Înapoi la Legislație

OG nr. 42/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
1 ianuarie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
122

Pe scurt

OG nr. 42/2004: ORDONANȚĂ nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor**).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 1 ianuarie 2026, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 1 ianuarie 2026.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
122 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ nr. 42 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor**)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 51

(1)

Faptele care constituie contravenții la normele sanitar-veterinare, precum și persoanele care pot să constate contravenții și să aplice sancțiuni se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(2)

Sancțiunile contravenționale se aplică și persoanelor juridice.

(3)

Dispozițiile prezentei ordonanțe referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.

(4)

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul Autorității și al unităților din subordinea sa, cu excepția personalului auxiliar, are calitatea de inspector al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Art. 51^1

(1)

În cadrul școlilor de studii postuniversitare din facultățile evaluate și aprobate de Comisia Europeană se înființează centre de formare continuă și instruire veterinară, cu personalitate juridică, în coordonarea Autorității.

(2)

Atestarea privind absolvirea și promovarea cursurilor din cadrul centrelor de formare continuă și instruire sanitar-veterinară se face prin eliberarea unei diplome de absolvire emise în comun de Autoritate și facultățile evaluate și aprobate de Comisia Europeană.

(3)

Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor de formare continuă și instruire sanitar-veterinară se stabilește prin ordin al președintelui Autorității, cu avizul Ministerului Educației Naționale.

Art. 51^2

(1)

Se înființează Comitetul Național Codex Alimentarius, fără personalitate juridică, în coordonarea președintelui Autorității.

(2)

Componența și atribuțiile Comitetului Național Codex Alimentarius se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității.

Art. 52

Pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei ordonanțe Autoritatea elaborează și aprobă, prin ordin al președintelui, norma sanitar-veterinară privind definirea termenilor utilizați în domeniul sanitar-veterinar.

Art. 53

Abrogat.

Art. 54

Abrogat.

Art. 55

Ordonanța Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecție la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul și tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, precum și condițiile de aprobare a posturilor de inspecție la frontieră responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii și produselor provenind din țările terțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 524/2003 , se modifică după cum urmează

1.

Litera d) a articolului 3 va avea următorul cuprins

d)

administrator - Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.»

2.

Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4

(1)

Pentru a fi incluse în lista posturilor de inspecție la frontieră aprobate pentru controlul animalelor vii, al produselor de origine animală și al altor produse supuse controalelor sanitar-veterinare, PIF trebuie să corespundă condițiilor generale și speciale stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin ordin al președintelui acesteia

3.

Alineatul (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:

(1)

Închiderea temporara sau permanenta a PIF sau a unui centru de inspecție din structura acestuia, precum și reactualizarea listei punctelor de inspecție la frontieră în care sunt organizate controale sanitar-veterinare se fac prin ordin comun al autorităților publice centrale care răspund de administrația publică, agricultura, alimentație, de domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor, silvicultura, protecția mediului și transport

4.

Articolul 6 va avea următorul cuprins: Articolul 6 Tipurile de mărfuri care sunt supuse controlului sanitar-veterinar pentru fiecare PIF se vor stabili prin ordin comun al autorităților publice centrale care răspund de administrația publică, agricultura, alimentație, de domeniul sanitar-veterinar și al siguranței alimentelor, silvicultura, protecția mediului și transport

5.

Articolul 7 va avea următorul cuprins: Articolul 7 Serviciile sanitar-veterinare de control de la punctele de trecere a frontierei se organizează și funcționează în cadrul PIF, în structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

6.

Articolul 9 va avea următorul cuprins: Articolul 9 Atribuțiile personalului angajat în PIF se vor stabili prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

7.

Articolul 10 va avea următorul cuprins: Articolul 10 Coordonarea și controlul activității tehnice și administrative a PIF, competențele și responsabilitățile pe linie de comandă sunt stabilite prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

8.

Alineatul (3) al articolului 11 va avea următorul cuprins:

(3)

După realizarea dezbaterilor menționate, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Autoritatea Națională a Vămilor vor elabora norme metodologice pentru implementarea prevederilor prezentei ordonanțe, privind strategia pe termen lung, care se vor aprobă prin hotărâre a Guvernului și vor cuprinde răspunderile și termenele, încadrate în strategia națională privind aderarea la Uniunea Europeană, pentru cei responsabili cu construirea, echiparea și asigurarea de personal pentru viitoarele PIF de interes național

9.

Articolul 12 va avea următorul cuprins: Articolul 12 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este responsabilă pentru finanțarea proiectării și construirii PIF prevăzute în strategia pe termen lung

10.

Articolul 13 va avea următorul cuprins: Articolul 13 Imobilele necesare constituirii și funcționării PIF vor fi dobândite în proprietatea publică a statului în unul dintre modurile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 213/1998. privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare, și vor fi date în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.»

Art. 56

(1)

Structura organizatorica, funcționarea și numărul de posturi din cadrul Autorității, precum și numărul total de posturi pentru unitățile din subordine se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(1^1)

Președintele Autorității aprobă prin ordin structura organizatorica, numărul de posturi și regulamentul de organizare și funcționare pentru institutele veterinare și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București.

(2)

Numărul de posturi ale Autorității se asigură prin preluarea unui număr de 14 posturi finanțate de la bugetul de stat de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 14 posturi finanțate de la bugetul de stat de la Ministerul Sănătății și 35 de posturi finanțate de la bugetul de stat, preluate prin reorganizarea Agenției Naționale Sanitare Veterinare din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și a posturilor finanțate din venituri proprii și din fondurile publice aferente unităților subordonate ce trec din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la Autoritate.

(3)

Personalul din cadrul Autorității și din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București este format atât din funcționari publici, cât și din personal contractual.

(4)

Salarizarea personalului din cadrul Autorității și din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului salarizat din fonduri publice.

(5)

Personalul din cadrul institutelor centrale este format atât din funcționari publici, cât și din personal contractual. Salarizarea personalului se face potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din unitățile bugetare.

(6)

Încadrarea în noua structura organizatorica a personalului se face pe baza unui test de verificare a cunoștințelor profesionale, în limita posturilor disponibile.

Art. 57

(1)

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe în structura bugetului de stat, a bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a bugetului Ministerului Sănătății pe anul 2004 și în anexele la acestea, pe baza protocolului de predare-primire încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății și Autoritate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe.

(2)

Până la încheierea protocolului prevăzut la alin. (1) finanțarea acțiunilor și a activităților Autorității și a unităților prevăzute în anexa nr. 2 se asigură de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(3)

Până la încheierea protocolului prevăzut la alin. (1) , de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se asigură sursele financiare pentru activitățile prevăzute în: a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea și înregistrarea bovinelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 27 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2003

b)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2003 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și caprinelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 23 decembrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2004

c)

Ordonanța Guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecție la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul și tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, precum și condițiile de aprobare a posturilor de inspecție la frontieră responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii și produselor provenind din țările terțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 524/2003 .

Art. 57^1

Proiectele în derulare prin Unitatea de implementare a programelor PHARE din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care au ca beneficiar Autoritatea, vor fi derulate în continuare prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cofinanțate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la finalizarea lor.

Art. 58

Abrogat.

Art. 59

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 127/2003 privind identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor și caprinelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 23 decembrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2004 , se modifică după cum urmează

1.

Articolul 3 va avea următorul cuprins

1.

Abrogat

2.

Alineatul (3) al articolului 4 va avea următorul cuprins: «(3) Achiziționarea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) pentru identificarea suinelor, ovinelor și caprinelor se face de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin licitație publică, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.»

Art. 60

Toate referirile la «Agenția Națională Sanitară Veterinară» și la «Agenția Română pentru Siguranța Alimentelor» din legislația în vigoare se considera ca fiind făcute la «Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor».

Art. 61

Anexele nr. 1 , 2 și 2^1 fac parte integrantă din prezenta ordonanță.

Art. 62

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea sanitară veterinară nr. 60/1974 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

