațiile de parcare organizate vor avea amenajate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de doua locuri pentru parcarea gratuita a mijloacelor de transport ale persoanelor cu handicap.
Este interzisă parcarea altor mijloace de transport pe locuri de parcare amenajate, rezervate și semnalizate prin semnul internațional pentru persoane cu handicap.
Până la data de 31 decembrie 2010 toate stațiile mijloacelor de transport în comun vor fi amenajate pentru a permite accesul neingradit al persoanelor cu handicap, în conformitate cu prevederile normativului menționat la art. 12.
Până la data de 31 decembrie 2005 autoritățile administrației publice locale au obligația sa monteze sisteme de semnalizare sonora și vizuala pentru persoanele cu handicap la trecerile de pietoni, precum și panouri de afisaj în mijloacele de transport public și pe drumurile publice."
La articolul 17, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 17. -
Începând cu data de 1 ianuarie 2004, toate societățile sau regiile de transport în comun, urban sau interurban, au obligația sa achizitioneze mijloace de transport special adaptate pentru accesul neingradit al persoanelor cu handicap.
În termen de maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență producătorii de mijloace de transport în comun au obligația sa introducă în fabricație mijloace de transport în comun adaptate accesului neingradit al persoanelor cu handicap."
La articolul 17, alineatul (4) se abroga
Articolul 18 va avea următorul cuprins: "Art. 18. -
În vederea asigurării integrării cu sanse egale în viața socială, copiii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi
acces liber și egal în orice instituție de învățământ obișnuit, în raport cu restantul funcțional și potențialul recuperator, cu respectarea prevederilor legislației în domeniul învățământului
pregătire școlară la domiciliu a copiilor cu handicap, nedeplasabili, pe durata învățământului obligatoriu prevăzut de lege; pregătirea școlară la domiciliul copiilor cu handicap, nedeplasabili, se va stabili potrivit normelor ce vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului educației și cercetării, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
alocație de stat pentru copiii cu handicap, în condițiile și în cuantumul prevăzute de lege, majorat cu 100%
alocație de întreținere pentru copiii cu handicap, aflați în plasament familial sau încredințați, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat potrivit legii, în cuantumul prevăzut de lege, majorat cu 50%
locuri de odihnă gratuite în tabere pentru copiii preșcolari, elevi și studenți cu handicap, o dată pe an, conform convențiilor încheiate între Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap și Ministerul Educației și Cercetării
asistent personal pentru copilul cu handicap grav, angajat de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu handicap, pe baza recomandărilor anchetei sociale realizate de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială își are domiciliul sau reședința copilul cu handicap grav; părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav pot opta pentru primirea unei indemnizații echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unitățile bugetare sau pentru asistent personal; modalitatea de plată a indemnizației se va stabili prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive, în aceleași condiții ca pentru elevi și studenți sau militari în termen
asistența medicală pentru copilul cu handicap, în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare
obținerea gratuita a protezelor, carjelor, ghetelor ortopedice, carucioarelor din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparține, și asigurarea, cu prioritate și în condiții avantajoase, a aparatelor auditive și a implanturilor cardiace
gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafața sau cu metroul, pentru copiii cu handicap accentuat și grav și pentru asistenții personali ai acestora, acordată pe baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială își are domiciliul sau reședința copilul cu handicap; modalitatea de acordare a gratuitatii și cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap grav și pentru asistenții personali ai acestora și în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru copiii cu handicap accentuat și pentru insotitorii acestora; copiii cu afecțiuni renale care necesita hemodializa în alte localități decât cele de domiciliu, precum și asistenții personali ai acestora beneficiază de gratuitate și peste limita menționată, în funcție de recomandarea centrului de dializa
alocație lunară de hrana pentru copiii bolnavi de SIDA, calculată pe baza alocației zilnice de hrana stabilite pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice.
Persoana care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un copil cu handicap beneficiază de următoarele drepturi
concediu plătit pentru îngrijirea copilului cu handicap, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani
concedii medicale pentru îngrijirea copiilor cu handicap accentuat sau grav, care necesita tratament pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani
gratuitatea serviciilor de cazare și masa pentru persoana care însoțește copilul cu handicap grav în spital, pe teritoriul României, la recomandarea medicului specialist; modalitatea de decontare se stabilește prin convenție încheiată între Ministerul Sănătății și Familiei și Casa Naționala de Asigurări de Sănătate
scutire de plată taxelor de abonament pentru persoana deținătoare de aparat de radio și de televizor, dacă copilul are handicap grav
prioritate la instalarea postului telefonic și scutire de plată abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse, precum și de costul a 400 de impulsuri pentru nevăzători, dacă copilul are handicap grav sau accentuat; modalitățile de decontare a acestora vor fi stabilite prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informatiei, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
prioritate la închirierea, construirea și cumpărarea locuințelor din fondul de stat, în condițiile legii, dacă copilul are handicap accentuat sau grav
stabilirea chiriei, în condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuinta deținute de stat sau de unitățile administrative ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege, dacă copilul are handicap accentuat sau grav.
