ORDONANȚĂ nr. 43 din 28 august 1997 (**republicată**) privind regimul drumurilor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Regimul drumurilor reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice și private, dobândirea și folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea și controlul activităților în legătura cu drumurile publice. Administrarea drumurilor publice și private are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea drumurilor.
Prevederile prezentei ordonanțe se aplică integral tuturor drumurilor publice și, parțial, drumurilor de utilitate privată.
Drumurile fac parte din sistemul național de transport.
Drumurile sunt căi de comunicație terestră special amenajate pentru circulația vehiculelor și pietonilor.
Fac parte integrantă din drum: ampriza și zonele de siguranță, suprastructura și infrastructura drumului, podurile, podețele, șanțurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile și alte lucrări de artă, construcțiile de apărare, protecție și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, stațiile de taxare, bretelele de acces, drumurile tehnologice amenajate pentru întreținerea autostrăzilor, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, sistemele inteligente de transport și instalațiile aferente, spațiile de serviciu sau control, spațiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecții, spațiile cuprinse între autostradă și/sau drum și bretelele de acces, sistemele pentru protecția mediului, terenurile și plantațiile din zona drumului și perdelele de protecție, mai puțin zonele de protecție.
Drumurile pentru cicliști sunt căi de comunicație terestră din interiorul sau exteriorul localităților, proiectate și construite special pentru circulația cicliștilor, al căror traseu poate fi identic sau diferit de cel al drumurilor existente în zonă.
După importanța lor, drumurile pentru cicliști pot fi de interes național, județean sau local, vor avea minimum două benzi de circulație, fiecare având o lățime de minimum 1,20 metri.
Proiectarea, execuția și exploatarea drumurilor pentru cicliști, precum și semnalizarea lor vor respecta dispozițiile prezentei ordonanțe.
De asemenea, se consideră ca făcând parte din drum districtele, cantoanele, pepinierele, centrele de întreținere și coordonare și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării, exploatării sau operării drumurilor, inclusiv terenurile necesare aferente, precum și sistemele de captare, pompare și evacuare a apelor pluviale care deservesc drumurile, cu excepția acelora care fac parte, potrivit prevederilor legale, din capitatul social al unor companii naționale, societăți comerciale cu capital de stat sau pentru care au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru companiile naționale și societățile comerciale cu capital de stat.
Abrogat.
Din punct de vedere al destinației drumurile se împart în: a) drumuri publice - drumuri de utilitate publică și/sau de interes public destinate circulației rutiere și pietonale, în scopul satisfacerii cerințelor generale de transport ale economiei, ale populației și de apărare a țării; acestea sunt proprietate publică și sunt întreținute din fonduri publice, precum și din alte surse legal constituite
drumuri de utilitate privată - drumuri destinate satisfacerii cerințelor proprii de transport rutier și pietonal spre obiective economice, forestiere, petroliere, miniere, agricole, energetice, industriale și altele asemenea, de acces în incinte, ca și cele din interiorul acestora, precum și cele pentru organizările de șantier; ele sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare.
Din punct de vedere al circulației drumurile se împart în: a) drumuri deschise circulației publice, care cuprind toate drumurile publice și acele drumuri de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor
drumuri închise circulației publice, care cuprind acele drumuri de utilitate privată care servesc obiectivelor la care publicul nu are acces, precum și acele drumuri de utilitate publică închise temporar circulației publice.
Din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial, în ordinea importanței, drumurile publice se împart în următoarele categorii
drumuri de interes național
drumuri de interes județean
drumuri de interes local.
Din punctul de vedere al capacității portante, drumurile se clasifică astfel
R = drumuri reabilitate, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 1 din anexele nr. 2 și 3
NR = drumuri nereabilitate, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 2 din anexele nr. 2 și 3
M = drumuri modernizate, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 3 din anexele nr. 2 și 3
P = drumuri pietruite, la care masele și dimensiunile maxime admise sunt cele prevăzute în coloana nr. 4 din anexele nr. 2 și 3 .
Drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile naționale, care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine, și pot fi clasificate ca
autostrăzi - drumuri de mare capacitate și viteză, rezervate exclusiv circulației autovehiculelor, care nu deservesc proprietățile riverane, prevăzute cu două căi unidirecționale separate printr-o zonă mediană având cel puțin două benzi de circulație pe sens și bandă de staționare de urgență, cu intersecții denivelate și acces limitat, intrarea și ieșirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate
drumuri expres - drumuri accesibile numai prin noduri sau intersecții reglementate care pot fi interzise anumitor categorii de utilizatori și vehicule și pe care oprirea și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise
drumuri internaționale «E» - drumuri deschise traficului internațional, a căror încadrare ca drumuri «E» se stabilește în conformitate cu prevederile Acordului european asupra marilor drumuri de circulație internațională (AGR)
drumuri naționale principale: (i) drumuri naționale care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședință de județ, legăturile dintre acestea, legăturile cu obiectivele militare, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. h) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare și munițiilor deținute de Ministerul Apărării Naționale și de forțele armate străine pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României; (ii) drumurile naționale care asigură legăturile cu statele vecine și interconectează drumurile transfrontaliere situate în interiorul spațiului Schengen terestru; (iii) alte drumuri naționale pe care la ultimul recensământ de circulație s-a înregistrat un volum de trafic mediu zilnic anual mai mare de 3.500 de vehicule fizice/ 24 de ore sau mai mare de 4.500 de vehicule etalon autoturisme/24 de ore
drumuri naționale secundare - restul drumurilor naționale care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)-d) .