Anexa nr. 1

Definirea termenilor 1. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - autoritate de reglementare și control în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea primministrului; ... 2. activitate sanitar-veterinară - activitatea desfășurată pe teritoriul României de un medic veterinar în limitele de competență ale serviciilor sanitar-veterinare prevăzute de prezenta ordonanță; ... 3. activitate sanitar-veterinară publică - activitate sanitar-veterinară strategică, de interes național, efectuată în limitele de competență ale serviciilor sanitar-veterinare, pentru aplicarea strategiilor și politicilor guvernamentale de apărare și îmbunătățire a statusului de sănătate a animalelor, pentru protecția sănătății publice, a animalelor, protecția mediului și siguranța alimentelor; ... 4. activitate sanitar-veterinară de liberă practică - activitate sanitar-veterinară, alta decât cea publică, efectuată de medicii veterinari de liberă practică potrivit legii; ... 5. autoritate sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor - autoritate centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, ce are atribuții în domeniile de competență ale serviciilor sanitar-veterinare sau orice altă autoritate din domeniul sanitar-veterinar, căreia i s-au delegat aceste puteri și competențe; ... 6. autoritate centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor - serviciul sanitar-veterinar central al României, ce are responsabilitatea elaborării și implementării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar, a definirii competențelor și atribuțiilor serviciilor sanitar-veterinare, a stabilirii, gestionării, realizării și controlului activităților sanitar-veterinare publice; ... 7. autoritate sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană - serviciu public sanitar-veterinar descentralizat, subordonat tehnic și administrativ autorității centrale, sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, având autoritatea și responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul sanitar-veterinar pe teritoriul județului respectiv, a gestionării, realizării și controlului activităților sanitar-veterinare publice la acest nivel, precum și alte competențe delegate de autoritatea centrală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor; este reprezentată de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București; ... 8. autoritate locală sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor - autoritatea de la nivelul circumscripțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, subordonată tehnic și administrativ autorității județene sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, respectiv a municipiului București, care are responsabilitatea realizării, gestionării și notificării activităților sanitar-veterinare publice; este reprezentată de medicul veterinar oficial; ... 9. medic veterinar oficial - medicul veterinar angajat și retribuit de stat, desemnat pentru a realiza activitățile sanitar-veterinare stabilite de autoritatea sanitar-veterinară la care își desfășoară activitatea; ... 10. medic veterinar de liberă practică - medicul veterinar care efectuează activități sanitar-veterinare de liberă practică în condițiile legii; ... 11. medic veterinar de liberă practică împuternicit - medicul veterinar de liberă practică împuternicit de autoritatea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, pe bază de contract, să efectueze unele activități sanitar-veterinare publice în condițiile legii; ... 12. state membre - statele membre ale Uniunii Europene; ... 13. țări terțe - orice alt stat decât statele cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind domeniul sanitar-veterinar; ... 14. animal - mamifere, păsări domestice și sălbatice, pești, albine, viermi de mătase, batracieni, moluște, gasteropode, crustacee și tunicate; ... 15. punerea sub sechestru veterinar - procedură ce constituie o atribuție a autorităților sanitar-veterinare și care constă în interzicerea punerii pe piață, comercializării și mișcării unor animale vii, produse germinative de origine animală și a altor produse supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar, precum și în cazarea sau depozitarea acestora în spațiile desemnate de autoritatea sanitar-veterinară, în vederea stabilirii destinației finale sau distrugerii ori procesării adecvate a acestora; ... 16. confiscare - scoaterea din consumul uman, punerea sub restricții sanitar-veterinare și dirijarea pentru prelucrare tehnică sau, după caz, pentru distrugere a produselor și subproduselor supuse supravegherii și controlului sanitar-veterinar, care la controlul sanitar-veterinar sunt declarate necorespunzătoare pentru consumul uman; ... 17. distrugere - neutralizarea deșeurilor de origine animală prin incinerare, coincinerare sau îngropare; ... 18. ucidere - aplicarea unei metode (utilizarea pistolului cu glonț liber sau a puștii, electrocutarea, expunerea la dioxid de carbon etc.) care să cauzeze o moarte sigură, precum și injectarea unei supradoze de medicament cu proprietăți anestezice sau a unui produs autorizat pentru eutanasie; ... 19. tăiere - provocarea morții unui animal prin sângerare, pentru a obține produse destinate consumului uman; ... 20. neregulă, creanțe bugetare rezultate din nereguli și autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene - au înțelesurile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare; ... 21. contribuția financiară a Uniunii Europene - sumele care se transferă Autorității de către Comisia Europeană, cu titlu de contribuție financiară nerambursabilă acordată României de către Uniunea Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 652/2014; ... 22. beneficiar - Autoritatea și unitățile subordonate, care au obligația de a pune în aplicare măsuri adecvate de eradicare, combatere și supraveghere a numărului focarelor epidemice de boli ale animalelor și de zoonoze, care prezintă un risc pentru sănătatea umană și animală, precum și prevenirea unor astfel de focare epidemice, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 652/2014; ... 23. prefinanțare - sumele transferate de către Comisia Europeană din fondurile alocate de Uniunea Europeană pentru sănătate animală și siguranța alimentelor sub forma avansurilor pentru susținerea începerii și/sau pe parcursul implementării proiectelor aprobate anual de Comisia Europeană, în vederea derulării corespunzătoare a acestora; ... 24. cofinanțare publică - orice contribuție pentru finanțarea cheltuielilor eligibile, din sumele aprobate în bugetul Autorității, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, necesare implementării programelor naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor, aprobate anual prin decizii ale Comisiei Europene; ... 25. cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de Autoritate, aferente programelor naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor, care pot fi finanțate atât din contribuția financiară a Uniunii Europene, cât și din cofinanțarea publică, conform reglementărilor legale ale Uniunii Europene și naționale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor; ... 26. cheltuieli neeligibile - cheltuielile efectuate de Autoritate, aferente programelor naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor, care nu sunt eligibile în conformitate cu prevederile deciziilor Comisiei Europene, dar care sunt necesare realizării programelor în totalitate, respectiv sumele necesare pentru acoperirea plății taxei pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și execuției de lucrări, finanțate integral sau parțial din contribuția financiară a Uniunii Europene; sumele necesare acoperirii diferențelor nefavorabile de curs valutar; comisioanele bancare și altele asemenea; ... 27. valoarea totală a programului - totalul fondurilor aferente cheltuielilor necesare implementării fiecărui program, format din contravaloarea prefinanțării, cofinanțării publice, contribuției financiare a Uniunii Europene și a cheltuielilor neeligibile; ... 28. programe - documentele de programare elaborate de Autoritate și aprobate anual de Comisia Europeană, respectiv programele naționale anuale și multianuale în domeniul sănătății animalelor și pentru siguranța alimentelor; ... 29. structuri de implementare - Autoritatea, cu rol de autoritate de implementare, și unitățile subordonate acesteia; ... 30. decizie de finanțare - decizia anuală a Comisiei Europene prin care se stabilesc programele naționale finanțate, durata de execuție, valoarea fiecărui program, cheltuielile eligibile, drepturile și obligațiile părților, precum și alte dispoziții și condiții specifice fiecărui program. ... 31. activități sanitar-veterinare contractate - activități sanitar-veterinare publice rezervate profesiei de medic veterinar, prevăzute în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și acțiunile sanitar-veterinare prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) , coroborate cu prevederile art. 48 alin. (2) din ordonanță; ... 32. concedent - direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în calitate de parte în contractul de concesiune; ... 33. concesionar - entitate care desfășoară activități de asistență medicală veterinară, în calitate de parte în contractul de concesiune, și care funcționează în una dintre formele de organizare a profesiei de medic veterinar cu drept de liberă practică prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind înregistrată în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică; ... 34. circumscripție sanitar-veterinară - delimitare teritorială care cuprinde exploatațiile nonprofesionale situate pe teritoriul uneia sau al mai multor unități administrativ-teritoriale - comune și/sau orașe; ... 35. unitate medicală veterinară în care se desfășoară activități de asistență - furnizor de servicii de asistență medicală veterinară, aparținând unei entități care funcționează în una din formele de organizare a profesiei de medic veterinar cu drept de liberă practică, prevăzute la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 160/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care deține certificat de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică, pentru locul declarat de desfășurare a activității, elemente evidențiate de asemenea în registru, furnizor definit potrivit art. 17 lit. l) din Statutul medicului veterinar și Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare și controlul oficial al unităților în care se desfășoară activități de asistență medicală veterinară, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 17/2008 , cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: a) cabinet medical-veterinar individual și cabinete medical-veterinare asociate - aparținând unei entități fără personalitate juridică, prevăzute la art. 29 din Legea nr. 160/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare; ... b) cabinet medical-veterinar, clinică veterinară, spital veterinar - aparținând unei entități cu personalitate juridică prevăzute la art. 31 din Legea nr. 160/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare; ... 36. unitate vită mare - unitate de măsură standard, în care se realizează conversia diferitelor categorii de animale, conform ratelor de conversie prevăzute în anexa nr. II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 808/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR); ... 37. medic veterinar titular - medicul veterinar înscris pe certificatul de înregistrare al unității medicale veterinare în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică; ... 38. personal de specialitate - funcționari publici și personal contractual angajați în cadrul Autorității, respectiv al unităților din subordinea acesteia, care își desfășoară activitatea în specialitatea funcției; ... 39. personal auxiliar - personal contractual angajat în cadrul Autorității, respectiv al unităților din subordinea acesteia, pe funcții comune din sistemul bugetar. ...

Anexa nr. 2

Unități care funcționează în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor 1. Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, inclusiv laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor ... 2. Institutele veterinare: a) Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală; ... b) Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară; ... c) Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar. ...

Anexa nr. 2^1

Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță

Art. 1

Contractele de concesiune se încheie între

a)

concedent - astfel cum a fost definit la pct. 32 din anexa nr. 1 la ordonanță

b)

concesionar - astfel cum a fost definit la pct. 33 din anexa nr. 1 la ordonanță .