De drepturile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) beneficiază, la cerere, unul dintre părinți sau persoanele care au adoptat, cărora li s-au încredințat copii spre creștere și educare ori în plasament familial, dacă sunt asigurați în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat sau dacă sunt cadre militare în activitate.
Persoanele menționate la alin. (3) beneficiază de drepturile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) în situația în care nu au în același timp și calitatea de asistent personal.
De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) și la alin. (2) lit. a)-g) nu pot beneficia copiii cu handicap sau persoanele care au în îngrijire, supraveghere și întreținere un copil cu handicap care se afla în instituții de învățământ special, asistența socială și protecție specială sau în alte instituții cu caracter social în care li se asigura întreținerea completa din partea statului.
De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. l) poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în care este îngrijit în familie."
Articolul 19 va avea următorul cuprins: "Art. 19. -
În vederea asigurării dreptului la securitate socială, precum și a dreptului la ocrotirea sănătății și la instruire, adultii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi
adultii cu handicap grav și accentuat, dacă nu au alte venituri cu excepția pensiei de urmaș, beneficiază de o indemnizație lunară în procent de 50% din salariul minim brut pe țara, pe toată durata handicapului; cei cu venituri până la acest cuantum primesc diferența până la nivelul indemnizației lunare; pentru afecțiuni care creează handicap ireversibil indemnizația lunară se stabilește pe toată durata vieții
nevazatorii cu handicap grav beneficiază de un venit lunar sub forma unei alocații sociale în cuantum de 1.279.000 lei, indiferent de vârsta și de veniturile realizate din salarii, pe toată durata handicapului grav, ce va fi actualizată, anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele creșterii prețurilor de consum; cei cu handicap accentuat beneficiază de un venit lunar în cuantum de 50% din venitul stabilit pentru cei cu handicap grav, pe toată durata handicapului; persoanele nevazatoare care cumulează salariul cu pensia pentru limita de vârsta, cu pensia I.O.V
sau cu pensia pentru pierderea capacității de muncă vor opta pentru una dintre acestea sau pentru alocația socială; nevazatorii care nu desfășoară activitate salarizata cumulează alocația socială cu una dintre celelalte pensii stabilite potrivit legii; nevazatorul cu handicap grav primește pentru plata insotitorului, definit la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 610/1990 privind acordarea unor drepturi nevazatorilor, cu modificările și completările ulterioare, o indemnizație echivalenta cu salariul net al asistentului social debutant din unități bugetare; nevazatorul poate opta pentru asistentul personal sau pentru însoțitor
asistent personal pentru adultul cu handicap grav, angajat de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu handicap, pe baza recomandărilor anchetei sociale realizate de către o comisie din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială își are domiciliul sau reședința adultul cu handicap grav; persoana cu handicap grav sau reprezentanții legali ai acesteia, cu excepția nevazatorilor, pot opta pentru primirea unei indemnizații echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din unitățile bugetare sau pentru asistent personal; modalitatea de plată a indemnizației se va stabili prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului administrației publice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
introducerea în țara, o dată la 8 ani, la alegere, de motociclete, motorete sau autoturisme, în folosință persoanei cu handicap accentuat sau grav sau, după caz, a familiei care are în îngrijire o persoană cu handicap accentuat sau grav, cu scutire de plată taxelor vamale; sunt scutite de plată taxelor vamale aparatura și materialele ajutatoare - compensatorii, denumite generic tiflotehnice; lista acestora și condițiile de acordare a facilităților prevăzute se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătății și Familiei
scutire de plată taxelor de abonament pentru adultii cu handicap grav, deținători de aparate de radio și de televizoare; de aceasta facilitate beneficiază și persoanele care au în întreținere persoane cu handicap grav, dacă locuiesc împreună
prioritate la instalarea postului telefonic și scutire de plată abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse, precum și costul a 400 de impulsuri pentru nevăzători, atât pentru adultii cu handicap grav și accentuat, cat și pentru familiile acestora, dacă au domiciliul comun; modalitățile de decontare a acestora vor fi stabilite prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informatiei, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun de suprafața sau cu metroul, pentru adultii cu handicap accentuat și grav și pentru asistenții personali ai acestora, acordată pe baza unei anchete sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a carei raza teritorială își are domiciliul sau reședința adultul cu handicap; modalitatea de acordare a gratuitatii și cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an pentru adultii cu handicap grav și pentru asistenții personali ai acestora și în limita a 6 călătorii dus-întors pe an pentru adultii cu handicap accentuat și pentru insotitorii acestora; adultii cu afecțiuni renale care necesita hemodializa în alte localități decât cele de domiciliu, precum și asistenții personali ai acestora beneficiază de gratuitate și peste limita menționată, în funcție de recomandarea centrului de dializa