Pentru a fi încadrate în categoria drumurilor de interes național, drumurile trebuie să îndeplinească criteriile funcționale și ale volumului de trafic mediu zilnic anual impus de normele și standardele tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor, pentru cel puțin clasa tehnică III.
Clasificarea drumurilor de interes național se face de către Ministerul Transporturilor.
Propunerile de clasificare a drumurilor de interes național în categoria drumurilor internaționale «E» se fac de către Ministerul Transporturilor.
Drumurile pentru cicliști de interes național aparțin proprietății publice a statului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează localități aflate pe raza teritorială a cel puțin două județe.
Clasificarea drumurilor internaționale «E» se stabilește potrivit Acordului european asupra marilor drumuri de circulație internațională (AGR).
Drumurile care asigură legătura cu obiectivele militare, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României sunt exceptate de la prevederile alin. (2) .
Lista cu drumurile care asigură legătura cu obiectivele militare se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului apărării naționale până la data de 31 iulie 2023 și se actualizează o dată la 3 ani.
Drumurile pentru cicliști se vor construi în urma unor studii de necesitate și cost-eficiență astfel
în afara localităților pe un traseu diferit de cel al drumurilor publice existente sau paralel cu acestea, în funcție de rezultatul studiului
în interiorul localităților dacă nu există piste pentru cicliști și nu s-a decis că aceasta este soluția cea mai fiabilă.
Drumurile de interes județean fac parte din proprietatea publică a județului și cuprind drumurile județene, care asigură legătura între
reședințele de județ cu municipiile, cu orașele, cu reședințele de comuna, cu stațiunile balneoclimaterice și turistice, cu porturile și aeroporturile, cu obiectivele importante legate de apărarea țării și cu obiectivele istorice importante
orașe și municipii, precum și între acestea și reședințele de comuna
reședințe de comună.
Drumurile pentru cicliști de interes județean fac parte din proprietatea publică a județului și cuprind drumurile pentru cicliști care traversează localități aflate pe raza teritorială a aceluiași județ.
Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și pot fi clasificate ca
drumuri comunale, care asigură legăturile: (i) între reședința de comună și satele componente sau cu alte sate; (ii) între oraș și satele care îi aparțin, precum și cu alte sate; (iii) între sate
drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora
străzi - drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătura, uliță etc
drumurile pentru cicliști de interes local.
Clasificarea drumurilor de interes local, precum și clasificarea ca drum de interes local a unui drum neclasificat se fac prin hotărâre a consiliului local respectiv. (3) În cazul în care drumul respectiv se află pe raza a două sau mai multe unități administrativ-teritoriale, clasificarea se aprobă prin hotărâre de către toate consiliile locale respective.
Străzile din localitățile urbane se clasifică în raport cu intensitatea traficului și cu funcțiile pe care le îndeplinesc, astfel
străzi de categoria I - magistrale, care asigură preluarea fluxurilor majore ale orașului pe direcția drumului național ce traversează orașul sau pe direcția principală de legătură cu acest drum
străzi de categoria a II-a - de legătură, care asigură circulația majoră între zonele funcționale și de locuit
străzi de categoria a III-a - colectoare, care preiau fluxurile de trafic din zonele funcționale și le dirijează spre străzile de legătură sau magistrale
străzi de categoria a IV-a - de folosință locală, care asigură accesul la locuințe și pentru servicii curente sau ocazionale, în zonele cu trafic foarte redus.
Străzile din localitățile rurale se clasifică în: a) străzi principale
străzi secundare.
Drumurile de interes național, județene și comunale își păstrează categoria funcțională din care fac parte și sunt considerate continue și atunci când traversează localitățile, servind totodată și ca străzi.
Modificarea traseelor acestora în traversarea localităților se poate face numai cu acordul administratorului drumului considerat continuu, în concordanță cu planul urbanistic aprobat. În cazul drumurilor de interes național se va obține acordul Ministerului Transporturilor.
Încadrarea unui drum din categoria funcțională a drumurilor de interes național în categoria funcțională a drumurilor de interes județean sau în categoria funcțională a drumurilor de interes local, precum și din categoria funcțională a drumurilor de interes județean sau de interes local în categoria funcțională a drumurilor de interes național se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității care urmează să îl preia în administrare.
Încadrarea unui drum sau unui segment de drum din categoria funcțională a drumurilor de interes județean în categoria funcțională a drumurilor de interes local sau invers se face prin hotărâre a consiliului județean, la propunerea autorității care urmează să îl preia în administrare.
Ori de câte ori este necesar, ca urmare a modificărilor intervenite potrivit art. 8 și 12 , se vor actualiza anexele la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcționale a drumurilor publice și a drumurilor de utilitate privată deschise circulației publice, cu modificările și completările ulterioare.
Actualizarea anexelor prevăzute la alin. (1) se va face prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Transporturilor pentru drumurile de interes național și/sau al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în funcție de competența de administrare.