Art. 2

În relațiile contractuale cu concedentul, concesionarul are următoarele obligații

1.

să respecte condițiile tehnice și termenele prevăzute de normele metodologice de aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, aprobate prin ordin al președintelui Autorității

2.

să realizeze serviciile în vederea asigurării unui status de sănătate pe cât posibil cunoscut, la întregul efectiv de animale existent pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare cu privire la care au fost încheiate contractele de concesiune

3.

să realizeze serviciile cu privire la întregul efectiv de animale, conform Programului cifric al activităților de supraveghere, profilaxie și control al bolilor la animale

4.

să anunțe suspiciunea sau apariția unor boli transmisibile la animale și să participe la combaterea epizootiilor, conform reglementărilor legale în vigoare

5.

să întocmească și să țină la zi toate evidențele sanitar-veterinare rezultate din aplicarea prevederilor legale în vigoare

6.

să depună diligențele necesare pentru a investiga și stabili cauzele de îmbolnăvire, moarte sau avort la animale de care a luat cunoștință în mod direct sau a fost înștiințat de proprietarii de animale sau de concedent, în condițiile legislației în vigoare

7.

să respecte criteriile de calitate a serviciilor prestate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare

8.

să informeze proprietarii animalelor cu privire la obligațiile concesionarului și ale personalului acestuia, referitoare la activitatea prestată, și ale proprietarului, referitoare la respectarea indicațiilor medicilor veterinari și la consecințele nerespectării acestora

9.

să respecte confidențialitatea tuturor datelor și a informațiilor privitoare la proprietarii animalelor, în relația cu terții; să asigure securitatea în procesul de transmitere a tuturor datelor cu caracter personal, cu respectarea principiilor referitoare la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal

10.

să depună lunar decontul justificativ și să factureze, după caz, în vederea decontării de către concedent, activitatea realizată conform contractelor de concesiune, cu respectarea procedurii stabilite prin ordinul președintelui Autorității

11.

să respecte programul de lucru astfel cum a fost comunicat concedentului, program asumat prin contractul de concesiune, încheiat cu concedentul, inclusiv programul zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, conform prevederilor art. 21 alin. (1) ; programul de lucru se poate modifica, cu acordul părților, prin act adițional la contractul de concesiune, încheiat cu concedentul, fără modificarea timpului total de lucru asumat și cu respectarea prevederilor legale incidente

12.

să completeze corect și la zi formularele și tipizatele utilizate în realizarea activităților sanitar-veterinare contractate

13.

să anunțe concedentul despre modificarea oricăreia dintre condițiile care au stat la baza încheierii contractului, în maximum 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării, și să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea permanentă a acestor condiții pe durata derulării acestuia

14.

să respecte prevederile legislației sanitar-veterinare și instrucțiunile specifice comunicate de concedent în realizarea activităților contractate

15.

să afișeze într-un loc vizibil programul de lucru, denumirea direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București cu care se află în relație contractuală, datele de contact ale acesteia, care cuprind adresă, telefon, fax, e-mail, pagină web, la sediul unității de asistență medicală veterinară în cadrul căreia își desfășoară activitatea, precum și la sediul consiliului local al unității administrativ-teritoriale, dacă sediul unității de asistență medicală veterinară nu se află pe raza circumscripției sanitar-veterinare

16.

să afișeze într-un loc vizibil datele de contact și motivul lipsei de la sediul unității

17.

să justifice lipsa de la sediul unității, după caz, prin menționarea în registrul de consultații și tratamente a cazuisticii, prin documentele de realizare a diferitelor acțiuni, prin ordinele de deplasare, prin orice alt document

18.

să asigure eliberarea actelor medicale și a altor documente, în condițiile stabilite prin legislația în vigoare și prin contractul de concesiune

19.

să nu încaseze sume suplimentare pentru activitățile pentru care este prevăzută decontarea de către concedent, respectiv să nu impună servicii suplimentare pentru realizarea activităților în cauză

20.

să depună lunar decontul justificativ, conform modelului din anexă, și în vederea decontării de către concedent, a activităților realizate, după caz, prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanță

21.

să transporte probele la laborator, în termenele și în condițiile legale, să ridice produsele/materialele și tipizatele necesare realizării activităților contractate

22.

să participe și să asigure participarea personalului de specialitate din cadrul circumscripției sanitar-veterinare, respectiv medici veterinari sau asistenți/tehnicieni veterinari, la toate instruirile organizate sau coordonate de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București cu privire la activitățile sanitar-veterinare contractate sau în legătură cu aceste activități

23.

să consilieze proprietarii de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, potrivit informațiilor comunicate de aceștia și în conformitate cu evidențele deținute la nivelul circumscripției sanitar-veterinare, cu semnarea de proprietar a documentului în cauză, precum și în tabelul centralizator privind consilierea; ulterior, să inspecteze și să certifice animale destinate sacrificării

24.

să consilieze și să instruiască proprietarii de animale privind condițiile de bunăstare și condițiile de biosecuritate, întocmind documente care să ateste realizarea activității conform cerințelor exprese ale concedentului pentru 10 exploatații/lună

25.

să efectueze catagrafia animalelor în situații de urgență, conform legislației specifice bolilor în cauză; în luna în care se realizează catagrafia animalelor în situații de urgență nu mai este obligatorie îndeplinirea acestei prevederi

26.

să justifice, prin ordin de deplasare, transportul probelor la laborator, ridicarea produselor și a tipizatelor, participarea la instruirea și formarea profesională, depunerea documentelor justificative în format fizic

27.

să asigure, prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 la ordonanță , desfășurarea activităților de birou și de teren, într-un program zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, potrivit prevederilor art. 15 alin. (7) din ordonanță , și să depună ca document justificativ fișa cu nominalizarea personalului care a asigurat programul respectiv; să prezinte și fișa de pontaj pentru tot personalul de specialitate angajat, care asigură implementarea contractului

28.

să realizeze activitățile sanitar-veterinare contractate pentru fiecare contract pe toată durata lui, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (5)

29.

să păstreze pe o durată de 10 ani toate documentele sanitar-veterinare întocmite la nivelul circumscripției sanitar-veterinare, consecutive desfășurării activității contractate, inclusiv cele care au stat la baza decontării activităților contractate și a celor prevăzute de art. 15 alin. (7) din ordonanță

30.

să efectueze catagrafia păsărilor și a animalelor pentru care nu sunt stabilite baze de date electronice din exploatațiile nonprofesionale la data de referință stabilită în vederea calculului de U.V

M)

aferent circumscripțiilor sanitar-veterinare sau necesară pentru planificarea acțiunilor strategice contractate

31.

să îndeplinească, în principal, următoarele obligații referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor

a)

să asigure înregistrarea informațiilor rezultate din activitatea desfășurată în platformele informatice pentru identificarea și înregistrarea animalelor, în termenele legale

b)

serviciile de identificare și înregistrare a animalelor și a mișcării acestora, precum și de corectare a eventualelor erori sau neconformități generate de nerespectarea termenelor de înregistrare sau de greșeli de înregistrare care fac obiectul contractului trebuie realizate la termenele și în condițiile prevăzute de normele aprobate prin ordin al președintelui Autorității și în celelalte acte normative în vigoare

c)

să efectueze manopera de aplicare a mijloacelor oficiale de identificare, inclusiv a celor duplicat, precum și operațiunile de dezinfecție a locului de aplicare a acestora

d)

să realizeze aplicarea mijloacelor oficiale de identificare, cu respectarea instrucțiunilor furnizate de către producătorul acestora, precum și a prevederilor legislației în vigoare

e)

să înscrie citeț datele referitoare la animalele identificate în formularele de identificare, urmând ca aceste formulare să fie predate în conformitate cu prevederile legislației specifice în vigoare

f)

datele referitoare la exploatațiile identificate, la animalele identificate, precum și la mișcările și evenimentele suferite de către acestea trebuie introduse în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor, denumit în continuare S.N.I.I.A., prin intermediul echipamentelor de tehnică de calcul și de comunicație specifice

g)

să înregistreze, în urma înștiințării de către proprietar prin predarea formularelor de mișcare, intrarea animalelor în exploatațiile aflate pe raza circumscripției sanitar-veterinare

h)

este pe deplin responsabil pentru realitatea datelor completate în formularele legale care servesc activității de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor și porcinelor și a datelor înregistrate în S.N.I.I.A.

i)

să corecteze erorile sau neconformitățile generate de S.N.I.I

A)

care îi sunt imputabile în termen de maximum 30 de zile de la generarea acestora

j)

să preia, pe cheltuiala sa de deplasare, de la sediul concedentului cu care a încheiat contractul, formularele, produsele de uz veterinar, precum și orice alte produse și echipamente necesare realizării serviciilor care fac obiectul contractului, pe bază de aviz de expediție - cantitativ și valoric - emis de concedent și să le înregistreze în evidențele financiar-contabile proprii

k)

să scadă din gestiunea proprie mijloacele oficiale de identificare, formularele, produsele de uz veterinar, precum și alte produse necesare realizării activităților care fac obiectul contractului, pe bază de bon de consum lunar

l)

să păstreze în gestiune și la dispoziția concedentului stocurile de mijloace oficiale de identificare a animalelor prevăzute de legislația specifică în vigoare, de formulare, de produse de uz veterinar și de orice alte produse necesare prestării serviciilor care fac obiectul contractului

m)

să predea la sediul concedentului, la încetarea contractului, pe cheltuiala sa de deplasare, formulare, produse de uz veterinar și orice alte produse necesare prestării serviciilor care fac obiectul contractului, personal sau pe bază de documente de expediție emise de către prestator

n)

să se conecteze la Baza Națională de Date aferent sistemului de identificare și înregistrare a animalelor pus în aplicare conform art. 22 alin. (1) din ordonanță , pentru a realiza operațiunile necesare în conformitate cu prevederile legale în vigoare