pregătire școlară la domiciliu, pe durata învățământului general obligatoriu, la cerere, a adulților cu handicap grav, nedeplasabili, potrivit normelor ce vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului educației și cercetării, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
asistența medicală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/1997 , cu modificările și completările ulterioare
medicamente gratuite atât pentru tratament ambulatoriu, cat și pe timpul spitalizarii
bilete de tratament gratuite, în limita posibilităților existente, în stațiuni balneoclimaterice, pe baza reglementărilor stabilite de Ministerul Sănătății și Familiei
obținerea gratuita a protezelor, carjelor, ghetelor ortopedice, carucioarelor, la prețul etalon stabilit de Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, și asigurarea, cu prioritate și în condiții avantajoase, a aparatelor auditive și a implanturilor cardiace
acordarea unei camere în plus, în condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuinta deținute de stat sau de unitățile administrative ale acestuia, la solicitarea persoanelor cu handicap grav, precum și a familiilor care au în întreținere un copil cu handicap grav
stabilirea chiriei, în condițiile legii, pe baza contractelor de închiriere pentru suprafețele locative cu destinație de locuinta, deținute de stat sau de unitățile administrative ale acestuia, la tariful minim prevăzut de lege, dacă persoana are handicap accentuat sau grav
prioritate la închirierea, construirea și cumpărarea locuințelor din fondul de stat și repartizarea, la cerere, a apartamentelor la niveluri inferioare ale imobilelor, pentru persoanele cu handicap accentuat sau grav
pentru nevazatorii cu handicap grav care realizează venituri salariale în baza unui contract individual de muncă se acordă o indemnizație lunară în valoare de 200.000 lei, suportată din creditele bugetare alocate cu aceasta destinație
pentru nevazatorii cu handicap grav se acordă scutire de plată taxei pentru abonamentul la curentul electric; decontarea abonamentului se face pe bază de documente justificative în limita creditelor bugetare alocate cu aceasta destinație; documentele justificative, precum și modalitatea de decontare se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului industriei și resurselor, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I
acordarea a 25% din fondul de locuințe sociale persoanelor cu handicap grav, conform legilor în vigoare.
De drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d), e), f), n), o), p), q), r) și s) nu pot beneficia persoanele cu handicap care se afla în instituții de învățământ special, asistența socială și protecție specială sau în alte instituții cu caracter social, în care li se asigura întreținere completa din partea statului.
Persoanele cu handicap grav care au și calitatea de pensionari de invaliditate gradul I pot opta între indemnizația pentru însoțitor prevăzută de art. 61 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru asistent personal. Dreptul de opțiune se menține și în cazul trecerii pensionarilor de invaliditate la pensia pentru limita de vârsta."
Articolul 20 va avea următorul cuprins: "Art. 20. -
Drepturile acordate conform art. 18 alin. (1) lit. c) și e), art. 18 alin. (2) lit. c) și art. 19 alin. (1) lit. a), b), e), f) și h) se suporta din bugetul de stat.
Drepturile acordate conform prevederilor art. 18 alin. (1) lit. f) și j) și ale art. 19 alin. (1) lit. c) și g) se suporta din bugetele locale.
Drepturile acordate conform prevederilor art. 18 alin. (1) lit. d) se suporta de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Drepturile acordate conform art. 18 alin. (2) lit. a) și b) se suporta din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. j), k), l) și m) se suporta din Fondul de asigurări sociale de sănătate, gestionat de casele de asigurări de sănătate de care asiguratul aparține. Modalitățile de decontare vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I."
La articolul 21, literele a) și b) vor avea următorul cuprins: "a) să se prezinte la comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, care funcționează în subordinea inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, prevăzute la cap. V, respectiv la comisiile pentru protecția copilului, pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecție specială în raport cu gradul de handicap, precum și la reevaluarea periodică, potrivit criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (3)
să urmeze programul individual de recuperare, readaptare și integrare socială stabilit de comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv de comisiile pentru protecția copilului, sub supravegherea asistentilor sociali din cadrul inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap sau ai organizațiilor neguvernamentale autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități de protecție specială a persoanelor cu handicap, care colaborează cu aceste inspectorate;"
Titlul capitolului V va avea următorul cuprins: "Organizarea și funcționarea comisiilor de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti" 22. Articolul 22 va avea următorul cuprins: "Art. 22. -
Pentru încadrarea adulților într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecție specială, în raport cu gradul de handicap, se înființează, la nivel județean și al sectoarelor municipiului București, comisii de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti.