o)

să asigure calificarea și instruirea personalului folosit pentru realizarea obiectului contractului, pe toată durata aplicării acestuia

p)

să înștiințeze concedentul despre problemele și disfuncțiile apărute în îndeplinirea obligațiilor sale în legătură cu serviciile de identificare și înregistrare a bovinelor, ovinelor, caprinelor și porcinelor, în termen de maximum 48 de ore de la apariția acestora

q)

să verifice și să actualizeze permanent în S.N.I.I

A)

datele referitoare la efectivele de animale identificate și înregistrate în exploatațiile din cadrul circumscripției sanitar-veterinare

r)

să întocmească, pe baza modelului pus la dispoziție de către concedent, și să pună zilnic la dispoziția proprietarilor de animale un registru pentru notificarea evenimentelor intervenite cu privire la animale - nașterea animalului, vânzarea/ cumpărarea animalului, moartea animalului, sacrificarea animalului pentru consum propriu, pierderea crotaliei, pierderea pașaportului, pierderea cardului de exploatație, dispariția animalului și regăsirea animalului

s)

să dețină un sistem/dispozitiv necesar realizării serviciilor de identificare și înregistrare a animalelor și a mișcării acestora, precum și de corectare a eventualelor erori sau neconformități generate de nerespectarea termenelor de înregistrare sau de greșeli de înregistrare.

Art. 3

În relațiile contractuale cu concedentul, concesionarul are următoarele drepturi

1.

să primească la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii și/sau a documentelor justificative, depuse în formatul solicitat de concedent, contravaloarea serviciilor contractate, efectuate, raportate și validate

2.

să fie informat de către concedent cu privire la modificările privind condițiile metodologice de executare a activităților suportate din bugetul Autorității, survenite ca urmare a apariției unor noi acte normative, prin instruirile organizate și, după caz, prin publicare pe pagina web a Autorității

3.

să încaseze de la proprietarii de animale contravaloarea serviciilor prestate care nu se decontează de către concedent, conform prevederilor legale în vigoare, fără să le condiționeze acestora furnizarea unor servicii care se decontează de realizarea/furnizarea altor servicii care nu se decontează

4.

să adere, în calitate de parte contractantă, la clauzele suplimentare la contractele încheiate cu concedentul, conform și în limita prevederilor legale în vigoare, având ca referință instrucțiunile transmise prin ordin al președintelui Autorității privind condițiile metodologice de executare a acțiunilor contractate

5.

să primească din partea concedentului motivarea, în scris, cu confirmare de luare la cunoștință, cu privire la erorile din decont și/sau documentația justificativă raportate și refuzul decontării anumitor servicii, în termen de 5 zile de la adoptarea deciziei.

Art. 4

În relațiile contractuale cu concesionarul, concedentul are următoarele obligații

1.

să încheie contracte de concesiune atribuite în executarea acestora, numai cu entitățile care îndeplinesc calitatea de concesionar, potrivit pct. 33 din anexa nr. 1 la ordonanță

2.

să facă publică, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data încheierii contractelor de concesiune, prin afișare pe pagina web și la sediu, lista nominală a acestora, respectiv să actualizeze permanent această listă în funcție de modificările apărute, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data operării acestora, conform legii

3.

să deconteze concesionarilor, la termenele prevăzute în contractele de concesiune, pe baza facturii/deconturilor însoțite de documente justificative prezentate pe suport hârtie sau în format electronic, în formatul solicitat de concedent, contravaloarea serviciilor contractate, efectuate, raportate și validate

4.

să informeze concesionarii cu privire la modificările privind condițiile metodologice de executare a acțiunilor contractate, survenite ca urmare a apariției unor noi acte normative naționale sau comunitare, prin instruirile organizate și, după caz, prin publicare pe pagina web a concedentului

5.

să comunice concesionarilor cerințele exprese privind realizarea activităților de consiliere și de instruire a proprietarilor de animale cu referire la condițiile de bunăstare și la condițiile de biosecuritate, respectiv să comunice cerințele privind realizarea catagrafiei animalelor în situații de urgență

6.

să pună gratuit la dispoziția concesionarilor seringi, vacutainere, alte materiale, produsele biologice, formularistica și tipizatele necesare realizării activităților contractate, pentru întregul efectiv de animale existente la data acțiunii, iar în cazul evoluției epizootiilor și a panzootiilor se pune gratuit la dispoziție echipamentul de protecție necesar, conform prevederilor legale în vigoare

7.

să înmâneze concesionarilor, la data finalizării controlului, procesele-verbale de constatare/rapoartele de control/notele de constatare, după caz, la termenele prevăzute de actele normative referitoare la normele metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul Autorității, aflate în vigoare; în cazul în care controlul este efectuat de către Autoritate sau cu participarea acesteia, notificarea privind măsurile dispuse se transmite concesionarului de către concedent în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data primirii raportului de control de la Autoritate la concedent

8.

să comunice concesionarilor, în scris, motivarea cu privire la erorile de raportare și la refuzul decontării anumitor servicii; să comunice concesionarilor, cu ocazia regularizărilor trimestriale, motivarea sumelor decontate; în situația în care se constată ulterior că refuzul decontării unor servicii a fost nejustificat, sumele neachitate se vor regulariza

9.

să monitorizeze și să verifice modul de realizare a activităților contractate, inclusiv raportat la respectarea programului prezentat și asumat de către concesionari

10.

să elaboreze un program anual de instruire a medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, astfel încât să se realizeze nivelul de instruire necesar pentru activitățile contractate sau în legătură cu acestea

11.

să păstreze pe o durată de 10 ani toate documentele care au stat la baza decontării activităților prevăzute la art. 15 din ordonanță

12.

să întocmească și să păstreze lista cu medicii veterinari prezenți la instruirile organizate, cu evidențierea temelor de instruire și a unităților medicale-veterinare contractante reprezentate

13.

să analizeze documentele depuse de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți cu privire la condițiile de biosecuritate și bunăstarea animalelor și să prezinte un raport anual cu privire la acestea

14.

să organizeze preluarea, înregistrarea și gestionarea tuturor informațiilor privind neconformități semnalate de entitățile contractante în vederea soluționării cu operativitate a aspectelor semnalate cu evidențierea situației trimestriale și anuale

15.

să acorde gratuit concesionarilor dreptul de acces necondiționat la S.N.I.I.A., potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 5

(1)

Modalitățile de realizare a plăților către concesionar de concedent sunt următoarele

a)

prin tarif unic pentru fiecare activitate sanitar-veterinară contractată, stabilit și acordat potrivit hotărârii Guvernului prevăzute la art. 15 alin. (5) din ordonanță , respectiv normelor metodologice de aplicare/implementare a acesteia

b)

prin suma stabilită în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (7) din ordonanță , și cu prevederile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.

(2)

Plata către entitățile care realizează activități sanitar-veterinare în conformitate cu art. 15 alin. (2^1) și alin. (10) din ordonanță , prin personal pentru care s-a obținut de la direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București documentul care să-i ateste calitatea de medic veterinar de liberă practică împuternicit, pentru fiecare exploatație comercială cu care au contract, se face prin tarif unic, pentru fiecare activitate sanitar-veterinară contractată, stabilit și acordat, după caz, potrivit prevederilor hotărârii Guvernului prevăzute la art. 15 alin. (5) din ordonanță , respectiv normelor metodologice de aplicare/implementare a acesteia.

Art. 6

(1)

Beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 5.000 lei, sumă exceptată de TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.

(2)

Decontul prevăzut la alin. (1) , însoțit de documentele justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de la depunerea acestuia.

(3)

Decontul prevăzut la alin. (1) se depune împreună cu următoarele documente justificative, după caz

a)

copie a fișei de pontaj a personalului sanitar-veterinar angajat al unităților medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 la ordonanță care asigură implementarea contractului prevăzut la alin. (1) și tabelul nominal cu persoana/ persoanele care au asigurat programul zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, conform prevederilor legale în vigoare

b)

copie a ordinelor de deplasare care confirmă participarea la instruiri, la ridicarea tipizatelor și a produselor biologice, la predarea probelor către laborator

c)

copii ale documentului/documentelor întocmit/întocmite ca urmare a acțiunii de consiliere privind condițiile de biosecuritate și bunăstare a animalelor din exploatațiile nonprofesionale

d)

copie a certificatelor de participare la cursurile de formare profesională cu tematică aferentă activităților sanitar-veterinare contractate

e)

tabel centralizator privind certificatele emise pentru animalele destinate sacrificării

f)

tabel centralizator cu semnătura proprietarului/deținătorului de animale, pentru consilierea privind documentele de informare privind lanțul alimentar care au fost emise în condițiile legii

g)

documentul care confirmă recepționarea catagrafiei animalelor din exploatațiile nonprofesionale în situații de urgență.

(4)

Documentele privind catagrafia animalelor din exploatațiile nonprofesionale în situații de urgență se depun la sediul concedentului la termenele solicitate și în conformitate cu legislația specifică fiecărei boli în cauză.

(5)

Decontul prevăzut la alin. (1) și documentele justificative aferente este/sunt verificat/e și vizat/e de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, care stabilește, după caz, penalitățile aplicabile conform prevederilor art. 8 , înainte de depunerea oficială la registratura concedentului.