Comisiile prevăzute la alin. (1) au următoarea componenta
un președinte, medic specialist în expertiza capacității de muncă, desemnat de către Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, la propunerea inspectoratului de stat teritorial pentru persoanele cu handicap
doi membri, medici de specialitate, în funcție de afectiunea care produce handicapul, desemnați de conducerea inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap
un membru cu statut de observator, desemnat de organizațiile neguvernamentale autorizate potrivit legii, care desfășoară activități de protecție specială a persoanelor cu handicap în județul sau în sectoarele municipiului București
un secretar desemnat de conducerile inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap." 23. Articolul 23 se abroga
Articolul 24 va avea următorul cuprins: "Art. 24
Președintele și membrii comisiilor prevăzute la art. 22 au dreptul la o indemnizație de ședința. Cuantumul lunar al indemnizațiilor de ședința, pentru fiecare membru al comisiei, cu excepția membrului cu statut de observator, nu poate depăși cuantumul câștigului salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Național de Statistica, corespunzător lunii ianuarie a fiecărui an." 25. Articolul 25 va avea următorul cuprins: "Art. 25
Comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, prevăzute la art. 22, funcționează în subordinea inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap." 26. Articolul 26 va avea următorul cuprins: "Art. 26. -
Comisiile de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti se afla în coordonarea Comisiei superioare de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, care va funcționa pe lângă Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Comisia superioară de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti are următoarea componenta
un președinte, medic de expertiza medicală și de recuperare a capacității de muncă, angajat de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, prin concurs
un membru, medic specialist în funcție de afectiunea care produce handicapul
un membru, medic din cadrul Institutului Național de Studii și Strategii privind Problemele Persoanelor cu Handicap
un secretar, angajat prin concurs de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Membrii cu caracter nepermanent, convocați în funcție de nevoile comisiei, sunt
un reprezentant al Ministerului Sănătății și Familiei
un reprezentant al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale
un reprezentant al Institutului Național de Expertiza Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
un reprezentant al Institutului Național de Medicina Legală "Mina Minovici" București
un reprezentant al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Membrii comisiei prevăzuți la alin. (2) și (3) beneficiază de o indemnizație de ședința în condițiile art. 24.
Președintele și secretarul Comisiei superioare de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti lucrează permanent, cu program de lucru zilnic."
Articolul 27 va avea următorul cuprins: "Art. 27. -
Încadrarea sau respingerea încadrării într-o categorie de persoane cu handicap, care necesita protecție specială în raport cu gradul de handicap, se atesta prin certificat emis de comisiile prevăzute la art. 22. Eliberarea certificatului este scutită de taxa de timbru.
Certificatele emise potrivit alin. (1) pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia superioară de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti. Contestația va fi soluționată prin decizie, în termen de 45 de zile lucrătoare de la data înregistrării.
Deciziile emise de către Comisia superioară de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările și completările ulterioare, cererile adresate instanței fiind scutite de taxa judiciară de timbru."
Articolul 28 va avea următorul cuprins: "Art. 28
Indemnizațiile de ședința prevăzute la art. 24 și la art. 26 alin. (4) se suporta din creditele bugetare alocate cu aceasta destinație." 29. Articolul 29 va avea următorul cuprins: "Art. 29
Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor prevăzute la art. 22 și 26 se aproba prin ordin al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, în termen de 90 de zile de la data publicării legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I." 30. Articolul 30 va avea următorul cuprins: "Art. 30
În cazul eliberării de certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecție specială în raport cu gradul de handicap, fără respectarea criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății și familiei, membrii comisiilor de expertiza medicală a persoanelor cu handicap pentru adulti, respectiv ai comisiilor pentru protecția copilului, vor fi obligați, în condițiile legii, la: restituirea indemnizațiilor de ședința încasate pentru participare la activitatea comisiilor; excluderea definitivă din cadrul acestor comisii; suportarea sumelor reprezentând drepturile încasate necuvenit de către beneficiari, ca urmare a încadrării acestora cu nerespectarea dispozițiilor legale." 31. La articolul 31, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins: "Art. 31. -
Asistentul personal al persoanei cu handicap este persoana care supraveghează, acorda asistența și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav.
Asistentul personal își desfășoară activitatea pe baza contractului individual de muncă, încheiat cu autoritățile administrației publice locale în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap grav."