(6)

Decontul justificativ și documentele aferente activităților prevăzute la alin. (5) sunt verificate, în maximum 5 zile de la depunere, de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București și aprobat de directorul executiv în vederea realizării plății.

(7)

Documentul/documentele prevăzut/prevăzute la alin. (3) lit. c) conține/conțin, în mod obligatoriu, aspectele punctuale prezentate proprietarilor de animale, corelația acestor aspecte cu prevederile legale în vigoare, elementele de identificare a persoanei care a realizat consilierea, respectiv ale celei care fost consiliată, codul exploatației deținute de persoana consiliată, timpul afectat consilierii, data și locul în care a fost realizată; aceste documente se înregistrează în registrul de corespondență al circumscripției sanitar-veterinare în termen de 24 de ore de la realizarea instruirii.

(8)

Modelul documentului prevăzut la alin. (7) va fi stabilit prin instrucțiuni ale președintelui Autorității.

Art. 7

Activitățile omise la raportare, din motive obiective, se regularizează trimestrial.

Art. 8

(1)

În cazul în care, în derularea contractelor, se constată nerespectarea, din vina concesionarului, a programului zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, prevăzut de art. 15 alin. (7) din ordonanță , se aplică următoarele penalități

a)

diminuarea cu 10% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate

b)

diminuarea cu 40% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru prima lună consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate

c)

diminuarea cu 70% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru a doua lună consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate.

(2)

În cazul în care, în derularea contractelor, se constată lipsa dovezilor care să ateste participarea, în luna pentru care se face decontarea, la instruiri/cursuri de formare profesională, după caz, organizate de concedent, se aplică următoarele penalități

a)

diminuarea cu 5% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate

b)

diminuarea cu 10% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care s-au repetat.

(3)

În cazul în care, în derularea contractelor, se constată lipsa consilierii proprietarilor de animale pentru emiterea documentului privind informațiile pentru lanțul alimentar se aplică următoarele penalități

a)

diminuarea cu 1% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate

b)

diminuarea cu 5% a cuantumului sumei de 5.000 lei, pentru luna consecutivă în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care au fost înregistrate.

(4)

În cazul în care, în derularea contractelor, se constată lipsa numărului minim de documente privind consilierea proprietarilor de animale pentru condițiile de biosecuritate și bunăstarea animalelor din exploatațiile nonprofesionale se aplică următoarele penalități

a)

în cazul lipsei unui document se diminuează cu 5% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

b)

în cazul lipsei a două documente se diminuează cu 10% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

c)

în cazul lipsei a trei documente se diminuează cu 15% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

d)

în cazul lipsei a patru documente se diminuează cu 20% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

e)

în cazul lipsei a cinci documente se diminuează cu 25% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

f)

în cazul lipsei a șase documente se diminuează cu 30% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

g)

în cazul lipsei a șapte documente se diminuează cu 35% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

h)

în cazul lipsei a opt documente se diminuează cu 40% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

i)

în cazul lipsei a nouă documente se diminuează cu 45% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

j)

în cazul lipsei a zece documente se diminuează cu 50% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate.

(5)

În cazul în care, în derularea contractelor, se constată deficiențe privind realizarea catagrafiei animalelor din exploatațiile nonprofesionale, în situații de urgență se aplică următoarele penalități

a)

în cazul constatării lipsei unui număr de până la 5% din exploatații care nu au fost catagrafiate se diminuează cu 10% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

b)

în cazul constatării lipsei exploatațiilor de pe teritoriul unui sat care nu au fost catagrafiate se diminuează cu 30% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate

c)

în cazul nedepunerii documentelor de catagrafie în termenele stabilite, se diminuează cu 100% din cuantumul sumei de 5.000 lei, pentru luna în care s-au produs aceste situații, pentru concesionarii la care acestea au fost înregistrate.

(6)

Reținerea sumelor potrivit prevederilor alin. (1)-(5) se face din valoarea decontului justificativ pentru care au fost evidențiate, fără a depăși suma totală a decontului, respectiv 5.000 lei.

(7)

Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător și decontului prevăzut la art. 6 , aferent activităților din luna pentru care se întocmește acest decont, depus de beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 , cu modificările ulterioare.

Art. 9

(1)

Contractele de concesiune sunt reziliate de drept și fără notificare prealabilă, la inițiativa concedentului, în cazul nedepunerii deconturilor justificative și a documentelor aferente acestora pentru două luni consecutive sau trei luni întrun an calendaristic, din motive imputabile concesionarului.

(2)

Contractele de concesiune sunt reziliate de drept, cu notificarea scrisă a concesionarului de către concedent, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data aprobării acestei măsuri, conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a constatării următoarelor situații

a)

dacă concesionarul nu începe activitatea în termen de cel mult 15 zile de la data semnării contractului

b)

dacă, din culpa concesionarului, acesta își întrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 15 zile

c)

la expirarea perioadei de 15 zile calendaristice de la anularea de către organele în drept a certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică

d)

nerespectarea termenelor de depunere/transmitere a facturilor însoțite de documentele justificative privind activitățile contractate, în vederea decontării de către concedent a serviciilor realizate, pentru o perioadă de trei luni consecutive în cadrul unui trimestru, respectiv cinci luni într-un an

e)

refuzul repetat al concesionarului de a pune la dispoziția organelor de control ale concedentului documente, în termenul rezonabil acordat/stabilit de comun acord, constatat ca urmare a celei de-a doua solicitări în scris de documente, solicitări privind actele de evidență tehnică și financiar-contabilă aferente activităților realizate conform contractului sau în legătură cu acestea, solicitări cu referire la documentele justificative privind sumele sau în legătură cu sumele decontate, precum și solicitări privind documentele administrative de la nivelul entității controlate, documente necesare realizării actului de control

f)

la a doua constatare a faptului că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate

g)

dacă, pentru o perioadă de trei luni consecutive în cadrul unui trimestru, respectiv cinci luni într-un an, concesionarul, din vina proprie, nu își îndeplinește în mod corespunzător obligațiile contractuale, respectiv în legătură cu obiectul contractului, conform cerințelor concedentului

h)

nerespectarea interdicțiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) , cu efect pentru toate contractele aflate în derulare

i)

la a doua constatare a faptului că nu este respectată de concesionar cerința prevăzută la art. 19 alin. (4) sau (5) , după caz, dacă a fost incidentă la încheierea contractului.

Art. 10

(1)

Contractele de concesiune încetează, din alte motive decât cele care privesc neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, în următoarele situații

a)

de drept, la data la care a intervenit una dintre următoarele situații

1.

concesionarul își încetează activitatea la locul declarat la data atribuirii contractului, dacă noua situație nu este similară cu cea inițială

2.

încetarea prin faliment, dizolvare cu lichidare, lichidare, desființare, după caz

3.

a survenit decesul titularului cabinetului medical-veterinar individual sau al unui titular al cabinetelor medical-veterinare asociate, iar cabinetul nu poate continua activitatea în condițiile legii

4.

medicul titular al cabinetului medical-veterinar are interdicție privind exercitarea profesiei de medic veterinar sau pierde calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari și, după caz, nu se realizează înlocuirea acestuia în condițiile contractate cu notificarea concedentului

b)

prin denunțarea unilaterală a contractului de concesiune de către reprezentantul legal al concedentului, printr-o notificare scrisă, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se dorește încetarea contractului, cu indicarea motivului și a temeiului legal, în următoarele situații

1.

medicul titular, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, desemnat de entitățile stabilite conform prevederilor art. 18 , nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 19 alin. (3) lit. a)-d) , incidente la încheierea contractului de concesiune și, după caz, nu se realizează modificarea potrivit prevederilor art. 19 alin. (7) cu notificarea concedentului

2.

concesionarul organizat ca societate prevăzută de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 19 alin. (6)-(8)

3.

în cazul incapacității fizice sau medicale a medicului veterinar titular al cabinetului medical-veterinar individual sau al cabinetului medical veterinar asociat.

(2)

Contractele de concesiune încetează, din alte motive decât cele care privesc neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, în situația prevăzută la art. 19 alin. (7) .

Art. 11

Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 9 și 10 , contractul nu poate înceta la inițiativa beneficiarului contractului decât în condițiile în care acesta se obligă să deruleze contractul, până la inițierea unei noi proceduri de atribuire, dar nu mai târziu de 60 de zile de la notificare.

Art. 12

(1)

Aplicarea prevederilor art. 15 alin. (10) din ordonanță se realizează în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (5) din același articol. (2) Prin ordin al președintelui Autorității emis în aplicarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 15 alin. (5) din ordonanță este stabilită, după caz, procedura de decontare a activităților realizate de entitățile medicilor veterinari organizați în condițiile legii, care furnizează servicii medical-veterinare în una dintre formele prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 la ordonanță , pe bază de contract de activități sanitar-veterinare în exploatații comerciale de animale.

Art. 13

(1)

În aplicarea prevederilor art. 15 alin. (11) din ordonanță , activitățile de asistență medicală veterinară în exploatațiile comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar se asigură prin încheierea unui contract cu unitățile medical-veterinare care furnizează activități de asistență medicală veterinară, astfel cum sunt definite la pct. 35 din anexa nr. 1 la ordonanță .

(2)

Medicii veterinari din cadrul entităților prevăzute la alin. (1) au obligația consemnării tuturor activităților realizate în registrele și documentele obligatorii, ce se întocmesc la nivelul exploatației respective, care sunt gestionate sub responsabilitatea directă a medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, respectiv obligația informării medicilor veterinari de liberă practică împuterniciți, cu operativitate, despre toate situațiile care impun aplicarea unor măsuri obligatorii, potrivit legislației în vigoare.

Art. 14

(1)

Medicii veterinari organizați în condițiile legii, care au încheiat contracte cu reprezentanții legali ai exploatațiilor comerciale, pentru realizarea acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, inclusiv inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării, conform art. 15 alin. (10) din ordonanță , trebuie, anterior executării contractului, să obțină de la direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București documentul care atestă calitatea de medic veterinar de liberă practică împuternicit, pentru fiecare exploatație comercială cu care au încheiat contract, prin intermediul entităților în cadrul cărora își desfășoară activitatea.

(2)

Pentru a obține calitatea și a desfășura activitatea de medic veterinar de liberă practică împuternicit, pentru o anumită exploatație comercială, medicii veterinari, organizați în condițiile legii, prevăzuți la alin. (1) , trebuie să îndeplinească condițiile minime prevăzute la art. 15 .

(3)

Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București emit documentul prevăzut la alin. (1) pentru fiecare exploatație comercială cu nominalizarea medicilor veterinari și codul de parafă al acestora, în baza solicitării unității medical-veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 la ordonanță , care va avea anexat contractul încheiat cu exploatația comercială și tabelul cu medicii veterinari asociați/angajați care efectuează activitățile veterinare contractate, cu prezentarea codului de parafă al fiecăruia, respectiv personal de specialitate - tehnician/asistent veterinar afectat realizării activităților sanitar-veterinare contractate; tabelul cu medicii veterinari și codul de parafă al acestora va fi vizat, în prealabil depunerii, de către consiliul județean al Colegiului Medicilor Veterinari pe a cărui rază teritorială se află exploatația comercială, pentru a certifica îndeplinirea, de către medicii veterinari în cauză, a condițiilor minime prevăzute la art. 15 ; solicitarea va avea anexate și declarațiile pe propria răspundere ale medicilor veterinari potrivit cărora aceștia nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 15 alin. (4) , respectiv că se obligă să anunțe imediat eventualitatea producerii unei astfel de situații.

(4)

Medicii veterinari de liberă practică împuterniciți pentru o exploatație comercială au obligația de a întocmi și/sau completa, în mod corect și la timp, evidențele obligatorii prevăzute de legislația sanitar-veterinară în vigoare, pentru exploatația respectivă, de a lua la timp măsurile ce se impun și sunt în responsabilitatea sa, respectiv de a informa direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, cu operativitate, despre toate situațiile care impun aplicarea unor măsuri obligatorii, potrivit legislației în vigoare.

(5)

Activitatea desfășurată de medicii veterinari de liberă practică împuterniciți pentru o exploatație comercială este controlată de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, iar aceștia trebuie să acționeze în conformitate cu prevederile art. 13 din ordonanță , precum și cu atribuțiile pentru care au fost împuterniciți, cu respectarea legislației aplicabile exploatațiilor comerciale, respectiv potrivit hotărârii Guvernului prevăzute la art. 15 alin. (5) din ordonanță și normelor metodologice de aplicare a acesteia.

(6)

Medicii veterinari de liberă practică împuterniciți în relația cu exploatația comercială au obligația de a respecta prevederile art. 16 .

(7)

Documentul de împuternicire prevăzut la alin. (1) este emis de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării.

Art. 15

(1)

Pentru a putea obține documentul prin care medicul veterinar de liberă practică este împuternicit de către direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, pentru o anumită exploatație comercială, medicul veterinar trebuie să fie titularul, asociatul sau angajatul unei unități medicale veterinare în care se desfășoară activități de asistență medicală veterinară prevăzute la art. 13 și în raport cu forumul profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari și trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiții

a)

referitor la unitatea medicală veterinară în care se desfășoară activitatea

1.

să se regăsească în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică

2.

să dețină certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică, pentru unitatea medicală veterinară respectivă

b)

referitor la capacitatea de a exercita profesia

1.

să dețină atestat de liberă practică valid, emis de Colegiul Medicilor Veterinari

2.

să nu fie sub incidența unei sancțiuni de suspendare sau de interzicere a exercitării profesiei

3.

să dețină punctajul necesar, la zi, în ceea ce privește pregătirea profesională continuă

4.

medicul veterinar titular să se regăsească în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică, ca medic veterinar titular al entității contractante și să desfășoare în cadrul unității medicale veterinare prin care se furnizează activitățile de asistență contractate cel puțin un program zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale.

(2)

Condițiile minime prevăzute la alin. (1) trebuie îndeplinite pe toată perioada derulării relațiilor contractuale cu exploatația comercială pentru care s-a solicitat acordarea calității de medic veterinar de liberă practică împuternicit.

(3)

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit își desfășoară activitatea sub directa coordonare a medicului veterinar titular al entității contractante, în cadrul căreia acesta activează, iar aceștia răspund solidar pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor prevăzute la art. 14 și a dispozițiilor prezentului articol, care rezultă din calitatea de medic veterinar de liberă practică împuternicit al exploatației comerciale pentru care s-a emis împuternicirea, în raport cu emitentul documentului de împuternicire.

(4)

Medicul veterinar de liberă practică împuternicit și, după caz, medicul veterinar titular al entității contractante în cadrul căreia acesta își desfășoară activitatea nu trebuie să aibă nicio legătură de interes patrimonial, alta decât cea din contractul prevăzut la art. 13 , respectiv să nu fie coproprietar sau acționar/asociat, sau familial, respectiv rude de gradul 1 sau 2, cu proprietarul, deținătorul sau, după caz, cu managerul exploatației/administratorul entității juridice care deține exploatația comercială, pe toată durata desfășurării contractului.

Art. 16

Medicii veterinari de liberă practică împuterniciți la nivelul exploatațiilor comerciale autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și medicul veterinar titular al entității contractante, indiferent dacă acesta este împuternicit sau nu pentru exploatația în cauză, au următoarele obligații, raportat la activitățile sanitar-veterinare publice, în raport cu exploatația respectivă

1.

să posede cunoștințe specifice în domeniul sănătății animale, aplicabile animalelor din specia în cauză, ceea ce implică necesitatea de

a)

a-și actualiza în mod regulat cunoștințele, în particular în ceea ce privește reglementările de sănătate animală aplicabile

b)

a îndeplini condițiile stabilite de Autoritate pentru a garanta buna funcționare a activității

c)

a informa și a ajuta proprietarul sau responsabilul exploatației pentru a fi luate toate măsurile necesare pentru menținerea statutului exploatației, în special pe baza programelor adoptate de comun acord cu Autoritatea

d)

a se asigura de respectarea prevederilor referitoare la: (i) identificarea și certificarea de sănătate animală pentru animalele din efectiv, animalele introduse și cele comercializate; (ii) obligația de a declara bolile declarabile și notificabile și orice alt factor de risc pentru sănătatea și bunăstarea animalelor și pentru sănătatea umană; (iii) stabilirea cauzei mortalității animalelor și a locului unde trebuie expediate acestea; (iv) condițiile de igienă ale efectivului și ale unităților de producție animală

2.

să respecte condițiile tehnice și termenele prevăzute de normele metodologice de aplicare a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, aprobate prin ordin al președintelui Autorității

3.

să realizeze serviciile cu privire la întregul efectiv de animale, conform Programului cifric al activităților de supraveghere, profilaxie și control al bolilor la animale

4.

să anunțe suspiciunea sau apariția unor boli transmisibile la animale și să participe la combaterea epizootiilor, conform reglementărilor legale în vigoare

5.

să întocmească și să țină la zi toate evidențele sanitar-veterinare rezultate din aplicarea prevederilor legale în vigoare sau din instrucțiunile direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București

6.

să depună diligențele necesare pentru a investiga și stabili cauzele de îmbolnăvire, moarte sau avort la animalele din exploatația pentru care sunt împuterniciți, de care a luat cunoștință în mod direct sau despre care a fost înștiințat de reprezentanții exploatației sau de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în condițiile legislației în vigoare

7.

să respecte criteriile de calitate a serviciilor medical-veterinare furnizate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor subsecvente

8.

să respecte confidențialitatea tuturor datelor și informațiilor privitoare la proprietarii animalelor, în relația cu terții; să asigure securitatea în procesul de transmitere a tuturor datelor cu caracter personal, cu respectarea principiilor protecției persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal

9.

să completeze corect și la zi documentele, formularele și tipizatele specifice activităților sanitar-veterinare desfășurate sau în legătură cu acestea, pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți; în cazul în care activitățile de asistență sunt contractate separat, să se asigure că toate documentele, formularele și tipizatele specifice activităților sanitar-veterinare, întocmite pentru activitățile de asistență sunt completate corect și la zi, pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți

10.

să anunțe direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București despre modificarea oricăreia dintre condițiile care au stat la baza emiterii documentelor de împuternicire, în maximum 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării, și să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea permanentă a acestor condiții pe toată durata derulării contractelor, pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți

11.

să respecte prevederile legislației sanitare veterinare și instrucțiunile specifice comunicate de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, în realizarea activităților pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți

12.

să asigure eliberarea actelor medicale și a altor documente, în condițiile stabilite prin legislația în vigoare, pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți

13.

să participe și să asigure participarea personalului de specialitate, respectiv medici veterinari sau asistenți/tehnicieni veterinari, personal afectat pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți la toate instruirile organizate sau coordonate de direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, cu privire la activitățile sanitar-veterinare sau în legătură cu aceste activități, pentru exploatația pentru care sunt împuterniciți

14.

să recepționeze și să păstreze o copie a documentului de comunicare a informațiilor privind lanțul alimentar, de la reprezentanții exploatației de animale pentru care sunt împuterniciți, înainte de a inspecta și certifica animalele destinate sacrificării.