La articolul 32, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 32. -
Asistentul personal al persoanei cu handicap este salarizat în raport cu dispozițiile legale privind salarizarea asistentului social debutant, cu studii medii, din unitățile bugetare." 33. La articolul 33, partea introductivă și litera a) vor avea următorul cuprins: "Art. 33
Asistentul personal are, în raport cu persoana cu handicap căreia îi acorda supraveghere, asistența și îngrijire, următoarele obligații
de a presta persoanei cu handicap toate activitățile și serviciile prevăzute în contractul individual de muncă încheiat cu autoritățile publice prevăzute la art. 31 alin. (3);"
Articolul 34 va avea următorul cuprins: "Art. 34
Încălcarea oricăreia dintre obligațiile prevăzute la art. 33 și a celor prevăzute în contractul individual de muncă atrage răspunderea juridică a asistentului personal, în condițiile legii." 35. La articolul 36, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins: "(4) În sensul prezentei ordonanțe de urgență și numai în contextul încadrării în munca, prin persoana cu handicap se înțelege și persoana invalida gradul III; prin contract individual de muncă se înțelege și convenția individuală privind raporturile de muncă din organizațiile cooperației meșteșugărești, iar prin angajat se înțelege și membru cooperator." 36. Articolul 37 va avea următorul cuprins: "Art. 37. -
Persoanele fizice sau juridice care angajează persoane cu handicap pot înființa unități protejate. Unitățile protejate pot fi
agenți economici cu personalitate juridică, indiferent de forma de organizare și de proprietate, care au cel puțin 30% din numărul total de angajați persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă
secții, ateliere sau alte structuri fără personalitate juridică din cadrul agenților economici sau din cadrul organizațiilor neguvernamentale, care au contabilitate proprie și cel puțin 30% din numărul total de angajați persoane cu handicap încadrate cu contract individual de muncă
asociații familiale, asociații sau fundații fără scop lucrativ, constituite de cel puțin o persoană cu handicap, precum și persoana cu handicap care este autorizata, potrivit legii, sa desfășoare activități economice independente, cu condiția achitării contribuțiilor de asigurări sociale prevăzute de lege; criteriile de încadrare și modul de autorizare ale acestor unități se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și familiei și al ministrului muncii și solidarității sociale, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin unități protejate se înțelege și centrele de integrare prin terapie ocupationala aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap."
Articolul 38 va avea următorul cuprins: "Art. 38. -
Unitățile protejate prevăzute la art. 37 beneficiază de următoarele drepturi
scutire de plată impozitului pe profit, cu condiția ca cel puțin 75% din fondul obținut prin scutire să fie reinvestit pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru și/sau pentru amenajarea locurilor de muncă protejate
scutire de plată taxelor vamale pentru importurile de materii prime, materiale, semifabricate, utilaje și părți componente ale acestora necesare procesului de producție; este interzisă înstrăinarea lor pe timp de 5 ani, sub sancțiunea plății retroactive a taxelor vamale
scutire de T.V
a operațiunilor desfășurate în unitățile protejate autorizate
alte facilități ce pot fi acordate de autoritățile administrației publice locale din fondurile proprii.
Anual sau ori de câte ori este nevoie Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap împreună cu Ministerul Finanțelor Publice vor controla modul în care unitățile protejate au folosit sumele rezultate din drepturile de care au beneficiat, putând ridica autorizația de funcționare a acestora ca unități protejate în cazul nerespectării prevederilor alin. (1)."
Articolul 39 se abroga
Articolul 40 va avea următorul cuprins: "Art. 40. -
La începutul fiecărui an calendaristic unitățile protejate au obligația să prezinte inspectoratelor de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap o informare care va cuprinde datele necesare pentru a dovedi respectarea dispozițiilor legale referitoare la funcționarea unității și măsurile întreprinse pentru realizarea adaptarilor și înlesnirilor necesare pentru desfășurarea activității persoanelor cu handicap.
Nerespectarea obligației prevăzute la alin. (1) se sancționează cu retragerea autorizației de funcționare ca unități protejate."
Articolul 41 va avea următorul cuprins: "Art. 41. -
Unitățile protejate pot organiza cursuri de calificare la locul de muncă pentru persoanele cu handicap adulte, cu avizul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății și Familiei.
Cursurile de calificare organizate de unitățile protejate vor fi finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă."
Articolul 42 va avea următorul cuprins: "Art. 42. -
Persoanele juridice care au un număr de cel puțin 100 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.
Persoanelor cu handicap angajate cu contract individual de muncă li se asigura toate adaptarile și înlesnirile necesare pentru înlăturarea oricăror impedimente în activitatea pe care o desfășoară."
Articolul 43 va avea următorul cuprins: "Art. 43. -
Persoanele juridice care nu respecta prevederile art. 42 alin. (1) au obligația de a plati lunar către bugetul de stat o sumă egala cu salariul minim brut pe țara inmultit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
Sunt exceptate de la plata obligatorie prevăzută la alin. (1) persoanele juridice care fac dovada ca au solicitat trimestrial la Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap."