Art. 17

(1)

Nerespectarea condițiilor care au stat la baza acordării calității de medic veterinar de liberă practică împuternicit pentru o anumită exploatație comercială, inclusiv încetarea contractului cu exploatația pentru care s-a obținut, duce la retragerea documentului de împuternicire, de către direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București emitentă, prevăzut la art. 14 alin. (1) , pentru entitatea contractantă, în raport cu respectiva exploatație, în termen de 5 zile lucrătoare de la data constatării neîndeplinirii acestor condiții.

(2)

Documentul de împuternicire, respectiv documentul prin care se dispune retragerea acestuia, sunt acte administrative, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Prin ordin al președintelui Autorității sunt stabilite procedurile de emitere și de retragere a documentului prevăzut la art. 14 alin. (1) , emis de către direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București și, precum și de păstrare a evidenței, pentru fiecare exploatație, a informațiilor actualizate prevăzute la art. 14 alin. (3) .

Art. 18

(1)

Pot contracta activitățile prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță entitățile care dețin certificat de înregistrare eliberat în vederea funcționării unității medicale veterinare în care se desfășoară activități de asistență, astfel cum sunt definite la pct. 35 din anexa nr. 1 la ordonanță .

(2)

Pentru a încheia contractul de concesiune, unitățile medicale veterinare prevăzute la alin. (1) trebuie să dețină certificatul de înregistrare pentru locul declarat de desfășurare a activității, emis în vederea funcționării unității medicale veterinare în care se desfășoară activitățile de asistență, pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare sau la maximum 30 de km față de circumscripția sanitar-veterinară pentru care se încheie contractul.

Art. 19

(1)

Contractul de concesiune se atribuie unităților medicale veterinare prevăzute la art. 18 , iar medicul veterinar titular, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare, are responsabilitatea organizării și realizării activităților contractate.

(2)

În aplicarea prevederilor art. 15 alin. (8) din ordonanță

a)

medicul veterinar titular nu poate participa concomitent în mai mult de două contracte, în această calitate

b)

cabinetele medical-veterinare asociate nu pot fi parte concomitent în mai mult de două contracte

c)

societățile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi parte concomitent în mai mult de două contracte

d)

medicii veterinari asociați în cadrul cabinetelor medical-veterinare asociate, respectiv asociații societăților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu pot participa concomitent în mai mult de două contracte.

(3)

Medicul veterinar titular, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/1998, republicată , cu modificările și completările ulterioare, desemnat de unitățile medicale veterinare stabilite conform dispozițiilor prevăzute la art. 18 , trebuie să îndeplinească următoarele condiții

a)

să dețină atestat de liberă practică medicală veterinară valid

b)

să se regăsească în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică, în calitate de medic veterinar titular al entității prestatoare

c)

să desfășoare în cadrul unității medicale veterinare prin care se furnizează activitățile de asistență contractate, cel puțin un program zilnic de 8 ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale

d)

să nu fie sub incidența unei sancțiuni de suspendare sau de interzicere a exercitării profesiei

e)

să dețină punctajul necesar, la zi, în ceea ce privește pregătirea profesională continuă.

(4)

În executarea contractului, activitățile sanitar-veterinare sunt efectuate de concesionar prin medicul veterinar titular și, după caz, cu personal de specialitate angajat, respectiv medici veterinari sau asistenți/tehnicieni veterinari ori alt personal implicat, reprezentat de medici veterinari asociați, în cazul cabinetelor medical-veterinare asociate, respectiv deținători de părți sociale, în cazul societăților reglementate în baza Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare; medicii veterinari angajați/implicați în executarea activităților contractate trebuie să îndeplinească condițiile de liberă practică prevăzute de legislația în vigoare privind exercitarea profesiei.

(5)

În executarea contractului, activitățile sanitar-veterinare contractate sunt realizate de concesionar pe toată durata lui, prin medicul veterinar titular și cel puțin un medic veterinar asociat, în cazul cabinetelor medical-veterinare asociate, respectiv deținător de părți sociale în cazul societăților reglementate în baza Legii nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau cel puțin un medic veterinar angajat ori cel puțin un asistent veterinar/tehnician veterinar angajat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă, în cazul circumscripției sanitar-veterinare cu peste 1.000 de U.V.M.

(6)

Pe toată perioada de derulare a contractului de concesiune concesionarul trebuie să îndeplinească cerințele referitoare la condițiile obligatorii care trebuie îndeplinite de medicul veterinar titular, inclusiv cerința ca acționariatul majoritar să fie deținut de către medicii veterinari pentru societățile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(7)

În cazul în care, pe durata derulării contractului de concesiune își modifică forma de organizare sau își schimbă medicul veterinar titular, aceasta se notifică în scris concedentului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data intervenirii modificării, cu încheierea unui act adițional, cu respectarea prevederilor alin. (6) .

(8)

În cazul în care medicul veterinar titular depășește vârsta standard de pensionare la încheierea contractului și ulterior în fiecare an pe durata derulării contractului de concesiune, concesionarul are obligația de a depune concedentului următoarele documente

a)

avizul filialei județene a Colegiului Medicilor Veterinari privind îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea profesiei

b)

adeverință/certificat de sănătate care să ateste că este apt din punct de vedere medical pentru a desfășura servicii medical-veterinare.

Art. 20

(1)

Contractele de concesiune sunt semnate de reprezentantul legal al unității prestatoare și de medicul veterinar titular al acesteia, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu există identitate de persoane, caz în care va fi semnat cu asumarea ambelor calități.

(2)

Pentru stabilirea capacității de a contracta și a posibilității de executare a contractului, reprezentantul legal trebuie să depună următoarele documente, fără a se limita la: a) certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică

b)

contul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deschis la unitățile trezoreriei statului la solicitarea unităților cu personalitate juridică constituite ca societăți prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, sau la bancă, în situația unităților fără personalitate juridică

c)

codul de înregistrare fiscală - codul unic de înregistrare, după caz

d)

certificatul constatator, în original, emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în temeiul Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cel mult 30 de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor, după caz

e)

dovada realizării punctajului pentru pregătirea profesională la zi

f)

atestatul de liberă practică emis de Colegiul Medicilor Veterinari pentru fiecare medic veterinar, valid la data-limită de depunere a ofertelor

g)

lista personalului de specialitate angajat care participă la implementarea contractului și copia actului/actelor doveditoare prin care personalul angajat își exercită profesia la unitatea medical-veterinară

h)

programul unității medical-veterinare, asumat pentru asigurarea activităților concesionate la nivelul circumscripției sanitar-veterinare

i)

declarație pe propria răspundere privind contractele similare deținute și aflate în derulare.

(3)

Documentele necesare încheierii contractelor, depuse în copie, trebuie certificate pentru conformitate prin sintagma „conform cu originalul“ și prin semnătura reprezentantului legal, pe fiecare pagină.

Art. 21

(1)

Concesionarul asigură prin unitățile medical-veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, prin activități de birou și teren care trebuie justificate prin înscrisuri.

(2)

Activitățile sanitar-veterinare contractate sau cele implicite activității la nivelul circumscripției sanitar-veterinare, în executarea contractului, inclusiv în ceea ce privește profilaxia, depistarea, declararea și combaterea bolilor, se prezumă a fi realizate și în afara programului stabilit. (3) Medicul veterinar titular organizează acordarea concediilor de odihnă pentru a se asigura continuitatea activității contractate, astfel încât să nu fie perturbată activitatea la nivelul unităților medical-veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1, deținătoare a contractului de concesiune, printr-un medic veterinar angajat cu contract de muncă.

(4)

Pe durata concediului de odihnă al medicului veterinar titular, în măsura în care nu se poate asigura continuitatea activității contractate printr-un medic veterinar angajat cu contract de muncă, aceasta se poate realiza printr-un medic veterinar asociat care îndeplinește condițiile de liberă practică prevăzute de legislația în vigoare privind exercitarea profesiei sau printr-un medic veterinar care își desfășoară activitatea în derularea unui contract pentru o circumscripție sanitar-veterinară din proximitate; situație care este anunțată direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în scris cu cel puțin 5 zile înainte de intervenirea acesteia, iar informațiile se afișează la sediul unității medical-veterinare, în vederea înștiințării proprietarilor/deținătorilor de animale.

Art. 22

(1)

Atribuirea contractelor de concesiune se va face către entitățile care obțin punctajul cel mai mare pe baza criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț“, cu aplicarea exclusiv a factorilor de evaluare prevăzuți la art. 23 , în ordinea opțiunilor exprimate potrivit alin. (2) , după caz.

(2)

În situațiile în care entitățile depun oferta pentru mai mult de un lot, acestea au obligația de a comunica ordinea în care optează pentru atribuirea contractului, în aplicarea art. 15 alin. (8) din ordonanță .

(3)

În cazul obținerii unui punctaj egal, diferențierea ofertanților se va realiza pe baza punctajului obținut la fiecare din factorii de evaluare, în ordinea prezentării, potrivit art. 23 .

Art. 23

Atribuirea contractelor de concesiune se realizează prin aplicarea următorilor factori de evaluare

a)

amplasarea unității medical-veterinare în care se desfășoară activitățile de asistență medicală veterinară - punctaj maxim: 30 de puncte

1.

pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 30 de puncte

2.

în afara circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune, dar nu mai departe de maximum 30 de km de aceasta: 15 puncte. Distanța se calculează prin raportare la oricare unitate administrativ-teritorială care face parte din circumscripția sanitar-veterinară și la unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială este amplasată unitatea medicală veterinară, luând în considerare cea mai scurtă distanță din punct de vedere rutier. (www.distanța.ro)

b)

domiciliul/reședința al/a medicului veterinar titular și personalului angajat - punctaj maxim: 55 de puncte

1.

medic veterinar titular - cel puțin 4 ani pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 15 puncte

2.

medic veterinar titular - sub 4 ani, dar mai mult de un an, pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 10 puncte

3.

medic veterinar titular - cel puțin 4 ani la o distanță de maximum 30 de km de circumscripția sanitar-veterinară care face obiectul contractului de concesiune: 10 puncte

4.

medic veterinar titular - sub 4 ani, dar mai mult de un an, la o distanță de maximum 30 de km de circumscripția sanitar-veterinară care face obiectul contractului de concesiune: 7 puncte

5.

medic veterinar angajat - cel puțin 2 ani pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 10 puncte

6.

medic veterinar angajat - sub 2 ani, dar mai mult de un an, pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 8 puncte

7.

medic veterinar angajat - cel puțin 2 ani la o distanță de maximum 30 de km de circumscripția sanitar-veterinară care face obiectul contractului de concesiune: 7 puncte

8.

medic veterinar angajat - sub 2 ani, dar mai mult de un an, la o distanță de maximum 30 de km de circumscripția sanitar-veterinară care face obiectul contractului de concesiune: 5 puncte

9.

tehnician/asistent veterinar - cel puțin 2 ani pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 5 puncte

10.

tehnician/asistent veterinar - sub 2 ani, dar mai mult de un an, pe teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 3 puncte

11.

tehnician/asistent veterinar - cel puțin 2 ani la o distanță de maximum 30 de km de teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 4 puncte

12.

tehnician/asistent veterinar - sub 2 ani, dar mai mult de un an, la o distanță de maximum 30 de km de teritoriul circumscripției sanitar-veterinare care face obiectul contractului de concesiune: 2 puncte. Distanța se calculează prin raportare la oricare unitate administrativ-teritorială care face parte din circumscripția sanitar-veterinară și la unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază teritorială este amplasat domiciliul, luând în considerare cea mai scurtă distanța din punct de vedere rutier (www.distanța.ro). Se punctează maximum 5 angajați - medicul veterinar titular și încă 4 (medic veterinar și/sau tehnician/asistent veterinar)

c)

personal medical veterinar angajat: punctaj maxim: 55 de puncte

1.

calificarea personalului angajat în mod obligatoriu - punctaj maxim: 7 puncte: (i) tehnician/asistent veterinar: 0 puncte; (ii) medic veterinar: 7 puncte

2.

calificarea și numărul personalului angajat suplimentar - punctaj maxim: 48 de puncte: (i) cel puțin un medic veterinar angajat al cabinetului de mai puțin de un an: 10 puncte; (ii) cel puțin un medic veterinar angajat al cabinetului de peste un an: 12 puncte; (iii) cel puțin un tehnician/asistent veterinar: 5 puncte. Se punctează maximum 4 angajați pentru pct. 2

d)

pregătirea profesională a medicului veterinar titular - punctaj maxim: 17 puncte

1.

medic veterinar: 0 puncte

2.

medic primar veterinar*: 5 puncte

3.

doctor în științe medical-veterinare*: 10 puncte

4.

cursuri postuniversitare de lungă durată*: 2 puncte/curs - nu mai mult de 2 puncte în total

e)

tipul unității medical-veterinare în care se desfășoară activități de asistență medicală veterinară înregistrată în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare, cu sau fără personalitate juridică - punctaj maxim: 5 puncte

1.

cabinet medical-veterinar: 0 puncte

2.

clinică medical-veterinară: 4 puncte

3.

spital clinic veterinar: 5 puncte

f)

dotări suplimentare propuse - punctaj maxim: 7 puncte

1.

ambulanță veterinară: 7 puncte

2.

deținere mijloc de transport auto: 5 puncte. Se punctează un singur mijloc de transport

g)

programul de lucru propus pentru desfășurarea activităților în cadrul circumscripției sanitar-veterinare - punctaj maxim: 10 puncte

1.

minimum 40 de ore pe săptămână: 0 puncte

2.

minimum 48 de ore pe săptămână: 5 puncte

3.

minimum 56 de ore pe săptămână: 10 puncte

h)

experiența medicului veterinar titular raportat la disponibilitatea exercitării profesiei - punctaj maxim: 15 puncte

1.

medicul veterinar titular - experiență mai puțin de o lună: 0 puncte

2.

medicul veterinar titular - experiență sub un an, dar mai mult de o lună: 7 puncte

3.

medicul veterinar titular - experiență sub 5 ani, dar mai mult de un an: 9 puncte

4.

medicul veterinar titular - experiență sub 15 ani, dar mai mult de 5 ani: 11 puncte

5.

medicul veterinar titular - experiență sub 30 de ani, dar mai mult de 15 ani: 13 puncte

6.

medicul veterinar titular - experiență mai mare de 30 de ani: 15 puncte

7.

medicul veterinar titular - depășește vârsta standard de pensionare, până la 7 ani

—

25 de puncte**

8.

medicul veterinar titular - depășește vârsta standard de pensionare, cu mai mult de 7 ani, dar nu mai mult de 10 ani

—

35 de puncte**

9.

medicul veterinar titular - depășește vârsta standard de pensionare, cu mai mult de 10 ani

—

45 de puncte**. * În domeniul sănătății animalelor sau în domeniile conexe acestuia. ** Se scad din totalul punctajului obținut.

Art. 24

Pe perioada derulării procedurilor de atribuire a contractului de concesiune, activitățile sanitar-veterinare prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță , aferente unei circumscripții sanitar-veterinare, pot fi realizate de către cel mai apropiat concesionar sau alt concesionar, care deține un contract de concesiune sau un acord cadru de servicii în derulare cu direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București și care va avea toate drepturile și obligațiile referitoare la circumscripția sanitar-veterinară în cauză, prin încheierea unui act adițional, în condițiile legii; în cazul distanței egale, se va opta pentru concesionarul care are un număr mai mare de angajați.

Art. 25

(1)

Pentru derularea procedurilor de concesionare la nivelul fiecărei autorități contractante se constituie, anual, comisii formate din specialiști proprii și, după caz, specialiști externi, respectiv comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea și planificarea contractelor de concesiune și comisia de evaluare, în vederea atribuirii acestora.

(2)

Atribuțiile principale ale comisiei de coordonare și supervizare pentru pregătirea și planificarea contractelor de concesiune sunt următoarele

a)

coordonarea procesului de elaborare a documentației de atribuire

b)

coordonarea procesului de elaborare a strategiei de contractare a concesiunii.

(3)

Atribuțiile comisiei de evaluare sunt următoarele

a)

verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți/candidați, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentația de atribuire

b)

realizarea selecției candidaților, dacă este cazul

c)

verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini/documentul descriptiv

d)

verificarea propunerilor tehnice finale prezentate de ofertanți

e)

verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți

f)

stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme și a motivelor care stau la baza încadrării ofertelor respective în fiecare dintre aceste categorii

g)

stabilirea ofertelor admisibile

h)

aplicarea criteriilor de atribuire, astfel cum a fost prevăzut în documentația de atribuire, și stabilirea ofertei câștigătoare

i)

emiterea propunerii de anulare a procedurii de atribuire, după caz

j)

elaborarea proceselor-verbale aferente fiecărei ședințe, a rapoartelor intermediare aferente fiecărei etape în cazul procedurilor cu mai multe etape și a raportului procedurii de atribuire.

(4)

Atribuirea unui contract de concesiune este rezultatul unui proces de concesionare ce se derulează în trei etape distincte

a)

realizarea și aprobarea, de către conducătorul entității contractante a strategiei de contractare și a documentației de atribuire pentru procedura respectivă

b)

etapa de organizare și derulare a procedurii și atribuirea contractului de concesiune

c)

etapa postatribuire a contractului de concesiune, respectiv executarea și monitorizarea implementării acestuia.

Art. 26

Contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolele următoare · 118 din 122