La articolul 44, literele b) și f) se abroga
La articolul 45, alineatele (3) și (4) vor avea următorul cuprins: "(3) Activitățile specifice de pregătire, formare și orientare profesională și de încadrare în munca a persoanelor cu handicap se finanțează în limita creditelor bugetare alocate cu aceasta destinație.
Componenta comisiilor de integrare socioprofesionala a persoanelor cu handicap și regulamentul de organizare și funcționare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății și familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap."
Articolul 46 va avea următorul cuprins: "Art. 46
În activitatea de protecție specială a persoanelor cu handicap Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap întreține relații de dialog și parteneriat cu organizațiile neguvernamentale, în mod special cu cele ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecția specială a persoanelor cu handicap." 46. Articolul 47 va avea următorul cuprins: "Art. 47. -
La nivel național se constituie, pe lângă Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Consiliul Național Consultativ de Dialog Social pentru Problemele Persoanelor cu Handicap, denumit în continuare Consiliul național. Consiliul național este un organism consultativ de interes public, constituit în scopul institutionalizarii dialogului social privind protecția persoanelor cu handicap.
În componenta Consiliului național intra reprezentanți desemnați de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, de organizațiile neguvernamentale, care au ca obiect de activitate protecția specială a persoanelor cu handicap, de ministere și de alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și ai unor organizații patronale, caritabile sau profesionale, care sprijină activitatea de protecție specială a persoanelor cu handicap.
Consiliul național se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Numărul reprezentanților în Consiliul național și regulamentul de organizare și funcționare se aproba prin ordin al ministrului sănătății și familiei, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap."
La articolul 48, literele a) și c) vor avea următorul cuprins: "a) contribuie la elaborarea și urmărirea realizării strategiei, politicilor și programelor naționale privind persoanele cu handicap
sprijină buna funcționare a instituțiilor de protecție specială a persoanelor cu handicap;"
La articolul 49, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 49. -
La nivel județean și al municipiului București se pot constitui, pe lângă inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, consilii consultative de dialog social, denumite în continuare consilii.
Consiliile sunt formate din reprezentanți desemnați de inspectoratele de stat teritoriale pentru persoanele cu handicap, de organizațiile neguvernamentale, care au ca obiect de activitate protecția specială a persoanelor cu handicap, de prefecturi, de consilii județene, de Consiliul General al Municipiului București, precum și de serviciile descentralizate ale ministerelor sau ale altor autorități ale administrației publice locale care au legătură cu activitatea de protecție specială a persoanelor cu handicap."
Articolul 51 va avea următorul cuprins: "Art. 51
Organizațiile neguvernamentale ale persoanelor cu handicap sau care au ca obiect de activitate protecția specială a persoanelor cu handicap au dreptul, cu avizul Ministerului Sănătății și Familiei, de a primi subvenții de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, în cazul în care înființează și administrează unități de asistența, îngrijire sau recuperare a persoanelor cu handicap, în condițiile prevăzute de Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistența socială." 50. După articolul 51 se introduce articolul 51^1 cu următorul cuprins: "Art. 51^1
Asociația Nevazatorilor din România, Asociația Invalizilor de Război Nevăzători din România, Asociația Surzilor din România și Liga Naționala a Organizațiilor cu Personal Handicapat din Cooperatia Mestesugareasca pot primi, potrivit legilor bugetare anuale, subvenții de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății și Familiei." 51. Titlul capitolului IX va avea următorul cuprins: "Surse pentru finanțarea protecției speciale a persoanelor cu handicap" 52. Articolul 53 va avea următorul cuprins: "Art. 53. -
Sursele pentru finanțarea protecției speciale a persoanelor cu handicap se constituie din: a) o cota de 2% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, inclusiv asupra câștigurilor realizate lunar de colaboratori persoane fizice, de către agenții economici, organizațiile cooperatiste, organizațiile economice străine cu sediul în România, reprezentantele autorizate în România, potrivit legii, ale persoanelor juridice străine care angajează personal român și de persoanele fizice care utilizează munca salariata, precum și de alte persoane juridice care realizează activități economice în România, cu excepția unităților protejate prevăzute la art. 37
penalități și majorări datorate, potrivit legii, pentru neplata la termen a obligației prevăzute la lit. a)
donații ale persoanelor fizice și juridice din țara și din străinătate, în condițiile legii, cu respectarea destinațiilor stabilite de donatori
sumele datorate de societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, de alți agenți economici, conform art. 43.
Pentru nevărsarea la termen a sumelor prevăzute la art. 43 și la alin. (1) lit. a) și d) se percep penalitățile și majorările de întârziere prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru neplata impozitelor și taxelor cuvenite bugetului de stat."
Articolul 54 va avea următorul cuprins: "Art. 54. -
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni
nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1), art. 13, 14, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), (2), (4) și (5) și ale art. 17 și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei
eliberarea de certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesita protecție specială în raport cu gradul de handicap, cu încălcarea criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (3), și se sancționează cu amendă de la 2.000.000 lei la 10.000.000 lei.
Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se aplică persoanelor fizice sau juridice vinovate.
Constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) lit. a) și aplicarea amenzii contravenționale se fac de către organele specializate ale Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Constatarea contravenției prevăzute la alin. (1) lit. b) și aplicarea amenzii contravenționale se fac de către personalul din cadrul Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, împuternicit prin ordin al secretarului de stat pentru persoanele cu handicap.
Sumele obținute din aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.
Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002."
Articolul 55 se abroga
La articolul 57, alineatul (2) se abroga
Articolul 58 va avea următorul cuprins: "Art. 58
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență Ministerul Sănătății și Familiei va elabora normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgenta și le va supune spre aprobare prin hotărâre a Guvernului." 57. Anexa va avea următorul cuprins: "ANEXA LISTA cuprinzând instituțiile de interes public pentru protecția specială a persoanelor cu handicap, aflate în coordonarea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap "1. Județul Alba Centru de îngrijire și asistență Localitatea Sebeș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Blaj Centru de îngrijire și asistență Localitatea Gârbova Centru de îngrijire și asistență Localitatea Abrud Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Galda de Jos Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Alba Iulia
Județul Arad Centru de îngrijire și asistență Localitatea Arad Centru de îngrijire și asistență Localitatea Tămand Centru de îngrijire și asistență Localitatea Lipova
Județul Argeș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Bascovele-Cotmeana Centru de îngrijire și asistență Localitatea Pitești Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Vulturești Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Tigveni
Județul Bacău Centru de îngrijire și asistență Localitatea Bacău Centru de îngrijire și asistență Localitatea Răchitoasa Centru de îngrijire și asistență Localitatea Comănești Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Dărmănești-Vermești Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Răcăciuni Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Ungureni Centrul-pilot "Miorița" Localitatea Parincea
Județul Bihor Centru de îngrijire și asistență Localitatea Ciutelec Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Cighid-Ciutelec Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Cadea
Județul Bistrița-Năsăud Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap cu secție externă la Nuseni Localitatea Beclean
Județul Botoșani Centru de îngrijire și asistență Localitatea Dorohoi Centru de îngrijire și asistență Localitatea Leorda Centru de îngrijire și asistență Localitatea Adășeni Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Ionășeni
Județul Brașov Centru de îngrijire și asistență Localitatea Brașov Centru de îngrijire și asistență Localitatea Timișul de Sus Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap "Canaan" Localitatea Șercaia Centrul de zi "Casa Soarelui" Localitatea Stupini
Județul Brăila Centru de îngrijire și asistență Localitatea Brăila Centru de îngrijire și asistență Localitatea Baldovinești
Județul Buzău Centrul de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Râmnicu Sărat Centru de îngrijire și asistență, cu secție externă la Smeeni Localitatea Râmnicu Sărat
Județul Caraș-Severin Centru de îngrijire și asistență Localitatea Sacu Centru de îngrijire și asistență Localitatea Reșița
Județul Călărași Centru de îngrijire și asistență Localitatea Ciocănești Centru de îngrijire și asistență Localitatea Ștefan cel Mare Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Plătărești
Județul Cluj Centru de îngrijire și asistență Localitatea Cluj-Napoca Centru de îngrijire și asistență Localitatea Luna de Jos Centru de îngrijire și asistență Localitatea Câțcău Centrul de îngrijire și asistență "Sf. Nicolae" Localitatea Mociu
Județul Constanța Centru de îngrijire și asistență Localitatea Poarta Albă Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Techirghiol
Județul Dâmbovița Centru de îngrijire și asistență Localitatea Pucioasa Centru de îngrijire și asistență Localitatea Săcuieni Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Gura Ocniței-Ochiuri Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Moreni-Țuicani
Județul Dolj Centru de recuperare și reabilitare persoane cu handicap Localitatea Craiova Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Corlate
Județul Galați Centru de îngrijire și asistență Localitatea Galați Centru de îngrijire și asistență Localitatea Galați
Județul Giurgiu Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Cărpeniș-Găiseni Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Bolintin Vale Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Tântava
Județul Gorj Centru de îngrijire și asistență Localitatea Runcu-Suseni Centru de îngrijire și asistență Localitatea Runcu-Dobrița
Județul Harghita Centru de îngrijire și asistență Localitatea Frumoasa Centru de îngrijire și asistență Localitatea Gheorgheni
Județul Hunedoara Centru de îngrijire și asistență Localitatea Brad Centru de îngrijire și asistență Localitatea Geoagiu Centru de îngrijire și asistență Localitatea Petrila Centru de îngrijire și asistență Localitatea Brănișca Centru de îngrijire și asistență Localitatea Hunedoara Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Simeria
Județul Ialomița Centru de îngrijire și asistență Localitatea Slobozia
Județul Iași Centru de îngrijire și asistență Localitatea Iași Centru de îngrijire și asistență Localitatea Hârlău
Județul Maramureș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Poienile de sub Munte Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Sighetu Marmației
Județul Mehedinți Centru de îngrijire și asistență Localitatea Ilovăț Centru de îngrijire și asistență Localitatea Strehaia Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Burila Mare
Județul Mureș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Sighișoara Centru de îngrijire și asistență Localitatea Reghin Centru de îngrijire și asistență Localitatea Lunca Mureșului Centru de îngrijire și asistență Localitatea Târgu Mureș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Glodeni Centru de îngrijire și asistență Localitatea Căpușu de Câmpie Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Călugăreni Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Brâncovenești
Județul Neamț Centru de îngrijire și asistență Localitatea Oșlobeni Centru de îngrijire și asistență Localitatea Roman Centru de îngrijire și asistență Localitatea Târgu-Neamț Centru de îngrijire și asistență Localitatea Bozienii de Sus Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Războieni Centru-pilot de recuperare a persoanelor cu handicap Localitatea Păstrăveni Centru-pilot de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap, cu centru de zi Localitatea Piatra-Neamț
Județul Olt Centru de îngrijire și asistență Localitatea Slatina Centru de îngrijire și asistență Localitatea Fălcoiu Centru de îngrijire și asistență Localitatea Pârșcoveni Centru de îngrijire și asistență Localitatea Spineni Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Cezieni
Județul Prahova Centru de îngrijire și asistență Localitatea Mislea Centru de îngrijire și asistență Localitatea Liliești-Băicoi Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Călinești Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Urlați Centrul-pilot de recuperare și reabilitare a Localitatea Urlați persoanelor cu handicap "Casa Rozei", cu locuințe protejate Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu sindromul Down Localitatea Câmpina Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Urlați Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Tătărăi
Județul Satu Mare Centru de îngrijire și asistență Localitatea Carei Centru de îngrijire și asistență Localitatea Satu Mare
Județul Sălaj Centru de îngrijire și asistență Localitatea Boghiș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Crasna Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Jibou Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Bădăcin-Pericei
Județul Sibiu Centru de îngrijire și asistență Localitatea Sibiu Centru de îngrijire și asistență Localitatea Biertan Centru de îngrijire și asistență Localitatea Săliște Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Tălmaciu Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Râu Vadului Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Dumbrăveni
Județul Suceava Centru de îngrijire și asistență Localitatea Pojorâta Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Sasca Mică Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Costâna
Județul Teleorman Centru de îngrijire și asistență Localitatea Olteni
Județul Timiș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Variaș Centru de îngrijire și asistență Localitatea Ciacova Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Gavojdia Centrul de zi "Îngerii Speranței", cu centru rezidențial de recuperare și reabilitare Localitatea Lugoj Centrul de zi "Pentru voi", cu locuințe protejate Localitatea Timișoara Centrul de zi "Podul Lung" Localitatea Timișoara
Județul Tulcea Centru de îngrijire și asistență Localitatea Babadag Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Babadag
Județul Vaslui Centru de îngrijire și asistență Localitatea Huși Centru de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap Localitatea Huși Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Mălăiești
Județul Vâlcea Centru de îngrijire și asistență Localitatea Păușești-Măglași Centru de îngrijire și asistență Localitatea Zătreni Centru de îngrijire și asistență Localitatea Lungești Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Măciuca Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Băbeni
Județul Vrancea Centru de îngrijire și asistență Localitatea Măicănești Centru de integrare prin terapie ocupațională Localitatea Odobești
Județul Ilfov Centru de îngrijire și asistență Localitatea Ciolpani Centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Localitatea Bălăceanca Municipiul București Centrul de îngrijire și asistență nr. 1 Str. Radu Vodă nr. 20, sectorul 4 Centrul de îngrijire și asistență nr. 2 Str. Episcop Radu nr. 26, sectorul 2 Centrul de îngrijire și asistență nr. 3 Str. Barbu Delavrancea nr. 18, sectorul 1 Centrul de îngrijire și asistență nr. 5 Calea Vitan nr. 267-269, sectorul 3 Centrul de îngrijire și asistență nr. 6 Str. Floare Roșie nr. 7A, sectorul 6 Centrul de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handica Str. Balotului nr. 42, sectorul 2."